Americanii au văzut ce a postat Simona Halep pe X și au reacționat: E recunoscătoare

Jurnaliștii americani au aflat ce a postat Simona Halep pe X înainte de turneul Transylvania Open de la Cluj-Napoca, acolo unde este ambasador onorific. Fostul lider mondial din ierarhia WTA spune că este „recunoscătoare” pentru cariera sa excepțională și subliniază că este „împăcată” cu decizia pe care a luat-o acum exact un an. Reacția americanilor după postarea Simona Halep de pe X Jurnaliștii americani au aflat ce a postat Simona Halep pe X înainte de turneul Transylvania Open de la Cluj-Napoca, acolo unde este ambasador onorific. „Simo” se declară pe deplin recunoscătoare pentru cariera sa fabuloasă în tenis și adaugă că este „împăcată” cu decizia pe care a luat-o în urmă cu un an, atunci când a decis să spună stop „sportului alb”! „Fostul număr unu mondial, care s-a luptat timp de un an și jumătate pentru a-și spăla numele de acuzațiile de dopaj, a primit în sfârșit permisiunea de a reveni pe teren în martie 2024. Deși fosta dublă campioană de Grand Slam a făcut tot posibilul să se mențină în formă în timpul perioadei în care a lipsit, absența prelungită a lăsat urme, iar la scurt timp după revenire a suferit o accidentare la genunchi care i-a pus capăt carierei. După ce a jucat patru turnee în 2024, Halep a ratat începutul sezonului 2025, dar s-a înscris la Cluj-Napoca. Pe 4 februarie 2025, jucătoarea în vârstă de 34 de ani a suferit o înfrângere dură cu 1-6, 1-6 în fața Luciei Bronzetti în prima rundă a Transylvania Open. La câteva momente după încheierea meciului, legenda tenisului românesc a anunțat în fața fanilor săi că se retrage”, au scris cei de la scrie tennisworldusa.org. Foto: Mediafax Foto Mesajul trimis de fosta mare sportivă a României. „Mândră de tot ce am realizat” De-a lungul carierei sale, Simona Halep a câștigat 24 de titluri și a fost, totodată, prima jucătoare din România care a câștigat Wimbledon și ce dintâi care s-a clasat pe locul 1 în lume. „Înapoi pe acest teren, la un an după ce mi-am luat rămas bun de la tenisul profesionist, într-un rol complet nou. Recunoscătoare pentru călătoria parcursă, împăcată cu decizia mea și mândră de tot ce am realizat. Mulțumesc pentru dragostea pe care o primesc în continuare în fiecare zi”, a scris campioana de la Wimbledon pe X. „E un privilegiu că Simona Halep a acceptat invitația noastră de a deveni ambasador onorific al Transylvania Open. Ea reprezintă excelența în sport, dedicarea totală și performanța autentică. Faptul că revine la Cluj, într-un rol nou, dar cu aceeași energie, înseamnă mult pentru noi. E un gest care arată cât de importantă este comunitatea creată în jurul acestui turneu – pentru jucătoare, dar și pentru public”, a declarat Patrick Ciorcilă, director Transylvania Open WTA 250.
Reacția lui Rafa Nadal după ce a auzit ce a spus Patrick Mouratoglou despre comparația între Federer Djokovic Nadal și Alcaraz – Sinner

O afirmație făcută recent de Patrick Mouratoglou a reaprins una dintre cele mai sensibile discuții din tenisul masculin. Mai exact, comparația dintre generația „Big 3” și actualii lideri ai circuitului, Carlos Alcaraz și Jannik Sinner. Patrick Mouratoglou a stârnit o controversă în tenis Fostul antrenor al Simonei Halep a susținut că nivelul de joc al celor doi tineri jucători ar fi, din punct de vedere fizic și tehnic, peste cel atins de Roger Federer, Rafael Nadal și Novak Djokovic la apogeul carierelor lor. Iar asta a atras imediat atenția. Mouratoglou a argumentat că rezultatele directe nu spun întreaga poveste și că evoluțiile recente ale lui Alcaraz și Sinner arată un tenis mai rapid, mai agresiv și mai complet. În opinia sa, Djokovic rămâne un jucător de top, dar nu neapărat jucătorul cu cel mai ridicat nivel de joc din prezent. „A crede că Alcaraz și Sinner nu sunt mai buni decât cei trei mari doar pentru că Novak l-a învins pe Sinner la Australian Open este o viziune pe termen scurt. Un singur meci nu spune niciodată întreaga poveste. Înseamnă că nu te uiți în perspectivă. Jannik se mișcă mai repede, lovește mai puternic, ia mingea mai repede și servește mai bine decât Novak. Dar, Novak e cel mai puternic mental din istorie, asta a făcut diferența. Sinner a câștigat cu 12 puncte mai multe decât Novak, în semifinala pierdută, dar a pierdut fiindcă Novak le-a câștigat pe cele importante. Djokovic nu este un jucător mai bun decât Sinner, dar este cel mai mare competitor din istorie și a fost mai bun doar în acel meci”, a spus fostul antrenor al Simonei Halep. Reacția lui Rafael Nadal nu a întârziat. Spaniolul a comentat scurt pe rețelele sociale, folosind câteva emoji-uri de râs, semn că privește cu amuzament, putem spune, comparația făcută de Mouratoglou. Mesajul nu a fost însoțit de explicații și a dispărut ulterior. Patrick Mouratoglou a transmis că i-ar plăcea să o vadă revenind în circuit pe Serena Williams Patrick Mouratoglou a spus că i-ar plăcea să o vadă pe Serena Williams revenind în circuitul WTA în 2026. „Mi-ar plăcea să o văd pe Serena revenind în 2026. De ce nu? Am văzut cu toții imaginile cu Serena extrem de bine pregătită fizic. Este gata. Novak Djokovic a spus că i-ar plăcea să o vadă din nou pe teren. Serena a postat un video în care joacă tenis. Așa că de ce nu? Mi-ar plăcea să văd dacă poate concura la vârsta pe care o are, fără să fi jucat vreun turneu timp de trei ani și după ce a născut pentru a doua oară”, a transmis Mouratoglou, potrivit Tennis 365.
Simona Halep a ajuns la vorba lui Ion Țiriac: Nu zicea rău

Simona Halep are aproape un an de când a spus adio tenisului, iar acum fostul lider mondial își aduce aminte cu nostalgie de perioada petrecută în arene. Ex-sportiva rememorează că legendarul Ion Țiriac a spus că avea „două inimi pe teren” în timpul meciurilor și îi dă dreptate magnatului pentru această remarcă. Simona Halep îi dă dreptate mentorului Ion Țiriac: „Nu zicea rău” Simona Halep și-a agățat racheta în cui în urmă cu aproape un an de zile, iar acum fosta mare sportivă rememorează cu nostalgie momentele când ridica fanii în timpul meciurilor. Fostul liderul WTA își aduce aminte atunci când Ion Țiriac a spus despre ea că are „două inimi pe teren” în timpul partidelor și îi dă dreptate miliardarului pentru această remarcă măgulitoare. Totodată, „Simo” poveștește cum a fost nevoită să se lupte în interior cu emotivitatea exagerată, care a dus de multe ori la eșecuri pe terenurile de tenis. „A fost greu. Eu spun ce am trăit eu. A fost greu cu transportul, din punct de vedere economic, dureri cu spatele, cheltuieli. Dar când ajungi sus se uită. Acum am rămas doar cu lucrurile pozitive, dar mă bucur că am realizat ceva. Consistența jocului meu a făcut diferența ca să pot ajunge în top. Domnul Țiriac spunea că am două inimi pe teren, și nu zicea rău. Mi-am dorit foarte mult anumite lucruri și am refuzat să mă opresc din a învăța. Mereu am căutat să învâț cât mai mult, să mă maturizez mai mult din punct de vedere emoțional. La mine a fost un pic greu pe parte emoțională, pentru că eram emotivă. Uneori mă consumam înainte să intru pe teren. Chiar dacă am pierdut meciuri din acest motiv, a fost o perioadă frumoasă”, a spus Simona Halep, la Europa FM. Ponturi de la fostul lider mondial. „Muncă, disciplină, ambiție și recuperarea după meciuri” Simona Halep a dezvăluit cî nu există niciun secret pentru a reuși în tenis, iar totul se rezumă șa muncă, discimplină și ambiție. La acestea se adaugă și recuperarea după meciuri, proces pe care Fostul lider WTA îl vede ca esențial în ascensiunea spre culmile tenisului. „Mulți cred că există un secret în tenis, dar totul se rezumă la muncă, disciplină și ambiție, așa cred eu. Pentru mine a fost importantă încălzirea dinaintea antrenamentelor și meciurilor, pentru că previn accidentările. Este foarte important ca și corpul să fie pregătiți pentru un efort foarte mare. După antrenamente și meciuri e foarte importantă recuperarea. După primii bani obținuți în 2014 mi-am luat un fizioterapeut care a stat permanent cu mine. Am avut accidentări destul de multe, e imposibil să nu ai la nivelul acela, dar nu am avut operații, rupturi”, a mai declarat fosta sportivă pentru sursa citată.
Aryna Sabalenka, sinceră despre prima întâlnire cu Paula Badosa

Aryna Sabalenka, numărul 1 mondial WTA, și-a expus părerea sinceră despre prima întâlnirea pe care a avut-o cu Paula Badosa. Cele două sunt prietene foarte bune, însă legătura dintre ele nu a avut loc peste noapte. Dacă există două jucătoare de tenis care se înțeleg foarte bine în circuit, acestea sunt fără îndoială Aryna Sabalenka și Paula Badosa. Cele două au legat o prietenie solidă, care se menține șiîn afara terenului de joc și pe care o afișează ori de câte ori au ocazia pe rețelele lor sociale. Cele două au un caracter asemănător, ceea ce le face să se înțeleagă de minune, deși nu a fost întotdeauna așa. La început, se pare că nu și-au făcut cea mai bună impresie una despre cealaltă, așa cum a povestit chiar Sabalenka în urmă cu câteva zile. „Povestea este foarte amuzantă. Încă ne trimitem meme-uri despre cum ne-am cunoscut, pentru că atunci când ne-am văzut prima dată, amândouă am gândit că cealaltă era o nenorocită, ca să o spunem așa”, a declarat Sabalenka într-un interviu pentru Eurosport, în timpul turneului de la Australian Open. Cum s-au împrietenit Aryna Sabalenka și Paula Badosa Jucătoarea din Belarus a dezvăluit ulterior că apropierea față de Paula Badosa a avut loc în cadrul unui meci demonstrativ, unde a avut ocazia să o cunoască mai bine pe jucătoarea din Spania. „Apoi am jucat un meci demonstrativ, am apucat să vorbim puțin și ne-am zis: «Oh, de fapt ești amuzantă!». Am simțit o conexiune, am simțit că suntem la fel. Și de atunci suntem besties (cele mai bune prietene)”, a concluzionat liderul mondial. Din acel moment, prietenia celor două a continuat, iar Sabelenka și Badosa s-au sprijinit reciproc în cele mai dificile momente. „Am încercat să o sfătuiesc cât de bine am putut și am fost mereu acolo pentru ea. Dacă voia să vorbească, eram acolo. Dacă avea nevoie de ceva, eram acolo… Știu că își va regăsi nivelul”, a spus Sabalenka înainte de debutul său la turneul de la Brisbane, unde a jucat proba de dublu alături de Badosa.
Cea mai valoroasă judoka a României din toate timpurile va marca și ea Anul Nadia Comăneci! Ce competiție va organiza Alina Dumitru

Alina Dumitru, singura campioană olimpică din istoria judo-ului românesc, și-a propus să organizeze în luna aprilie un eveniment special – Cupa Alina Dumitru. Toată întrecerea va sta sub semnul „Anul Nadia Comăneci”. În 2026 se vor împlini 50 de ani de la marea performanță a Nadiei Comăneci la Montreal, în cadrul Jocurilor Olimpice de Vară. Atunci, cea mai mare gimnastă a României a obținut prima notă de 10 din istoria olimpică gimnasticii artistice. Alina Dumitru este implicată într-un eveniment care va omagia performanța de acum jumătate de veac. „Se știe că în acest an se împlinesc 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci a reușite extraordinara performanță de la Montreal, în 1976, când a fost notată cu nota maximă, zece. La competiția de judo care-mi poartă numele vom marca, și noi, sportivii din judoka acest moment. Vor fi câteva surprize care sper să prindă foarte bine. Nadia a fost, este și va rămâne, un model pentru toți sportivii României și nu numai”, a explicat Alina Dumitru. Altfel, Alina Dumitru, în calitatea de antrenoare la CSA Steaua București se poate mândri cu o serie de sportivi valoroși care vor fi angrenați în diferite competiții importante. „Avem zece sportivi care vor fi prezenți la Campionatele Naționale, Under 18. Alți patru vor participa în Slovacia, la o competiție europeană iar alți doi vor merge la lot. Munca depusă în sală, la antrenamente, dă tot mai multe roade iar asta nu poate decât să mă bucure”, a mai spus Alina Dumitru. „Vârsta la care un copil poate veni să practice judo e mult mai mică. Adică 3 ani şi jumătate, 4 ani… deşi mie mi se pare cam prea mică vârsta. Însă e bine să vină să practice judo, un sport care îi ajută să se dezvolte atât psihic, cât şi fizic. Copiii care vin la judo învaţă să cadă fără să se rănească, învaţă să fie disciplinaţi… deci eu îi îndemn pe părinţi să îi aducă pe copii la judo”, a adăugat marea sportivă. Numele Alinei Dumitru se regăsește pe lista invitaților de top care vor fi prezenți la Onești în 30-31mai când autoritățile locale vor organiza mai multe evenimente legate de aniversarea celor 50 de ani de la Montreal. Foto: Alina Dumitru, facebook Cupa „Alina Dumitru” are caracter internațional De câtiva ani competiția organizată de către campioana olimpică la judo a depăsit granițele României, bucurându-se și de participare internațională. „Anul trecut am avut sportivi di Moldova, Marea Britanie sau Germania. Mă bucur că o astfel de competiție a devenit cunoscută și în alte locuri din lume, nu doar în România”, a mai spus Alina Dumitru.
Lotul României la Jocurile Olimpice de iarnă 2026: Cine sunt sportivii care ne vor reprezenta în Italia

România are o delegație de 29 de sportivi la Jocurilor Olimpice de iarnă 2026, competiție ce are loc în perioada 6 – 22 februarie 2026 în Italia, la Milano – Cortina d’Ampezzo. Team România are 28 de sportivi titulari și o rezervă, din delegație fac parte și 17 antrenori, iar „tricolorii” participă la nouă discipline sportive. La ceremonia de deschidere a JO de iarnă 2026 o avem ca portdrapel pe patinatoarea Julia Sauter, interesant fiind că flacăra olimpică va fi purtată și de Cristi Chivu, antrenorul celor de la Inter Milano. Lotul României la Jocurile Olimpice de iarnă 2026, potrivit COSR: La biatlon (sat olimpic Anterselva) sunt șase sportivi (2 feminin, 4 masculin): Anastasia Tolmacheva, Andreea Mezdrea, George Buta, George Colțea, Raul Flore, Dmitrii Shamaev. George Buta și George Colțea au mai fost la JO, la PyeongChang 2018, respectiv Beijing 2022, în timp ce Anastasia Tolmacheva și Dmitrii Shamaev sunt pentru prima dată la Jocurile Olimpice. Gheorghe Stoian e antrenor principal, Sorin Gîrbacea și Cristian Moșoiu sunt antrenori secunzi (la masculin), iar Vasile Gheorghe e antrenor principal, la feminin. La bob (sat olimpic Cortina) avem patru sportivi și o rezervă (masculin): Constantin Dinescu, George Iordache, Mihai Păcioianu, Mihai Tentea, ca titulari, iar Andrei Nica e rezervă. Mihai Tentea e vedeta echipei și participă acum la a treia Olimpiadă de iarnă consecutivă, după PyongChang 2018 și Beijing 2022, iar ceilalți trei titulari sunt debutanți la JO. Tehnicieni sunt Iulian Păcioianu, ca antrenor principal, și Dorin Grigore (secund). La patinaj artistic (sat olimpic Milano) o avem pe Julia Sauter, antrenată de Roxana Luca. Echipa de sanie (sat olimpic Cortina) e formată din șapte sportivi (3 feminin, 4 masculin): Corina Buzățoiu, Raluca Strămăturaru, Carmen Manolescu, Valentin Crețu, Eduard Crăciun, Marian Gîtlan, Darius Șerban. Tehnicieni sunt Alexandru Comșa (principal) și Radu Eugen, ca secund. Sărituri cu schiurile (sat olimpic Predazzo). Avem patru sportivi (2 masculin, 2 feminin): Daniela Toth, Delia Folea, Daniel Cacina, Mihnea Spulber. Florin Spulber e antrenor principal și Adrian Comănescu e secund. Schi alpin (sat olimpic Cortina – concursurile feminine, sat olimpic Bormio – concursurile masculine): doi sportivi – Sofia Moldovan și Alexandru Ștefănescu. Cei doi sunt pregătiți de Luigi Rossi (la feminin) și Andrei Burchiu (la masculin). La schi fond (sat olimpic Predazzo) suntem reprezentați de trei sportivi (1 feminin, 2 masculin): Delia Reit, Paul Pepene, Gabriel Cojocaru. Antrenorii sunt Ioan Lungociu (principal) și Ioan Poponeci (secund). Snowboard (sat olimpic Livigno) – două sportive: Kata Mandel și Henrietta Bartalis. Tehnicieni sunt Kinda Geza (principal) și Zoltan Reisz (secund). Jocurile Olimpice de iarnă 2026. Team România are șapte purtători de drapel Sunt patru ceremonii de deschidere: cea principală e la Milano și trei sunt la Cortina d’Ampezzo, Livigno și Predrazzo. Astfel, România are șapte purtători de drapel: Julia Sauter (patinaj artistic) la Milano, Kata Mandel (snowboard) și Alexandru Ștefănescu (schi alpin) la Livigno, Daniela Toth (schi sărituri) și Paul Pepene (schi fond) la Predazzo, Raluca Strămăturaru (sanie) și Mihai Tentea (bob) la Cortina d’Ampezzo. La această ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă sunt peste 3.500 de sportivi, care provin din 93 de țări și concurează pentru 195 de medalii la 16 discipline sportive. Italia organizează pentru a treia oară în istorie Jocurile Olimpice de iarnă, după edițiile din 1956, de la Cortina d’Ampezzo, și 2006, de la Torino. JO de iarnă au loc în opt localități: Antholz (biathlon), Bormio (schi alpin și schi alpinism), Cortina d’Ampezzo (bob, curling, skeleton, schi alpin, sanie), Livigno (schi freestyle, snowboarding), Milano (patinaj artistic, hochei pe gheață, patina viteză, short-track), Predazzo (schi sărituri, combinată nordică), Tesero (schi fond, combinată nordică). Ceremonia de închidere e la Verona la data de 22 februarie.
Cea mai cunoscută cursă auto din România nu se va organiza în 2026! Nu sunt bani!

