Hoții i-au spart camera de hotel Soranei Cîrstea la New York. Ce i-au furat iubitei lui Ion Țiriac
Aflată în continuare la New York, unde a participat de curând la ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open 2025, Sorana Cîrstea (35 de ani – 71 WTA) a avut parte de o surpriză extrem de neplăcută. Potrivit unei dezvăluiri făcute pe rețelele de socializare, hoții i-au spart camera de hotel și i-au furat un obiect de suflet iubitei lui Ion Țiriac Jr. „Oricine mi-a furat trofeul, vă rog să mi-l dați înapoi”. Camera de hotel din New York în care stă Sorana Cîrstea, prădată de hoți Aventura Soranei Cîrstea de la US Open 2025 s-a terminat joi, 28 august, când sportiva din Târgoviște a fost eliminată în turul doi de favorita numărul 11 a competiției, reprezentanta cehă Karolina Muchova. Sorana Cîrstea s-a luptat eroic, timp de aproape trei ore, însă în cele din urmă a cedat în trei seturi, scor (0)6-7, 7-6(3), 3-6. Iubita lui Ion Țiriac Jr. se află în continuare la New York și, în urmă cu doar câteva ore, a informat prin intermediul unei postări realizate pe platformele de socializare că hoții i-au spart camera de hotel. Potrivit detaliilor puse la dispoziție de jucătoare, din cameră a dispărut trofeul pe care Sorana Cîrstea l-a câștigat la turneul WTA de la Cleveland, în urmă cu aproximativ o săptămână. Târgovișteanca a ținut să îi anunțe pe prădători că respectivul trofeu nu poate fi monetizat, deoarece nu e realizat din niciun material prețios. În schimb, pentru ea are o valoare sentimentală, astfel că le-a transmis politicos să îi înapoieze bunul: „Oricine mi-a furat trofeul de la Cleveland din camera 314 de la @thefiftysonesta (n.r. – numele hotelului la care a fost cazată la New York), vă rog să mi-l dați înapoi! Nu are valoare materială, ci doar valoare sentimentală! Voi fi foarte recunoscătoare. Mulțumesc!”, a scris Sorana Cîrstea, prin intermediul unui Insta Story. SURSA FOTO: CAPTURĂ instagram.com/soranacirstea/ De ce e atât de important trofeul pentru Sorana Cîrstea Trofeul de la Cleveland este cu adevărat important pentru Sorana Cîrstea, deoarece sportiva din Târgoviște nu poate spune că are o vitrină foarte bogată. Concret, este doar al treilea triumf pe care iubita lui Ion Țiriac Jr. l-a bifat în cariera de jucătoare de tenis de simplu, după Tashkent 2008 şi Istanbul 2021. Și cum momentul retragerii din circuitul profesionist de tenis se apropie tot mai mult de Sorana Cîrstea, triumful de la Cleveland e cu atât mai important. Ea s-a impus la competiția premergătoare US Open 2025 fără să piardă vreun set, în condițiile în care a început încă din calificări. „Mulțumesc echipei mele. Nu aveam așteptări de la acest turneu. Nu puteam cere un antrenor mai bun, am lucrat și în ultimii 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Mulțumesc fizioterapeutului care merge tot timpul anului cu mine și că m-a ținut sănătoasă. Mi-a plăcut că am rămas cât mai mult posibil în acest oraș. Mulțumesc directorului turneului, staff-ului competiției, copiilor de mingi! Nu este ușor să ții o asemenea competiție printre cele mai bune. Le mulțumesc că m-au chemat să joc pentru a fi în formă! Mulțumesc publicului, a fost o excelentă atmosferă de la primul meci. Este o doamnă care m-a încurajat la fiecare dintre cele 7 meciuri”, a declarat Sorana Cîrstea, printre altele, după ce a pozat cu trofeul de la Cleveland.
