Alexandru Dedu, părere tranșantă despre situația handbalului românesc: Puteți să-i aduceți și pe Putin și Trump!
Handbalul românesc este într-o perioadă de recul de rezultate, iar alegerile pentru șefia federației bat la ușă. Fostul președinte Alexandru Dedu, care nu exclude o candidatură, este de părere că nu ar trebui să se aștepte minuni, iar handbalul se poate redresa doar după ce mai trec mulți ani. Alexandru Dedu ar putea candida în aprilie la conducerea Federației Române de Handbal Actual manager sportiv la Sport Club Municipal Timișoara, Dedu nu știe sigur dacă e tentat să candideze sau nu la șefia FRH. „Este o opțiune, dar nu este sub nicio formă o certitudine, fiindcă eu m-am angajat aici la un proiect și de obicei îmi duc lucrurile la capăt”, a spus Dedu, întrebat dacă îl tentează o candidatură, în contextul în care Constantin Din este tot mai contestat. Și Dedu a fost criticat, dar nivelul de nemulțumire față de fostul arbitru e mult mai ridicat. Mai cu seamă, pe partea de arbitraj, dar și din prisma scandalurilor selecționerilor și a rezultatelor echipelor naționale. Dedu vede o problemă legată de mentalitate românească Dedu spune că e greșit să se aștepte minuni după luna aprilie. „Puteți să-i aduceți și pe Putin și pe Trump președinți la Federația Română de Handbal, fiindcă rezultatele se vor schimba abia peste două cicluri olimpice. Se așteaptă ca un președinte să facă minuni, în condițiile în care există o rezistență la schimbare fantastică. Oamenii trebuie să accepte că nu mai suntem campioni mondiali. Trebuie să ne dăm jos de pe soclul acela și să punem toți ousl la muncă. Toate alegerile sunt subiective și emoționale, se gândește puțin când se pune ștampila. Suntem foarte talentați în sport, dar nimic nu vine de la sine”, a mai precizat Dedu. Anul trecut pe vremea aceasta, Alexandru Dedu conducea clubul Corona Brașov. Schimbarea de primar a dus la un scandal de proporții în orașul de sub Tâmpa. Actualul primar a spus că Dedu a cheltuit enorm de mulți bani. În cele din urmă, fostul handbalist al Barcelonei a plecat de la Brașov. Din februarie, a ajuns la clubul SCM Timișoara. A venit inițial ca manager al secției de handbal, iar apoi, i s-au delegat atribuții de conducere și asupra secțiilor de baschet și rugby, în ceea ce privește partea sportivă.
Jordan Chiles aruncă din nou noroi pe medalia Anei Bărbosu: N-au vrut să vadă trei femei frumoase, de culoare, pe podium
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a oferit o nouă declarație despre situația pe care a întâmpinat-o în vara anului trecut, după ce a pierdut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportiva americană a lansat acuze rasiste. La mai bine de un an de când a pierdut medalia în fața Anei Bărbosu la comisii, Jordan Chiles a oferit o nouă ipoteză, de data aceasta despre o eventuală tentă de rasism din partea TAS. Printre altele, gimnasta este de părere că reprezentanții de la Lausanne „nu au vrut să vadă trei femei frumoase pe podium”. Jordan Chiles, acuze de rasism privind medalia Anei Bărbosu Pe scurt, Jordan Chiles a terminat proba la sol pe poziția 5, a făcut contestație la fața locului, imediat după probă, apoi a obținut poziția 3. Ana Bărbosu a constatat, alături de echipa ei, că depunerea contestației a depășit timpul standard, iar americanca a fost deposedată de medalie. Încă de la prima decizie, aceasta a contestat aspru totul. „A trebuit să mă retrag de pe rețelele de socializare pentru o vreme. Pentru că era, știi, foarte greu să-mi dau seama că, ca atletă, darămite ca om, sunt acolo sus. Da, este un podium «în întregime de culoare», ceea ce este foarte rar, este evident ceva ce oamenilor nu le place. Ca femeie de culoare, am început să văd asta mai des. Nu voiau să vadă asta, nu voiau să vadă trei femei frumoase de culoare stând pe acel podium. Nu voiau să vadă faptul că pur și simplu dominam. Și am luat asta în serios”, a spus Jordan Chiles, conform Daily Mail. Șirul evenimentelor care au condus la disputa Bărbosu – Chiles Cunoscută global ca una dintre vedetele Statelor Unite ale Americii la gimnastică, Jordan Chiles a venit la Jocurile Olimpice ca una dintre favoritele la medalii. Sportiva a obținut doar locul 5 la proba de sol, în spatele Anei Bărbosu. Delegația americană a depus contestație, iar juriul a aprobat-o, „retrogradând-o” pe româncă sub Chiles, care a intrat pe podium. După contestația depusă de nord-americancă, delegația română a constatat că punerea adversarei pe podium a fost o greșeală, deoarece contestația a fost făcută prea târziu. Ana Bărbosu și-a căutat dreptatea la Tribunajul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar judecătorii de acolo i-au dat aviz pozitiv, motiv pentru care a primit medalia de bronz înapoi. Jordan Chiles a contestat decizia încă de la început, iar delegația americană consideră și astăzi că este titulara de drept a medaliei.
