Show la Campionatul Dynamic Drift Moldova. Finala a avut nevoie de un one more time

A treia etapă a Campionatului Dynamic Drift Moldova s-a desfășurat la Chișinău și a adunat la start un număr impresionant de piloți talentați, demonstrând încă o dată nivelul ridicat la care se află driftul în Republica Moldova. Publicul a avut parte de un spectacol pe cinste, cu dueluri tensionate, execuții spectaculoase și un nivel de pilotaj demn de competiții internaționale. Printre favoriți s-a aflat și Claudiu Adam, supranumit „tânărul minune” al driftului. Acesta și-a confirmat încă o dată valoarea și potențialul, reușind să urce pe podium și să obțină locul 2 după o etapă plină de emoții și provocări. Campionatul Dynamic Drift Moldova, etapă spectaculoasă la Chișinău În calificări, Claudiu a impresionat juriul și publicul cu un parcurs aproape impecabil, fiind răsplătit cu 94 de puncte, ceea ce i-a asigurat poziția a doua în clasament. Determinarea și constanța l-au propulsat în fazele eliminatorii, unde a demonstrat maturitate și curaj în fața unor adversari redutabili. În Top 8, Claudiu s-a confruntat cu Daniel Nistreanu, pe care a reușit să-l învingă după o evoluție curată și spectaculoasă. Următoarea provocare a venit în Top 4, unde l-a întâlnit pe rivalul său, Ernesto Asaturov. Duelul a fost unul intens, însă Claudiu a reușit să iasă învingător și să avanseze în semifinale. Acolo l-a așteptat pilotul experimentat Igor Tabacari. Cei doi au oferit o semifinală memorabilă, demonstrând precizie, viteză și control la cel mai înalt nivel. Claudiu s-a impus din nou și astfel a obținut calificarea în marea finală. Câștigătorul a fost desemnat după un „one more time” În ultimul act al competiției, Claudiu l-a întâlnit pe Roman Zelensky. Finala a fost una extrem de echilibrată și tensionată, necesitând un „one more time”, semn că diferența dintre cei doi a fost infimă. Din păcate, în ultimul run, Claudiu a fost nevoit să cedeze din cauza unei defecțiuni tehnice la mașină, ceea ce l-a privat de șansa la prima poziție. Totuși, performanța sa a rămas una de excepție, iar locul 2 obținut în această etapă confirmă talentul și perseverența sa. La final, Claudiu Adam a transmis un mesaj de recunoștință, mulțumind organizatorilor, sponsorilor și echipei tehnice, din care fac parte tatăl său, Claudiu Adam,Valentin Droasca, Piki și Claudiu Pătrașcu – oameni fără de care această performanță nu ar fi fost posibilă.
Finalist la US Open, anunț de la ultimul Grand Slam al anului: Miroase a marijuana peste tot

Ultimul turneu de Grand Slam al anului a început la New Yor, iar apele de la US Open au fost deja agitate, după afirmația unui jucător care a jucat finala turneului acum trei ani. Norvegianul Casper Ruud își va face debutul la simplu, marți, împotriva austriacului Sebastian Ofner. El nu este preocupat doar de nivelul său, sau de cel al rivalului, ci și de o particularitate a evenimentului, care se extinde la întregul oraș. „Miroase a marijuana peste tot”, a declarant sportivul, care a precizat că acesta este coșmarul său la acest eveniment. „E enervant să fii pe teren și să simți că cineva fumează un joint, ca și cum ar fi lângă tine” Ruud a fost în finala US Open 2022, pe care a pierdut-o în fața spaniolului Carlos Alcaraz, în ziua în care spaniolul și-a deschis recordul de Grand Slam și a devenit cel mai tânăr număr unu mondial din istoria ATP, de când a stabilit un clasament oficial computerizat în 1973. El a fost victima ascensiunii lui Alcaraz, dar a pierdut și cu Rafa Nadal și Novak Djokovic, în celelalte două finale de Grand Slam în care a ajuns, ambele la Roland Garros. „Cred că este enervant să fii pe teren și să simți că cineva fumează un joint, ca și cum ar fi lângă tine. Nu este plăcut pentru jucători să fie obosiți și, în același timp, să inhaleze mirosul de canabis. Nu putem face nimic în privința asta, decât dacă legea este schimbată, dar mă îndoiesc că acest lucru se va întâmpla. Deși ar trebui să fie ascultați și jucătorii de tenis”, a spus Ruud într-un interviu acordat Danmarks Radio. „Este ceva la care sportivii se opun cu tărie. La urma urmei, este un drog și mă opun categoric lui”, a subliniat Ruud despre o substanță al cărei consum nu este incriminat la New York. Reclamația lui nu este o problemă nouă. La ultimele ediții au fost mai mulți jucători care au comentat că mirosul de marijuana este o realitate în jurul terenurilor exterioare din complexului care găzduiește ultimul Grand Slam al sezonului. Ruud, finala la dublu mixt la US Open 2025 Casper Ruud a debutat deja la US Open 2025 și a jucat chiar finala turneului de dublu mixt, alături de poloneza Iga Swiatek. Cei doi au fost învinși de italienii Sara Errani și Andrea Vavassori. România are trei jucătoare pe tabloul principal de la US Open. Gabriela Ruse va debuta azi, după ora 23.00 contra Dariei Kasatkina. Sorana Cîrstea va juca mâine cu argentinianca Solana Sierra. Tot mâine va evolua și Jaqueline Cristian, cu americanca Daniele Collins.
Ce însemna Dacia neagră pe timpul lui Nicolae Ceaușescu. Gigi Becali: Îți dai seama să te împrietenești cu el?
Gigi Becali (67 de ani) a rememorat de curând mai multe episoade fabuloase din copilărie și, printre altele, a dezvăluit ce însemna să ai o mașină Dacia neagră pe timpul lui Nicolae Ceaușescu. Aparent, nu oricine era capabil să pună mâna pe o asemenea bijuterie, iar de acest aspect era foarte conștient tatăl patronului de la FCSB, Tase Becali. Gigi Becali a moștenit flerul în afaceri de la tatăl său. Atenția lui Tase Becali la detalii și dezvăluirea despre Dacia neagră deținută pe timpul lui Nicolae Ceaușescu Ajuns la vârsta de 67 de ani, Gigi Becali a fost puternic lovit de nostalgie, iar într-o intervenție recentă pe care a avut-o în direct, la TV, a rememorat mai multe episoade fabuloase din copilărie. Printre altele, patronul FCSB și-a adus aminte de Tase Becali, unul dintre cei doi părinți care i-au dat viață. Este vorba despre tatăl miliardarului, care din nefericire s-a stins în urmă cu mulți ani, în 1989 mai precis, pe vremea când Gigi Becali avea doar 31 de ani. Atanase Becali, pe numele său complet, a fost un om mai mult decât descurcăreț pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușescu, astfel că în momentul în care și-a dat ultima suflare i-a lăsat fiului o moștenire de aproximativ 150.000 de dolari, după cum au sugerat mai multe rapoarte din presa românească. E vorba despre o sumă importantă pentru acele vremuri, care i-a permis lui Gigi Becali, într-o oarecare măsură, să pună bazele imperiului pe care l-a ridicat ulterior. Revenind la declarațiile proaspete oferite de Gigi Becali, afaceristul lasă de înțeles că a moștenit de la tatăl său și flerul în domeniul antreprenorial. Tase Becali avea un ochi de vultur atunci când venea vorba de oportunități și nu lăsa nimic să îi scape, mai ales că viața l-a determinat să schimbe destul de multe locații. Gigi Becali își aduce aminte și acum cum tatăl său a remarcat la un moment dat o Dacie neagră, care pe vremea lui Nicolae Ceaușescu era foarte rară, și a acționat imediat: „Pe urmă era unul ministru de agricultură, al pădurilor și al apei. Tata tot așa mergea cu oile, vine ăla și oprește, voia brânză. Avea Dacie neagră. Voia să-l acapareze. Îți dai seama, să te împrietenești cu un om cu Dacie neagră. A venit la noi, a mâncat. Din vorbă în vorbă, voi de unde sunteți?’. «Din Oltenia». Blidea. Noi când am plecat din Bucovina, ne-am dus prin Oltenia și apoi am mers în Banat. Dar în Oltenia am stat vreo 4-5 ani. Tata pe unde trecea făcea avere repede, că era șmecher”, a spus Gigi Becali pentru Liga DigiSport. Nu e prima oară când Gigi Becali vorbește cu patos despre ce l-a învățat tatăl său „Cel mai bun profesor de afaceri pe care l-am avut a fost tata”, a spus Gigi Becali într-un interviu acordat în urmă cu mai mulți ani, potrivit Adevărul, care așa cum am precizat deja, a moștenit 150.000 de dolari de la Tase Becali. Suma i-a fost lăsată prin intermediul unor rude care aveau rezidența în Statele Unite ale Americii în 1989, iar Gigi Becali a primit și un sfat în ultimele zile din viața tatălui său: „Ţi-am lăsat bani moştenire în America, o sută cinci zeci de mii de dolari. Să nu ţii mai mult de o sută de oi, pentru că poţi trăi din dobândă”, i s-a transmis actualului patron de la FCSB. Însă, Gigi Becali a făcut fix pe dos și a luat exemplul din teren al tatălui, care a izbutit să strângă o avere din nimic. Așadar, afaceristul din Pipera a riscat și el și a dat lovitura: „Cu banii de la tata, am intrat puternic în afaceri. Erau afaceri legate mai ales de comerţ cu produse de tot felul aduse din Turcia, pe care le scoteam la vânzare în pieţele şi târgurile din ţară”, a mai rememorat Gigi Becali. În peisajul fotbalului românesc, Gigi Becali a intrat undeva la începutul anilor 2000, iar oficial, pe FCSB a preluat-o în 2003.
Iubitul ei este moștenitorul imperiului lui Ion Țiriac, dar nici ea nu stă deloc rău cu banii. Ce avere are Sorana Cîrstea
Sorana Cîrstea (35 de ani – 112 WTA), iubita moștenitorului imperiului lui Ion Țiriac (86), nu stă deloc rău cu banii și doar din turneele de tenis a izbutit să strângă o avere impresionantă. Potrivite site-ului oficial al WTA, circuitul internațional de tenis feminin, Sorana este a doua cea mai bine plătită româncă din istorie, fiind depășită doar de Simona Halep (33) în ierarhie. Trece Sorana Cîrstea de borna celor 11.000.000 de dolari câștigați din tenis? Cât mai are „nora” lui Ion Țiriac până la această sumă Sorana Cîrstea a câștigat finala turneului de la Cleveland, scor 6-2, 6-4 cu Ann Li, și astfel și-a adjudecat al treilea titlu WTA de simplu din întreaga carieră, după Taşkent (2008) şi Istanbul (2021). Chiar dacă vitrina ei de trofee nu dă pe afară, Sorana a fost mereu o jucătoare competitivă în circuitul WTA și nu de puține ori a surprins adversare mult mai bine cotate. Însă, revenind la succesul ei de la Cleveland, nora lui Ion Țiriac și-a completat averea cu încă un cec în bani, în valoare de „doar” 36.300 de dolari de data aceasta. Însă, această sumă se adăugă la cea pe care a cucerit-o sportiva din Târgoviște de-a lungul întregii cariere, iar în acest caz, totalul nu e deloc mic. Potrivit WTATennis.com, Sorana Cîrstea a ajuns la 10.491.158 de dolari câștigați exclusiv din turneele de tenis și se află în acest moment pe locul 2 în ierarhia all-time din România. Doar Simona Halep, cu suma de 40.236.618 de dolari, o depășește pe iubita lui Ion Țiriac Jr. În schimb, podiumul româncelor cu cele mai mari venituri din tenis este completat de Irina Begu, cu 8.829.180 de dolari. Mai jos TOP 10 jucătoare de tenis din România în funcție de veniturile obținute din turnee: Simona Halep – 40.236.618 de dolari Sorana Cîrstea – 10.465.605 Irina Begu – 8.829.180 Monica Niculescu – 7.098.666 Ana Bogdan – 3.543.143 Mihaela Buzărnescu – 2.786.177 Gabriela Ruse – 2.741.887 Irina Spîrlea – 2.652.068 Jaqueline Cristian – 2.509.750 lexandra Dulgheru – 2.329.967 Trebuie menționat și faptul că Sorana Cîrstea a adunat, cel mai probabil, o sumă frumoasă de bani și datorită sponsorilor. Ea a avut multiple contracte de imagine de-a lungul carierei, iar sponsorul tehnic cu care a colaborat în ultimii mulți ani este New Balance. Ce mesaj a avut Sorana Cîrstea pentru familia iubitului, după triumful de la Cleveland După triumful de la Cleveland, Sorana Cîrstea se pregătește să ia parte la ultimul turneu de Grand Slam al anului 2025, anume US Open. Însă, până atunci, atleta din Târgoviște a ținut să le mulțumească mai multor persoane dragi pentru cele mai proaspete momente de bucurie pe care le-a trăit: „Îi salut pe cei din familia mea. Știu că s-au uitat la televizor. Și îi salut și pe cei din familia prietenului meu”, a spus Sorana, printre altele, după victoria din finala de la Cleveland. De partea cealalată, iubitul ei a scris un mesaj profund pe rețelele de socializare: „Victoria e foarte frumoasă pe hârtie. Efortul și încrederea în sine acumulate te însoțesc în toate aspectele vieții. Privirea înainte”, a scris Alexandru Țiriac pe Instagram.
CSM București a câștigat Supercupa României

CSM București a reușit să câștige Supercupa României după un meci foarte echilibrat cu Gloria Bistrița, scor 40-39. „Tigroaicele” și-au trecut astfel în palmares un nou trofeu chiar în fața fanilor, Supercupa desfășurându-se în Sala Polivalentă din București. CSM București și Gloria Bistrița s-au confruntat duminică, 24 august, în Supercupa României la handbal feminin. Meciul a fost de un echilibru incredibil, iar cele două formații nu au putut fi departajate după timpul regulamentar. După prima repriză, scorul era 15-15, iar CSM București nu mai părea favorită precum în startul meciului. La capătul celor două reprize, tabela indica egalitate perfectă, scor 30-30! Astfel, Supercupa României a avut nevoie de prelungiri, acolo unde CSM București a avut nervii mai tari. Deși Gloria Bistrița a continuat să pună probleme serioase și în prelungiri, „tigroaicele” au reușit să găsească soluțiile salvatoare de fiecare dată, iar scorul final a fost 40-39. Ce buget anual are CSM București. S-ar bate lejer la titlu în Superliga! CSM București are un buget imens și s-ar bate fără probleme la titlu în Superliga României. Liberalul Stelian Bujduveanu, primarul interimar al Capitalei, a dezvăluit care este bugetul anual al clubului. Concret, CSM are un buget anual de aproximativ 13,8 milioane de euro, însă din acest buget sunt acoperite și cheltuielile pentru cei 700 copii din club. „Bugetul pe care îl avem pentru CSM București este de 70 de milioane de lei (n.r. – aproximativ 13,8 milioane de euro). Pare mare, dar el conține și banii pe care îi plătim și pentru cei 700 de copii din club. Sunt de părere că este necesar să avem o echipă cu care să ne mândrim. Ea aduce plusvaloare cetățenilor, pentru că ne face mândri atunci când câștigă diferite competiții, locale sau internaționale. În România de azi, nu suntem în situația în care un beneficiar privat să investească în handbal, pentru că nu e ca în fotbal, nu e suficient de rentabil. Până ajungem în acel punct, Primăria trebuie să-și asume în continuare responsabilitatea finanțării acestei echipe de handbal, pentru că au fost foarte multe victorii”, a declarat Stelian Bujduveanu, la GSP.
