Alpinist român mort pe vulcanul Ojos del Salado, la peste 6.500 de metri altitudine

alpinist-roman-mort-pe-vulcanul-ojos-del-salado,-la-peste-6.500-de-metri-altitudine

Incidentul a fost semnalat miercuri seara autorităților chiliene, după ce bărbatul s-a prăbușit în timpul coborârii, la o altitudine de aproximativ 6.540 de metri. Potrivit informațiilor furnizate de Carabineros, alpinistul făcea parte dintr-un grup de patru cetățeni români aflați într-o expediție autorizată. Însoțitorii au încercat să îl resusciteze, însă manevrele nu au avut succes, scrie publicația Meganoticias. Din cauza altitudinii și a terenului periculos, aceștia nu au reușit să coboare trupul decât câțiva metri, după care au coborât pentru a cere ajutor. Echipele GOPE, structura specializată a Carabinierilor chilieni, au urcat în cursul nopții până la tabăra de bază, unde au discutat cu membrii expediției. Operațiunea de recuperare a fost reluată joi dimineață, cu intervenții pe rând, din cauza riscurilor majore la acea altitudine. Autoritățile au precizat că grupul era format din patru cetățeni români: victima, un ghid montan de 62 de ani, un bărbat de 50 de ani și o femeie de 54 de ani. Expediția fusese anunțată în mod legal autorităților chiliene, conform procedurilor în vigoare.

A doborât recordul mondial la 86 de ani! El e cel mai în vârstă om care a cucerit un vârf de peste 8.000 de metri

a-doborat-recordul-mondial-la-86-de-ani!-el-e-cel-mai-in-varsta-om-care-a-cucerit-un-varf-de-peste-8.000-de-metri

Carlos Soria Fontan, un alpinist spaniol de legendă, tocmai a doborât recordul mondial, după ce a devenit cel mai vârstnic om de pe planetă care cucerește un vârf de munte de peste 8.000 de metri altitudine. Soria are nu mai puțin de 86 de ani, pe care i-a împlinit la data de 5 februarie 2025. Cât despre ultimul vârf pe care l-a cucerit și care l-a ajutat să stabilească noua bornă mondială, acesta este Manaslu, din Nepal, care are o altitudine de 8.163 metri. Carlos Fontan are 86 de ani și a urcat la 8.163 metri altitudine! Alpinistul spaniol a doborât recordul mondial Carlos Soria Fontan a doborât recordul mondial și a devenit cel mai în vârstă om care a cucerit un vârf de peste 8.000 de metri altitudine. Originar din Spania, unde este o adevărată legendă a alpinismului, Carlos Soria a reușit performanța la peste 86 de ani de ani, el fiind născut la data de 5 februarie 1939. Cât despre precedentul record, acesta era deținut de un alpinist japonez, pe nume Yuichiro Miura, care în 2013 a escaladat Everestul la vârsta de 80 de ani. Revenind la Carlos Fontan, el avea deja Everestul în palmares, iar borna pe care a stabilit-o recent a fost posibilă unui alt vârf din zona Nepalului, anume Manaslu, care are o altitudine de 8.163 metri. În total, pe planetă sunt nu mai puțin de 14 vârfuri care depășesc altitudinea de 8.000 de metri, iar ibericul Carlos Fontan a cucerit 12 dintre ele, potrivit Marca. Nanga Parbat (8.125), Pakistan, 1990, 51 de ani Gasherbrum II (8.035), China/Pakistan, 1994, 55 de ani Cho Oyu (8.201), China/Nepal, 1999, 60 de ani Everest (8.848), China/Nepal, 2001, 62 de ani K2 (8.611), China/Pakistan, 2004, 65 de ani Broad Peak (8.047), China/Pakistan, 2007, 68 de ani Makalu (8.465), China/Nepal, 2008, 69 de ani Gasherbrum I (8.068), China/Pakistan, 2009, 70 de ani Manaslu (8.163), Nepal, 1975, 36 de ani, 2010, 71 de ani și 2025, la 86 de ani, când a stabilit și noul record mondial Lhotse (8.516), China/Nepal, 2011, 72 de ani Kanchenjunga (8.586), Nepal, 2014, 75 de ani Annapurna (8.091), Nepal, 2016, 77 de ani Singurele vârfuri care îi lipsesc din cele 14 de peste 8.000 de metri Din palmaresul lui Carlos Fontan lipsesc vârfurile Dhaulagiri I, de 8.167 metri, și Shisha Pangma, de 8.027 metri. Pe primul dintre cele două a încercat să îl cucerească în 2023, însă aproape că și-a pierdut viața, după ce a suferit un grav accident. Pe scurt, el s-a ales cu o fractură de tibie în timpul unei coborâri periculoase și nu a mai putut atinge vârful. Carlos Fontan și-a dorit foarte mult să escaladeze din nou vârful Manaslu în 2025 nu doar pentru a stabili un nou record, ci și pentru a celebra 50 de ani de la momentul în care tot el a devenit primul alpinist spaniol care a escaladat vârful respectiv. Acest moment s-a întâmplat în primăvara anului 1975. Tocmai din motivul menționat, întreaga aventură a ibericului a purtat numele de „Operațiunea Manaslu, 50 de ani mai târziu”.