Aruncă sulița 18 de ore pe săptămână! Povestea lui Octavian Tucaliuc, atletul care-și pierde vederea treptat: Antrenorul meu a murit, dacă rămâneam la Cluj eram gata cu sportul

arunca-sulita-18-de-ore-pe-saptamana!-povestea-lui-octavian-tucaliuc,-atletul-care-si-pierde-vederea-treptat:-antrenorul-meu-a-murit,-daca-ramaneam-la-cluj-eram-gata-cu-sportul

Octavian Tucaliuc (31 de ani) reprezintă cea mai importantă bornă a atleților paralimpici din România, cu aproape un deceniu la cel mai înalt nivel. Este un tip inteligent și în afara stadionului și are o poveste de viață tulburătoare. Degenerescență maculară juvenilă la ambii ochi, o boală care macină treptat vederea. Asta nu l-a împiedicat să devină din ce în ce mai bun la aruncarea suliței. Reprezentant al țării la Jocurile Paralimpice și multiplu medaliat în Grand Prix-uri internaționale, el este unul dintre liderii generației actuale, se remarcă prin disciplină, stabilitate și capacitate de a performa constant. Este perceput drept un „ambasador al sportului paralimpic”, fiind cunoscut pentru determinarea sa și pentru faptul că transformă fiecare competiție într-un act de reprezentare națională. Articol susținut de BETANO! „E o poveste și frumoasă, și tristă ceea ce mi se întâmplă. Într-un fel, am început atletismul cu alergările în 2016. Și în 2019, terminând școala și am ajuns la o răscruce de drumuri, așa a trebuit să aleg. Dacă mai fac sport sau nu din cauza părții financiare, nu eram susținut destul și n-am mai putut să mă țin de alergări. A trebuit să mă angajez și nu mai aveam timp pentru sport. Și a apărut o oportunitate. Antrenorii de la Liceul Sportiv, unde m-am antrenat, mergeau anual și făceau o competiție regională. La o școală generală dintr-o comună și acolo se făceau selecții pentru copii talentați. Și ne-au chemat pe câțiva sportivi mai buni să facem o reprezentare. Și mie mi-a picat aruncarea mingii de oină și antrenorul de acolo, după ce au terminat alți copii, a mai vrut să dau și eu o aruncare. Și a văzut că sunt talentat și m-a tras deoparte. Să mă prezint luni la el, să-i aduc certificatul de naștere, să mă legitimeze. În 2019 s-a întâmplat! Deci sunt aproape 7 ani. Și atunci așa am gândit-o: că sulița cumva îmi permitea timpul de antrenament, era mai lejer și puteam să-mi fac forța singur. Dar cumva ușor-ușor s-au legat toate și am reușit să mă antrenez la suliță. Acum în perioada asta undeva la 18 ore de antrenament săptămânal. Avem șase zile pe săptămână și trei ore plus minus de antrenament pe zi. În cele trei ore e partea fizică în care lucrezi niște lucruri din punct de vedere fizic și partea practică, aruncarea suliței. Cumva antrenamentul de exemplu astăzi, după ce se termină ședința, avem dezvoltare. Dezvoltare în semnul forță. Legat cu mingi medicinale, alea mai mult pe tehnică. Deci e partea grea prima dată, forță, volum, urmând o parte tehnică, mingi medicinale”, admite Octavian Tucaliuc. Octavian Tucaliuc: „Am luat-o iarăși de la zero” (Care e cea mai bună aruncarea ta all-time?) 53.56. În antrenament am dat 