Afacerile în care a fost implicat Mihai Leu. Cum arată cifrele din conturile marelui campion

După decesul regretatului Mihai Leu au ieșit la iveală informații despre alte surse de venit ale fostului campion, dincolo de cele din cariera sa sportivă. Mihai Leu împreună cu soția acestuia, Anna Leu, au avut de-a lungul timpului mai multe afaceri. Implicațiile financiare ale lui Mihai Leu. Cum arată cifrele din afacerile campionului Anna și Mihai Leu au fost implicați în administrarea mai multor afaceri. Printre acestea se numără Marco Exim Moda SRL, o companie specializată în închirierea și subînchirierea proprietăților imobiliare, care în urmă cu un an a raportat o cifră de afaceri aproape de 200.000 de lei și un profit de 31.600 de lei. Fondată acum trei decenii, societatea a fost deținută în mod majoritar de Anna Leu, aceasta având 90% din acțiuni, iar Mihai Leu restul de 10%. Deși în 2008 valoarea activelor companiei era estimată la 1,37 milioane lei, ea s-a redus considerabil în timp, ajungând în prezent la circa 420.000 de lei. O altă companie în care fostul mare campion figura ca asociat este ML Int Asig SRL, alături de Dora Adina Pocsai, care deținea 40% din acțiuni, în timp ce Mihai Leu deținea 60%. Societatea își desfășoară activitatea în domeniul agențiilor și brokerajului în asigurări. În anul 2024, ML Int Asig SRL a raportat o cifră de afaceri de 21.500 de lei, consemnând anul cu un profit de 13.500 de lei. De asemenea, fostul campion la box și raliuri a mai fost implicat ca asociat într-o companie de consultanță în afaceri și management, Romital Service SRL, împreună cu Andrea Poggi. Această firmă și-a suspendat activitatea în 2009 iar în 2011 a fost desființată. O situație similară a avut loc și în cazul societății Global Sport Promotion, unde Mihai Leu a fost asociat alături de Nicolae Leu, conform informațiilor Fanatik. Reacția lui Leonard Doroftei după ce a aflat de moartea șocantă a campionului Leonard Doroftei a vorbit cu regret legat despre pierderea marelui campion și a punctat cum Mihai Leu a fost o sursă de inspirație pentru industria boxului. Totodată, Doroftei s-a arătat plin de admirație cu privire la ce carieră deosebită a avut fostul campion la box și raliuri. „Îmi pare rău să vorbim despre subiectul ăsta. Nu mi-aș fi dorit să vorbim așa de repede despre asta. Din păcate a plecat prea devreme dintre noi! Prin muncă, prin dorință, ne-a făcut pe toți să mergem mai departe și să reușim, atât în boxul amator, cât și în boxul profesionist. L-am cunoscut ca junior. Mai departe a plecat în Germania. Am văzut meciul lui de titlu mondial. A fost un boxer foarte bun. Unul din marii boxeri ai României. Cu astea rămânem în viață. Să ne păstrăm bunul simț, să avem respect față de ceilalți și să nu aruncăm cu noroi. Mihai Leu s-a născut campion și a rămas un campion! Din păcate, acum vorbim la trecut despre Mihai Leu. Aveam atâtea de povestit și de vorbit! Trebuie să mergem în continuare mai departe. Vei trăi mereu printre noi”, a declarat Leonard Doroftei, conform Digi Sport.