Nadia Comăneci a rupt tăcerea despre mariajul ei și despre cum a reușit să reziste 29 de ani lângă același bărbat
Nadia Comăneci, una dintre cele mai emblematice figuri ale sportului românesc, a discutat despre care i-a fost rețeta succesului în mariajul cu Bart Conner, soțul ei de peste 29 de ani. Fosta sportivă a dezvăluit că anul viitor vor celebra prin reînnoirea jurămintelor. O prezență publică tot mai frecventă, Nadia Comăneci nu pare că locuiește în Statele Unite ale Americii, deoarece participă tot mai des la evenimente autohtone sau europene. În cea mai recentă intervenție a ei, Nadia a discutat despre familie și cum funcționează atmosfera casei. Nadia Comăneci, secretul căsniciei de 30 de ani cu Bart Conner Nadia Comăneci a punctat că prietenia stă la baza relației cu soțul ei, Bart Conner, alături de care îl are pe Dylan. Cel din urmă este mezinul familiei, iar acum a plecat la studii în Santa Monica, la mii de kilometri de locuința din Oklahoma a familiei. „Da și facem 30 anul viitor. Nu le-am înnoit, însă anul viitor, la 30 de ani, de fapt 30-50, va fi un an plin de sărbători. Prietenia. Prietenia de bază pe care o avem și respectul. Respectul este extrem de important. Dylan ne-a părăsit, a plecat în Santa Monica, a început facultatea. Îi place ideea de independență, de a învăța ce înseamnă independența, vine și cu bune și mai puțin bune. Ne sună în fiecare zi, vorbim pe FaceTime și ne place că își încearcă viața într-o direcție care este puțin diferită față de a noastră. Studiază Business”, a spus Nadia Comăneci, conform Cancan. Dylan este un mare pasionat de mașini, deoarece a avut chiar și un job ca mecanic auto. Acum, fiul Nadiei Comăneci locuiește în Los Angeles, într-un apartament etajat pe care îl împarte cu fosta gimnastă atunci când este vizitat de părinți. A început filmarea documentarului „Nadia” Fosta mare sportivă a împlinit ieri vârsta de 64 de ani, iar acum a dezvăluit că este în pline filmări pentru documentarul „Nadia”. Regirozul acestui film este Tudor Giurgiu, care a avut planul de a realiza această peliculă pentru aniversarea de 50 de ani a primului „10” din istoria gimnasticii. „Știam de Tudor Giurgiu de ceva ani de zile, însă acum ne considerăm foarte buni prieteni deoarece lucrăm la documentarul ‘Nadia’ pentru anul viitor, a 50-a aniversare a primului 10. Și nu numai “Nadia”, ci o aniversare a gimnasticii, a sportului românesc și internațional. Cred că este un moment de istorie care trebuie sărbătorit și generația să se bucure de ce s-a întâmplat acum 50 de ani în sportul românesc”, a mai spus Nadia, conform sursei de mai sus.