54. Și am încredere foarte mare. Special de când a venit iarăși o poveste tristă. Mie mi-a murit antrenorul. Mă antrenam la Cluj. A fost o perioadă foarte, foarte grea. Urmând să mă antrenez cu un alt antrenor, am luat-o iarăși de la zero. De asta eu n-am avut o constanță până în momentul ăsta în antrenamente. A fost cu suișuri și coborâșuri. Și acum am aproape un an de când am venit la București cu doamna Mirela ȚÎermure, o antrenoare extraordinară. Și chiar am prins o încredere foarte mare de când mă antrenez cu ea. Se vede în antrenamente și vizavi și de Campionatul Mondial. O diferență foarte mare și o constanță foarte mare în antrenamente. (Povestea ta de sportiv, te-ai bucura să-i inspire și pe alții oameni?) Da, bineînțeles. De asta îmi vine să renunț. De exemplu acum, în acest an, nu o să se dea premieri vizavi de campionii naționali. Dacă lor așa le se pare că e o chestie oarecare, ca să fii campion național, e jalnic. (Spune-mi, la competițiile internaționale vizezi vreo întrecere anume, vreo competiție unde vrei să obții o medalie? Fiecare sportiv are niște obiective. Medalie la Jocurile Paralimpice de la Los Angeles. (E greu să te califici acolo? Sistemul de calificare e unul complicat?) Da, dar asta diferențiază de la Olimpiadă la Olimpiadă . Diferențiază baremele în funcție de performanțele făcute de sportivi în decursul anilor până la cealaltă Olimpiadă. „Sulița e o probă foarte tehnică și influențată de mulți factori” (Practic, ca să ajungi la Jocurile Paralimpice, dacă ai da aruncat 55 de metri, crezi că te-ai putea califica?) Cu 55 de metri m-aș fi calificat la Olimpiada trecută. Acum, la Olimpiada viitoare, n-am de unde să știu ce barem îmi pun eu. Sulița e o probă foarte tehnică și foarte influențată de mulți factori. Vremea, dacă e vântul foarte urât, influențează foarte mult. Starea ta, te antrenezi tu un an de zile, ai prins o zi mai proastă și s-a dus totul. Sulița e o probă foarte tehnică. (Ți-a fost greu să te muți de la Cluj, la București?) Foarte, foarte, foarte greu. Am aproape un an, din martie. M-am obișnuit pentru că am ce e mai important. O am pe soția mea lângă mine și în rest nu am nevoie de nimic. Antrenoarea e extraordinară, adică motivul pentru care am venit la București. Noi la Cluj nu mai avem antrenori pe suliță. Antrenorul care mi-a murit a fost ultimul de valoare. De asta am venit. Dacă rămâneam la Cluj, se termina cu sportul. „Aș vrea să rămân în sport ca antrenor” (Vrei să participi la Jocurile Paralimpice, să iei o medalie acolo? Și după aia te gândești să devii și antrenor?) Da, e posibil, dar după medalia de la Olimpiadă se poate să mai continui câțiva ani (Dacă vin copii la tine și îți ceri să îi îndrepți către un sport, îi duci pe toți la aruncarea Suliței? Sau îi lași și aleagă și alte sporturi? Nu neapărat. Atletismul, în special vizavt de copii, în prima parte trebuie să îi treci pe copii prin toate probele. Și după să vezi unde ar fi cei mai talentați, să zic așa un copil. (Unde te vezi peste 10 ani?) Nu știu ce să zic. Da, mă pasionează treaba

