Desfigurată la Jocurile Olimpice, și-a acoperit jumătate din față în primele poze publicate după operație

Kamila Sellier, cea care a suferit o accidentare groaznică la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, a ales să își acopere fața pe jumătate în primele poze pe care le-a publicat după operație. Patinatoarea din Polonia, în vârstă de 25 de ani, a suferit fost protagonista unui moment care le-a dat fiori privitorilor, în timpul probei de 1500 m short-track, din sferturile de finală. Kamila Sellier, primele fotografii după accidentul de la Jocurile Olimpice Poloneza Kamila Sellier a fost implicată într-un accident grav în timpul probei de 1500 m short-track, din sferturile de finală de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina. Sportiva în vârstă de 25 de ani a fost lovită în față, aproape de ochi, de lama patinei unei alte concurente și a avut nevoie urgentă de îngrijiri medicale. La cinci ture de sosire, Kamila Sellier a căzut într-o curbă și a fost lovită, în mod accidental, de patina altei sportive, în partea stângă a feței. Astfel, poloneza a fost transportată la spital pentru a beneficia de tratament de specialitate și a fost supusă chiar și unei intervenții chirurgicale. Acum, la peste o săptămână de la acel incident, care le-a dat fiori tuturor celor care au asistat la cursă, sportiva în vârstă de 25 de ani se simte mult mai bine și a postat primele fotografii pe rețelele de socializare. Cu toate acestea, Kamila Sellier a avut grijă să își acopere jumătate de față, pentru ca urmele lăsate de accidentarea pe care a suferit-o să nu poate fi observate de internauți. În imaginile pe care le-a postat în mediul online, patinatoarea din Polonia a ținut să le arate fanilor că a revenit acasă și că se simte mult mai bine. În una dintre fotografii, sportiva își acoperă jumătate din față cu un buchet de flori. Sportiva care a accidentat-o pe Sellier, descalificată Imediat după producerea accidentului, cursa a fost întreruptă. Astfel, cadrele medicale au intervenit de urgență și i-au acordat primele îngrijiri sportivei din Polonia. În cele din urmă, Sellier a fost scoasă de pe gheață pe o targă. Totodată, americanca Kristen Santos-Griswold, cea care este considerată responsabilă pentru producerea accidentului, a fost descalificată. Astfel, cursa a fost reluată cu cele patru concurente rămase în competiție, printre care s-a numărat și vedeta italiană Arianna Fontana.
Reacția lui Tudor Chirilă când a văzut ce carte citește Andreea Esca

Tudor Chirilă, fiul regretatului Ioan Chirilă, a avut o reacție amuzantă când a văzut ce carte citește Andreea Esca, figura emblematică a PRO TV, ea fiind pe „sticlă” încă de la lansarea postului, în decembrie 1995. Andreea Esca l-a etichetat pe Chirilă într-o postare de tip InstaStory, iar replica artistului nu s-a lăsat așteptată, ba chiar a făcut aluzie la modul în care publicul avea acces la respectiva carte, despre Nadia Comăneci, „zeița de la Montreal”, o carte scrisă chiar de Ioan Chirilă. Actorul și cântărețul Tudor Chirilă a avut o reacție amuzantă când a văzut ce citește Andreea Esca. Cunoscuta prezentatoare de la PRO TV a făcut o postare de tip InstaStory. „Ia uite Tudor Chirilă ce am eu! Nadia Comăneci”, a scris Andreea Esca în postarea sa, unde i-a etichetat pe Tudor Chirilă și Nadia Comăneci. „Nadia” este titlul cărții scrise de Ioan Chirilă în 1977, o biografie care cuprindea povestea gimnastei ce a scris istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal în 1976, prin perfecțiunea care a dat peste cap inclusiv tabela de scor. „S-a vândut în 345.000 de exemplare și la un moment dat se dădea cu Omagiu la pachet”, a fost reacția lui Tudor Chirilă, care i-a răspuns Andreei Esca. Nadia Comăneci a obținut nouă medalii olimpice, din care trei au fost la Montreal (individual compus, paralele și bârnă) 2026 e „anul Nadia Comăneci” Nadia Comâneci (61 de ani) a devenit un punct de reper în gimnastica mondială, fiind totodată un model pentru tinerele sportive. „Dacă ținem cont de istorie, de ideea începutului și de obiectivul vizat, Nadia este întruchiparea perfecțiunii. După ce am intrat în competiții, îmi amintesc că unul dintre antrenorii mei mi-a arătat un videoclip cu exercițiul Nadiei. Am fost cu adevărat impresionantă. Mi-am zis că era incredibil”, a declarat recent Simone Biles (28 de ani). Biles este cea mai titrată gimnastă în acest moment, cu 11 medalii olimpice, din care șapte sunt de aur. De asemenea, Biles deține recordul medaliilor de aur de la „Mondiale”, cu 23 din totalul de 30 obținute în carieră. Comitetul Olimpic Sportiv Român a decis ca acest an, când se împlinesc 50 de ani de când marea gimnastă a scris istorie prin nota perfectă obținută la paralele, să fie „Anul Nadia Comăneci”
Clădirea în care fratele lui Novak Djokovic și soția sa locuiesc în Dubai a fost lovită de o dronă iraniană!

