Nu s-a mai văzut așa ceva. Fostul jucător din NBA a devenit cel mai înalt fotbalist din istorie: rusul are 2,26 metri și a jucat în Cupă, la 40 de ani!

nu-s-a-mai-vazut-asa-ceva.-fostul-jucator-din-nba-a-devenit-cel-mai-inalt-fotbalist-din-istorie:-rusul-are-2,26-metri-si-a-jucat-in-cupa,-la-40-de-ani!

Pavel Podkolzin, fost jucător în NBA la Dallas Mavericks, a bătut recordul de cel mai înalt fotbalist din istorie, cu 2,26 metri! Da, ați auzit bine! Rusul s-a apucat de fotbal la 40 de ani și a jucat în Cupă pentru echipa Amkal Moscova. Fostul jucător din NBA s-a apucat de fotbal și a devenit cel înalt jucător din „sportul rege” Pavel Podkolzin, fost jucător în NBA la Dallas Mavericks, a depășit recordul de cel mai înalt fotbalist din istorie, cu 2,26 metri! Cum a fost posibil acest lucru? Rusul s-a apucat de fotbal la 40 de ani și a jucat în Cupă pentru echipa Amkal Moscova, scrie sport.es. Recordul era deținut până acum de englezul Kyle Hudlin, fost jucător la Huddersfield Town și AFC Wimbledon, cu 2,10 metri. Al doilea cel mai înalt jucător, cu aceeași înălțime, a fost Simon Block Jorgensen, portar danez care joacă în prezent în diviziile inferioare din Anglia. Podkolzin este cu doar 18 cm mai mic decât bara transversală a porților, ceea ce îl transformă într-o adevărată amenințare din loviturile libere, atât în ​​defensivă, cât și în ofensivă. Jucătorul rus, care suferă de acromegalie și o afecțiune a glandei pituitare, a devenit unul dintre „giganții” NBA la Dallas Mavericks, aflându-se între primii zece jucători din istoria baschetului american, sub Manute Bol sau Ghiță Mureșan. Foto: Captură tiktok @tjsportsusa Aproape de gol la debut. „Oportunitate grozavă” După experiența din Statele Unite, Podkolzin a revenit în Rusia să-și încerce norocul la Khimki. Se întâmpla în 2006, ultimul an în care avea să joace în baschetul de top. acum își încearcă norocul într-un alt sport, mai precis în fotbal. „Ei bine, aceasta este o oportunitate grozavă de a fi în acest sport. Președintele nostru m-a sunat, deoarece am jucat în aceeași echipă de baschet. Și acum mă vedeți cu o echipă de fotbal în Cupă. Așa că nu știu ce să spun. Vremea este grozavă, orașul este minunat. Vreau să le mulțumesc coechipierilor mei pentru asta”, a comentat Podkolzin. Rusul a fost aproape de a marca un gol la doar câteva minute după ce a intrat pe teren, dar mingea a fost respinsă de portarul advers. „Da, am fost aproape să marchez, dar au un portar bun. Voi încerca să înscriu în următorul meci”, a mai spus fostul baschetbalist.

Așa va arăta noua Dacia Spring. Spaniolii au publicat primele imagini: Românii joacă totul pe o carte

asa-va-arata-noua-dacia-spring.-spaniolii-au-publicat-primele-imagini:-romanii-joaca-totul-pe-o-carte