Jucătoarea din SUA nu a putut-o uita pe Simona Halep: Întâlnirea cu ea a fost un punct de cotitură
Taylor Townsend a acces, pentru a doua oară, în optimi la US Open, după ce a trecut de puștoaica minune Mira Andreeva, scor 7-5, 6-2. Americanca, locul 139 WTA, a fost întrebată după meci dacă poate compara acest succes cu cel din 2019, atunci când a învins-o în drumul pe Simona Halep, atunci una dintre favoritele principale ale turneului de peste Ocean. Sportiva din SUA dezvăluie că victoria din urmă cu șase ani a reprezentat un „punct de cotitură” în cariera sa, o adevărată „barieră”, peste care, adaugă ea, a reușit în sfârșit să treacă. Taylor Townsend și-a adus aminte de duelul cu Simona Halep: „Punct de cotitură” Jucătoarea de tenia din America s-a calificat, pentru a doua oară, în optimile de finală ale turneului US Open de la New York, după ce a depășit-o pe adolescenta minune Mira Andreeva, scor 7-5, 6-2. Sportiva din SUA în vârstă de 29 de ani, ocupanta poziției a 139-a în ierarhia feminină WTA, a fost întrebată de jurnaliști la finalul partidei dacă poate compara acest succes cu cel obținut în 2019, contra Simonei Halep, scor 3-6, 6-3, 7-6 (4), în turul al doilea, la acea vreme una dintre favoritele principale ale competiției Taylor Townsend rememorează că victoria din urmă cu șase ani a reprezentat pentru ea un „punct de cotitură”, o „barieră” a reușit, în sfârșit, să o depășească. „În 2019 simțeam că urc, că încerc să trec peste un obstacol, dar erau atât de multe momente în care eram aproape să reușesc și totuși nu reușeam. Am fost aproape, dar nu suficient. Am simțit însă că acel meci cu Halep a fost un punct de cotitură pentru mine, momentul în care am trecut peste barieră și am reușit, în sfârșit”, a declarat Taylor Townsend. SURSA FOTO: instagram.com/tay_taytownsend/ Americanca nu are niciun dubiu. „Sunt o persoană complet schimbată” Taylor Townsend susține că, față de acum șase ani, este o altă persoană, cu altă atitudine, gesturi și comportament pe teren. La acea vreme, ea susține că nu o interesa dacă lovea fileul sau trimitea mingea în gardul din spatele terenului. Continua fără să o intereseze prea mult de consecințele jocului său. „Atunci am simțit că m-a ajutat să mă afirm ca jucătoare. Apoi am putut continua și am ajuns să joc cu Bianca Andreescu, unde am pierdut în trei seturi, dar ea a câștigat turneul. De data asta, senzația a fost complet diferită. Nu căutam nimic, nu încercam să găsesc răspunsuri. Le aveam deja. Eram atât de încrezătoare, atât de sigură pe mine, pe ceea ce făceam și pe modul în care executam, încât nu conta dacă mingea se ducea în gardul din spate sau lovea fileul. Nu conta. Eu continuam pur și simplu. De aceea, totul a fost diferit. Sunt o persoană complet schimbată față de cea din 2019 și cred că asta s-a văzut. Asta mi se pare fascinant la tenis: faptul că poți reflecta și compara nu doar jocul, ci și atitudinea, gesturile, felul în care te comporți. Și atunci vezi clar diferența: e o altă femeie pe teren acum”, a conchis sportiva din America.
