Avocata Alexandra Cioată află astăzi dacă va fi obligată să poarte o brățară de monitorizare. Anchetatorii se tem că ar putea să fugă după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare

avocata-alexandra-cioata-afla-astazi-daca-va-fi-obligata-sa-poarte-o-bratara-de-monitorizare.-anchetatorii-se-tem-ca-ar-putea-sa-fuga-dupa-ce-a-fost-condamnata-la-7-ani-de-inchisoare

După ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare, avocata Alexandra Cioată află astăzi dacă va fi obligată să poarte o brățară de monitorizare. Organele judiciare se tem că aceasta ar putea fugi de răspunderea penală. În tot acest timp, Alexandra Cioată a solicitat strămutarea procesului din cauza presiunii mediatice Presiuni puternice pe umerii avocatei Alexandra Cioată, după ce judecătorii ieșeni au condamnat-o la o pedeapsă de 7 ani de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Astăzi, Alexandra Cioată ar trebui să afle dacă va fi nevoită să poarte o brățară electronică (dispozitiv de monitorizare), asta după ce organele judiciare se tem că ar putea fugi de răspunderea penală. Trebuie precizat faptul că avocata este acum sub control judiciar, iar dacă judecătorii vor decide ca ea să fie urmărită, ar urma să poarte brățara pe toată perioada măsurii preventive. Avocata Alexandra Cioată află astăzi dacă va fi obligată să poarte o brățară de monitorizare Într-o discuție purtată cu reporterii BZI, Alexandra Cioată a spus că nu are de gând să fugă de răspunderea penală, însă consideră că pedeapsa de 7 ani de închisoare este una mult prea mare și spune că, probabil, un rol important în luarea acestei decizii de către judecători l-a avut presiunea mediatică. Avocata speră ca dosarul în care este anchetată pentru tentativă la omor să fie strămutat și rejudecat. În acest sens, Alexandra Cioată a depus cererea de strămutare a cauzei. De precizat este faptul că Alexandra Cioată nu este la prima cerere de strămutare, aceasta a mai solicitat o dată acest lucru, însă nu a primit un răspuns favorabil. Avocata din Iași spune în cererea de strămutare că, din cauza presiunii mediatice, martorii, experții și personalul judiciar sunt afectați. Avocata Alexandra Cioată: „A fost o greșeală. Nu am avut niciodată intenția să intru în omul ăla” Alexandra Cioată a susținut mereu că a fost vorba despre un accident și că nu a avut intenția de a-i face rău motociclistului. „A fost o greșeală. Eram cu copilul în mașină, aveam și un cățel în mașină, pe care îl luasem de o săptămână și care era foarte agitat. Venise în față la mine, la pedale… A fost un cumul de factori care au dus la rezultatul acesta și pare că este altceva. Dar eu nu am avut niciodată intenția să intru în omul ăla. Și, mai mult decât atât, fix înainte să îl acroșez, mi-a frânat în față, chiar dacă această expertiză vorbește numai aiurea. Au spus unii că e o iluzie optică, dar eu am fost la volan și îmi amintesc foarte clar că mi-a frânat în față. Deci, pentru cei care nu știu despre ce e vorba, poate să țină faza asta cu iluzia optică. Dar la mine nu are cum să țină. Eu sunt convinsă, eu știu ce s-a întâmplat. A fost fix în ultimul moment și nu am apucat să frânez. Sunt șofer, am permis de mult, dar se mai întâmplă. Adică chiar nu am avut nicio intenție. Vă dați seama, cu un copil în mașină, de 4 ani și jumătate, te apuci să intri în motocicliști pe stradă? Pentru ce? Nici nu îl cunoșteam. Nu aveam nicio legătură cu el. Deci chiar nu este nimic logic în toată povestea asta. Au fost niște factori care s-au coroborat între ei și au ajuns să se spună că «vai, dragă Doamne, am ceva cu motocicliștii». Cu toate că domnul judecător, prin hotărâre, s-a și pronunțat deja, a scris că îmbrățișează părerea asta cu privire la mobil, că la un moment dat se inventase un mobil, că aș avea eu ură față de motocicliști, dezvoltată în timp, care nu este adevărat”, a declarat Alexandra Cioată. Trebuie precizat faptul că Alexandra Cioată a stat cinci luni în spatele gratiilor, în arest preventiv, iar astăzi, aceasta urmează să afle dacă va fi obligată să poarte o brățară de monitorizare, atâta timp cât va fi sub control judiciar. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Avocata Alexandra Cioată, declarații în exclusivitate pentru BZI, după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor! A fost doar un accident, nu am vrut să fac rău nimănui

avocata-alexandra-cioata,-declaratii-in-exclusivitate-pentru-bzi,-dupa-ce-a-fost-condamnata-la-7-ani-de-inchisoare-pentru-tentativa-de-omor!-a-fost-doar-un-accident,-nu-am-vrut-sa-fac-rau-nimanui

