Marele campion a lăsat o avere uriașă moștenitorilor săi: 50 de milioane de euro și un imperiu financiar

marele-campion-a-lasat-o-avere-uriasa-mostenitorilor-sai:-50-de-milioane-de-euro-si-un-imperiu-financiar

Marele campion mondial, Ricky Hatton, decedat la numai 46 de ani, a lăsat o avere uriașă moșternitorilor săi: 50 de milioane de euro și un imperiu financiar, care le asigură viitorul celor trei copii ai săi, dintre care doi sunt minori. Hatton a fost desemnat „Luptătorul Anului 2015” în Marea Britanie, iar moartea sa, deși „nu a fost considerată suspectă”, a fost surprinzătoare, mai ales că nimic nu indica vreo problemă. Marele campion, avere uriașă pentru moștenitorii săi Regretatul Ricky Hatton, fost campion mondial, le-a lăsat o avere uriașă moștenitorilor săi, după ce și-a construit un adevărat imperiu financiar și imobiliar. Astfel, cei trei copii ai acestuia, Campbell (24 de ani), Millie (13 ani) și Fearne (12 ani) au viitorul financiar asigurat, prin câștigurile din box investite de Hatton, care au dus la o moștenire de 50 de milioane de euro. Potrivit The Sun, care citează documente financiare, Hatton și-a folosit câștigurile obținute din lupte pentru a finanța o serie de afaceri, iar cele mai multe dintre investiții au fost în domeniul imobiliar. Concret, Hatton a investit în apartamente, ansambluri rezidențiale și case, în zona orașului Hyde, orașul său natal, dar și în zone mai îndepărtate, precum Londra, Kent sau Leicestershire. „Mulți, foarte mulți boxeri se retrag din ring și ajung fie în faliment, fie descoperă că nu au atât de mulți bani pe cât credeau. Ricky era hotărât să se asigure că va lăsa o moștenire financiară din incredibila sa carieră și a investit cu inteligență. În timpul vieții sale, Ricky a făcut o treabă excelentă în a-i asigura un viitor celor pe care i-a iubit cel mai mult – copiii săi”, a declarat o sursă apropiată publicației britanice. Hatton a avut zeci de firme, inclusiv una de tip „bancar”, prin intermediul căreia a împrumutat bani altor afaceri de ale sale în vederea achiziționării de proprietăți. Însă, principalul  vehicul pentru veniturile sale din box a fost Punch Promotions Ltd, care avea un capital propriu de peste 18,4 milioane de euro la momentul decesului său. De asemenea, Hatton deținea o casă de 2 milioane de euro în Gee Cross (Great Manchester) și o sală de box ultramodernă în orașul natal. Hatton, adversari de calibru în cariera de boxer Ricky Hatton a câștigat titluri mondiale la categoriile semimijlocie și mijlocie și a avut adverdari de calibru în cei 15 ani de carieră. Hatton a reușit 45 de victorii, din care 32 prin KO, și a fost învins de trei ori, în toate prin KO. Între adversarii lui Hatton s-au aflat Kostya Tszyu și Jose Luis Castillo, pe care i-a învins în perioada de glorie, dar și Floyd Mayweather, care l-a făcut KO în 2007, sau Manny Pacquiao, care l-a învins, prin KO, în 2009.  Ultima luptă a lui Hatton a fost în 2012, încheiată cu o înfrângere, în fața lui Vyacheslav Senchenko. Hatton s-a luptat cu problemele de sănătate mintală, iar după moartea fostului campion, familia și prietenii acestuia au înființat o fundație care îi poartă numele, cu scopul de a ajuta și ale persoane care trec prin astfel de situații. Mai mult, Campbell, fiul lui Hatton, a devenit un puternic susținător al problemelor de sănătate mintală. Potrivit sursei menționate, cauza probabilă a decesului a fost spânzurarea, însă o anchetă completă asupra morții lui Hatton este programată să fie făcută publică în martie 2026. La înmormântarea lui Hatton au participat sute de vedete, atât din lumea boxului, cât și din cea artistică, toți dorind să îi aducă un ultim omagiu fostului campion.