Djordje, fratele lui Novak Djokovic, și soția sa se află printre cei afectați de conflictul din Orientul Mijlociu, care a început sâmbătă dimineața, după atacul israeliano-american asupra Iranului și represaliile Teheranului împotriva țărilor arabe unde americanii au baze militare. Clădirea în care locuiesc soții Djokovic este în centrul orașului Dubai și a fost lovită de o dronă iraniană. Mai multe obiective din Emiratele Arabe Unite au fost atacate de căre Iran cu drone, între acestea numărându-se și aeroporturile din Dubai și Abu Dhabi, soldate cu un deces și 11 persoane rănite, notează BBC. Clădirea în care Djordje, fratele lui Novak Djokovic, și soția sa locuiesc în Dubai a fost lovită de o dronă iraniană, motiv pentru care au părăsit apartamentul pe care îl dețin în „raiul milionarilor” și care în numai câteva ore s-a transformat într-un iad pentru locuitorii din cel mai mare oraș din Emiratele Arabe Unite, care potrivit datelor Worldmetres ar avea o populație de peste 5 milioane de locuitori. Potrivit sportal.blics.rs, apartamentul pe care îl dețin soții Djokovic era în apropiere de Burj Khalifa, o altă clădire care a fost lovită de o dronă. Atât cei din emblematicul Burj Khalifa, cât și din clădirea în care locuia fratele lui Djokovic au fost evacuați și sunt în siguranță. În urmă cu un deceniu, Djordje Djokovic a fost prins în mijlocului atentatelor care au avut loc pe aeroportul din Bruxelles, soldat cu 34 de morți și 150 de răniți. Novak Djokovic a lăsat Serbia pentru liniștea din Grecia Fostul lider mondial al tenisului masculin, cel mai titrat jucător din istorie, cu 24 de trofee de Grand Slam în palmares, a lăsat Serbia natală și s-a mutat cu familia sa în Grecia. Novak Djokovic a solicitat o „viză de aur” din partea guvernului de la Atena, pe care a primit-o imediat. Mai mult decât atât, această viză vine cu o condiție pe care sârbul o poate îndeplini fără vreo problemă: aceea de a cumpăra o proprietate în valoare de peste 400.000 de euro. De altfel, Djokovic este și un investitor important în tenisul din Grecia, după ce a băgat suma de 20 de milioane de euro într-un club din apropierea zonei unde locuiește. Novak Djokovic, finalistul de la Australian Open 2026, se află pe lista de jucători care vor evolua la turneul ATP 1.000 de la Indian Wells (4-15 martie). Djokovic are cinci titluri obținute pe hardul californian, cel mai recent fiind în 2016, după o finală câștigată în fața lui Milos Raonic (Canada, locul 4 la acel moment).
