Prietena Soranei Cîrstea din WTA, la ora adevărului după ce Simona Halep a acuzat-o că a votat împotriva ei
Donna Vekic (29 de ani, locul 79 WTA), una dintre cele opt sportive acuzate de Simona Halep că au votat împotriva ei în Consiliul Jucătoarelor WTA, este protagonista unui interviu special. Donna Vekic, prietenă și fostă parteneră de dublu a Soranei Cîrstea, a vorbit despre latura mai puțin plăcută a circuitului profesionist, atingând subiecte inedite în interviul acordat Elle Croația. Alături de Victoria Azarenka (Belarus), Caroline Garcia (Franța), Madison Keys (SUA), Jessica Pegula (SUA), Daria Saville (Australia), Gabriela Dabrowski (Canada) și Aleksandra Krunic (Serbia), Vekic a fost acuzată de Simona Halep că i-a blocat revenirea în top. Românca susține că votul acestora a făcut imposibilă recuperarea locului pierdut de constănțeancă din cauza suspendării. Donna Vekic, una dintre dușmancele Simonei Halep, a participat la o ședință foto spectaculoasă, prilej cu care a atins mai multe subiecte interesante. Ea a vorbit despre ritmul infernal la care sunt supuse jucătoarele de tenis: „De obicei, când mă trezesc, primul lucru pe care îl fac este să văd dacă mă doare ceva. Asta e unul dintre lucrurile pe care abia aștept să le trăiesc după ce mă voi retrage din tenis: să mă trezesc și să nu conteze dacă mă doare puțin gâtul sau spatele. Să știu că nu trebuie să mă îngrijorez dacă voi putea duce la capăt toate antrenamentele zilei”, a declarat Donna. Croata a explicat și cât de important este staff-ul din spatele ei, spunând că lucrează cu mai mulți preparatori fizici: „În echipa mea am antrenor de tenis, preparator fizic, mai mulți fizioterapeuți și medici. Fără ei, nu aș putea face față”, a afimat Vekic, dezvăluindu-și apoi ritualurile de zi cu zi: „Indiferent dacă sunt sau nu în turneu, dimineața mea începe cu o cafea. Îmi plac diminețile lente, iar dacă nu sunt la competiții, încerc să-mi organizez ziua în acest ritm. Urăsc antrenamentele de dimineață, așa că, dacă pot, mă antrenez după ora 11, ca să beau cafeaua în liniște, să iau micul dejun și abia apoi să încep ziua”. Reporterul i-a adresat apoi o întrebare indiscretă Donnei: „Tu îți permiți lucruri interzise? Să te îmbeți, să ajungi acasă în zori, să mănânci junk food, să joci jocuri video, să dansezi până la epuizare, să sari în apă cu capul înainte, să te plimbi cu motorul?”. Donna a răspuns zâmbind: „Nu sunt genul ‘party girl’, îmi place cel mai mult să ies la cină cu prietenii. Dar iubesc spicy margarita și un vin bun. Totuși, e important pentru mine să mă culc la timp și să mă trezesc bine a doua zi. Ultima dată când am ieșit serios a fost la Paris, după medalie”, a dezvăluit Donna Vekic.