Ce au observat jurnaliștii străini după victoria Soranei Cîrstea contra Jelenei Ostapenko la Brisbane

ce-au-observat-jurnalistii-straini-dupa-victoria-soranei-cirstea-contra-jelenei-ostapenko-la-brisbane

Jurnaliștii străini au fost uimiți de modul categoric în care Sorana Cîrstea (România, 41 WTA) a dominat-o pe Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), în meciul din turul doi al turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Sorana Cîrstea a făcut, marți dimineață, unul dintre cele mai bune meciuri ale sale din ultimii ani, nelăsându-i nicio șansă fostei campioane de la Roland Garros. Vizibil frustrată, Jelena i-a răspuns ironic la final unui spectator din tribune, ridicând degetul mare către acesta. După victoria autoritară a Soranei Cîrstea, reacțiile nu au întârziat să apară, iar jurnaliștii străini au evidențiat diferența uriașă dintre româncă și letonă. Jurnaliștii străini, impresionați după ce Sorana Cîrstea a reușit 11 ași contra Jelenei Ostapenko la Brisbane Reporterul portughez specializat pe tenis Jose Morgado a comentat performanța neașteptată a Soranei Cîrstea de a reuși nu mai puțin de 11 ași în meciul cu Jelena Ostapenko: „Sorana Cîrstea obține o altă victorie importantă săptămâna aceasta, eliminând-o pe Jelena Ostapenko și ajungând în optimile de finală la Brisbane. A făcut 11 ași, servind incredibil de bine săptămâna aceasta. Ultimul sezon al carierei sale a început excelent. Următoarea adversară? Aryna Sabalenka”, a scris Morgado pe X.  Sorana Cirstea gets another great win this week, eliminates Jelena Ostapenko to reach the last 16 in Brisbane. Hit 11 aces, serving incredibly well this week. The last season of her career off to a great start. Next? #1 Sabalenka pic.twitter.com/RhBvXakIsb — José Morgado (@josemorgado) January 6, 2026 De asemenea, jurnaliștii de la The Tennis Letter au scos în evidență faptul că Sorana a arătat un nivel extrem de ridicat la serviciu: „Cîrstea a învins-o pe Ostapenko, 6-2 7-6 (5) la Brisbane. Sorana obține o victorie foarte impresionantă în ultimul sezon al carierei sale. 11 ași. Serviciu puternic și lovituri curate. 35 de ani și încă joacă un tenis excepțional”. Sorana Cîrstea o înfruntă pe campioana en-titre Aryna Sabalenka în optimile de finală Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set în 2026, având în vedere că înainte de a o învinge pe Jelena Ostapenko a trecut cu 6-3, 6-1 de Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 44 WTA). Va fi însă extrem de greu pentru ea în faza următoare a turneului dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, în condițiile în care o întâlnește pe favorita principală și campioana en-titre Aryna Sabalenka. Bielorusa a făcut instrucție cu Cristina Bucsa (Spania, 50 WTA), în turul al doilea, scor 6-0, 6-1. Cîrstea și Sabalenka s-au mai întâlnit de două ori în circuit, împărțindu-și victoriile: 6-4, 6-4 pentru Sorana în sferturi la Miami 2023, respectiv 6-4, 6-3 pentru Aryna în turul secund la Madrid, tot în 2023.

E scandal între surori după ce una a trădat Rusia lui Putin: Nu s-a consultat cu nimeni!”

e-scandal-intre-surori-dupa-ce-una-a-tradat-rusia-lui-putin:-nu-s-a-consultat-cu-nimeni!”

Presa internațională tocmai a aflat că între Veronika Kudermetova (28 de ani – 30 WTA) și sora ei mai mică, Polina Kudermetova (22 de ani – 167 WTA), a izbucnit un scandal pe care nimeni nu-l anticipa. Pe modelul altor sportive de performanță, jucătoarea de tenis din urmă menționată a trădat Rusia lui Vladimir Putin (73) și a ales să reprezinte altă țară la nivel internațional, anume Uzbekistan. Veronika Kudermetova, șocată de decizia surorii de a trăda Rusia lui Putin. Polina va juca sub steagul Uzbekistanului În luna decembrie a anului 2025, în presa internațională s-a aflat Polina Kudermetova, o jucătoare de perspectivă din circuitul WTA, a ales să trădeze Rusia lui Vladimir Putin și să înceapă să concureze în competițiile internaționale sub steagul Uzbekistanului. Deși a reprezentat o lovitură sub centură pentru ruși, hotărârea luată de sportiva în vârstă de 22 de ani nu a fost tocmai o surpriză pentru ceea ce s-a întâmplat în tenis pe parcursul ultimilor ani. Spre exemplu, Anastasia Potapova a făcut și ea uitată Rusia și a anunțat că în 2026 va evolua în WTA sub steagul Austriei. Și asta nu e tot. Maria Timofeeva și Kamilla Rakhimova au trădat și ele țara lui Putin, iar un alt exemplu celebru, ceva mai vechi, este cel al Dariei Kasatkina, care l-a contestat aspru pe liderul Rusiei și a ales să reprezinte Australia. Revenind la decizia Polinei Kudermetova, chiar dacă ar putea să nu pară surprinzătoare pentru mulți, în familia sportivei a fost un adevărat șoc atunci când s-a aflat că aceasta va reprezenta Uzbekistanul. Nici măcar sora ei, mai celebra Veronika Kudermetova, actual număr 30 WTA, nu a știut nimic despre această tranziție. Și asta în contextul în care Veronika și Polina Kudermetova au părut să fie foarte apropiate de-a lungul anilor. Inclusiv acum, pe rețelele de socializare au o mulțime de fotografii împreună, iar în urmă cu cinci luni, cele două au participat împreună la un interviu organizat de WTA. „Ca să fiu sinceră, este un subiect sensibil pentru mine. Nu sunt de acord cu alegerea ei și nu s-a consultat cu nimeni! A fost strict decizia ei personală. Cred că motivația ei pentru schimbarea naționalității sportive include considerente financiare, precum și dorința de a se califica la Jocurile Olimpice. Ca sportivă rusă, i-a fost destul de dificil să concureze pentru o poziție înaltă în clasament (n.r. – clasamentul pentru selecția la Jocurile Olimpice). În schimb, în echipa Uzbekistanului va fi a treia sau chiar a doua cea mai bine clasată jucătoare”, a declarat Veronika Kudermetova, citată de Tennis World USA. Polina Kudermetova nu a cucerit niciun titlu WTA Polina Kudermetova va împlini vârsta de 23 de ani la data de 4 iunie 2026, iar până în prezent, ea nu a reușit să câștige niciun titlu WTA. În schimb, și-a adjudecat 9 titluri ITF. Pe 14 aprilie 2025, Polina a urcat pe cea mai înaltă poziție în clasamentul WTA, anume locul 54. Iar în prezent ocupă poziția 167. De partea cealaltă, sora ei, Veronika Kudermetova a izbutit să cucerească două titluri WTA de-a lungul carierei, iar în 2022 și-a făcut apariția pentru prima oară în TOP 10 mondial, pe locul 9. Veronika Kudermetova are și un titlu de Grand Slam câștigat, însă nu la simplu, ci la dublu. Triumful l-a înregistrat chiar sezonul trecut, în 2025, la Wimbledon.

Cât costă o noapte de cazare în vila de lux a lui Novak Djokovic de pe malul lacului. Nu e ieftină nici pentru Țiriac

cat-costa-o-noapte-de-cazare-in-vila-de-lux-a-lui-novak-djokovic-de-pe-malul-lacului.-nu-e-ieftina-nici-pentru-tiriac

Fostul lider mondial, Novak Djokovic, deține o vilă de lux pe malul lacului Pavlovac din Serbia, iar prețul unei nopți de cazare este piperat, chiar și pentru cei cu foarte mulți bani, cum este magnatul Ion Țiriac. Djokovic, cu 24 de titluri majore și unul olimpic în palmares, este pe locul patru în rândul celor mai bine plătiți jucători de tenis din lume în 2025, după Carlos Alcaraz, Jannis Sinner și Coco Gauff, iar potrivit Forbes, are o avere estimată la 29,6 milioane de dolari. Vila de lux a lui Djokovic este situată la puțin peste 70 de km de Belgrad, capitala Serbiei, iar luxul este completat de peisajul de vis. O noapte de cazare în Villa Djokovic, vila de lux pe care o deține Novak Djokovic (38 de ani) împreună cu familia sa și care se află pe malul lacului Pavlovac ajunge la o sumă considerabilă, pe măsura luxului pe care îl oferă aceasta, dar și a peisajului care o încadrează. De altfel, vila, care poate găzdui 16 persoane, în același timp, nu este ieftină nici pentru magnatul Ion Țiriac, primul jucător de tenis, retras sau activ, care a trecut de „borna” miliardului de dolari. Vila are opt dormitoare și 15 băi, iar prețul de pornire pentru o noapte de cazare este de 15.000 de euro. Vila lui Djokovic are un living spațios, care „întruchipează luxul absolut, cu un șemineu primitor, punctul central”, care emană atât confort, cât și eleganță. De asemenea, este dotată cu o bucătărie profesională, complet utilată, care a fost concepută pentru a satisface cele mai rafinate gusturi culinare, fiind concepută în așa fel încât să îmbine în mod armonios partea de funcționalitate, specifică zonei, cu cea estetică. În ceea ce privește dormitoarele, fiecare dintre acestea sunt „amenajate somptuos”, oferind ”un refugiu liniștit și confortabil” musafirilor, fiind inclusă și o zonă de wellness. Potrivit site-ului de prezentare a acestei locuințe de vacanță, proprietatea beneficiază și de grădini, care îi invită pe musafiri la primbări relaxante. Printre dotările vilei lui Djokovici sunt barul, camera de jocuri, sala de gimnastică, piscina interioară, sala de masaj, sauna, dar și crama de vinuri. Pentru zilele calde, musafiri se pot bucura de piscina exterioară, dar și de terasa în aer liber. De asemenea, este dotată și cu terenuri de tenis (hard). În prețul de cazare sunt incluse și serviciile, iar oaspeții au un majordom sau personal de curățenie. Djokovic s-a mutat în Grecia Multiplul campion sârb și-a surprins fanii, când în 2025 a anunțat că va părăsi Serbia și se va reloca în Grecia. Acesta a solicitat „viza de aur” din partea guvernului elen, și pe care a primit-o imediat, singura condiție pusă de oficialii de la Atena fiind aceea de a achiziționa o proprietate în valoare de peste 400.000 de euro. Deținător al 101 trofee ATP în cariera sa impresionantă, Djokovic a afirmat că există o serie de legături între Serbia natală și Grecia. „Sunt multe legături istorice, religioase, culturale și sociale între Grecia și Serbia, iar acesta e un motiv important pentru care am venit aici. De asemenea, vremea și mâncarea de aici sunt minunate, iar pe coastă e cel mai frumos. Îmi place stilul de viață de aici și simt că sârbii și grecii sunt ca frații. E motivul numărul unu”, a declarat Djokovic, care are reședința fiscală în Monte Carlo. Djokovic (locul 4 ATP), care în acest an va împlini 39 de ani, nu se gândește încă la retragerea din tenis, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători din circuit, după Gael Monfils (39 de ani, locul 109 ATP) sau Stan Wawrinka (40 de ani, locul 137 ATP), ambii anunțându-și retragerea la finalul acestui sezon.

Rana lui Leonard Doroftei care nu se va închide niciodată și România are o mare vină: E marele meu regret

rana-lui-leonard-doroftei-care-nu-se-va-inchide-niciodata-si-romania-are-o-mare-vina:-e-marele-meu-regret

Legendarul boxer Leonard Doroftei, ajuns la 56 de ani, a dezvăluit de curând care a fost marele regret al carierei sale. Cel poreclit „Moșu” își reproșează că nu a trecut mai repede la profesioniști și în acest sens le transmite tinerilor pugiliști din România să nu-i repete această eroare. Marele regret al lui Leonard Doroftei. „Trebuia să fac asta” Fostul mare pugilist Leonard Doroftei a vorbit despre marele regret pe care l-a trăit în cariera sa. Acesta își reproșează că a rămas prea mulți ani în boxul amator și nu a trecut mai repede la profesioniști. „Moșu” povestește că după ce a fost medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de la Barcelona trebuia să facă acest pas, însă acesta a trecut la profesioniști abia șase ani mai târziu, primul meci disputându-l în luna aprilie 1998. În acest context, adaugă el, nu a avut timp suficient să facă o carieră de top în boxul profesionist, așa cum au făcut alți mari pugiliști. În atare condiții, le transmite tinerilor pugiliști români să nu-i repete această eroare și să ajungă cât mai repede în boxul mare. „Din păcate pentru mine, am stat prea mult în boxul amator. Stilul meu deja se formase pe lovituri multe. Nu trebuie să mai stăm atât de mult în boxul amator, important e să putem face performanță cât putem de repede, după care să trecem la profesioniști. După Barcelona ‘92 trebuia să trec la profesioniști și atunci aveam timpul necesar să fac o carieră la boxeri profesioniști, așa cum și-o fac toți marii boxeri. Cum a fost Oscar de la Hoya, după Barcelona a trecut imediat”, a spus Doroftei la „Un Podcast”. Sursa foto: Mediafax Foto 29.12.2024 Peste zece ani în boxul amator După mai mult de un deceniu la amatori, cu 239 de victorii din 250 de meciuri, Leonard Doroftei trece la profesionişti, în 1998. Acesta a fost legitimat, în Canada, la clubul Interbox din Montreal. În cariera sa la profesioniști, acesta a obținut 22 de victorii din 24, din care opt prin KO. Sportivul a câștigat titlul mondial WBA la categoria semiuşoară, pe 5 ianuarie 2002, împotriva lui Raul Balbi. Patru luni mai târziu, Leonard Doroftei l-a învins Raul Balbi, în revanșa cerută de acesta, meciul având loc în Sala Polivalentă. A urmat anul următor meciul cu Paul Spadafora, însă în ciuda dominării teritoriale, arbitrii au decis egalitate. Doroftei a pierdut centura pe 23 octombrie 2003, înaintea luptei cu Miguel Callist, atunci când nu a intrat în greutate la cântarul oficial. „Moșu” şi-a anunţat ulterior retragerea din box, dar a revenit asupra deciziei, iar pe 24 iulie 2004 a urcat în ring cu marele Arturo Gatti într-un meci care conta pentru centura mondială WBC. a fost făcut KO după doar două reprize, cedând în ring primul meci din carieră. La final Leonard Doroftei a decis să se retragă definitiv din box.

Sorana Cîrstea a început ultimul sezon din carieră cu o victorie, la Brisbane!

sorana-cirstea-a-inceput-ultimul-sezon-din-cariera-cu-o-victorie,-la-brisbane!

Sorana Cîrstea (România, 43 WTA) a început perfect al 20-lea și ultimul său sezon în circuitul de tenis profesionist, după ce a învins-o clar pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA), scor 6-3, 6-1 în primul tur la Brisbane (Australia). Cîrstea s-a calificat duminică dimineață în turul al doilea al concursului de la Brisbane, dotat cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, după numai o oră și 2 minute de joc. În aceeași zi au fost programate și celelalte două reprezentante ale României aflate pe tabloul principal, Jaqueline Cristian (39 WTA) și Gabriela Ruse (88 WTA). Cristian se duelează cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA), în timp ce Ruse a pierdut deja contra Sofiei Kenin (SUA, 28 WTA), cu scorul de 6-4, 4-6, 6-3. Sorana Cîrstea, start perfect în ultimul sezon din carieră! A învins-o pe Anastasia Pavlyuchenkova pentru a patra oară în circuit După ce a anunțat că sezonul 2026 va fi ultimul din cariera ei, Sorana Cîrstea pare hotărâtă să impresioneze din nou lumea tenisului! Românca i-a lăsat doar patru game-uri Anastasiei Pavlyuchenkova, o sportivă aflată, ce-i drept, într-o scădere de formă. Rusoaica nu mai disputase niciun meci de la US Open, în august 2025, când a fost învinsă de Victoria Azarenka (Belarus), scor 6-3, 6-3, în turul al doilea. Chiar și așa, performanța Soranei rămâne una spectaculoasă, mai ales că sportiva noastră a servit nu mai puțin de nouă ași. De cealaltă parte, Anastasia Pavlyuchenkova a reușit doar doi ași, ambele jucătoare comițând câte trei duble greșeli: 6-3, 6-1. „Sori” a dus scorul întâlnirilor directe cu Pavlyuchenkova la 4-2. Pentru calificarea în manșa secundă la Brisbane, Cîrstea și-a asigurat un cec de 13.735 de dolari și 32 de puncte WTA. Următoarea adversară a româncei este Jelena Ostapenko (Letonia, 23 WTA), fosta campioană de la Roland Garros benficiind de tur liber. Dacă trece și de letonă, Sorana s-ar putea confrunta cu liderul WTA Aryna Sabalenka (Belarus) în optimile de finală.

Gabriela Ruse, eliminată de Sofia Kenin la Brisbane deși americanca a primit îngrijiri medicale. FOTO

gabriela-ruse,-eliminata-de-sofia-kenin-la-brisbane-desi-americanca-a-primit-ingrijiri-medicale.-foto

Gabriela Ruse (România, 88 WTA) a fost învinsă de Sofia Kenin (SUA, 28 WTA), scor 6-4, 4-6, 6-3 în runda inaugurală a turneului WTA 500 de la Brisbane (Australia). Gabriela Ruse nu a reușit să i se alăture Soranei Cîrstea în turul al doilea de la Brisbane, „Sori” câștigând duminică dimineață confruntarea cu Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA), scor 6-3, 6-1. La primul turneu al anului 2026, Ruse a reușit totuși două victorii dătătoare de speranțe, în calificări: 6-1, 6-0 cu Alana Subasic (Australia, 537 WTA), respectiv 3-6, 6-4, 6-0 cu Zeynep Sonmez (Turcia, 112 WTA). Gabriela Ruse s-a luptat două ore și 17 minute, dar românca s-a recunoscut învinsă în ciuda unei accidentări suferite de Sofia Kenin În ciuda înfrângerii, Gabriela Ruse rămâne cu satisfacția că i-a pus serioase probleme Sofiei Kenin, fosta campioană de la Australian Open 2020. Meciul a durat două ore și 17 minute, iar în setul decisiv Kenin a solicitat un time-out medical. La scorul de 3-0 în favoarea sa, americanca a primit îngrijiri la mână, după ce a suferit o rană. Adversara Gabrielei Ruse a putut continua însă partida, ducând scorul la 4-0. Chiar dacă românca și-a luat un break înapoi, nu a mai reușit să reintre în meci, iar Sofia Kenin și-a adjudecat prima întâlnire directă cu Ruse, scor final 6-4, 4-6, 6-3. Sportiva noastră a realizat nu mai puțin de 11 ași și a comis șase duble greșeli, față de doar doi ași și opt duble greșeli ale lui Kenin, însă, chiar și așa, Gabi s-a recunoscut învinsă. După ce Sorana Cîrstea și Gabriela Ruse au debutat pe tabloul principal, pe terenul de la Brisbane a intrat și Jaqueline Cristian (39 WTA), prima „rachetă” a României duelându-se cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA). Competiția din Australia este dotată cu premii în valoare totală de 1,2 milioane de dolari, fiecare sportivă încasând câte 11.920 de dolari pentru prezența în primul tur. Calificarea în manșa secundă este recompensată cu 13.735 de dolari, iar campioana va primi un cec de 214.530 de dolari.

Jaqueline Cristian și-a schimbat sponsorul tehnic, dar a pierdut la Brisbane. FOTO

jaqueline-cristian-si-a-schimbat-sponsorul-tehnic,-dar-a-pierdut-la-brisbane.-foto

Jaqueline Cristian (39 WTA), cel mai bine clasată jucătoare a României, a dezamăgit la debutul în turneul WTA 500 de la Brisbane (Australia), pierzând fără drept de apel meciul cu Marie Bouzkova (Cehia, 42 WTA). Jaqueline Cristian a schimbat firma echipamentului de joc, însă noua ținută nu i-a adus succes la Brisbane! Marie Bouzkova s-a impus cu 6-4, 6-3 în fața româncei, astfel că Sorana Cîrstea este singura noastră reprezentantă rămasă în competiția de la Brisbane. Toate cele trei jucătoare ale României prezente în orașul australian au intrat pe teren duminică dimineață, Cîrstea învingând-o pe Anastasia Pavlyuchenkova (Rusia, 47 WTA) cu 6-3, 6-1. Deși Gabriela Ruse (88 WTA) i-a pus probleme Sofiei Kenin (SUA, 28 WTA), americanca și-a adjudecat victoria în trei seturi: 6-4, 4-6, 6-3. Jaqueline Cristian a dat Nike pe Fila, dar schimbarea nu a ajutat-o în primul tur la Brisbane Jaqueline Cristian a evoluat în anii precedenți în echipamente Nike, însă în 2026 are un nou sponsor tehnic! La Brisbane, românca și-a făcut apariția îmbrăcată complet în Fila, companie italiană de echipament sportiv. De asemenea, Sorana Cîrstea a atras atenția la Brisbane: românca a rămas fidelă sponsorului New Balance și a purtat un echipament cu un design nou, apreciat de jurnaliștii străini. În ceea ce privește duelul cu Marie Bouzkova, jocul „Contesei Dracula” nu a fost pe măsura așteptărilor. Partida a durat o oră și 31 de minute, iar Bouzkova i-a fost net superioară lui Cristian. Cu câți bani rămâne Jaqueline Cristian după eșecul prematur de la Brisbane  Jaqueline Cristian a reușit doi ași și a comis patru duble greșeli, în timp ce Marie Bouzkova a impresionat la serviciu, cu nu mai puțin de opt ași. La fel ca românca, Bouzkova a înregistrat două „duble”. Pentru prezența în runda inaugurală de la Brisbane, Jaqueline Cristian va primi un cec în valoare de 11.920 de dolari și un punct WTA. În schimb, Sorana Cîrstea și-a asigurat suma de 13.735 de dolari grație victoriei cu Anastasia Pavlyuchenkova. Cîrstea va avea parte de un meci dificil în turul al doilea, contra Jelenei Ostapenko (Letonia, 23 WTA). Fosta campioană de la Roland Garros a beneficiat de tur liber la Brisbane, prin prisma statutului de favorită numărul 14.

Şoc! Djokovic s-a retras definitiv din asociația care a apărat-o pe Simona Halep: Am luat decizia

soc!-djokovic-s-a-retras-definitiv-din-asociatia-care-a-aparat-o-pe-simona-halep:-am-luat-decizia

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic a luat decizia să se retragă definitiv din asociația care a apărat-o pe Simona Halep. Cu doar câteva zile înainte de Australian Open, Novak Djokovic a anunțat că s-a retras complet din Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis. Șoc în circuitele WTA și ATP! Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis nu-l mai are în componență pe Novak Djokovic, deținătorul recordului de titluri de Mare Șlem. Decizia sârbului marchează sfârșitul unui proiect pe care l-a lansat alături de Vasek Pospisil în vara anului 2020. Scopul principal a fost de a consolida reprezentarea jucătorilor în cadrul sportului, cum s-a întâmplat cu Simona Halep. „După o analiză atentă, am decis să mă retrag complet din Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis. Această decizie vine în urma preocupărilor continue legate de transparență, guvernanță și modul în care vocea și imaginea mea au fost reprezentate. Sunt mândru de viziunea pe care eu și Vasek am împărtășit-o la fondarea PTPA – oferind jucătorilor o voce mai puternică și independentă – dar a devenit clar că valorile și abordarea mea nu mai sunt aliniate cu direcția actuală a organizației. Voi continua să mă concentrez pe tenis, pe familia mea și pe contribuția la sport în moduri care reflectă principiile și integritatea mea. Le urez jucătorilor și celor implicați tot binele pe măsură ce avansează, dar pentru mine, acest capitol este acum închis”, a transmis Nole pe contul de Instagram. Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a fost fondată oficial în 2021 Conform site-ului oficial a organizației, PTPA a fost creată DE jucători PENTRU jucători. Este principalul avocat al jucătorilor profesioniști de tenis din întreaga lume și își propune să sprijine, să protejeze și să promoveze bunăstarea sportivilor pe teren și în afara acestuia. Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis oferă jucătorilor o gamă largă de servicii, beneficii și resurse, inclusiv, dar fără a se limita la, asistență medicală și de sănătate, reduceri și beneficii de la branduri importante și multe altele Menține jucătorii informați cu privire la deciziile legate de turnee și tenis care le afectează carierele, asigurându-i că preocupările lor sunt auzite și vocile sunt reprezentate. Susține jucătorii în cadrul organismelor de conducere ale tenisului și generaează oportunități de venituri suplimentare în afara terenului prin programul de licențiere de grup al PTPA. În 2019, Vasek Pospisil și Novak Djokovic și-au dat seama că asociația, fondată în 1972 pentru a proteja interesele jucătorilor profesioniști de tenis, se transformase într-o organizație anticoncurențială, în contextul în care se angajase să protejeze jucătorii. Ca urmare, cei doi au lansat o mișcare la nivel local. În 2020, la US Open, inspirația lor s-a transformat într-o mișcare, iar acea mișcare s-a maturizat într-o asociație dedicată susținerii tuturor jucătorilor, la toate nivelurile, liberi de orice conflict de interese, astfel încât toți jucătorii să se poată concentra pe ceea ce fac cel mai bine: să se antreneze, să concureze și să câștige, fără griji. În 2021, Asociația Jucătorilor Profesioniști de Tenis a fost fondată oficial ca o corporație non-profit din Canada care abordează provocările jucătorilor și influențează schimbări echitabile în domeniul tenisului profesionist.

Panică la Milano. Construcția arenei de hochei pentru Jocurile Olimpice e în mare întârziere

panica-la-milano.-constructia-arenei-de-hochei-pentru-jocurile-olimpice-e-in-mare-intarziere

Jurnalistul Chris Jones de la CBC Sports a mers în inspecție la arena de hochei Milano Santagiulia și imediat după a creat panică prin intermediul unui material exclusiv. Din pozele surprinse de acesta se poate observa clar că lucrările de construcție sunt în mare întârziere, în contextul în care Jocurile Olimpice de iarnă sunt programate în intervalul 6-22 februarie 2026. Cum poate să arate arena de hochei Milano Santagiulia cu o lună înainte de Jocurile Olimpice de iarnă 2026 În intervalul 6-22 februarie 2026, în orașele italiene Milano și Cortina d’Ampezzo sunt programate Jocurile Olimpice de iarnă, ediția XXV. Concursul este așteptat de întreaga suflare a sportului internațional, iar autoritățile italiene vor să pună la dispoziție condiții la cele mai înalte standarde. Tocmai din acest motiv, în Milano s-a început în urmă cu ceva timp construcția unei noi arene de hochei, pe nume Milano Santagiulia, care va putea găzdui aproximativ 16.000 de spectatori. Jurnalistul Chris Jones de la CBC Sports a mers în inspecție în superbul oraș italian pentru a vedea cum arată lucrurile cu o lună înainte de startul Olimpiadei de iarnă, însă în momentul în care a ajuns la Milano Santagiulia a avut parte de un șoc. Șantierul arată teribil și lucrările de construcție ale arenei de hochei par să fie în mare întârziere, în condițiile în care, așa cum am precizat deja, Jocurile Olimpice iau startul pe 6 februarie. „Muncitorii de pe șantierul din Milano dau dovadă de un mare curaj în cursa pentru finalizarea arenei olimpice de hochei”, a titrat Chris Jones, ale cărui imagini surprinse s-au viralizat în presa internațională. Conform informațiilor obținute de acesta, nici măcar instalația electrică nu a fost testată încă, un prim examen fiind programat pe data de 9 ianuarie. „Viziunea strălucitoare (n.r. – din randările distribuite înainte de startul lucrărilor de construcție) a făcut loc unei realități mai sumbre. Arena are probleme, cu puțin peste o lună înainte de găzduirea primului meci de hochei și pare că nu va fi gata la timp. Oare chiar va fi suficient timp la dispoziție pentru ca proiectul să fie finalizat? Puțin după ora 16:00, un șir de muncitori epuizați au trecut pe lângă barieră clătinându-se ușor, ca și cum ar fi reacționat la clopotul bisericii care răsuna în depărtare”, a scris jurnalistul Chris Jones. Împrejurimile arenei arată sinistru În continuare, angajatul CBC Sports a spus că mai tare decât arena îl îngrijorează felul sinistru în care arată împrejurimile, în zonă fiind prezente escavatoare, macarale și mormane de pământ, care din cauza precipitațiilor au devenit noroi. „E greu de crezut că vreun câștigător va fi încoronat aici în curând. Ca să fim corecți, sau mai degrabă optimiști, aspectul arenei pălește în fața împrejurimilor sale. Există întinderi vaste de teren viran, abandonate în mijlocul dezvoltării, în urma unor dispute privind siguranța apelor subterane din zonă. Arena e înconjurată de câmpuri noroiase și drumuri care nu duc nicăieri. Sunt grămezi de moloz rămase de atât de mult timp încât au început să crească și copaci din ele”, a mai informat jurnalistul.