Cea mai frumoasă voleibalistă a lumii a publicat imagini mai mult decât îndrăznețe în costum de baie
Kayla Simmons (29 de ani), cunoscută și drept cea mai frumoasă voleibalistă a lumii, ex-componentă a echipei Marshall University, a publicat de curând câteva imagini îndrăznețe în costum de baie. Tânăra a mers la plajă pentru o sesiune de relaxare, iar din geantă nu i-au lipsit două articole importante: o pereche de căști pentru a se delecta cu muzică bună și o carte. Cum arată o zi relaxantă din viața celei mai frumoase voleibaliste a lumii, Kayla Simmons Kayla Simmons s-a ales cu supranumele de „cea mai sexy jucătoare de volei din lume” încă de acum câțiva ani, când a devenit tot mai activă pe platformele de socializare și a început să încingă audiența cu poze surprinse în ipostaze delicate. Mai precis, în costume de baie sau, în orice caz, fără prea multe articole vestimentare pe ea. Abundența de astfel de postări au ajutat-o să strângă, doar pe Instagram, peste un milion de urmăritori. Astfel, odată devenită „influenceriță”, cea mai frumoasă voleibalistă din lume nu a mai dat înapoi și a profitat din plin de succesul generat de rețelele de socializare. Într-o proaspătă sesiune de imagini îndrăznețe, tot în costum de baie, Kayla le-a arătat urmăritorilor ei cum decurge o zi relaxantă pentru ea. Având în vedere că nu stă departe de coasta de est a Statelor Unite ale Americii, tânăra a profitat de soare și a mers la o sesiune de plajă. Și, așa cum se poate vedea în imaginile din galeria foto, de la final, din geantă nu i-au lipsit două articole importante: o pereche de căști și o carte. „Nicio plângere”, a scris Kayla Simmons, pe pagina ei de Instagram. Ce mesaje a primit din partea internauților Jurnaliștii de la celebrul tabloid The Sun au cercetat secțiunea de comentarii a postării respective și au cules câteva dintre reacțiile internauților. „Ești atât de sexy!!” / „Ești atât de uimitoare încât faci și luna să fie geloasă” / „Ești superbă, Kayla” / „Regina plajei” / „Întotdeauna capabilă să taie respirația” / „Nici nu ai avea vreun motiv să te plângi”, se arată în selecția de comentarii culeasă de jurnaliștii britanici. Kayla Simmons s-a retras din cariera de voleibalistă profesionistă și în prezent se întreține din diverse promovări și ședințe foto. Trebuie menționat faptul că ea beneficiază de o experiență importantă și în zona de modelling, deoarece în trecut a defilat pentru Maxim Australia, o revistă din „Țara cangurilor” renumită pentru pictorialele sale cu actrițe, cântărețe și alte modele populare.
Spaima Jelenei Dokic. A terminat de comentat meciul de la US Open și a ajuns direct la spital, unde a fost operată pe loc
Jelena Dokic (42 de ani), fostă număr 4 WTA și actuală analistă și comentatoare TV, a trecut printr-o spaimă greu de descris după ce a terminat de comentat meciurile de la US Open 2025 care s-au disputat vineri, 29 august. Ex-reprezentanta Australiei din circuitul internațional de tenis feminin a ajuns direct la spital, unde a fost înștiințată de medici că are nevoie de o operație. A urmat apoi o postare realizată pe rețelele de socializare, în care Dokic a prezentat primele detalii. Jelena Dokic, la perfuzii după ce a comentat meciul de la US Open 2025. De ce a ajuns la spital fosta jucătoare de tenis Fosta mare jucătoare de tenis australiană Jelena Dokic, număr 4 WTA în 2002 și semifinalistă la Wimbledon 2000, câștigătoare a 6 titluri la simplu, activează de câțiva ani din postura de analistă și comentatoare TV și nu de puține ori iese public cu reacții interesante. Așa cum era de așteptat, Dokic a primit responsabilitatea de a se ocupa de US Open 2025, turneu la care Jaqueline Cristian a obținut calificarea în turul 3, însă la finalul zilei de vineri, 29 august, a trecut printr-o sperietură greu de descris. În timp ce comenta un meci, lui Dokic i s-a făcut rău, însă cu eforturi a reușit să ducă transmisia live la final. Imediat după, fosta sportivă din Australia a mers de urgență la spital, iar acolo medicii i-au dat o veste neplăcută. Pe scurt, are nevoie de o operație pentru a elimina un fibrom crescut în zona uterului. Din fericire, acesta nu este unul canceros și viața Jelenei Dokic nu este pusă