Visul de la Dubai s-a terminat pentru Sorana Cîrstea! A pierdut 7 game-uri la rând și, ulterior, meciul din optimi

visul-de-la-dubai-s-a-terminat-pentru-sorana-cirstea!-a-pierdut-7-game-uri-la-rand-si,-ulterior,-meciul-din-optimi

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea, aflată pe locul 32 WTA, a fost învinsă în optimile de finală de la Dubai de o sportivă mai slab clasată în ierarhia mondială. De la 5-4 în primul set al meciului cu Alexandra Eala, Cîrstea a pierdut nu mai puțin de 7 game-uri la rând, după care totul a fost o simplă formalitate pentru filipineză. Cu 7 game-uri cedate la rând, Sorana Cîrstea a fost eliminată la Dubai în 100 de minute Aflată în ultimul an al carierei, Sorana Cîrstea se bucură cât poate de ultimele ei turnee. La Dubai a jucat numai două meciuri, fiind eliminată în optimile de finală de flipineza Alexandra Eala, jucătoarea de pe locul 47 în lume. În primul set s-a mers cap la cap până la 5-4 pentru jucătoarea română, după care Eala și-a adjudecat 3 game-uri la rând, punând capăt manșei. Ea a ținut în continuare piciorul pe pedala de accelerație, distanțându-se la 4-0 în partea a doua a confruntării. Scorul putea fi mult mai dur, numai că, la 5-2, Eala și-a pierdut serviciul. La 5-4, însă, a servit impecabil și a pus capăt meciului cu un game alb. România nu mai are nicio reprezentantă pe tabloul principal de simplu la Dubai, după ce Jaqueline Cristian (39 WTA) a fost învinsă de a cincea favorită, jucătoarea rusă Mirra Andreeva (7 WTA) cu 5-7, 3-6, într-o oră şi 42 de minute. Jaqueline Cristian și Gabi Ruse au în palmares 3 titluri la dublu La dublu, însă, Cristian și Gabi Ruse se află, în continuare, în lupta pentru trofeu. Cele două românce vor juca în sferturile de finală împotriva perechii Hao-Ching Chan, Clara Tauson (Taipei, Danemarca). Cristian și Ruse le-au învins în turul secund pe rusoaicele Alexandra Panova și Diana Shnaider cu 6-7 (8), 6-3, 10-7 la capătul unei partide care a durat o oră și 50 de minute. Anterior, ele au produs o surpriză, după ce le-au învins pe Asia Muhammad și Erin Routliffe (Statele Unite, Noua Zeelandă), desemnate a șasea pereche favorită la câștigarea trofeului, cu 6-4, 7-6 (1). În cazul unei victorii, cele două sportive din România le vor întâlni în semifinale pe Laura Siegemund și Vera Zvonareva (Germania, Rusia) sau Storm Hunter și Katerina Siniakova (Australia, Cehia; cs 7). În jumătatea inferioară a tabloului de dublu au mai rămas perechile Lyudmyla Kichenok, Desirae Krawczyk (Olanda, Statele Unite), Anna Danilina, Aleksandra Krunic (Kazahstan, Serbia), Gabriela Dabrowski, Luisa Stefani (Canada, Brazilia; cs 5) și Giuliana Olmos, Jessica Pegula (Brazilia, Statele Unite). De-a lungul timpului, Cristian și Ruse au câștigat 3 turnee, toate ITF, iar cea mai bună performanță la o competiție WTA este disputarea finalei la Bucharest BRD Open în 2019, când au fost învinse de Viktoria Hruncakova și Kristyna Pliskova (Slovacia, Cehia), a patra pereche favorită, cu 4-6, 6-7 (3). Kristyna este sora geamănă a mai celebrei Karolina.

Madonna a văzut ce program a pregătit patinatoarea pe muzica ei şi i-a dat mesaj imediat

madonna-a-vazut-ce-program-a-pregatit-patinatoarea-pe-muzica-ei-si-i-a-dat-mesaj-imediat

Un mesaj video din partea celebrei Madonna a transformat participarea patinatoarei americane Amber Glenn la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina într-un moment viral, intens distribuit pe rețelele sociale. Cu puțin timp înainte de a-și prezenta programul scurt, realizat pe melodia „Like a Prayer” (în traducere „Ca o rugăciune”), Glenn a primit o surpriză neașteptată: un videoclip în care artista îi transmitea un mesaj de încurajare. Anterior, Madonna a urmărit o înregistrare cu evoluția sa pe gheață și s-a declarat impresionată de prestație. Madonna a văzut ce program a pregătit Amber Glenn pe melodia ei şi a reacționat imediat: „Trebuie să-ți spun că am fost uluită!” Madonna i-a transmis un mesaj video patinatoarei Amber Glenn chiar înainte ca sportiva să pășească pe gheață, exprimându-și admirația pentru prestația sa anterioară pe melodia „Like a Prayer” și remarcând determinarea ei ca sportivă. Artista și-a arătat încrederea că Glenn are toate calitățile necesare pentru a câștiga competiția, i-a urat succes înaintea probei și a încurajat-o să lupte pentru medalia de aur. „Tocmai te-am văzut dansând pe melodia mea «Like a Prayer» și trebuie să-ți spun că am fost uluită. Ești o patinatoare incredibilă. Atât de puternică, atât de frumoasă, atât de curajoasă. Nu-mi pot imagina să nu câștigi. Așa că vreau doar să-ți urez mult noroc. Du-te și câștigă aurul”, a spus Madonna. Reacția americancei Amber Glenn a fost una profund emoțională și spontană. Patinatoarea a rămas fără cuvinte pentru câteva secunde, vizibil emoționată de mesajul primit înaintea intrării în concurs. Gesturile și expresia ei au arătat intensitatea încurajării venite din partea uneia dintre cele mai mari figuri ale muzicii pop. Mai apoi, Glenn și-a exprimat recunoștința față de Madonna, evidențiind influența cântăreței în muzică și apreciind susținerea oferită sportivilor care își pun în valoare latura artistică. „Sunt în șoc. Sunt complet în șoc. Chiar tremur. O, Doamne. Mulțumesc, regina mea… ești o figură emblematică, o legendă pentru totdeauna. Îți mulțumesc că susții sportivii în demersurile lor artistice…”, a declarat Amber Glenn.