Prima imagine cu Sorana Cîrstea după ce s-a despărțit de fiul lui Ion Țiriac. A fugit în SUA pentru cariera ei

Sorana Cîrstea nu stă departe de terenul de tenis după despărțirea de fiul lui Ion Țiriac și se pregătește să participe la unul din cele mai importante turnee din SUA. Nimic nu stă în calea uneia dintre cele mai titrate sportive românce când vine vorba de carieră. La scurt timp după ce a câștigat Transylvania Open și i-a mulțumit public lui Alexandru Țiriac pentru sprijinul acordat în ulltimii ani, Sorana Cîrstea s-a despărțit de fiul celui mai bogat român. Nu a trecut mult timp de la anunțul oficial și Sorana Cîrstea a plecat în SUA pentru a se pregăti pentru turneele de la Indian Wells și Miami Open. Sorana Cîrstea, imagini de pe terenul de tenis din SUA Românca a postat imagini de pe terenul de antrenament de la Indian Wells, dar și cu o cafea pe care a savurat-o într-un cadru superb, înconjurată de flori într-o grădină de vis. Sportiva în vârstă de 35 de ani se consolează după despărțirea de Alexandru Țiriac departe de ochii curioșilor. E foarte concentrată pe ce are de făcut pe terenul de tenis. Este ultimul an în care mai evoluează la nivel profesionist, astfel că vrea să dea tot ce are mai bun pe teren, iar la ultimele turnee a avut rezultate remarcabile. A ajuns deja în SUA cu câteva zile înainte de startul Indian Wellls, turneu dotat cu premii în valoare de peste 9 milioane de dolari. A fost prezentă în ultimii cinci ani, iar cea mai bună clasare a fost în 2023, atunci când a ajuns până în sferturile de finală, fiind eliminată de Iga Swiatek, scor 2-6, 3-6. Anul trecut, a ieșit din turul doi după meciul cu Emma Navaro, scor 3-6, 6-1, 6-7. La finalul acestui sezon, Sorana Cîrstea se va retrage din circuit după o carieră fabuloasă de peste 20 de ani. Motivul pentru care Sorana și Alexandru Țiriac s-au despărțit Cei doi formau deja un cuplu discret de câțiva ani. Au ales să își continue viața separat, iar despărțirea a avut loc într-un mod civilizat și fără prea multe discuții. Nu au ieșit public să vorbească deschis despre motivele clare care au dus la despărțirea care a șocat o viață întreagă, însă apropiații lor au dezvăluit că priorităție fiecăruia au contat mai mult și astfel le era imposibil să mai continue împreună, notează Cancan. „Am rămas amici, însă cum bine știți nu vorbesc despre viața mea personală și nu pot să vă ofer mai multe detalii”, a declarat în exclusivitate pentru Cancan fiul lui Ion Țiriac, Alexandru Ion Jr.
Un român de 49 de ani a primit o bursă de studii la Harvard

Virgil Stănescu (49 de ani), unul dintre cei mai cunoscuți jucători de baschet români, a primit o bursă de studii la Harvard. Pentru Stănescu, această bursă înseamnă o revenire în SUA, după aproape 28 de ani, când ajungea peste Ocean cu o bursă în NCAA, liga universitară americană, de la Universitatea din Alabama de Sud. Iar experiența pe care a dobândit-o la acea vreme, profesional, dar și personal, au determinat omul care este în prezent. Celebrul Virgil Stănescu, fost jucător de baschet, căpitanul echipei naționale a României și desemnat de cinci ori „cel mai bun baschetbalist român”, a primit o bursă de studii la Harvard, în SUA. În urmă cu 28 de ani, Stănescu a experimentat viața de student în SUA, după ce a fost bursier la Universitatea Alabama de Sud, în domeniul „Management General”. „Educația nu se oprește niciodată, iar această etapă îmi confirmă cât de important este să investim constant în dezvoltarea noastră. Sunt onorat să studiez la Harvard și recunoscător pentru bursa primită. O experiență care mă inspiră și mă motivează”, a scris Virgil Stănescu pe contul său de Instagram. Stănescu, în Hall of Fame la Universitatea din Alabama de Sud Virgil Stănescu a început baschetul în 1994, la SOCED București, iar după ce în 1998 a primit bursa la Universitatea Alabama de Sud a jucat la echipa universitară South Alabama Jaguars. A revenit în Europa în 2001, iar experiența sportivă pe care a dobândit-o în anii în care a fost student și a jucat în campionatul universitar a avut un impact important asupra carierei sale de baschetbalist, și nu numai. De altfel, în 2014, Virgil Stănescu a fost inclus în Hall of Fame la Universitatea Alabama de Sud. „Niciodată nu m-am simțit ca un străin aici. Anii petrecuți la South Alabama m-au făcut nu doar un mai bun sportiv, dar și un om mai bun. Astfel, vă mulțumesc că m-ați acceptat în galeria legendelor, dar fiți sigur că și voi sunteți propria mea galerie a legendelor”, declara la acel moment Stănescu, cel care în perioada de studenție americană se afla pe locul 12 în clasamentul all-time al marcatorilor echipei Jaguars, cu 1.126 de puncte, și pe locul 6, în ierarhia recuperărilor, cu 648 de reușite. De-a lungul carierei sale, Stănescu a mai jucat pentru Opel Skyliners Frankfurt, Telindus Oostende, Turk Telekom Ankara, Dinamo Erbașu București, Spartak Sankt-Petersburg, Al Qadisiya Kuwait, Spartak Primorje Vladivostok, Unics Kazan, CSK-VVS Samara, Banca Tercas Teramo, Steaua Turabo București, BC Mureș Tg. Mureș, CSU Asesoft Ploiești, precum și Steaua CSM EximBank, la aceasta din urmă fiind și președinte.