Deși actuala Dacia Spring este un model extrem de simplu, bazat doar pe funcții esențiale, aceasta a avut un real succes. Noul model electric va fi cu totul diferit însă, atât de diferit încât nu va semăna deloc cu Renault Twingo, așa cum se așteaptă mulți. Dacia a reușit să-și construiască gama de modele într-un mod unic, greu de replicat de alți producători, fie ei rivali direcți sau nu. Marca românească oferă modele bine definite pentru fiecare segment, fără ca acestea să concureze între ele, cu obiective clar stabilite. Iar când nimeni nu se aștepta, Dacia a îndrăznit să lanseze un model electric care s-a dovedit a fi un succes. Dacia Spring este unul dintre cele mai simple vehicule electrice de pe piață, ducând conceptul de low-cost la extrem. Însă noul model care urmează va fi complet diferit. Dacia nu va merge pe filozofia unei mașini compacte cu cinci uși. Marca românească e conștientă că a copia designul celui mai mic model Renault ar fi o mișcare riscantă, poate chiar fatală pentru maximizarea vânzărilor. De aceea, Dacia a ales să se diferențieze clar de modelul francez, optând pentru un format mai apropiat de un monovolum. Așa cum reiese din imaginea de mai jos, modelul adoptă un stil modern, cu faruri integrate într-un element frontal ce va include și o grilă decorativă. Aceasta este complet integrată în bara de protecție. Aripile vor păstra protecțiile clasice din plastic negru, deoarece Dacia dorește să păstreze aerul de mini-crossover. „Românii joacă totul pe o carte! Noua Dacia Spring nu va semăna deloc cu Renault Twingo, așa cum am fi crezut inițial”, au scris jurnaliștii spanioli de la Motor.es. Foto: Motor.es Noul Dacia Spring va avea un preț foarte tentant La interior, bordul va fi inspirat din cel al noului Sandero, cu instrumente de bord digitale și un ecran tactil mare amplasat pe centru. Dacia nu va renunța la dotările moderne de siguranță și va păstra soluțiile practice pentru confortul pasagerilor, așa cum ne-a obișnuit. Noul Dacia Spring nu este departe. Debutul este așteptat la mijlocul anului 2026. Modelul românesc nu se va deosebi de „verișorul” francez doar prin design, ci și prin partea tehnică. Va avea un motor electric disponibil în mai multe versiuni de putere, cu un maxim de 90 CP. Acest aspect este esențial pentru succesul său, alături de capacitatea bateriei. Vor fi disponibile două variante, cu capacitate netă între 30 și 50 kWh, ceea ce va permite o autonomie de puțin peste 400 de kilometri. Cel mai interesant detaliu însă este cu siguranță prețul. Acest model electric, perfect pentru oraș, poate ajunge chiar la sub 15.000 de euro cu ajutorul subvențiilor pentru achiziție.

Sorana Cîrstea s-a calificat în finală la Cleveland după o victorie extraordinară cu rusoaica Zakharova! Câți bani a câştigat

sorana-cirstea-s-a-calificat-in-finala-la-cleveland-dupa-o-victorie-extraordinara-cu-rusoaica-zakharova!-cati-bani-a-castigat

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea va lupta pentru trofeu la Cleveland, după ce a obținut cu o victorie extraordinară cu rusoaica Zakharova. Venită din calificări, Cîrstea s-a calificat în semifinală la Cleveland, fără să piardă vreun set, și și-a asigurat un premiu de 21.484 de dolari. Suma câștigată de Sorana Cîrstea, după calificarea în ultimul act la Cleveland După o serie de 6 meciuri la rând câștigate fără să cedeze vreun set, Sorana Cîrstea, aflată pe locul 112 mondial va juca finala de la Cleveland. Ea a trecut în penultimul act de rusoaica Anastasia Zakharova (100 WTA) cu 6-1, 7-5 în 79 de minute. Ca urmare, ea va câștiga 21.484 de dolari. La această sumă se aduagă alte 2.545 de dolari pentru că a trecut de calificări. Românca a început meciul cu Zakharova apăsând pedala de accelerație la podea. A câștigat primul set cu 6-1 în doar 30 de minute, a debutat cu break partea secundă a confruntării, dar până la urmă adversara a trecut în avantaj, 3-2. În acel moment, când urma la serviciu, Sorana a cerut venirea la teren a supervizorului turneului, deranjată fiind de unele zgomote venite din tribună. Românca a avut o discuție în contradictoriu cu arbitra de scaun, dar aceasta nu a aprobat sosirea „șefului” turneului. „Fă ceva! Stai degeaba în scaun”, a transmis românca oficialului partidei, dar fără să aibă câștig de cauză. Ultima finală WTA jucată de Cîrstea datează din 29 mai 2021 Pentru Sorana Cîrstea va fi a șaptea finală WTA. Advarsara ei se alege la finalul partidei dintre americanca Ann Li (69 WTA) și chinezoaica Xinyu Wang (27 WTA, cs 2), care tocmai a început. Anterior, românca a câștigat turneele de la Tashkent, în 2008, după 2-6, 6-4, 7-6 cu germanca Sabine Lisicki, și de la Istanbul, în 2021, când s-a impus cu 6-1, 7-6 (4) în fața belgiencei Elise Mertens. De asemenea, ea a ajuns în ultimul act în 2007 la Budapesta (7-6, 2-6, 2-6 cu argentinianca Gisela Dulko), în 2013 la Toronto (2-6, 0-6 cu americanca Serena Williams), în 2019 la Tashkent (2-6, 6-4, 4-6 cu belgianca Alison van Uytvanck) și în 2021 la Strasbourg (3-6, 3-6 cu cehoaica Barbora Krejcikova). Sorana Cîrstea este și o foarte valoroasă jucătoare de dublu. A câștigat 6 astfel de trofee, iar de alte 5 ori a disputat finala. Următoarea competiție pentru sportiva din țara noastră este turneul de la US Open, ultimul de Mare Șlem al anului. Ea va evolua împoitriva sportivei argentiniene Solana Sierra, care se află pe locul 75 în clasamentul mondial. Jaqueline Cristian (50 WTA) o are adversară pe americanca Danielle Rose Collins (59 WTA), dar misiunea cea mai complicată va fi pentru Gabriela Ruse (67 WTA). În primul tur dă peste australianca Daria Kasatkina (17 WTA), desemnată a 15-a favorită a întrecerii.