în pericol. Comentatoarea TV a oferit mai multe detalii prin intermediul unei postări pe care a realizat-o pe pagina ei de Instagram, direct de pe patul de spital: „Acel moment când ajungi la urgențe la doar o oră după ce termini transmisiunea live de la US Open. Dar sunt recunoscătoare că voi fi bine. Am vrut să postez asta pentru a vă reaminti și a vă avertiza în același timp să fiți atente la sănătatea voastră, în special femeile, care trebuie să monitorizeze cu mare atenție sistemul reproductiv. Am un fibrom destul de mare în uter (non-canceros). A fost descris ca fiind ceva nesemnificativ (multe femei au așa ceva și chiar trăiesc cu el). Cel puțin așa se pare, orice ar însemna asta. Și deși acesta poate fi un scenariu, da, există și variante în care femeile pot fi afectate mai mult din cauza dimensiunii acestuia. Asta se traduce prin durere, puseuri sau sângerare. Ceea ce mi s-a întâmplat mie”, a informat Jelena Dokic, pe pagina ei de Instagram. Ce a decis în privința operației Așa cum am precizat deja, medicii i-au transmis că are nevoie de o operație, însă Jelena Dokic și-a luat ceva timp pentru a digera informația și a spus că va reveni la spital până la finalul anului. „Voi avea nevoie de o operație spre finalul acestui an pentru a îndepărta acel fibrom. Între timp, va trebui să gestionez durerea, sângerările abundente și puseurile. Totul a fost bine până de curând, dar în ultimele luni mi-am dat seama că ceva este în neregulă. Pur și simplu se întâmpla ceva. Așa că vreau ca această postare să fie un semnal de alarmă pentru toată lumea. Urmează-ți instinctele și intuiția. Dacă simți că ceva nu e în regulă, nu ignora acest semn. Chiar dacă se dovedește a fi nimic în cele din urmă, este mai bine să fii în siguranță decât lucrurile să se transforme în ceva cu adevărat rău mai târziu. Mergi la controale regulate și, dacă ai cea mai mică durere sau ceva ieșit din comun, mergi direct la doctor. Nu ignora durerea, iar controalele regulate sunt cruciale pentru diagnosticarea timpurie, detaliu care îți poate salva viața. Și, cel mai important, nu permite nimănui, niciodată, să îți pună că este ceva banal, atunci când vine vorba despre o investigație medicală. Deci luptă pentru sănătatea ta, pentru că tu ești cel mai bun avocat al tău. Tu te cunoști cel mai bine și, dacă există durere sau ceva care nu e în regulă și cineva îți spune să ignori acest lucru, doar mergi la altcineva și nu accepta un refuz până când nu vei avea parte de scanări, teste și controale amănunțite”, a completat fosta jucătoare de tenis. În încheierea mesajului, Jelena Dokic le-a mulțumit tuturor doctorilor de la Spitalul Epworth din Melbourne, Australia, unde a primit îngrijirile medicale.
David Popovici, erou printre străini. Dublu impact sau câți medaliați de la Jocurile Olimpice au luat medalii la Mondiale: doar 5 au pus mâna pe aur!
David Popovici se numără printre puținii sportivi care au urcat pe podium la Olimpiada de la Paris (2024) și care au reușit să repete performanța la Mondialul din Singapore (2025). Sportivul român se află printre cei 5 înotători care au cucerit o medalie de aur la Campionatele Mondiale. David Popovici a obținut două medalii de aur pentru România la Campionatul Mondial de Natație din Singapore, în principalele probe de sprint (100 de metri liber și 200 de metri liber). Potrivit unui clasament realizat de Swimming World, „Rechinul” se numără printre cei 15 înotători care au câștigat cel puțin o medalie la două competiții majore consecutive: Olimpiada din 2024, găzduită la Paris, dar și Mondialul din 2025 organizat la Singapore. David Popovici se regăsește printre cei 5 înotători care au pus mâna pe o medalie de aur la Mondial, alături de australianul Cameron McEvoy, neamțul Lukas Martens, maghiarul Hubert Kos și francezul Leon Marchand. Cameron McEvoy (Australia) – 50 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de aur Ben Proud (Marea Britanie) – 50 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de argint Mondial 2025: medalie de argint David Popovici (România) – 100 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de bronz Mondial 2025: medalie de aur Kyle Chalmers (Australia) – 100 