Cum s-a infiltrat Cosa Nostra în NBA. Planul mafiei italiene i-a uimit și pe cei de la FBI

FBI a pornit o adevărată investigație șoc în sportul american. Celebra „Cosa Nostra” s-a infiltrat în NBA, totul pentru a obține venituri uriașe din jocuri de noroc ilegale și fraude sportive. Italienii i-au șocat pe federalii americani prin planul lor. Sportul american este în șoc, după ce FBI a arestat peste 30 de persoane care erau direct implicate în NBA. Jucători, antrenori și membri ai familiilor cunoscute pentru activitatea criminală precum Bonnano, Cambino, Genovese sau Licchese au fost arestați. Jucători și antrenori de NBA, arestați de FBI pentru fraude Kash Patel, șeful FBI a discutat despre modul în care celebrul clan „Cosa Nostra” s-a implicat în NBA pentru a produce fraude sportive. Mafioții italieni au fost deconspirați, iar federalii spun că întregul plan este „cea mai îndrăzneață schemă de corupție sportivă de când pariurile au devenit legale”. Printre cei arestați se numără Terry Rozier, jucător al celor de la Miami Heat, dar și antrenorul Chauncey Billups, de la Portland Trail Blazers. Cei doi sunt acuzați că au participat într-o organizație care se ocupă cu pariurile ilegale în NBA. Meciul care a atras atenția federalilor americani este unul dintre Charlotte Hornets și New Orleans Pelicans, organizat în martie 2023, când au fost plasate un număr mare de pariuri din partea unui jucător profesionist. Acesta a pariat de 30 de ori pe un eveniment, cu un total de 13.759 de dolari. Toate cele 30 de pariuri aveau în centru un singur jucător, pe Rozier, care atunci activa la Charlotte Hornets. Acesta a jucat doar 10 minute atunci, iar după a acuzat o accidentare la picior. Acum, jucătorul lui Miami Heats este acuzat de fraude sportive. „Cosa Nostra”, poker ilegal cu oameni din NBA Mai mult decât atât, antrenorul Billups de la Portland Trail Blazers, a intrat într-un cerc care organiza meciuri de poker ilegale. Planul mafioților era de a câștiga sume uriașe de bani din meciuri cu sportivi profesioniști prin tehnologii avansate de fraudare. Italienii foloseau, conform procurorului general Joseph Nocella Jr., mese cu raxe X de înalta tehnologie și lentine de contact pentru a citi jocul și a putea acționa în consecință pentru a câștiga sume uriașe de bani fraudulos. „Inculpații au folosit o varietate de tehnologii de fraudă extrem de sofisticate, unele dintre acestea fiind furnizate de alți inculpați în schimbul unei părți din profiturile schemei”, a spus procurorul de caz, Joseph Nocella Jr., conform Marca.
Conor McGregor dezvăluie cum i s-a schimbat viața, după ce a pierdut procesul în care este acuzat de viol: Am pornit într-o călătorie spirituală. Sunt mântuit
Connor McGregor, unul dintre cei mai populari luptători UFC din lume, a discutat despre cum i-a schimbat viața procesul pierdut în care este acuzat de viol. Irlandezul se pare că a găsit calea spre spiritualitate, iar acum are planuri mari de viitor cu iubita lui. După ce a trecut printr-un proces lung, în care a fost acuzat de viol, Connor McGregor a pierdut. Sportivul recunoaște că s-a căit, iar acum este mult mai atent la ceea ce este în jurul lui, mai ales spiritual. Mai mult decât atât, irlandezul a fost văzut cu o verighetă, semn că s-a căsătorit cu iubita lui, Dee Devlin. Connor McGregor a găsit calea spre spiritualitate după acuzațiile de viol Ajuns la vârsta de 37 de ani, Connor McGregor nu s-a mai luptat din anul 2021, deși a fost provocat de-a lungul timpului de multe nume. Sportivul a trecut printr-un proces dur, în care a fost acuzat de viol, pe care l-a pierdut. Din acest motiv, irlandezul a pornit într-o călătorie spirituală. Partenera lui, Dee Devlin, în vârstă de 38 de ani, i-a fost alături în procesul de viol, care i-ar fi putut distruge cariera. Cei doi sunt împreună de 16 ani, iar acum, după o lungă perioadă, pare că se apropie de căsătorie, deoarece McGregor a fost văzut cu un inel la mână. Luptătorul a pierdut apelul în cazul de viol pe care Nikita Hand l-a intentat. Irlandezul trebuie să îi plătească femeii suma de 250.000 de euro, plus cheltuieli de judecată. Connor McGregor vrea să revină în vara anului viitor la evenimentul UFC White House. Până în martie, el este suspendat pentru doping, după o pedeapsă de 18 luni. Conor McGregor said he’s been on a spiritual journey over the past few weeks 🙏 “There is a higher power. I live my life by God’s word. I am saved. I am healed.” pic.twitter.com/lDLkmRWfZo — Happy Punch (@HappyPunch) October 23, 2025 Ce a declarat Connor McGregor după ce a pierdut procesul legat de viol Connor McGregor pare mult mai calm în ultimul lui discurs, în care a vorbit despre ce a făcut în ultima perioadă după acuzațiile de viol. Irlandezul admite că a luat calea divinității, iar acum este mult mai liniștit alături de familia lui. Sportivul a admis că a cerut-o în căsătorie pe iubita lui, care îi va deveni soție curând. „Nu sunt aici din întâmplare. Există o putere superioară, Dumnezeu, care îmi dictează calea mea și a tuturor din jur. Trăiesc viața după cuvântul lui Dumnezeu. De când am discutat ultima dată, am intrat într-o călătorie spirituală. Sunt salvat. Sunt vindecat. Având în vedere toate acestea, lumea se va bucura de asta. Scânteia mea competitivă care a fost odată în inima mea este acum o flacără care urlă. Sunt nerăbdător. Acum trebuie să mă concentrez și să mă închid în mine. Asta am și făcut, iar acum sunt într-o etapă în care revin și arăt ce sunt. Acum sunt aici cu propria mea familie, copiii mei frumoși, logodnica mea, viitoarea mea soție în curând”, a spus Connor McGregor, prezent la un eveniment în Roma.