Tricolorele, victorie mare în Cipru la baschet feminin! Urmează duelul cu Polonia

Prima reprezentativă de baschet feminin a învins miercuri, în deplasare, reprezentativa Cipru, scor 75-62 (42-31), în primul meci din grupa C a turului I preliminar al EuroBasket2027. Principalele marcatoare ale partidei au fost Pangalos 17 puncte, Akathiotou 13, pentru Cipru, respectiv Vîrjoghe 12, Armanu 11, Cătinean 10, Irimia 10, pentru România. România a încheiat partida cu 45.7% la aruncările din acțiune, 41.1% de la linia de 3 puncte și a dominat la capitolul recuperări (42 în total). În celălalt meci al grupei, Polonia a învins Slovacia cu 62-55, în deplasare. România va mai juca luna aceasta cu Polonia (15 noiembrie, deplasare) și cu Slovacia (18 noiembrie, acasă). Primele două clasate din fiecare grupă și cele mai bune trei echipe clasate pe locul al treilea (17 formații în total) se vor califica în faza a doua a preliminariilor. Meciurile se joacă în noiembrie 2025 şi martie 2026. Turneul final din 2027 va fi găzduit de Belgia, Finlanda, Lituania şi Suedia, care sunt calificate direct la turneul final şi vor juca separat, în grupa H, în același ferestre cu preliminariile. ”Sunt bucuros că am reușit să debutăm cu o victorie în această campanie de calificări. Vreau să felicit fetele pentru atitudinea pe care au avut-o pe teren. Bineînțeles, mai avem multe lucruri de pus la punct pentru a ajunge la jocul de baschet pe care mi-l doresc să-l arătăm. Dar este important că moralul este bun. Am controlat meciul de la început până la final, chiar dacă au existat și momente mai puțin bune pe parcurs. Un alt factor important este că nu avem accidentări după acest prim meci și suntem pregătiți să ne concentrăm toată energia pentru următorul meci, cel din Polonia, de sâmbătă”, a declarat selecționerul Cătălin Tănase. Care este lotul României? Ecaterina Armeanu, Alexandra Bobar, Ștefania Cătinean, Anisia Cruitoru, Nicoleta Ghiță, Gabriela Irimia, Ana Ivan, Rebecca Lipovan, Teodora Manea, Bianca Nan, Nicolett Orban, Mihaela Panait, Ioana Velcea, Anamaria Vîrjoghe. Ce s-a întâmplat în FIBA Europe Cup? CSM Oradea, locul doi în ultima ediție de campionat, a învins miercuri, pe teren propriu, formaţia Corona Braşov, scor 87-65 (42-30), în penultimul meci din grupa C a FIBA Europe Cup. În grupa G, CS Vâlcea a pierdut, tot pe teren propriu, cu liderul Dinamo Sassari, scor 65-97 (35-43). Sursă foto: Facebook / FR Baschet
SCM Universitatea Craiova pierde prima manşă din CEV Cup cu belgienii de la Greenyard Maaseik

Voleibaliştii de la SCM Universitatea Craiova au fost învinşi în prima manşă a turului preliminar din CEV Cup, în Belgia, scor 3-1, cu formaţia Greenyard Maaseik. După două ore şi un minut de la start, în „Steengoed Arena”, scorul pe seturi a fost: 25-12, 23-25, 25-21, 26-24. Au jucat pentru SCM Universitatea Craiova: Brzakovic, Sulista, Cuciureanu, Mihalescu, Chirino, Cuk, Baesso şi Kumagai – libero. „Am ştiut de la început că jucăm împotriva unei echipe bune, cu jucători de talie, aşa cum am mai spus. Eu zic că, după un început ezitant de meci, mă refer la primul set, echipa a început să joace din ce în ce mai bine şi pe final, s-a văzut, am pierdut setul patru în prelungiri, scor 26-24. Eu cred că acolo, cu ceva mai multă încredere şi cu mai multă atenţie puteam să luăm setul acela şi am fi avut şanse mai mari de a ne califica. Trebuie să remarc totuşi că jucătorii şi-au făcut treaba, au muncit, sunt mulţumit de ei cum au jucat, cum au abordat meciul. Acum trebuie să ne concentrăm pe returul de la Craiova, vom juca la noi, într-o sală total diferită de a lor, şi sunt convins că putem să obţinem o victorie mare, chiar şi o calificare, cu ajutorul publicului. S-a văzut ce frumos au încurajat echipa suporterii belgieni, ce zgomot au făcut într-un mod elegant şi mai mult ca sigur i-au ajutat. Şi eu îmi doresc aceeaşi atmosferă la Craiova şi să-i ajutăm pe aceşti băieţi minunaţi” a declarat antrenorul Dan Pascu, pentru pagina de facebook a SCM Craiova. Returul va avea loc miercuri, 19 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala Polivalentă din Craiova. Pentru a se califica, echipa antrenată de Dan Pascu trebuie să câştige acasă cu 3-0 sau 3-1 şi apoi „setul de aur”. Victorie cu 3-0 pentru Steaua în Cupa Challenge