Prima reacție a Soranei Cîrstea după calificarea în finala de la Cleveland. Ce a spus despre românii din SUA

prima-reactie-a-soranei-cirstea-dupa-calificarea-in-finala-de-la-cleveland.-ce-a-spus-despre-romanii-din-sua

Sorana Cîrstea a obținut o victorie clară cu Zakharova, care i-a permis să se califice în finală la Cleveland, după care a avut un mesaj pentru românii din Statele Unite. 6-1, 7-5 a fost scorul care i-a permis Soranei Cîrstea să se califice în finala de la Cleveland, după care jucătoarea le-a mulțumit românilor din SUA pentru sprijin. Mesajul Soranei Cîrstea pentru românii din Statele Unite, după ce s-a calificat în finala de la Cleveland Aflată în ultimul an al carierei, Sorana Cîrstea traversează o perioadă excelentă în sezonul american. După ce a fost învinsă în optimi la Cincinnati de poloneza Iga Swiatek, a ajuns în finală la Cleveland, dar nu oricum. A obținut șase victorii la rând, dintre care două în calificări, fără să cedeze vreun set. Mai mult, chiar: a cedat, în medie, doar 4 game-uri în fiecare partidă. „Le mulțumesc suporterilor pentru sprijin. Contează foarte mult asta. Am văzut și alți spectatori care mi-au oferit sprijinul. Nu e vorba doar despre români din SUA: să fii departe de România și să ai parte de asemenea entuziasm, solidaritate, nu ai cum să nu fii impresionată. Fără sprijinul lor nu eram atât de proaspătă mental. Am început foarte puternic partida. Totul părea că merge bine, dar adversara și-a ridicat nivelul în setul 2, a jucat foarte bine, a servit mai bine, a fost mai agresivă. Au fost până la urmă aceleași condiții pentru amândouă. Recunosc că într-o anumită parte a tribunelor au fost unele zgomote, dar important e că am reușit să mă adun și să mă impun. Prezența voastră (n.r. – a celor din echipa ei) aici îmi dă încredere că pot câștiga. Am venit după un turneu bun la Cincinnati. Nu mă așteptam să joc așa bine, dar m-am simțit excelent. Uneori joci bine, dar rezultatele nu vin, în alte circumstanțe lucrurile sunt invers”, a spus jucătoarea română chiar pe teren, după calificarea în finală. Cîrstea va ajunge pe locul 71 WTA dacă se impune la Cleveland Aflată pe locul 112 mondial înaintea primului meci din calificări, Sorana a revenit în Top 100 WTA în ierarhia live. Mai precis, victoria cu Anastasia Zakharova a duce până pe locul 88. Iar dacă va ridica trofeul deasupra capului, după meciul cu americanca Ann Li (69 WTA) și chinezoaica Xinyu Wang (27 WTA, cs 2), începe US Open pe locul 71, imediat după Gabriela Ruse. Cîrstea va juca la Cleveland finala cu numărul 7 a carierei. Anterior, a câștigat turneele de la Tashkent, în 2008, după 2-6, 6-4, 7-6 cu germanca Sabine Lisicki, și de la Istanbul, în 2021, când s-a impus cu 6-1, 7-6 (4) în fața belgiencei Elise Mertens De asemenea, a ajuns în ultimul act în 2007 la Budapesta (7-6, 2-6, 2-6 cu argentinianca Gisela Dulko), în 2013 la Toronto (2-6, 0-6 cu americanca Serena Williams), în 2019 la Tashkent (2-6, 6-4, 4-6 cu belgianca Alison van Uytvanck) și în 2021 la Strasbourg (3-6, 3-6 cu cehoaica Barbora Krejcikova).