Răsturnare de situație! Vrea ca Imane Khelif să returneze titlul olimpic: „Dă medalia înapoi”

Imane Khelif, una dintre cele mai controversate sportive „gender row”, ar putea da înapoi medalia obținută la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Un fost șef al boxului îi cere vehement sportivei să facă acest gest. Sportiva de 26 de ani a câștigat proba de box la Jocurile Olimpice de la Paris 2024, după ce a învins patru femei. Mai multe voci din sport sau ale fanilor i-au cerut acesteia să se retragă, întrucât consideră că ar avea avantaj biologic uriaș. Sportivă „gender row”, presată să dea medalia de la JO 2024 înapoi Federația Internațională de Baschet a interzis-o pe sportivă în anul 2023, după ce a picat un test de cromozomi, care practic atestă că ar avea sex masculin. Imediat după acest eveniment, forul internațional s-a dizolvat, apoi a fost înlocuit cu WB (World Boxing). Kirsty Coventry, șeful noului organism din box, nu a obligat-o pe Imane Khalife să predea medalia de aur obținută în „Hexagon”. Însă, aceasta ar putea fi refuzată la următoarele Jocuri Olimpice, astfel că nu-și va putea apăra aurul. Cum a reacționat fostul șef al Federației Internaționale de Box Fostul șef al IBA a spus că sportiva transgeder ar trebui să predea medalia. Umar Kremlev este de părere că doar „o femeie adevărată” ar trebui să fie îndreptățită să primească medalia de aur. „Eu cred că medalia trebuie obținută pe merit. Trebuie să protejăm sportivii și să le oferim cele mai bune condiții. Sunt aici pentru adevăr, transparență și deschidere. Acum, adevărul a ieșit la suprafață. Nu ar trebui să fie nimeni neîndreptățit în box, iar federațiile internaționale trebuie să țină cont de grija sportivilor. Medalia trebuie să se întoarcă la adevăratul proprietar, o femeie adevărată. Tot ce s-a câștigat de la Jocurile Olimpice ar trebui împărțit cu sportivii. Ei ar trebui să primească bani și medalii realizate chiar din metale prețioase, așa cum trebuie să fie. De ce atunci când sunt Jocurile Olimpice, administrația IOC stă în hoteluri de 5 stele, mănâncă la restaurante scumpe și călătorește cu avion privat, în timp ce sportivii stau într-un mic sat? E nebunesc și mi se pare o prostie, pentru că ei sunt sportivi, iar ei își dedică viața, ceea ce face evenimentul realizabil pentru sponsori și deținătorii de drepturi de televizare. Ei ar trebui să călătorească în avioane private, cu medalii adevărate”, a spus Umar Kremlev, fostul șef al Internațional Boxing Association, conform The Sun. Important de menționat este că Imane Khelif a infirmat întotdeauna faptul că s-ar fi născut bărbat. Aceasta chiar i-a acționat în judecată pe Elon Musk și J.K. Rowling, faimoasa scriitoare a seriei Harry Potter, pentru comentarii defăimătoare. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult
Simona Halep, mesaj din 7 cuvinte pentru Mihai Leu

Sportul românesc este mai sărac după moartea lui Mihai Leu, primul nostru conațional care a devenit campion mondial WBO. Simona Halep, fost număr 1 WTA, a transmis un mesaj scurt, simplu și plin de emoție, prin care l-a onorat pe cel care a pus Hunedoara pe harta lumii. Mihai Leu s-a stins din viață în seara de 1 iulie, după o lungă luptă cu cancerul, boala pentru care i s-a pus diagnostic în 2014. Foști sportivi, persoane publice, precum și președintele României, Nicușor Dan, au reacționat și transmis mesaje după moartea fostului campion, care s-a remarcat atât în box, cât și în cursele auto. Simona Halep, un mesaj din șapte cuvinte pentru Mihai Leu Simona Halep, fost lider mondial, a reacționat la vestea morții lui Mihai Leu și a postat un mesaj pe pagina sa socializare, unul din numai șapte cuvinte. „Dumnezeu să te odihnească în pace, Mihai”, a scris Simona Halep. Mesajul fostei jucătoare de tenis a fost însoțit de mai multe emoji-uri care simbolizau o inimă frântă. Mihai Leu va fi înmormântat la Hunedoara Potrivit familiei marelui campion, înmormântarea acestuia va avea loc vineri, 4 iulie, la Hunedoara, orașul său natal. „Trupul lui Mihai va ajunge în această seară la Hunedoara, orașul pe care l-a iubit nespus, și va fi depus în Sala Teatrului din Piața Ferdinand. Astăzi și mâine vom fi alături de el la priveghi, iar înmormântarea va avea loc vineri la ora 12:00. Vă mulțumim tuturor care ne sunteți alături în această grea încercare!”, a transmis familia lui Mihai Leu, într-o postare făcută pe social media. Tot familia a fost cea care în seara de 1 iulie a anunțat moartea campionului, într-o altă postare făcută pe pagina acestuia. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, se arată în comunicatul familiei fostului campion mondial la box și campion național la raliu. Mihai Leu a fost diagnosticat, în 2014, cu cancer la colon, fiind supus unei intervenții chirurgicale, însă în 2024 boala a recidivat, a fost nevoie de încă o intervenție chirurgicală, realizată de porf. dr Irinel Popescu. În acest an a ajuns de două ori la Spitalul Fundeni, în stare gravă, având nevoie de terapie intensivă. De asemenea, prof. dr. Irinel Popescu a transmis un mesaj după moartea lui Mihai Leu.
Impresionant! L’Equipe, uimită de David Popovici: reacția românului când a văzut ce au scris francezii
Prestigioasa publicație L’Equipe a ridicat la nivel de artă performanța obținută de David Popovici la Campionatul European de înot U23, unde a luat aurul la 100 și 200 metri liber, dar și bronzul la 50 metri liber. Sportivul român a văzut ce au titrat francezii despre ultimele sale rezultate de excepție și a postat pe Instagram titlul articolului, cu un scurt mesaj. Replica lui David Popovici după ce a văzut ce au scris francezii de la L’Equipe despre el Cunoscut publicație din Hexagon L’Equipe a lăudat performanța obținută de David Popovici la Europeanul de tineret de la Samorim, Slovacia, unde acesta a cucerit medalia de aur la 100 și 200 metri liber, dar și pe cea de bronz la 50 metri liber. Mai mult decât atât, campionul nostru a stabilit și un nou record european all-time, în „proba regină”, de 100 de metri, cu timpul 46.71 secunde. Sportivul român a văzut ce au titrat ziariștii francezi despre ultimele sale rezultate fabuloase și a postat pe rețelele sociale titlul articolului, alături de un scurt mesaj. „David Popovici impresionează la 200 m la Campionatele Europene U23, cu o lună înainte de Campionatele Mondiale”, au titrat jurnaliștii francezi. David Popovici a văzut articolul și l-a postat pe pagina sa de Instagram, cu următorul mesaj: „Turns out the story traveled well, international media also picked it up (n.r. – Se pare că povestea a călătorit bine, a preluat-o și mass-media internațională)”. Nu o spune, dar obiectivul e setat. „A simțit-o, știe” Camelia Potec, șefa Federației de Natație, a vorbit despre performanța realizată de David Popovici la CE U23, dar și despre obiectivele viitoare ale înotătorului român. Campioană olimpică de la Atena 2004, la 200 m liber, a dezvăluit că gândul lui David, chiar dacă nu a spus asta cu subiect și predicat, este cum să depășească mai repede recordul mondial deținut de Zhanle Pan, însă nu ar fi normal să se pună presiune pe acesta din acest motiv. „Ne bucurăm pentru toți, nu doar pentru David (n.r. Popovici). Este vârful de lance al României. Cu siguranță va putea (n.r. David Popovici) să facă recordul mondial, întrebarea este când. Nu este ok să punem această presiune pe spatele lui, este la Singapore, un alt fus orar. Sunt 3 curse, mult mai multe probe. El nu are acest obiectiv. A simțit-o, știe, doar își dorește să devină din nou cel mai rapid înotător din lume.”, a spus Camelia Potec la DigiSport. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Mesajul Prof. Dr. Irinel Popescu despre diagnosticul lui Mihai Leu: Incompatibilă cu viața

Mihai Leu a trecut în neființă în noaptea de marți spre miercuri, la doar 56 de ani, după o luptă teribilă dusă cu un cancer timp de peste un deceniu. Prof. dr. Irinel Popescu, omul care l-a scăpat de la moarte de mai multe ori pe campionul din box, a transmis că fostul mare sportiv se afla într-o stare extrem de gravă, însă la final a „dezvoltat o deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața”, pe fondul leziunilor pulmonare existente, aflate și ele în progresie. Prof. Dr. Irinel Popescu a dezvăluit ce i-a grăbit sfârșitul lui Mihai Leu După ce a luptat ca un Leu în ultimii ani cu boala agresivă, campionul României a pierdut bătălia în noaptea de marți spre miercuri, la doar 56 de ani. Prof. dr. Irinel Popescu, omul care i-a prelungit viața, a transmis că fostul mare sportiv se afla într-o stare extrem de gravă încă de când a fost internat ultima dată, în urmă cu 10 zile, însă la final, scesta a „dezvoltat o deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața”, pe fondul leziunilor pulmonare existente, aflate și ele în progresie. „Cu profund regret anunțăm decesul domnului Mihai Leu. Mihai Leu a fost internat în secția de terapie intensivă în urmă cu 10 zile, în stare gravă, fiind diagnosticat cu insuficiență respiratorie hipercapnica pe fondul unor leziuni pulmonare în progresie. În pofida eforturilor susținute ale echipei medicale, starea sa de sănătate s-a deteriorat, dezvoltând deteriorare respiratorie severă, incompatibilă cu viața. În seara zilei de 1 iulie 2025, ora 23.00, Mihai Leu a decedat. Familia a fost alături de el până în ultimele clipe și a solicitat discreție în aceste momente de profundă durere. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a fost mesajul postat de Spitalul Fundeni în numele prof. dr. Irinel Popescu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult
Reacția lui Lucian Bute despre moartea lui Mihai Leu a stârnit emoție în mediul online: Asta a pierdut România
Lucian Bute, fostul mare campion al României, a discutat despre moartea lui Mihai Leu. Reacția fostului pugilist român a stârnit emoție în mediul online, după ce l-a denumit pe răposat drept „un mare campion” pe care l-a pierdut România. Decesul extrem de timpuriu al lui Mihai Leu, la vârsta de doar 56 de ani, a survenit după grave probleme de sănătate. Lucian Bute a fost unul dintre apropiații fostului pugilist și pilot de motorsport, iar decesul acestuia l-a decimat profund. Lucian Bute, mesaj după decesul lui Mihai Leu Lucian Bute i-a oferit un omagiu lui Mihai Leu după decesul survenit acum câteva zile. Fostul pugilist l-a denumit pe acesta drept „un mare campion” pe care România l-a pierdut. Postarea a stârnit emoție pe Facebook, acolo unde a fost publicată. „România a pierdut astăzi un mare Campion…Dumnezeu să te odihnească Mihai… continuăm să ne rugăm pentru sufletul lui în zborul spre odihna veșnică şi pentru familia lui care trece prin această cruntă pierdere şi suferință”, a spus Lucian Bute, pe rețelele de socializare. Fostul campion WBO la semimijlocie din 1997 a decedat ieri seară. Anunțul a făcut înconjurul presei din România în jurul miezului nopții. Despre acesta se știa că are o problemă gravă de sănătate, fiind internat de mai multe ori în stare critică. Cine a fost Mihai Leu Mihai Leu, originar din Hunedoara, a fost unul dintre cei mai buni pugiliști la nivel autohton, mai ales la juniori, unde a câștigat multiple titluri naționale. În anul 1987 avea să devină și campion mondial la juniori, la Havana, Cuba. După acest titlu, Mihai Leu a reușit să scape din România, condusă atunci de regimul comunist, mergând în Germania. Acolo, acesta s-a antrenat cu Bayer Leverkusen, un celebru club de box neamț. Mihai Leu a devenit primul român câștigător de centură WBO. Fostul pugilist a pus mâna pe centură la semimijlocie din anul 1997, devenind un vârf al sportului românesc. Acesta a fost forțat să se retragă, din cauza unei accidentări la umăr. După retragerea din box, Mihai leu a început o carieră în sporturile automoto, de care era foarte apropiat. El a participat la mai multe raliuri încă de pe vremea când activa în box. În 2003 a câștigat și primul titlu, la Raliul Sibiului, pe vremea când conducea un Hyundai WRC. Cinci ani mai târziu s-a retras. Totuși, după 10 ani de la retragere, Mihai Leu a revenit a pasiunea sa, motorsportul, deși avea cancer la colon, o boală care i-a adus mai multe tratamente și operații dureroase. În cele din urmă, fostul mare sportiv a pierdut lupta cu boala. Scrisul este una dintre pasiunile sale, deși nu a absolvit Facultatea de Jurnalism. Deși vine din domeniul geografiei, acolo unde a fost cercetător științific voluntar și profesor, acesta a fost mereu un apropiat al sportului. De la vârste fragede, pasiunea pentru sport l-a îndreptat să scrie … citește mai mult