În prima manşă din turul I preliminar al Challenge Cup, Steaua Bucureşti s-a impus pe teren propriu, scor 3-0, cu azerii de la Khilasedichi Baku, pe seturi: 25-21, 25-20, 25-20. Au evoluat pentru echipa antrenată de Marcelo Fronckowiak: Georgiev, Baetens, Bălean, Radke, Raţă, Polak, Asmarandei şi Arroyo (libero). Manşa retur se va juca pe 20 noiembrie. Steaua Bucureşti s-a calificat în Challenge Cup după ce a câştigat Cupa Balcanică. Tot în turul 1 preliminar al Challenge Cup, Arcada Galaţi a învins cu 3-0, pe teren propriu, formaţia finlandeză Levoranta Sastamala, pe seturi: 25-16, 25-22, 25-15. Căpitanul gazdelor, Marian Bala, a reuşit nu mai puţin de 7 aşi în duelul cu nordicii. Au jucat pentru Arcada Galaţi, formaţie pregătită de selecţionerul Sergiu Stancu: Bala, Nikula, Stalekar, Savonsalmi, Lohmus, Aldea, Iereșcenko, Vanker, Dinculescu, Constantin şi Kosinski (libero). În seara aceasta, de la ora 21.00 (în direct pe TVR Sport), Dinamo Bucureşti joacă returul din turul 2 preliminar al Champions League cu ACH Volley Ljubljana, după ce în tur campioana României, antrenată de Bogdan Tănase, s-a impus cu 3-1.
O legendă a patinajului a rămas fără medalii după ce a fost prădată de hoți: Mi-au luat toate lucrurile de valoare!
O fosta vedetă a Jocurilor Olimpice, care se luptă cu cancerul la sân în această perioadă, dezvăluie că hoții i-au furat toate medaliile, în timp ce era plecată de acasă pentru a-și îngriji mama grav bolnavă. Legendara patinatoare Surya Bonaly, ajunsă la 51 de ani, stabilită în Las Vegas, a rămas cu această ocazie fără cele mai de preț lucruri câștigate în cariera sa. Celebra patinatoare Surya Bonaly a rămas fără toate medalii câștigate în carieră după ce a fost prădată de hoți Franțuzoaica Surya Bonaly dezvăluie că hoții i-au furat toate medaliile câștigate în carieră, profitând de faptul că era plecată pentru a-și îngriji mama grav bolnavă, scrie thesun.co.uk. Legenda patinajului, stabilită de mult timp în Las Vegas, se află și ea la rându-i în luptă teribilă cu cancerul de sân. Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, a fost lovită de un alt necaz. Ea a călătorit recent în Minnesota pentru a fi alături de mama ei în vârstă, care suferă și ea de cancer la plămâni, sâni și stern. La întoarcere, și-a dat seama stupefiată că locuința ei fusese jefuită. Postând mai multe fotografii cu ea alături de medaliile câștigate de-a lungul anilor, fosta mare patinatoare artistică a scris pe Instagram: „Vedeți, toate acele medalii pe care le-am câștigat în trecut, în timp ce concuram la diferite campionate mondiale și europene, din păcate au dispărut. Acum câteva zile, cineva, adică un cuplu, mi-a jefuit casa și mi-a furat toate obiectele de valoare. Fac un apel la locuitorii din Vegas sau la casele de amanet. Dacă vedeți vreodată medalii de aur și argint străine de vânzare, vă rog să sunați imediat la poliție. Mulțumesc” Înregistrările video ale jafului obținute de Fox5 arată două persoane, una într-un hanorac negru și alta într-o vestă de livrator, sosind la fața locului. Ulterior, aceștia au spart geamurile, au întrerupt WiFi-ul și au dezactivat astfel sistemul de securitate. „Cred că este cu siguranță că totul a fost organizat de niște oameni răi. Mi-am dat seama că medaliile mele dispăruseră. De campioană europeană, mondială, junioară, totul. Orice medalie pe care o aveam din cariera mea de patinaj” O anchetă privind spargerea a fost lansată de Departamentul de Poliție Metropolitană din Las Vegas. Bonaly, care a recunoscut că furtul i-a provocat o mare suferință, trăieșgte cu speranța că o să-și recupereze medaliile: „Sper și mă rog cu adevărat ca nimeni să nu topească acele medalii”. Foto: Mediafax Foto A ajuns celebră datorită unui procedeu interzis ulterior Surya Bonaly a câștigat 13 medalii la Campionatele Mondiale, Campionatele Europene și Campionatele Mondiale de Juniori de-a lungul carierei sale. A concurat la trei Jocuri Olimpice de iarnă în anii 1990, ocupând locurile patru și cinci. Vedeta născută la Nisa a intrat în istorie la Jocurile din 1998 de la Nagano, Japonia, când a devenit prima patinatoare artistică care a reușit un backflip la Olimpiadă. Bonaly va rămâne probabil singura femeie care a finalizat vreodată acest procedeu, mișcarea fiind interzisă de atunci.
