Cum trece timpul! S-au împlinit 49 de ani de când Nadia Comăneci electriza o lume întreagă și lua primul 10 din istoria gimnasticii
În urmă cu 49 de ani, Nadia Comăneci obținea prima notă de 10 din istoria gimnasticii, iar astfel punea România pe harta sportului mondial. La doar 14 ani, Nadia Comăneci scria pagini de istorie pentru sportul românesc și internațional, iar de atunci până în prezent este cunoscută drept „Zeița de la Montreal”. S-au împlinit 49 de ani de când Nadia Comăneci electriza o lume întreagă și lua primul 10 din istoria gimnasticii S-au împlinit 49 de ani de când Nadia Comăneci a schimbat standardul gimnasticii mondiale pentru totdeauna. 18 iulie 1976 este momentul în care atleta din Onești a primit porecla „Zeița de la Montreal”, în urma unei performanțe istorice: șapte note de 10 obținute în cadrul turneului și 3 medalii de aur. Prin intermediul unei postări pe rețelele de socializare, Agenția Națională pentru Sport a dat dovadă că România nu își uită campionii, ba mai mult, îi onorează. Astfel, a luat naștere o inițiativă cum rar s-a mai văzut: anul 2026 va fi intitulat drept „Anul Nadia Comăneci”, proiect aprobat de instituțiile competente. Anul viitor se împlinesc 50 de ani (jumătate de secol) de la performanța istorică a „fetei cu nota 10”, o bornă importantă pentru sportul românesc. „Pe 18 iulie 1976, Nadia Comăneci scria istorie la Jocurile Olimpice de la Montreal, obținând primul 10 perfect din gimnastica olimpică, la doar 14 ani. A fost începutul unei legende care a cucerit lumea — iar tabela, nepregătită pentru perfecțiune, a afișat un incredibil «1.00». În total, Nadia a primit șapte note de 10, dintre care trei la bârna de echilibru, demonstrând că excelența poate purta și nume românesc. La inițiativa doamnei Elisabeta Lipă, fosta președintă a Agenției Naționale pentru Sport și actuală președintă a Federației Române de Canotaj, anul 2026 va fi declarat oficial «Anul Nadia Comăneci». Proiectul a fost adoptat de Camera Deputaților, după aprobarea sa de către Senatul României. În 2026 vom aniversa 50 de ani de la acel moment unic, când o fetiță din Onești a redefinit granițele posibilului. Nadia Comăneci înseamnă excelență, modestie, forță și speranță. Ne-a făcut mândri atunci și continuă să ne inspire, generație după generație. Prin această decizie, România transmite un mesaj esențial: ne respectăm campionii, ne cinstim trecutul și investim cu încredere în viitor. Anul 2026 va fi Anul Nadia Comăneci – un an al excelenței și al recunoștinței românești”, a scris Agenția Națională pentru Sport pe Facebook. Palmaresul olimpic al Nadiei Comăneci Una dintre cele mai mari gimnaste din istoria sportului, Nadia Comăneci, a lăsat în urmă un palmares olimpic uluitor, reușind să câștige un total de aproximativ 24 de medalii, dintre care 16 de aur. Printre cele mai mari performanțe se numără: • Jocurile Olimpice de la Montreal – 1976: 3 medalii de aur (individual compus, bârnă și paralele), una de argint (echipă) și una de bronz (sol), competiție în care a reușit să obțină nota 10 de șapte ori, stabilind un record absolut; • Campionatele Europene – 1977: 3 medalii de aur și una de argint; • Campionatul Mondial – 1978: 2 medalii de aur (bârnă și individual compus); • Campionatele Europene – 1979: 4 medalii de aur și una de argint; • Jocurile Olimpice de la Moscova – 1980: 2 medalii de aur și 2 medalii de argint, respectiv două note de 10.
Magnus Carlsen l-a distrus pe ChatGPT într-o partidă de șah: Mă predau!

