Ce a spus controversatul Andrew Tate despre o luptă cu Jake Paul, influencerul bătut măr și trimis în spital de Anthony Joshua

Celebrul influencer Andrew Tate a vorbit despre o posibilă luptă cu Jake Paul, cel care a fost bătut măr de Anthony Joshua. Nici Andrew Tate nu a reușit să impresioneze în meciul său cu Chase DeMoor, fiind învins clar într-un meci desfășurat la Dubai. Astfel, atât Andrew Tate, cât și Jake Paul au pierdut clar meciurile desfășurate în același weekend. Fanii au intervenit imediat pe rețelele de socializare și au cerut un meci chiar între cei doi, însă Andrew Tate a reacționat imediat și a tranșat dur această variantă. Celebrul influencer stabilit în România a spus foarte clar că nu ia în calcul să se dueleze cu Jake Paul, având în vedere că nu este pregătit pentru un asemenea meci. Tate spune că diferența de vârsta nu l-ar avantaja și consideră că luptele sunt pentru cei tineri, iar el nu se gândește la un duel cu Jake Paul. Mesajul său a fost postat pe X, chiar după eșecul în fața lui Chase DeMoor. „Nu sunt pregătit pentru o luptă cu Jake. Timpul este flacăra în care toți ardem. Luptele sunt pentru cei tineri”, a scris Andrew Tate pe contul său de X, fostul Twitter. Jake Paul, învins clar de Anthony Joshua. Ce a declarat americanul după meci Jake Paul a făcut față primelor patru runde, chiar dacă nu a reușit să îl atingă prea mult pe britanic, însă diferența de valoare s-a văzut în runda a cincea, când Paul a ajuns prima dată pe podea, iar apoi i-a fost greu să se replieze, fiind numărat de mai multe ori în runda a șasea. Deși părea că îi va rezista și acesteia, Joshua i-a aplicat o lovitură decisivă, în colțul ringului, care a dus la finalul meciului prin K.O. tehnic, arbitrul fiind convins că Paul nu mai poate continua meciul. Lovitura aplicată de Joshua a fost devastatoare, căci americanul a ajuns la spital, cu maxilarul rupt. „Cred că mi-am rupt maxilarul. Cu siguranță e rupt. Dar, a fost o bătaie frumoasă din partea unuia dintre cei mai buni din toate timpurile. Îmi place la nebunie chestia asta, dar o să mă întorc și o să câștig centura de campion la un moment dat. Mă simt bine, a fost distractiv. Iubesc acet sport. Am dat tot ce am avut, e o nebunie. M-am distrat de minune”, a declarat Jake Paul,care s-a dus singur la spital după meci, notează The Sun.
Jucătoarea de tenis care a luat nota 9 la Bacalaureat își începe ascensiunea în WTA. Cine este Briana Szabo

Briana Szabo (19 ani) devenise în aprilie 2021 cea mai tânără jucătoare din WTA, după cum relata ProSport la acea vreme. Anii au trecut, au fost multe suișuri și coborâșuri, accidentări, dar clujeanca este acum pe drumul cel bun din punct de vedere sportiv. Absolventă cu 9.00 la Bacalaureatul de anul acesta, ea se poate concentra exclusiv pe tenis, iar rezultatele încep să se vadă. Briana Szabo este una dintre speranțele tenisului românesc la 20 de ani neeîmpliniți În iulie, la ITF W75 București a învins-o pe Rhia Bhatia (510 WTA, fostă 338), iar în august a fost primul turneu al descătușării, câștigând 5 meciuri consecutive la W35 Brașov. În „optimi” a trecut de Patricia Țig (239 WTA la ora meciului și fostă 56 WTA), dar în „sferturi” a cedat în tiebreak-ul decisiv contra Isabellei Shinikova (362 WTA, fostă 133). Pe zgură a mai bifat o victorie cu Rositsa Dencheva (18 ani, 543 WTA, fost nr. 11 la junioare). Ulterior, Briana, antrenată de tatăl Adrian Szabo a evoluat pe Hard, în turnee de categorie superioară, unde și-a depășit așteptările cu victorii contra lui Shrivalli Bhamidipaty (398 WTA) și Iva Primorac Pavicic (596 WTA, fostă 377). La simplu încheie sezonul pe 690 WTA, cel mai bun de până acum. La dublu a cucerit două titluri, după cele 5 din 2024. La W35 Brașov (cu Ștefania Bojică) au învins perechea Morisaki/Omae, cea din