Bijuteria care se construiește în România nu mai costă 20, ci 127 de milioane de euro. Cum s-a ajuns la această sumă

bijuteria-care-se-construieste-in-romania-nu-mai-costa-20,-ci-127-de-milioane-de-euro.-cum-s-a-ajuns-la-aceasta-suma

Construcția Polivalentei din Brașov bate, probabil, toate recordurile. Au fost amânări peste amânări pentru finalizarea construcției. Lucrările de construcţie a OZN-ului de la Brașov au început în septembrie 2022, asta după 4 ani în care s-a pregătit proiectul şi s-a identificat finanţarea, proiectul fiind preluat de Compania Naţională de Investiţii. „Bijuteria” de la Brașov trebuia să fie inugurată în octombrie 2025, iar acum noul termen pentru finalizarea lucrărilor este finalul lui 2026! Costul a sărit în aer! În schimb, costurile cresc într-un ritm amețitor. În 2018, estimările indicau un cost total de 20 de milioane de euro. În primăvara lui 2020, chiar înainte de pandemie, suma ajungea la 46 milioane de euro, după care prețul a urcat la 83 milioane de euro. La finalul lui 2025, costurile arenei au ajuns la aproape 127 de milioane de euro! Conform raportului de specialitate, prețul a crescut ca urmare a modificării soluțiilor tehnice inițiale, ca urmare a noilor reglementări privind ajustarea prețului contractului, dar și din cauza faptului că a crescut cota de TVA de la 19 la 21%. Polivalenta-Colosseum din Brașov este finanțată în proporție de 96,5% de Compania Națională de Investiții (CNI), restul de 3,5% fiind asigurat de Primăria Brașov. Sală Polivalentă de 10.075 de locuri Sala Polivalentă din Brașov va avea o capacitate de 10.075 de locuri și a fost concepută să poată găzdui competiții multisport, dar și concerte, congrese, simpozioane sau vernisaje. În plus, în cadrul complexului sportiv va fi amenajată și o sală de antrenament și încălzire, dotată la rândul ei cu tribune pentru public cu o capacitate de 1.158 locuri. Descrierea funcțională Sala va permite desfășurarea următoarelor activități: – sporturi (arena principală și spații anexe): tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, fotbal în sală, badminton, volei, box, atletism ușor (în sală), gimnastică, tir sportiv, haltere, scrimă, karate, judo, aikido etc. – posibile datorită modularității și mobilității suprafeței de joc și a spațiilor anexe. Terenul de sport va avea un sistem de pardoseală din parchet demontabil, multisport, agrementată FIBA. Pentru competițiile de handbal, peste pardoseala din parchet se va instala o pardoseală demontabilă din PVC. – evenimente culturale: concerte de scenă, dans sportiv, competiții internaționale de dans, congrese, simpozioane, vernisaje, adunări religioase etc. Construcția va fi organizată funcțional pe patru niveluri: Subsolul (cota -5.70m) este nivelul unde se realizează accesul în incinta de joc a sălii de sport, a sălii de încălzire și la anexele sportivilor (vestiare, sala de antrenament). La același nivel sunt căile de acces la zonele VIP, presă și administrație, conectate cu parcările special rezervate și separate de căile de acces ale publicului. Sub gradene sunt plasate cabine pentru artiști. Adițional, se găsesc spații tehnice, de depozitare, adăpost de protecție civilă, depozite pentru deșeuri și de aprovizionare pentru serviciile publice. Parterul este nivelul unde se realizează accesul publicului în clădire, cu spații comerciale de închiriat și servicii de bar, accesul la grupurile sanitare și distribuția pe verticală a spectatorilor pe cele 8 grupe de scări, până la etajul 1. Mezaninul (cota +3.62) este dedicat publicului, având spații pentru grupuri sanitare și două zone cu logii pentru acces în exterior, iar la cota +3.30 se află patru săli de conferințe – două de 129 locuri și două de 60 locuri – având ca spații anexă baruri, garderobe și grupuri sanitare. În zona sudică se regăsesc spații tehnice și o zonă de bucătărie care deservește restaurantul de la etajul următor. Etajul 1 (cota +7.24m) este alocat atât publicului, cât și persoanelor VIP și reprezentanților presei, aceștia din urmă beneficiind de o zonă cu acces separat, care este deservită de bar, restaurant și terasă adiacentă unei zone înierbate, necirculabile, aflată peste sala secundară. Atașată zonei de alimentație se află zona de bucătărie, cu spații de depozitare și spații tehnice.

Cum au distras scandalurile ICE şi Epstein atenția de la Jocurile Olimpice: E trist

cum-au-distras-scandalurile-ice-si-epstein-atentia-de-la-jocurile-olimpice:-e-trist

Președinta CIO, Kirsty Coventry, spune că este „trist” că scandalurile ICE și Epstein distrag atenția de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina. Șefa Comitetului Internațional Olimpic adaugă însă că întotdeauna a existat ceva care a perturbat această competiție în trecut, și aduce aminte de virusurile Zika sau Covid. Scandalurile ICE şi Epstein distrag atenția de la Jocurile Olimpice? Cum răspunde șefa CIO Președinta CIO susține că, din păcate, scandalurile ICE și Epstein distrag atenția de la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano Cortina, programate în perioada 6-22 februarie. Aceasta adaugă însă că este obișnuită să existe mereu ceva de genul înaintea acestei competiții de anvergură, iar aici dă exemplele virusurilor Zika sau Covid. Coventry nu au putut evita întrebările legate de ICE și dosarele lui Jeffrey Epstein la o conferință de presă de duminică la Milano. Aceasta a încercat să dribleze jurnaliștii spunând că nu este treaba CIO să comenteze aceste probleme, dar, atunci când a fost presată, ea a recunoscut că este „trist” că astfel de povești deviază atenția de la viitoarele Jocuri Olimpice, scrie apnews.com. „Cred că orice distrage atenția de la aceste Jocuri este trist, nu? Dar am învățat de-a lungul anilor… că întotdeauna a existat ceva care a preluat atenția în perioada premergătoare Jocurilor. Fie că a fost vorba de Zika, COVID, întotdeauna a existat ceva” „Dar ceea ce îmi menține vie credința este că, atunci când are loc ceremonia de deschidere și acei sportivi încep să concureze, lumea să-și amintească magia și spiritul pe care le au jocurile și ce este cu adevărat important”, a spus Coventry. Foto: Profimedia02.02.2026 Proteste de amploare la Milano Sute de manifestanți s-au adunat sâmbătă la Milano pentru a protesta față de desfășurarea agenților Imigrației și Vamei (ICE) din SUA în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă. Pe de altă parte, cea mai recentă colecție de dosare guvernamentale publicate despre Epstein include e-mailuri din 2003 între Casey Wasserman, șeful comitetului de organizare a Jocurilor Olimpice de la Los Angeles, și fosta iubită a lui Epstein, Ghislaine Maxwell. „Din toate informațiile pe care le avem și cred că autoritățile americane, ca și celelalte autorități, au făcut toate clarificările necesare, așa că din partea noastră nu ne revine sarcina de a comenta mai mult. Dar așteptăm cu nerăbdare Jocurile Olimpice”, a spus Coventry când a fost întrebat despre prezența agenților ICE la Milano. Ea a fost și mai puțin receptivă când a fost întrebată despre Wasserman: „Nu am discutat despre asta ieri și cred că domnul Wasserman știe ce a declarat și acum nu mai avem nimic de adăugat”. Doi membri ai CIO au fost menționați în documente, deși nu există nicio sugestie că ar fi făcut ceva greșit. Aceștia sunt ​​Richard Carrion, un bancher portorican care a terminat pe locul doi după fostul președinte CIO, Thomas Bach, la alegerile din 2013, și Johan Eliasch, președintele Federației Internaționale de Schi și Snowboard, care a fost unul dintre adversarii lui Coventry în luna martie anul trecut. „Nu am luat legătura cu Casey, atenția a fost concentrată în totalitate pe Milano Cortina, au fost o serie de lucruri pe care ne-am concentrat aici”, a declarat Coventry, care a fost aleasă acum puțin peste 10 luni, fiind prima femeie președinte CIO. „În ceea ce privește membrii CIO, evident că urmărim și monitorizăm presa și suntem conștienți de câteva lucruri care au fost raportate chiar astăzi și avem nevoie de ceva timp pentru a analiza acest lucru și pentru a primi informații”, a conchis șefa CIO.

Cum a ajuns marea campioană care a avut contract de sponsorizare de aproape 200.000 de euro pe an să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră

cum-a-ajuns-marea-campioana-care-a-avut-contract-de-sponsorizare-de-aproape-200.000-de-euro-pe-an-sa-lucreze-in-internship-platit-cu-12-euro-pe-ora