Radu Miruță, șocat de cum s-au tocat banii la Steaua: E caz penal

Șeful Ministerului Apărării Naționale (MApN), Radu Miruță, a pus tunurile pe Steaua București. Oficialul a făcut acuzații grave la adresa conducerii CSA, aducând în discuție un posibil caz penal. Radu Miruță a devenit ministru al Apărării după demisia lui Ionuț Moșteanu și a promis că va încerca să rezolve chestiunea referitoare la promovarea „militarilor” în Superliga. Încă de la preluarea mandatului, politicianul a analizat cu atenție situația clubului din Ghencea și a explicat că a identificat nereguli, unele dintre ele fiind chiar foarte grave. Radu Miruță a spus, printre altele, că Steaua ar fi cheltuit ilegal sume semnificative din bani publici Conform cuvintelor exprimate de ministru, CSA Steaua ar fi cheltuit ilegal sume importante din bani publici. „Stadionul ăla e un stadion modern, un stadion nou, un stadion frumos. Nu produce bani pentru că stadionul național, care este mai mare, se închiria cu 35.000 de euro. Stadionul ăsta… Se pusese din pix, din minister, suma de 45.000 de euro. Adică i-au pus 10.000 de euro în plus ca să nu vină nimeni să închirieze, să nu cumva să înceapă să respire”, a comunicat oficialul, relatează news.ro. În continuare, Radu Miruță a subliniat gravitatea problemei și modul în care ar trebui să se întâmple lucrurile: „Am dat decizie să reducem. Se calculează proporțional cu numărul de locuri. Am propus să fie un pic mai ieftin, dacă vreți, ca la ofertă: punem mai ieftin ca să înceapă lumea să vină acolo. Am văzut multe lucruri și o să fac o conferință de presă pentru toată pagina asta cu probleme. Dar vă dau doar așa, câte una din cele care s-au întâmplat până acum acolo. Diurne plătite de vreo 22-23.000 de euro pe plecare în plus față de cât permite legea. Oameni care se angajează fără să existe postul în organigramă”. „Evident că e caz penal, dar până la caz penal se consumă banii”. Subiectul promovării Miruță a vorbit și despre echipa de handbal, care „închiriase o sală de sport pe la Chiajna”. Primăria din localitate „avea o hotărâre de Consiliu Local cu preț maxim”, a mai punctat ministrul. „CSA-ul a plătit de cinci ori mai mult decât prețul maxim, față de cât permite legea. Evident că e caz penal, dar până la caz penal se consumă banii. Deci de 32 de milioane de euro, cât este bugetul tuturor sporturilor…”, e o altă parte din mesajul șefului MApN. În privința obținerii promovării, Radu Miruță a explicat că există două variante pentru realizarea pasului, trăgând o concluzie teribilă: „Fie schimbatul legii, fie printr-o asociere privată. Astea sunt cele două metode. E provocarea mea să găsesc o metodă prin care cel care vine să investească să poată și decide. Dar ce se întâmplă acum acolo este o bătaie de joc față de fiecare om din România”.