Ultimul mesaj al lui Mihai Leu pentru prietenul său Titi Aur: Și din șanț poți să privești stelele
Titi Aur, fostul mare rival al lui Mihai Leu din campionatul național de Raliuri, a spus pentru ProSport că este devastat după decesul lui Mihai Leu, 56 de ani. România a fost zguduită de dispariția marelui campion mondial la box profesionist și campion național de Raliuri, Mihai Leu, 56 de ani. Fostul mare campion se confrunta de o lungă perioadă cu probleme grave de sănătate, iar ultimele zile din viață și le-a petrecut la Fundeni, la secția de Terapie Intensivă. În 2014, Mihai Leu a fost diagnosticat cu cancer, iar mai bine de un deceniu a dus o luptă continuă cu boala necruțătoare, care l-a răpus la 1 iulie 2025. Titi Aur, în lacrimi după decesul lui Mihai Leu: „România a pierdut un mare campion” ProSport a luat legătura cu cel mai titrat campion național de Raliuri din România, Titi Aur, 61 de ani. Campion național în 1995, 1997, 1998, 1999, 2000, 2001, 2003, 2006, Titi Aur este devastat de dispariția lui Mihai Leu. „Îmi dau lacrimile când vorbesc cu voi, deoarece Mihai Leu mi-a fost unul dintre cei mai buni prieteni, deși noi doi am fost mari rivali la raliuri. Vreau să știți că Mihai Leu a ajuns întâmplător la box, el având în familie campioni de raliuri. Însă, el s-a îndrăgostit și de box imediat ce a ajuns în sală, deoarece Mihai a iubit mult de tot sportul. Dar să revenim la poveștile mele despre Mihai. L-am cunoscut în 1997, atunci când el se pregătea să lupte pentru titlul mondial la box. Ulterior, după ce s-a lăsat de box m-a rugat să îl ajut cu toate tainele automobilismului, deoarece mi-a spus că vrea să se apuce de sportul visului său. Și i-am fost profesor o perioadă. Dar cum Mihai a fost și va rămâne un mare campion, în 2002 m-a învins în campionatul de la Hunedoara. Și m-a învins într-o luptă dreaptă, nu că am făcut eu vreo pană sau nu mai știu e ce. Mihai m-a învins pe bune, iar la finalul cursei nimănui nu îi venea să creadă că Titi Aur, omul cu atâtea titluri naționale obținute până atunci, a fost învins de Mihai Leu. Deci, elevul și-a învins profesorul și chiar sunt mândru de acest lucru. Încă din 1997 am legat cu Mihai Leu o mare prietenie, iar în urmă cu două săptămâni l-am vizitat la spitalul Fundeni. Încă mai vorbea și era conștient. S-a uitat la mine și mi-a spus că și din șanț poți să privești stelele. M-a marcat enorm fraza pe care el mi-a spus-o. Vreau să vă mai spun că Mihai Leu este printre puținii oameni de sport care a făcut performanță adevărată în sporturi diferite. Și nu știu dacă știți, dar Mihai Leu era unul și dintre cei mai buni practicanți de tenis cu piciorul. Lejer putea să participe la astfel de meciuri și să le câștige cu cei mai buni jucători de la noi din țară. Foarte mulți spuneau că felul în care Mihai servește…nu o poate face oricine. Îți câștiga punctul direct din serviciu. Nu-l voi uita niciodată pe Mihai Leu, bunul meu prieten”,a spus Titi Aur, în lacrimi. Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 – 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 22 de ani de presă, … citește mai mult
Cine a fost Mihai Leu, uriaşul campion de box care a scris istorie pentru România