urmă fiind fostă jucătoare de Top 100. A mai disputat trei finale și patru semifinale, încheind anul pe locul 336, după ce în februarie a fost pe 264. Ultima semifinală a fost pierdută la limită, contra surorilor Jorge, aflate în „prima sută”. Cooptată în lotul FRT de tineret În plus, a reușit prima victorie într-un turneu WTA 125. Briana (născută pe 26 noiembrie 2005) e cea mai bine clasată româncă sub 27 de ani în această ierarhie, sperând la o convocare în echipa de Billie Jean King Cup, cum au primit șansa și alte „tricolore” de vârsta ei. Ea a fost cooptată în lotul FRT de tineret, iar în 2026 dorește să renunțe la turneele mici W15, în funcție de clasament, urmând să prioritizeze cele de la W35 în sus, în ambele probe, începând chiar din 4 ianuarie. Când este în țară, Szabo colaborează cu preparatorul fizic Dan Tudorache și este susținută de Winners Sports Club, patronat de Patrick Ciorcilă, cu toate că mereu e loc de mai bine în materie de sponsori și sprijin financiar, amintind că al patrulea junior al lumii, românul Yannick Alexandrescu, a decis recent să reprezinte Franța.
Scandalul Voinea a zguduit Federația de Gimnastică sub conducerea lui, iar acum președintele Ioan Suciu a făcut anunțul despre deciziile luate: Resetare generală

Ioan Suciu a vorbit despre deciziile pe care le-a luat de la preluarea mandatului în fruntea șefiei Federației Române de Gimnastică (FRG). Noul președinte FRG a avut parte de mai multe scandaluri, dar cel care a zguduit gimnastica românească a fost scandalul Voinea, din urmă cu câteva săptămâni. A fost o perioadă dificilă în care Ioan Suciu a analizat cu mare atenție ce se întâmplă în Federația pe care o conduce și a ajuns la concluzia că ee nevoie de reorganizare și activare a unei comisii de disciplină independentă. Ioan Suciu, despre suspendarea lotului feminin de gimnastică: „Nu a fost o sancțiune” Scandalul Voinea a condus la măsuri drastice din partea FRG. Ioan Suciu a punctat că decizia de a suspenda activitatea lotului național feminin nu a venit ca o sancțiune, ci face parte dintr-un plan de „resetare generală”. „Aș puncta faptul că nu a fost vorba despre o sancțiune, ci a fost vorba despre un reviriment la tot ce înseamnă proces de antrenament, construcție, nuclee de sportivi, colective și așa mai departe, care erau extrem de împărțite. Și atunci era nevoie de o resetare generală, să spunem așa, după competițiile de obiectiv din acest an, pentru a ne edifica în mod special cum și în ce fel vom reașeza 2026-2027, ani decidenți în calificarea la Jocurile Olimpice”, a spus Ioan Suciu pentru Agerpres. Președintele FRG a decis să activeze o comisie de disciplină independentă pentru a analiza cu mare atenție sesizările primite și pentru a veni cu măsuri potrivite astfel încât astfel de scandaluri care afectează imaginea gimnasticii românești să poată fi evitate. „Pe lângă dificultățile administrative generate de tranziția de conducere, federația s-a confruntat, din păcate, și cu alte acuzații extrem de grave: hărțuire, după cum probabil știți, la nivel de sportive, abuz și bullying, situații extrem de sensibile, care nu pot fi ignorate și care, vă mărturisesc cu sinceritate, afectează profund imaginea și credibilitatea gimnasticii în egală măsură. În acest context, am decis reorganizarea și activarea unei comisii de disciplină independente, care până nu de mult nu era funcțională, căreia i-am solicitat să analizeze cu maximă atenție toate sesizările primite și să vină cu celeritate cu propuneri concrete de implementare a unor măsuri adecvate”, a adăugat președintele FRG. Prioritatea numărul 1 pentru anul 2026 a Federației de Gimnastică: „reorganizare pe criterii moderne” Noul președinte și-a intrat în atribuțiuni din luna august și are planuri mari pentru 2026, un an în care