Dan Dungaciu se aliniază discursului lui Marco Rubio și spune că europenii nu au nicio viziune diplomatică

dan-dungaciu-se-aliniaza-discursului-lui-marco-rubio-si-spune-ca-europenii-nu-au-nicio-viziune-diplomatica

Dan Dungaciu a analizat mesajul lui Marco Rubio pentru Europa. Sociologul susține că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. El a precizat că alegerile din Brazilia ar putea avea un rol important în strategia Statelor Unite pentru America de Sud. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Marius Tucă.  Loading … „Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta” Invitat la „Marius Tucă Show”, Dan Dungaciu a analizat mesajul transmis Europei de Marco Rubio. Acesta afirmă că Rubio îi amintește Europei că a avut un rol important pe scena internațională. El afirmă că Uniunea Europeană nu poate rezista în contextul actual, marcat de tensiunile politice cu Statele Unite, de războiul economic cu China și de războiul militar cu Rusia. „De ce făcea asta Eminescu? Ca să pună oglinda trecutului în fața clasei politice care, atunci când se uită, vede cât de mică este clasa politică în raport cu oglinda celui trecut. Asta face Rubio. Îi spune Europei: «Măi, voi contați. La un moment dat ați contat». Uitați-vă ce se întâmplă astăzi în lumea asta. Sunteți în război politic cu America, război economic cu China și război kinetic militar cu Rusia. Nu puteți rezista. Uitați-vă ce se întâmplă diplomatic când președintele Xi, președintele Chinei, se întâlnește cu președintele Trump la Washington. America discută cu Rusia, președintele Putin se întâlnește cu președintele Xi.”, a declarat sociologul. În timpul vizitei la Atena, Marco Rubio a vorbit despre legăturile istorice dintre Statele Unite și Europa. Secretarul de stat american a evidențiat importanța alianței cu Grecia. Rubio a susținut că statele europene trebuie să își asume o parte mai mare din responsabilitatea pentru apărarea continentului. „Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică” Sociologul afirmă că Uniunea Europeană nu are o viziune diplomatică și strategică. Politicianul subliniază că administrația americană a demonstrat o capacitate mai mare de a gestiona relațiile internaționale. „Și în jocul ăsta de trei, de permutări Uniunea Europeană se uită în stânga, în dreapta, se uită la China și nu înțelege nimic. Este ca un cățeluș care se uită în sus și nu știe cum să se raporteze la toți. Se înfurie, devine nervoasă și zice: «Eu sunt instanța morală, ăștia trei nu contează, toți sunt răi». Dar Uniunea Europeană nu are nicio viziune diplomatică, nicio viziune strategică. Și talentul ăsta, indiscutabil, pot să le placă Trump sau nu, dar talentul administrației americane de a juca diplomatic la nivel mare a fost ilustrat inclusiv de cele două întâlniri cu președintele Chinei și cu cele două întâlniri care vor urma.”, adaăugă analistul. „Marco Rubio este pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă” Analistul consideră că Marco Rubio se află pe o poziție politico-diplomatică extrem de solidă în SUA. Dungaciu vorbește și despre posibilitatea ca, după alegerile din Brazilia, țara să se îndrepte spre dreapta pro-americană. Acesta subliniază că o astfel de schimbare ar putea avea o importanță majoră pentru politica externă a Statelor Unite în regiune. „Marco Rubio, care trebuie să o spunem, e pe o postură politico-diplomatică extrem de solidă astăzi în America. Uitați-vă cum arată în America de Sud, că noi aici, în Europa, nu ne uităm la America de Sud. America de Sud, dacă, după alegerile din Brazilia, va întoarce spre dreapta pro-americană și Brazilia, este cel mai mare succes diplomatic pe care o administrație americană probabil l-a făcut vreodată, referitor la America de Sud.”, a menționat Dungaciu. Flávio Bolsonaro a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din Brazilia, în fața actualului președinte Luiz Inácio Lula da Silva. Niciunul dintre cei doi nu a obținut însă suficiente voturi pentru a câștiga din primul tur. Cei doi se vor confrunta în turul al doilea, programat pentru 25 octombrie. O eventuală victorie a lui Flávio Bolsonaro ar putea apropia cea mai mare economie din America Latină de administrația președintelui american Donald Trump.

George Simion despre banii lui Călin Georgescu: Nu știu din ce trăiește

george-simion-despre-banii-lui-calin-georgescu:-nu-stiu-din-ce-traieste

Președintele AUR, George Simion, a recunoscut în direct la TVR că nu știe din ce trăiește Călin Georgescu, deși tot el spune că are o relație strânsă cu fostul prezidențiabil. Întrebat în repetate rânduri dacă știe care sunt sursele de venit ale fostului candidat la alegerile prezidențiale, Simion a evitat, inițial, un răspuns direct și a invocat acuzații la adresa unor lideri PSD. „Scrie numai Sorin, Sorin, Sorin” „Întrebarea e pe o pistă falsă”, a încercat Simion un răspuns, după care a mutat discuția înspre PSD și Sorin Grindeanu. Liderul AUR a spus că are acces, prin intermediul unor avocați care au consultat dosare, la informații despre un dosar referitor la o „cutie de bani” găsită în casa unui fost șef al RAR. „Și vreți să vă spun că în dosarul cu acea cutie de bani, de la domnul Anton, de la RAR, jumate este cu negru. Negru, negru, negru, negru. Când scrie numai Sorin, Sorin, Sorin, Sorin”, a afirmat Simion. „Acum nu mai știe nimeni de Călin Georgescu” El a susținut apoi că fostul șef al RAR ar fi fost „prietenul cel mai bun și șeful de cabinet” al lui Sorin Grindeanu și că în documentele din dosar ar apărea în mod repetat numele acestuia. Simion a revenit apoi la Călin Georgescu: „Și acum nimeni nu mai știe pe Călin Georgescu. Și George Simion e singurul nebun care încă îl susține. Îl susțin pentru că l-au votat oamenii și o să-l susțin pentru că eu sunt un om demn”, a declarat liderul AUR. Presat, totuși, de insistența întrebării, Simion a recunoscut direct că nu știe din ce trăiește Călin Georgescu. „Știți că sunt un om care răspunde direct, sincer, rapid. Dacă aș ști aceste lucruri, aș răspunde”, a spus el.

Petrișor Peiu critică poziția lui Nicușor Dan privind AUR: Iată ce redute de stabilitate apără

petrisor-peiu-critica-pozitia-lui-nicusor-dan-privind-aur:-iata-ce-redute-de-stabilitate-apara

Într-o postare publicată luni pe Facebook, Peiu enumeră mai multe probleme pe care le consideră rezultatul actualei guvernări. Printre acestea, senatorul AUR menționează deficitul bugetar, inflația, deficitul de cont curent, costurile de împrumut ale statului și evoluția cursului valutar. Peiu afirmă, de asemenea, că România se află pe penultimul loc în UE la testele PISA și susține că țara are probleme în domeniul educației și al cercetării. „Iată ce redute de stabilitate apără Nicușor Dan de AUR”, a scris Petrișor Peiu, prezentând o listă de indicatori economici și sociali pe care îi consideră relevante pentru situația României. Senatorul AUR critică și evoluția cursului de schimb, susținând că euro a ajuns de la un nivel de sub 5 lei la aproximativ 5,34 lei în ultimul an. El leagă această evoluție de promisiunile făcute în campania prezidențială privind menținerea stabilității monedei naționale. Președintele Nicușor Dan a afirmat că o eventuală participare a AUR la guvernare ar putea afecta relațiile României cu partenerii externi și stabilitatea financiară. La rândul său, Peiu susține că AUR nu intenționează să afecteze stabilitatea financiară a statului și afirmă că formațiunea urmărește reducerea cheltuielilor publice.

STENOGRAME în dosarul Georgescu: Să deconspir tot sistemul

stenograme-in-dosarul-georgescu:-sa-deconspir-tot-sistemul

Fostul candidat la alegerile prezidențiale din 2024, Călin Georgescu, și omul de afaceri Ionel Rusen au fost aduși marți, 22 septembrie, la Tribunalul București, unde procurorii DIICOT cer instanței arestarea lor preventivă pe o perioadă de 30 de zile. Cei doi sunt cercetați pentru consituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată. Potrivit unor stenograme din anchetă care au intrat în posesia Mediafax, Georgescu îi cerea lui Rusen să afle care este procedura de obținere a unui azil politic în Italia, atât pentru el, cât și pentru „băieții ăștia ai mei”, cu referire la anumite persoane din anturajul său. Mai mult decât atât, cei doi discutau despre găsirea unei proprietăți în regiunea Toscana, la un preț aproximativ de 1,2 milioane de euro. De asemenea, Georgescu i-ar fi transmis omului de afaceri faptul că are „misiunea de a deconspira tot sistemul”, inclusiv pe liderul AUR, George Simion. Despre toate acestea, fostul candidat la prezidențiale ar fi spus că „nimeni nu trebuie să detecteze nimic”.  Loading … „Vreau să te interesezi cum fac… în caz de ceva” / „Ne vedem cu fostul șef, procuror pe Italia, el o să ne ajute” Discuțiile despre care scrie Mediafax au fost surprinse în luna mai a anului 2025, în autoturismul lui Ionel Rusen, prin intermediul unei supravegheri tehnice autorizate de Tribunalul București. Într-o conversație care a avut loc la data de 27 mai, Călin Georgescu îi transmite omului de afaceri că „trebuie să scape de controlul judiciar”. Călin Georgescu (C.G.): „Și a doua chestiune, vreau să te interesezi cum fac pentru… în caz de ceva… cu azil politic.” Ionel Rusen (I.R.): „Când mergem acolo ne vedem cu fostul șef (…) procuror pe Italia (…) E un prieten foarte bun. El o să ne ajute cu tot ce înseamnă…” C.G.: „Și pentru băieții ăștia ai mei.” I.R.: „Da, pentru toată echipa.” C.G.: „Te rog eu frumos. Și, după ce finalizezi asta, după aceea discutăm. Ca să înțelegi planul. Planul este așa. Mai întâi, trebuie să scap de controlul judiciar…” I.R.: „Da, asta este…” Ionel Rusen, la sediul DIICOT – 21 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax „Am nevoie de la ei să mă securizeze” / „Am pașaport, iau copiii și gata! Și sigur, oamenii mei” În aceeași zi, cei doi vorbesc despre o proprietate aflată în regiunea italiană Toscana, pe care Rusen o evalua la 1,2 milioane de euro. C.G.: „Eu am trei zone în Toscana. Una aproape de mare sau lângă mare și una… două în zonă de-asta de dealuri, colinare.” I.R.: „Mi se pare un pic cam scump, dar vedem un pic cum o rezolvăm.” C.G.: „Păi, nu, că o să mă ajute niște străini.” I.R.: „În jurul la un milion două sute.” C.G.: „Ok.” Călin Georgescu, la ieșirea din sediul DIICOT – 21 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax Fostul candidat la alegerile prezidențiale îi vorbea omului de afaceri și despre necesitatea de a fi „securizat” odată ce ajunge pe teritoriul Italiei. C.G.: „Am nevoie de la ei să mă securizeze. Adică să intru sub incidența legii italiene. Am pașaport, iau copiii și gata! Și sigur, oamenii mei.” Într-o altă secvență, Georgescu cere discreție maximă cu privire la toate cele discutate. C.G.: „Dar nu tre’ să știe nimeni! Important e să nu detecteze nimeni nimic. Asta mă interesează cel mai mult. Să nu care cumva să se afle, să nu care cumva să existe vreun miros de orice gen.” Călin Georgescu, ridicat de DIICOT – 21 septembrie 2026 | Sursa foto: Mediafax „Misiunea mea a fost să deconspir tot, inclusiv pe Simion” / „Eu am poporul în spate și toți s-au devoalat. Toți!” În continuarea discuției, Călin Georgescu face referire la „misiunea sa” și explică faptul că a urmărit „deconspirarea întregului sistem”. „Misiunea mea a fost să-i deconspir tot. Tot sistemul! Inclusiv pe Simion la final. Eu am preluat tot. Eu am poporul în spate și toți s-au devoalat. Toți! Toate partidele politice”, ar fi precizat fostul candidat la alegerile prezidențiale.

Scandal PNL-PSD pe scenariul Ilie Bolojan președinte

scandal-pnl-psd-pe-scenariul-ilie-bolojan-presedinte

Scenariul în care Ilie Bolojan ar ajunge președintele țării a iscat tensiuni între PNL și PSD. Adrian Câciu (PSD) susține că acest scenariu nu ar fi posibil, în timp ce Adrian Cozma (PNL) îi ține partea lui Bolojan. Urmăriți aici, integral, emisiunea lui Răzvan Dumitrescu.  Loading … Ar ajunge Ilie Bolojan în turul II la alegeri prezidențiale? Invitat la „Subiectul Zilei, cu Răzvan Dumitrescu”, Adrian Câciu, deputat PSD, susține că Ilie Bolojan nu ar ajunge în turul II, dacă s-ar face alegeri prezidențiale. Acesta reclamă Guvernului Bolojan că economia este în gard, iar oamenii sărăcesc. „Care este soluția de aici încolo? Economia în momentul acesta se duce în gard, oamenii sărăcesc. Vreau să vedem soluțiile, soluțiile pe care le va da un guvern, oricare va fi acela. E o dezbatere în societate: cine va fi premierul? Eu vă spun că astăzi dacă avem alegeri prezidențiale, Bolojan nu intră în turul II. Nu zic că va intra un candidat din partea PSD.”, susține Adrian Câciu, deputat PSD. Adrian Cozma, deputat PNL, îl contrazice pe Câciu și precizează că Bolojan ar fi, cu siguranță, în turul II. Mai mult decât atât, liberalul afirmă că PNL își asumă partea de vină pentru starea economiei, ceea ce PSD-ul nu a făcut. Cozma susține că PNL și-a asumat guvernarea țării „într-un moment complicat”. „Și cine intră? Domnul Grindeanu? Domnul Bolojan ar intra în turul II, cu siguranță, aș avea curaj să pun un pariu. Avem și noi partea de vină, însă față de PSD, noi am recunoscut acest lucru și ne-am asumat această guvernare într-un moment complicat.”, afirmă Adrian Cozma, deputat PNL. Adrian Câciu acuză Guvernul Bolojan de măsuri economice greșite Deputatul PSD afirmă că, atunci când a fost ministru de finanțe, a scăzut deficitul și datoria publică. Acesta susține că și în timpul mandatului său au fost crize suprapuse, dar deciziile sale au dus la scăderea deficitului. „Modul în care un premier conduce țara îl stabilește poporul. Când am fost ministru de finanțe, am scăzut deficitul, l-am lăsat la 5,7%, am scăzut datoria publică la 48%. Acum, datoria e la 61% și se duce spre 63%. Am fost la Finanțe și vreau să vă spun că am avut crize suprapuse și sunteți contemporani. Am avut criza energetică, am avut explozia prețului la gaze, am avut explozia prețurilor la combustibile. Am avut prima inflație de două cifre după 20 de ani. Lucrurile au fost gestionate cu o scădere de deficit.”, menționează Adrian Câciu. Care au fost măsurile economice luate de Adrian Câciu? Adrian Câciu a ocupat funcția de ministru al Finanțelor între noiembrie 2021 și iunie 2023, în perioada guvernelor conduse de Nicolae Ciucă. În timpul mandatului său au fost adoptate mai multe măsuri fiscal-bugetare, printre care majorarea pensiilor și a salariilor din sectorul public în 2023, modificări ale Codului fiscal și creșterea contribuției la Pilonul II de pensii, de la 3,75% la 4,75%, începând din 2024. România a trecut în ultimii ani printr-o perioadă de creștere a deficitului și a datoriei publice. În 2023, deficitul bugetar a fost de 6,6% din PIB, potrivit metodologiei europene ESA, iar în 2024 a ajuns la 9,3% din PIB. În 2025, deficitul a coborât la 7,9% din PIB. Pentru 2026, autoritățile au stabilit o țintă de deficit de 6,2% din PIB. Datoria publică a crescut semnificativ în această perioadă. La finalul anului 2023, aceasta reprezenta 49,3% din PIB, iar în 2024 a ajuns la 54,8%. În 2025, datoria guvernamentală a urcat la 59,3% din PIB, iar la finalul lui 2026 tinde spre 63%.

Va candida Călin Georgescu din nou la prezidențiale? Georgescu: Am câștigat. Lucrurile nu vor rămâne așa

Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a făcut declarații miercuri seară, în cadrul emisiunii „Sub semnul întrebării” de la Metropola TV, unde a vorbit despre rezultatul scrutinului la care a participat. Întrebat dacă va deveni președintele României, Călin Georgescu a susținut că a câștigat deja alegerile la care a participat, fără a confirma o nouă candidatură. „Eu am candidat odată, în viața mea, la funcția de președinte, și am câștigat. Altul de poporul român. Altceva nu mai este de spus. Eu am spus că am câștigat. Eu n-am spus că voi candida.”, a spus Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale a lăsat să se înțeleagă că situația actuală privind actuala formă de conducere a României nu va rămâne neschimbată. „Vedem cum va fi. Și cert este un lucru, că lucrurile nu vor rămâne așa. În niciun caz.”, a spus acesta. Acesta a continuat discuția făcând câteva precizări despre ceea ce a numit un „sistem internațional” aflat în dificultate, menționând multe state europene și schimbările care vor începe la nivelul Uniunii Europene. „Sigur că sistemul, nu neapărat cel român. Vorbesc internațional, pentru că lupta să știți că nu a fost aici. Aici au fost niște lachei care răspund la o comandă. Sistemul internațional este într-o situație complicată. V-am dat exemplul Germaniei, exemplul Bruxellului, exemplul Angliei, care nu este deloc foarte fericit.”, a spus Georgescu. Acesta a afirmat că „zidul Bruxelles-ului” ar urma să fie „prima redută care va cădea”. Călin Georgescu a vorbit în cadrul intervenției sale și despre românii plecați în străinătate, pe care îi consideră esențiali pentru viitorul țării, dar a menționat și legătura cu „rădăcinile” și identitatea națională. „Baza și fundamentul dezvoltării și refacerii României va fi prin cei care au plecat în străinătate. Însă pentru ei nu este simplu. Pentru că s-au rupt de rădăcinile acestea sfinte.” „Totul se va întoarce. Tot ce s-a furat din România se va întoarce înapoi. Toți care au furat în această țară vor da înapoi tot ce au furat.”, a precizat fostul candidat.

Candidatul de extremă dreapta câștigă alegerile prezidențiale din Chile

candidatul-de-extrema-dreapta-castiga-alegerile-prezidentiale-din-chile

Cu peste 95% din voturi numărate, Kast a obținut mai mult de 58%, după ce alegătorii chilieni au susținut masiv promisiunile sale de a combate criminalitatea în creștere, de a deporta sute de mii de imigranți fără statut legal și de a relansa economia uneia dintre cele mai stabile și prospere țări din America Latină. Contracandidata sa, Jeannette Jara, membră a Partidului Comunist și fost ministru al muncii în guvernul președintelui de stânga Gabriel Boric, a obținut puțin peste 41% din voturi, potrivit AP. Alegerea lui Kast se înscrie într-un șir de voturi recente din America Latină care au dus la înlăturarea guvernelor aflate la putere și la ascensiunea unor lideri preponderent de dreapta, de la Argentina până la Bolivia. Jeannette Jara, membră de-o viață a Partidului Comunist, a promovat măsuri importante de protecție socială în guvernul Boric și provine dintr-o familie muncitoare care a protestat împotriva dictaturii militare din perioada 1973-1990. În schimb, Kast este un catolic devotat, tată a nouă copii, al cărui tată, născut în Germania, a fost membru al partidului nazist al lui Adolf Hitler, iar al cărui frate a activat în timpul dictaturii. El a eșuat anterior în două tentative de a câștiga președinția, nereușind să atragă electoratul moderat. Conservatorismul său moral, inclusiv opoziția fermă față de căsătoria între persoane de același sex și față de avort, a fost respins mult timp într-o țară tot mai liberală social. De asemenea, admirația exprimată pentru dictatura sângeroasă a generalului Augusto Pinochet a stârnit condamnări largi în campania sa de acum patru ani, împotriva lui Boric. În ultimii ani însă, temerile legate de migrația necontrolată și criminalitatea organizată au zguduit Chile. Apetitul pentru o abordare dură în materie de ordine publică a crescut, a dominat alegerile și a impulsionat decisiv platforma lui Kast axată pe lege și ordine.

Nicușor Dan, interviu pentru Le Monde: În două-trei luni voi publica un raport care să reunească informațiile legate de anularea primului tur al prezidențialelor din 2024 / Ce declară despre AUR

nicusor-dan,-interviu-pentru-le-monde:-in-doua-trei-luni-voi-publica-un-raport-care-sa-reuneasca-informatiile-legate-de-anularea-primului-tur-al-prezidentialelor-din-2024-/-ce-declara-despre-aur

Nicușor Dan, despre drona prăbușită în Vaslui, într-un interviu pentru Le Monde: Nu aveam prea multe mijloace de apărare terestră în acea zonă Întrebat de jurnaliștii publicației de ce nu a fost doborâtă drona care a zburat câteva ore în spațiul aerian al țării, Nicușor Dan a subliniat că direcția de zbor a acesteia a reprezentat o noutate. „Suntem pregătiți pentru drone care vin din regiunea Odessa, dar aceasta a intrat mai la vest, după ce a survolat Moldova, ceea ce era o noutate”, a spus Nicușor Dan pentru Le Monde. Șeful statului a mai recunoscut că în zona respectivă, pe unde a pătruns drona, nu există multe mijloace de apărare terestră. „Nu aveam prea multe mijloace de apărare terestră în acea zonă, iar avioanele zboară mult mai repede decât dronele, ceea ce face foarte dificilă doborârea lor. Tocmai am primit un nou sistem de la americani, dar trebuie să adaptăm radarele pentru a detecta obiecte care zboară la altitudine foarte mică”, a afirmat Nicușor Dan pentru sursa citată. Știrea inițială Președintele Nicușor Dan a oferit în exclusivitate un interviu pentru publicația franceză Le Monde. Publicat luni, 8 decembrie, interviul este unul complex, unde președintele a venit cu o serie de răspunsuri pentru jurnaliștii francezi. Printre alte subiecte, el a vorbit despre motivele care au dus la anularea primului tur al alegerilor prezidențiale din România, în 2024. Conform publicației, Nicușor Dan a afirmat că în aproximativ două sau trei luni va prezenta un material complet despre acest caz, material care va include toate datele strânse până acum. Jurnaliștii de la Le Monde l-au întrebat dacă poate afirma clar că Rusia a influențat scrutinul de anul trecut, ce a provocat atâta controversă în rândul populației. „Raportul Parchetului General, publicat în septembrie, descrie un mecanism care implică patru companii rusești de publicitate politică. Rapoarte realizate de alte servicii de informații, inclusiv cele franceze, confirmă acest lucru. Site-uri web dedicate de obicei sportului și altele dedicate medicinei alternative s-au orientat brusc către candidatul [prorus] Călin Georgescu.”, a declarat Nicușor Dan. „Estimez că în două-trei luni voi putea publica un raport care să reunească toate informațiile despre acest caz și să le pună în context. Serviciile de informații românești pot recunoaște semnalele unei interferențe rusești, dar este mult mai dificil să o dovedească. Aceasta ține de contrainformații. Uneori, acest proces poate dura între trei și cinci ani. Există însă suficiente informații care, odată adunate, pot dovedi că a existat o influență rusă”, a mai spus președintele. Întrebat dacă anularea alegerilor a fost o decizie potrivită, șeful statului a oferit un răspuns scurt, clar. „Fără îndoială”. Discuția s-a mutat apoi către numărul mare de conturi TikTok activate în preajma votului, conturi cu legături către IP-uri din Turcia și un serviciu de mesagerie rusesc. Nicușor Dan a afirmat că, potrivit „rapoartelor, TikTok se pregătise să blocheze o campanie în care informațiile [false] erau publicate de conturile în sine”. „Dar rețeaua socială nu anticipase că aceste informații vor fi reluate și difuzate prin intermediul comentariilor la postări. Probabil că structuri informatice făceau acest lucru în mod automat. Întrebarea este cine se afla în spatele acestui lucru. Colaborăm cu Turcia, dar acest lucru necesită timp”, a răspuns președintele. În ceea ce privește ascensiunea partidului AUR la ultimele alegeri, ce au demonstrat că formațiunea și valorile promovate de aceasta au devenit tot mai cunoscute, Nicușor Dan consideră că votanții nu acționează din motive radicale. Președintele a afirmat pentru Le Monde că persoanele care aleg să voteze cu partidul AUR „nu sunt nici extremiste, nici pro-ruse”. „Dar nu au încredere în celelalte partide. Vor o schimbare, oricare ar fi ea. Acum, cum putem să le recâștigăm încrederea? Este necesar, și acest lucru va dura, ca autoritățile să lucreze pentru oameni. Cetățenii trebuie să vadă că există o luptă reală împotriva corupției. Ei sunt preocupați de condițiile de viață de aici, din România, nu atât de problemele geopolitice”, a spus președintele. Președintele a mai declarat că acțiunile anticorupție nu mai au intensitatea de acum un deceniu. În cadrul interviului, Nicușor Dan a răspuns că nu mai apar dosare importante la nivelul DNA și că dificultățile generate de corupție se simt în toate zonele statului. Jurnaliștii Le Monde l-au întrebat și despre campaniile de dezinformare care au vizat trupele franceze aflate în România. „Nu avem o politică de apărare reală împotriva acestor campanii de dezinformare și manipulare. De exemplu, recent a circulat o informație falsă potrivit căreia aș fi semnat ordinul de înrolare a 200.000 de persoane în armată. Însă instituțiile noastre nu sunt în prezent capabile să detecteze automat o informație falsă răspândită pe numeroase site-uri și care ar ajunge, de exemplu, la 500.000 de persoane, și să răspundă la aceasta. Cred că vom reuși acest lucru în următoarele șase luni. Dar există o nemulțumire foarte puternică față de instituțiile din România, oamenii sunt frustrați de corupție, ceea ce îi pregătește să primească acest tip de dezinformare”, a spus președintele.

Catherine Connolly, pe cale să devină noua președintă a Irlandei

catherine-connolly,-pe-cale-sa-devina-noua-presedinta-a-irlandei

Catherine Connolly, o veterană a scenei politice irlandeze de extremă stânga, este pe cale să devină noua președintă a Irlandei, cu o majoritate zdrobitoare, scrie Reuters. Rivala sa, Heather Humphreys, și-a recunoscut înfrângerea sâmbătă după-amiază, după ce primele rezultate ale votului au arătat un decalaj insurmontabil între cele două candidate. Rapoartele observatorilor – neoficiali, dar de obicei de încredere, din centrele de numărare a voturilor – au arătat că Connolly a obținut 64% din voturi după ce au fost numărate două treimi din buletinele de vot. Secretarul general al Fine Gael, John Carroll, a declarat pentru postul național de televiziune RTE că datele sugerează că Connolly va obține peste 60% din voturi, iar candidata partidului său, fosta ministră Heather Humphreys, va obține probabil un procentaj de peste 20%. „Se pare că Catherine Connolly va fi aleasă”, a adăugat ministrul învățământului superior, James Lawless, membru al celui de-al doilea partid principal de guvernământ, Fianna Fail. Rezultatul final va fi probabil anunțat sâmbătă seara.

Marius Lulea (AUR): Victoria forțelor conservatoare-patriotice din POLONIA reprezintă o victorie a Uniunii Europene

marius-lulea-(aur):-victoria-fortelor-conservatoare-patriotice-din-polonia-reprezinta-o-victorie-a-uniunii-europene

„Victoria forțelor conservatoare-patriotice din Polonia reprezintă o victorie a Uniunii Europene”, transmite luni Marius Lulea, vicepreședintele AUR. „Alegerile prezidențiale din Polonia nu sunt doar un eveniment național. Sunt un moment de cotitură pentru întreaga Uniune Europeană. Victoria forțelor patriotice conservatoare, într-un climat dominat de presiuni ideologice și campanii agresive de manipulare, este un semnal puternic că Europa încă mai are inimă, credință și rațiune. Este o victorie a normalității într-o lume în care ni se spune că valorile noastre sunt depășite. Este o victorie a familiei naturale, formată dintr-un bărbat și o femeie, a protejării copiilor de ideologii toxice care le fură inocența și viitorul. Polonia a ales respectul față de istorie, față de eroii care au luptat pentru identitate și libertate. A ales credința strămoșească, nu experimente ideologice. A ales să își apere Biserica Națională, nu să o marginalizeze”, afirmă Marius Lulea pe Facebook. Potrivit vicepreședintelui AUR, „forțele globaliste au mobilizat un întreg aparat de propagandă și au încercat să inducă frica în rândul cetățenilor”. „Karol Nawrocki a câștigat, dar victoria a fost obținută cu greu, o diferență sub 2%, mai puțin de 400.000 de voturi. Forțele globaliste au mobilizat un întreg aparat de propagandă, au distribuit minciuni și au încercat să inducă frica în rândul cetățenilor. Au folosit toate metodele disponibile pentru a bloca valul patriotic, dar Polonia a rezistat. Victoria este cu atât mai importantă cu cât președintele Poloniei are un loc în Consiliul European, acolo unde se iau decizii majore pentru viitorul continentului. Iar în multe cazuri, aceste decizii necesită unanimitate. Asta înseamnă că vocea Poloniei contează. Că liderii care apără suveranitatea națională pot influența direct cursul Uniunii Europene”, susține Marius Lulea. „Polonia a demonstrat că rezistența este posibilă” El mai spune că rezultatul alegerilor din Polonia este „o speranță pentru România și pentru toate națiunile care refuză să se plece în fața unor agende străine spiritului european”. „Această victorie nu este doar a polonezilor, ci a tuturor europenilor care cred în rădăcinile noastre comune. Uniunea Europeană nu poate exista fără națiuni puternice, fără culturi vii, fără valori morale. Polonia a demonstrat că rezistența este posibilă. Că lupta pentru adevăr, pentru familie, pentru credință și pentru demnitate națională nu e pierdută. Europa adevărată începe să renască”, mai precizează prim-vicepreședintele AUR. Marius Lulea afirmă că partidul AUR va continua lupta pentru normalitate. „România are nevoie de normalitate, iar ceea ce ni se oferă reprezintă doar un control globalist cu ajutorul forțelor oligarhice naționale. Pe moment, ei cred că au reușit să obțină o victorie, însă realitatea de pe teren arată altceva. Cel care a fost pus de către CCR să conducă România din funcția de președinte nu are legitimitatea necesară pentru a face acest lucru. Ne vom lupta în continuare pentru România și pentru cei care își doresc să trăiască într-o țară normală și nu să fie doar o margine a unui suprastat european”, mai spune vicepreședintele AUR, într-un clip video însoțitor al postării. CITEȘTE ȘI: Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele