Regina uimește! Doctora de la Urgențe a ajuns participantă la Jocurile Olimpice!

Povestea schioarei Regina Martinez, care va participa la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, este una cu totul surprinzătoare! Și asta pentru că, sportiva din Mexic s-a apucat schi fond abia în 2020, în timp ce era studentă a medicină în SUA, ar ulterior a devenit doctor la Urgențe. Doctora Regina Martinez va lua startul Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano! Regina Martinez are una dintre cele mai surprinzătoare povești despre Jocurile Olimpice de iarnă din 2026 de la Milano. Schioarea de fond mexicană s-a apucat de acest sport abia în urmă cu șase ani, într-un moment în care studia medicină în Statele Unite, ea devenind ulterior doctor la spitalul de Urgențe, scrie straitstimes.com. Aceasta a dezvăluit că inițial a visat să devină jucătoare profesionistă de fotbal, însă a fost atrasă de amestecul de efort fizic și disciplină mentală oferit de schiul fond. Femeia ajunsă la 33 de ani consideră sportul că a ajutat-o să treacă prin unele dintre cele mai dificile perioade ale studiilor sale medicale din Minnesota, marcate de ierni lungi și izolare departe de casă. „Am trăit niște ierni extrem de reci… singurătate, lipsă de lumină, vremuri foarte dificile. Am găsit acest sport când aveam cea mai mare nevoie de el. Mi-a oferit o evadare, o modalitate de a fi afară, de a mă mișca, de a mă bucura de natură. Oricât de solicitant ar fi, încetezi să simți frigul foarte repede. Ești înconjurat de peisaje incredibile. Mi-am dat seama că iubesc provocările și că lucrez pentru ceva în fiecare zi. Apoi am început să mă întreb: câți mexicani au concurat la Jocurile Olimpice de iarnă și câte femei? Atunci mi-am dat seama cât de rar este, de aceea sunt aici astăzi”, a spus Martinez pentru Reuters. Foto: Instagramdoctor_regina Cum a ajutat-o meseria în parcursul de sportiv spre Olimpiadă Schioarea, născută în Mexico City, a povestit cum parcursul său a fost modelat atât de rezistență, cât și de întâmplare, descriind ani marcați de incertitudine și apoi de o credință constantă. „Drumul nu a fost ușor. Un proiect olimpic îți testează cu adevărat limitele. Dar este, de asemenea, o oportunitate frumoasă de a te depăși, de a crește și de a evolua. Asta a făcut ca această călătorie să fie atât de semnificativă”, a mai spus Martinez. Medic de gardă, Martinez a subliniat modul în care pregătirea sa medicală i-a modelat abordarea în sportul de elită, răbdarea și rezistența mentală necesare pentru o disciplină în care progresul poate fi lent, iar eșecurile frecvente. „Medicina m-a ajutat enorm. Este o carieră lungă, fără satisfacție instantanee. Ești constant împins la limite, iei decizii critice, te confrunți cu realități dificile. Asta mi-a dat forță emoțională și mentală, iar eu am transferat asta direct în schi. Acestea sunt primele mele Jocuri Olimpice, dar există un drum lung înainte pentru sporturile de iarnă în Mexic. Atâta timp cât ne prezentăm în fiecare zi dând tot ce avem mai bun și concentrându-ne pe îmbunătățire, este suficient pentru mine. Nu mă concentrez pe rezultate sau cifre, ci pe proces”, a conchis Regina Martinez.
Cine este Matei Todoran, noul fenomen din tenisul masculin românesc! Este mentorat de fostul antrenor al lui Roger Federer

Matei Todoran (18 ani) s-a calificat în turul al treilea pe tabloul rezervat juniorilor la Australian Open 2026. Clujeanul este noul fenomen din tenisul masculin românesc, iar mentorul său este fostul antrenor al legendarului Roger Federer, croatul Ivan Ljubicic. Sportivul legitimat la Clubul Transilvania se antrenează la Academia lui Ljubicic, cunoscută și ca „academia perlelor” din Croația. În turul inaugural de la Australian Open, Todoran a trecut de românul Yannick Alexandrescu, care a decis să reprezinte Franța, mutare care a zguduit lumea tenisului românesc, mai ales că era considerat unul dintre cei mai talentați jucători de tenis din țară, fiind pe locul 5 mondial în rândul juniorilor. Matei Todoran este noul fenomen al tenisului masculin românesc și este singurul reprezentant al României la turneul dedicat juniorilor în cadrul Australian Open, unde s-a calificat în turul al treilea. Todoran se antrenează în Croația, la Academia lui Ivan Ljubicic (46 de ani), fostul antrenor al lui Roger Federer (44 de ani). În runda inaugurală de la Melbourne, Todoran a trecut de principalul favorit, Yannick Alexandrescu, românul care reprezintă Franța, cu scorul de 7-6 (5), 6-2. Meciul a avut un prim set echilibrat, iar în startul celui secund Alexandrescu a avut nevoie de time-out medical, din cauza unei accidentări survenite la nivelul gleznei. În turul al doilea, Todoran s-a confruntat cu germanul de origine croată Oliver Majdandzic, venit din calificări, pe care l-a învins cu 7-5, 6-3. Alături de Majdandzic trebuia să joace, astăzi, pe tabloul de dublu, însă meciul a fost anulat, Todoran concentrându-se acum doar pe parcursul competiție de simplu. În turul următor, elevul lui Ivan Ljubicic va juca împotriva lui Kay Thompson (Hong Kong). Sponsorul tehnic al lui Todoran este New Balance, compania cu care Ivan Ljubicic este în relație încă de pe vremea când îl antrena pe Roger Federer, din 2016 până la retragerea sa din 2022. Alături de croat, Federer a reușit să obțină ultimele trei din cele 20 de titluri majore, Australian Open 2017, Wimbledon 2017 și Australian Open 2020. Performanțele lui Matei Todoran Matei Todoran ocupă locul 1.810 ATP la nivel de seniori, în timp ce în clasamentul juniorilor se află pe locul 32 ITF Juniori, aceasta fiind cea mai bună clasare a sa. Cel mai notabil rezultat al jucătorul român, care practică acest sport de la vârsta de 6 ani, este cel obținut în 2025, când a ajuns în semifinalele turneului J300 College Park și a încheiat anul pe locul 54 în clasamentul combinat al juniorilor. Principala „armă” a lui Todoran este forehandul, românul preferând să dicteze ritmul punctelor din spatele liniei de fund, dar și să caute în mod constant oportunitatea de a scurta punctele și de a pune presiune pe adversar prin loviturile decisive în lung de linie. De asemenea, Todoran este agresiv pe retur, în special pe serviciul al doilea al adversarului. Această mentalitate ofensivă i-a permis până acum să obțină rezultate notabile pe hard. Matei Todoran se pregătește la Academia Ljubicic, pe care o consideră „a doua sa casă”, iar antrenamentele de aici, unde sunt atât terenuri de zgură, cât și de hard, au avut un impact important asupra jocului său, obținând deja un prim trofeu în acest început de an, primul său titlul profesionist la dublu, la Monastir (Tunisia). Antrenorul de zi cu zi a lui Todoran este Melos Nallbani, însă românul beneficiază în mod direct de mentoratul lui Ljubicic, fost număr 3 ATP. Relația lui Todoran cu Ljubicic este una bazată pe încredere totală în echipă, dar și în procesul de pregătire, nu doar pe talentul de care dă dovadă sportivului român.