Sorana Cîrstea a cedat şi s-a răstit la arbitra de scaun în semifinala de la Cleveland! De ce a răbufnit: Fă ceva!

sorana-cirstea-a-cedat-si-s-a-rastit-la-arbitra-de-scaun-in-semifinala-de-la-cleveland!-de-ce-a-rabufnit:-fa-ceva!

La această oră, jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea dispută semifinala de la Cleveland, dar românca a cedat în setul secund şi s-a răstit la arbitra de scaun. După un prim set câștigat fără niciun fel de emoții, Sorana Cîrstea a avut un dialog aprins cu arbitra de scaun din cauza gălăgiei pe care o fac spectatorii. Meciul împotriva jucătoarei ruse Anastasia Zakharova (100 WTA) a început cum nu se putea mai bine pentru Cîrstea (112 WTA), venită din calificări. Ea a câștigat primul set cu 6-1 în doar 30 de minute. Mai mult, chiar, a început cu break partea secundă a confruntării, dar până la urmă adversara a trecut în avantaj, 3-2. În acel moment, când urma la serviciu, Sorana Cîrstea a cerut venirea la teren a supervizorului turneului. Românca a avut o discuție în contradictoriu cu arbitra de scaun, susținând că este prea multă gălăgie în tribune. „Fă ceva! Stai degeaba în scaun”, a transmis românca oficialuluyi partidei, dar fără să aibă câștig de cauză. Incidentul a afectat-o pe Sorana, care și-a cedat serviciul, dar lucrurile au reintrat pe făgașul normal. Cîrstea a realizat break, a câștigat un game alb, iar scorul s-a făcut 4-4. Cîrstea a câștigat două titluri WTA la simplu În sferturile de finală ale turneului de la Cleveland, românca a predat o adevărată lecție de tenis. Ea a avut-o adversară pe rusoaica Liudmila Samsonova (20 WTA), principala favorită a competiției, de care a dispus cu 6-4, 6-1. De precizat că jucătoarea din România nu a pierdut niciun set de-a lungul celor cinci meciuri disputate la turneul Tennis in the Land, chiar înainte de US Open. A trecut în calificări cu 6-1, 6-0 de americanca Anna Frey și cu 6-2, 6-2 de elvețianca Rebeka Masarova, iar pe tabloul principal de japoneza Moyuka Uchijima cu 6-4, 6-1 și de elvețianca Jil Belen Teichman cu cun incredibil 6-1. Dacă ajunge în ultimul act, pentru Sorana Cîrstea va fi a șaptea finală WTA. Anterior, românca a câștigat turneele de la Tashkent, în 2008, după 2-6, 6-4, 7-6 cu germanca Sabine Lisicki, și de la Istanbul, în 2021, când s-a impus cu 6-1, 7-6 (4) în fața belgiencei Elise Mertens De asemenea, ea a ajuns în ultimul act în 2007 la Budapesta (7-6, 2-6, 2-6 cu argentinianca Gisela Dulko), în 2013 la Toronto (2-6, 0-6 cu americanca Serena Williams), în 2019 la Tashkent (2-6, 6-4, 4-6 cu belgianca Alison van Uytvanck) și în 2021 la Strasbourg (3-6, 3-6 cu cehoaica Barbora Krejcikova). Următoarea aventură pe Cîrstea este cea de la US Open, unde va juca în primul tur cu sportiva argentiniancă Solana Sierra, aflată pe locul 75 în clasamentul WTA.