Mihai Leu, uriașul campion de box care a scris pagini de istorie pentru România, s-a stins din viață astăzi, 1 iulie 2025, la vârsta de doar 56 de ani, fiind chinuit de o boală gravă. O figură emblematică pentru sportul românesc, Mihai Leu era cunoscut pentru realizările extrem de importante pe care le-a avut în ringul de box dar și pentru cele din automobilism. Cine a fost Mihai Leu, marele campion al României Mihai Leu s-a stins din viață astăzi, 1 iulie 2025, la vârsta de doar 56 de ani. Fostul mare campion s-a născut pe data de 13 februarie 1969, la Hunedoara și a avut o carieră impresionată în box, sport în care a obținut performanțe uriașe, dar și în automobilism. În anul 1997, Mihai Leu era campion mondial WBO la categoria semimijlocie. În box are un palmares incredibil: 28 de victorii din 28 de meciuri disputate, 11 dintre acestea fiind obținute prin KO. Astfel, Mihai Leu nu a fost învins nici măcar o dată ca profesionist. După ce a câștigat titlul mondial, marele sportiv a ales să se retragă din box, din cauza unor probleme medicale. Concret, o accidentare pe care a suferit-o la o mână l-a făcut să stea departe de sportul în care a scris istorie pentru România. După ce s-a retras din box, Mihai Leu nu a stat departe de sport și s-a dedicat automobilismului sportiv. Astfel, în 2003 devenea campion național la raliuri și a participat la numeroase etape de la Campionatul Național de Raliuri din România. Cel mai probabil, Mihai Leu a moștenit această pasiune de la tatăl său, Nicolae Leu, care a fost pilot de curse. Boala care l-a măcinat pe Mihai Leu În 2014, Mihai Leu primea o veste cumplită, fiind diagnosticat cu cancer la colon. Marele campion a reușit să învingă boala și a devenit un real simbol de luptă și speranță pentru mulți pacienți. Totodată, acesta a fost implicat în campanii de prevenție și conștientizare privind cancerul, boală care l-a măcinat și care, pe 1 iulie 2025, a reușit să îl învingă. Pe data de 21 iunie 2025, fostul mare campion ajungea la Institutul Clinic Fundeni, unde era transportat de urgență, cu un elicopter, după ce a suferit o hemoragie internă. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultimele zile, fiind internat la terapie intensivă, cu insuficienţă pulmonară şi metastaze pulmonare. În vârstă de 56 de ani, Mihai Leu a mai fost internat la Spitalul Fundeni în primăvară, din cauza unor complicaţii, în contextul în care se lupta de mai mult de zece ani cu cancerul. Marți, 1 iulie 2025, fostul mare campion a pierdut lupta cu boala cumplită, care i-a măcinat ultimii ani din viață. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult
Mesaj emoționant, postat de soția lui Mihai Leu: Un soț şi un tată minunat. Nu te vom uita niciodată
Soția lui Mihai Leu a postat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, imediat după ce marele campion s-a stins din viață, în seara zilei de 1 iulie 2025. Pe data de 21 iunie 2025, fostul mare campion ajungea la Institutul Clinic Fundeni, unde era transportat de urgență, cu un elicopter, după ce a suferit o hemoragie internă. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultimele zile, fiind internat la terapie intensivă. Ce a transmis soția lui Mihai Leu după decesul marelui campion Mihai Leu, uriașul campion de box care a scris pagini de istorie pentru România, s-a stins din viață marți, 1 iulie 2025, la vârsta de doar 56 de ani, fiind chinuit de o boală gravă. O figură emblematică pentru sportul românesc, Mihai Leu era cunoscut pentru realizările extrem de importante pe care le-a avut în ringul de box dar și pentru cele din automobilism. Imediat după aflarea acestei vești triste, soția lui Mihai Leu a transmis un mesaj emoționant, prin intermediul rețelelor de socializare. „Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a scris soția lui Mihai Leu, pe Facebook. Mihai Leu, sportivul care a scris pagini de istorie pentru România În anul 1997, Mihai Leu era campion mondial WBO la categoria semimijlocie. În box are un palmares incredibil: 28 de victorii din 28 de meciuri disputate, 11 dintre acestea fiind obținute prin KO. Astfel, Mihai Leu nu a fost învins nici măcar o dată ca profesionist. După ce a câștigat titlul mondial, marele sportiv a ales să se retragă din box, din cauza unor probleme medicale. Concret, o accidentare pe care a suferit-o la o mână l-a făcut să stea departe de sportul în care a scris istorie pentru România. După ce s-a retras din box, Mihai Leu nu a stat departe de sport și s-a dedicat automobilismului sportiv. Astfel, în 2003 devenea campion național la raliuri și a participat la numeroase etape de la Campionatul Național de Raliuri din România. Cel mai probabil, Mihai Leu a moștenit această pasiune de la tatăl său, Nicolae Leu, care a fost pilot de curse. Sportul este cea mai mare pasiune a lui Cristian Hitruc, iar acest lucru ajunge să îi ocupe o mare parte din timp. Absolvent al Liceului Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” din Iași, în anul 2014, a ales să se lase ghidat de pasiunea pentru sport și presa sportivă și a urmat cursurile … citește mai mult
Cine este Ana Leu, femeia care a luptat alături de Mihai Leu până în ultima clipă

Anna Leu, originară din Italia, este soția lui Mihai Leu și femeia care a luptat alături de el până în ultima clipă. Fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 56 de ani. Cine este Anna Leu, femeia care a luptat alături de Mihai Leu până în ultima clipă Mihai Leu a fost una dintre figurile emblematice ale sportului românesc. Fostul mare campion de box al României și pilot de raliuri a decedat marți seară. Anna Leu este soția lui Mihai Leu, care s-a stins din viață la vârsta de 56 de ani. Cei doi s-au cunoscut în Germania și au avut o căsnicie de peste trei decenii. Anna Leu i-a fost alături în tot acest timp. Prezența sa a fost esențială în momentele-cheie din viața soțului său. Cu profundă durere, anunțăm trecerea în neființă a lui Mihai, în această seară. Un adevărat campion, atât în ringul de box, cât și pe circuitele de motorsport, Mihai a fost mult mai mult decât un sportiv excepțional, a fost un simbol de voință, curaj și pasiune. Pentru fani, Mihai a fost și va rămâne un model. Un om care a inspirat prin fiecare luptă, prin fiecare cursă și prin demnitatea cu care și-a trăit viața. Pentru noi, pentru familie, un prieten, un soț și un tată minunat. Moștenirea lui merge mai departe prin toți cei care l-am iubit, l-am susținut și am fost martori la parcursul său unic. Nu te vom uita niciodată”, a scris soția lui Mihai Leu, pe Facebook. Cum s-au cunoscut Mihai Leu și Anna Leu Mihai Leu a povestit cum a cunoscut-o pe soția sa: „Eram în Germania, aveam un antrenor nou și m-a rugat să îi arăt orașul fetiței lui. Era în 1990. Într-un bistro din Leverkusen am văzut-o în ziua respectivă pe Anna și știu că i-am zis fetei antrenorului meu: «Ea o să fie soția mea!». Nu știam nimic despre ea, cine e, cum e, dar pur și simplu am știut că va fi soția mea. Pentru mine, astea sunt momentele care rămân mereu în minte”, a transmis Mihai Leu pe contul său de Facebook. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult