Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, chestionate despre Donald Trump la Australian Open

Cele mai cunoscute jucătoare de tenis din SUA au fost întrebate despre al doilea mandat al președintelui american Donald Trump, care a luat mai multe decizii controversate în ultima perioadă. Coco Gauff, jucătoare aflată pe locul 3 mondial, Madison Keys, numărul 9 WTA, și Jessica Pegula, locul 6 WTA, au fost rugate să comenteze acțiunile lui Donald Trump. S-a întâmplat chiar în timpul turneului de Grand Slam de la Australian Open, desfășurat la Melbourne, unde toate cele trei americance s-au calificat în turul al treilea. Coco Gauff, Jessica Pegula și Madison Keys, întrebate la Austrlalian Open despre al doilea mandat al lui Donald Trump Madison Keys a fost întrebată despre al doilea mandat al lui Donald Trump și despre cum percepe situația actuală și tensiunile tot mai mari din Statele Unite: „Cred că poziția mea a fost destul de evidentă. Este destul de clar unde mă situez și sper ca noi, ca țară, să reușim să ne reunim și să revenim la valorile care, în opinia mea, ne fac o națiune mare”, a declarat campioana en-titre de la Australian Open, potrivit Esentially Sports. Keys a vorbit apoi despre diviziunea din SUA: „Nu sunt o fană a dezbinării și cred că frumusețea Statelor Unite constă în faptul că suntem un creuzet. Suntem foarte diverși. Suntem o țară a imigranților și sper să ne întoarcem la aceste valori”, a afirmat campioana en-titre de la Australian Open. Gauff a oferit un răspuns echilibrat Jessica Pegula a primit aceeași întrebare în conferința de presă și a rezonat cu mesajul transmis de Keys: „Sper doar ca, la un moment dat, toată lumea să poată veni împreună și să lucreze unită, indiferent dacă este vorba de situații politice sau nu, în țara noastră. Simt că suntem o țară mare, asupra căreia există foarte multă atenție mediatică, iar asta e dificil, pentru că lucrurile ajung rapid să fie cunoscute în toată lumea. Chiar și fiind în Australia, auzi despre tot ce se întâmplă acasă”, a declarat fiica miliardarului Terry Pegula. Întrebată despre Florida, statul ei natal, Pegula a răspuns: „Personal, Florida mi se pare că a fost în regulă. Este un mare amestec de oameni din toate colțurile lumii. Pentru mine, cel puțin în zona în care locuiesc, lucrurile au fost ok”. Subiectul a fost adus în discuție inițial cu o zi înainte, când Coco Gauff a fost întrebată, de asemenea, despre situația Americii sub cea de-a doua administrație Donald Trump. Sportiva de 21 de ani, cunoscută pentru pozițiile sale politice exprimate public, a oferit un răspuns echilibrat: „Sper ca, pe viitor, să existe mult mai multă pace în țara noastră și mai multă bunătate în modul în care vorbim unii cu alții despre diferite subiecte”, a afirmat Coco Gauff, conform sursei citate.
Sorana Cîrstea şi-a anunțat decizia finală prin intermediul ProSport: Mă retrag! E definitiv

Sorana Cîrstea și-a anunțat hotărârea finală în privința carierei sale prin intermediul ProSport, singura publicație căreia sportiva i-a acceptat un interviu față în față. Nora magnatului Ion Țiriac susține că după ce va agăța racheta în cui se va relaxa, se va dedica familiei și prietenilor apropiați și exclude ferm o revenire în tenis peste un anumit timp. E gata! Sorana Cîrstea și-a anunțat decizia pe final de carieră într-o declarațe oferită în EXCLUSIVITATE pentru ProSport. Iubita lui Ion Ion Țiriac spune că după ce va spune stop definitiv, la sfârșitul acestui sezon, se odihni cât va putea de mult și se va axa, în principal, pe timpul petrecut alături de familie, rude și prietenii apropiați. Totodată, sportiva în vârstă de 35 de ani neagă vehement că, după un anumit timp, ar putea să se răzgândească și să revină în „sportul alb”. „În momentul de față e greu să mă gândesc la ce voi face după. Sunt multe emoții pe care le simt acum, e ultimul Australian Open după 20 de ani de carieră. În primul rând cred că îmi voi lua ceva timp să mă odihnesc, acesta va fi planul. Mă voi concentra pe familie, pe prietenii apropiați, și apoi voi vedea exact în ce direcție merg. Primul lucru va fi să mă odihnesc. La mine nu va fi cazul să încerc să revin într-un an sau doi, dacă am zis că mă retrag, e definitiv. De asta am și jucat atât de mult pentru că am știut că odată ce mă retrag decizia e definitivă”, a declarat Sorana Cîrstea, pentru ProSport. FOTO: Profimedia 18.01.2026 Obictivul pe 2026. „Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus” Sorana Cîrstea spune că, de-a lungul carierei sale îndelungate, s-a străduit cât a putut să facă lucrurile „corect și disciplinat”, pentru ca în meciurile oficiale să poată da 100%. Sportiva și-a fixat ca obiectiv în acest ultim an al său în tenis „să iasă pe ușa din față și cu fruntea sus”. „Tot timpul am încercat să fac lucrurile corect, disciplinat și am știut că atunci când joc, joc 100%. Însă, în viață vine un moment în care e important să știi când să pui stop și să faci lucrurile care te fac fericit. Vreau să ies din tenis pe ușa din față și să termin cu fruntea sus, cât încă joc bine”, a conchis „Sori” pentru ProSport.
Conflict uriaș între Sorana Cîrstea și Naomi Osaka la Australian Open! S-au certat la fileu

Un moment extrem de tensionat a avut loc la finalul meciului dintre Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) și Naomi Osaka (Japonia, 17 WTA), pierdut de româncă în turul doi la Australian Open, scor 6-3, 4-6, 6-2. Totul a pornit după ce Sorana Cîrstea i-a oferit o strângere de mână rece lui Naomi Osaka! „Sori” s-a enervat din cauză că nipona ar fi strigat „come on (n.r. – haide)” între primul și al doilea serviciu al româncei. Anterior, Cîrstea i-a reclamat arbitrei de scaun faptul că Osaka ar fi comis o neregulă, dar meciul a continuat, cvadrupla campioană de Grand Slam nefiind sancționată. Schimb de replici incredibil între Sorana Cîrstea și Naomi Osaka după meciul de la Australian Open După ce Sorana Cîrstea a dat mâna cu Naomi Osaka fără să se uite la adversara ei, fostul lider WTA a întrebat-o pe româncă de ce s-a supărat: „Ce s-a întâmplat?”, a spus Naomi, vizibil nedumerită. Sorana i-a replicat pe un ton destul de aprins adversarei, reproșându-i momentul din timpul meciului. Sportiva noastră a susținut că nipona nu a avut o atitudine fair-play: „Pentru ce a fost asta? Pentru că nu știi ce e fair play-ul, prieteno, joci de atâta vreme și nu știi ce e fair play-ul!”, a tunat Cîrstea. Dialogul tensionat purtat cu Sorana Cîrstea a afectat-o serios pe Naomi Osaka, aceasta nemaiputându-se concentra la interviul acordat pe teren, după meci. „A fost ultima ei prezență la Australian Open și îmi pare rău că s-a supărat. Cred că asta a fost problema, faptul că am strigat «come on», dar putea să-mi spună. Îmi pare rău”, a declarat Osaka. Osaka a jucat accidentată în setul decisiv al partidei cu Cîrstea Sorana Cîrstea spera să o elimine pe Naomi Osaka, în condițiile în care japoneza a jucat accidentată în setul decisiv. Ea a solicitat un time out medical, dar cu toate acestea a dominat-o pe româncă în ultimele game-uri. Meciul cu Naomi Osaka a fost ultimul din cariera Soranei Cîrstea la Australian Open, ținând cont că românca se va retrage la finalul sezonului 2026. Turneul desfășurat la Melbourne poate fi urmărit la TV pe programele Eurosport. După eliminarea Soranei Cîrstea, o singură româncă a mai rămas în competiție, Gabriela Ruse.
Sorana Cîrstea – Naomi Osaka, în turul doi la Australian Open. Live

Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) – Naomi Osaka (Japonia, 17 WTA) 3-6, 4-2, în turul doi la Australian Open, Live Text Online pe www.prosport.ro. UPDATE 10:45 Naomi Osaka își adjudecă primul set cu 6-3! În ciuda unui start de meci solid al Soranei Cîrstea, nipona a preluat inițiativa, câștigând trei game-uri consecutive. UPDATE 10:10 Începe duelul dintre Sorana Cîrstea și Naomi Osaka, cu japoneza la serviciu. Fostul lider WTA a renunțat la o parte dintre accesoriile cu care a făcut senzație la debutul de la Australian Open, intrând în arenă fără umbrelă și fără voal. Sorana Cîrstea luptă pentru a i se alătura Gabrielei Ruse în turul al treilea de la Australian Open, însă nu va avea o misiune ușoară în fața lui Naomi Osaka, dublă campioană a Grand Slam-ului de la Melbourne. Partida dintre Cîrstea și Osaka, transmisă la TV de Eurosport cu începere de la ora 10:00, se desfășoară pe Arena Margaret Court, a doua ca mărime de la Australian Open. Sorana Cîrstea – Naomi Osaka, Live Text Online de la ora 10:00. Dacă trece de japoneză, românca se va duela cu numărul 168 WTA în turul trei la Australian Open Ambele jucătoare au avut un test complicat în primul tur: dacă Sorana Cîrstea a trecut dramatic de Eva Lys (Germania, 39 WTA), scor 3-6, 6-4, 6-3, Naomi Osaka a învins-o greu pe Antonia Ruzic (Croația, 65 WTA), cu 6-3, 3-6, 6-4. Cîrstea va pune punct carierei la finalul acestui sezon, astfel că participă pentru ultima oară la Grand Slam-ul australian. Românca a ajuns de două ori în optimile de finală, la edițiile din 2017 și 2022. De partea cealaltă, Naomi a stârnit controverse la Australian Open, după ce și-a făcut intrarea pe teren într-o ținută atipică. Costumația ei a atras uimirea tuturor prin prezența a doi fluturi, amintind de momentul viral când un fluture i s-a așezat pe față în timpul turneului din 2021, pe care l-a și câștigat. Ținuta a fost însoțită de o umbrelă și un voal alb peste o pălărie cu boruri. Cîrstea se întâlnește pentru a doua oară în carieră cu Osaka, românca impunându-se în precedentul meci direct, scor 2-6, 6-1, 6-4 în calificări la Wimbledon 2015. Dacă va trece și de această dată de niponă, sportiva antrenată de Adrian Cruciat o va înfrunta pe Madison Inglis (Australia, 168 WTA) în faza următoare.
Reacția Gabrielei Ruse după calificarea carierei la Australian Open: Asta mi-am zis!

Gabriela Ruse s-a calificat în premieră în turul trei la Australian Open, după ce a învins-o în două seturi identice pe Ajla Tomljanovic, scor 6-4, 6-4. Sportiva din România a declarat la finalul meciului că, spre deosebire de anul trecut, când a cedat în fața lui Madyson Keys, acum nu a mai vrut să rateze șansa de a merge mai departe la turneul de Mare Șlem de la Antipozi. Ce a spus Gabriel Ruse după performanța carierei la Australian Open Jucătoarea de tenis din România Gabriela Ruse a acces pentru prima dată în cariera sa în turul trei la Australian Open, după ce a trecut în două seturi pe Ajla Tomljanovic, scor 6-4, 6-4. Învingătoarea a afirmat la finalul duelului că, deosebire de anul trecut, când a fost aproape de succes, dar a pierdut până la urmă în fața lui Madyson Keys, acum nu a mai vrut să dea cu piciorul șansei de a merge mai departe la turneul de Grand Slam de la Antipozi. Și-a lăudat adversara pentru jocul făcut, însă spune că a simțit pe durata meciului că e ziua ei și nu avea cum să rateze victoria. Gabriela a mulțimit familiei, prietenilor și fanilor care au susținut-o din tribune și din fața televizoarelor, toți oferindu-i o energie imensă de a merge mai departe în competiție. „Anul trecut am jucat cu Madison Keys şi am fost aproape de victorie, dar anul acesta nu am vrut să mai ratez şansa de a ajunge în turul 3. Mi-am zis că azi e ziua mea. Ajla a jucat extraordinar, dar am reuşit să fac o partidă foarte bună şi sunt extrem de fericită că am mers mai departe. Le mulţumesc fanilor din tribune, familia şi prietenii mei m-au susţinut enorm, mi-au dat energie să merg mai departe”, a spus Ruse, potrivit eurosport.ro. Foto: Profimedia19.01.2026 Pe cine va întâlni în turul următor Gabriela Ruse are acum 2-1 la palmaresul întâlnirilor directe cu sportiva de la Australia, pe care a mai învins-o în urmă cu patru ani, scor 6-1, 7-5, în calificări la Dubai. Ulterior, Ajla Tomljanovic și-a luat revanșa în 2024, în optimile de finală de la Hong Kong, scor 7-5, 6-3. Ruse și-a egalat cu această ocazie cea mai bună performanță a sa e până acum la un Grand Slam, după turul 3 de la US Open 2024, când o elimina pe Barbora Krejcikova, cap de serie 8. a A fost eliminată apoi de o manieră dramatică de Paula Badosa, în super-tie-breakul setului decisiv. Acum, la AO, Ruse va da piept cu învingătoarea partidei Mirra Andreeva – Maria Sakkari, rusoaica plecând ca mare favorită în această dispută.
Drama Ungariei la Campionatul European! Cine a fost coșmarul maghiarilor

Reprezentativa de handbal masculin a Ungariei a pierdut dramatic în ultimul meci din grupa F a Campionatului European, în fața Islandei. Nordicii s-au impus la numai un gol diferență, scor 24-23, și au încheiat grupa pe primul loc, iar EHF l-a numit pe portarul Hallgrimsson coșmarul maghiarilor. Înfrângere dramatică a Ungariei la Campionatul European de handbal masculin Ungaria a avut parte de o adevărată dramă în meciul cu Islanda, pierdut cu 23-24 (14-14) iar în urma acestui rezultat a încheiat grupa F a Campionatului European de handbal masculin pe locul al doilea, cu 4 puncte, după nordicii care au în cont 6 puncte. Într-o atmosferă electrizantă, ambele echipe s-au prezentat la înălțimea așteptărilor, mai ales că aveau în față un meci cu o miză uriașă, și au dat totul pe teren. Astfel că la finalul meciului, Islanda a avut un dublu motiv de bucurie, victoria cu Ungaria, dar și cele două puncte cruciale pentru calificarea în faza principială a Europenelor. Portarul Hallgrimsson, coșmarul maghiarilor, a fost decisiv în acest meci, în care a reușit 18 parade, cu o eficiență de 45%. De altfel, eficiența lui Hallgrimsson s-a putut vedea încă din primele 10 minute ale meciului, când a reușit să pareze patru din cele opt aruncări pe poartă, în timp ce portarul maghiar a avut trei din șapte. „Viktor (n.r. Hallgrimsson) a fost principalul artizan al celor două puncte. El știa că până acum nu a jucat la acest nivel. Încă mai avea de jucat, iar momentul acela a venit în seara aceasta. Nu m-a surprins evoluția lui Viktor. Sper să continue la fel în multe meciuri consecutive”, a declarat Snorri Guojonsson, selecționerul Islandei, citat de EHF. Bodo: „Nu le-a fost ușor