Cutremur în Campionatul Național de Raliuri! Cea mai cunoscută cursă auto din România, Raliul Brașovului, nu va organizată în acest an! Organizatorii Raliului Brașovului au informat Federația Română de Automobilism Sportiv (FRAS) că nu pot organiza evenimentul din motive financiare. Raliul de sub Tâmpa ajunsese anul trecut la 54 de ediții! „We’ll be back!” Ultimele 25 de ediții ale Raliului Brașovului au fost organizate de clubul sportiv brașovean Auto Blic. „Istoria se oprește…dar NU pentru totdeauna Credeți-ne, nici nouă nu ne plac veștile cu „nu” în față, dar acum chiar n-avem de-ales. Cu părere de rău și amar regret vă anunțăm că ediția cu numărul 55 a Raliului Brașovului, care era planificată pentru acest an, nu mai avea loc din motive ce au ca punct de plecare, bugetul. Nu ne-am dorit să ajungem în acest punct, însă nici nu ne dorim să facem rabat de calitate și, mai ales, siguranță. Vă asigurăm de întregul nostru efort și interes în a identifica sursele ce să mențină istoria ultimilor 47 de ani, neîntreruptă. We’ll be back! „, au transmis organizatorii pe pagina de Facebook a Raliului Brașovului. Criza a lovit în Raliul Brașovului: „Acest raliu nu s-a oprit nici la cutremurul din 77, nici în pandemie” Bela Stoica, președintele Auto Blic Brașov, a sperat până în ultimul moment că va găsi resurse pentru organizarea ediției din acest an. „Încă de la ediția din 2025 au fost probleme financiare. Am căutat soluții și am sperat până în ultima clipă că vom găsi resurse financiare, dar am primit multe promisiuni. Nu sunt bani! Culmea că acest raliu nu s-a oprit nici la cutremurul din 77, nici în pandemie! E trist pentru că Brașovul nu poate organiza un eveniment emblematic. Sper să revenim în 2027″, a declarat Bela Stoica, organizatorul raliului brașovean. Istoria Raliului Brașovului Raliul Brașovului a fost organizat pentru prima dată în 1969 de către Aurel Puiu, având startul de lângă Făgăraș, din celebra Poiană a Narciselor. Deși cursa a întrunit toate condițiile pentru a fi inclusă în Campionatul Național în 1970, competiția a deschis prima divizie de raliuri abia în 1971, sub numele „Raliul Zăpezii”. De-a lungul anilor a avut mai multe denumiri: „Raliul Narciselor”, „Raliul Zapezii” sau „Tess Rally”. Etapa de la Brașov a fost câștigată, de-a lungul timpului, de nume mari ale motorsportului printre care Titi Aur, Ludovic Balint, Eugeniu Ionescu-Cristea, Ștefan Vasile, Aurel Puiu, Dan Gîrtofan, Vali Porcișteanu, Francois Delecour sau Simone Tempestini. Ultimele ediții ale Raliului Brașovului, 2024 și 2025 au fost câștigate de braşoveanul Andrei Gîrtofan. Calendarul Campionatului Național de Raliuri 2026 Locul lăsat vacant de Raliul Brașovului în Campionatul Național va fi ocupat de Raliul Maramureșului. Etapa 1 – Raliul Maramureșului (27-29 martie) Etapa 2 – Raliul Harghitei (24-26 aprilie) Etapa 3 – Raliul Argeșului (16-17 mai) Etapa 4 – Raliul Clujului (19-21 iunie) Etapa 5 – Raliul Sibiului (10-11 iulie) Etapa 6 – Raliul Iașului (5-6 septembrie) Etapa 7 – Raliul Vâlcii (26-27 septembrie) Etapa 8 – Raliul Bacăului (17-18 octombrie)
Abandon pentru echipajul Tăriceanu – Dumitrescu la Monte-Carlo Istoric 2026. Patru echipaje românești continuă cursa

Campania României la Raliul Monte-Carlo Istoric 2026 a cunoscut primul moment dificil. Echipajul format din Călin Popescu-Tăriceanu și Radu Dumitrescu a fost nevoit să abandoneze competiția, în urma incidentelor survenite pe proba specială 5, desfășurată în cursul serii trecute. Incidentul a avut loc spre finalul probei, acolo unde o ușoară ieșire în decor a dus la două pene de cauciuc, într-un context deja complicat de lipsa funcționării unor echipamente esențiale. Situația a fost explicată chiar de Călin Popescu-Tăriceanu, într-o declarație care ilustrează nivelul real de dificultate al ediției