Cum a reacționat Cătălina Ponor după ce rusoaica Angelina Melnikova a luat aurul la Mondiale

Gimnasta rusă Angelina Melnikova, care concurează sub steag neutru, a câștigat titlul mondial la individual compus. Rusoaica a învins-o la limită pe americana Leanne Wong, diferența fiind de doar o zecime de punct între cele două gimnaste. Cătălina Ponor a reacționat imediat după aurul cucerit de rusoaică, bucurându-se foarte mult pentru revenirea senzațională izbutită de Melnikova. Reamintim faptul că gimnastii și gimnastele din Federația Rusă au primit interdicție după invazia lui Vladimir Putin asupra Ucrainei în 2022. Acum, Angelina Melnikova a primit dreptul de a reveni în gimnastica mondială, însă a trebuit să participe sub steagu neutru. Revenirea cu un triumf de acest fel a impresionat-o pe Cătălina Ponor, iar fosta campioană la gimnastică a felicitat-o imediat pe rusoaică pentru ce a realizat. „Angelina Melnikova s-a întors! Felicitări tuturor gimnastelor! Angelina Melnikova, ai reușit după atât de mulți ani”, a fost mesajul postat de Cătălina Ponor imediat după succesul senzațional reușit de gimnasta din Rusia. Angelina Melnikova, performanță fantastică la Campionatele Mondiale de gimnastică de la Jakarta Melnikova se afla pe locul trei înaintea ultimei rotații, dar a obținut 13.466 la exercițiul la sol, cu 0,366 mai mult decât în calificări. Deși a avut mici greșeli și nu se aștepta să câștige, scorul i-a fost suficient pentru a urca pe primul loc. Aceasta este al doilea titlu mondial la individual compus pentru Melnikova, după cel din 2021, când o învinsese tot pe Wong. Diferența dintre ele, de doar o zecime, este cea mai mică din 2017. Pentru Melnikova, competiția a marcat revenirea la nivel global, după ce gimnaștii ruși au fost suspendați din competiții în urma invaziei Ucrainei. Ea a primit aprobarea de a concura ca sportivă neutră la începutul lui 2025 și a renunțat la o candidatură politică pentru a-și păstra acest statut. Leanne Wong, gimnasta americană în vârstă de 22 de ani, a urcat de pe locul patru până pe doi grație unui sărituri dificile de tip Cheng, menținând seria de 23 de ani cu cel puțin o americană pe podiumul mondial.
Simona Halep a speriat concurența! Cât costă o masă la restaurantul din Poiana Brașov al fostului lider WTA
Simona Halep, fosta campioană a tenisului în vârstă de 34 de ani, s-a orientat și mai mult către afacerile din Horeca dupa ce a agățat racheta în cui la începutul sezonului. După ce a fost numărul 1 în tenis, Simona Halep își propune să facă același lucru și în afaceri, mai ales că acum are timp să se implice direct. „Simo” a investit puternic în domeniul Horeca, uimind atât cu serviciile oferite în hotelurile și restaurantele sale, cât și prin prețurile practicate. Având în vedere că începe sezonul sejururilor la munte, Halep își concentrează atenția pe atragerea turiștilor în hotelul său de patru stele din Poiana Brașov, care îi poartă numele, dar și la restaurantul complexului. Simona Halep propune un meniu variat la restaurantul „SiHA”, cu preparate atât românești, cât și internaționale. Iar prețurile nu se numără printre cele mai mari din Poiana Brașov, situându-se mai degrabă la un nivel mediu. Spre exemplu, un șnițel de pui cu cartofi prăjiți costă 54 de lei, pulpe de pui la ceaun cu sos de usturoi și mămăliguță tot 54 de lei, iar pentru o porție de carne la garniță cu mămăliguță și sos de usturoi, turiștii care îi trec pragul Simonei trebuie să scoată din buzunar 65 de lei. Halep a inclus în meniu și preparate mai sofisticate, cu prețuri pe măsură: un antricot black angus cu hribi la tigaie costă 179 de lei, bibanul la cuptor cu capere, roșii confiate, broccoli și cartofi gratinați are un preț de 108 lei, iar cotletele de berbecuț cu barot de fistic, cartof zdrobit și piure de mazăre cu mentă costă 139 de lei în restaurantul Simonei Halep de la Poiana Brașov. Cum arată restaurantul Simonei Halep: „Pune accent pe confort” Restaurantul se află în incinta Hotelului Simona Halep din Poiana Brașov, fiind decorat cu tablouri care o înfățișează pe campioana tenisului: „Designul restaurantului pune accent pe confort și pe crearea unei atmosfere în care te poți destinde cu adevărat. Cu scaune comode, spațiu generos și o ambianță caldă, SiHA este locul în care te simți bine de la prima vizită. Fiecare detaliu al restaurantului contribuie la o experiență gastronomică plăcută. Restaurantul nostru este perfect pentru momentele în care îți dorești o pauză de la agitația cotidiană, fie că ești oaspetele nostru de la hotel sau vizitator. Meniul nostru diversificat aduce împreună preparate internaționale și rețete tradiționale reinterpretate cu un strop de creativitate. De la aperitive savuroase și supe aromate până la feluri principale consistente și deserturi irezistibile, fiecare farfurie spune o poveste gastronomică unică. Pentru o experiență completă, recomandăm specialitățile casei, pregătite cu pasiune de bucătarii noștri”, este mesajul de prezentare al restaurantului Simonei Halep. Fostul lider WTA a strâns 40,2 milioane de dolari din premiile la turnee în carieră, iar o bună parte i-a reinvestit în afacerile din domeniul Horeca pe care le derulează atât la mare, cât și la munte.
Japonezul zburător! Hashimoto Daiki a câştigat aurul la individual compus pentru a treia oară consecutiv la Campionatele Mondiale de Gimnastică
Japonezul Hashimoto Daiki câștigă a câștigat medalia de aur la la individual compus masculin pentru a treia oară consecutiv la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică de la Jakarta. Niponul este doar al doilea sportiv care are în palmares trei titluri mondiale la rând și primul de la seria de șase titluri consecutive a compatriotului său Uchimura Kohei. Gimnastul asiatic a câștigat medalia de aur la individual compus masculin la Campionatele Mondiale de Gimnastică din 2025 de la Jakarta, în Indonezia, potrivit olympics.com. Niponul a obținut un scor total de 85,131, peste Zhang Boheng din China (84,333), care a câștigat argintul. Elvețianul Noe Seifert (82,831) a fost surprinzătorul medaliat cu bronz. Hashimoto și-a adăugat astfel al treilea titlu mondial consecutiv la individual compus, după ce a câștigat anterior aurul în 2022 și 2023. Succesul de acum vine după ce o cădere în finala Jocurilor Olimpice de vara trecută de la Paris 2024 l-a costat un loc pe podium. „Sunt foarte fericit că am câștigat Campionatele Mondiale de astăzi, mai ales pentru că nu am putut câștiga medalia de aur la individual compus la Paris anul trecut”, a declarat Hashimoto. Foto: Mediafax Foto Luptă palpitantă în finală Finala de miercuri a fost una incredibilă. S-au luptat pentru supremație Hashimoto, campionul olimpic de la Tokyo 2020, Zhang, medaliatul cu aur la individual din 2021, și campionul olimpic en-titre, Oka Shinnosuke. Mai mereu, cei trei au fost separați de mai puțin de jumătate de punct. Hashimoto a condus după două probe, dar Oka a ajuns pe primul loc după patru probe, însă în a cincea rotație, Oka a ratat o combinată la sol, aparatul unde a avut dificultăți atât la antrenament, cât și în prima zi de competiție. Eroarea l-a costat șansa de a-și consolida titlul olimpic la această ediție a Campionatelor Mondiale. Japonezul a revenit în frunte. A fost primul care a început și a avut un exercițiu foarte bun la paralele, notat cu 14,433. De partea cealaltă, Zhang a părut ezitant de la începutul exercițiului, iar nota sa de 13,933, l-a propulsat pe Hashimoto cu un avantaj de 0,398 înainte de rotația finală. Cu titlul pe masă, Hashimoto a reușit 14.700 la bara în ultima probă și și-a asigurat astfel medalia de aur. „A fost o luptă foarte grea și strânsă până la final, dar am avut încredere în mine și am reușit să rămân concentrat asupra evoluției mele. Cred că această încredere în mine a dus la rezultatul final, iar când am atins bara la final, a fost o senzație uimitoare”, a concluzionat sportivul nipon.
Marea finală din Super Rally de la București se încinge la maximum! Actualul campion e marele favorit și anul acesta
Pilotul timișorean Radu Benea este lider și mare favorit să își asigure titlul la turisme pentru al doilea an consecutiv, la marea finală a Campionatului Național de Super Rally, care va avea loc sâmbătă, în centrul municipiului București. Cu două victorii din trei etape în actuala stagiune, pilotul echipei Canova Racing are 62 de puncte, în timp ce principalul său contracandidat, Lucian Răduț, totalizează 58. Astfel, orice clasare a timișoreanului înaintea adversarului său îi va aduce din nou titlul în buzunar. Un total de 26 de piloți de top vor concura sâmbătă, pe Calea Victoriei, pe un traseu special amenajat în zona Ateneului Român și a Sălii Palatului, în etapa care va decide campionii sezonului 2025, în competiția fondată de Mihai Leu în urmă cu opt ani. Printre cei care vor lua startul în Trofeul UniCredit Leasing se numără Simone Tempestini, Costel Cășuneanu, Vali Porcișteanu și Bogdan Marișca. Pentru Radu Benea, un nou titlu în Super Rally ar încununa un an senzațional, după ce, în urmă cu două săptămâni, a devenit în premieră campion național la turisme – din peste 100 de piloți – la viteză în coastă, în divizia dominată în ultimul deceniu de Mihai Leu și Alexandru Pițigoi. „Ar fi incredibil pentru echipa noastră. Suntem totuși la început de drum în motorsport și am avut parte de un sezon la care poate nici nu am visat. Pe lângă titlul meu, Nicolas a devenit campion la juniori, iar acum am ocazia de a obține și acest trofeu la Super Rally. Ar fi o încununare a eforturilor noastre din 2025, un an în care am muncit zi de zi”, a spus Benea. Pe lângă titlul individual, Canova Racing poate obține bronzul la echipe, iar Nicolas Benea, juniorul de doar 17 ani, poate deveni cel mai tânăr pilot care încheie pe podiumul final al unei clase în Super Rally, dacă își va păstra poziția a treia la divizia dedicată mașinilor cu tracțiune față. Etapa programată sâmbătă va debuta la ora 10:00, cu primele manșe de antrenamente, iar cele două manșe de concurs sunt programate la ora 14:00. Accesul publicului va fi gratuit, atât la manșele de concurs, cât și în zona padocurilor, unde fanii își pot întâlni piloții preferați.