Record doborât de Yu Zidi, fenomenala chinezoaică de 13 ani! A reuşit o cursă istorică la 200 de metri mixt
Yu Zidi, fenomenala chinezoaică de 13 ani, continuă să impresioneze o lume întreagă prin performanțele sale extraordinare. Sportiva de numai 13 ani a reuşit o cursă istorică la 200 de metri mixt, în cadrul Jocurilor Naționale de la Shenzhen, China. Yu Zidi, o înotătoare din China în vârstă de doar 13 ani, a uimit lumea sportului după ce a stabilit un nou record al Asiei la proba de 200 de metri mixt, în cadrul Jocurilor Naționale de la Shenzhen. Ea a terminat cursa în 2 minute și 7,41 secunde, depășind vechiul record al chinezoaicei Ye Shiwen, care fusese stabilit în 2012 la Jocurile Olimpice de la Londra. În competiția de la Shenzhen, Yu a fost cu aproape o secundă mai rapidă decât ocupanta locului doi, Yu Yiting, o sportivă mult mai experimentată. Performanța ei o plasează printre cele mai bune înotătoare din lume la această probă, recordul mondial fiind deținut în prezent de canadiana Summer McIntosh. Cine este Yu Zidi, noul fenomen propus de China în natația mondială Ascensiunea lui Yu a fost foarte rapidă. La doar 11 ani a fost aproape de calificarea la Jocurile Olimpice de la Paris. În 2025, ea a câștigat mai multe titluri naționale și a devenit cea mai tânără medaliată din istoria Campionatelor Mondiale, obținând bronzul cu ștafeta Chinei la 4×200 m liber. De asemenea, s-a clasat pe locul patru la probele individuale de 200 m mixt, 400 m mixt și 200 m fluture la Mondialele de la Singapore. Acum, sportiva din provincia Hebei speră să mai obțină o medalie de aur la Jocurile Naționale. Dacă evoluția ei va urma traseul firesc, iar motivația și concentrarea vor fi la aceiași parametri, atunci cu siguranță Yu Zidi va scrie istorie în natația mondială.