sportivii încep pregătirile pentru Jocurile Olimpice din 2028. Ioan Suciu a afirmat că prioritatea Federației este să facă o reorganizare urmând îndeaproape standardele European Gymnastics. „Având în vedere anul 2026, prioritatea zero pentru noi, ca federație, este reorganizarea pe criterii moderne, în deplin acord cu standardele European Gymnastics, FIG (Federația Internațională de Gimnastică) și așa mai departe. Mă refer aici, în primul rând, la implementarea și consolidarea procedurilor de «safeguarding», care să garanteze siguranța fizică și psihologică a sportivilor. Totodată, îmbunătățirea condițiilor de antrenament. Să nu uităm un punct extrem de important: profesionalizarea antrenorilor în programe coerente de formare și evaluare. Sportivii, la rândul lor, trebuie să fie în centrul tuturor proiectelor noastre, iar federația are obligația să creeze un cadru sigur, corect și performant pentru dezvoltarea lor, evident.”, a concluzionat Suciu.
Octogenarul Hassan Moustafa, reales la al 7-lea congres consecutiv! România și-a plantat încă un om, după Narcisa Lecușanu, în structurile handbalului mondial

Hassan Moustafa (81 de ani) a fost reales președintele IHF pentru încă 4 ani, după ce a câștigat detașat duminică alegerile la Adunarea Federației Internaționale de Handbal, care a avut loc, la Cairo. Practic, africanul supranumit „egipteanul etern” a întrunit cu 73,3%, din voturile necesare, adică 129 din cele 176 federații din întreaga lume. Este la al 7-lea mandat consecutiv, adică din 2000 încoace. Hassan Moustafa conduce cu „mână de fier” IFH, unde în Comitetul Executiv se află Narcisa Lecușanu Ceilalți candidați au obținut următoarele scoruri: slovenul Franc Bobinac a adunat 24 de voturi, germanul Gerd Butzeck 20 și olandezul Tjark de Lange – 3. România marchează o reușită istorică, obținând patru funcții cheie în comisiile de decizie ale acestor organizații dipă congresele EHF și IHF. Narcisa Lecușanu – a fost reconfirmată ca Membru în Comitetul Executiv al IHF, poziție care-i permite să fie unul dintre succesorii egipteanului în caz că se retrage Andrei Nicolae Luca – a fost ales Membru al Comisiei de Arbitraj a IHF, organism responsabil cu medierea și soluționarea litigiilor administrative de integritate De asemenea, Sorin Dinu ocupă funcția de Vicepreședinte al Curții de Handbal a EHF, un rol esențial în actul de justiție sportivă în handbalul european și Cristina Vărzaru, aleasă ca Membru în Comisia Metodică a EHF. Ce spune Constantin Din, președintele FR de Handbal „Federația Română de Handbal (FRH) are plăcerea de a anunța consolidarea poziției României pe harta handbalului mondial, în urma alegerilor desfășurate în cadrul forurilor internaționale de profil. Odată cu încheierea celui de-al 40-lea Congres Ordinar al Federației Internaționale de Handbal (IHF) care a avut loc la Cairo, Egipt în perioada 19-22 decembrie 2025 și a celui de-al 17-lea Congres Ordinar al Federației Europene de Handbal (EHF) din Septembrie 2025, România marchează o reușită istorică, obținând patru funcții cheie în comisiile de decizie ale acestor organizații”, susține FR Handbal într-un comunicat. Four More Years: Dr Hassan Moustafa comfortably wins the election for IHF President with 73% of the votes (129 of 176 votes cast) pic.twitter.com/oTZsaR9SOu — Team Handball News (@TeamHandball) December 21, 2025 „Această performanță administrativă reflectă respectul de care se bucură specialiștii noștri peste hotare. Faptul că avem acum patru reprezentanți aleși în funcții de conducere, pe lângă colegii care lucrează deja în aparatul tehnic al EHF, ne oferă o voce puternică și o oportunitate extraordinară de a contribui la viitorul handbalului mondial și european,” a declarat Constantin Din, președintele FRH, conform aceleiași surse.