La Otopeni s-a născut o nouă stea a înotului mondial. E al treilea om din istorie care la 17 ani reușeste un timp sub 48 de secunde, după David Popovici și Zhanle Pan!
A patra zi de la Mondialele de înot pentru juniori de la Otopeni a fost una spectaculoasă care a marcat încă un moment istoric în care „s-a născut” o nouă stea a înotului mondial. La doar 17 ani, britanicul Jacob Mills a reușit să coboare sub 48 de secunde la 100 m liber. Această performanță a mai fost reușită doar de David Popovici și chinezul Zhanle Pan. Zi cu multe recorduri la Otopeni: al treilea junior din istorie care coboară sub 47 de secunde la 100 m liber În perioada 19 – 24 august peste 900 de sportivi au luat parte la Campionatele Mondiale de înot pentru juniori la Otopeni. România a avut nu mai puțin de 18 reprezentanți, iar Robert Badea a reușit să obțină o medalie de bronz la 400 m mixt. Daria Silișteanu a obținut medalia de argint la 100 m liber. Au avut loc multe momente inedite în a 4-a zi de concurs. Unul din momentele care au marcat această zi e performanța uluitoare a sportivului britanic Jacob Mills. La doar 17 ani a reușit să oprească cronometrul în semifinală la 47.74 de secunde. Este abia al treilea sportiv din istorie, după David Popovici și Pan Zhanle, care reușește să coboare sub 48 de secunde în proba „regină” a natației la competițiile de juniori. Performanța remarcabilă a lui Jacob Mills îl plasează și într-un top select la nivel național, devenind al treilea cel mai rapid britanic din istorie, după Matt Richards (47.45) și Lewis Burras (47.63). Moment care a avut loc pentru a doua oară în istoria acestui sport: s-a împărțit o medalie În 2006 a avut loc prima ediție a Mondialelor pentru juniori, iar în 2025 a ajuns deja la a 10-a ediție. Doar o singură dată s-a mai întâmplat până astăzi ca medalia de aur să fie împărțită, indiferent de probă. S-a întâmplat la 50 m spate feminin la ediția din 2017 atunci când canadianca Jade Hannah și nipona Natsumi Sakai au terminat în același timp proba. Istoria s-a repetat la Otopeni. De această dată, rusul Georgi Iakovlev și Daniele Del Signore și-au împărțit medalia de aur, un moment cum rar se vede în acest sport. Japoneza Mizuki Hirai a strălucit în semifinale la 100 m fluture și a înregistrat un nou record al acestei probe la juniori, 57.02. Recordul precedent era deținut de Rikako Ikee (57.25, 2017). Un alt moment inedit a avut loc la 50 m fluture. Abdul Jabar Adama a scris istorie pentru Nigeria, devenind primul sportiv care cucerește o medalie într-o competiție mondială organizată de World Aquatics. Adama a terminat pe locul 2 și a obținut medalia de argint cu 23.64, la doar 10 sutimi față de britanicul Dean Fearn.
Un vis împlinit pentru Mihai Leu: Hunedoara găzduiește în premieră o etapă din Campionatul Național de Super Rally. SPECIAL
Municipiul Hunedoara va fi, pe 12 și 13 septembrie, gazda celei de-a treia etape a sezonului 2025 din Campionatul Național de Super Rally. Evenimentul, organizat pentru prima dată în acest oraș, va purta denumirea „Trofeul Mihai Leu”, în memoria campionului hunedorean care a pus bazele acestei competiții și care a rămas o personalitate marcantă a sportului românesc. Competiția se va desfășura pe un traseu urban amenajat chiar în centrul Hunedoarei, astfel că străzile vor fi transformate temporar într-un circuit stradal, ceea ce va oferi publicului prilejul de a urmări cursele de aproape și de a fi parte din atmosfera specifică acestui tip de evenimente. E pentru prima oară în ultimii 17 ani când orașul în care s-a născut Mihai Leu va găzdui o etapă de campionat național, ultima oară în 2008, aici fiind organizat Raliul Hunedoarei. Organizatorii promit un spectacol de motorsport de cel mai înalt nivel, cu participarea unor piloți consacrați. Printre numele deja confirmate la start se regăsesc Vali Porcișteanu, campion național de raliuri, care va concura la volanul unui Skoda Fabia Rally2, Leo Borlovan (campionul absolut en-titre) cu un monopost Funyo, Dragoș Savloschi și Aurelian Andronache, ambii pe monoposturi Wolf, precum și Radu Benea, care va aduce la linia de start un spectaculos Ferrari 488 Challenge. Promotorul campionatului, Anna Leu, a subliniat importanța acestei etape pentru Hunedoara și pentru memoria lui Mihai Leu: „Etapa de la Hunedoara va fi ceva special. Mihai și-a dorit dintotdeauna ca această competiție să ajungă și acasă, printre hunedoreni, iar acum visul lui se împlinește”. De-a lungul ultimelor ediții, Campionatul Național de Super Rally a adus spectacol automobilistic în mai multe orașe din România. București, Târgu Mureș, Craiova, Timișoara sau Alba Iulia au găzduit etape spectaculoase, bucurându-se de un public numeros. Hunedoara devine astfel parte din circuitul urban al motorsportului românesc, într-un eveniment cu semnificație majoră, la două luni de la trecerea în neființă a marelui campion. Mihai Leu, primul român campion mondial la box profesionist și, ulterior, campion național absolut de raliuri, a rămas în memoria publicului ca un sportiv complex și determinat. Fondator al Campionatului Național de Super Rally, acesta și-a dorit ca motorsportul să devină mai accesibil publicului, aducând cursele în mijlocul orașelor, iar de-a lungul anilor sute de mii de fani au putut vedeae îndeaproape mașinile de curse. Weekend plin de adrenalină în Hunedoara! Hunedoara se pregătește astfel pentru un weekend plin de adrenalină, zgomot de motoare și emoție, iar 25 de piloți de top din raliuri, drift, viteză în coastă sau anduranță sunt gata să ofere un spectacol de zile mari. Organizatorii estimează că evenimentul va atrage atât pasionați de automobilism din întreaga țară, cât și localnici dornici să participe la o premieră pentru oraș. Accesul publicului va fi gratuit atât pe 12 septembrie, când are loc startul festiv, cât și a doua zi, când e programată cursa. Marea finală a sezonului 2025 este programată pentru 25 octombrie, la București, cu un traseu special amenajat în jurul Ateneului Român.
Nepoata Simonei Halep, agresată de antrenoarea lotului olimpic de gimnastică ritmică! Femeia a fost suspendată pe viață
Antrenoarea care a agresat-o pe nepoata Simonei Halep și pe alte sportive din lotul olimpic de gimnastică ritmică a fost suspendată pe viață din activitate. Asociația pentru Apărarea Drepturilor Sportivilor (ARADS) a publicat un clip, la începutul anului, în care mai multe foste sportive se plângeau de modul în care erau tratate de Maria Gîrbea. COSR s-a autosesizat și a deschis o anchetă la capătul căreia a decis să o suspende pe una dintre cele mai bune antrenoare de gimnastică ritmică ale României. Decizie șoc a COSR: Maria Gîrbea, suspendată pe viață În urma clipului video publicat de ARADS pe rețelele de socializare, antrenoarea Maria Gîrbea a fost suspendată pe viață din gimnastică pentru agresiuni verbale și fizice. „Doamna Gîrbea a fost suspendată de la lotul olimpic, e adevărat. Au existat destul plângeri la adresa dumneaei și am luat această decizie. Trebuie mai multă transparență, iar cei de acolo, de la Federație trebuie să-și facă ordine. Acum avem plângeri și pe adresa sportivelor care au făcut, la rândul lor, acuzații”, a precizat Cristinel Romanescu, președintele Comisiei de Etică a COSR, citat de Golazo. Cristina Halep, nepoata fostului lider mondial WTA, una dintre victimele celebrei antrenoare Șase gimnaste din lotul național de gimnastică ritmică s-au plâns de faptul că au fost abuzate fizic și psihic de antrenori. Denisa Mailat, Ana Luiza Filiorianu, Alexandra Duman, Christina Drăgan, Alexandra Piscupescu și Raluca Zetu au avut curajul să iasă în față și să scoată la iveală coșmarul pe care îl trăiau zilnic la antrenamente. Și Cristina Halep a fost victima Mariei Gîrbea. A suferit rele tratamente în mai 2024. Golazo a publicat un clip video în care Maria Gîrbea e surprinsă în timp ce o lovește cu palma pe Cristina Halep, iar apoi o trage de păr. Video aici. Prosport a publicat un material în care tatăl unor sportive a acuzat-o chiar pe șefa de la Federația Română de Gimnastică Ritmică. Tatăl a două sportive implicate în acest fenomen a adresat o scrisoare către COSR și ANS în care a povestit mai multe episoade care o încriminează și pe Irina Deleanu pentru comportament nepotrivit cu gimnastele române. Împotriva Irinei Deleanu nu s-a luat nicio măsură, fapt de care se temea și tatăl sportivelor Drăgan. Președinta FRGR a negat toate acuzațiile din scrisoarea ajunsă la COSR și ANS. „Niciodată nu am folosit acele cuvinte! Sunt mamă a doi copii, îmi sunt dragi gimnastele, nu aș face niciodată așa ceva. Sunt răstălmăciri grosolane. Acum căutam o dovadă în arhive. O să o găsesc și o să o public”, a declarat Irina Deleanu, pentru Golazo.
Ce a putut spune Serena Williams despre Maria Sharapova, marea ei rivală din Rusia! Toată sala a amuțit
Maria Sharapova, ajunsă la vârsta de 38 de ani, a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame, iar la ceremonie a fost prezentă și rivala Serena Williams, care a susținut un discurs impresionant despre sportiva din Rusia. Spre surprinderea tuturor celor aflați la eveniment, Serena Williams a avut numai cuvinte de laudă la adresa Mariei Sharapova, chiar dacă se știa că între ele, cel puțin când erau în activitate, nu a existat cea mai bună relație. Serena Williams, discurs impresionant despre Maria Sharapova Legendara jucătoare de tenis Maria Sharapova, care a ajuns la vârsta de 38 de ani, a fost inclusă în International Tennis Hall of Fame. La ceremonia impresionantă a fost prezentă și Serena Williams, cea care a susținut un discurs impresionant despre sportiva din Rusia. Spre surprinderea tuturor celor aflați la eveniment, Serena Williams a avut numai cuvinte de laudă la adresa Mariei Sharapova, chiar dacă se știa că între ele, cel puțin când erau în activitate, nu a existat cea mai bună relație. „Este sinceră, loială și o persoană grozavă. De asemenea, este o mamă extraordinară. Îmi amintește de Venus. Cred că putea fi sora mea. Cu cât o cunosc mai bine, cu atât realizez câte lucruri avem în comun. Ce a început ca o rivalitate a devenit o frumoasă prietenie bazată pe respect reciproc. A lăsat în tenis o moștenire pentru eternitate”, a spus Serena Williams. Serena Williams și Maria Sharapova, prietene pentru eternitate Serena Williams a continuat și a declarat că fosta ei rivală i-a devenit, între timp, o prietenă foarte bună și că relația dintre ele este una eternă. „E o mare onoare pentru mine să o introduc pe Maria Sharapova, o fostă rivală, acum o prietenă a mea pentru eternitate, în International Tennis Hall of Fame. Felicitări”, a mai transmis Serena Williams. Maria Sharapova a fost extrem de impresionată de ceea ce a auzit și nu s-a mai putut abține. Astfel, ochii legendarei jucătoare de tenis au lăcrimat în timpul discursului susținut de Serena Williams. Reamintim că Maria Sharapova s-a retras din tenis în anul 2020. Fostul lider mondial are în palmares nu mai puțin de cinci titluri de Grand Slam. Primul dintre acestea a fost Wimbledonul, pe care l-a cucerit în anul 2004, pe când avea vârsta de doar 17 ani, după ce a învins-o chiar pe Serena Williams în finală.