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de argint Mondial 2025: medalie de bronz David Popovici (România) – 200 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de aur Luke Hobson (SUA) – 200 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de bronz Mondial 2025: medalie de argint Lukas Martens (Germania) – 400 de metri liber Olimpiada 2024: medalie aur Mondial 2025: medalie aur Kim Woo-min (Coreea de Sud) – 400 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de bronz Mondial 2025: medalie de bronz Bobby Finke (SUA) – 1500 de metri liber Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de bronz Thomas Ceccon (Italia) – 100 de metri spate Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de argint Hubert Kos (Ungaria) – 200 de metri spate Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de aur Nicolo Martinenghi (Italia) – 100 de metri bras Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de argint Caspar Corbeau (Țările de Jos) – 200 de metri bras Olimpiada 2024: medalie de bronz Mondial 2025: medalie de bronz Ilya Kharun (Canada) – 100 de metri fluture Olimpiada 2024: medalie de bronz Mondial 2025: medalie de bronz Leon Marchand (Franța) – 200 de metri individual mixt Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de aur Leon Marchand (Franța) – 400 de metri individual mixt Olimpiada 2024: medalie de aur Mondial 2025: medalie de aur Tomoyuki Matsushita (Japonia) – 400 de metri individual mixt Olimpiada 2024: medalie de argint Mondial 2025: medalie de argint
Sorana Cârstea și Jaqueline Cristian joacă azi pentru o jumătate de milion de dolari. Orele la care încep meciurile jucătoarelor noastre la US Open
Sorana Cîrstea și Jaqueline Cristian sunt cele două jucătoare din România prezente în turul al doilea al turneului de la US Open. Gabriela Ruse, care a fost și ea pe tabloul principal, a fost eliminate în turul I. Jucătoarele noastre intră azi pe teren și vor juca pentru recompense record, ținând cont că US Open 2025 pune la bătaie cele mai mari premii din istoria Grand Slamurilor. Dacă trec în turul III, Sorana și Jaqueline au asigurate premii de 237.000 de dolari, cu mult peste 154.000 de dolari cât au acum în cont pentru că au depășit turul I. Meciurile care pot aduce jucătoarelor noastre aproape o jumătate de milion de euro sunt programate diseară. Prima va intra pe teren Sorana Cîrstea. Ea va juca în jurul orei 20.00 contra cehoaicei Karolina Muchova. Cele două sportive s-au mai întâlnit de şase ori, ultima dată în sferturi la Dubai, în acest an. Acolo a câștigat Muchova, scor 6-2, 7-5. Ele s-au înfruntat şi la US Open de două ori: în 16-imi în 2020 – victorie Muchova cu 6-3, 2-6, 7-6 (7) şi în sferturi în 2023 – victorie Muchova cu 6-0, 6-3. Din şase meciuri cu Muchova, Sorana Cîrstea a câştigat doar unul, în 2023, în 16-imi la Miami (7-5, 6-1). Muchova (29 ani) este finalista de la Roland Garros 2023. Ea ocupă acum locul 13 WTA. Dacă va trece de Muchova, Sorana va juca în turul III cu învingătoarea din meciul Linda Noskova – Eva Lys. Jaqueline Cristian va juca tot azi, în jurul orei 22.00, cu americanca Ashley Krueger (locul 29 WTA). Va fi o întâlnire în premieră între cele două jucătoare, deoarece ele nu s-au întâlnit niciodată în circuitul WTA. Învingătoarea din acest meci va juca împotriva sportivei care ca câștiga duelul Amanda Anisimova – Maya Joint. Ostapenko s-a lamentat după eliminare Tabloul feminin a fost zguduit de eliminarea letonei Jelena Ostapenko, care a fost trimisă acasă de americanca Taylor Townsend. Ostapenko, cunoscută pentru atitudinea ei acidă, a răbufnit pe instagram. „Astăzi, după partidă, i-am spus adversarei mele că a fost lipsită de respect, deoarece a avut o minge câștigată cu fileul, într-un moment decisiv și nu și-a cerut scuze, dar răspunsul ei a fost că nu trebuie să-și ceară scuze deloc. Există niște reguli în tenis pe care majoritatea jucătorilor le respectă și a fost prima dată când mi s-a întâmplat asta în circuit. Dacă joacă în patria ei, nu înseamnă că se poate comporta așa și poate face ce vrea”, s-a plâns Ostapenko. Imună la reacția letonei, Taylor a reacționat vesel: „Bună, tuturor. Acesta e genul de zi pentru care trăiesc”, a spus, încântată, sportiva din SUA.