Lauryn Williams (42 de ani), mare campioană a sportului din Statele Unite ale Americii, a povestit cum a ajuns, de la un contract de sponsorizare de aproape 200.000 de euro pe an, să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră. Lauryn Williams a fost prima sportivă din SUA care a izbutit să câștige medalii atât la Jocurile Olimpice de vară, cât și la cele de iarnă. Ce s-a ales de Lauryn Williams, prima sportivă din istoria SUA medaliată la Jocurile Olimpice de vară și iarnă Numele lui Lauryn Williams ar putea să nu spună multe în Europa, însă în Statele Unite ale Americii, campioana în vârstă de 42 de ani este o figură istorică. Pasionată de sport de la o vârstă foarte fragedă, Williams a debutat pe scena internațională în atletism, iar de-a lungul carierei a fost multiplă campioană mondială. De asemenea, la Jocurile Olimpice Atena 2004 a cucerit argintul la 100 de metri, iar la Jocurile Olimpice Londra 2012 a câștigat mult râvnitul aur, doar că la 4×100 de metri ștafetă. Ani buni mai târziu, ea a decis să își mute atenția către Jocurile Olimpice de iarnă și a început să concureze la bob dublu feminin. Iar în 2014, la Olimpiada de iarnă de la Sochi, ea și partenera Elana Meyers au reușit să pună în palmaresul Statelor Unite ale Americii o medalie de argint. Cu această ocazie, Lauryn Williams a devenit prima sportivă din SUA medaliată atât la Jocurile Olimpice de vară, cât și la cele de iarnă, iar acest detaliu i-a adus un val de celebritate inițial. Pe lângă banii primiți din partea Guvernului, ea s-a ales cu un contract de sponsorizare din partea Nike, care i-a asigurat pentru o perioadă suma de 200.000 de dolari pe an. Însă, din acest total 20% s-au dus către impresar, iar o altă parte importantă către impozite și taxe. Iar cum costurile în SUA sunt imense, din toate punctele de vedere, Lauryn Williams a ajuns în cele din urmă la fundul sacului. Faima a dispărut și ea odată cu trecerea anilor, iar americanca, pentru a-și putea întreține familia, a ajuns să lucreze în internship plătit cu 12 euro pe oră: „Există această concepție greșită cum că, pentru că am fost prima și am făcut ceva fără precedent, sunt angajată pentru tot restul vieții să țin discursuri. Mai reușesc să obțin diverse colaborări ici și colo, dar nu pot să-mi câștig existența din asta. Știrea a captat atenția, dar nu și pe cea a sponsorilor. Am câștigat 80 de mii de dolari în anul în care am devenit prima americancă medaliată la Jocurile Olimpice de vară și de iarnă. Dar eram deja cu un pas în spate, pentru că aveam 30 de ani. Prietenii de vârsta mea erau deja medici, avocați, aveau cariere bine înrădăcinate. În schimb, eu am petrecut 20 de ani concurând, așa că m-am simțit cam nesigură (n.r. – după ce a terminat-o cu sportul). Banii nu ajung cum își imaginează oamenii, chiar dacă la 20 de ani am avut un trai destul de bun pentru o tânără de această vârstă. Cariera mea a durat cu adevărat 10 ani și m-am descurcat mai bine decât o persoană obișnuită în tot acest timp. Dar nici nu am avut venitul necesar, astfel încât să mă pot descurca la nesfârșit și să nu mai fiu nevoită să fac ceva tot restul vieții”, a declarat Lauryn Williams, potrivit Yahoo!Finance. Cum a ajuns la jobul actual Așa cum am precizat deja, Lauryn Williams lucrează într-un internship plătit cu 12 euro pe oră, pentru o companie de consultanță financiară. „M-am înscris orbește, pentru că pur și simplu voiam să înțeleg mai bine finanțele. Și s-a întâmplat să am clienți mai mulți sportivi medaliați cu aur, care nu au concurat în sporturi de prim-plan. Și nu câștigau nici măcar 100.000 de dolari pe an, după toate cheltuielile. Există câțiva oameni, pe care îi poți numi drept vedete ale Jocurilor Olimpice, care apar în reclame și lucruri de genul acesta. Ei se pot pensiona fără să mai lucreze vreodată, dacă își gestionează bine finanțele. Dar majoritatea sportivilor vor trebui să muncească după terminarea carierelor”, a completat Lauryn Williams, conform aceleiași surse.

Transferuri de Champions League pentru Rapid și planuri extraordinare în Giulești: Urmează să vină! Locul 2 nu se premiază!

transferuri-de-champions-league-pentru-rapid-si-planuri-extraordinare-in-giulesti:-urmeaza-sa-vina!-locul-2-nu-se-premiaza!