Aryna Sabalenka, lăsată baltă de Nike! Decizia gigantului american

Aryna Sabalenka, liderul clasamentului WTA, a primit o lovitură dură din partea sponsorului său tehnic! Bielorusa a făcut anunțul după ce și-a încheiat sezonul cu o înfrângere, în finala Turneului Campioanelor (3-6, 6-7 cu Elena Rybakina). Aryna Sabalenka a mărturisit că gigantul american Nike, care o sponsorizează pe bielorusă de mulți ani, a luat o decizie care a nedumerit-o la final de sezon. Concret, compania producătoare de echipamente sportive nu îi va mai oferi ținute personalizate Arynei Sabalenka în sezonul 2026, în ciuda faptului că aceasta domină circuitul WTA: ea a triumfat la US Open, aflându-se în continuare pe locul 1 mondial. Aryna Sabalenka, lovitură dură din partea sponsorului Nike: nu va mai primi echipamente personalizate în 2026 Sabalenka a făcut dezvăluirea neașteptată în cadrul unei conferințe la care a luat parte după Turneul Campioanelor. Un reporter a întrebat-o pe Aryna: „Poți vorbi despre această rochie frumoasă, decupată, pe care ai purtat-o? Și la ce ne putem aștepta în 2026 referitor la ținutele tale?” Aryna Sabalenka a răspuns că rochia de la Turneul Campioanelor a fost personalizată special pentru ea, dar acest lucru nu se va mai întâmpla în noul sezon. Ea va fi nevoită să poarte echipamente de serie, la fel ca majoritatea jucătoarelor din circuit: „Da, adică această rochie a fost un fel de proiect, să zicem, între mine și Nike. Am folosit o grămadă de idei pe care le aveam, iar ei mi le-au acceptat. Cred că a ieșit o rochie foarte cool. Oamenilor le-a plăcut, ceea ce este important, dar din păcate, sezonul viitor nu va fi atât de special pentru mine”, a precizat Aryna Sabalenka, potrivit Sports Illustrated. Reporterii au întrebat-o pe Aryna care este motivul din spatele deciziei neașteptate a sponsorului ei, iar campioana din Belarus a făcut haz de necaz: „Poate ar trebui să începem să trimitem mesaje către Nike pe Instagram și să punem puțină presiune, dar să așteptăm până în 2027, pentru că anul acela va fi greoi”, a mai spus Aryna Sabalenka. Interesant este că alte jucătoare, cum ar fi Naomi Osaka, vor beneficia de echipamente personalizate în sezonul următor. Osaka este cunoscută pentru faptul că poartă astfel de echipamente, cu design creat special pentru ea, la fiecare turneu de Grand Slam.
Ce a spus chirurgul fotbaliștilor de la Real Madrid după ce a operat o româncă

Antrenorul Ancăi Todoni (21 de ani) a oferit detalii uimitoare după ce sportiva din Timișoara a suferit o intervenție chirurgicală la umărul drept. Anca Todoni nu s-a operat în România, ea mergând la nimeni altul decât Manuel Leyes, unul dintre cei mai cunoscuți chirurgi ortopezi din Spania, specializat în traumatologie sportivă. Celebrul doctor care a tratat mai multe vedete de la Real Madrid, cum ar fi Thibaut Courtois, Eder Militao, Dani Carvajal sau Arda Guler, i-a făcut și o promisiune Ancăi Todoni. Chirurgul vedetelor de la Real Madrid a operat-o pe Anca Todoni: „A fost foarte drăguț” Adrian Cruciat, antrenorul lui Todoni, a dezvăluit că Sorana Cîrstea a fost cea care a ajutat-o pe colega ei mai tânără să meargă la reputatul chirurg: „Săptămâna asta merge la Madrid, la doctorul Leyes. Am reușit tot cu ajutorul Soranei să îi facem legătura cu un medic de mare prestigiu. A operat câțiva fotbaliști mari, pe Courtois, e o eminență în domeniu”, a povestit Cruciat la Radio România Timișoara. Antrenorul român a dezvăluit cum a reacționat doctorul spaniol după ce a realizat cu succes operația: „Am înțeles că a fost foarte amabil și drăguț, a plăcut-o mult pe Anca și a promis că va urmări îndeaproape recuperarea ei. Merge săptămâna aceasta să își scoată firele, să înceapă recuperarea”, a adăugat Cruciat. „Risca să se întâmple lucruri mai rele” Văzut drept o mare speranță a tenisului românesc, Anca Todoni a fost obligată să se opereze din cauza unei accidentări care o chinuia de ceva timp: „Nu putem încă să trasăm termeni în timp, trebuie să o luăm pas cu pas, să vedem cum răspunde umărul. Operația a fost foarte complexă și cumva cred că a fost un moment bun. Risca să se întâmple lucruri mai rele. Umărul a fost cumva reconstruit. Ceea ce voi nu știați, ea s-a chinuit cu aceste probleme încă de la început anului. Cu genunchiul, apoi cu umărul”, a precizat antrenorul Ancăi Todoni. După ce s-a operat la umăr, Anca Todoni le-a promis fanilor că o vor revedea pe teren în 2026: „Nu acesta este finalul de sezon pe care mi l-am imaginat, însă aleg să-l privesc ca pe un nou început. Sunt hotărâtă să revin mai puternică și mai motivată ca niciodată”, a transmis Anca Todoni, aflată pe locul 158 WTA.
Noi probleme pentru Simona Halep! A ieșit scandal: Ne mai luați și cu dragilor!

Simona Halep (34 de ani) pregătește un eveniment de zile mari, ocazie cu care le va spune adio fanilor, dar campioana tenisului întâmpină dificultăți legate de organizare. Meciul oficial de retragere al Simonei Halep, programat pentru 13 iunie 2026, este organizat de grupul Sports Festival din Cluj, care gestionează imaginea constănțencei. După ce Halep a fost entuziasmată de ritmul în care s-au vândut primele bilete scoase la vânzare, românca și colaboratorii ei s-au trezit cu numeroase reclamații. Multe persoane care s-au preînregistrat pentru a putea achiziționa bilete în regim Early Bird (la prețuri reduse) s-au plâns că nu au primit link-ul necesar pentru a putea rezerva tichetele: „Serios? De ce nu au primit toți cei preînregistrați link-ul pentru achiziția biletelor?”, au întrebat fanii, indignați, pe pagina de Facebook a Sports Festival. Alți utilizatori au folosit cuvinte și mai dure, spunând că au depuse eforturi pentru a prinde bilet, dar au fost lăsați cu ochii în soare: „Stăm ca proștii cu ochii pe mail în timpul serviciului, sperând că poate-poate vă îndurați să ne dați linkul. Frate, dacă nu vă țin serverele, schimbați providerii!”, a comentat alt internaut. Inițial, organizatorii au dat vina pe o eroare de sistem: „Bună ziua, a existat o eroare de sistem pe care au semnalat-o și alte persoane. Încercăm să identificăm împreună cu partenerii de la Entertix ce s-a întâmplat și cum putem remedia. Vom trimite e-mail către toți cei afectați cu soluția pe care am găsit-o. Mulțumim pentru răbdare”. „Ne mai luați și cu ‘dragilor’” Apoi, reprezentanții Sports Festival au anunțat că de fapt au fost trimise e-mailuri către toți cei preînregistrați, dar multe dintre ele au intrat în spam: „Dragilor, ne pare sincer rău că nu ați reușit cu toții să achiziționați un bilet. E-mailurile au fost trimise din sistemul Entertix către toți cei preînregistrați, cu excepția celor care au introdus o adresă incorectă sau s-au dezabonat între timp. Am observat că, în multe cazuri, mesajul a ajuns în folderele Spam / Junk / Promotions, motiv pentru care unii dintre voi nu l-ați găsit la timp. Mâine (n.r. – marți) vor fi disponibile 6.800 de bilete: 300 la preț Early Bird și 6.500 la preț normal. Astăzi au fost puse în vânzare 1.200 de bilete, pentru aproximativ 7.000 de persoane preînregistrate și s-au epuizat în 8 minute. Vă ținem pumnii tuturor să prindeți mâine un bilet”. Doar că explicația organizatorilor nu i-a satisfăcut pe toți fanii, aceștia susținând în continuare că nu au primit e-mailurile nici în spam, deși au introdus adresa corectă: „Ne mai luați și cu dragilor… Păi și acea preînregistrare ce sens a mai avut dacă a prins care a putut? Mergea mai bine scuza cu eroarea de sistem, era mai putin pe față”, i-a criticat alt utilizator pe colaboratorii Simonei Halep. Altă persoană preînregistrată, care nu a primit e-mail, s-a arătat revoltată după ce și-a verificat folderul spam: „Cum adică adresa incorectă? Nici măcar în spam nu a ajuns. Atunci preînregistrarea cum am putut să o fac cu adresa validă și corectă, iar astăzi nu am primit link-ul?”. Fanii Simonei așteaptă noi clarificări din partea organizatorilor, dar până atunci pot achiziționa bilete „Regular”, la prețuri cuprinse între 190 și 440 de lei. Biletele în faza Early Bird au costat mai puțin, între 145 și 340 de lei, și s-au epuizat într-un timp record: „Cea mai mare cerere de bilete pe care am avut-o vreodată pentru un eveniment! 1.200 de bilete s-au epuizat în 8 minute la meciul de retragere al Simonei Halep, peste Andre Agassi, peste Ronaldinho!”, a anunțat Patrick Ciorcilă, cofondatorul Sports Festival.