Dorel Simion, rămas fără sprijinul FR de Box, caută o sursă de finanțare pentru cel mai bine cotat pugilist al țării

Scos de către cei din FR de Box de la lotul de tineret al României, din motive care nu i-au fost comunicate oficial nici până azi, antrenorul Dorel Simion continuă să-l pregătească în privat pe Florin Ioniță. Pugilistul este considerat drept cea mai mare speranță a boxului masculin românesc pentru Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 2028. Dorel Simion nu se lasă până nu ajunge cu Florin Ioniță la Jocurile Olimpice de la Los Angeles Florin Ioniță a fost campion european de tineret și a luat bronz la Mondialele de tineret. Conflictul între Vasile Cîtea și Dorel Simion este unul care mocnea de ceva timp. Oficialul îl acuză pe antrenor că nu a prezentat raportul pe 2025, nici planul de pregătire pe anul 2026. „Nici până azi reprezentanții federației nu m-au căutat pentru a sta de vorbă cu mine. Florin nu s-a dus la lot. Mi-a spus că vrea să se antreneze doar cu mine. Dimineața ne pregătim la sala tatălui meu iar după-amiaza la sala lui Leonard Doroftei”, a precizat Dorel Simion. Intenția lui Dorel Simion este nu doar de a continua pregătirea cu Florin Ioniță dar și de a-i găsi acestuia o sursă de finanțare prin care sa-i poată asigura sportivului un salariu. „Florin este legitimat în clipa de față la Box Club Simion, dar noi suntem un club privat care trăim din sponsorizări. Caut acum să realizez un parteneriat cu un club important, pentru ca să-i putem asigura un salariu. Nu pot să înțeleg de ce federația nu este interesată de ce se va întâmpla cu acest băiat, care în opinia mea are șanse reale la o medalie la Jocurile Olimpice”, a mai spus Simion Doroftei și Vaștag sunt de partea lui Simion Alte două nume grele din boxul românesc, Leonard Doroftei și Francisc Vaștag, sunt alături de Dorel Simion. „Eu nu am nici o treabă cu federația. Tot ceea ce am făcut de când m-am întors din Canada, am făcut singur. Nu înțeleg însă de ce oficialii federației aproape că fac tot posibilul pentru a-i respinge pe antrenorii români, oameni care au scris istorie în acest sport la noi în țară”, a punctat Doroftei. MAI JOS PUTEȚI URMĂRI UN INTERVIU CU FLORIN IONIȚĂ ȘI DOREL SIMION FR Box are deja două luni de când e membră a World Boxing Federația Română de Box a devenit membru cu drepturi depline al World Boxing, cu unanimitate de voturi, cu prilejul Congresului de la Roma din noiembrie 2025, în care noua federația internațională aproape și-a dublat componența, se arată într-un mesaj al președintelui forului național, Vasile Cîtea. Celor 59 de membri afiliați li s-au alăturat după această reuniune din Italia alte 49 de federații, unele cu mare tradiție în box, printre care și România, Cuba, Spania. Turcia, Azerbaidjan, China sau Georgia. Alte 13 federații vor fi supuse procesului de afiliere în 2026, în timp ce dosarele a 15 țări au fost respinse ca incomplete.
Șoc la Australian Open. Campioana en-titre, eliminată în optimi

Madison Keys, campioana en-titre și favorita 9, a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open 2026. Keys a pierdut în fața conaționalei sale, Jessica Pegula (locul 6 WTA), cu 6-3, 6-4, în numai 78 de minute de joc. După acest rezultat, în clasamentul Live WTA, Keys a ieșit din rândul primelor zece jucătoare ale lumii și a ajuns pe locul 15. Americanca Madison Keys, ce a cucerit primul său trofeu de Grand Slam în urmă cu un an, după o victorie senzațională cu Aryna Sabalenka, a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open. Advesara sa, Jessica Pegula, s-a impus cu scorul 6-3, 6-4, în 78 de minute de joc, într-un meci pe care l-a controlat mult mai bine decât a făcut-o Keys. Pegula a avut doi ași și o singură dublă greșeală, în timp ce Keys a reușit patru ași, dar și șase „duble”. Keys a condus la capitolul mingilor și retururilor câștigătoare (26 față de 14, respectiv 7 față de zero), dar și la cel al erorilor neforțate (28 la 13). „Evident, nu este modul în care mi-aș fi dorit să se termine lucrurile aici, dar sunt totuși foarte mândră de mine. Cred că revenind, fiind campioana en-titre, făcând față tuturor presiunilor și emoțiilor suplimentare, sunt foarte mândră de mine pentru modul în care am gestionat situația. Pot pleca având capul sus”, a declarat Madison Keys, în conferința de presă de după această înfrângere, citată de site-ul oficial al turneului. În ceea ce privește evoluția sa la turneul din acest an, Keys a subliniat că au fost mai multe aspecte pozitive la care se va concentra în următoarele luni, până când va reveni la Melbourne. „Am fost deschisă să încerc să pun în practică unele dintre lucrurile la care am lucrat, iar asta nu este întotdeauna cel mai ușor lucru de făcut, mai ales aici, revenind și având acea presiune suplimentară. Sunt câteva lucruri pe care o să le repet și o să continui să le exersez, și mai am 11 luni din an pentru a încerca să le pun în practică în jocul meu”, a mai spus Madison Keys, fosta finalistă de la US Open 2017. Pegula se duelează cu Anisimova, dublă finalistă de Grand Slam în 2025 În sferturile de finală, Jessica Pegula o va întâlni cu americanca Amanda Anisimova, finalista de la Wimbledon și US Open din 2025. Anisimova (favorita 4) s-a calificat în aceasă fază a competiției după ce a trecut de chinezoaica Xinyu Wang (locul 46), scor 7-6 (4), 6-4. Pegula conduce cu 3-0 în meciurile oficiale, cel mai recent a fost la WTA Toronto 2024. Anul trecut, Anisimova și Pegula au jucat în cadrul unui unui eveniment demonstrativ, unde s-au confruntat de două ori, fiecare dintre ele câștigând câte un meci. Pe partea de jos a tabloului, astăzi sunt programate ultimele două partide din optimile de finală: Elena Rybakina (Kazahstan, locul 5 WTA) – Elise Mertens (Belgia, locul 21 WTA) și Maddison Inglis (Australia, locul 168 WTA) – Iga Swiatek (Polonia, locul 2 WTA). Inglis a ajuns în optimi după retragerea lui Naomi Osaka, cea care a învins-o pe Sorana Cîrstea în turul al doilea, după un meci cu un final scandalos. Pe partea de sus a tabloului, sferturile de finală sunt: Aryna Sabalenka (Belarus, locul 1 WTA, finalista de anul trecut) – Iva Jovic (SUA, locul 29 WTA) și Coco Gauff (SUA, locul 3 WTA) – Elina Svitolina (Ucraina, locul 21 WTA).
Mentorul Simonei Halep, surprins de camere în cel mai controversat moment de la Australian Open

O decizie care l-a favorizat pe Jannik Sinner a generat cel mai controversat moment de până acum la Australian Open, avându-l în prim-plan pe mentorul Simonei Halep, Darren Cahill. Jannik Sinner, numărul 2 mondial, a fost salvat de organizatorii de la Australian Open la meciul cu Eliot Spizzirri (SUA, 85 WTA), într-un moment în care italianul era condus și se confrunta cu crampe musculare. Darren Cahill, cel mai important tehnician din cariera româncei Simonei Halep, actualmente antrenorul lui Jannik Sinner, s-a aflat în mijlocul evenimentelor, fiind surprins de camere făcând ceva compromițător, în opinia mai multor fani. Darren Cahill, surprins de camere în timp ce discuta cu directorul Australian Open înainte ca Jannik Sinner să fie salvat de organizatori După ce Jannik Sinner a fost aproape de retragere și i-a mărturisit lui Darren Cahill că nu știe ce decizie să ia, antrenorul australian i-a transmis să încerce să continue, iar ulterior a părăsit arena. Vizibil agitat, Cahill a fost surprins de camere discutând cu directorul turneului, Craig Tiley, înainte de tragerea acoperișului. Gestul a fost considerat de mulți complet nepotrivit. Imagine watching this and not thinking the roof was closed to avoid a Sinner elimination Why Daren Cahill is speaking to Craig Tiley ? The tournament director who makes all the decisions That shouldn’t be allowed but tennis is the most corrupted sport pic.twitter.com/AVawoBQhH9 — Jannik Sinner is a liar (@SinnerIsACheat) January 24, 2026 Organizatorii au întrerupt toate partidele fix în momentul în care Sinner avea crampe, la scorul de 6-4, 3-6, 3-1 pentru Spizzirri, aplicând așa-numita „regulă a caniculei”. Astfel, după o pauză de aproximativ 30 minute, în care acoperișul de pe Arena Rod Laver a fost închis, elevul lui Darren Cahill și-a revenit, adjudecându-și victoria cu 4-6, 6-3, 6-4, 6-4. Momentul a stârnit indignarea fanilor pe platforma X: „Imaginează-ți că vezi asta și nu te gândești că acoperișul a fost închis pentru a evita eliminarea lui Sinner. De ce vorbește Daren Cahill cu Craig Tiley? Directorul turneului care ia toate deciziile! Asta nu ar trebui permis, dar tenisul este cel mai corupt sport”, a acuzat cineva, în timp ce alt utilizator a afirmat că „reputația lui Darren Cahill este compromisă”. Ce a declarat Jannik Sinner după ce a scăpat in extremis de eliminare La finalul partidei transmise de Eurosport, sâmbătă dimineață, Jannik Sinner a explicat cât de mult a fost afectat de canicula de la Melbourne: „Multe lucruri s-au întâmplat. A început cu piciorul și apoi a ajuns la brațe, așa că aveam crampe peste tot. Acesta este sportul. Știu că acesta este un aspect pe care trebuie să-l îmbunătățesc. Am încercat să rămân cât mai calm posibil şi să sper că lucrurile se îmbunătăţesc. Am o echipă grozavă în spatele meu, care mă împinge în direcția corectă, a contat mult sprijinul lor. În același timp, la sfârșitul zilei, tenisul este un joc foarte mental. Sunt aici să lupt. Sunt aici să joc fiecare punct în cel mai bun mod posibil. Astăzi s-a văzut că, chiar dacă nu joc la capacitate maximă, încerc să dau tot ce pot. Am fost şi norocos cu regula privind căldura, ulterior am început să mă simt mai bine. Cu ajutorul vostru (n.r. – al publicului) am reuşit, înseamnă mult pentru mine”, a transmis campionul edițiilor din 2024 și 2025 de la Australian Open.
S-a produs minunea: Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat.

La aproximativ 12 ani distanță de la momentul cumplitului accident din stațiunea Meribel, în Alpii francezi, s-a produs minunea în cazul lui Michael Schumacher (57 de ani). Legenda Ferrari și marele campion din Formula 1 nu mai e ținut la pat, după cum au aflat jurnaliștii britanici de la Daily Mail, care au avut recent privilegiul de a păși în vila neamțului din Mallorca, Spania. Michael Schumacher se poate mișca prin propria casă! Britanicii de la Daily Mail prezintă detalii despre minunea din viața germanului Michael Schumacher, septuplu campion mondial în Formula 1, continuă să fie o legendă a sporturilor cu motor și nu numai, drept dovadă că produce bani și la 12 ani distanță de la accidentul tragic din stațiunea Meribel, consemnat la data de 29 decembrie 2013. Concret, recent a fost scoasă la licitație mașina cu care a obținut prima victorie din Formula 1, iar prețul de pornire stabilit a fost de 8.5 milioane de euro. Cât despre starea de sănătate a legendarului pilot german, foarte puține detalii au apărut în presă de-a lungul anilor, iar câteva informații din decembrie 2025 nu erau tocmai pozitive. „Nu-l vom mai vedea pe Michael Schumacher”, spunea Richard Hopkins, fost șef de operațiuni la Red Bull și director la McLaren, fără a dezvolta subiectul prea mult. Însă, surpriză! Pe 24 ianuarie 2026, britanicii de la Daily Mail au surprins presa internațională și au dezvăluit că au ajuns în „conacul lui Michael Schumacher din Mallorca”, detaliu cel puțin surprinzător, având în vedere că soția pilotului, Corinna, a ținut presa la mare distanță de familie. „Am călătorit la conacul lui Michael Schumacher din Mallorca – acestea sunt veștile sfâșietoare pe care le-am aflat despre starea fizică a legendei F1”, a titrat Daily Mail. Însă, veștile nu par să fie tocmai sfâșietoare. Despre Michael Schumacher se credea că este în continuare „țintuit la pat”, însă britanicii de la Daily Mail au aflat că acesta se poate deplasa singur prin casă, cu ajutorul unui scaun cu rotile și, în anumite cazuri, cu intervenția unor îngrijitori. În plus, legenda Ferrari chiar urmărește cursele din Formula 1, de cele mai multe ori alături de bunul său prieten Jean Todt: „Michael Schumacher nu mai e țintuit la pat și se poate deplasa prin casă, deși doar într-un scaun cu rotile și uneori cu asistența unei echipe de medici, plus asistente și terapeuți. În vârstă de 57 de ani, el primește îngrijiri medicale non-stop. Se spune că tratamentul său costă familia Schumacher zeci de mii de lire sterline pe săptămână. Foarte puțini vizitatori au voie să intre în casa lui Schumacher, fie că se află la proprietatea sa din Mallorca sau la reședința principală din Gland, Elveția. Dar o persoană care are permis accesul este fostul director al echipei Ferrari, Jean Todt. Și se spune că Todt și Schumacher urmăresc împreună Marile Premii din F1”, au preluat britanicii de la Express.co.uk. Înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul lui? Pe de altă parte, chiar dacă se poate deplasa singur prin casă și urmărește cursele din Formula 1, Michael Schumacher nu ar înțelege mereu tot ceea ce se întâmplă în jurul său. „Însă, raportul adaugă că nu este clar dacă Schumacher, în ciuda faptului că e conștient, înțelege sau nu ce se întâmplă în jurul său. O sursă anonimă a declarat: «Nu poți fi sigur dacă înțelege totul, pentru că nu poate spune nimănui. Senzația este că înțelege unele dintre lucrurile care se întâmplă în jurul său, dar probabil nu pe toate»”, completează jurnaliștii de la sursa din urmă menționată. Cât despre zvonurile potrivit cărora Michael Schumacher ar fi asistat la nunta fiicei sale, Gina, din 2024, britanicii au aflat din partea familiei că acestea sunt nefondate. Septuplul campion mondial din Formula 1 nu a fost prezent la evenimentul respectiv.
Legătura făcută de americani între retragerea lui Naomi Osaka și Sorana Cîrstea, după implicarea lui Ion Țiriac

Jurnaliștii din SUA scriu despre o posibilă legătură între retragerea lui Naomi Osaka (28 de ani) de la Australian Open și conflictul cu Sorana Cîrstea (35 de ani), în care s-a implicat inclusiv Ion Țiriac (86 de ani). Naomi Osaka a declarat forfait pentru meciul cu Madison Inglis (28 de ani), din turul al treilea al turneului de la Australian Open, în condițiile în care în faza precedentă a câștigat cu scandal în fața Soranei Cîrstea. Speculațiile au apărut rapid, iar numeroase voci susțin că scandalul cu românca ar fi afectat-o pe Osaka într-o asemenea măsură încât s-a temut de o reacție ostilă din partea publicului. Japoneza este cunoscută drept o fire sensibilă, iar în trecut a suferit momente de depresie. Ce au scris jurnaliștii din SUA după ce Naomi Osaka s-a retras de la Australian Open, la scurt timp după incidentul cu Sorana Cîrstea În contextul în care mai multe personalități ale tenisului, precum Jelena Djokovic, Martina Navratilova și chiar Ion Țiriac, au criticat-o pe Naomi Osaka după incidentul cu Sorana Cîrstea, presiunea asupra japonezei a devenit uriașă. Publicația Tennis World USA a remarcat că, în mediul online, au apărut inclusiv teorii ale conspirației legate de retragerea acesteia. „Fanii de pe rețelele sociale au lansat deja teorii ale conspirației și speculează că incidentul din meciul precedent al lui Naomi Osaka ar avea legătură cu retragerea de astăzi”, a notat sursa citată. Una dintre speculațiile sună astfel: „Osaka este extrem de sensibilă. Cred că reacțiile dure după incidentul cu Cîrstea au afectat-o mental și nu a vrut să se confrunte cu posibila reacție ostilă a publicului la Australian Open. Așa că a cedat și a ieșit din competiție invocând o accidentare fictivă”, a scris utilizatorul Scoop Malinowski pe X. Ce i-a reproșat Sorana Cîrstea lui Naomi Osaka Sorana Cîrstea și Naomi Osaka au avut un conflict verbal după meciul de la Australian Open, câștigat de fostul lider WTA cu 6-3, 4-6, 6-2. Românca i-a reproșat adversarei atât strigătele dintre primul și al doilea serviciu, cât și faptul că a fragmentat jocul cu o pauză de vestiar și un time-out medical. „A trebuit să iau dificila decizie de a mă retrage pentru a rezolva ceva pentru care corpul meu are nevoie de atenție după ultimul meu meci. Eram atât de entuziasmată să continui, iar această serie a însemnat cel mai mult pentru mine, așa că faptul că trebuie să mă opresc aici îmi frânge inima, dar nu pot risca să provoc și mai multe daune pentru a putea reveni pe teren. Mulțumesc pentru toată dragostea și sprijinul… Sunt atât de recunoscătoare că toată lumea m-a îmbrățișat atât de mult. Și mulțumesc întregii mele echipe pentru că m-a susținut mereu și organizatorilor turneului”, a fost mesajul lui Naomi după retragerea de la Australian Open 2026.
