Alfie Kohn despre recompensele pentru copii: Zahărul este la fel de mult o metodă de control ca și biciul. Tot manipulare, tot lipsă de respect este
Alfie Kohn e autor și speaker pe teme de educație și parenting, cercetător independent și comentator al studiilor psihologice. El sintetizează lucrări de psihologie a motivației și le traduce într-un limbaj accesibil pentru publicul larg. Este una dintre vocile foarte importante din zona educației progresiste, cu o poziție destul de incomodă pentru sistemele tradiționale. Este autorul a peste 10 cărți despre educație și parenting, structural, jurnalist, cu o abordare cetrată pe copil, nu pe control. „Recompensa este o formă de control” Cea mai cunoscută lucrare a sa este „Pedepsit prin recompense”, unde înaintează ideea că recompensele (note, premii, stele) sunt tot a formă de control al copilului, care nu fac altceva decât să reducă motivația intrinsecă – copiii ajung să facă lucruri pentru recompense, nu pentru că le pasă sau pentru că înțeleg. Iată doar una dintre ideile ce contravin sistemului „tradițional” de educație, cu care Kohn este foarte critic. Kohn desființează, de asemenea, sistemul de note, testele standardizate, competițiile între elevi, despre care consideră că distrug cooperarea, iar accentul pe rezultate elimină procesul de învățare reală. „Dragostea înseamnă acceptare și ghidare” Dragostea, pentru Kohn, nu este condiționată de comportament, ci înseamnă acceptare și ghidare. Alfie Kohn propune implicarea copiilor în decizii, dialog în loc de autoritate rigidă, stimularea curiozității. Au existat voci care l-au așezat pe Kohn în categoria idealiștilor și l-au criticat pentru că, spun ele, minimizează rolul disciplinei. Mulți au spus că ideile sale nu pot fi aplicate în școala clasică, rigidă prin excelență. Pe 10 mai 2026 are loc la Sala Palatului, probabil, cel mai important eveniment de parenting al anului în România. Publicul are ocazia să asiste la conferința lui Alfie Kohn, alături de Dr. Shefali Tsabary, Neale Donald Walsch și de binecunoscutulu prof. univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan. Mai mult decât parenting Conferința se numește „Părinte conștient, copil împlinit” și e construită în jurul întrebărilor fundamentale: „Ce fel de adulți lăsăm lumii de mâine?”, „Ce fel de adulți alegem noi, astăzi, să fim?”. Nu este doar un eveniment de parenting, este o experiență în care orice părinte/educator/formator/profesor are șansa reală de a acumula informații esențiale pentru creșterea unui copil echilibrat. Am vorbit cu Alfie Kohn pe teme esențiale pentru societatea de astăzi: competiția, curiozitatea, motivația intrinsecă, relația dintre părinte și copil și nevoia de a regândi profund felul în care înțelegem educația. Prezentăm un scurt interviu, în avanpremiera conferinței „Părinte conștient, copil împlinit”. Mediafax: Un părinte poate citi lucrările dvs și poate spune: „Este diferit și vreau să aplic”, dar el însuși a fost crescut diferit. Are nevoie să-și „reconfigureze” propriul creier pentru a deveni un părinte mai bun pentru copilul său? Alfie Kohn: Da, dacă folosim „reconfigurare” într-un sens figurat și foarte larg. Înseamnă o regândire profundă. Și nu doar a tacticilor, ci și a obiectivelor, precum și a modului în care le corelăm. Înseamnă să înțelegem că „zahărul” este la fel de mult o metodă de control ca și biciul. Asta include și formele aparent dulci de control verbal, cum ar fi lauda: „Bravo, îmi place foarte mult cum faci.” În esență, tot manipulare este. Tot lipsă de respect este. Iar cercetările arată că nu doar că este ineficientă, ci chiar contraproductivă. Când voi veni la București, la Sala Palatului, pe 10 mai 2026 — și se va întâmpla — voi vorbi și despre faptul că, ori de câte ori vorbesc cu părinți sau profesori, îmi place să încep prin a întreba: „Care sunt obiectivele dumneavoastră pe termen lung pentru copilul sau copiii dumneavoastră?” Adresez aceeași întrebare profesorilor, referitor la elevii lor: „Cum ați dori să arate, peste ani, rezultatul formării lor?” Îi rog pe oameni să formuleze un cuvânt sau o expresie care să surprindă tipul de adult pe care și-l doresc să devină copiii lor. Și, oriunde în lume mă aflu, aud aproximativ aceeași listă de calități — aceleași descrieri ale obiectivelor pe termen lung. Rolul meu este să le spun părinților: „Spuneți că vă doriți aceste lucruri. Atunci de ce continuați să faceți opusul?” Pentru că există cercetări care arată că strategiile tradiționale pe care le folosiți — precum mita și amenințările — nu doar că nu vă ajută să atingeți propriile obiective pe termen lung pentru copiii dumneavoastră, dar nici măcar pe ale mele, care, de altfel, nici nu sunt relevante aici. „Multe școli nu te învață să înveți, ba chiar descurajează asta” Mediafax: Este adevărat. Și, din păcate, învățăm acest lucru din copilărie, din școală. Când pregăteam acest interviu, m-am gândit foarte mult la sistemul în care am fost educați noi, adulții de azi. Există două lucruri care au lipsit complet și aș vrea să-mi spuneți dacă sunteți de acord sau dacă este doar o problemă specific românească: Nimeni nu mi-a explicat vreodată cum să învăț. Și nimeni nu mi-a explicat de ce este important să înveți, în general, în viață. Curiozitatea nu a fost niciodată discutată. Nimeni nu m-a învățat ce este curiozitatea. Alfie Kohn: Da. De fapt, majoritatea oamenilor spun că dorința de a cunoaște este ceva dezirabil. Însă realitatea este că multe școli nu doar că nu o cultivă, ci par să o descurajeze în mod activ. Dacă aș vrea să îi fac pe copii să-și piardă curiozitatea — dacă aș vrea să îi determin să renunțe la dorința lor naturală de a explora, de a înțelege, de a descoperi de ce un lucru nu a funcționat așa cum se așteptau — aș crea un sistem exact ca cel pe care îl avem adesea. Toți oamenii pornesc cu dorința de a da sens lumii, de a-și urma curiozitatea. Dar dacă aș vrea să distrug această dorință, aș organiza o clasă în care copiii — și poate chiar și profesorul — nu ar avea nicio autonomie, nicio posibilitate de a-și concepe propriile lecții. Întrebările copiilor despre lume nu ar conta, pentru că ar exista un curriculum fix, impus tuturor. Clasele ar fi supraaglomerate, ritmul ar fi grăbit, iar școala nu ar fi despre înțelegerea ideilor, ci despre memorarea unor informații pentru examen. Așa aș