Medaliatul a rămas fără cazare în satul olimpic și a cerut ajutorul la TV. Imediat a primit o propunere de nerefuzat

medaliatul-a-ramas-fara-cazare-in-satul-olimpic-si-a-cerut-ajutorul-la-tv.-imediat-a-primit-o-propunere-de-nerefuzat

Sportivii germani de skeleton au dominat JO de la Milano-Cortina, dar, în ciuda numărului de medalii câștigate, au rămas fără cazare. După ce a cerut ajutor prin intermediul televiziunii, medaliatul cu argint Axel Jungk a fost ajutat în ceea ce privește cazarea de un cunoscut influencer italian. Propunerea de nerefuzat pe care a primit-o vicecampionul, după ce a rămas fără cazare în satul olimpic Din cauza lipsei locurilor de cazare în satul olimpic, sportivii au fost nevoiți să renunțe la ele imediat cum au terminat probleme. În această situație s-a aflat și germanul Axel Jungk, medaliat cu argint la skeleton, o probă de la JO de la Milano Cortina, în care care concurenții se dau cu sania, dar stau pe burtă, nu pe spate. După ce a câștigat medalia de argint, Jungk a dat declarații pentru postul ZDF și la final a spus că nu va petrece prea mult, deoarece este obligat să părăsească satul olimpic. „Dacă cineva care mă urmărește acum, este din Cortina și are loc pentru câțiva sportivi, am fi încântați. Vă rugăm să ne contactați!”, a spus sportivul de 34 de ani. Iar ajutorul a venit după ce a fost auzit de doi YouTuberi și influenceri cunoscuți, Papaplate (Kevin Tller) și Reeze (Dominic Riesman). Cel din urmă i-a oferit o petrecere în subsolul lor cu saună, lucru pe care Jungk l-a acceptat, potrivit Merkur. Faptul că locul în care s-a cazat este la o oră și 40 de minute de mers cu mașina de Cortina a fost cea mai mică problemă a lui Jungk. O piscină, o saună și cazare peste noapte au fost suficiente pentru olimpicul german. Ajuns acolo, el a constatat că streamerii nu se ocupă doar cu urcarea de conținut pe YouTube, ci fac și alte lucruri interesante, cum ar fi să conducă snowmobile. Germanii au câștigat 6 medalii în trei probe de skeleton de la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina În ceea ce privește prezența la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, echipa de skeleton a Germaniei a obținut un succes istoric, câștigând în total 6 medalii în trei probe. Este cel mai bun rezultat de când sportul a revenit în programul olimpic în 2002. La masculin, Jungk și-a continuat seria impresionantă de medalii olimpice câștigând argintul, la fel cum a făcut și la Beijing 2022. Doar britanicul Matt Weston a fost mai rapid decât el. Christopher Grottier, campion olimpic de la ultimele Jocuri, a câștigat bronzul și a completat astfel dublul succes al germanilor. A fost bucurie și după competiția feminină. Susan Krecher a câștigat argintul, fiind depășită doar de austriaca Janine Flock, iar Jacqueline Pfeiffer, medaliata cu aur la PyeongChang în 2018, a luat bronzul. Campioana olimpică de la Beijing, Hanna Neise, a terminat pe locul 4. Germanii au încheiat o performanță remarcabilă competiția pe echipe mixte. Perechile Axel Jungk și Susan Kreher, respectiv și Christopher Grothier și Jacqueline Pfeiffer, au câștigat argintul și bronzul, fiind separate de o singură sutime de secundă. Aurul i-a revenit britanicilor Matt Weston și Tabitha Stecker.

Ca pentru un titlu de campioană! Ce prime încasează angajații patronului care îi face soției din România un cadou de 32 de milioane de euro

ca-pentru-un-titlu-de-campioana!-ce-prime-incaseaza-angajatii-patronului-care-ii-face-sotiei-din-romania-un-cadou-de-32-de-milioane-de-euro