Novak Djokovic a bătut trei recorduri într-un singur meci la US Open

Novak Djokovic, socotit deja cel mai mare jucător din istoria tenisului, a ajuns în situația în care poate doborâ câte un record la aproape fiecare meci jucat. Împotriva lui Zachary Svajda, în turul doi al US Open, pe care l-a învins cu 6-7(5), 6-3, 6-3 și 6-1, sârbul a obținut trei recorduri istorice dintr-o singură lovitură. El este jucătorul de tenis cu cele mai multe apariții în turul al treilea al Grand Slamurilor, cu 75 de meciuri în această fază, cu unul mai mult decât Roger Federer. Nole e la egalitate cu elvețianul în fruntea clasamentului meciurilor câștigate pe hard la Grand Slam-uri (191), dar procentul său de victorii este mai bun în aparițiile în turul al treilea al US Open. Djokovic a câștigat întotdeauna primele două meciuri jucate pe terenurile din Flushing Meadows. În ciuda victoriei, Nole nu e mulțumit de jocul lui. „Sincer să fiu, nu am jucat grozav”, a spus Djokovici când a fost întrebat despre prestaţia sa. „Nu am fost foarte mulţumit de tenisul meu în prima parte a meciului, dar trebuie să-i acord credit şi lui Zach pentru că a jucat un tenis de foarte bună calitate. Păcat că a avut probleme cu accidentarea spre finalul setului al doilea, dar îl felicit pentru că a rămas pe teren. Evident, nu a mai putut servi la fel de bine ca în primul set şi jumătate, dar îi urez toate cele bune”, a conchis jucătorul sârb. Djokovic a rămas singurul din Big Four, care încă mai joacă. Roger Federer, Andy Murray și Rafael Nadal au pus deja racheta în cui. Într-un interviu pentru canalul de YouTube al lui Jay Shetty, Djokovic a dezvăluit care a fost cel mai puternic adversar din cariera sa. “Rafa Nadal a fost cel mai dur adversar al meu din punct de vedere fizic. Bătăliile cu el au fost incredibile. Am jucat cea mai lungă finală de Grand Slam din istorie în Australia. Când am ajuns la vestiar și mi-am scos pantofii, ambele picioare îmi sângerau și nu mai puteam merge. Dar mai ales în duelurile pe zgură, învingerea lui Nadal la Roland Garros a fost cea mai mare provocare care a existat în istoria tenisului”, a spus câștigătorul a 24 de Grand Slam-uri. În turul al treilea, Djokovici se va confrunta britanicul Cameron Norrie, care l-a eliminat pe argentinianul Francisco Comesana. US Open l-a pierdut pe Jack Draper, cap de serie numărul cinci, care s-a retras din turneu înaintea meciului cu Zizou Bergs, din cauza unei accidentări.
Câți bani a primit Jaqueline Cristian, după calificarea în turul 3 de la US Open

Jaqueline Cristian s-a calificat în turul 3 de la US Open, acolo unde va primi o avere pentru prestația bună. Sportiva a pus mâna pe un cec de 237.000 de dolari, după ce a bifat cea mai bună performanță all-time la turneul de Grand Slam de pe tărâm nord-american. Aflată pe poziția 50 în clasamentul WTA, Jaqueline Cristian a făcut senzație împotriva australienei Maya Joint, pe care a învins-o cu scorul de 2-0, după 77 de minute. Românca va da piept cu o jucătoare mult mai bine clasată în următorul tur, Amanda Anisimova, aflată în TOP 10 WTA. Pe lângă cecul de 237.000 de dolari, primit pentru calificarea în turul 3 al US Open, Jaqueline Cristian a mai obținut și puncte vitale în clasament. Mai precis, românca va beneficia de 130 de puncte WTA, astfel că s-ar putea profila o creștere în TOP 50. Totuși, meciul următor pare unul dificil, având în vedere că Amanda Anisimova a fost finalistă la turneul de Grand Slam de la Wimbledon, pe care a pierdut-o absolut categoric în fața Igăi Swiatek, scor 6-0, 6-0. Pentru Jaqueline Cristian este al treilea meci împotriva unei jucătoare locale la US Open. Celelalte două pe care „Jaq” le-a învins sunt Ashlyn Krueger și Danielle Collins. În vârstă de 27 de ani, Jaqueline Cristian a bifat o bornă importantă în cariera ei, iar dacă va trece de Amanda Anisimova, cecul uriaș se va mări considerabil. Ce au făcut celelalte românce la US Open