Transformarea controversatei Imane Khelif. Cum arată machiată, la un an distanță după scandalul de la box

transformarea-controversatei-imane-khelif.-cum-arata-machiata,-la-un-an-distanta-dupa-scandalul-de-la-box

Controversata Imane Khelif a suferit o transformare majoră la un an de la scandalul din box, care a coincis cu medalia de aur câștigată la Jocurile Olimpice de la Paris. Sportiva a apărut radiind de fericire, etalând un nou look, cu parul lung și machiată, alături de prezentatoarea de podcasturi Nassima Djaffar Bey. Imane Khelif, de nerecunoscut la un an de la scandalul mondial în care a fost implicată Controversata pugilistă din Algeria este de nerecunoscut la un an distanță de la mega-scandalul din box, după ce a câștigat medalia de aur câștigată vara trecută la Olimpiada de la Paris. Sportiva a apărut acum extrem de fericită, cu un nou look, par lung și machiată, alături de prezentatoarea de podcasturi Nassima Djaffar Bey, potrivit thesun.co.uk. Aceasta din urmă a distribuit fotografia pe Instagram, cu mesajul: „Întotdeauna o plăcere”. Recent, la aniversarea unui an de la câștigarea medaliei de aur la Jocurile Olimpice, Khelif a distribuit o postare pe rețelele sociale în care reflecta asupra „fazei dificile” prin care trecea. „A fost un moment de neuitat, un moment în care lacrimile mele s-au amestecat cu mândria, acel moment în care steagul țării mele a fluturat, iar eu mi-am ținut capul sus cu puterea unui boxer și inima unui om. Astăzi, la aniversarea acelui triumf, trec printr-o fază dificilă plină de provocări, tăcere și așteptare…Dar, în ciuda a tot ce a fost, spiritul care a luptat pentru aur încă bate în mine. Cred în continuare că fiecare cădere este un preludiu al unei ascensiuni mai puternice și că fiecare întârziere este un test de credință și voință. Adevărata putere nu constă doar în victorie, ci în perseverență împotriva tuturor obstacolelor. Sunt Imane Khelif, o campioană ieri, rezistentă astăzi și hotărâtă să mă întorc mâine. Mulțumesc tuturor celor care încă mai cred în mine…”, a fost mesajul sportivei. Foto: Mediafax Foto World Boxing a schimbat regulile. Coincidență sau nu, sportiva din Algeria n-a mai urcat în ring de la Olimpiada de la Paris Imane Khelif s-a aflat anul trecut în centrul unei veritabile furtuni privind eligibilitatea sa de gen. A ieșit la iveală că acesteia i s-a interzis să lupte în competiții de către Asociația Internațională de Box în 2023, după ce testele ar fi arătat că are ADN-ul unui bărbat. Însă, Comitetul Internațional Olimpic i-a permis să concureze la Paris datorită statutului său de pașaport feminin. Controversa a stârnit o dezbatere aprinsă, Khelif fiind supusă unui val de abuzuri și acuzații, inclusiv din partea unor personalități precum Elon Musk și J.K. Rowling. De atunci au intrat în vigoare schimbări, noul organism de conducere, World Boxing, confirmând că luptătorii vor fi obligați să se supună unui test de verificare a sexului pentru a putea concura în cadrul probelor lor. Interesant este că Imane Khelif nu a mai urcat în ring de la succesul său de la Paris.