din acest an: „În proba a 5-a specială de ieri, din păcate, pe finalul probei am avut două pene de cauciuc, ca urmare a unei ușoare ieșiri în decor. Nu aveam decât o singură rezervă. A trebuit să așteptăm să vină asistența, care a așteptat la rândul ei toți concurenții înscriși după noi să treacă. Am acumulat o întârziere foarte mare și, pe cale de consecință, o penalizare consistentă”. Pe lângă problema cauciucurilor, echipajul s-a confruntat și cu defecțiuni tehnice care au afectat semnificativ desfășurarea probei. Aparatul de navigație și interfonul nu au funcționat, transformând parcursul într-un exercițiu extrem de solicitant: „Mașina aparent nu are nimic. Poate că în direcție se simte ceva, dar până la momentul incidentului aparatul de navigație nu a funcționat, interfonul nu a funcționat. A trebuit să mergem, aș spune, legați la ochi și, în loc să fie o plăcere, s-a transformat într-un fel de încercare nefirească de a continua cursa”. „Cursa este foarte frumoasă, dar mult mai grea decât ne-am imaginat…” În acest context, decizia de abandon a venit firesc, după evaluarea situației și a penalizărilor acumulate: „Cred că a fost mai înțelept. Am luat decizia să ne oprim, am abandonat și am declarat la conducerea cursei acest lucru cu câteva minute în urmă. Sigur, cu mare regret. Cursa este foarte frumoasă, dar este mult mai grea decât ne-am imaginat, mai ales în condițiile în care pe probele speciale circulația este închisă, mediile de viteză sunt ridicate și ritmul este aproape unul de cursă contra cronometru”. Chiar și în aceste condiții, mesajul transmis de echipajul Tăriceanu – Dumitrescu rămâne unul de susținere pentru restul delegației României. Celelalte patru echipaje românești continuă competiția, iar obiectivul rămâne atingerea liniei de sosire într-unul dintre cele mai dure și solicitante raliuri istorice din Europa. „Colegii noștri, celelalte patru echipaje, continuă cursa. Le urăm mult succes și îi așteptăm la finiș” mai arată Călin Popescu-Tăriceanu. Abandonul subliniază, încă o dată, realitatea ediției 2026 a Monte-Carlo Historique: o competiție frumoasă, dar extrem de dură, în care regularitatea se împletește cu un ritm de cursă veritabil, iar fiecare decizie tehnică sau strategică poate face diferența între continuare și retragere. În echipajul României au mai rămas: Adrian Anton Georgescu – Ștefan Marinescu — Renault 5 Alpine (1981) Adrian Nicolau – Levente Kovács — Ford Escort Mk1 (1968) Viorel Ognean – Florin Mitea — Ford Escort Mk2 (1976) Alexis Bizzarilli – Ioan Plămădială — Fiat X1/9 (1979)
Simona Halep, la spa. Se răsfață la Cluj ca la Dubai: ce imagini a postat

Simona Halep se simte foarte bine după ce s-a retras oficial din tenis. Sportiva din Constanța are timp pentru micile plăceri ale vieții și s-a răsfățat la un spa din Cluj, la fel ca la Dubai. Fostul lider WTA a publicat mai multe imagini pe rețelele de socializare, unde obișnuiește să își țină la curent fanii cu tot ceea ce i se întâmplă de când a decis să iasă din circuit. Simona Halep se relaxează la spa Simona Halep s-a retras oficial din tenis în luna februarie a anului 2025, după ce a fost eliminată de la Transylvania Open de către italianca Lucia Bronzetti. Sportiva în vârstă de 34 de ani nu duce lipsă de activitate, chiar dacă a renunțat la sportul alb. Acum, fostul lider WTA are mai mult timp pentru micile plăceri ale vieții dar și pentru afacerile pe care le-a pus pe picioare cu ajutorul banilor pe care i-a câștigat în perioada în care a fost activitate. Totodată, Simona Halep a devenit o prezență constantă și pe rețelele de socializare, unde obișnuiește să își țină la curent fanii cu tot ceea ce i se întâmplă, mai ales cu activitățile pe care le are în timpul liber. Recent, sportiva din Constanța a publicat mai multe imagini pe contul personal de