Camelia Potec, reacție categorică despre David Popovici: Nu e un secret pentru nimen

Realeasă pentru a patra oară la conducerea Federației Române de Natație și Pentatlon Modern, Camelia Potec a vorbit în termeni elogioși despre David Popovici. Fosta mare înotătoare a precizat că FRNPM va organiza o gală prentu a-i premia pe cei mai buni sportivi din 2025, iar Popovici, așa cum era de așteptat, va conduce ierarhia. David Popovici a reușit performanțe remarcabile în 2025, urmând să fie premiat de federația condusă de Camelia Potec. În cadrul Campionatelor Europene de Natație U23 (Samorin – iunie 2025), Popovici a obținut medalia de bronz la 50 de metri liber și două medalii de aur la 100 de metri liber și 200 de metri liber. La Campionatele Mondiale de Natație (Singapore – iulie 2025), sportivul român a câștigat două medalii de aur în probele de 100 de metri liber și 200 de metri liber. „Vom premia cei mai buni sportivi la începutul anului viitor. Trebuie să vedem, pentru că încep cantonamentele din luna februarie, ba la altitudine, ba la nivelul mării. În funcție de aceste cantonamente vom vedea când vom face gala celor mai buni sportivi. Dar nu este un secret pentru nimeni – David Popovici, care este și sportivul anului în România. Vom avea premiați și la juniori și la celelalte sporturi sărituri în apă și pentatlon. David rămâne, să zic așa, un om extraordinar. Lăsând la o parte partea sportivă, despre care bineînțeles nu mai avem ce să discutăm, este un om extraordinar, un sportiv de excepție și cel mai important este un sportiv care muncește foarte, foarte mult. Dacă la început în 2022 era deja dublu campion mondial, pentru multă lume din afară a fost o surpriză, dar el a arătat că a rămas cu picioarele pe pământ și își vede în continuare de ceea ce ce iubește să facă, și anume de înot. Este adevărat că în această vară a avut nevoie de o vacanță mai lungă, lucru de care noi ne-am bucurat pentru că am înțeles că de asta are nevoie. S-a reîntors la sfârșit de octombrie în bazin și chiar zilele trecute am aprobat planul de pregătire cu tot ce înseamnă pregătire, recuperare, competiții la care participă și obiectiv final, bineînțeles Campionatele Europene de seniori de la Paris”, a spus Camelia Potec, conform Agerpres.