Magnus Carlsen, numărul 1 mondial în șah, a învins cât se poate de clar, în doar 53 de mutări, jocul cu ChatGPT, AI nereușind să-l pună deloc în dificultate pe campionul suprem. Eșecul drastic suferit în fața norvegianului a determinat inteligența artificială să transmită că „se predă” în fața oponentului, care s-a dovedit a fi „metodic, curat și precis”. Magnus Carlsen „a pus pe butuci” ChatGPT într-un duel pe tabla de șah Liderul mondial în șah a învins net, în doar 53 de mutări, jocul împotriva ChatGPT, AI nereușind să-i pună deloc probleme campionului suprem în jocul minții, potrivit sport.es. Înfrângerea clară suferită în fața starului norvegian a determinat inteligența artificială să anunțe că „se predă” în fața adversarului său uman, care s-a dovedit a fi „metodic, curat și precis”. Carlsen, într-una dintre călătoriile sale, a dovedit încă o dată că este cel mai bun din lume pe tabla de șah, deși de data aceasta a avut în față al altfel de adversar. În doar 53 de mutări, norvegianul a învins ChatGPT într-un mod total, fără a ceda nicio piesă de pe tablă. Deși AI-ul a avut un început solid, nu a putut ține pasul cu precizia lui Carlsen. În timp ce Carlsen și-a păstrat toate piesele intacte, inteligența artificială și-a pierdut treptat toți pionii. „Uneori mă plictisesc când călătoresc”, a postat Carlsen pe rețelele de socializare, arătând mai multe imagini care rezumă progresul jocului împotriva unui adversar „diferit”. Inteligența artificială nu a avut de ales decât să se predea în fața norvegianului: „Renunț. A fost metodic, curat și precis”, a comentat AI după 53 de minute. În loc să accepte laudele, Carlsen a încercat să perfecționeze mașinăria cu care se confrunta, explicând de ce nu a reușit să țină pasul pe parcursul jocului. „Ai jucat foarte bine la deschidere, dar nu ai putut să continui cum trebuie”, i-a explicat el inteligenței artificiale. Alte dueluri om-computer Nu este prima dată când un om și un computer se înfruntă în acest sport. Unul dintre cele mai legendare dueluri este cel dintre Garry Kasparov și „Deep Blue” din 1996, în care rusul a ieșit victorios în șase jocuri. Au existat și altele, cum ar fi cel dintre Vladimir Kramnik și „Deep Fritz” din 2002, unde cei doi rivali au terminat la egalitate după opt jocuri. Acum, odată cu progresele în inteligența artificială și tehnologie în general, Carlsen aduce din nou în centrul atenției aceste tipuri de meciuri, care atrag întotdeauna multă atenție. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Pogacar a câștigat etapa și tricoul galben al Turului Franței pare adjudecat până la Paris!

Slovenul Tadej Pogacar a câștigat etapa cu numărul 13 din Turul Franței și pare că și-a adjudecat deja tricoul galben până la Paris. Turul Franței a ajuns la etapa cu numărul 13, desfășurată într-un contratimp de 10.9 kilometri, dintre care ultimii 8 kilometri au fost în urcare. Unul dintre cei mai în formă cicliști ai momentului a reușit o victorie importantă în fața lui Jonas Vingegaard și e la un pas de al patrulea succes în „Marea Buclă”. Pogacar, succes uriaș care îi asigură în proporție de 99% tricoul galben până la Paris Tadej Pogacar a obținut al patrulea succes din acest sezon și a 21-a victorie din carieră în Turul Franței. După ce etapa trecută a reușit să mărească avansul față de principalul rival, Vingegaard, Pogacar a reușit să facă o cursă contratimp peste așteptări, dat fiind faptul că ultimii 8 kilometri au avut loc într-o cățărare cu panta medie de 7.9%. Traseul a fost făcut de Pogacar în doar 23 de minute, Vingegaard ajungând la linia de sosire cu o întârziere de 36 de secunde. Roglic a completat podiumul. În clasamentul general, Tadej Pogacar a