Nadia Comăneci a luat primul 10, deși a primit un 9,90: cum a fost posibil

Cea mai mare gimnastă româncă din istorie, și chiar la nivel mondial, conform multor specialiști, Nadia Comăneci a spus cum luat primul 10, deși a primit un 9,90. În seara de 19 iulie 1976, Nadia Comăneci lua primul 10 din istorie la Jocurile Olimpice! A fost posibil acest lucru, deși un arbitru i-a dat 9,90, pentru că notele de la extreme au fost excluse. Prestigioasa publicație L’Equipe sărbătorește împlinirea a 80 de ani de la prima ediție și, cu această ocazie, rememorează mai multe evenimente importante în sport, inclusiv celebra notă 10 primită de Nadia Comăneci, la Jocurile Olimpice de la Monreal, din 1976. Celebră nu doar pentru că a fost prima din istoria unui eveniment sportiv de asemenea importanță, ci și pentru că pe tabela de afișaj a apărut 1.00, deoarece nimeni nu era pregătit pentru nota perfectă. „Prima mea notă 10 am obținut-o pentru un exercițiu impus la paralele. Toate elementele erau detaliate într-o carte (n.r. – codul de punctaj), nu exista nicio libertate, trebuia doar să urmezi întocmai instrucțiunile. Dar am căutat întotdeauna să adaug un plus de amplitudine pentru a mă diferenția. Ceea ce aș numi astăzi «Nadia’s touch», ceva ce anticipasem împreună cu antrenorul meu. Dar, dacă analizați bine variația, din punct de vedere pur tehnic, elementul dinaintea ieșirii are o amplitudine atât de mare încât provoacă o mică decalare inevitabilă la aterizare. De altfel, unul dintre arbitri a luat în considerare acest lucru și a dat 9,90. Dar, cum cele două note extreme erau eliminate, media a fost 10”, a spus Nadia, potrivit L’Equipe. Simone Biles spune că Nadia este întruchiparea perfecțiunii Fosta mare gimnastă amintește că, la acel moment, fetele erau văzute drept ființe mărunte, prea fragile. După 50 de ani, Nadia Comăneci susține că fetele nu ar trebui considerate mai slabe decât băieții și, pe cale de consecință, militează pentru egalitate. După Jocurile Olimpice de la Atena din 2004, s-a schimbat modul de notare, motiv pentru care nota 10 nu mai există, din punct de vedere al perfecțiunii. În acest sens, Nadia susține că, atunci când faci elemente acrobatice precum cele ale americancei Simone Biles, este imposibil să obții nota maximă la execuție, deoarece trebuie să te concentrezi asupra unei imagini de ansamblu. „Sportul a evoluat atât de mult, încât ideea de perfecțiune a devenit desuetă. Dacă ținem cont de istorie, de ideea începutului și de obiectivul vizat, Nadia este întruchiparea perfecțiunii. După ce am intrat în competiții, îmi amintesc că unul dintre antrenorii mei mi-a arătat un videoclip al performanței Nadiei. Am fost cu adevărat impresionată. Mi-am zis că era incredibilă. Evident, era o diferență extremă între exercițiile de atunci și cele de astăzi, dar sunt recunoscătoare că nu a trebuit să fac ce a realizat Nadia, pentru că n-aș fi putut reuși”, admite Simone Biles, actuala stea a gimnasticii mondiale.
Elina Svitolina continuă lupta împotriva Rusiei invadatoare

Jucătoarea de tenis Elina Svitolina (31 de ani) este una dintre sportivele care susțin cauza Ucrainei și care continuă lupta împotriva Rusiei invadatoare. Aflată într-o pauză competițională după finala de la Dubai, Elina Svitolina (locul 8 WTA) a fost prezentă la Kiev, în cadrul unui eveniment care a marcat invazia rusă și anii de război, cu pierderi militare și civile de ambele părți, potrivit Mediafax. Elina Svitolina, fost număr 3 mondial, este una dintre cele mai puternice voci din Ucraina care susțin cauza poporului ucrainean, aflat sub invazia rusă de patru ani, dar care nu cedează. Svitolina își continuă lupta și participă la evenimente care au ca temă situația țării sale. Cel mai recent astfel de eveniment a avut loc la Kiev, chiar în ziua în care Ucraina bifa al patrulea an de rezistență. „Patru ani. 1.462 de zile de rezistență. 1.462 de zile de pierderi, curaj și credință. Luptăm pentru libertate și pentru dreptul ca Ucraina să facă parte din Europa democratică, pentru dreptul copiilor noștri de a trăi într-o țară sigură și independentă”, a scris Elina Svitolina, pe Instagram, într-o postare cu privire la întâlnirea specială YES, organizată de Fundația Victor Pinchuk și Yalta European Strategy – YES Ukraine. Întâlnirea a avut loc la Kiev, cu ocazia zilei care marca cel de-al patrulea an de rezistență în fața invaziei ruse din 24 februarie 2022. „Suntem recunoscători tuturor celor care continuă să ne fie alături. Celor care susțin Ucraina prin acțiuni concrete”, a mai scris Svitolina. Svitolina, model pentru copiii din Ucraina Elina Svitolina este un model pentru copiii din Ucraina, un model atât de viață, cât și de jucătoare de tenis de top. Fostul număr 3 WTA deține un centru de tenis în Ucraina, iar acesta s-a transformat, recent, într-un loc care „va rămâne în amintire mult timp”, după cum a scris jucătoarea pe contul său de social media. „De data aceasta 140 de copii din diferite zone ale Ucrainei s-au adunat pe terenul de tenis. A fost multă sinceritate, susținere și credință copilărească a viselor care se pot realiza. Uneori o întâlnire este suficientă pentru a crede în tine într-un mod nou”, a scris Svitolina, care a dezvăluit și o reacție primită din partea unuia dintre copiii prezenți la evenimentul dedicat acestora, subliniind că „astfel de momente inspiră infinit”. Elina Svitolina se află pe lista jucătoarelor care vor participa la turneul WTA 1.000 de la Indian Wells (4 – 15 martie). Titlul este deținut de rusoaica Mirra Andreeva, în prezent 18 ani și locul 8 WTA, cea mai tânără campioană la acest turneu după Serena Williams în 1999.