Reporterii BZI au discutat, în exclusivitate, cu avocata Alexandra Cioată, după ce aceasta a fost condamnată la 7 ani de închisoare pentru comiterea infracțiunii de tentativă la omor, asta după ce, conform anchetatorilor, ar fi intrat intenționat cu autoturismul într-un motociclist în Nicolina. Avocata Alexandra Cioată spune că se aștepta la o decizie nefavorabilă pentru ea, însă, chiar și așa, nu se gândea că judecătorul va vrea să o trimită după gratii pentru o perioadă de 7 ani. Citește și: Alexandra Cioată, avocata care ar fi izbit intenționat cu masina un motociclist în Nicolina a fost condamnată la închisoare. Iată ce pedeapsă a primit Avocata Alexandra Cioată, prima reacție după ce a fost condamnată la 7 ani de închisoare Avocata a spus că, de la incident, viața ei s-a schimbat radical și că a trecut prin momente crunte, atât în spatele gratiilor cât și în libertate. ”Mă așteptam la o decizie nefavorabilă, dar nu la o pedeapsă de 7 ani. Am greșit, îmi pare rău pentru asta, dar a fost doar un accident, nu am vrut să fac rău nimănui. Eram în mașină cu fiul meu și cu un cățeluș pe care abia îl luasem, cățelul ajunse pe la mine pe la pedale, fiul meu se simțea rău, a fost un cumul… Ce pot să zic este că nu am vrut să fac rău nimănui, am greșit că am plecat de la fața locului, dacă nu făceam asta nu s-ar mai fi ajuns aici”, a spus avocata Alexandra Cioată. Întrebată dacă a luat legătura cu motociclistul pe care l-a accidentat, aceasta a spus că nu a făcut-o, dar că i-ar transmite un mesaj. ”Nu am vorbit niciodată cu el, dar dacă ar fi să-i transmit ceva ar fi să fie sănătos, să nu mai aibă parte de astfel de evenimente și că îmi pare rău”, a completat Alexandra Cioată. Citește și: Răsturnare de situaţie! Avocata Alexandra Cioată a fost reţinută după ce a izbit un motociclist! Este acuzată de tentativă de omor! În perioada în care a fost arestată, avocata Alexandra Cioată a fost ”plimbată” prin mai multe pușcării. ”A fost o perioadă foarte grea pentru mine, am fost dusă de la un penitenciar la altul, mi-am revenit foarte greu după cele 5 luni de arest. Mi-a fost foarte greu că nu mi-am văzut copilul în perioada asta, nu am vrut să vină să mă vadă acolo. Am avut noroc de mama mea care a avut grijă de el și de mine”, a mai spus Alexandra Cioată. Citește și: Alexandra Cioată, „spaima motocicliștilor”, mai rămâne în pușcărie 30 de zile  Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Alexandra Cioată, avocata care ar fi izbit intenționat cu masina un motociclist în Nicolina a fost condamnată la închisoare. Iată ce pedeapsă a primit

alexandra-cioata,-avocata-care-ar-fi-izbit-intentionat-cu-masina-un-motociclist-in-nicolina-a-fost-condamnata-la-inchisoare.-iata-ce-pedeapsa-a-primit

Avocata implicată în accidentul din Nicolina, în urma căruia un motociclist a fost grav rănit, a fost condamnată la închisoare. După trei amânări consecutive ale pronunțării, magistrații Curții de Apel au decis condamnarea Alexandrei Cioată, fostă Chiriac, la 7 ani de detenție pentru tentativă de omor, în condițiile în care pedeapsa maximă prevăzută de Codul Penal pentru această infracțiune este de 10 ani. Instanța a obligat-o, totodată, la plata sumei de 13.820 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, precum și la achitarea unor daune morale în valoare de 20.000 de euro către victimă. Judecătorii au respins solicitarea procurorilor privind confiscarea autoturismului pe care aceasta îl conducea în seara producerii incidentului. Conform rechizitoriului, faptele s-au petrecut în seara de 30 mai a anului trecut, în jurul orei 22.00, pe șoseaua Nicolina, la intersecția cu strada Sălciilor, pe sensul de mers Podu Roș – CUG. Alexandra Cioată se afla oprită la semafor pe banda a doua, în timp ce pe prima bandă era staționată o motocicletă Kawasaki, condusă de A.I.V. După schimbarea culorii semaforului, Mercedesul condus de avocată a trecut pe prima bandă, apropiindu-se periculos de motocicletă. Motociclistul a accelerat, însă a fost urmărit de Cioată. A.I.V. a schimbat apoi banda, revenind pe a doua, manevră repetată imediat și de șoferiță. La scurt timp, autoturismul a lovit motocicleta în roata din spate, provocând dezechilibrarea acesteia și căderea conducătorului pe carosabil. Potrivit anchetatorilor, Alexandra Cioată și-a continuat deplasarea fără a reduce viteza. Hotărârea Curții de Apel nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate