Criza din Iran zguduie marile puteri. Ce ar însemna căderea regimului pentru Putin, Trump și Orientul Mijlociu
Sute de mii de oameni au ieșit în stradă în ciuda represiunii violente, a arestărilor în masă și a restricțiilor severe de internet impuse de autorități. Potrivit organizațiilor pentru drepturile omului, peste 500 de persoane au fost ucise și mai mult de 10.000 au fost arestate în timpul demonstrațiilor declanșate inițial de criza economică și prăbușirea monedei naționale, dar care s-au transformat rapid într-o contestare directă a regimului condus de ayatollahul Ali Khamenei, scrie Bloomberg. SUA, Israel și piețele globale urmăresc evoluțiile Situația din Iran a atras atenția liderilor mondiali și a investitorilor, în contextul în care președintele american Donald Trump a amenințat în repetate rânduri cu intervenții militare, sugerând că Washingtonul ar putea sprijini o schimbare de regim. Trump a declarat că „analizează foarte serios” situația și că armata americană evaluează „opțiuni solide”. În același timp, Israelul colaborează îndeaproape cu guvernele europene, iar țările din Golf privesc cu îngrijorare posibilitatea unui haos regional. Prețul petrolului Brent a crescut cu peste 5%, investitorii temându-se de întreruperi ale livrărilor din al patrulea cel mai mare producător OPEC. Economie în colaps și apeluri la grevă în sectorul petrolier Economia iraniană este grav afectată de inflație, sancțiuni și corupție. Reza Pahlavi, fiul fostului șah, aflat în exil, a lansat un apel către muncitorii din industria petrolieră să intre în grevă, un scenariu care ar putea paraliza rapid statul, așa cum s-a întâmplat în 1978. Deși până în prezent nu au fost raportate întreruperi majore ale exporturilor de țiței, piețele rămân extrem de sensibile. Analiștii avertizează că o escaladare a violențelor sau o intervenție militară ar putea destabiliza întreaga regiune. Risc de haos regional Experții susțin că o prăbușire a regimului ar putea genera un vid de putere, conflicte interne și fragmentarea țării pe criterii etnice. Corpul Gardienilor Revoluției Islamice rămâne un pilon central al regimului și este pregătit să intervină violent pentru menținerea controlului. Președintele iranian Masoud Pezeshkian a adoptat un ton conciliant, cerând dialog și unitate, însă liderul suprem și forțele de securitate transmit mesaje tot mai dure, inclusiv amenințări cu pedeapsa capitală pentru protestatari. Analiștii Bloomberg Economics consideră că, deși un colaps total este puțin probabil pe termen foarte scurt, Republica Islamică ar putea să nu mai supraviețuiască în forma actuală până la finalul anului 2026.
Predicția lui Andrei Caramitru pentru noul an: „Khamenei, Putin și Orban vor cădea și ei”
Andrei Caramitru a precizat, într-o nouă postare pe Facebook, că anul 2026 „va fi similar ca impact istoric cu 1989”. De altfel, a menționat că și alte personalități politice ar urma să „cadă”, după capturarea lui Nicolas Maduro. În primă instanță, a adus în discuție capturarea lui Nicolas Maduro, președintele Venezuelei în vârstă de 63 de ani. Vă reamintim că liderul a fost capturat de forțele americane în urma unei operațiuni-fulger desfășurate la Caracasa. De altfel, în data de 29 decembrie 2025, cu doar câteva zile înainte de capturare, Statele Unite au efectuat primul lor atac terestru împotriva Venezuelei. Donald Trump a confirmat atacul. „Khamenei, Putin și Orban vor cădea și ei” Lista ar urma să fie completată și de alte personalități poltice, potrivit postării lui Andrei Caramitru. El a precizat că și alte persoane care joacă un rol important în câmpul politic mondial „vor cădea”. Printre aceștia se numără Vladimir Putin (președintele Rusiei), precum și ayatollahul Ali Khamenei (liderul suprem al Iranului). Ayatollahul Ali Khamenei, se pregătește să fugă în străinătate în cazul în care mișcarea anti-regim scapă de sub control – vezi AICI detalii. „2026 va fi similar ca impact istoric cu 1989. Maduro a căzut, Khamenei, Putin și Orban vor cădea și ei”, a notat Andrei Caramitru, pe Facebook. De altfel, spre finalul anului 2025, Andrei Caramitru a făcut câteva predicții pentru noul an. În scenariul său, a anticipat evoluții majore în plan politic, economic și geopolitic, atât în România, cât și la nivel internațional. Vezi AICI cele 11 puncte ale scenariului său. Autorul recomandă: Caramitru a deschis globul de cristal din nou: „Federalizarea Europei se va întâmpla, că vrem asta sau nu” Andrei Caramitru comentează intervenția SUA în Venezuela: ”Tipul ăsta de mișcări politice susținute extern fix de inamicii țării ar trebui distruse din fașă” Andrei Caramitru se implică în controversa concertului de Anul Nou de la Viena: „Ce ne facem fraților” Sursă foto: Mediafax Foto / Eduard Vinatoru
Analiză | Axa Rezistenței s-a îndoit, dar nu s-a rupt. Caracatița e încă periculoasă, chiar dacă unele dintre tentaculele sale au fost amputate
„Șocurile frontului de rezistență împotriva regimului sionist vor continua până când această «tumoră canceroasă» va fi eradicată de pe harta lumii”, a declarat Ali Fadavi, comandant adjunct al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), în data de 17 octombrie 2023, la zece zile după ce teroriștii palestinieni au trecut din Gaza în Israel. La acea vreme, experții elaborau scenarii în care mii de luptători din „Axa Rezistenței” a Iranului ar lansa incursiuni pe mai multe fronturi în Israel. Hezbollah în Liban, mișcarea Houthi Ansar Allah din Yemen și milițiile șiite din Irak au vizat Israelul prin atacuri cu rachete și drone. Rebelii Houthi au reușit chiar să perturbe transportul maritim prin Marea Roșie. Iranul și Israelul s-au atacat reciproc cu rachete. Dar, în cele din urmă, zvonurile privind o invazie la scară largă nu au avut o acoperire în realitate. „La mijlocul lunii iunie 2025, atunci când Israelul a anunțat începerea unei operațiuni militare menite să paralizeze programele nucleare și de rachete ale Iranului, niciunul dintre membrii «Axei Rezistenței» nu a intervenit pentru a sprijini Teheranul. Deși Houthi au făcut mai multe încercări de a ataca Israelul, lansările lor sporadice de una sau două rachete deveniseră de mult timp o rutină pentru apărarea aeriană a statului evreu și nu ofereau niciun ajutor real regimului iranian”, amintește Marianna Belenkaya, expertă în Orientul Mijlociu, într-o analiză publicată de The Insider. Strategia pe termen lung a Iranului Strategia Iranului de construire a unor aliați proxy este în curs de elaborare încă de când există Republica Islamică. Inițial, această strategie a implicat doar grupuri și mișcări șiite. „Primul a fost «Frontul Islamic pentru Eliberarea Bahrainului», care a încercat să organizeze o lovitură de stat în regat, în 1981. Gruparea a avut sediul în Iran timp de mulți ani și s-a bucurat de sprijinul financiar al Corpului Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC). Scopul său era de a declanșa o «revoltă a tuturor musulmanilor sub conducerea Imamului Khomeini» – ideologul Revoluției Islamice din Iran și primul Lider Suprem al republicii. Dar lovitura de stat din Bahrain a eșuat, iar Frontul a fost desființat în 2002. Totuși, până în ziua de azi, autoritățile din Bahrain acuză periodic Teheranul că încearcă să destabilizeze țara lor, unde o familie regală sunnită conduce o populație majoritar șiită. Următoarea inițiativă – și, în mod notabil, mult mai reușită – a fost Hezbollah, care s-a format la începutul anilor `80, în timpul războiului civil din Liban. Liderii șiiți libanezi ai grupării au primit patronaj din partea Teheranului și, în timp, gruparea a evoluat în principala forță de atac în confruntarea continuă a Iranului cu Israelul. Aceste eforturi s-au extins la sfârșitul anilor `90, când Qassem Soleimani a fost numit comandantul Forței Quds a IRGC, unitatea responsabilă de desfășurarea operațiunilor în afara Iranului. Soleimani este creditat cu transformarea strategiei de intermediere – nu doar ca mijloc de exportare a Revoluției Islamice, ci ca instrument central al influenței geopolitice iraniene. Strategia a implicat crearea de noi organizații străine, sprijinind în același timp pe cele existente. Cu ajutorul lui Soleimani, mișcarea Hezbollah și-a extins rapid influența în Liban, devenind în cele din urmă un stat în stat. Deși Hezbollah a suferit pierderi semnificative în războiul său din 2006 cu Israelul, sprijinul iranian a ajutat grupul să se redreseze relativ repede. În 2011, la cererea Iranului, mișcarea șiită libaneză și-a trimis luptătorii în Siria vecină pentru a ajuta regimul lui Bashar al-Assad să lupte împotriva forțelor rebele în primele zile ale războiului civil din țară. În plus, lui Soleimani i se atribuie pe scară largă rolul decisiv jucat în convingerea președintelui rus Vladimir Putin de a desfășura trupe rusești în Siria, în 2015”, explică Marianna Belenkaya. „Legăturile Iranului cu milițiile irakiene datează din anii `80” Timp de peste un deceniu, Hezbollah și alte grupări șiite din Irak, Afganistan și Pakistan, nu numai că au servit ca apărători ai guvernului sirian, ci și ca instrument cheie al influenței iraniene în țară. IRGC și-a trimis propriii consilieri și specialiști militari în Siria, dar reprezentanții Iranului au efectuat majoritatea operațiunilor de luptă propriu-zise. „Legăturile Iranului cu milițiile irakiene datează din anii `80, când Republica Islamică s-a aflat în război cu regimul lui Saddam Hussein. Chiar și după încheierea luptelor în 1988, multe grupuri de opoziție irakiene – în special cele șiite, precum Corpul Badr – au continuat să caute refugiu în Iran. Abia după căderea regimului lui Saddam Hussein în 2003, aceste grupuri s-au întors în Irak, unde s-au alăturat activ luptei pentru putere – unele concentrându-se pe alungarea Statelor Unite din țară. Sprijinul politic, financiar și militar pentru aceste forțe a venit din Iran. Noile autorități de la Bagdad au avut nevoie de ani de zile pentru a stabili un echilibru chiar și fragil între dominația americană, influența iraniană și interesele statelor arabe vecine. Aceste grupuri de interese divergente s-au unit pentru scurt timp în lupta împotriva Statului Islamic, care a prins teren în Irak și Siria începând cu 2013. În 2014, au fost formate Forțele de Mobilizare Populară (FMP), o organizație umbrelă care cuprinde zeci de grupări armate, majoritatea șiite. Totuși, odată ce amenințarea din partea Statului Islamic s-a diminuat, principalele facțiuni ale PMF și-au reluat confruntarea cu Statele Unite pe teritoriul irakian și sirian, ajutând în același timp guvernele ambelor țări să reprime disidența. Practic, PMF a început să joace un rol în Irak similar cu cel al Hezbollah în Siria – mai ales că statutul său a fost recunoscut oficial de Bagdad. Luptătorii din grupările armate au început să primească salarii guvernamentale și au fost recunoscuți oficial ca făcând parte din armata irakiană”, continuă Marianna Belenkaya. „Hezbollah s-a alăturat Hamas pe 8 octombrie 2023” Între timp, în Yemen, mișcarea Houthi – în mare parte independentă – își consolida controlul asupra capitalei Sana’a, precum și asupra unor zone întinse din întreaga țară. Cu toate acestea, Teheranul le-a furnizat Houthilor arme, oferindu-le totodată tehnologia și materialele necesare pentru a produce rachete și drone. „În plus, luptătorii Ansar Allah au fost antrenați în taberele Hezbollah din Liban. În prezent,