Instagram. Fotografiile postate erau realizate la un spa din Cluj, unde Simona Halep pare că s-a simțit la fel de bine ca la Dubai. De când a ales să se retragă oficial din Tenis, fostul număr 1 WTA și-a făcut timp pentru excursii, dar și pentru alte sporturi. Simona Halep a început să joace golf și să călătorească de plăcere, nu în interes profesional, așa cum o făcea în perioada în care era în activitate și se lupta de la egal la egal cu cele mai puternice jucătoare de tenis din lume. Un an de la retragerea Simonei Halep Simona Halep s-a retras din tenis în luna februarie 2025. La un an distanță de la acel moment, sportiva din Constanța a dezvăluit motivul pentru care a luat această decizie. „Mă gândeam că va veni momentul curând, pentru că fizic nu mai eram aptă pentru un nivel înalt. Mi-am spus că e mult mai bine să mă retrag și să am grijă de corpul meu, dar a fost decizie de moment, sută la sută. A fost un an plăcut, de odihnă totală, pentru că am simțit nevoia. Eram epuizată, după toată cariera, dar acum sunt proaspătă, simt că îmi doresc să revin pe lângă tenis, cât mai mult, și mă bucur că pot să încep, fiind la Transylvania Open, locul unde am oprit tenisul Sunt amintiri plăcute, a fost un moment dificil, dar și plăcut, pentru că simțeam că nu mai pot. Dar acum vreau să privesc optimist și să văd totul cu plăcere, pentru că tenisul a fost o plăcere pentru mine, o pasiune. Este încă o pasiune, dar nu prea mai pot să îl practic. Sunt aici însă și voi fi mult timp, de acum încolo”, a declarat Simona Halep, conform protv.ro.
14 avioane înțesate cu agenți de securitate! Vicepreședintele SUA, JD Vance, și secretarul de stat Marco Rubio au ajuns la Milano pentru deschiderea Jocurilor Olimpice

Nu mai puțin de 14 avioane pline cu agenți de securitate au aterizat în Italia. Vicepreședinte SUA, JD Vance, și secretarul de stat Marco Rubio au ajuns la Milano pentru deschiderea Jocurilor Olimpice. Evenimentul este programat vineri, pe data de 6 februarie 2026. JD Vance a apărut însoțit de soție și copii și a fost întâmpinat de câțiva oficial, inclusiv de ambasadorul SUA în Italia, Tilman Fertitta. JD Vance, vicepreședintele Statelor Unite ale Americii, a aterizat pe aeroportul Milano Malpensa în cursul zilei de joi, 5 februarie 2026. Acesta a venit în Italia pentru a asista la deschiderea Jocurilor Olimpice de iarnă, eveniment care va avea loc în cursul zilei de vineri, 6 februarie 2026. Acesta nu a venit singur, ci a fost însoțit și de secretarul de stat Marco Rubio. Totodată, alături de JD Vance s-au aflat soția și copiii săi. Aceștia au fost întâmpinați de câțiva oficial, printre care s-a aflat și ambasadorul SUA în Italia, Tilman Fertitta. Conform informațiilor oferite de jurnaliștii italieni, se pare că în Milano au aterizat 14 avioane, în care s-au aflat și aproximativ trei sute de agenți de securitate. Alături de JD Vance și de Marco Rubio au mai sosit și mai mulți foști medaliați olimpici. Alimente și vehicule blindate Pe aeroportul din Milano a aterizat și un avion cargo, care a transportat alimente pentru delegația din SUA. Totodată, din alte două avioane au fost descărcate vehicule blindate care vor fi folosite pentru călătoriile pe care JD Vance le va face împreună cu familia. Astfel, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă, vicepreședintele american va conduce o delegație numeroasă, din care face parte și soția sa, Usha Vance, dar și secretarul de stat Marco Rubio și ambasadorul Tilman Fertitta. Din aceeași delegație fac parte și mai mulți sportiv importanți din SUA, foști medaliați olimpici. Cea de-a XIV-a ediție a Jocurilor Olimpice de iarnă va avea loc în perioada 6-22 februarie 2026 în Italia. Peste 3.500 de sportivi din 93 de țări sunt așteptați să concureze pentru 195 de medalii la 16 discipline sportive olimpice.