Polițiștii au deschis un dosar penal în urma tragediei din Bucegi, în care o femeie a decedat, iar alți trei alpiniști au ajuns la spital

Polițiștii au deschis un dosar penal după incidentul grav din Munții Bucegi în care patru alpiniști au căzut de la 10 metri pe Valea Albișoarei după ce coarda de asigurare s-a rupt. O femeie de 36 de ani a murit, iar alți trei bărbați au fost răniți. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Prahova, oamenii legii din cadrul Poliției Stațiunii Bușteni au fost sesizați cu privire la producerea incidentului montan și au demarat imediat cercetările. Loading … Salvamontiștii și elicopterul SMURD au intervenit de urgență La locul tragediei au intervenit echipaje ale Serviciului Public Județean Salvamont și elicoptere SMURD, care au desfășurat o amplă operațiune de salvare. Din primele verificări efectuate de polițiști a reieșit că grupul era format din patru persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 51 de ani. În urma accidentului, Salvamont Prahova a confirmat că o femeie în vârstă de 36 de ani a fost găsită decedată la locul producerii incidentului. Ceilalți trei alpiniști, membri ai grupului, au fost evacuați și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Cercetările continuă într-un dosar penal Polițiștii continuă investigațiile pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și dacă au existat încălcări ale normelor de siguranță. „Polițiștii efectuează verificări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă”, au transmis reprezentanții IPJ Prahova. Coarda de asigurare s-a rupt Patru alpiniști au fost implicați în accident după ce li s-a rupt coarda de asigurare și au căzut de la aproximativ 10 metri, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență.
Furtună și avalanșe în Nepal. Mai mulți alpiniști europeni au murit în Himalaya

Furtuna violentă și o avalanșă au ucis nouă persoane în Nepal, inclusiv cinci alpiniști italieni și un francez, au anunțat marți autoritățile locale citate de Le Figaro. Luni, o avalanșă a surprins 12 persoane care se aflau într-o tabără de pe Yalung Ri, un vârf care are 5.630 de metri altitudine, în estul Nepalului. Șapte oameni au murit. Printre victime sunt trei italieni, un german, un francez și doi nepalezi, a declarat, pentru AFP, Phurba Tenjing Sherpa de la organizatorul expediției Dreamers Destination. „Am văzut toate cele șapte cadavre”, a spus Phurba, adăugând că operațiunile erau în desfășurare marți pentru recuperarea lor. Doi francezi, doi nepalezi și încă o persoană au fost salvați marți dimineață, a anunțat Gyan Kumar Mahato, un oficial al poliției din districtul Dolakha. Un alt incident a avut loc în vestul Nepalului. Doi alpiniști italieni au murit după ce au fost prinși de ninsori abundente în timp ce escaladau Vârful Panbari, a anunțat Ministerul italian de Externe. Aceștia făceau parte dintr-o expediție formată din trei persoane. A treia persoană a fost salvată. Expedițiile de toamnă în Himalaya sunt mai puțin populare din cauza zilelor mai scurte și mai reci, a terenului instabil și a unui sezon de alpinism mai scurt în comparație cu cel de primăvară. Săptămâna trecută, ciclonul Montha a adus precipitații abundente în Nepal, blocând turiștii pe rutele montane aglomerate.
Trei alpiniști croați, dați dispăruți în Slovenia după o avalanșă pe muntele Tosc

Echipele de salvare încearcă să-i găsească, însă operațiunile sunt îngreunate de ninsoarea puternică, frig și pericolul producerii altor avalanșe, potrivit Associated Press. Echipele de salvare din Slovenia caută, duminică, trei alpiniști din Croația care au fost dați dispăruți după ce ar fi fost surprinși de o avalanșă pe muntele Tosc, în nord-vestul țării, au anunțat autoritățile slovene. Potrivit presei locale, cei trei făceau parte dintr-un grup de șapte alpiniști care urcau pe munte. Patru dintre ei s-au oprit pentru o pauză, iar ceilalți trei au continuat ascensiunea, moment în care au fost prinși de avalanșă, relatează agenția de presă slovenă STA. Căutările, îngreunate de condițiile meteo nefavorabile Oficialul serviciului de salvare montană, Klemen Belhar, a declarat pentru televiziunea publică croată HRT că operațiunile de căutare sunt extrem de dificile din cauza condițiilor meteo nefavorabile — ploaie, ninsoare abundentă și pericol crescut de noi avalanșe. „Echipele de salvare sunt pe drum, dar intervenția este foarte solicitantă. Ninge puternic și este frig”, a precizat Belhar, adăugând că elicopterele nu pot fi folosite din cauza vremii. Slovenia se confruntă în aceste zile cu un val de frig, care a adus ninsoare, vânt puternic și temperaturi scăzute. Țara alpină este o destinație populară pentru drumeții și alpiniști, însă autoritățile avertizează că vremea instabilă din această perioadă crește riscul de accidente montane.