A ajuns să lucreze ca mecanic după ce a fost suspendat 4 ani pentru dopaj: Prețul de a nu fi Jannik Sinner

Tenismenul Stefano Battaglino s-a ales cu o suspendare de 4 ani după ce a fost depistat pozitiv cu clostebol. Jucătorul născut în 1998 a susținut că substanța a ajuns în corpul său printr-un masaj făcut de un fizioterapeut. Situația lui Battaglino a intrat în atenția presei din străinătate. Jurnaliștii de la AS au notat următorul aspect în legătură cu povestea sa: „Prețul de a nu fi Jannik Sinner. Testul pozitiv pentru clostebol al lui Stefano Battaglino arată modul de operare al unui sistem care l-a afectat și pe Sinner, dar cu consecințe foarte diferite”. Situații total diferite pentru Stefano Battaglino și Jannik Sinner Tratat complet diferit, în comparație cu superstarul Jannik Sinner, italianul a explicat că nu va mai „juca niciodată tenis la nivel profesionist”. A sa suspendare ajunge la final pe 1 februarie 2027. „Mă simt bine. Lucrez în afacerea familiei, ca mecanic. Voi rămâne aici. Nu mă voi întoarce la vechea mea viață. S-ar putea să joc în anumite turnee de amatori, de plăcere, dar asta e tot. Sunt încă tânăr, însă costurile și energia… E imposibil. Tenisul era visul meu, dar nu mai este”, așa sună mărturisirea dureroasă a jucătorului care s-a clasat pe locul 760 în clasamentul ATP în 2022, când a fost testat pozitiv în timpul unui turneu organizat în Casablanca. Totodată, Battaglino și-a adus aminte de episoadele importante prin care a trecut în carieră: „Momente de neuitat au fost când m-am antrenat cu Dimitrov sau Djokovic. Și niște turnee interesante, unde am obținut rezultate modeste”. Cazurile celor doi sunt aproape identice, în condițiile în care și Battaglino a avut parte de un masaj cu un unguent care conținea clostebol, însă el, spre deosebire de Jannik Sinner, nu a reușit să își demonstreze nevinovăția. A fost suspendat drastic de ITIA, pentru 4 ani, dar a sperat că decizia va fi întoarsă la TAS. Lucrurile nu au stat așa, întrucât pedeapsa a fost confirmată și acolo. Detalii despre clostebol Substanța care i-a fost depistată în urină tenismenului Sinner este un steroid anabolic, care se folosește în cremele menite să accelereze vindecarea rănilor sau pentru alte reacții ale pielii. În unele țări, printre care și Italia, acetatul de clostebol este disponibil fără prescripție medicală în unguente sau sprayuri pentru tratamentul abraziunilor sau arsurilor pielii. De-a lungul timpului, această substanță a fost utilizată în mod special pentru îmbunătățirea performanțelor în sport, motiv pentru care a ajuns să fie interzisă de Agenția Mondială Antidoping. În prezent, Jannik Sinner este pe locul #2 în clasamentul ATP, în spatele spaniolului Carlos Alcaraz. Celebrul Novak Djokovic completează podiumul, urmat de Alexander Zverev și Lorenzo Musetti.
Spaniolii au scris despre fiica românului Ian: Infidelitățile nebune ale Emmei Răducanu

Emma Răducanu a debutat exploziv în tenis la doar 18 ani, în 2021 câștigând US Open, singurul ei titlu din cariera din circuitul WTA. Carieră care nu a evoluat deloc așa cum preconizau toți. În ciuda faimei la care a ajuns rapid, fiica românului Ian și a chinezoaice Renee nu a ajuns niciodată la un nivel de top în tenisul feminin. Și asta poate, dacă nu sigur, din cauza „infidelității sale nebune față de antrenorii ei”. Neloialitatea a devenit patologică. Își „zdrobește” antrenorii și îi „arde” într-un ritm fără precedent. Jurnaliștii iberici au scris despre „infidelitățile nebune ale Emmei Răducanu” Emma Răducanu a avut parte de un debut fulminant în tenis, la doar 18 ani. A triumfat în 2021 la US Open, însă acesta a rămas și singurul ei titlu. Fiica românului Ian și a chinezoaicei Renee nu a ajuns niciodată în vârful tenisului feminin, așa cum preconizau mulți în urmă cu câțiva ani. Motivul cel mai plauzibil ar fi legat „infidelitățiile sale nebune față de antrenori”. De ritmul în care schimbă antrenorii. Zece la număr până acum, iar lista pare că nu se oprește aici, potrivit mundodeportivo.com. Cea mai recentă este spaniolul Francis Roig, cu care ea însăși a anunțat o diferență de opinie după eșecul timpuriu de la Australian Open. Prestigiosul antrenor catalan, membru de lungă durată al echipei lui Rafa Nadal, a vrut să revizuiască fundamental abordarea britanicei față de tenis, dar s-a ciocnit de impulsivitatea și nesiguranța ei. A rezistat doar șase luni. Slovacul Vlado Platenik a avut un mandat mult mai mic, rezistând doar 14 zile. Emma Răducanu a devenit faimoasă la Wimbledon în 2021, avându-l pe Nigel Sears ca antrenor. L-a concediat câteva săptămâni mai târziu, la fel ca și pe înlocuitorul său, Andrew Richardson, deși acesta s-a bucurat ulterior de gloria succesului la US Open. Germanul Torben Beltz, rusul Dmitri Tursunov, germanul Sebastian Sachs, unul dintre mentorii ei de la juniori, englezul Nick Cavaday au urmat pe listă. Și în perioade de criză, un alt britanic, Mark Petchey, care lucrase deja cu ea în 2020, a asistat-o timp de câteva luni în 2025. Petchey o va asista pe Răducanu la viitorul turneu WTA 1000 de la Indian Wells, dar fără un acord semnat între ei. El lucrează ca și comentator TV și a fost întotdeauna dispus să colaboreze cu Emma, care spune că nu se grăbește să găsească un nou antrenor permanent. Va primi sfaturi de la Petchey în timpul antrenamentelor, iar partenerul ei de sparring de pe teren, Alexis Canter, va continua să se antreneze cu ea. Chiar și în lumea tenisului au circulat zvonuri în culise despre o posibilă achiziție a lui Alvaro Alcaraz, având în vedere relația bună dintre Emma Răducanu și Carlos Alcaraz, care împart câțiva sponsori și cu care a făcut echipă ocazional la dublu mixt. Alvaro continuă să se antreneze cu fratele său și cu antrenorul Samuel Lopez, stabilit în Alicante. Foto: Profimedia28.02.2026 A dat o nouă lovitură Născută la Toronto, Emma locuiește de la doi ani în Bromley, în sudul Londrei. În ciuda rezultatelor modeste din ultimii ani, ea Ea continuă să fie un fenomen de masă, alimentată de tinerețea, imaginea și spontaneitatea sa. Tocmai a semnat cu sponsorul tehnic Uniqlo, înlocuind astfel gigantul Nike, așa cum a făcut-o în trecut și Roger Federer. Estimările indică un contract în valoare de 3,5 milioane de dolari anual, plus bonusuri bazate pe performanță, de aproape trei milioane de euro. Deși îi va fi dificil să obțină aceste ultime bonusuri legate de performanță, având în vedere forma ei sportivă instabilă. US Open 2021 rămâne singurul ei titlu profesionist, iar recent a ajuns într-o altă finală, la Cluj-Napoca. La 23 de ani este clasată pe locul 25 în lume, după ce a fost și pe 10. Încă posedă scânteia adevăratului ei talent la tenis. Are talent, însă se chinuiește din greu să-l canalizeze eficient.