luat un avans de 4 minute și 7 secunde față de Jonas Vingegaard. Clasament Turul Franței Tadej Pogacar Jonas Vingegaard +4min 07sec Remco Evenepoel +7min 24sec Florian Lipowitz +7min 30sec Oscar Onley +8min 11sec Ce a făcut diferența față de principalul rival în contratimp: „A fost o decizie importantă” Cheia succesului sportivului sloven în etapa cu numărul 13 din Turul Franței a fost faptul că a ales să folosească o bicicletă normală de cățărare. Față de Pogacar, Vingegaard a folosit o bicicletă cu configurație diferită pentru această probă. „Aceasta a fost cea mai importantă decizie (n.r. alegerea bicicletei). Noi concurăm mereu pe această bicicletă; o folosim în 99% din curse. Am calculat și am ajuns la concluzia că dacă nu îți poți folosi toată puterea pe o bicicletă de contratimp, atunci vei înregistra cam același timp. Mă simt mai confortabil mergând pe această bicicletă de cățărare. Am luat decizia asta și a funcționat. De asemenea, am vrut să conduc fără radio, pentru că strategia era să accelerez la maxim. Am urmărit doar diferențele de la punctele intermediare. La primul punct intermediar eram deja cu cinci secunde înainte, ceea ce a fost motivant. Iar la al doilea punct intermediar avansul era și mai mare, așa că știam că ritmul meu era pe drumul cel bun”, a declarat slovenul, notează Eurosport. Au mai rămas doar 8 etape de disputat înainte de sosirea finală pe faimoasa alee Champs-Elysees din Paris. Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult
Așa a aflat Mihaela Rădulescu de moartea iubitului Felix Baumgartner

Mihaela Rădulescu, iubita celebrului Felix Baumgartner, care a decedat în mod surprinzător ieri, 17 iulie, a aflat că tragicul eveniment s-a petrecut foarte aproape de locul unde se afla. Vedeta TV a mers imediat la fața locului pentru a afla ce s-a întâmplat cu austriacul. Decesul lui Felix Baumgartner a luat prin surprindere întreaga lume. La vârsta de doar 56 de ani, austriacul a efectuat un salt cu parașuta care s-a dovedit a-i fi fatal. La momentul tragicului eveniment, Mihaela Rădulescu se află în apropiere și a ajuns repede la fața locului. Mihaela Rădulescu era aproape de locul unde a decedat Felix Baumgartner Cei doi aveau o relație de mai bine de un deceniu. Într-un zbor cu parapanta, Felix Baumgartner a pierdut controlul, apoi a căzut într-o piscină. Conform presei internaționale, la momentul impactului, Mihaela Rădulescu se afla foarte aproape de locul unde a avut loc tragedia. Sunată de către autorități, vedeta TV și-a făcut apariția foarte repede la fața locului. Cuplul se afla într-o vacanță în Italia. Austriacul a devenit cunoscut în anul 2012, atunci când a sărit cu parașuta din stratosferă, de la o înălțime de peste 39 de kilometri. Saltul a făcut înconjurul lumii, fiind televizat chiar și în România. El mai deținea un record absolut, deoarece a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii fără motor, doar cu ajutorul unui costum realizat special, cu aripi. Ultimul mesaj postat de cascador pe rețelele de socializare parcă a prevestit tragedia, deoarece a publicat o fotografie cu natura și descrierea „prea mult vânt”. Cum a survenit decesul lui Felix Baumgartner Deși inițial plana discuția că impactul i-a produs decesul cascadorului, se pare că principala cauză este o alta: Felix Baumgartner ar fi suferit un infarct, în timp ce se afla deasupra stațiunii Porto Sant Elpidio. O tânără a fost rănită în urma evenimentului tragic. Oficialii din Italia nu exclud și varianta unor probleme tehnice ale parapantei. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Britanicii nu au uitat nedreptatea împotriva Simonei Halep: „Ați observat că nimeni nu vorbeşte despre asta?”
Jurnaliștii britanici au discutat despre nedreptatea la care a fost supusă Simona Halep de ITIA. Printre altele, oamenii din „Regat” punctează că reputația sportivei noastre a fost afectată grav din cauza unei simple contaminări. Scandalul de dopaj în care a fost implicată Simona Halep încă este subiect de discuție în presa internațională. Decizia forurilor din tenis de a o exclude pe sportivă la momentul testului de doping picat i-a atras numai probleme. În cele din urmă, „Super Simo” s-a retras, deoarece nu a reușit să mai ajungă la nivelul care a consacrat-o. Jurnaliștii britanici reamintesc de nedreptatea Simonei Halep În timpul turneului US Open 2022, Simona Halep a picat un test de doping, fiind depistată cu o substanță interzisă, roxadustat. Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis (ITIA) a suspendat-o rapid pe sportivă, care a primit în primă fază o suspendare de 4 ani! Ulterior, suspendarea a fost redusă la doar 9 luni. „Cariera și reputația Simonei Halep au fost efectiv distruse de un caz autentic de contaminare, confirmat de TAS în câteva zile. Ați observat că niciunul dintre jurnaliștii de tenis nu vorbește vreodată despre ea sau despre nedreptatea cazului ei? A avut și avocați de top”, a spus jurnalistul britanic Pavvy G pe social media. După ce și-a ispășit pedeapsa, Simona Halep nu a mai reușit să revină la un nivel optim. Chinuindu-se să ajungă în TOP 1000 pentru a putea participa la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, constănțeanca s-a suprasolicitat și a suferit o accidentare la genunchi, care a ținut-o departe de teren luni bune. În cele din urmă, Simona Halep a luat decizia de a se retrage în luna februarie a acestui an, cu ocazia turneului Transylvania Open. Ultimul meci al sportivei a fost împotriva Luciei Bronzetti, pe care l-a pierdut cu 2-0 (6-1, 6-1). Simona Halep militează pentru dreptate în cazurile de doping din tenis Simona Halep militează pentru o judecată etică în cazurile de doping din tenis. Fosta sportivă a fost o aspră contestatară a lui Jannik Sinner sau a Igăi Swiatek, deoarece consideră că ITIA a judecat diferit cazurile lor de doping. Cei doi au primit suspendări infime, de doar 1-3 luni, deoarece s-a considerat că tot procesul de contaminare a fost involuntar. Multe voci din tenis au apărat-o pe româncă în ultimul an, mai ales Nick Kyrgios sau Novak Djokovic. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Tesla e gata să dea marea lovitură. Ce va lansa Elon Musk

Presa internațională a aflat că Tesla, compania americană fondată de multimiliardarul Elon Musk (54 de ani), pregătește o nouă lovitură pe piața autoturismelor electrice. După ce în ultima perioadă s-a vehiculat că Tesla a avut dificultăți în materie de vânzări, Musk e gata să lanseze un autoturism care va schimba totul. Elon Musk e gata să lanseze o nouă mașină Tesla care va închide definitiv subiectul autonomiei Proiectul Tesla a luat viață în 2008, odată cu lansarea modelului Roadster, o mașină 100% electrică exclusivistă destinată mai degrabă celor foarte potenți financiar decât publicului de masă. Însă, în 2012, Elons Musk a scos pe piață Tesla Model S și lucrurile au început să meargă într-o cu totul altă direcție. Mașinile electrice produse de compania americană au început să devină tot mai accesibile, însă cu toate acestea, două probleme au continuat să supere: prețul, care a rămas destul de piperat, chiar dacă a scăzut bine sub 100.000 de euro, și autonomia. Spre exemplu, Tesla Roadster a avut o autonomie declarată de sub 400 de kilometri cu bateriile pline, în timp ce Tesla Model S a depășit sensibil borna menționată. Ulterior, avansurile tehnologice au permis societății Tesla să ofere autonomii mai bune pe Model 3, Model X, Model Y sau chiar Cybertruck, însă pentru cei mai mulți dintre interesați, subiectul a rămas unul sensibil. Și cum în ultimul timp Tesla a înregistrat o scădere a vânzărilor, mai ales pe piața electricelor din Europa, Elon Musk s-a gândit să