Rapid are ambiții mari în următoarea perioadă la handbal feminin, iar în sezonul viitor este gata să se implice în lupta pentru titlu. Conducerea clubului din Giulești pregătește mutări spectaculoase în această perioadă, cu ambiția clară de a se bate cu granzii CSM București și Bistrița. Ambiții foarte mari pentru șefii Rapidului: „Ne dorim să revenim în Champions League și să atacăm Final Four!” Secția de handbal feminin a Rapidului a reușit rezultate notabile în ultimii ani, inclusiv participarea în Champions League, însă deocamdată lucrurile nu merg grozav pentru fetele din Giulești. Cei de la Rapid își doresc deocamdată un Final Four în Europa League, acolo unde a ajuns recent rivala Dinamo, în competiția masculină, în perioada în care echipa din „Ștefan cel Mare” era pregătită de Xavi Pascual. Cu șanse mici la podium pe plan intern, Rapid este pe locul al doilea în grupa din European League, cu patru puncte. La finalul acestei săptămâni, fetele din Giulești vor întâlni Oldenburg, echipă care a pierdut în Polivalentă cu scorul de 34-30. Mai ales în cupele europene, galeria echipei de fotbal este aproape și de handbaliste, așa cum s-a întâmplat și în sezoanele în care formația a fost în Champions League. „În acest moment, handbalul feminin este locomotiva clubului să zicem așa, din punct de vedere sportiv. Ne dorim să revenim în Champions League și să atacăm chiar Final Four. Dar prima oară am vrea să atacăm un Final Four în European League”, a recunoscut Vlad Andronescu, într-un interviu acordat pentru ProSport. 6 este locul pe care Rapid îl ocupă deocamdată în campionat. Formația din Giulești a acumulat 13 puncte „Pentru rapidiști nu există decât locul 1. Locul 2 nu se premiază!” Oamenii din Giulești sunt conștienți că deocamdată diferența dintre Rapid și forțele din campionat este una mare. De altfel, CSM București și Bistrița sunt prezente și la cel mai înalt nivel, în Liga Campionilor. Totuși, Rapid are planuri mari din sezonul viitor și nu se va mulțumi nici măcar cu locul al doilea. „În acest moment, CSM București și Bistrița domină în Liga Națională. Bugetele sunt consistente pentru aceste cluburi. Chiar dacă rezultatele nu sunt cele așteptate de suporteri, eu cred că procesul de reconstrucție pe care l-am început în acest sezon va da rezultate foarte bune. Noi ne dorim mereu să facem performanță. Și vom fi acolo unde își doresc suporterii, adică pe locul 1”, este convins președintele CS Rapid. „Pentru rapidiști nu există decât locul 1. Locul 2 nu se premiază, așa cum se mai glumește în sport”, a completat acesta. După ce a devenit patronul Rapidului, Dan Șucu a mers și la meciurile de handbal ale fetelor din Giulești, fiind însoțit și de Victor Angelescu Foto: Mediafax Rapid promite transferuri spectaculoase: „Două-trei jucătoare urmează să mai vină!” Rapid urmează să mai ia câteva jucătoare de valoare pentru sezonul viitor, în condițiile în care multe cluburi de top stabilesc încă de pe acum mutările prin care să-și completeze lotul. Deocamdată, clubul se află în stadiul în care negociază aceste mutări. „Două-trei jucătoare urmează să mai vină, dar deocamdată sunt doar negocieri”, a subliniat Andronescu.

Ana Bărbosu a rupt tăcerea și i-a transmis un mesaj public lui Jordan Chiles: N-ar fi existat dacă regulamentele erau respectate!

ana-barbosu-a-rupt-tacerea-si-i-a-transmis-un-mesaj-public-lui-jordan-chiles:-n-ar-fi-existat-daca-regulamentele-erau-respectate!

Ana Bărbosu a decis să rupă tăcerea și a transmis un mesaj public pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Cu un ton echilibrat, sportiva a explicat ceea ce simte în această perioadă și a precizat că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă. Ana Bărbosu a rupt tăcerea și a transmis un mesaj special pentru Jordan Chiles, prin intermediul unei postări pe care a făcut-o pe contul personal de Instagram. Sportiva a folosit un ton calm și echilibrat și a explicat ceea ce simte în această perioadă dificilă, precizând că gimnastele nu sunt vinovate pentru situația existentă în acest moment. „Sabrina, Jordan, gândurile mele sunt alături de voi. Știu ce simțiți, pentru că am trecut prin același lucru. Sunt sigură că veți reveni mai puternice. Sper din suflet ca la următoarele Jocuri Olimpice să fim toate trei pe același podium. Acesta este visul meu adevărat. Această situație nu ar fi existat dacă regulamentele ar fi fost respectate. Noi, sportivele, nu suntem de vină, iar ura îndreptată spre noi este dureroasă”, a scris Ana Bărbosu, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. Se așteaptă verdictul de la TAS Ana Maria Bărbosu a reușit să obțină bronzul olimpic la sol la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, dar a fost depășită ulterior de către Jordan Chiles, după o contestație care a fost depusă de americani. Federația Română de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie și a atacat-o la TAS, unde a susținut că respectiva contestație, făcută de americani, a fost depusă peste termenul regulamentar. Astfel, Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne a dat dreptate României, iar clasamentul a fost modificat. În aceste condiții, Ana Bărbosu a ajuns pe locul trei și a primit medalia de bronz. Federația Americană de Gimnastică nu a fost de acord cu această decizie. Astfel, împreună cu Jordan Chiles, a făcut apel la Tribunalul Federal Elvețian, care a decis să trimită dosarul spre rejudecare la TAS. În această situație, speța care a luat naștere la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 va fi analizată din nou și se va decide dacă medalia se va întoarce definitiv la Ana Bărbosu.

Sorana Cîrstea, debut în forță la Transylvania Open

sorana-cirstea,-debut-in-forta-la-transylvania-open

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a avut un debut în forță la Transylvania Open, iubita fiului lui Ion Țiriac trecând fără emoții de Kamilla Rahimova. În prima zi a meciurilor de pe tabloul principal de la Transylvania Open, Sorana Cîrstea a avut nevoie de 100 de minute pentru a se califica în turul 2. A treia favorită la Transylvania Open, Sorana Cîrstea a debutat în forță la turneul de la Cluj-Napoca Aflată pe locul 36 în lume și desemnată a treia favorită la Transylvania Open, Sorana Cîrstea s-a calificat fără prea mari emoții în turul secund al întrecerii. Adversară i-a fost Kamilla Rahimova, din Uzbekistan, numărul 93 în clasamentul mondial. Primele 3 game-uri ale confruntării au fost break-uri. Cu un serviciu foarte solid, care i-a permis să câștige două game-uri la 0, Sorana a ajuns la 5-4 în postura de a servi pentru set. Adversara a avut 40-30, dar românca a câștigat 3 puncte la rând și a încheiat socotelile. Partea secundă a confruntării a fost ceva mai tensionată, cu game-uri lungi. La 3-2, Rahimova a realizat break după un game în care s-au jucat 16 puncte. A fost, însă, ultimul pe care și l-a adjudecat. Cârstea a făcut 5-4 destul de repede, după care a pus capăt confruntării cu un game alb. Următoarea adversară este sportiva cehă Tamara Zidansek (153 WTA). Eliminată în ultimul tur al calificărilor, ea a ajuns pe tabloul principal după retragerea sportivei columbiene Camila Osorio și a învins-o pe compatrioata ei Veronika Erjavec (103 WTA) cu 6-1, 6-4. Dezatru la dublu: prima pereche favorită a declarat forfait, iar cea de-a doua a fost eliminată Celelalte românce care au jucat luni în primul tur au pierdut pe linie. Miriam Bulgaru (207 WTA) a fost învinsă de sârboaica Olga Danilovic (82 WTA, cs 7), cu 6-4, 6-3, Ana Bogdan (538 WTA) de poloneza Maja Chawlinska (146 WTA), venită din calificări, cu 6-3, 6-2, iar Elena Ruxandra Bertea (295 WTA) de altă slovenă, Kaja Juvan (97 WTA), cu 6-3, 6-4. Toate reprezentantele țării noastre au fost beneficiare de wildcard. Aceleași privilegiu l-a avut și jucătoarea cehă Karolina Pliskova (416 WTA), campioana din 2024. Nici ei nu i-a primit wildcardul dat de organizatori, cedând în fața rusoaicei Anastasia Zaharova (107 WTA), cu 4-6, 6-2, 6-2. În schimb, principala favorită, britanica de origine română Emma Răducanu (30 WTA), a avut nevoie de 70 de minute pentru a o elimina pe belgianca Greet Minnen, cu 6-0, 6-4. Următoarea adversară este Juvan. La dublu, româncele Jaqueline Cristian și Gabriela Ruse s-au calificat în sferturile de finală, după 6-3, 6-4 împotriva chinezoaicelor Qinahui Tang și Yue Yuan, desemnate a patra pereche favorită la câștigarea trofeului. Meciul a durat 77 de minute. Rezultatele înregistrate până acum în turul 1: Emma Răducanu (Marea Britanie, cs 1) – Greet Minnen (Belgia) 6-0, 6-4, Kaja Juvan (Slovenia) – Elena Ruxandra Bertea 6-3, 6-4, Anastasia Zaharova (Rusia) – Karolina Pliskova (Cehia) 4-6, 6-2, 6-2, Olga Danilovic (Serbia, cs 7) – Miriam Bulgaru 6-4, 6-3, Maja Chwalinska (Polonia) – Ana Bogdan 6-3, 6-2, Tamara Zidansek (Slovenia) – Veronika Erjavec (Slovenia) 6-1, 6-4 și Sorana Cîrstea (N.3) – Kamila Rahimova (Uzbekistan) 6-4, 6-4. Pe tabloul de dublu s-au jucat, luni, Jaqueline Cristian, Elena Gabriela Ruse – Qianhui Tang, Yue Yuan (China, cs 4) 6-4, 6-3 și Xinyu Wang, Saisai Zheng (China) – Ulrikke Eikeri, Magali Kempen (Norvegia, Belgia; cs 1) 6-7 (5), 6-4, 10-8. De asemenea, Maria Kozîreva și Irina Șimanovici (Rusia, Belarus, cs 2) nu s-au prezentat la meciul cu slovenele Dalila Jakupovic și Nika Radisic.

A venit vestea de la WTA. Sorana Cîrstea a urcat spectaculos în clasament

a-venit-vestea-de-la-wta.-sorana-cirstea-a-urcat-spectaculos-in-clasament

Sorana Cîrstea se pregătește pentru debutul la Transylvania Open, iar înainte de meciul cu Rakhimova a aflat că a mai urcat 5 poziții în clasamentul WTA. Una din cele mai bine cotate sportive române continuă să facă senzație la 36 de ani. Aflată la ultimul sezon în circuitul WTA, Sorana Cîrstea continuă să aibă evoluții spectaculoase, iar asta i-a adus și o clasare mai bună. Urcare de 5 poziții în clasamentul WTA: Sorana Cîrstea ocupă locul 36 La doar câteva zile după ce a fost eliminată din turul 2 la Australian Open, românca a primit o veste bună. Se pare că rezultatele bune din ultima vreme au ajutat-o să aibă una din cele mai bune clasări din ultimii ani. După Australian Open clasamentul WTA a fost actualizat, iar Sorana Cîrstea a revenit în top 40. Românca ocupă locul 36 cu 1.303 puncte. E cea mai bună clasare din ultimii ani în care a avut parte de numeroase accidentări. Cel mai bun loc ocupat de jucătoarea de tenis a fost locul 21, pe 12 august 2013, potrivit WTA Tennis. În prezent, cea mai bine clasată româncă este Jaqueline Cristian, locul 35, cu 1.307 puncte. Gabriela Ruse a urcat până pe locul 72, cu 892 de puncte. Chiar dacă a cedat în finala de la Australian Open, Arina Sabalenka este lider detașat în clasament, cu 10.990 de puncte, urmată de Iga Swiatek și Elena Ribakina. Final de carieră pentru Sorana Cîrstea: „E decizia corectă” Înainte de startul sezonului din 2026, Sorana Cîrstea a decis că a venit momentul să se retragă. Și-a anunțat oficial decizia și nimic nu o va mai convinge să se răzgândească. La final de an va pune capăt unei carierei impresionante. „Această decizie a fost una foarte bine gândită, luată după luni de zile. În momentul în care am spus-o oficială, am simțit că este decizia corectă. Așa cum am spus, în ultimii ani am reușit să ajung la maturitatea în care să mă pot bucura de toată această muncă pe care o fac. Eu tot timpul mi-am închipuit că retragerea mea va fi momentul în care încă voi juca bine, încă voi putea să fiu o competitoare. Când m-am operat la picior, nu am vrut să mă retrag așa. Atunci s-a pus pentru prima oară problema real de a mă retrage. Însă nu mi-am dorit să mă retrag așa, după operație. Mi-am dorit să mă retrag în termenii mei, cu capul sus, să ies pe ușa din față a sportului și a tenisului.”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru euronews.ro.

Ilie Năstase e fascinat de Carlos Alcaraz după ce liderul ATP l-a învins pe Novak Djokovic.

ilie-nastase-e-fascinat-de-carlos-alcaraz-dupa-ce-liderul-atp-l-a-invins-pe-novak-djokovic.

Ilie Năstase a spus pentru ProSport că ibericul Carlos Alcaraz, 22 de ani, are toate atuurile să domine tenisul mondial foarte mulți ani de aici încolo. Carlos Alcaraz l-a învins în marea finală de la Australian Open pe legendarul Novak Djokovic, 24 de Grand Slamuri în carieră, și a obținut, astfel, cel de al șaptelea trofeu major din palmares. Ibericul a câștigat marea finală de la Melbourne cu scorul de 2-6, 6-2, 6-3, 7-5, iar ProSport a luat legătura cu primul număr 1 din istoria ATP, Ilie Năstase, cel care este și cel mai mare tenisman român al tuturor timpurilor. Ilie Năstase e fascinat de Carlos Alcaraz după liderul ATP l-a învins pe Novak Djokovic. „Îi moștenește forța și puterea de luptă a lui Nadal, dar mi se pare mai bun decât Rafa la fileu” Ilie Năstase a vorbit cu ProSport și despre actuala generație din tenis a lui Carlos Alcaraz. „Mi s-a părut o finală în care Novak Djokovic nu s-a mișcat deloc rău pe teren. A făcut un prim set fantastic, iar dacă reușea să câștige al patrulea set, atunci în setul 5 lupta se dădea care pe care și nu se știe ce se putea întâmpla. Alcaraz evident că a profitat de faptul că este și mult mai tânăr, dar trebuie să recunoaștem că este un super jucător. E fenomenal. Și are doar 22 de ani. Moștenește puterea de luptă pentru fiecare minge de la Rafa Nadal, forța de la Rafa, nu uitați cum arăta Rafa în primii săi ani de carieră, dar îmi pare că Alcaraz e mai bun decât Rafa la fileu. Am văzut că urcă mai des și știe bine jocul și de la fileu. Și îmi place că alternează și jocul la scurte, plus că el joacă mereu cu zâmbetul pe buze. Și dacă pierde, și dacă învinge, el are acel zâmbet care îți dă o stare pozitivă în timpul partidei. Cum mi se pare generația lui Alcaraz? Și pe timpul meu, dar în mai fiecare generație, erau câte patru-cinci mari campioni. OK, acum sunt Alcaraz și Sinner, dar nu vreau să îl uitați pe Zverev. Într-o zi bună, Sascha Zverev e capabil să îi bată pe cei doi și cred că o să le facă în continuare mari probleme. Dar, capabil să îl bată pe Alcaraz o să fie doar dacă o să mai apară vreunul de 2.04 m, care să îți servească din tun și să îți câștige game-ul în patru minute. E clar că generația o să fie dominată de duelul Alcaraz-Sinner și stați să vedem cât va mai decide Djokovic să joace. Nu vă uitați că o să facă 39 de ani. Eu cred că dacă el simte că organismul îi permite fizic să mai joace la acest nivel, atunci Nole o să continue”, a spus Ilie Năstase, pentru ProSport. 58 de titluri a câștigat Ilie Năstase în cariera sa. 2 Grand Slam-uri la simplu a câștigat Ilie Năstase în cariera sa: US Open în 1972 și Roland Garros în 1973. 3 Grand Slam-uri a câștigat Ilie Năstase la dublu în cariera sa: Wimbledon în 1973, Roland Garros în 1970 și US Open în 1975. 4 este numărul Turneelor Campionilor câștigate de Ilie Năstase: 1971, 1972, 1973 și 1975. 3 finale de Cupa Davis a disputat Ilie Năstase, dar din păcate le-a pierdut pe toate trei în fața SUA: 1969, 1971 și 1972. 23 august 1973 este ziua în care Ilie Năstase a devenit primul număr 1 din istoria ATP.

Rusoaica Valieva a concurat din nou după 4 ani de la suspendarea pentru dopaj. Ce a făcut la primul său exercițiu

rusoaica-valieva-a-concurat-din-nou-dupa-4-ani-de-la-suspendarea-pentru-dopaj.-ce-a-facut-la-primul-sau-exercitiu

Patinatoarea rusoaică Kamila Valieva a revenit oficial în competiții sâmbătă, la aproape patru ani după ce cazul său de dopaj de la Jocurile Olimpice de la Beijing din 2022. Sportiva, în vârstă de 19 ani, a participat la Campionatele Naționale de Sărituri ale Rusiei, desfășurate la Moscova. Valieva a concurat în faza sferturilor de finală ale competiției, un eveniment care este axat exclusiv pe elemente tehnice, fără componente artistice sau de program liber clasic. La primul său exercițiu după expirarea suspendării, patinatoarea a început cu un salt cvadruplu toeloop, reușită care a fost întâmpinată cu aplauze din partea publicului prezent în arenă. Evoluția i-a permis calificarea în semifinalele competiției, programate pentru ziua următoare. În paralel, Valieva a participat și la o probă de sărituri în duet, unde a încheiat pe locul șase. Aici, punctajul este acordat exclusiv pentru execuția săriturilor, fără evaluarea tranzițiilor. Revenirea ei are loc după ce suspendarea pentru dopaj a expirat în luna decembrie. Cazul Valieva a izbucnit în timpul Jocurilor Olimpice de iarnă din 2022, când s-a aflat că un test recoltat cu două luni înainte de competiție indicase prezența trimetazidinei, substanță interzisă. La momentul respectiv, sportiva avea 15 ani. Ulterior, a fost descalificată din proba pe echipe, iar medalia de aur a fost redistribuită Statelor Unite. Deși a revenit în competițiile interne, Valieva nu este eligibilă pentru Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano–Cortina 2026. Regulamentele internaționale modificate după Beijing prevăd o vârstă minimă de 17 ani pentru participarea la competițiile olimpice, iar Rusia nu concurează cu sportivi sub drapel național. În aceeași competiție de la Moscova a revenit pe gheață și Alexandra Ignatova (fostă Trusova), vicecampioană olimpică în 2022, aflată la prima apariție oficială după ce a devenit mamă, însă aceasta nu a reușit calificarea în semifinale. Cum i-a luat Putin apărarea frumoasei patinatoare Kamila Valieva La întoarcerea delegației Rusiei de la Jocurile Olimpice de la Beijing în urmă cu patru ani, Vladimir Putin a sărit în apărarea tinerei sportive. Acesta a declarat că era imposibil ca patinatoarea Kamila Valieva să fi acționat într-un mod incorect. „Întreaga ţară şi toţi fanii patinajului artistic din întreaga lume au tremurat pentru Kamila. Talentul ei reuneşte toate elementele cele mai complexe ale patinajului artistic, plasticitatea, frumuseţea, puterea şi tandreţe. Această perfecţiune nu poate fi obţinută într-un mod necinstit, prin folosirea unor mijloace suplimentare, prin recurgerea la manipulări. În patinajul artistic, toate aceste mijloace suplimentare sunt inutile, ştim şi înţelegem perfect acest lucru”, a declarat Vladimir Putin.

Danemarca e campioană europeană la handbal masculin

danemarca-e-campioana-europeana-la-handbal-masculin

Danemarca a câștigat Campionatul European de handbal masculin, EHF EURO 2026, după ce a învins în finală Germania, scor 34-27. În finala mică, Croația a depășit Islanda, scor 34-33. Nordicii au reușit o performanță uriașă, având acum toate cele trei „coroane” din handbal, după ce au devenit campioni olimpici la JO Paris 2024 și campioni mondiali anul trecut. Doar Franța avea până în prezent „tripla coroană”. Danemarca, selecționată ce a cucerit Europeanul și în 2008 sau 2012, a triumfat acum la Herning, pe teren propriu și cu o asistență de 15.000 de fani, în fața nemților. Parcursul danezilor la această ediție a fost „umbrit” de un singur eșec în grupe, cu Portugalia, 31-29. Practic, ultimul act al EHF EURO 2026 a fost o reeditare a finalei de la Jocurile Olimpice, când danezii au trecut de nemți, cu scorul de 39-26. Acum s-au remarcat unii ca: Andreas Wolff (portar cu 14 intervenții), Kevin Moeller (portarul danez ce a avut opt intervenții) sau Mathias Gidsel (șapte goluri), care a și fost ales MVP-ul turneului. Simon Pytlick, interul stânga în vârstă de 25 de ani al Danemarcei, a fost cel mai bun marcator al finalei (opt goluri). Cum au arătat Danemarca și Germania în finala EHF EURO 2026 Danemarca: Emil Nielsen, Kevin Moller – Johan Hansen (7 goluri), Gidsel (7), Lauge, Pytlick (8), Magnus Landin, Saugstrup (1), Kirkelokke (2), Emil Jakobsen (3), Mensah, Andersson, Hoxer (1), Arnoldsen (5), Svane. Lasse Moller. Germania: Wolff, Spaeth – Zerbe (2), Langhoff, Golla (5), Kiesler, Koster (4), Knorr (5), Lichtlein (2), Schluroff, Uscins (2), Semper (1), Dahmke, Mertens (1), Grgic (5), Kohlbacher. Danemarca și Germania s-au duelat și în grupa principală, 31-26 pentru danezi. În semifinale au fost următoarele rezultate: Germania – Croaţia, scor 31-28, Danemarca – Islanda, scor 31-28. Germania are două titluri europene câștigate, în 2004 și 2016. Traseu Danemarca EHF EURO 2026 Grupă etapa 1, Franța – Danemarca 29-32 Grupă, etapa 2, Spania – Danemarca 31-36 Grupă, etapa 3, Germania – Danemarca 26-31 Grupă, etapa 4, Danemarca – Norvegia 38-24 Semifinale, Danemarca – Islanda 31-28 Finală, Danemarca – Germania 34-27 România a încheiat pe locul 22 Campionatul European de handbal masculin, sub echipa noastră fiind clasate Muntenegru și Ucraina. A apărut intelectualul din afara sistemului care vrea să ia fața celor 3D din handbal – Dedu, Din și Dinu