Fostul antrenor al Simonei Halep a spus care e momentul cel mai greu prin care a trecut cu Iga Swiatek

Fostul antrenor al Simonei Halep, belgianul Wim Fissette (45 de ani), s-a destăinuit și a spus care este momentul cel mai greu prin care a trecut cu Iga Swiatek, locul 2 WTA, jucătoarea pe care o antrenează în prezent. Wissette a debutat în antrenorat în 2009, cu Kim Clijsters (2009-2011), iar acesteia i-au urmat Simona Halep (2014), Victoria Azarenka (2015-2016, 2018-2020), Johanna Konta (2016-2017), Angelique Kerber (2018), Naomi Osaka (2020-2022, 2024) și Zheng Qinwen (2023). Pentru Simona Halep, colaborarea cu Fissette a însemnat prima finală de Grand Slam, cea de la Roland Garros, pierdută în fața Mariei Sharapova, dar și prima prezență la Turneul Campioanelor, unde a pierdut finala în fața legendarei Serena Williams, pe care învinsese în faza grupei. Fostul antrenor al Simonei Halep, Wim Fissette, se află în echipa tehnică a polonezei Iga Swiatek din octombrie 2024. Într-un interviu recent, Fissette a vorbit despre cel mai greu moment pe care l-a avut cu poloneza, care avea deja în palmaresul său șase trofee majore, patru la Roland Garros (2020, 2022-2024), US Open (2022) și Wimbledon (2025). „Un sezon de tenis are întotdeauna momente bune și momente rele. Face parte din tenis, iar jucătorii de top ies foarte repede din momentele rele. Și cred că asta a făcut Iga anul acesta. Și știți, sezonul pe terenuri de zgură a fost un sezon în care ea nu putea decât să piardă, așteptările erau… N-am mai lucrat niciodată cu un jucător pentru care așteptările pentru un anumit sezon să fie atât de mari. Și este oarecum normal, având în vedere anul trecut. Dar nu este niciodată ușor. Intri într-un nou sezon după ce în sezonul anterior ai câștigat la Madrid, Roma, Paris, așa că nu poți câștiga puncte, poți doar să te descurci mai puțin bine decât în anul precedent”, a declarat antrenorul belgian la Break Point. Început de sezon cu multe eșecuri Pentru Iga Swiatek, începutul sezonului 2025 a fost unul dificil și fără rezultele pe care și le dorea, existând mai multe episoade în care a anunțat că vrea să ia o pauză după o eiminare usturătoare și neașteptată. La Australian Open a ajuns până în semifinale, la fel și la Doha, în timp ce la Dubai și Miami a fost eliminată în faza sferturilor de finală. Sezonul de zgură a fost marcat de eliminările de Stuttgart (sferturi), Madrid (semifinale), Roma (turul 3), în timp ce la Roland Garros a pierdut în semifinale, ratând astfel să își apere titlul. În ciuda unui sezon de zgură care a dezamăgit, Iga Swiatek și Wim Fissette au avut succes pe iarba de la Wimbledon, unde poloneza a câștigat primul trofeu major al anului, o premieră pe această suprafață. Pe lângă acesta, Iga Swiatek și-a mai pus în palmares titlurile de la Cincinnati și Seul, iar în prezent a ajuns la 25 de titluri WTA.
Leonard Doroftei și-a deschis propria sală pentru tinerii pugiliști: Atelierul de box! Cursanții m-au urmat

Visul lui Leonard Doroftei (55 de ani), fost campion mondial la box profesionist, de a-și deschide o sală de box numai a lui a prins contur. După ce a decis să revină definitiv acasă, din Canada, Doroftei a căutat să-și continue activitatea ca antrenor de box pe care o începuse pe tărâm canadian, dar de această dată într-o sală care să fie doar a lui. Doroftei s-a retras din activitatea sportivă pe 24 iulie 2004, după un meci pierdut împotriva canadianului Arturo Gatti, confruntare care conta pentru centura WBA la o categorie superioară. Apoi s-a stabilit o bună bucată de creme la Montreal, Canada „Am așteptat un pic pentru ca acest vis să mi se împlinească dar în cele din urmă pot spune că sunt mulțumit. Am în sfârșit o sală unde să pot preda box” a declarat Leonard. Locația se află în zona de nord a capitalei, mai precis în Pipera. „Înainte de a-mi deschide sala, am lucrat colaborator în altă parte. M-a bucurat să văd că persoanele pe care eu le antrenam m-au urmat și au ținut să-și continue pregătirea cu mine”, a mai spus Doroftei care a adăugat un amânunt inedit în această poveste a lui. „Când a preluat actuala sală evident că trebuia să încep să o utilez. Cursanții mi-au spus că ei își doresc să vină lângă mine. Făceam antrenamente chiar și dacă sala nu era amenajată. E minunat să vezi că ești așa de iubit de atâta lume”, a adăugat Doroftei. Sursa foto: Instagram Vizitat de Dorel Simion și de Florin Ioniță Unul dintre numele mari care i-au călcat deja pragul sălii lui Leonard Doroftei este actualul antrenor Dorel Simion. Care a mers împreună cu Florin Ioniță, sportivul despre care spune că are mari șanse să se califice la Jocurile Olimpice din 2028. „Leonard a făcut o treabă excelentă la această sală din Pipera. Bravo lui! Este un nume mare în box și sunt convins că foarte mulți iubitori ai boxului vor dori să se antreneze cu el”, a precizat Dorel Simion. Ce cifre are Leonard Doroftei Leonard Doroftei a participat la doua ediții ale Jocurilor Olimpice, în 1992, la Barcelona și in 1996, la Atlanta, de fiecare dată cucerind medalia olimpică de bronz. În cariera sa la amatori a bifat 239 de victorii și a înregistrat 15 eșecuri. În 1997, Leonard Doroftei a devenit boxer profesionist, iar pe 5 ianuarie 2002 a cucerit titlul de campion mondial profesionist la categoria semi-ușoară a versiunii WBA, după ce l-a învins la puncte pe argentinianul Raul Balbi. Pe 24 octombrie 2003, Leonard Doroftei a pierdut titlul de campion mondial WBA, dupa meciul programat la București împotriva panamezului Miguel Callist.
E aproape gata bijuteria de peste 70.000.000 de euro din orașul preferat al lui Ion Țiriac. Au apărut imagini noi cu Sala Polivalentă din Brașov

„Bijuteria” de peste 70.000.000 de euro din Brașov, orașul preferat al miliardarului Ion Țiriac, este apoape gata, iar imaginiile cu noua Sală Polivalentă sunt surpinzătoare. Proiectul pentru ceea ce va deveni cea mai mare sală polivalentă din țară, cu o capacitate totală de 11.211 locuri, este realizat cu fonduri de la Compania Națională de Investiții (96,5%) și de la bugetul local, dinspre Primăria Municipiului Brașov (3,5%). Iar potrivit presei locale, unele federații și-au arătat intenția de a organiza competiții internaționale aici încă dinainte de finalizarea construcției. Termenul inițial de finalizare a impresionatei lucrări trebuia să fie toamna lui 2025, însă acesta a fost întârziat din cauza unor probleme tehnice, pe partea de instalații și care a presupus o reproiectare a acestora. Se fac pași importanți pentru finalizarea amplului proiect al Sălii Polivalente din Brașov, orașul de suflet al legendarului Ion Țiriac. Anunțul a fost făcut chiar de către George Scripcarul, primarul din Brașov. „În această perioadă, se lucrează intens la asfaltarea zonelor exterioare, iar echipele de muncitori acționează la capacitate maximă pentru ca lucrările să fie finalizate cât mai curând. În paralel, se montează panourile din policarbonat care vor asigura izolarea clădirii, astfel încât pe timp de iarnă lucrările să poată continua în interior”, a transmis primarul George Scripcaru, citat de Profit.ro. Totodată, edilul a punctat că se lucrează și la amenajarea viitoarei scene în aer liber, care va fi „parte integrantă a complexului, un spațiu modern destinat evenimentelor culturale și sportive, în funcție de sezon și condițiile meteo”. Investiția în acest proiect amplu este una importantă pentru „comunitatea brașoveană un centru modern, dedicat performanței sportive, culturii și vieții publice a orașului”, a mai afirmat George Scripcaru. Sală Polivalentă cu peste 11.000 de locuri Sala Polivalentă din Brașov a fost concepută să poată găzdui competiții multisport (tenis de câmp, tenis de masă, baschet, handbal, futsal, badminton, volei, box, gimnastică, tir, haltere, scrimă, karate, judo, dans sportiv), concerte, congrese, simpozioane sau vernisaje. Construcția este structurată pe patru niveluri: subsol, parter, mezanin și etajul 1. „Bijuteria” la care ca mai mare parte de finanțare vine de la CNI va avea o capacitate totală de 11.211 locuri (10.059 în sala principală și 1.152 de locuri în ca secundară). La lucrări participă trei companii din România (MIS Grup Bistrița, Electrogrup Cluj, EnergoSteel ART Brașov) și una din Turcia (Yeningun Insaat). În prezent, cea mai mare sală polivalentă din România este BT Arena din Cluj, cu 10.000 de locuri. De la inaugurarea sa a fost gazdă pentru confruntările de Fed Cup (actualmente Billie Jean King Cup), în care a evoluat România, competiții internaționale de gimnastică ritmică, karate sau handbal.
Atac în stil mafiot în Italia! A început să tragă în ei direct din mașină

Un grup de tineri cicliști a fost atacat în stil mafiot în Italia. În timpul unui antrenament pe care cicliștii îl făceau pe o șosea din zona de nord a țării, o mașină a încetinit când a ajuns în dreptul lor și a început să tragă în ei, din motive necunoscute, conform presei italiene. Galdino Peruzzo, președintele clubului de care aparțin cicliștii, susține că acesta nu este primul incident „de agresiune” cu care se confruntă sportivii săi, după ce anul trecut un ciclist a fost lovit de un șofer care a fugit apoi de la locul accidentului. Cicliști în stare de șoc după un atac în stil mafiot în Italia Sportivii de la clubul fostului ciclist italian Alessandro Petacchi se află în stare de șoc după ce au fost atacați în stil mafiot în timp ce se antrenau pe un drum din zona de nord a Italiei. În timpul sesiunii de antrenament, o mașină de culoare închisă a încetinit brusc lângă grup și a început să tragă spre aceștia, aparent fără motiv, potrivit Gazzetta dello Sport. Din fericire, incidentul nu s-a soldat cu victime, dar i-a șocat atât pe cicliști, cât și pe cei din personalul clubului, inclusiv pe președinte, care a subliniat că nu se află la primul caz de agresiune pe șosele, dar niciodată nu s-a confruntat cu focuri de armă. „Suntem ușurați că toți copiii sunt teferi și nevătămați după ce s-a întâmplat ieri. Este un incident teribil, care sperăm să nu se mai repete niciodată: drumul este terenul de antrenament al copiilor noștri și, la nivel de club, am luat toate măsurile necesare pentru a ne asigura că pot pedala în siguranță. Din păcate, în fața nebuniei anumitor indivizi, nu putem face nimic. Ceea ce s-a întâmplat ieri în Val d’Adige nu este singurul incident de agresiune din partea șoferilor împotriva sportivilor din Padova care se antrenau în ultimele săptămâni. Trebuie reamintit că, în septembrie anul trecut, Marco Palomba a fost lovit de un șofer care a fugit de la locul accidentului. Este necesar să sensibilizăm pe toți cei care se urcă la volanul unei mașini cu privire la necesitatea unui respect mai mare”, a declarat președintele Galdino Peruzzo pentru sursa menționată anterior. „Este nevoie de mai mult respect” Situația de la finalul săptămânii este una care ar trebui să tragă un puternic semnal de alarmă cu privire la respectul din trafic, dintre șoferi și bicicliști, aceștia din urmă fiind adesea agresați, fie că vorbim de drumurile naționale, fie că vorbim de traficul urban. Potrivit directorului sportiv al clubului, Dimitri Konychev, alegerea acestui traseu a fost făcută tocmai pentru că permite vizibilitate între participanții la trafic, în plus, orele la care se iese la antrenamente sunt alese astfel încât să nu fie trafic prea intens. „Zona lacului Garda este unul dintre cele mai ospitaliere și potrivite locuri pentru antrenament în această perioadă a anului. În fiecare zi, planificăm cu atenție traseele de antrenament pentru a evita drumurile principale și orele de vârf ale traficului. Nu este o coincidență că ne-am mutat în Val d’Adige, pe un drum neted și destul de larg, fără trafic intens în zilele de sâmbătă. Sportivii noștri poartă îmbrăcăminte de înaltă vizibilitate și au lumini pe biciclete pentru a fi vizibili pentru șoferi. I-am urmărit pe cicliști de la primul până la ultimul kilometru, permițând ocazional șoferilor să depășească cu mașina echipei, dar este nevoie de mai mult respect”, a declarat oficialul clubului.
Moș Crăciun a venit mai devreme la Timișoara, cu trofeul Cupei României la rugby, prezentat la tradiționalul târg festiv de sezon

SCM USV Timișoara a prezentat duminică seara timișorenilor ce participau la evenimentele de la Târgul de Crăciun proaspăt câștigata Cupa a României, după finala de 18-11 adjudecată cu Știința Baia Mare. Echipa a venit pe scenă imediat după Moș Crăciun, sosit special pentru întâlnirea cu copiiii mai mici și mai mari, în Piața Operei din Timișoara. Al treilea trofeu din patru adjudecat Timișoara a câștigat anul acesta Supercupa, trofeul de rugby în 7 și acum Cupa României. Doar în finala campionatului a cedat cu Baia Mare, formație care a părut deconcentrată în meciul jucat sâmbătă pe Arcul de Triumf, când aproape că a pus pe tavă primul eseu al timișorenilor. Rupanu a culcat balonul, dar a lovit bara la transformare. Popoaia a dat o lovitură de pedeapsă pentru maramureșeni, însă bănățenii au mai dat un eseu prin Bucur, iar Rupanu a transformat și mai marcat o penalitate pentru scorul pauzei: 15-3. În repriza a doua, ambele echipe au dat câte o lovitură de pedeapsă. Abia după eliminarea temporară a lui Trăuțan a dat și Baia Mare încercare, prin Alexe. Nu s-a transformat, iar apoi faptul că și Vasilovici a fost eliminat temporar pe final nu a mai contat. An mai greu decât s-a văzut la Timișoara Antrenorul Mugur Preda a recunoscut că pentru timișoreni a fost un an greu, chiar dacă au jucat patru finale. „Prima repriză eu zic că am controlat-o de la un capăt la altul și asta ne-am dorit. Putea să fie lejer diferență mai mare în prima repriză, cum a fost în finala de campionat. Dar eu zic că a ieșit bine, chiar și când am jucat în 13 am gestionat finalul de meci. Chiar dacă nu a fost repriza noastră cea mai bună, important e că am câștigat și am reușit să aducem un trofeu acasă. Cu siguranță a fost un an greu. Plecând de la accidentări și până la scăderea de formă în partea a doua. Am pierdut câțiva jucători, și câteva meciuri importante. Am reușit pe final să câștigăm mai pragmatic și să câștigăm un trofeu”, a precizat antrenorul principal. Cheia succesului: prima repriză Căpitanul și omul meciului au avut aceeași părere despre joc. „A fost un meci intens. Am început bine, am avut o primă repriză foarte-foarte bună. Ne-a spus și Mugur la pauză că poate a fost cea mai bună primă repriză din acest sezon. Din păcate, în a doua am început un pic cam relaxați. Am avut și un avantaj considerabil, dar suntem foarte bucuroși că am terminat cum ne-am dorit”, a declarat Alexandru Țăruș, ajuns căpitan pe final de sezon. Dragoș Ser a primit trofeul de „omul meciului”. „E o bucurie pentru mine că am primit trofeul de omul meciului, dar este o bucurie mai mare că am adus cupa înapoi în Banat. Am plecat de pe locul 4 înainte de semifinale și am ajuns să câștigăm Cupa României. A fost o primă repriză perfectă. O a doua repriză mai greu de gestionat, dar la sfârșit a ieșit foarte bine”, a precizat rugbystul. Rugbyștii au intrat în vacanță. Cei convocați la Stejari revin la antrenamente în 9 ianuarie, iar colegii de la Timișoara la jumătatea primei luni din an.