Dacia Bigster este o rachetă pentru Renault! Cum a crescut producătorul auto francez datorită maşinii româneşti
În al treilea trimestru din 2025 au fost generate venituri incredibile, iar furnizorul de mașini și-a confirmat obiectivele, deși acum un an acțiunile au scăzut cu aproape 20 de procente. Propulsată de modelul electric R5 și de Dacia Bigster, Renault își accelerează creșterea și depășește ușor așteptările. Renault a crescut incredibil în doar 12 luni, datorită modelului Dacia Bigster Lipsită de arhitectul redresării, Luca de Meo, care a plecat pentru a conduce Kering, Renault este în proces de recucerire a pieței. Cu toate acestea, producătorul auto a generat venituri de 11,43 miliarde de euro datorită mai ales creșterii volumelor de vânzări. Compania a dat un avertisment dur privind în iulie anul trecut, când și-a redus obiectivele pentru 2025, iar acțiunile sale au scăzut cu 18,5%. „Schimbarea directorului general și reducerea obiectivelor au adus în prim-plan probleme legate de dimensiune, anvergură și amprentă globală, probleme care nu au dispărut niciodată, ci au fost umbrite de redresarea operațională din ultimii ani”, remarca tradingsat.com în septembrie. Din fericire, însă, publicarea rezultatelor din trimestrul al treilea nu a adus de data aceasta surprize neplăcute pe piață. Presiune asupra prețurilor Din iulie până la sfârșitul lunii septembrie, Renault a generat venituri de 11,43 miliarde de euro, în creștere cu 6,8% față de anul precedent și cu 8,5%, dacă nu se iau în calcul efectele pieții valutare. Potrivit UBS, previziuneaa medie a analiștilor a fost de 11,37 miliarde de euro. Grupul auto a fost impulsionat în special de Mobilize Financial Services, divizia de finanțare auto a companiei, care a înregistrat o creștere de 18,4%, ajungând la 1,6 miliarde de euro. Cea mai importantă rămâne însă divizia auto a Renault, care a generat venituri de 9,82 miliarde de euro, în creștere cu 5% conform datelor publicate și cu 6,8% excluzând efectele valutare. Această sumă este în conformitate cu consensul (9,8 miliarde de euro). Prețurile au avut un impact negativ de 0,8 puncte procentuale, compania invocând presiunea comercială și condițiile dificile de piață din Europa. Mutarea vânzărilor către produse mai scumpe, cu marjă de profit mai mare, a contribuit cu 0,9 puncte la creștere. Obiective confirmate Volumele au avut un impact pozitiv de 3,2 puncte procentuale. Creșterea de 9,8% a înmatriculărilor a fost parțial compensată de reducerea stocurilor mai mare a dealerilor, care a ajuns la 98.000 de unități în trimestru, comparativ cu 72.000 cu un an mai devreme. Consensul a fost pentru un impact de -0,9 puncte pentru prețuri, 2,6 puncte pentru mixul de produse și 2,8 puncte pentru volume. La începutul tranzacționării la Bursa de Valori din Paris, acțiunile Renault au crescut cu 1% în urma acestei publicații. La sfârșitul acestui trimestru, Renault a confirmat că vizează o marjă operațională de 6,5% și un flux de numerar între 1 miliard și 1,5 miliarde de euro pentru exercițiul financiar în curs. Compania a mai indicat că se așteaptă la un efect mai mare al „mixului de produse” în trimestrul 4, datorită „contribuției mai puternice a Bigster și Renault 5 E-Tech, precum și a creșterii producției Renault 4 E-Tech”. În ceea ce îl privește, directorul financiar a confirmat că conducerea companiei va prezenta un nou plan strategic în primul trimestru al anului 2026. Executivul a indicat, de asemenea, că acest plan va include o componentă privind costurile și reducerea pragului de rentabilitate al companiei.
Nadia Comăneci, devastată după ce fiul ei a plecat de acasă. Am avut două zile foarte triste. Am simțit un gol
Nadia Comăneci, una dintre legendele sportului românesc, a dezvăluit că plecarea fiului ei de doar 19 ani de acasă a devastat-o. Dylan a decis să își ia soarta în propriile mâini și să meargă la facultate departe de familie. Fosta gimnastă admite că a fost foarte tristă în urma deciziei sale. Ajunsă la vârsta de 64 de ani, Nadia Comăneci are acum parte de „probleme” părintești. Dylan, fiul ei de doar 19 ani, a plecat la facultate, dar fosta sportivă recunoaște că nu se simte încă obișnuită cu ideea. Deși vorbesc zilnic, dorul este unul mare. Nadia Comăneci, tristă după plecarea fiului ei la facultate Dylan a decis să plece departe, în California, pentru a-și trăi studenția. Tânărul de 19 