să ne învingă” Meciul, decisiv pentru stabilirea primului loc în grupă, a fost unul foarte dificil, însă potrivit lui Richard Bodo, interul stânga al Ungariei, ceea ce a făcut diferența au fost șuturile ratate sau apărate de portarul Hallgrimsson, a cărui prestație a cântărit enorm în victoria islandezilor. „A fost un meci foarte dificil, cred că ambele echipe s-au concentrat pe apărare și pe portari, care au făcut salvări extraordinare. Când jucăm unul împotriva celuilalt, meciurile sunt întotdeauna foarte dificile, intense, cu emoții puternice, și așa a fost și astăzi. Cred că marea diferență a fost numărul de șuturi ratate sau numărul de șuturi salvate de Viktor Hallgrimsson, dar sunt foarte mulțumit de felul în care jucăm și de felul în care luptăm 60 de minute. Nu le-a fost ușor să ne învingă”, a declarat Richard Bodo, interul stânga al maghiarilor. În prima grupă principală sunt: Franța, Germania, Portugalia, fiecare cu câte două puncte, urmate de Spania, Danemarca și Norvegia. Din a doua grupă principală fac parte Slovenia și Islanda, ambele cu câte două puncte, Ungaria și Elveția, cu niciun punct, Suedia și Croația. Ordinea finală a grupei va fi stabilită după „decisivul” dintre Suedia și Croația, care va avea loc miercuri, 21 ianuarie. România a încheiat pe ultimul loc în grupa B, cu trei înfrângeri, după ce a fost învinsă cu două secunde înainte de finalul meciului cu Macedonia de Nord.
Marele campion al României a murit. Vestea tristă a fost dată de federație

Doliu imens în sportul românesc! Eugen Botez, vicecampion european și mondial la kaiac-canoe, a încetat din viață la 77 de ani. Tristul anunț despre marele campion al României a fost făcut de Federația Română de Kaiac-Canoe. Eugen Botez, campionul român din kaiac-canoe, a murit la 77 de ani. Federația de profil a dat teribilul anunț Sportul românesc este lovit de o nouă veste tragică! Eugen Botez, vicecampion european și mondial la kaiac-canoe, a trecut în neființă la vârsta de 77 de ani. Teribilul anunț despre decesul marele campion al țării noastre a fost făcut de FR de Kaiac-Canoe. „Federația Română de Kaiac-Canoe anunță cu regret trecerea în neființă a fostului performer Eugen Botez. (19.10.1948 – 20.01.2026). A facut primii săi pași în kaiac la baza nautică a clubului Vointa Arad și a fost legitimat la CS Dinamo București. Campion și medaliat la CN de juniori și seniori, a reprezentat kaiacul românesc la numeroase regate internaționale, la CE de juniori și seniori, precum și la CM de seniori”, transmite forul de kaiac-canoe. CV impresionant, atât la juniori, cât și la seniori Eugen Botez s-a născut la 19 octombrie 1948 și și-a început cariera în sportul unde a făcut performanță la Voința Arad, pentru ca mai apoi să semneze cu CS Dinamo București. A ieșit campion și a fost totodată medaliat la campionatele naționale de juniori și seniori. A reprezentat cu mândrie România la numeroase competiții internaționale, inclusiv la Europenele și Mondialele de juniori și seniori. La CE de juniori din 1967, de la Karstad, a cucerit două medalii de aur, în probele de kaiac-2 și kaiac-4 pe 500 m. Specializat în ștafeta 4×500 m, Eugen Botez a contribuit la obținerea medaliilor de argint la Europenele din 1969 de la Moscova și la Mondialele din 1970 de la Copenhaga. Totodată, a câștigat un argint la ștafeta 4×500 m la Mondialele din 1971 de la Belgrad, unde i-a avut alături pe Aurel Vernescu, Mihai Zafiu și Ion Iacob. „La CE de juniori din 1967 (Kartstad) cucerește 2 medalii de aur la K2 – 500m (prima medalie de aur la CE de juniori) și la K4 – 500m. Specializat în proba de ștafetă K 4x500m, contribuie la cucerirea medaliilor de argint la CE din 1969 (Moscova), la CM din 1970 (Copenhaga. Loc 2 K1B 4x500m stafeta: Aurel Vernescu, Mihai Zafiu, Eugen Botez, Ion Iacob și la ediția din 1971(Belgrad). Loc 2 – K1B 4x500m stafeta – Aurel Vernescu / Dimitrie Ivanov / Mihai Zafiu / Eugen Botez”, mai anunță FR de kaiac-canoe. Federația de profil transmite că priveghiul va avea loc pe 21 ianuarie, la ora 19:00, la Casa Funerară Kuki, din Strada Cocorilor nr. 6, Arad. Înmormântarea va avea loc o zi mai târziu, pe 22 ianuarie, la ora 12.00, la Cimitirul Eternitatea (zona UTA).
Gabriela Ruse, plină de emoție după victoria uriașă de la Australian Open: Mi-am sunat părinții pe Facetime

Gabriela Ruse (locul 79 WTA) a obținut o victorie uriașă la Australian Open, unde s-a impus în fața Ajliei Tomljanovic, scor 6-4, 6-4. După ce s-a calificat, în premieră, în turul al treilea la Melbourne, Gabriela Ruse a vorbit, plină de emoții, despre acest meci, dar și despre ce așteptări pentru restul turneului. Fost număr 51 WTA, poziție pe care a atins-o în mai 2022, Gabriela Ruse nu a pierdut niciun set în actuala ediție a Australian Open, turneu la care a debutat în 2020, când a evoluat în calificări. Gabriela Ruse a vorbit, plină de emoții, despre victoria uriașă pe care a obținut-o la Australian Open, unde s-a calificat în turul al treilea, o performanță pe care o atinge pentru a doua oară în carieră, după cea de la US Open 2024. Ruse a învins-o în fața propriilor fani pe Ajla Tomljanovic, scor 6-4, 6-4, iar acest succes i-a adus 130 de puncte WTA și i-a asigurat un cec de peste 220.000 de dolari. „Încă sunt în șocul de după meci, sunt foarte bucuroasă că am reușit de la început până la sfârșit să pun la cale planul pe care Andrei (n.r. – antrenorul Andrei Cociașu) mi l-a făcut. Am jucat cu Ajla și în 2024 în Hong Kong, dar condițiile erau clar total diferite față de aici. Principalul meu țel a fost să fiu mai agresivă decât ea și să fiu constantă. Am simțit că astăzi am fost agresivă dar în același timp nu am greșit atât de mult. Cred că asta a făcut diferența. M-am simțit mult mai fit decât ea, mult mai pregătită, cred că am opt meciuri în Australia (n.r câte trei la la WTA 500 Brisbane, respectiv la WTA 500 Adelaide), deci din punctul ăsta de vedere eram clar deasupra ei. Știam că este într-o formă foarte bună, dar am fost încrezătoare, am simțit că pot. Au fost momente importante chiar și în primul set, am simțit că puteam să mă distanțez mai mult, să fac 5-2. Au fost câteva retururi greșite, dar și ea a servit bine. Am încercat să schimb direcția cât pot de bine și să rămân mereu agresivă. Aș vrea să punctez că m-am simțit foarte bine pe teren astăzi, n-am simțit deloc presiune și toate condițiile m-au avantajat. Am simțit că meciul merge în direcția mea, tu ca jucător simți lucrurile astea. Cred că azi s-a făcut diferența la retur, a fost primul lucru pe care Andrei mi l-a spus după meci, că am returnat foarte bine. Cumva și pentru ea a fost dificil, pentru că arma ei principală este serviciul. Clar atunci când a văzut că eu returnez destul de bine, încrederea ei probabil a scăzut. (n.r. – te avantajează suprafața de joc?) Depinde mult și de adversar. În primul tur, împotriva Dayanei, a fost foarte dificil. Foarte rapidă acea arenă pe care am jucat. Momentan pot să zic că merge bine treaba aici în Australia. Imediat după meci mi-am strâns echipa în brațe și ne-am bucurat, pentru că am muncit foarte, foarte mult în ultima perioadă. Clar și ei au o contribuție foarte mare pentru starea mea de spirit. Am fost la gym clar, dar am vorbit cu părinții imediat pe Facetime. Asta e rutina mea”, a declarat Gabriela Ruse, pentru ProSport. Gabriela Ruse nu își cunoaște viitoarea adversară Pentru Gabriela Ruse urmează un tur trei în care o va întâlni, în premieră, pe rusoaica Mirra Andreeva, favorita 8 a turneului de la Australian Open, care se află la a treia sa prezență consecutivă la Melbourne. Întrebată ce știe despre viitoarea sa adversară, Gabriela Ruse a afirmat că nu o cunoaște, asta pentru că nu prea i-a urmărit meciurile. „Nu pot să dau un răspuns acum, nu o cunosc pe Mirra Andreeva din niciun punct de vedere. Nu prea m-am uitat la meciurile ei. Nu știu cum joacă și cred că pentru mine acum cel mai important e să mă bucur de victoria de azi, nu să mă gândesc la turul trei. O să facem o cină împreună cu echipa și atât, nimic prea mult. Eu am un singur țel aici, dar nu vreau să vi-l spun acum, o să-l aflați după turneu. Îmi doresc să joc bine și să câștig cât mai multe meciuri, sunt focusată strict pe tenis. Am mai jucat turul 3 la US Open, dar cred că pentru prima dată în viața mea mă bucur cu adevărat de tenis, mă bucur de tot ceea ce fac zilnic, mă bucur chiar și de momentele dificile de la antrenament și în special în sala de fitness. Poate sună prostesc ca la 28 de ani să ajungi la senzația asta, dar cred că fiecare om are propriul «timeline». Fiecare ajunge la acest sentiment la o vârstă diferită. Eu chiar mă bucur de ceea ce fac astăzi. Cred că Andrei în primul rând îmi este un bun prieten, în al doilea rând este probabil cel mai implicat om din viața mea din toate punctele de vedere. A fost și la bine și la rău. A fost mereu acolo în momentele mele cele mai dificile, pe care din păcate sau din fericire doar eu le știu”, a mai spus Gabriela Ruse, care și-a egalat performanța de la US Open 2024, când a ajuns în turul al treilea al unui Grand Slam.
Ce ziceți de SUA, idioților?. Jucătorul a cedat nervos la Australian Open din cauza fanilor

Un jucător de tenis a fost protagonistul unui incident la Australian Open din cauza fanilor care l-au agasat pe parcursul meciului din turul doi. Numărul 14 mondial, Alejandro Davidovich Fokina, a avut parte de un meci tensionat în turul 2 de la Australian Open. Spaniolul s-a confruntat cu un grup de fani care l-au scos din sărite, iar la un moment dat le-a dat și o replică, fiind enervat de atitudinea acestora. Fokina, despre incidentul cu publicul: „Făceau gălăgie” Fokina a avut parte de un duel dificil și tensionat la Australian Open. A reușit să treacă cu greu de americanul Reilly Opelka, jucător care l-a „chinuit” cu 37 de ași. Meciul s-a terminat după 5 seturi, 3-6, 6-7, 7-5, 6-4, 4-6, in favoarea spaniolului. Spectacolul de pe teren a fost umbrit de incidentele din tribune. Fokina a intrat în conflict cu mai mulți spectatori care au scandat „USA, USA”. Momentul tensionat s-a petrecut în tie-break-ul setului secund. Spaniolul se pregătea să servească și după ce suporterii l-au deranjat, a reacționat nervos către aceștia. „Ce spui despre SUA, idiotule?”, a replicat Fokina. 🗣️ « USA ! USA ! » 🇪🇸 « Qu’est-ce que tu racontes sur les États-Unis ? Espèce d’idiot ! » Davidovich Fokina a câblé sur un spectateur face à Opelka pic.twitter.com/ikPCQlEfDj — TennisTemple (@tennistemple) January 21, 2026 Distragerea de la meci a continuat și în seturile următoare, iar pe final spaniolul a reclamat arbitrului de scaun că a avut parte de insulte și gesturi obscene din tribună. „Erau patru bețivi ignoranți care, până la urmă, nu știm dacă pariau sau ceva de genul ăsta, dar până la urmă au fost o adevărată pacoste. Există oameni respectuoși care pot aclama, dar întotdeauna există câțiva idioți care nu respectă pe nimeni și sunt acolo să facă probleme”, a spus Fokina la conferința de presă. Meci intens de 4 ore sfârșit cu victoria spaniolului: „A fost mental” Unul din cele mai spectaculoase meciuri din primele tururi la Australian Open a avut loc între Fokina și Opelka. Cei doi au oferit spectacol, dar au și tras cu greu de ei să ducă la capăt un astfel de meci epuizant, din punct de vedere fizic. „Nu a fost fizic. La final, majoritatea erau puncte de serviciu, puncte de prim serviciu, deci nu a fost un meci fizic. A fost mental. El părea că îl va pierde în setul al treilea, părea că e terminat, dar a început să servească bine, a început să lovească bine cu primul lovitură. La final, m-am tensionat puțin mai mult ca să închid meciul, pentru că știam că game-urile mele la serviciu trebuia să le lupt, și nu aveam nicio șansă să îl rup. Adevărul e că m-am simțit bine fizic, deși am avut o mică scădere între setul trei și patru, dar în al cincilea m-am refăcut, și la final am avut norocul să ghicesc, în ultimul game, unde va servi”, a concluzionat spaniolul. După al 17-lea meci la un turneul de Grand Slam cu 5 seturi, Davidovich Fokina se pregătește să se lupte pentru un loc în optimile de finală tot cu un american, Tommy Paul.
Vestea dată de Emma Răducanu, după ce a fost eliminată de la Australian Open

Parcursul Emmei Răducanu la Australian Open 2026 s-a terminat după doar două meciuri. Britanica a pierdut în turuul al doilea în fața Anei Potapova, rusoaica care reprezintă acum Austria. Emma s-a înclinat în două seturi câștigate de Potapova cu 7-6 (3), 6-4. Raducanu a pus înfrângerea pe seama mai multor factori. “A fost un meci foarte dificil, având în vedere condițiile din primul set. Vântul bătea destul de puternic dintr-o parte, așa că nu m-am simțit prea confortabil. A fost una dintre acele zile în care nu te simți prea bine pe teren”, a spus ea. De asemenea, Emma a spus că schimbarea de fus orar a afectat-o destul de tare. “Nu vreau să fiu prea dură cu mine, pentru că știu cum m-am pregătit pentru acest turneu. Inițial nici nu știam dacă voi veni în Australia. Faptul că am jucat la ore diferite, în condiții diferite față de cum eram obișnuită a făcut să nu mă descurc foarte bine”, a mai afirmat ea. Emma Raducanu se află pe capul de afiș al turneului de la Cluj, alături de Sorana Cîrstea, Donna Vekić, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse, Ana Bogdan, Karolina Pliskova sau Miriam Bulgaru. Ea a mai jucat la Cluj-Napoca acum cinci ani, în 2021, când a ajuns în sferturile de finală, unde a fost învinsă de Marta Kostyuk, după ce trecuse de Polona Hercog și Ana Bogdan. Din păcate, Emma nu mai e atât de sigură de participarea la competiția de Cluj, lăsând de înțeles că va cântări această decizie. “Nu cred că mă voi întoarce direct pe terenul de antrenament. Cred că voi lua o pauză de câteva zile, mă voi întoarce acasă și voi încerca să-mi reevaluez puțin jocul. M-am înscris să joc la Cluj, așa că sper să ajung acolo și ar fi bine să mă întorc în țara natală a tatălui meu. Nu am mai fost acolo de câțiva ani, și ar fi o ocazie frumoasă dacă aș reuși”, a încheiat ea, după eliminarea de la Australian Open, care a privat-o de o întâlnire de gală în turul III, contra liderului mondial, Aryna Sabalenka. Turneul WTA de categorie 250 se va desfășura în perioada 31 ianuarie – 7 februarie 2026, în BTarena din Cluj-Napoca. Meciurile se vor disputa, ca de obicei, indoor, pe două terenuri de suprafață hard. 32 de jucătoare la simplu și 16 echipe la dublu vor juca pentru marele trofeu. Valoarea totală a premiilor turneului de la Cluj-Napoca este de 283 347 de dolari.