Se întâmplă și la americani! Spectatorii de la US Open, avertizați de invazia unor insecte la turneul de Mare Șlem

se-intampla-si-la-americani!-spectatorii-de-la-us-open,-avertizati-de-invazia-unor-insecte-la-turneul-de-mare-slem

Ultimul turneu de Mare Șlem al anului, cel de la US Open, începe pe 24 august, iar organizatorii au, deja, probleme, legate de invazia unor insecte. US Open va fi terorizat de microorganisme obsedate de sex, persoanele care vor asista la meciuri fiind avertizate să alerteze autoritățile. Insectele au fost observate în 29 din cele 62 de comitate ale statului New York și vor apărea și la US Open Turneul de la US Open, al patrulea și ultimul de Mare Șlem al anului, se pregătește pentru o invazie de insecte înnebunite după sex și avide să devoreze orice. Întrecerea începe pe 24 august, dar desfășurarea lui ar putea fi afectată de un roi de muște lanternă pătate, care cunosc o adevărată explozie demografică. Creaturile enervante au fost observate în 29 din cele 62 de comitate ale statului New York în timpul unei veri caniculare. Flushing Meadows, locul de desfășurare al competiției, este al patrulea parc public ca mărime din stat, cu o suprafață totală de aproximativ 3,6 kilometri pătrați. Fanii și jucătorii au fost sfătuiți, dacă văr insecte la fața locului, să raporteze autorităților locale, după care să le calce în picioare până la moarte. Muștele-lanterne ronțăie orice, de la grădini de legume la pomi fructiferi și, în general, eclozează la sfârșitul lunii mai. Un specialist de la Universitatea Cornell cere ca oamenii să fotografieze insectele Kelli Hoover, profesoară de entomologie la Universitatea de Stat din Pennsylvania, se teme că acestea se vor răspândi ca focul în paie în toate statele. „Se urcă în trenuri, avioane și nave. Aceștia sunt niște «autostopiști» curajoși”, a transmis ea, potrivit The Sun. „Când cineva vede o insectă, îi cerem mai întâi să facă o fotografie”, a completat Brian Eshenaur, specialist în specii invazive la Universitatea Cornell. Musculița-lanternă pătată (Lycorma delicatula) este o specie de insectă care se înmulțește în anumite părți ale Chinei și Vietnamului. A fost văzută prima dată în Coreea de Sud și s-a răspândit imediat în Japonia și Statele Unite, unde este adesea denumită „SLF”. Gazda sa preferată este arborele cerului (Ailanthus altissima), dar se hrănește și cu alți copaci și cu culturi precum soia, struguri sau fructe cu sâmburi. În habitatul nativ, aceste insecte sunt distruse de viespi parazite. În Statele Unite, insecta a fost văzută pentru prima dată în septembrie 2014, iar din 2022 este considerată specie invazivă în mare parte din nord-estul țării, dar se răspândește rapid spre sud și vest. Masele de ouă reprezintă principalul vector de răspândire, populațiile de Ailanthus altissima fiind considerate un factor de risc pentru o infestare la nivel global. Eforturile continue de combatere a dăunătorilor au încercat să limiteze creșterea populației, din cauza amenințării pe care o reprezintă pentru industriile agricole globale. Zone din Statele Unite depun eforturi masive de combatere a dăunătorilor pentru a elimina populația de musculiță pătată. În schimb, procesul dăunează indirect altor specii.

Tatăl starului din NBA, arestat pentru tentativă de crimă! I s-a pus o cauțiune de 300.000 de dolari

tatal-starului-din-nba,-arestat-pentru-tentativa-de-crima!-i-s-a-pus-o-cautiune-de-300.000-de-dolari

Jaylen Bown, superstarul din NBA, trece prin clipe dificile după ce tatăl său a fost arestat, fiind acuzat de tentativă de crimă. Jucătorul lui Boston Celtics va fi nevoit să achite cauțiunea stabilită la 300.000 de dolari în privința părintelui său, Quenton M. Brown. Tatăl starului lui Boston Celtics, arestat pentru tentativă de omor Jaylen Bown, superstarul din NBA, traversează momente grele după ce tatăl său a fost arestat, fiind acuzat de tentativă de omor, scrie espn.com. Conform mai multor rapoarte ale polițiștilor, în urma unui conflict în Las Vegas a avut loc o înjunghiere. Poliția a declarat că atacul a avut loc după ce două persoane s-au certat într-o parcare. Quenton M. Brown ar fi lovit mașina victimei când a coborât din SUV-ul său, ceea ce a dus la un conflict. Conform raportului agenților, Brown ar fi înjunghiat victima de mai multe ori după ce aceasta s-a întors spatele. Victima a fost dusă la un spital local și se recuperează după ce a suportat o intervenție chirurgicală. Avocatul lui Brown a declarat că al său client său a fost atacat primul, iar înjunghierea a fost în regim de autoapărare. „Din câte știu, și îl cunosc pe domnul Brown de ceva vreme, nu cred că el a inițiat acest atac”, a declarat Arnold Weinstock pentru KSNV-TV. „Îmi spune că tot ce s-a întâmplat a fost încercarea lui de a se apăra după ce a fost lovit”, a conchis avocatul. De patru ori All-Star și MVP al finalei din 2024, Jaylen Brown a jucat pentru Celtics de când a fost recrutat în 2016. Acum, starul din NBA va fi nevoit să achite cauțiunea stabilită la 300.000 de dolari în privința părintelui său. Quenton Brown, fost pugilist, nu e la prima „ispravă” de acest gen Quenton Brown nu este la primul „atac” de acest fel, el fiind arestat anterior de poliție în Henderson, Nevada, în 2016, pentru agresiune corporală soldată cu vătămări corporale grave, potrivit raportului de atunci al poliției. Brown, descris de poliție ca având o înălțime de 2,10 metri și o greutate de 136 kg, a luptat ca boxer profesionist la categoria grea între anii 1989 și 2016, înregistrând un palmares de 33 de victorii, 18 înfrângeri și o înfrângere, 25 dintre victorii venind prin KO. Fostul campion a luptat ultima dată în noiembrie 2016, când l-a învins pe Juan Lopez Alcaraz la Palenque del Parque Morelos din Tijuana, Mexic, potrivit BoxRec.

Sorana Cîrstea, calificare splendidă în semifinalele de la Cleveland! A eliminat-o pe principala favorită

sorana-cirstea,-calificare-splendida-in-semifinalele-de-la-cleveland!-a-eliminat-o-pe-principala-favorita

Sorana Cîrstea a făcut un meci de senzație în sferturile de finală de la Cleveland, astfel a avansat în semifinalele turneului. Jucătoarea a învins-o pe Liudmila Samsonova, o jucătoare aflată în TOP 20 WTA, într-un ritm entuziasmant, scor 2-0. Turneul de la Cleveland a adus un parcurs de senzație din partea Soranei Cîrstea, care impresionează la 35 de ani. Sportiva a trecut succesiv de nume cunoscute ale tenisului, iar acum va da piept cu Anastazia Zakharova în semifinalele competiției. Sorana Cîrstea s-a calificat în semifinale la Cleveland Românca a intrat în calificari pe data de 16 august, atunci când a învins-o cu 2-0 (6-1, 6-0) pe americana Anna Frey. În ultima rundă a calificărilor, Sorana Cîrstea a trecut de Rebeka Masarova, tot cu scorul de 2-0, după 6-2, 6-2 la seturi. În turul 2, programat pe 18 august, Sorana a trecut de japoneza Moyuka Uchijima, scor 2-0, 6-4, 6-1 la seturi. Optimile de finală i-au adus sportivei un meci cu elvețiana Jil Teichmann, de care a trecut entuziasmant după 6-1, 6-1 la seturi. Ajunsă în sferturile de finală, românca a trecut din nou, tot cu scorul de 2-0, de Liudmila Samsonova, după 6-4, 6-1 la seturi. Sorana Cîrstea nu a pierdut niciun set de-a lungul celor cinci meciuri disputate la turneul Tennis in the Land, chiar înainte de US Open. Adversara româncei este Anastasia Zakharova, sportiva rusă aflată pe locul 100 în clasamentul WTA. Meciul se anunță, cel puțin conform topurilor, unul mai facil decât cel cu Samsonova, care este jucătoare de TOP 20. Sorana se află provizoriu pe poziția 97 WTA, după parcursul bun de la Cleveland. Sorana Cîrstea, pregătită pentru US Open Sorana Cîrstea se pregătește intens pentru calificările în US Open, acolo unde va juca pe data de 24 august. Sportiva va da piept cu argentiniana Solana Sierra, aflată în clasamentul WTA pe poziția 72. Până atunci, aceasta mai are de jucat cel puțin un meci la Cleveland. Românca a impresionat de-a lungul campaniei de pe teritoriul nord-american, acolo unde a făcut victime importante. La Cincinnati, Sorana Cîrstea a trecut de Donna Vekic (55 WTA), Magdalena Frech (30 WTA), Yue Yuan (88 WTA). Ea a fost eliminată de Iga Swiatek, aflată pe locul 2 WTA. Cea mai bună performanță înregistrată de Cîrstea la US Open a fost o calificare în sferturile de finală, în urmă cu doi ani. De-a lungul carierei, Sorana a câștigat un total de peste 10.000.000 de dolari din tenis. La începutul acestui an, sportiva a dezvăluit că ia în calcul retragerea la finalul acestui sezon, în funcție de rezultatele pe care le va avea.

Un internațional croat adus la Poli Timișoara s-a lăsat de handbal. Golgheterul sezonului trecut, trimis la echipa a doua

un-international-croat-adus-la-poli-timisoara-s-a-lasat-de-handbal.-golgheterul-sezonului-trecut,-trimis-la-echipa-a-doua

George Buricea a făcut o echipă scumpă și bine cotată la SCM Poli Timișoara, dar deja are probleme fără ca sezonul să fi început. Bozic Pavletic s-a lăsat la 30 de ani de handbal din cauza că a descoperit unele probleme de sănătate. Asta i-a permis „exilatului” Filip Marjanovic să revină la prima echipă, după ce fusese trimis la echipa a doua, deși sezonul trecut a fost golgheter. Pavletic a venit de la Tremblay Boziv Pavletic este extremă dreaptă și are doar 30 de ani. Internaționalul croat a mai jucat la RK Nexe, RK Zagreb, Frisch Auf Goppingen, RK Eurofarm Pelister și Tremblay-en-France. A descoperit însă probleme de sănătate. „Pavletic a hotărât să renunțe la handbal. Corpul lui a cedat după multe rupturi musculare repetitive. A făcut toate controalele și a considerat că semnalele corpului sunt să se lase de handbal. Am respectat decizia lui, după multe ședințe cu tot stafful”, a precizat managerul Alexandru Dedu. Se caută alt jucător Situația devine complicată la club. „Avem doar o extremă dreapta, pe Kraljevic, care are 24 de ani. Mai avem nevoie de încă un jucător de mână stângă, pentru că e greu să joci pe partea opusă cu jucător de mână dreaptă”, a precizat George Buricea. Marius Sadoveac mai poate juca și extremă. „L-am fi folosit, dar atunci ne descoperim pe inter dreapta, unde e doar Risto ca jucător de mână stângă. Dar există riscul unei accidentări la Sadoveac, care are o vârstă. Dar sigur, îl voi folosi dacă nu vom găsi un jucător de valoare”, a mai spus Buricea. Filip Marjanovic, trimis la echipa a doua Golgheterul echipei din sezonul trecut, extrema stângă Filip Marjanovic nu mai era dorit al club, dar a refuzat să rezilieze contractul. Așa că, la 36 de ani, sârbul a fost trimis să se antreneze cu echipa a doua, unde, teoretic, se cresc tinerii localnici. „În momentul de față, datorită faptului că avem un om care s-a lăsat, a fost rechemat la prima echipă. Se va antrena cu echipa, și, dacă va fi nevoie, va fi folosit. Este alături de noi până la finalul contractului. S-a antrenat cu echipa a doua, are contract. În funcție de necesitățile pe care le avem, sportivii trebuie să respecte contractul”, a precizat Alexandru Dedu, managerul clubului din Timișoara. Marjanovic nu a vrut să plece. „Au existat niște discuții, este normal ca și el și noi să fim de acord cu orice soluție s-ar găsi”, a spus Dedu. În realitate, clubul era în situația de a plăti un jucător cu salariu bun un sezon pentru a evolua la satelitul fără obiectiv.