vină cu o nouă revoluție. Aparent, miliardarul Musk a lăsat în urmă controversele iscate de Cybertruck și se pregătește să lanseze un nou Model 3, exemplar care este destinat în principal maselor. Potrivit publicației de specialitate Electrek.co, e vorba despre un Model 3+, care va închide definitiv subiectul autonomiei, deoarece va asigura o rulare, cu o singură încărcare, de până la 800 de kilometri. Practic, din acest punct aproape că nu vor mai exista diferențe între mașinile pe combustie și cele electrice atunci când vine vorba despre autonomie, detaliu care i-a deranjat pe atât de mulți pasionați. Baterii mai eficiente Sursa citată mai sus susține că dimensiunile Tesla Model 3+ vor rămâne similare precedentului Model 3, deoarece s-a umblat doar la capitolul baterii. Dimensiunile și greutatea sunt aceleași, datorită bateriilor cu densitate energetică mai mare. Noul Model 3+ va avea o autonomie de peste 800 kilometri. Era o actualizare extrem de necesară, deoarece mulți dintre cumpărători s-au orientat către variante din China, cum ar fi Xiaomi SU7, care oferă o autonomie de până la 830 de kilometri”, se mai arată pe Electrek.co. Avantajele unui astfel de salt sunt multiple, adaugă specialiștii de la sursa citată. Așa cum am precizat deja, niciun potențial cumpărător nu va mai fi influențat de detaliul autonomiei atunci când va dori să cumpere o Tesla, deoarece aproape nimeni nu conduce 800 de kilometri fără pauză. Totodată, autonomia mărită va scădea timpul de încărcare, astfel că umplerea bateriilor cu 30% din capacitatea totală s-ar putea realiza în aproximativ 4 minute. Rezultatul? O capacitate de 30% în cazul de față s-ar traduce în peste 200 de kilometri parcurși. În plus, este cunoscut faptul că bateriile se degradează în timp. Însă chiar și peste mulți ani, când capacitatea bateriilor va scădea la 50%, mașina tot va avea o autonomie de aproximativ 400 de kilometri, informează sursa citată. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult
Au apărut primele imagini de la fața locului tragediei legendarului Felix Baumgartner

Presa din Italia a publicat primele imagini de la fața locului unde s-a petrecut tragedia legendarului sportiv Felix Baumgartner. Austriacul, care a fost parașutist, săritor de la mare înălțime și cascador, printre altele, a murit la vârsta de doar 56 de ani, după ce a pierdut controlul în timpul unui salt cu parapanta. Cum a fost surprins Felix Baumgartner lângă piscina unde și-a dat ultima suflare. Italienii au publicat câteva imagini Joi, 17 iulie 2025, legendarul sportiv Felix Baumgartner, care a devenit primul om din istorie ce a sărit cu parașuta din stratosferă, a murit în urma unui accident cumplit. Iubitul Mihaelei Rădulescu și-a dat ultima suflare la vârsta de 56 de ani, după ce a pierdut controlul în timpul unui salt cu parapanta și s-a prăbușit în preajma unui complex din centrul Italiei. La tragedia lui Felix Baumgartner a fost martor un turist, care a contactat imediat serviciile de urgență și a încercat tot posibilul pentru a-i veni în ajutor sportivului. Doar că echipa medicală care s-a deplasat la fața locului nu a mai putut face o minune. Așa cum se poate vedea în imaginile de AICI, la complexul din Porto Sant’Elpidio s-a deplasat o ambulanță, dar și o mașină de carabinieri. Și, din câte se pare, medicii ar fi încercat să îl resusciteze pe Felix Baumgartner chiar lângă piscina din complex. În acele momente, la fața locului erau deja prezente mai multe persoane, turiști cel mai probabil, care au asistat cu stupoare la manevrele echipei medicale. Porto Sant’Elpidio: un parapantist se prăbușește într-o piscină a unui complex privat. Un istructor de parapantism este rănit, iar pilotul, recordmanul Felix Baumgartner, a murit”, titrează CorriereAdriatico.it. Moartea lui Felix Baumgartner a îndurerat o planetă întreagă Felix Baumgartner a fost foarte iubit la nivel mondial pentru spiritul aventurier de care a dat dovadă de-a lungul vieții de sportiv. Născut la