O greșeală cât un război de doi ani. Cum o actualizare tehnică a întârziat avertizarea atacurilor Hamas din 7 octombrie

o-greseala-cat-un-razboi-de-doi-ani.-cum-o-actualizare-tehnica-a-intarziat-avertizarea-atacurilor-hamas-din-7-octombrie

Agenția israeliană de informații și securitate internă, Shin Bet, a transmis poliției o alertă preliminară cu privire la o „activitate suspectă” în Fâșia Gaza cu aproximativ trei ore înaintea atacurilor Hamas din 7 octombrie 2023. Cu toate acestea, alerta a ajuns la poliție abia după ce atacurile au început, conform unui raport intern al agenției publicat ziarul israelian Haaretz. Shin Bet a emis alerta după ce a detectat că membri ai Hamas au activat telefoane mobile cu cartele SIM israeliene în Fâșia Gaza la ora 3:03 dimineața. Se întâmpla cu aproape patru ore înainte de primul atac, care a avut loc la 7:03. Însă, din cauza unei defecțiuni tehnice interne, poliția a primit avertizarea abia în jurul orei 8 dimineața, după ce invazia asupra orașului Sderot, a kibbutz-urilor din apropierea graniței și masacrul de la festivalul de muzică Nova deja începuseră. Defecțiunile tehnice și o actualizare a sistemelor au întârziat avertizarea Potrivit unor înalți oficiali din poliție citați în raport, în noaptea precedentă atacului a avut loc o „actualizare a sistemelor”, ceea ce a cauzat întârzierea primirii alertei. „Nimeni nu și-a dat seama până în zorii zilei”, se arată în documentele publicate de Haaretz. În ciuda faptului că armata și Shin Bet au întocmit rapoarte pentru a analiza cauzele și erorile care au permis atacurile, Guvernul condus de premierul Benjamin Netanyahu refuză să inițieze o anchetă de stat. Publicarea parțială a rapoartelor a oferit puține informații noi, majoritatea detaliilor fiind deja cunoscute în mass-media națională. Această situație a stârnit nemulțumire în rândul societății israeliene, în special a familiilor victimelor, care solicită în mod repetat formarea unei comisii de anchetă cu puteri extinse pentru investigarea evenimentelor și tragerea la răspundere a oficialilor implicați. Până în prezent, doar șase înalți oficiali israelieni, atât din armată, cât și din Shin Bet, și-au pierdut funcțiile după ce nu au reușit să prevină sau să atenueze amploarea atacurilor, soldate cu aproximativ 1.200 de morți și peste 251 de persoane ținute ostatice în Fâșia Gaza. RECOMANDĂRILE AUTORULUI Israel și Hamas încep negocierile de PACE în Egipt. Componenta cheie a discuțiilor: eliberarea ostaticilor israelieni VIOLENȚE la Barcelona, în timpul unui protest pro-Palestina. Opt persoane au fost arestate, iar 20 de polițiști au fost răniți

Polonia mobilizează avioane după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei, în apropierea graniței poloneze

polonia-mobilizeaza-avioane-dupa-ce-rusia-a-lansat-atacuri-asupra-ucrainei,-in-apropierea-granitei-poloneze

„Avioanele poloneze și ale aliaților operează în spațiul nostru aerian, în timp ce sistemele terestre de apărare aeriană și de recunoaștere radar au fost aduse la cel mai înalt nivel de pregătire”, a declarat comandamentul operațional al Poloniei într-o postare pe X. Membrii NATO din flancul estic sunt în stare de alertă maximă după ce Polonia a doborât drone rusești suspecte în spațiul său aerian în septembrie, iar observarea de drone și incursiunile aeriene, inclusiv la Copenhaga și München, au dus la haos în aviația europeană. Aeroportul din Vilnius, Lituania, a fost închis timp de câteva ore în timpul nopții, după ce sâmbătă seara au fost semnalate o serie de baloane care se îndreptau spre aeroport. Potrivit serviciului de urmărire a zborurilor Flightradar24, duminică dimineața, zborurile comerciale foloseau rutele utilizate de obicei atunci când aeroporturile Lublin și Rzeszow din Polonia, situate lângă granița cu Ucraina, erau închise. Reuters nu a putut verifica în mod independent raportul Flightradar24. Pe site-ul Administrației Federale a Aviației din SUA nu au existat anunțuri imediate cu privire la posibile perturbări ale zborurilor în Rzeszow și Lublin. Însă Eurocontrol, care supraveghează controlul traficului aerian european, a avertizat cu privire la întârzieri mari în spațiul aerian gestionat de Polonia din cauza „situației din Ucraina”. Ucraina, sub amenințarea unui atac La ora 03:00 GMT, Forțele Aeriene ale Ucrainei au declarat că întreaga țară se află sub amenințarea unor noi atacuri cu rachete rusești, după ore de alerte de raiduri aeriene și avertismente privind atacuri cu drone și rachete. Andriy Sadovyi, primarul orașului Lviv – un oraș din vestul Ucrainei, situat la aproximativ 70 km de granița cu Polonia, a declarat că rachetele se apropiau de oraș după ce sistemele de apărare aeriană erau deja angajate intens în respingerea unui atac cu drone rusești. Martorii Reuters au declarat că zgomotul care părea a fi produs de sistemele de apărare aeriană în funcțiune provenea din toate direcțiile. Nu au existat rapoarte imediate privind posibile daune și nu a existat niciun comentariu din partea Rusiei. Ambele părți au lansat atacuri aeriene pe tot parcursul războiului, cu scopul de a distruge infrastructura considerată crucială pentru eforturile de război generale, inclusiv instalațiile energetice și de transport.

A reapărut ciuma bubonică în SUA. Alertă în contextul Cupei Mondiale și a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles

a-reaparut-ciuma-bubonica-in-sua.-alerta-in-contextul-cupei-mondiale-si-a-jocurilor-olimpice-de-la-los-angeles

Ciuma bubonică, pandemia care a ucis sute de milioane de oameni în Europa și Africa de Nord în secolul al XIV-lea, a repărut în SUA. Vestea este cum nu se poate rea în contextul Cupei Mondiale din 2026 și a Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Alertă în SUA în contextul reapariției ciumei bubonice. Cupa Mondială și Olimpiada de la Los Angeles, în pericol?! Ciuma bubonică, pandemia care a ucis sute milioane de oameni în secolul al XIV-lea, a repărut în forță în Statele Unite, scrie marca.com. Vestea este una dezastruoasă, în contextul Cupei Mondiale de anul viitor și a Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Teribila boală a reapărut în ultimele decenii, dar fără forța inițială. Medicina modernă i-a diminuat impactul și consecințele, dar chiar și astăzi, în secolul 21, ciuma bubonică rămâne endemică în unele zone. De exemplu în Congo și alte regiuni din Africa și America de Sud. Cu totul surprinzător, boala a apărut recent într-un loc teoretic neașteptat: Statele Unite. În urmă cu o săptămână, Departamentul de Sănătate Publică din Sacramento (California) a raportat un caz de ciumă bubonică. Persoana infectată campa în zona Lacului Tahoe, la aproximativ 700 de kilometri de Los Angeles, orașul gazdă al Jocurilor Olimpice și al Cupei Mondiale, și la 312 kilometri de San Francisco, orașul gazdă al Cupei Mondiale. Cauza probabilă a fost mușcătura unui purice infectat, calea obișnuită de transmitere a acestei boli. Kyle Fliflet, directorul interimar al departamentului, a menționat că „ciuma este prezentă în mod natural în multe părți ale Californiei. Este important ca oamenii să ia măsuri de precauție”. Chiar și în ziua de azi, mortalitatea cauzată de teribila boală este estimată la 30 – 60% Avertismentul lui Fiflet cu privire la zonele din California unde ciuma bubonică persistă endemic și se aplică pentru New Mexico, Arizona, Colorado, California, sudul statului Oregon și vestul statului Nevada. Nu sunt sunt raportate foarte multe cazuri anual, dar acestea pot fi grave. Mortalitatea cauzată de boală, chiar și în ziua de azi, este estimată la 30 și 60%, în funcție de virulența bolii și a rapidității primirii tratamentului. Boala poate fi tratată, în mod normal, cu antibiotice. Transmiterea de la om la om nu a mai fost raportată în Statele Unite de mai bine de un secol, însă pe 11 iulie, o persoană a murit în Arizona din cauza ciumei pneumonice, varianta respiratorie a ciumei bubonice. Yersinia pestis, bacteria care provoacă boala, supraviețuiește în zone unde persistă șoarecii, șobolanii, câinii de prerie sau puricii, care sunt vectori importanți ai transmiterii. Astfel că, boala poate ajunge ușor la oameni. Ciuma bubonică a fost eradicată din Europa încă din anii 1960, iar primele vaccinuri împotriva bolii au fost introduse la sfârșitul secolului al 19-lea.

Avertisment urgent privind un virus periculos pentru nou-născuți, pe fondul creșterii numărului de cazuri în străinătate

avertisment-urgent-privind-un-virus-periculos-pentru-nou-nascuti,-pe-fondul-cresterii-numarului-de-cazuri-in-strainatate

Reprezentanții NHS au declarat că iarna australiană este adesea un bun indicator al modului în care virusurile se vor răspândi în Anglia. În Australia, cazurile de virus respirator sincițial (RSV) au crescut în ultimele luni, iar oficialii au declarat că numărul cazurilor a crescut constant în Anglia de la începutul anului 2025. NHS Anglia a îndemnat femeile însărcinate să se vaccineze împotriva RSV, pentru a-și proteja nou-născuții. Virusul este una dintre principalele cauze de deces în rândul bebelușilor și principala cauză de internare în spital a copiilor, potrivit Independent. RSV, cauza bronșiolitei Kate Brintworth, șefa serviciului de moașe din cadrul NHS Anglia, a declarat că, în timp ce pentru majoritatea adulților, RSV „provoacă doar simptome ușoare, asemănătoare răcelii, pentru persoanele în vârstă și copiii mici, acesta poate duce la probleme respiratorii grave care pot duce la spitalizare”. „Vaccinarea în timpul sarcinii este cea mai bună modalitate de a vă proteja copilul încă din momentul nașterii, iar acum este momentul ca mamele să acționeze, pentru a se asigura că bebelușii lor sunt protejați înainte de primele luni ale iernii, când tind să circule mai multe virusuri”. Femeile însărcinate pot fi vaccinate începând cu săptămâna 28 de sarcină, prin intermediul serviciilor de maternitate sau al cabinetului medicului de familie. Persoanele cu vârsta cuprinsă între 75 și 79 de ani sunt, de asemenea, eligibile pentru vaccinare, iar NHS Anglia va începe să invite oamenii să se prezinte în următoarele câteva săptămâni. La bebeluși, RSV este o cauză frecventă a unui tip de infecție pulmonară numită bronșiolită. Săptămâna trecută, Agenția pentru Securitate Sanitară din Marea Britanie a publicat date care arată eficacitatea vaccinului. Aceasta a afirmat că vaccinul pentru femeile însărcinate poate preveni 72% din internările în spital ale bebelușilor lor. De asemenea, vaccinul are o eficacitate de 82% în prevenirea internărilor în spital pentru RSV în rândul persoanelor în vârstă, a afirmat UKHSA.

Creștere alarmantă a atacurilor ransomware în România: peste 100 de cazuri numai în 2024, conform DNSC

crestere-alarmanta-a-atacurilor-ransomware-in-romania:-peste-100-de-cazuri-numai-in-2024,-conform-dnsc

Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) a anunțat o intensificare a atacurilor cibernetice de tip ransomware în România pe parcursul anului 2024, după cum vei afla în cele ce urmează. Conform datelor oficiale, experții au intervenit în 101 incidente de securitate informatică, în care sistemele compromise au fost blocate, iar accesul la fișiere a fost condiționat de plata unei sume de bani către atacatori. Printre cazurile mediatizate se numără atacul asupra Primăriei Sectorului 5, unde infractorii au solicitat o recompensă de 5 milioane de dolari. Un alt exemplu demn de luat în seamă este compromiterea sistemului IT Hipocrate, folosit de 26 de spitale din țară, unde suma cerută a depășit 150.000 de euro. Firmele, țintele principale ale infractorilor cibernetici Analiza DNSC arată că majoritatea atacurilor au vizat mediul privat. Din cele 101 incidente investigate în 2024, 68 au afectat companii, de la firme mici până la organizații de mari dimensiuni. Sectorul public a fost, de asemenea, vizat, cu 20 de atacuri direcționate către instituții de stat, în timp ce 13 cazuri au implicat persoane fizice. Specialiștii au menționat, de altfel, faptul că hackerii preferă companiile și instituțiile deoarece acestea gestionează date sensibile și sunt mai predispuse să plătească răscumpărarea pentru a-și relua activitatea rapid. Chiar și așa, nici utilizatorii de sine stătători nu sunt scutiți de riscuri, mai ales dacă folosesc dispozitive neactualizate sau nu au soluții de securitate instalate. Pentru a reduce riscul unui atac ransomware, DNSC recomandă măsuri esențiale precum actualizarea constantă a software-ului, utilizarea unor soluții antivirus performante, implementarea unor politici stricte de backup și instruirea angajaților privind recunoașterea tentativelor de phishing. Incidente de tip ransomware 2024 / foto: DNSC Cele mai atacate surse din România, în 2024. Fenomenul ransomware a luat amploare Așadar, potrivit DNSC, citat de HotNews.ro, țintele principale ale hackerilor au fost: Societatea Romanian Soft Company, dezvoltatorul platformei Hipocrate, care oferă servicii de fluxuri interne către unități spitalicești. În urma atacului un număr de 26 de spitale au fost vizate în mod direct, fiind în imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pentru aproximativ o săptămână. Prin activitatea sa, DNSC analizat si investigat binarul malițios a identificat în infrastructura companiei, ulterior a generat un set de reguli YARA si a emis recomandări ce au fost diseminate către toate spitalele cât si partenerilor europeni, membrii ai CSIRT Network, Dentru a identifica posibila existentă a programului malițios pe sistemele informatice utilizate. Societățile din grupul Electrica, având un impact major asupra serviciilor publice oferite de către Electrica Furnizare și Distribuție Energie Electrică Romania, cu consecința afectării unui număr de peste servere si stații de lucru aflate la nivelul sucursalelor București, Ploiesti, Brașov si Cluj. Atacul a fost notificat către DNSC la data de 9 decembrie 2024 si s-a procedat la colectarea de probe de la fata locului. Urmare a analizei efectuate a fost identificat criptorul folosit de către atacatori, s-a creat o regulă YARA care a fost publicată pe site-ul Directoratului. Totodată, au fost transmis un raport specific ce conținea indicatori de compromitere, tehnicile tacticile tilizate de către atacatori pentru compromiterea infrastructuri în vederea sanitizării complete a acesteia Primăria Municipiului Timișoara precum și instituții din subordinea acestora precum Direcția Fiscală a Municipiului Timişoara si Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara. In urma activităților specifice derulate de către specialiștii Directoratului, s-a reușit recuperarea completă a datelor critice precum si o parte din datele neesențiale. De asemenea, au fost emise recomandari pentru securizarea infrastructurii în vederea evitării de alte atacuri de acest tip. Infrastructura IT a proiectului „Sistemul National de Management privind Dizabilitatea” având ca beneficiar Autoritatea Natională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilităţi (ANPDPD) care cuprinde toate informațiile despre persoanele cu dizabilități si în care operează toate structurile specifice ale Direcția Generală de Asistență Socială si Protecția Copilului (DGASPC). Specialiștii Directoratului au identificat mai multe exfiltrări de conturi compromise (leaked), fiind făcute îndrumări privind masurile necesar a fi urmate pentru securizarea infrastructurii în vederea evitării de alte atacuri de acest tip. Primăria Sectorului 5 a Municipiului București, care a avut un impact major asupra serviciilor puse la dispoziție cetătenilor, fiind afectate serverele de tip Domain Controller, centrala telefonică a Poliției Locale și stații de lucru. Specialiștii Directoratului au identificat exfiltrari de conturi compromise (leaked) fiind făcute îndrumari privind masurile necesare a fi urmate pentru limitarea eventualelor prejudicii. Companiile SoftTehnica și FreyaPOS (prestatori de soluții software), fiind afectate mașini virtuale din producție precum și copiile de siguranță aferente, blocandu-se astfel activitatea pentru aproximativ o săptămână. În urma activităților specifice derulate, s-a reușit recuperarea completă a datelor critice precum și o parte din datele neesenţiale. Societatea Binbox Global Services, furnizoare de servicii de cazduíre web. cloud computing și alte servicii conexe, fiind compromisă întreaga infrastructură. În urma activităților specifice derulate, s-a reușit recuperarea completă a datelor critice precum si o parte din datele neesentiale. Compania Dotro Telecom, furnizoare de servicii de telefonie si internet, fiind afectată intreaga infrastructură și, implicit, nu mai puţin de sisteme și peste utilizatori. S-a reușit recuperarea in proporție de peste 99% a datelor criptate. Societatea Agricola International, entitate care desfāșoară activități de producție, procesare și distribuție de alimente, fiind afectate sisteme și utilizatori, cu consecința blocării activității companiei mai multe ore. Prin activitatea sa, Directoratul a identificat o serie de Indicatori de Compromitere (loC) precum și mai multe conturi de utilizator compromise, fiind transmis un raport detaliat cu privire la necanismele producerii incidentului cíbernetic pornind de la premisele analitice si datele informatice prelevate.

Alertă în Mureș. „Sarea „de la Praid se îndreaptă spre Târnava Mică. Populația trebuie să facă rezerve de apă dulce

alerta-in-mures-„sarea-„de-la-praid-se-indreapta-spre-tarnava-mica.-populatia-trebuie-sa-faca-rezerve-de-apa-dulce

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Mureș a organizat, miercuri seara, o ședință de urgență, după ce ultimele măsurători ale concentrației de sare din râul Târnava Mică au indicat valori înzecite, generate de infiltrațiile masive din zona Salinei Praid. Populația din cele 16 localități deservite de stațiile de pompare din Fântânele și Târnăveni este sfătuită să își asigure o rezervă de apă, existând riscul iminent de oprire a uzinelor de apă. ‘În cursul zilei de astăzi au venit măsurători de pe pârâul Corund care indicau o creștere bruscă a salinității. În momentul de față valul încă nu a ajuns până în Fântânele, unde avem prima priză, dar este iminent să ajungă acolo în următoarele ore. Vorbim de niște valori foarte crescute care, în primul rând, duc în situația în care riscul este iminent ca în următoarele ore să trebuiască să oprim uzinele de apă din Fântânele și, după câteva ore de la propagarea valului respectiv, inclusiv uzina din Târnăveni. Rugămintea noastră ar fi către populație ca în următoarele ore, până când încă nu intrăm în situația aceasta – noi încă sperăm să nu trebuiască, dar riscul este iminent -, să încerce să-și facă rezerve de apă din sistem. În principiu noi avem speranța că situația de la Praid e temporară și în câteva ore sau o zi, o zi și jumate, să putem să repornim alimentările cu apă, dar până în momentul respectiv stăm cu riscul acesta (…). Vorbim de concentrații înzecite în momentul de față’, a declarat, miercuri seara, directorul Aquaserv, Sipos Levente, într-o conferință de presă. Valul de salinitate a ajuns în orașul Sângeorgiu de Pădure Levente a precizat că prin valorile extrem de crescute se ajunge în situația în care sistemul de tratare a apei nu mai poate face față, inclusiv țevile. Valul de salinitate a ajuns în orașul Sângeorgiu de Pădure, în câteva ore se preconizează că va ajunge la Fântânele și după 12-15 ore, la stația de la Târnăveni. Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat că, deși la orele amiezii a fost anunțat faptul că apa din râul Târnava Mică poate fi folosită pentru adăparea animalelor în cele 16 localități aflate în stare de alertă, în urma testelor efectuate și a parametrilor comunicați de ANSVSA, situația s-a schimbat brusc. ‘Eram fericiți că este în regulă, la orele amiezii. Sincer să vă spunem, în momentul de față este o ședință la Praid, încă nu am aflat nimic din ce s-a întâmplat. Ideea este că colegii noștri de la Apele Române, respectiv Aquaserv, la ora 15:00 sau 16:00, dacă nu mă înșel, m-au anunțat că la ora 18:00 ne vedem cu toții. Sper ca pe mâine să avem și un răspuns de la Praid despre ce s-a întâmplat. Important e să anunțăm populația, iar în cursul zilei de mâine sperăm să aflăm ce s-a întâmplat’, a spus prefectul Barabási Antal-Szabolcs. Prim adjunctul inspectorului-șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Horea’ al județului Mureș, colonel Cristian Buhăianu, a precizat că joi dimineață vor fi reluate transporturile de apă pentru adăparea animalelor cu cisternele proprii ale ISU, în funcție de solicitările populației. Între timp, s-a luat măsura evacuării unui debit de 5 mc/secundă din barajul Bezid pentru următoarele ore și la nevoie se va crește la valoarea de 10 mc/secundă. Citiți și: Mircea Fechet, după vizita de lucru la PRAID: „Situația rămâne critică” Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

DNSC: „Atenție la ofertele prea bune ca să fie adevărate!”. O tentativă de fraudă în numele brandului Notino este în desfășurare

dnsc:-„atentie-la-ofertele-prea-bune-ca-sa-fie-adevarate!”.-o-tentativa-de-frauda-in-numele-brandului-notino-este-in-desfasurare

O tentativă de fraudă care folosește numele brandului Notino este în desfășurare în mediul online, iar această schemă este menită să colecteze datele personale și bancare ale utilizatorilor, atenționează Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, vineri, pe pagina de Facebook a instituției. Atenție la ofertele ‘prea bune ca să fie adevărate’. Ofertele promoționale atractive circulă frecvent online, însă este important să le verificăm înainte de a furniza informații personale sau bancare. Recent, a fost semnalată o tentativă de fraudă care folosește numele brandului Notino. Utilizatorii sunt invitați să comande o așa-zisă ‘cutie misterioasă’ cu produse cosmetice premium, la prețul simbolic de 9,95 lei. În realitate, această ofertă este o schemă frauduloasă menită să colecteze date personale și bancar’, notează sursa citată. Specialiștii DNSC recomandă utilizatorilor măsuri de protecție esențiale în fața unor astfel de tentative: verificarea sursa ofertei (accesați direct site-ul oficial Notino pentru a confirma autenticitatea promoțiilor), să nu se furnizeze date bancare pe site-uri dubioase (orice ‘taxă simbolică’ solicitată în schimbul unor produse gratuite este, de cele mai multe ori, un semnal de alarmă), consultarea de recenzii și a forumurilor (dacă sunteți nesigur în privința unei oferte, căutați experiențele altor utilizatori înainte de a furniza date sau de a efectua plăți) și protecția datelor care începe cu vigilența în mediul online. Citiți și: Noua ESCROCHERIE care te lasă fără bani în cont în câteva minute. Metoda de fraudă face tot mai multe victime în România Rene Pârșan a debutat în presă în 1992, reporter și redactor la Evenimentul Zilei. Între 1994 și 2010 a fost senior editor, editorialist, reporter și fotoreporter la ZIUA. A mai colaborat ca … vezi toate articolele

Alertă ONU: Cresc cazurile de boli care pot fi prevenite prin vaccinuri

alerta-onu:-cresc-cazurile-de-boli-care-pot-fi-prevenite-prin-vaccinuri

După scăderea vaccinărilor, bolile care pot fi prevenite revin într-o creștere alarmantă, avertizează ONU. Boli care pot fi prevenite prin vaccinare, precum rujeola, meningita sau febra galbenă, sunt din nou în creștere, au avertizat miercuri reprezentanți ai ONU și Alianței pentru Vaccinuri (GAVI). Rujeola a cunoscut o revenire periculoasă în mai multe țări, iar cazurile de meningită și febră galbenă au crescut semnificativ în Africa. Retragerea sprijinului SUA a amplificat criza mondială  Criza mondială de finanțare, agravată de retragerea sprijinului financiar al SUA, afectează grav capacitatea de a vaccina copiii vulnerabili din țări sărace sau afectate de conflicte: „Criza limitează grav capacitatea noastră de a vaccina împotriva rujeolei peste 15 milioane de copii”, a avertizat Catherine Russell, directoarea UNICEF. Ea a comunicat că „serviciile de vaccinare, supravegherea bolilor și răspunsul epidemiologic sunt deja perturbate în aproape 50 de țări, cu regrese similare celor din perioada COVID.” „Vaccinurile au salvat peste 150 de milioane de vieți în ultimele cinci decenii”, a precizat directorul Organizației Mondiale a Sănătății, Tedros Adhanom Ghebreyesus, cu ocazia Săptămânii Mondiale a Vaccinării. „Însă reducerea finanțărilor destinate sănătății amenință aceste progrese obținute cu greu. Epidemiile de boli prevenibile prin vaccinare sunt în creștere la nivel mondial și pun vieți în pericol, expunând țările la costuri din ce în ce mai mari pentru tratarea acestor boli și gestionarea epidemiilor”, a adăugat el, potrivit Le Monde. 9 miliarde de dolari pentru 8 milioane de vieți Deși unele state încearcă să recupereze întârzierile din perioada pandemiei, numărul copiilor care au ratat vaccinările obligatorii continuă să crească: 14,5 milioane în 2023, față de 13,9 milioane în 2022 și 12,9 milioane în 2019. Pentru a preveni crizele sanitare viitoare, este necesară o finanțare de cel puțin 9 miliarde de dolari, sumă care poate „proteja 500 de milioane de copii și salva cel puțin 8 milioane de vieți între 2026 și 2030”, au comunicat reprezentanții GAVI, în perspectiva conferinței donatorilor, care are loc în 25 iunie. Evenimentul este organizat de Alianța pentru Vaccinuri și adună guverne, organisme internaționale, ONG-uri și sectorul privat pentru a strânge fonduri necesare protejării a milioane de copii de bolile care por fi prevenite.

Alertă de la BNR. S-au intensificat tentativele de FRAUDĂ în numele instituției

alerta-de-la-bnr.-s-au-intensificat-tentativele-de-frauda-in-numele-institutiei

Banca Națională a României atrage atenția asupra intensificării tentativelor de fraudă de tip spoofing, apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a unei autorități a statului în care este folosită identitatea vizuală a BNR. „În ultima perioadă, a fost semnalată intensificarea tentativelor de fraudă de tip spoofing, – apeluri telefonice, mesaje și site-uri care disimulează o comunicare oficială a unei instituții bancare sau a unei autorități a statului (ANAF, Poliția Română etc) – în care identitatea vizuală a Băncii Naționale a României (BNR) a fost utilizată, vizând obținerea de date personale sau efectuarea unor acțiuni care pot duce la tranzacții financiare bazate pe informații false, de tip ponturi sau recomandări de investiții. Alți atacatori au solicitat instalarea de aplicații, deschiderea de linkuri sau autorizarea unor acțiuni pe telefon prin amprentă”, transmite BNR într-un comunicat. Aceste metode vizează furtul de identitate, instalarea de programe malware sau efectuarea de tranzacții financiare. „Totodată, semnalăm că astfel de încercări de manipulare pot include și apeluri telefonice, mesaje audio sau chiar video (deepfake) în care pot apărea persoane care se prezintă ca reprezentanți ai BNR. Aceste metode urmăresc să creeze aparența unei comunicări oficiale, cu scopul de a câștiga încrederea victimei”, se mai arată în comunicat. Comunicările oficiale ale Băncii Naționale a României în mediul online se realizează exclusiv prin website-urile bnr.ro, bnro.ro și conturile instituției pe rețelele sociale LinkedIn, X, Instagram și YouTube, transmite banca centrală. BNR nu solicită niciodată, prin e-mail, telefon, mesaje-text sau mesaje instant, date cu caracter personal sau alte informații confidențiale despre credite, carduri sau conturi bancare, nici efectuarea unor transferuri de bani. De asemenea, reprezentanții BNR nu cer informații cu privire la veniturile personale, credite solicitate/ aprobate/ acordate de BNR sau de alți creditori profesioniști sau alte aspecte de natură financiară. Dacă se prezintă oportunități de investiții sau de obținere a unor câștiguri rapide, facile și consistente, cel mai probabil este un atac de tip spoofing. CITEȘTE ȘI: Ancheta DIICOT „Rețeaua brokerilor” – 12 persoane reținute. Numele lui Ion Țiriac, Gigi Becali sau David Popovici, folosite ca „momeală” Un avocat din Brașov, victima înșelătoriei „Vot pentru Adeline.” Cum s-a trezit cu telefonul controlat de hackeri: „Ecranul s-a înnegrit” Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între 2017 și 2020 a fost reporter la PrimaTV, unde … vezi toate articolele