Fiul lui Ion Țiriac a reacționat imediat după ce iubita lui a câștigat la Cleveland. Ce i-a scris moștenitorul averii de miliarde de euro, în engleză, Soranei Cîrstea
Fiul lui Ion Țiriac a reacționat după ce iubita sa a câștigat turneul de 250 de puncte de la Cleveland. Moștenitorul averii de miliarde de euro a postat un mesaj după ce românca a obținut al treilea titlu WTA din carieră. Reacția lui Ion-Alexandru Țiriac după ce Sorana Cîrstea a câștigat la Cleveland Sorana Cîrstea a învins-o pe Ann Li și a câștigat turneul de 250 de puncte de la Cleveland. Românca a obținut astfel al treilea titlu WTA din carieră la simplu, după Tashkent 2008 și Istanbul 2021. Sportiva născută la București a fost premiată cu un cec de 36.300 de dolari și cu 268 de puncte WTA. Fiul lui Ion Țiriac a reacționat după ce iubita sa a câștigat turneul de la Cleveland. „Victoria, da… e foarte frumoasă pe hârtie. Efortul și încrederea în sine acumulate te însoțesc în toate aspectele vieții. Privirea înainte”, a transmis Ion-Alexandru Țiriac pe InstaStory. Reacția Soranei Cîrstea după ce a devenit campioană la WTA Cleveland Sorana Cîrstea a reacționat după ce a câștigat turneul de 250 de puncte de la Cleveland. „Vreau să o felicit pe Ann. O săptămână grozavă, un efort imens. Ai arătat un tenis fantastic și ai un potențial mare. Sper să ai un parcurs bun și în New York. Vreau să merg direct la echipa mea. A fost o săptămână specială pentru mine. Am venit aici să joc câteva meciuri, fără să am așteptări. Îi mulțumesc antrenorului meu, Adrian. Nu puteam cere un antrenor mai bun. Am lucrat și în trecut, pentru 5 ani, iar în ultimele 2 luni ne-am reconectat. Sunt foarte fericită că ai fost aici. Știu că ai depus un efort. Multe mulțumiri. Vreau să-i mulțumesc și fizioterapeutului meu, Andrei, care se asigură că rămân sănătoasă. Apoi vreau să mulțumesc turneului. A fost o săptămână minunată. Încă de la primul meci din calificări am simțit energia, am simțit că sunt binevenită. Mi-a plăcut orașul, vibe-ul lui. Ați văzut pe teren cât de relaxată am fost. Am vrut să stau cât mai mult posibil aici și mă bucur că am reușit asta. Apoi, bineînțeles, directorului turneului, sponsorilor, staff-ului WTA, copiilor de mingi. Datorită vouă am reușit să-mi trăiesc visul și să fac ce iubesc zilnic. Vă mulțumesc mult pentru acest turneu. Vreau să le urez familiei mele de acasă toate cele bune. Știu că se uită. Vreau să le transmit o mare îmbrățișare lor, iubitului meu și familiei lui. Știu că au emoții. Și publicului. Am o doamnă acolo, care m-a încurajat timp de 7 meciuri la rând”, a declarat Sorana Cîrstea.