Sorana Cîrstea a debutat la US Open în urmă cu cinci zile, atunci când a jucat cu Solana Sierra, jucătoare din Argentina aflată pe locul 72 în clasamentul WTA, scor 2-0 (7-5, 6-0). În turul 2, câștigătoarea de la Cleveland s-a văzut învinsă de ceha Karolina Muchova, scor 1-2 (6-7, 7-6, 4-6). Gabriela Ruse a fost învinsă de australiana Daria Kasatkina, scor 7-5, 6-1, în prima rundă a US Open, în urmă cu 4 zile. Totuși, sportiva româncă a rămas în competiție la proba de dublu feminin, acolo unde face echipă cu ucraineana Marta Kostiuk. Cele două est-europene se vor duela cu Jessica Bouzas Maneiro și Elisabetta Cocciaretto în prima rundă a turneului de dublu feminin. Meciul va avea loc de la ora 19:10, pe terenul 13 din complexul american. În clasamentul de dublu, Gabriela Ruse se află pe poziția 68 WTA. Favoritele de la US Open sunt Iga Swiatek, Aryna Sabalenka, Coco Gauff, Elena Rybakina și Mirra Andreeva. Pe tabloul masculin, Jannik Sinner este văzut drept principalul favorit, urmat de Carlos Alcaraz, Novak Djokovic și Ben Shelton sau Alexander Zverev.
Jaqueline Cristian, victorie uriașă la US Open! Cu cine se va duela în turul 3

Jaqueline Cristian (27 de ani – 50 WTA) a reușit o nouă victorie uriașă la US Open 2025, de data aceasta cu ceva mai multe emoții, deoarece a avut nevoie de trei seturi pentru a se impune. Reprezentanta României a eliminat încă o favorită locală, pe Ashlyn Krueger (21 de ani – 38 WTA), pe care a învins-o cu scorul de 4-6, 6-2, 6-2. Jaqueline Cristian, coșmarul americancelor la US Open 2025! Victorie uriașă cu Ashlyn Krueger În primul tur de la US Open 2025, Jaqueline Cristian a obținut o victorie uriașă cu americanca Danielle Collins, pe care a răpus-o fără drept de apel, 6-2, 6-0 în doar 67 de minute. În turul doi, româncei Jaqueline Cristian i-a ieșit în cale o nouă favorită locală, anume Ashlyn Krueger, iar partida a fost programată pentru dimineața zilei de vineri, 29 august. De data aceasta, confruntarea nu a mai fost la fel de simplă, drept dovadă că Jaqueline a cedat în primul set, scor 4-6. Însă, a urmat apoi o revenire de senzație a jucătoarei din România, care a câștigat actul secund și decisivul în oglindă, 6-2, 6-2. Deși a avut mai puțini ași, raportul fiind de 5 la 6, Jaqueline a avut un procent net superior de puncte câștigate cu primul serviciu, anume 81% (34 din 42). De partea cealaltă, procentul americancei a fost de doar 56% (31 din 55). Jaqueline s-a descurcat excelent și când a venit vorba de break-uri, reușind să salveze nu mai puțin de 6 mingi de break dintr-un total de 8, cu un procent de 75%. În schimb, Ashlyn Krueger a salvat doar 7 mingi de break dintr-un total de 12, cu un procent de 58%. Și, nu în ultimul rând, diferența s-a făcut și la capitolul erori neforțate, unde americanca a comis-o de mai multe ori, 32 la 23. Se repetă povestea și în turul 3? O nouă americancă îi va ieși în cale lui Jaqueline Cristian În turul trei de la US Open 2025, Jaqueline Cristian va da peste o nouă reprezentantă a Statelor Unite ale Americii și tradiția se va păstra, deoarece este vorba despre o jucătoare și mai bine cotată. Prima a fost Danielle Collins, număr 61 WTA, apoi a venit Ashlyn Krueger, ocupantă a locului 38 în ierarhia mondială, iar acum îi va ieși în cale Amanda Anisimova (23 de ani – 9 WTA), finalista de la Wimbledon 2025. Rămâne de văzut cum vor evolua lucrurile, însă Jaqueline Cristian ar putea să o surprindă pe Amanda Anisimova, deoarece vor fi la prima lor confruntare din circuitul WTA. În orice caz, Jaqueline Cristian traversează deja cel mai bun parcurs al ei la Flushing Meadows, deoarece la edițiile precedente nu a trecut niciodată de primul tur. În materie de câștiguri financiare, reprezentanta României se poate mândri cu faptul că și-a asigurat deja un cec de 237.000 de dolari. Totodată, Jaqueline a câștigat 130 de puncte WTA, care îi vor permite să urce mai departe în ierarhia mondială.