Salzburg, în Austria, partenerul de viață al Mihaelei Rădulescu a izbutit să stabilească trei recorduri mondiale, după ce a sărit cu parașuta din stratosferă, de la altitudinea de 38.969 metri. Pe scurt, el a devenit prima persoană care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, 1.357,6 km/ha, a urcat la cea mai mare altitudine cu un balon cu echipaj uman și a sărit de la cea mai mare altitudine. Zboară sus, Felix. Pentru totdeauna deasupra norilor. Nu ai fost niciodată menit pentru pământ. Inima ta bate în cădere liberă, sufletul tău a găsit pacea acolo unde aerul se rarefiază și orizontul se extinde. Ne-ai arătat ce înseamnă să zbori cu adevărat – nu cu mașini, ci cu curaj. În timp ce alții se îndoiau, tu ai sărit. În timp ce mulți visau, tu ai visat”, i-a scris un internaut lui Felix Baumgartner, pe rețelele de socializare. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult
Se retrage din tenis adversara care a reușit să o învingă de două ori din patru meciuri pe Simona Halep: E timpul să mă vindec
Ons Jabeur (30 de ani – 71 WTA), sportiva din Tunisia care a reușit să o învingă de două ori din patru meciuri pe Simona Halep (33), a anunțat, prin intermediul unui comunicat postat pe rețelele de socializare, că se retrage din tenis. În ultimele două sezoane, Jabeur s-a confruntat cu mai multe accidentări grave, astfel că a considerat că a venit momentul să aibă mai multă grija de sănătatea ei. Ons Jabeur i-a spus adio tenisului! Ce a transmis fosta adversară a Simonei Halep În 2024, Ons Jabeur s-a retras temporar din tenis din cauza accidentărilor, însă în acest an a revenit plină de entuziasm în circuit și dornică să obțină noi performanțe. Însă, lucrurile nu au stat așa cum și-a dorit sportiva din Tunisia și cele mai notabile reușite au fost sferturile de finală de la Brisbane, Doha și Berlin. Iar acum, la mai bine de o lună distanță după ce a părăsit Wimbledon 2025 în primul tur, Ons Jabeur și-a anunțat fanii că se retrage definitiv din „sportul alb”. Fostă număr 2 WTA în iunie 2022, Jabeur a ajuns la concluzia că nu mai poate face pace cu fizicul ei și cea mai bună soluție este să renunțe permanent la sportul de performanță: În ultimii doi ani, m-am forțat foarte mult, luptându-mă cu accidentările și confruntându-mă cu multe alte provocări. Dar, în adâncul sufletului, nu m-am mai simțit cu adevărat fericită pe teren de ceva vreme. Tenisul este un sport minunat, dar acum cred că este timpul să fac o pauză și să mă pun pe primul loc: să respir, să mă vindec și să redescopăr bucuria de a trăi simplu. Vă mulțumesc pentru sprijinul vostru”, a scris Ons Jabeur, într-un scurt comunicat pe care l-a postat pe rețelele de socializare. S-a întâlnit de 4 ori cu Simona Halep în circuitul WTA Asemenea Simonei Halep, Ons Jabeur a avut ghinion în circuitul WTA și a pierdut primele trei finale de Grand Slam. Este vorba despre Wimbledon și US Open 2022, plus Wimbledon 2023. Însă, dacă Simona Halep a izbutit ulterior să își adjudece două trofee de Grand Slam, Ons Jabeur nu a mai avut această ocazie și a rămas doar cu finalele pierdute. Ons Jabeur și Simona Halep s-au duelat pentru prima oară în circuitul WTA în septembrie 2018, la Beijing. Atunci, jucătoarea din Tunisia a câștigat primul set cu 6-1 și acolo s-a încheiat partida, deoarece Simona Halep s-a retras din cauza unor probleme medicale. Au urmat două dueluri la Dubai, în 2020 și 2022, ambele câștigate de Simona Halep, 1-6, 6-2, 7-6(7) și 6-4, 6-3. Iar ultima confruntare dintre Halep și Jabeur s-a consemnat în mai 2022, la Madrid, când reprezentanta Tunisiei s-a impus în două seturi, 6-3, 6-2. Potrivit site-ului WTATennis.com, Ons Jabeur a câștigat 5 titluri la simplu și a izbutit să adune o avere de 14.176.821 de dolari, doar din turnee, în întreaga carieră. În total, ea a înregistrat 460 de victorii și 261 de înfrângeri în tenisul profesionist. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult
Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian s-au calificat în sferturi la UniCredit Iași Open
Ziua de joi a fost una fastă pentru românce la UniCredit Iași Open, turneu de categorie WTA 250 dotat cu premii totale de 239.212 de euro. România a avut trei reprezentante în optimile probei de simplu, Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian. Toate trei au obținut calificarea în sferturile de finală. Sorana Cîrstea, prima româncă ajunsă în sferturi la UniCredit Iași Open Sorana Cîrstea este prima reprezentantă a României care a făcut pasul spre sferturile de finală la Iași. Situată pe locul 166 WTA, Sorana, 35 de ani, a trecut în două seturi de favorita 5, Varvara Gracheva, din Franța (24 de ani, numărul 106 mondial), scor 6-2, 6-4, la capătul unui meci întins pe durata a 77 de minute. Sorana a câștigat clar primul set, cu 6-2, iar în actul secund s-a mers cap la cap până la 4-4, moment în care jucătoarea noastră a făcut break. Cîrstea a servit pentru meci și nu i-a dat nicio șansă adversarei, câștigând game-ul la zero, cu un as la ultimul serviciu. „Sunt încântată de tot ceea ce se întâmplă aici, de atmosferă, de turneu și îmi doresc să stau cât mai mult la turneul de la Iași”, a declarat Sorana după meci. Sorana Cîrstea va juca în sferturile de finală cu argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, locul 124 WTA), cea care a furnizat o uriașă surpriză în primul meci al zilei de joi. Carle a eliminat-o în optimi pe principala favorită, Elina Avanesyan, din Armenia (22 de ani, numărul 53 mondial), finalista de anul trecut la Iași, scor 7-6 (4), 6-2. Irina Begu, revenire spectaculoasă în fața Victoriei Kasintseva După meciul Soranei, pe Arena Centrală de la Baza Sportivă Ciric și-a făcut apariția Irina Begu pentru duelul din optimi cu Victoria Jimenez Kasintseva, din Andorra (19 ani, locul 130 WTA). Favorită 7, Irina (34 de ani, numărul 110 mondial) a avut nevoie de trei seturi pentru a trece de tânăra jucătoare din Andorra, pe care a învins-o cu 3-6, 6-3, 6-3. Irina nu s-a simțit în largul său în debutul partidei, acuzând o stare de rău. Sportiva noastră și-a revenit însă după ce a pierdut primul act cu 6-3, și le-a adjudecat pe următoarele două cu același scor, avansând între cele mai bune opt jucătoare de la Iași. La final, Irina a recunoscut că a avut probleme la început de meci. „Nu m-am simțit bine, dar am tras de mine și cu ajutorul publicului am trecut peste. Am vrut doar să joc pentru public. Nu a fost cel mai bun meci al meu, dar am luptat, vreau să îmi termin cariera ca o luptătoare”, a spus Irina, care a primit un premiu pentru întreaga carieră din partea organizatorilor. În sferturi, Irina Begu va juca cu Anna Siskova, din Cehia, numărul 406 mondial, venită din calificări, cea care a învins-o în optimi pe favorita 3, americanca Li Ann (numărul 65 mondial). Adversara lui Jaqueline Cristian s-a retras de pe teren în primul set Trio-ul româncelor din sferturi a fost completat de Jaqueline Cristian. Favorită 2 la Iași, Jaqueline (27 de ani, numărul 51 mondial) a trecut în optimi de Jana Fett (28 de ani, locul 151 WTA), jucătoarea croată retrăgându-se de pe teren din motive medicale la scorul de 4-1 în primul set pentru româncă. Doar 26 de minute a stat pe teren Jaqueline, care o va întâlni în sferturi pe jucătoarea maghiară Panna Udvardy (26 de ani, locul 150 WTA). Aceasta a învins-o în faza optimilor pe britanica Francesca Jones (24 de ani, numărul 104 mondial), favorită 8, scor 6-4, 6-3. Rezultatele înregistrate joi, 17 iulie, la UniCredit Iași Open: Simplu – Optimi Maria Lourdes Carle (Argentina) – [1] Elina Avanesyan (Armenia) 7-6 (4), 6-2 Sorana Cîrstea (România) – [5] Varvara Gracheva (Franța) 6-2, 6-4 [7] Irina Begu (România) – Victoria Jimenez Kasintseva (Andorra) 3-6, 6-3, 6-3 [2] Jaqueline Cristian (România) – Jana Fett (Croația) 4-1 retragere Panna Udvardy (Ungaria) – [8] Francesca Jones (Marea Britanie) 6-4, 6-3 Simona Waltert (Elveția) – [Q] Irene Burillo (Spania) 6-4, 7-6 (2) Dublu – Turul 1 [3] Emily Appleton (Marea Britanie) / Isabelle Haverlag (Olanda) – [WC] Georgia Crăciun (România) / Andreea Prisăcariu (România) 6-2, 6-4 Yvonne Cavalle-Reimers (Spania) / Alicia Herrero Linana (Spania) – Jessie Aney (USA) / Jessica Failla (USA) 3-6, 6-3, 10-7 Dublu – Sferturi Maria Lourdes Carle (Argentina) / Simona Waltert (Elveția) – [2] Quinn Gleason (USA) / Ingrid Martins (Brazilia) 3-6, 6-2, 10-7 Veronika Erjavec (Slovenia) / Panna Udvardy (Ungaria) – [4] Maja Chwalinska (Polonia) / Anastasia Detiuc (Cehia) 7-5, 6-1 Programul zilei de vineri, 18 iulie Terenul Central Start 10.30 S. Waltert (SUI) vs [6] J. Teichmann (SUI) M. L. Carle (ARG) vs S. Cirstea (ROU) [7] I. Begu (ROU) vs [Q] A. Siskova (CZE) P. Udvardy (HUN) vs [2] J. Cristian (ROU) Terenul 5 Start 12.00 A. Barnett (GBR) / E. Lechemia (FRA) vs [3] E. Appleton (GBR) / I. Haverlag (NED) [1] I. Shymanovich / A. Siskova (CZE) vs Y. Cavalle-Reimers (ESP) / A. Herrero Linana (ESP) Are o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă, în care activează din anul 1999. Este corespondent ProSport la Iași din anul 2004, iar în decursul anilor a mai colaborat cu Agenția de Știri NewsIn, ziarele Libertatea și România Liberă și Radio Sport Total FM. Pe plan local, … citește mai mult
Moartea lui Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, a şocat Italia! Cum l-a numit Gazzetta dello sport pe legendarul sportiv austriac
Felix Baumgartner, iubitul Mihaelei Rădulescu, s-a stins din viață la numai 56 de ani, în timpul unei sărituri cu parapanta. Austriacul se află în vacanță, în Italia, însă, din păcate, nefericitul accident i-a adus sfârșitul. Moartea lui Felix Baumgartner i-a șocat pe italieni! Cum l-a numit Gazzetta dello sport pe legendarul sportiv austriac Felix Baumgartner, omul misiunilor „imposibile”, așa cum a fost numit de Gazzetta dello sport, s-a stins din viață în Italia, în urma unui salt banal cu parașuta. Din păcate, austriacului i s-a făcut rău în timpul saltului, a pierdut controlul și a aterizat într-o piscină, acolo unde a rănit o femeie. Din fericire, persoana lovită nu a fost afectată grav în urma accidentului. Pentru Felix Baumgartner nu s-a mai putut face nimic. Celebrul austriac care a sărit din stratosferă a făcut stop cardiac, iar medicii veniți de îndată la fața locului nu l-au mai putut salva. Baumgartner și-a dedicat întreaga viață senzațiilor tari, el devenind celebru pe plan mondial în 2012, atunci când a sărit din spațiu, de la mai bine de 39.000 de metri. Căderea a fost transmisă live pe tot globul, austriacul stabilind un record senzațional. Săritura cu parapanta a fost o altă dragoste a parașutistului, acesta obișnuia des să facă asemenea salturi, chiar și atunci când era în vacanță. Tocmai din acest motiv, moartea austriacului i-a șocat pe italieni, iar întreg accidentul este unul fulgerător. Cel mai probabil, Felix Baumgartner a fost afectat dinainte de zbor de o stare de rău, iar în momentul saltului pur și simplu nu a mai putut controla situația. Felix Baumgartner, omul născut pentru a zbura! Ce performanțe istorice a reușit de-a lungul vieții Felix Baumgartner a realizat numeroase performanțe de-a lungul carierei sale, de la cădere liberă peste Canalul Mânecii până la doborârea mai multor recorduri în 2012, când a sărit din stratosferă. Cu acea ocazie, Baumgartner a sărit de la o înălțime de peste 39.000 de metri, atingând o viteză estimată de 1342,8 kilometri pe oră în timpul căderii libere de 4 minute și 22 de secunde. Astfel, a devenit prima persoană care a depășit viteza sunetului (1.110 km/h) în afara unui vehicul. În ultima săptămână, a fost în vacanță în regiunea Marche, din centrul Italiei, cu familia sa. În ultimele ore dinaintea accidentului, a postat mai multe story-uri pe Instagram în care le-a arătat celor aproape 200.000 de urmăritori ai săi ultimele sale zboruri cu parapanta, marea sa pasiune. Pasionat de zbor și de adrenalină, Baumgartner și-a tatuat pe antebraj expresia „Born to fly” – „Născut să zbor”.