Cum a reacționat Iga Swiatek când a aflat că Naomi Osaka s-a retras după controversa cu Sorana Cîrstea

Iga Swiatek (Polonia), a doua jucătoare de tenis a clasamentului WTA, s-a arătat îngrijorată de situația lui Naomi Osaka (17 WTA), după ce japoneza s-a retras înaintea meciului din turul trei de la Australian Open. Naomi Osaka a învins-o în turul al doilea pe Sorana Cîrstea (România, locul 41 WTA), cu scorul 6-3, 4-6, 6-2, însă meciul a fost umbrit de un scandal izbucnit la final între cele două jucătoare. Osaka trebuia să o înfrunte pe jucătoarea locală Madison Inglis (168 WTA), dar japoneza nu s-a mai prezentat la meci. În mediul online au apărut chiar și speculații despre o posibilă legătură între conflictul cu Cîrstea și retragerea fostului lider WTA din turneu. Totuși, Osaka a primit îngrijiri medicale în timpul duelului cu românca, astfel că motivul oficial al retragerii este reprezentat de o accidentare la abdomen. Reacția Igăi Swiatek după retragerea lui Naomi Osaka de la Australian Open: „Îi plăcea să joace aici” În condițiile în care se afla pe aceeași parte de tablou cu Naomi Osaka și Sorana Cîrstea, Iga Swiatek a fost întrebată la Australian Open despre decizia luată de niponă. Swiatek a recunoscut că nu a urmărit meciul dintre Osaka și Cîrstea, însă a remarcat un alt detaliu despre Naomi: „Nu știu care ar trebui să fie reacția mea, dar sper că Naomi este bine. Juca foarte bine. Nu am urmărit meciul, dar am văzut după scoruri că îi place să joace aici. Sper că este bine”, a afirmat Iga Swiatek, potrivit Tennis World USA. Iga Swiatek va juca împotriva numărului 168 WTA după ce a scăpat de Naomi Osaka După ce Naomi Osaka s-a retras din competiție, ocupanta locului 168 WTA, Madison Inglis, a acces fără să joace în optimile de finală, unde se va confrunta chiar cu Iga Swiatek: „E emoționant să ajung în turul patru și, băieți, sper să nu fiți prea duri cu mine pentru că joc împotriva unei australiene! Vă rog să fiți obiectivi”, a adăugat poloneza. Meciul dintre Swiatek și Inglis va avea loc luni dimineață. Aryna Sabalenka (Belarus, 1 WTA), marea rivală a Igăi, s-a calificat deja în sferturile de finală de la Australian Open, după 6-1, 7-6(1) cu Victoria Mboko (Canada, 16 WTA).
Cea mai surprinzătoare eliminare de până acum la Australian Open l-a entuziasmat pe CTP: Am trăit o bucurie

Duminică s-a produs cea mai mare surpriză de până acum la Australian Open 2026, după ce Mirra Andreeva, a 8-a favorită, a părăsit competiția în optimile de finală. Meciul dintre Mirra Andreeva, sportivă din Rusia în vârstă de doar 18 ani, și experimentata ucraineană Elina Svitolina (31 de ani) a avut o încărcătură aparte, în contextul războiului care zguduie în continuare Ucraina. Astfel, victoria Elinei Svitolina contra Mirrei Andreeva a fost primită cu satisfacție de susținătorii Ucrainei, inclusiv de gazetarul român Cristian Tudor Popescu (69 de ani). Victoria surpriză a Elinei Svitolina contra Mirrei Andreeva de la Australian Open l-a bucurat pe CTP Puțini se așteptau ca Elina Svitolina să o învingă pe Mirra Andreeva, în condițiile în care rusoaica se afla în mare formă. În faza precedentă, Andreeva trecuse de o reprezentantă a României, Gabriela Ruse (79 WTA), cu scorul de 6-3, 6-4. Contrar așteptărilor, Svitolina, sportivă aflată pe locul 12 mondial, a răzbunat-o pe Ruse, învingând-o fără drept de apel pe Andreeva, cu 6-2, 6-4. Iar Cristian Tudor Popescu a avut o reacție plină de entuziasm la finalul partidei: „Ucraina învinge Rusia. Astăzi am trăit o bucurie, după meciul de la Australian Open în care jucătoarele nu-și dau mâna la sfârșit, trec una pe lângă cealaltă, fără să se privească. Ucraineanca Elina Svitolina a învins-o clar și sec, 6-2, 6-4, pe mult mai tânăra rusoaică Mirra Andreeva, vedeta momentului, aflată pe locul 8 mondial. Știu că asta nu-i aduce la viață pe ucrainenii uciși în blocurile lor din Kiev sau Harkov de rachetele și dronele păcii lui Putin, dar am nevoie și de astfel de sentimente în afara rațiunii…”, a transmis CTP, prin intermediul unei postări pe contul său de Facebook. Ce urmează pentru Elina Svitolina după ce a învins-o pe Mirra Andreeva După ce a eliminat-o pe Mirra Andreeva, la capătul unei ore și 24 de minute de joc, Elina Svitolina se va întâlni în sferturi la Australian Open cu Coco Gauff. Americanca are statut de cap de serie numărul 3 la Australian Open. Campioana en-titre a turneului de la Antipozi este Madison Keys (SUA, favorită 9), care în optimile de finală va disputa un duel 100% american cu Jessica Pegula, favorita 6 de la Melbourne. Aryna Sabalenka, principala favorită, a acces duminică dimineață în sferturile de finală, după ce a dispus în minimum de seturi de Victoria Mboko (Canada, favorită 17), cu scorul de 6-1, 7-6(1). Pentru bielorusă urmează un duel interesant cu surpriza turneului, Iva Jovic (SUA, favorită 29).
