Gândul publică lista companiilor care riscă să rămână fără curent

gandul-publica-lista-companiilor-care-risca-sa-ramana-fara-curent

Gândul a obținut celebra Anexa 3 – documentul care cuprinde toate companiile – circa 300 –  cărora le-ar putea fi tăiat curentul în cazul în care criza energetică se adâncește și sistemul nu mai poate livra la capacitate maximă. Guvernul a făcut o listă completă care include companii din metalurgie, construcția de mașini, industria lemnului, a materialelor de construcții. Mai mult decât atât, sunt vizate și industria chimică, electrotehnică, textilă, agricultura și chiar industria de apărare.  Vezi documentul integral AICI Anexa 3 este practic lista completă invocată de notificările pe care distribuitorii de energie electrică le-au trimis către companiile vizate, în cadrul căreia firmele sunt anunțate că figurează pe această listă și că ar putea fi deconectate de la alimentarea cu energie, în cazul în care situația devine critică din cauza crizei energetice.  Notificarea a iscat o dispută aprinsă, miercuri, după ce fostul ministru Bogdan Ivan a publicat-o pe o rețea socială. Coloșii industriali care pot rămâne fără energie electrică Conform anexei consultate de Gândul, oțelăria Silcotub Călărași ar urma să aibă cea mai mare tăiere de energie. Guvernul a estimat că poate tăia 45 de MW din consumul acesteia. Uzina de aluminiu Alro Slatina e a doua pe listă pentru tăieri. De aici, statul vrea să economisească 39 de MW. Donalam SRL din Târgoviște, care produce bare de oțel laminat, va pierde și ea 23 MW de energie, la nevoie. Nu scapă de tăieri nici fabrica de ciment Holcim sau Șantierul Naval Constanța, care e în top 5 consumatori pe lista guvernului. Unele grupuri apar de mai multe ori, cu puncte de lucru diferite: ALRO (Slatina + Alum Tulcea + prelucrare Al Olt), ARTROM/TMK (Reșița + Slatina + Caraș-Severin), Dedeman (Bacău, Cluj, Bistrița), Kronospan (Sebeș + Brașov), Romcim (Medgidia + Hoghiz), HeidelbergCement (Neamț + Dâmbovița), ICCO Energ (4 parcuri în Brașov). Este vorba a aproximativ 300 de companii în total și circa 320 de puncte de lucru. Peste 100 de companii pot rămâne complet fără curent În lista făcută de Guvern există peste 100 de companii care au putere minimă tehnologică 0, iar asta înseamnă că lor li se poate tăia complet curentul. În categoria asta se încadrează fabrici mici și mijlocii de textile, prelucrarea lemnului sau încălțăminte. Fără curent pot să mai rămână și marile centre comerciale, clădirile de birouri, parcurile industriale și logistice. Guvernul speră la o economie de 673 MW în cazul unui colaps energetic Scenariul elaborat de Guvern împreună cu Sistemul Electroenergetic Național ar urma să ducă la o economie de 673 MW făcută prin tăierea curentului de la toate companiile din listă, în timp ce 434 de MW ar trebui să rămână distribuiți în continuare către firmele, fabricile și uzinele care nu își pot opri complet activitatea. Aceste limitări ale livrării de energie electrică sunt valabile până la 31 august, conform documentului publicat de Gândul. Bogdan Ivan și Ilie Bolojan, contre pe notificările despre tăierea curentului trimise către companii Fostul ministru PSD, Bogdan Ivan, l-a tras la răspundere pe premierul demis, Ilie Bolojan, pentru faptul că fabricile au primit notificări de reducere a consumului de energie, în condițiile în care li se cere competitivitate și stabilitate. În acest context, de limitare a curentului electric, Ivan a anticipat cel mai negru scenariu pe care l-a numit „un atentat la siguranța economică a României.” Ministerul Energiei a reacționat și a transmis că documentul la care face referire Bogdan Ivan este de fapt un normativ prin care companiile sunt informate de eventuale limitări.

Ce face Nadia Comăneci la Slatina

ce-face-nadia-comaneci-la-slatina

Legendara Nadia Comăneci va fi prezentă joia viitoare la Slatina, cu ocazia unui eveniment aniversar dedicat împlinirii a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Întâlnirea cu „Zeița de la Montreal” va avea loc pe 16 iulie, de la ora 16.00, pe stadionul ALRO, și este organizată de Comitetul Olimpic și Sportiv Român în cadrul manifestării intitulată „Împreună pentru Excelență”. Nadia Comăneci își continuă periplul prin țară și ajunge joi la Slatina Fosta mare gimnastă ajunge săptămâna viitoare la Slatina în periplul din 2026 dedicat împlinirii a cinci decenii de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii. Întâlnirea cu legenda sportului mondial este programată joi, 16 iulie, începând cu ora 16.00, pe arena ALRO, evenimentul „Împreună pentru Excelență” fiind organizat de COSR. Manifestarea de la Slatina este dedicată în primul rând copiilor, iar organizatorii au pregătit un program cu rol educativ și inspirațional. Momentul culminant va fi întâlnirea cu Nadia Comăneci din intervalul orar 16.30 – 17.00, când marea campioană va participa la un dialog deschis și la o sesiune de întrebări și răspunsuri cu cei prezenți. Ulterior, Nadia Comăneci îi va premia personal pe copiii participanți, apoi programul va continua cu demonstrații sportive și momente artistice pregătite pentru cei care vor fi în tribunele arenei. Evenimentul de la Slatina face parte din manifestările dedicate „Anului Nadia Comăneci”, program național prin care este marcată împlinirea a 50 de ani de la primul 10 perfect din istoria gimnasticii olimpice. Evenimentul are loc în contextul „Anului Nadia Comăneci”, instituit oficial pentru 2026, la 50 de ani de la performanțele istorice ale gimnastei românce de la Jocurile Olimpice de la Montreal. Comitetul Olimpic și Sportiv Român este instituția coordonatoare a activităților dedicate acestui an aniversar, iar autoritățile și instituțiile sportive pot organiza manifestări sportive, educative și artistice. Primul 10 perfect al Nadiei Comăneci a fost obținut la 18 iulie 1976, la Montreal, la paralele. Tabela electronică nu era pregătită să afișeze nota 10, astfel că scorul a apărut ca 1.00. La doar 14 ani, Nadia Comăneci a obținut atunci șapte note de 10 și a câștigat trei medalii de aur, una de argint și una de bronz.