Miliardarul Piero Ferrari este un om cu dare de mână, care are grijă și de angajații săi. Italianul, moștenitorul imperiului creat de tatăl său, Enzo Ferrari, oferă niște prime fabuloase pentru rezultatele scuderiei de anul trecut. Prime la nivel financiar de titlu câștigat la fotbal în SuperLiga României. Concret, pentru performanțele de anul trecut, fiecare dintre cei aproximativ 5.000 de angajați Ferrari încasează câte 14.900 de euro, cea mai mare recompensă oferită vreodată de angajator. În 2025, Ferrari a vândut 13.640 de mașini noi la nivel mondial, și chiar dacă producătorul nu a reușit să egaleze performanța record din 2024, firma a obținut cele mai mari venituri din istoria sa. Marca italiană a avut venituri nete în valoare de 7.1 miliarde de euro, în timp ce profitul operațional a fost de 2.1 miliarde de euro, o creștere de 12% față de 2024, după cum scrie profit.ro. Romina Gingașu și Piero Ferrari sunt împreună de nouă ani Piero Ferrari și Romina Gingașu, soția lui, sunt împreună din 2017, iar în 2021 s-au căsătorit. Anul viitor, vor aniversa 9 ani de relație, iar magnatul s-a pregătit din timp și i-a cumpărat deja un cadou spectaculos soției sale: un avion Bombardier Challenger 3500, în valoare de 32 de milioane de euro. Romina Gingașu are doar 34 de ani, în timp ce soțul acesteia a împlinit în luna martie 80 de ani, dar diferența mare de vârstă dintre ei nu a fost niciodată un impediment în relația lor. „Cred că ne completăm, ia și din energia mea, deci e OK. Piero are o pasiune pentru muzică, are o cameră wow, plină cu tot felul de sisteme, e ca un cinema. Și discurile vechi din vinil sunt pasiunea sa. Suntem oameni foarte normali. M-am obișnuit cu eticheta aceasta și cu legătura dintre noi. Este practic soțul meu și nu am cum să-l refuz. Eu i-am mai spus și lui. Eu nu m-am căsătorit cu Porche. Dacă mă căsătoream cu Porche îl aveam pe Ferdinand lângă mine. Era chiar o glumă. Dar m-am căsătorit cu Ferrari și asta e crucea. Ăsta mi-a fost destinul”, a spus Romina Gingașu, în emisiunea „La Măruță”. Ferrari produce bani pe bandă rulantă. Stocul mărcii este sold-out pe întreg anul 2026 și pe o bună parte din 2027, iar până în 2030 vor fi lansate nu mai puțin de 20 de modele noi.

Mărturia celebrului înotător care participă la Jocurile Dopaților. Prietenii l-au părăsit și a recunoscut că face totul pentru premiul de 1.000.000 de dolari

marturia-celebrului-inotator-care-participa-la-jocurile-dopatilor-prietenii-l-au-parasit-si-a-recunoscut-ca-face-totul-pentru-premiul-de-1000.000-de-dolari

Ben Proud, celebrul înotător care participă la Jocurile Dopaților (Enhanced Games), a recunoscut că a luat această decizie pentru suma uriașă care este pusă în joc, 1.000.000 de dolari. Înotătorul în vârstă de 31 de ani, primul sportiv britanic care și-a anunțat participarea la această controversată competiție, a mărturisit că prietenii săi l-au părăsit, dar a fost foarte sincer cu sine și a afirmat că de acum numai poate nega că s-a dopat vreodată. Proud este medaliat cu argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, în cursa de 50 de metri liber, iar în palmaresul său mai are 30 de medalii, din care șase sunt obținute la Campionatele Mondiale (două de aur), iar alte opt medalii sunt câștigate la Campionatele Europene (trei de aur), potrivit World Aquatics. Vicecampionul olimpic de la Paris 2024, celebrul înotător Ben Proud, va participa la Jocurile Dopaților, asta deși de-a lungul carierei sale s-a declarat unul dintre cei care luptă împotriva dopajului în sport. Însă ceea ce pare că l-a convins să accepte această provocare, după cum a recunoscut, este bonusul de 1.000.000 de dolari pe care l-ar obține dacă doboară recordul mondial. Totodată, multiplu campion mondial și european, Proud este conștient de faptul că nu va mai putea spune niciodată că nu s-a dopat. „Va fi ca și cum ai păși printr-un văl și nu mai poți da înapoi. Nu voi mai putea spune că nu m-am drogat niciodată”, a mărtusit Ben Proud, citat de Scottish Daily Mail. Decizia lui Proud de a concura la această competiție controversată a fost criticată dur de înotătoarea Jazmin Carlin, dublă medaliată cu argint la Jocurile Olimpie, care nu a ezitat să îl pună la zid pe celebrul înotător. În cadrul aceluiași interviu, Proud a vorbit și despre prietenii săi, Tom Dean și Duncan Scott, care de asemenea erau împotriva celor care se dopează, și care l-au părăsit. „Când le-am spus lui Duncan și Tom, a fost ceva de genul: «Uite ce se întâmplă…» Ei m-au susținut, dar nu pe Enhanced, ci pe ceea ce înseamnă în viața mea, cred”, a mai spus Proud, care s-a arătat afectat de faptul că nu se mai pot vedea la piscină, în actualul context, dar a subliniat că își dorește ca atât prietenii săi, cât și oamenii, în general, să îi înțeleagă motivele pentru care a semnat participarea la Jocurile Dopaților, care vor avea loc la Las Vegas, în luna mai. Controversa Jocurilor Dopaților  Până în prezent 10 înotători și 3 înotătoare și-au anunțat participarea la Jocurile Olimpice ale Dopaților (Enhanced Games), o competiție care a stârnit controverse în jurul său. Enhanced Games au intentat, în luna august, un proces anti-trust împotriva World Aquatics, USA Swimming și Agenției Mondiale Antidoping (WADA), solicitând despăgubiri de până la 800.000.000 de dolari. Motivul invocat a fost cel al existenței unei campanii ilegale de „distrugere” a concurenței. De altfel, WADA s-a numărat printre cei care au criticat public această competiție, considerată „periculoasă și iresponsabilă”.

Ce s-a întâmplat cu o Tesla lăsată la -36 de grade cu încălzirea pornită timp de 12 ore

ce-s-a-intamplat-cu-o-tesla-lasata-la-36-de-grade-cu-incalzirea-pornita-timp-de-12-ore

Un YouTube canadian, care locuiește în Saskatoon, Canada, unul dintre cele mai reci orașe din lume, a făcut un experiment interesant și și-a testat autoturismul Tesla Model 3 într-un dintre cele mai reci nopți. Acesta a lăsat mașina cu încălzirea pornită, timp de 12 ore, când temperatura exterioară era de aproximativ -36 de grade Celsius. Cum s-a încheiat experimentul canadianului Pentru mașinile care sunt parcate în spațiu deschis, anotimpul de iarnă reprezintă una dintre cele mai grele perioade din an. Temperaturile extrem de scăzute pot face ca pornirea autoturismelor să fie complicată, iar încălzirea cabinei poate fi extrem de dificilă. Astfel, un YouTuber canadian, pe nume FrozenTesla, care locuiește în Saskatoon, unul dintre cele mai reci orașe din lume, a vrut să vadă cu ochii lui cum se comportă autoturismul Tesla Model 3 în condiții extrem, la temperaturi joase, de aproximativ -36 grade Celsius. Scopul principal al experimentului a fost să vadă cât timp poate o Tesla Model 3, din anul 2024, să-și încălzească pasagerii, dacă este necesar. În plus, voia să verifice câtă energie ar consuma pentru a menține cabina la o temperatură bună și cât ar costa încărcarea acesteia după aceea. Testul consta în lăsarea mașinii afară, o noapte întreagă, aproximativ 12 ore, cu o temperatură exterioară de -36 ºC. YouTuberul intenționa să verifice starea mașinii de mai multe ori pe timpul nopții. Frigul a început să se intensifice în jurul orei 23:00, moment în care bateria vehiculului era la 80% din încărcare. YoutuBerul a setat mașina pe modul camping, o funcție care menține sistemul de climatizare activ, și a ajustat temperatura cabinei la 15.5 grade Celsius, o temperatură suficientă pentru a menține pasagerii în siguranță în timpul unei nopți înghețate. După nouă ore de experimente și cu o temperatură exterioară de –34°C, mașina avea bateria la 50%, ceea ce însemna că consumase doar 30% din capacitate. În cele din urmă, după cele douăsprezece ore, vehiculul consumase doar 40% din baterie. Proprietarul a verificat apoi dacă totul funcționează corect și fără probleme și nu a avut parte de surprize neplăcute.

Secretul de un milion de euro. De ce și-a desfăcut fermoarul echipamentului în timpul Jocurilor Olimpice

secretul-de-un-milion-de-euro.-de-ce-si-a-desfacut-fermoarul-echipamentului-in-timpul-jocurilor-olimpice

Jutta Leerdam (27 de ani, Țările de Jos) are un secret de un milion de euro care se află în spatele gestului său de a-și desface echipamentul la finalul cursei de patinaj viteză de 1.000 de euro, cursă pe care a câștigat-o. Cu toate obiectivele ațintite asupra sa, proaspăta campioană olimpică a dezvăluit dintr-o simplă mișcare bustiera pe care o purta și care este al unui alt producător de echipamente sportive decât partenerul tehnic al lotului olimpic. Acest gest i-ar putea umple contul cu cel puțin un milion de euro, susține Fredereique de Laat, expert în marketing sportiv, citat de Daily Mail. Imaginea patinatoarei Jutta Leerdam, la finalul cursei patinaj viteză de 1.000 de metri, câștigată cu timpul de un minut, 12 secunde și 31 de sutimi (un record olimpic), când și-a desfăcut echipamentul ascunde un secret de un milion de euro. Asta pentru că prin gestul său, când toate obiectivele erau asupra sa, a dezvăluit bustiera unui alt producător de echipamente sportive, Nike, care este sponsorul său de lungă lungă durată. Imaginea sa s-a viralizat, asta pentru că a fost distribuită chiar de către gigantul american pe contul de Instagram, unde are aproape 300 de milioane de urmăritori. „Când ești atât de rapid, nu ceri voie. Jutta Leerdam doboară recordul olimpic la patinaj viteză 1.000 m și câștigă primul ei aur”, au scris cei de la Nike, iar reacția campioanei nu s-a lăsat așteptată, aceasta a comentat cu mai multe emoticoane. „Având în vedere că este vorba de Nike, mă aștept să apară o sumă de peste un milion de euro”, a afirmat de Laat, expertul în marketing sportiv. A luat medalie la JO Milano Cortina 2026 și i-a lăsat pe toți mască la interviu. Ce a putut spune Comentator sportiv, critix la adresa Juttei Leerdam: „Nu era nevoie să facă asta” Gestul său de a-și desface fermoarul de la echipamentul nu a fost privit bine de toată lumea, existând și voci critice la adresa proaspetei campioane olimpice. „Nu are niciun pic de modestie. Trăiește deja ca un milionar, cu avioane private și tot ce trebuie. Nu era nevoie să facă asta. Comportamentul său este oribil. Dacă aș fi antrenorul ei, nu aș tolera asta. Încetul cu încetul, toată Olanda începe să se sature de atitudinea ei”, a declarat Joohan Derkens (77 de ani), fost fotbalist și comentator sportiv, citat de  Gazzetta dello Sport. Jutta Leerdam, partenera influencerului Jake Paul, are pe contul său de Instagram peste 6,3 milioane de urmăritori, iar potrivit publicație Quote, câștigurile sale din postările sponsorizate sunt destul de consistente, de aproximativ 62.000 de euro per postare, cum este în cazul producătorului de echipamente sportive. Pe lângă Nike, Leerdam promovează și o linie de cosmetice. „Rezistent la apă, chiar și când este vorba de lacrimi de bucurie”, este parte din reclama celor de la Hema.

Sorana Cîrstea, calificare en-fanfare în turul 3 la Dubai! Câți bani a câștigat românca

sorana-cirstea,-calificare-en-fanfare-in-turul-3-la-dubai!-cati-bani-a-castigat-romanca

Sorana Cîrstea nu a avut prea mari probleme în fața cehoaicei Linda Noskova, pe care a învins-o în două seturi, 6-1, 6-4, și s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai. Sportiva în vârstă de 35 de ani a reușit să se impună într-o partidă care a durat doar o oră și zece minute și și-a asigurat o sumă importantă de bani datorită acestei victorii. Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile turneului de la Dubai Sorana Cîrstea este într-o formă de zile mari și a reușit să se califice, marți, 17 februarie 2026, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Dubai, care este dotat cu premii totale în valoare de 4.088.211 dolari. Sportiva în vârstă de 35 de ani a învins-o fără prea mari probleme pe cehoaica Linda Noskova, a zecea favorită a turneului, în două seturi, cu 6-1, 64. În acest meci, Sorana Cîrstea, autoare a nouă ași, a reușit să își ia revanșa în fața Lindei Noskova, sportivă în vârstă de 21 de ani, care ocupă locul 14 WTA. Jucătoarea din Cehia a învins-o pe româncă, în 2014, cu 6-4, 4-6, 6-4, în turul al doilea la Brisbane. Românca, locul 32 în clasamentul WTA, a obținut victoria după numai o oră și zece minute de joc. Acest succes i-a asigurat Soranei Cîrstea un cec în valoare de 49.250 de dolari, dar şi 120 de puncte WTA. În optimile de finală, Sorana Cîrstea va da piept cu învingătoarea dintre italianca Jasmine Paolini (n.r. a șasea favorită a turneului) și filipineza Alexandra Eala. Cum s-au descurcat Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse La dublu, Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse au reușit să facă un meci bun cu rusoaicele Alexandra Panova/Diana Snaider și s-au impus cu 6-7 (8/10), 6-3, 10-7, reușind să se califice în sferturile de finală. Partida a durat o oră și 47 de minute. Pentru această performanță, cele două sportive și-au asigurat un cec în valoare de 30.400 de dolari, dar și 215 puncte WTA la dublu.

Reacția COSR în noapte după parcursul extraordinar al lui Mihai Tentea şi George Iordache la Jocurile Olimpice

reactia-cosr-in-noapte-dupa-parcursul-extraordinar-al-lui-mihai-tentea-si-george-iordache-la-jocurile-olimpice

Comitetul Olimpic și Sportiv Român a transmis o primă reacție după parcursul extraordinar pe care Mihai Tentea și George Iordache l-au avut la Jocurile Olimpice de iarnă Milano-Cortina. Cei doi sportivi au făcut senzație în Italia, la proba de bob-2, și s-au clasat pe poziția a cincea a clasamentului. România nu mai înregistrase o astfel de performanță din 1972. Reacția COSR după performanța reușită de Mihai Tentea și George Iordache Marți, 17 februarie 2026, boberii români Mihai Tentea și George Iordache au concurat în manșele cu numărul 3 și 4 în proba de bob-2, la Jocurile Olimpice de la Milano-Cortina. Cei doi sportivi români au înregistrat o performanță uriașă și s-au clasat pe poziția a cincea, ceea ce România nu mai reușise din anul 1972! Atunci, echipajul format din Ion Panțuru și Ion Zangor reușea să se claseze tot pe locul cinci. Mihai Tentea și George Iordache au încheiat cu timpul 3:42.37, având parte de o evoluție extrem de bună. Comitetul Olimpic și Sportiv Român a transmis o primă reacție după performanța înregistrată de cei doi sportivi și au evidențiat faptul că aceasta este cea mai importantă reușită a „tricolorilor” după 1972. „România locul 5 la Jocurile Olimpice Milano Cortina 2026! Mihai Tentea si George Iordache au reușit cea mai bună performanță a tricolorilor de la bob după Sapporo 1972. Măiestria lui Mihai, puterea lui George si visul antrenorilor au devenit realitate la Cortina”, a transmis COSR, prin intermediul rețelelor de socializare. Cum arată clasamentul final Clasamentul final al probei de bob-2 a fost dominat de sportivii din Germania, care au reușit să ocupe primele trei poziții. Johannes Lochner și Georg Fleischhauer (Germania) – 3:39,70 Francesco Friedrich și Alexander Schüller (Germania) – 3:41,04 Adam Ammour și Alexander Schaller (Germania) – 3:41,52 Frankie del Duca și Joshua Williamson (SUA) – 3:41,96 Mihai Tentea și George Iordache (Româia) – 3:42,37 Michael Vogt și Amadou Ndiaye (Elveția) – 3:42,60 Patrick Baumgartner și Robert Mircea (Italia) – 3:42,67 Jekabs Kalenda și Matiss Miknis (Letonia) – 3:42,68 Markus Treichl și Daniel Bertschler (Austria) – 3:43,01 Romain Heindrich și Dorian Hauterville (Franța) – 3:43,32 Dave Wesselink și Jelen Franjic (Olanda) – 3:43,32 Brad Hall și Taylor Lawrance (Marea Britanie) – 3:43,43 Jinsu Kim și Hyeonggeun Kim (Coreea de Sud) – 3:43,60 Cedric Follador și Luca Rolli (Elveția) – 3:43,81 Timo Rohner și Tim Annen (Elveția) – 3:43,82 Sun Kaizhi și An Ta (China) – 3:44,17 Chunjian Li și Jielong Ye (China) – 3:44,59 Taylor Austin și Shaquille Murray-Lawrance (Canada) – 3:44,60 Suk Youngjin și Chae Byungdo (Coreea de Sud) – 3:44,61 Martin Kranz și David Tschoffen (Liechtenstein) – 3:44,93