A făcut înconjurul Pământului cu barca în doar 40 de zile și a bătut recordul printre iceberg-uri, valuri de 10 metri și vânt de peste 90km/h

O ambarcațiune franceză a reușit o performață uluitoare. A făcut înconjurul Pământului în doar 40 de zile. Sodebo Ultim 3 a doborât recordul Ocolului Pământului și a cucerit Trofeul Jules Vernes. Performanța uluitoare a unei ambarcațiuni depășește toate limitele. Echipajul format din 7 persoane a avut nevoie de doar 40 de zile, 10 ore, 45 de minute și 50 de secunde pentru a străbate întreaga lume. Au făcut înconjurul lumii în doar 40 de zile: Phileas Fogg ar fi invidios pe performanța francezilor Romanul lui Jules Verne „Ocolul Pământului în 80 de zile” a stârnit o adevărată competiție care aduce laolaltă an de an numeroase echipaje care își doresc să demonstreze că pot să facă înconjurul lumii într-un timp mult mai scurt decât cel al lui Phileas Fogg, protagonistul romanului lui Verne. Nu a fost deloc o misiune ușoară pentru echipajul care l-a avut la bord și pe spaniolul Alex Pella, cel care deținea recordul precedent, stabilit în 2017 (40 de zile, 23 de ore, 30 de minute și 30 de secunde). Ambarcațiunea Sodebo Ultim 3 a trecut prin numeroase provocări înainte de a ajunge la linia de sosire. Obiectivul inițial a fost coborârea sub pragul simbolic de 40 de zile, mai aels după ce echipajul s-a confruntat cu numeroase provocări. O furtună violentă le-a dat de furcă întregul Atlantic de Nord. Furtuna Ingrid a provocat rafale de vânt de peste 90 de km/h și valuri de peste 10 metri, care le-au dat mari bătăi de cap concurenților. De asemenea, au trebuit să își prelungească ruta în Atlanticul de Sud și să evite iceberguri în oceanul Antarctic. Echipajul condus de Thomas Coville nu a avut de ales decât să continue până la capăt fără să facă vreo oprire în ultimele zile. „Până acum 24 de ore, cu furtuna Ingrid, nu eram siguri că vom putea termina, să doborâm recordul. Eram concentrați, practic într-o altă lume. Este aproape greu de crezut. În sfârșit am atins obiectivul la care visam de atâția ani. Este pentru prima dată când o ambarcațiune cu foils înconjoară lumea (fără escale). Să reușești asta în 40 de zile este absolut uluitor. Trebuie să pierzi mult pentru a reuși. Nu am uitat niciuna dintre încercări; fiecare a fost frumoasă, dar aceasta este fabuloasă”, a declarat Thomas Coville, notează marca. Echipajul trimaranului Sodebo a fost compus din Thomas Coville, Benjamin Schwartz, Frederic Denis, Pierre Leboucher, Leonard Legrand, Guillaume Pirouelle și Nicolas Troussel. Cei șapte au trecut linia de sosire, o linie imaginară în largul coastei Ouessant, între farul Creac’h (Bretania franceză) și farul Lizard, în Regatul Unit , în jurul orei 07:46:55, în această dimineață. Termenul-limită era ora 20:31. Thomas Coville a bifat al treilea succes din această competiție și primul în calitate de skipper. Primul succes al navigatorului francez a fost în urmă cu 30 de ani, atunci când făcea ocolul Pământului în 71 de zile și 15 ore. A repetat această performanță în 2010, iar în 2026 a scris istorie, stabilind un nou record.