ani a ales Universitatea Santa Monica, care este la peste 2.100 de kilometri de casă. Nadia Comăneci și soțul ei, Bart Conner, locuiesc în orașul Norman, lângă Oklahoma City. „Fiul meu deja a plecat în Santa Monica la facultate. Să fiu sinceră, am avut două zile foarte triste, am simțit un gol. M-am gândit că totuși este o fază a lui, în care trebuie să își încerce identitatea, să vadă ce dorește să facă. Acum ne sună în fiecare zi. Camera este semi-goluță. Vine la Crăciun și când are vacanță la școală. Ne sunăm în fiecare seară face time, vorbim”, a spus Nadia Comăneci, conform Antena Stars. Fosta mare gimnastă locuiește alături de soțul ei într-un conac de 400.000 de dolari, situat în apropierea orașului Oklahoma City. „Zeița de la Montreal” admite că abia așteaptă Crăciunul pentru a se întâlni iar cu fiul ei. Cei doi au o avere estimată la 25 de milioane de dolari. De ce nu a ales fiul Nadiei Comăneci o carieră în sport Deși vine dintr-o familie cu puternic background sportiv, Dylan a ales să nu urmeze o carieră în acest domeniu. Tânărul de 19 ani a avut alte planuri, spune Nadia Comăneci, deși a cochetat cu multiple sporturi pe perioada liceului. „Dylan este ambițios și hotărât în tot ceea ce își propune să facă. Cred că a moștenit aceste calități de la amândoi. Când ai doi părinți sportivi de performanță, campioni olimpici, care au aplicat și în viața de zi cu zi învățămintele din sport – organizare, disciplină, ambiție și devotament – nu cred că poți fi altfel. Știu că poate mulți s-ar fi așteptat să urmeze același drum că noi, dar sunt mândră de el că știe exact ce îi place, ce poate și ce vrea să facă mai departe. Dylan a cochetat cu mai multe sporturi, fie la școală, fie din curiozitate. Iar noi l-am încurajat să încerce orice sport îi place, pentru că știm ce beneficii are sportul în general și că sportul formează caractere puternice, chiar dacă nu îl practici neapărat la nivel de performanță. Acum face sport doar că hobby și și-a ales un drum academic diferit, pentru că îi place să construiască lucruri, să repare, să recondiționeze. A lucrat, spre exemplu, într-un atelier de recondiționat mașini retro și a fost foarte încântat”, a mai spus Nadia, conform sursei.
Andrei Cornea, campion olimpic la Paris 2024, se pregătește de cel mai important pas din viață: căsătoria. SPECIAL
Peste două săptămâni familia canotajului românesc se va reuni, din nou, pentru distracție. Motivul? Campionul olimpic Andrei Cornea se va căsători religios cu Mădălina Moroșanu, colega lui. Despre pregătirile de nuntă am aflat mai multe amănunte chiar de la viitorul ginere. Andrei Cornea lasă sportul deoparte! Se pregătește de căsătorie „După ce am intrat în vacanța de după Campionatele Mondiale din China, am început să mă ocup de pregătirea nunții. Petrecerea va avea loc într-o locație de lângă Fălticeni. Lumea care mă cunoaște știe că sunt o persoană căreia îi place să fie atentă la detalii. Așa că vreau ca la nunta noastră invitații să se simtă cât mai bine și evident să spună că a fost o nuntă pe care nu o vor uita prea curând”, a spus zâmbind Andrei Cornea. Chiar dacă în zona Moldovei nunțile sunt garnisite cu foarte multe tradiții, Andrei a dezvăluit că el nu va merge pe respectarea acestora. „Ne-am propus să fie o nuntă cât se poate de modernă, dar fără respectarea tradițiilor. Și asta nu pentru că mie nu mi-ar plăcea tradițiile din zona noastră. Dar fiind foarte multe datini de nuntă ar trebui să le respectăm pe toate”, a mai adăugat el . Un costum de ginere inedit Pentru costumul de ginere, Andrei Cornea a colaborat cu cei de la Consiglieri. „Este costumul pe care mi l-am dorit. Dacă pot glumi puțin, aș spune că nu vorbim aici doar de ideea de modern. Este un costum care va fi adaptat fiecărui moment important al serii. Va fi o mică surpriză”, a adăugat valorosul canotor. Canotorii români Andrei Cornea şi Marian Enache au cucerit medaliile de aur în proba de dublu vâsle masculin, joi, la Jocurile Olimpice de la Paris, după o cursă pe care au condus-o aproape integral. Cornea şi Enache au declanşat un sprint devastator pe ultimele sute de metri ale cursei, desprinzându-se decisiv într-o cursă câştigată cu timpul de 6 min 12 sec 58/100. Medaliile de argint au revenit Olandei (Melvin Twellaar, Stef Broenink), în 6 min 13 sec 92/100, podiumul fiind completat de Irlanda (Daire Lynch, Philip Doyle), în 6 min 15 sec 17/100.