Plângăcioasa circuitului feminin a intrat într-un nou conflict. Ce a pățit la US Open: Nu mi s-a mai întâmplat niciodată
Una dintre jucatoarele circuitului feminin, considerată de mulți fani ai tenisului drept „plângăcioasă”, a intrat într-un nou conflict la US Open. Jelena Ostapenko, jucătoare letonă de 28 de ani, a acuzat-o pe Taylor Townsend de comportament nesportiv la meciul care a consemnat eliminarea europenei din turneu. Jelena Ostapenko a intrat de-a lungul timpului în multe conflicte, astfel că a fost considerată mult prea „plângăcioasă” de către fani. Letona s-a plâns de comportamentul adversarei de la US Open, Taylor Townsend, în meciul care i-a pus capăt pe tabloul turneului. Jelena Ostapenko, „plângăcioasa” din tenis, conflict cu o americană la US Open Taylor Townsend a reușit să o elimine pe Jelena Ostapenko într-un meci rapid, încheiat în doar o oră și 18 minute, scor 2-0 (7-5, 6-1). Cea din urmă a acuzat-o de comportament nesportiv de-a lungul partidei, începând de la încălzire până la final, atunci când și-au strâns mâna. „Astăzi, după meci, i-am spus adversarei mele că a fost foarte lipsită de respect, deoarece a avut o minge care a atins fileul într-un moment decisiv și nu și-a cerut scuze, dar răspunsul ei a fost că nu trebuie să-și ceară scuze deloc. Există unele reguli în tenis pe care majoritatea jucătorilor le respectă, iar pentru mine a fost prima dată când mi se întâmplă așa ceva în circuit. Faptul că joacă în țara ei nu înseamnă că poate să se comporte și să facă orice dorește. La începutul meciului, toți jucătorii trebuie să înceapă încălzirea de pe linia de fund. Adversara a intrat pe teren și a început imediat încălzirea la fileu, ceea ce este foarte lipsit de respect și împotriva regulilor unui meci de tenis. Mulțumesc tuturor fanilor mei pentru susținere. Voi reveni mai puternică. Situații că asta mă motivează să muncesc și mai mult”, a spus Jelena Ostapenko, considerată una dintre cele mai „plângăcioase.” jucătoare, pe rețelele de socializare. Cum a reacționat Taylor Townsend, oponenta Jelenei Ostapenko După meci, Taylor Townsend a discutat despre cele spuse de Jelena Ostapenko. Jucătoarea din America se află pe poziția 132 în clasamentul WTA. Printre altele, nord-americana a spus că nemulțumirea letonei este complet nefondată. „Este competiție. Oamenii se supără când pierd și unii spun lucruri urâte. Mi-a spus că nu am clasă, că nu am educație și să văd ce se întâmplă când ieșim din SUA. Chiar aștept să văd. Adică, am învins-o în Canada, în afara SUA, așa că hai să vedem ce mai are de spus. A jucat foarte bine la început… când juca bine, nu am spus nimic. Asta arată clasă. Uneori oamenii joacă prea bine și trebuie să accepți. Dar eu am ridicat nivelul și de asta sunt mândră astăzi”, a spus Taylor Townsend.