Chinezii n-au trecut cu vederea ce a făcut David Popovici la Europene, dar nici ce a spus despre Zhanle Pan

chinezii-n-au-trecut-cu-vederea-ce-a-facut-david-popovici-la-europene,-dar-nici-ce-a-spus-despre-zhanle-pan

David Popovici a făcut spectacol la Campionatele Europene U23 din Slovacia. Nu doar că a cucerit trei medalii, dintre care două de aur și una de bronz, dar a atins și o bornă impresionantă în proba de 100 metri liber. Performanțele sale au făcut înconjurul lumii. Nici măcar presa chineză nu le-a putut ignora, mai ales că românul amenință supremația lui Zhanle Pan, deținătorul recordului mondial, 46,40 secunde. Cei doi rivali vor avea foarte curând ocazia de a se duela din nou. Mai exact, la Mondialele din Singapore, programate între 11 iulie și 3 august 2025. David Popovici și-a exprimat dorința de a-l detrona pe Zhanle Pan, iar chinezii au reacționat David Popovici este cea mai mare amenințare a chinezului de 20 de ani. La această concluzie au ajuns jurnaliștii din statul asiatic, anticipând că Mondialul va reprezenta un adevărat câmp de luptă. „Cel mai mare rival al lui Pan Zhanle, glorie europeană! Campionatul Mondial va fi teatrul bătăliei celor doi regi. Starul din România, Popovici, a înotat 46.71 secunde la proba masculină de 100 m liber la Campionatele Europene U23, un nou record european, cel mai bun rezultat mondial din acest an și al doilea cel mai bun rezultat din istoria lumii, al doilea după recordul mondial de 46.40 al lui Pan Zhanle. Presa străină a comentat că Pan Zhanle a creat o limită inumană la Jocurile Olimpice de la Paris, dar Popovici a făcut ca acest lucru să nu mai pară incredibil. El își propune acum să amenințe recordul mondial al lui Pan Zhanle, la Campionatele Mondiale din Singapore. În schimb, Pan Zhanle se află într-o perioadă de adaptare după Jocurile Olimpice de la Paris și este dificil să evite diverse perturbări externe. Pan Zhanle a câștigat Campionatele Naționale de Înot din acest an cu un timp de 47.77 secunde, ceea ce cu siguranță nu se compară cu Mondialele și nu-l poate duce în top zece în clasamentul mondial al acestui sezon. Ținând cont de condiția fizică actuală a lui Pan Zhanle, este imposibil să reproducă timpul de 46.40 secunde pe care l-a obținut vara trecută. Este mult în urma lui Popovici, așa că-l așteaptă o luptă grea la Campionatele Mondiale de la Singapore. Nu că nu ar avea nicio speranță de a câștiga, dar este foarte dificil”, au scris cei de la sohu.com. David Popovici: „Vreau să fiu din nou cel mai bun din istorie” Deși nu obișnuiește să-și fixeze obiective concrete, pentru a evita presiunea în plus, David Popovici a făcut o excepție la întoarcerea din Slovacia. A rostit clar și răspicat marea dorință: să devină din nou cel mai bun înotător din istorie. În momentul de față, recordul îi aparține chiar idolului, său, americanul Michael Phelps. Acesta a încheiat cursa de 100 de metri liber în doar 47,77 secunde, pe 10 noiembrie 2009. „De-a lungul timpului, am reușit să îndeplinesc tot ce mi-am dorit. Cu titlurile de campion olimpic, cred că pot să privesc mai departe: să fiu cel mai bun din istorie. Vârful de formă e plănuit pentru acel moment”, a declarat Popovici.

David Popovici a rostit 9 cuvinte pe aeroport, care vor răsuna puternic în mintea chinezului Zhanle Pan

david-popovici-a-rostit-9-cuvinte-pe-aeroport,-care-vor-rasuna-puternic-in-mintea-chinezului-zhanle-pan

David Popovici a revenit în țară de la Campionatele Europene U23 și i-a aruncat mănușa rivalului Zhanle Pan: vrea să redevină cel mai bun înotător din istorie. Cei doi se vor întâlni chiar în această vară, la Campionatul Mondial din Singapore. Competiția va avea loc între 11 iulie și 3 august, iar probele de înot vor începe pe 27 iulie. Se anunță un duel extrem de interesant, ținând cont că vorbim despre deținătorii a nu mai puțin de 9 dintre primele 12 rezultate din toate timpurile înregistrate la sută liber. David Popovici are ambiții mari. Vrea să fie cel mai bun din istorie În momentul de față, titlul de cel mai bun înotător din istorie este deținut de americanul Michael Phelps. David Popovici va aborda, însă, Mondialul cu gândul de a doborî recordul, dar va trebui să treacă de chinezul Zhanle Pan. „Chiar dacă încerc mereu să nu îmi propun timpi exacți, mi-am întrecut așteptările. Mi-am doborât propriul record, nu am deranjat pe nimeni, dar vreau să îi deranjez pe alții. Mi-ar plăcea! De-a lungul timpului, am reușit să îndeplinesc tot ce mi-am dorit. Cu titlurile de campion olimpic, cred că pot să privesc mai departe: să fiu cel mai bun din istorie. Vârful de formă e plănuit pentru acel moment. Atât timp cât sunt liniștit și relaxat, pot să înot repede. Le privesc ca pe niște provocări. E slujba mea. Am început înotul ca pe o joacă. Încerc să nu uit asta niciodată. Chiar dacă merg la jocurile olimpice, mondiale, încerc să nu uit niciodată. Cu cât ceva pare mai ușor, cu atât e mai greu. A fost nevoie de foarte multă muncă ca să ating starea asta. A fost un concurs foarte bun. Am colecția completă”, a declarat românul de 20 de ani, pe aeroport, la întoarcerea din Slovacia. A uimit din nou presa internațională: „Stratosferic” La Europenele U23, Popovici a cucerit nu mai puțin de trei medalii, dintre care două de aur și una de bronz. Ba mai mult, a stabilit un nou record în proba de 100 metri liber. Jurnaliștii din întreaga lume s-au întrecut, inevitabil, în laude la adresa lui. „Stratosfericul Popovici: record european și al doilea cel mai bun din istorie la 100 m liber”, au titrat, spre exemplu, spaniolii de la Mundo Deportivo, adăugând: „Sportivul vedetă, David Popovici, s-a impus în proba de 100 m liber și și-a lăsat amprenta cu o performanță de înaltă calitate. Cu un timp stratosferic de 46.71, Popovici a obținut o victorie incontestabilă, după ce a realizat a doua cea mai bună cursă din istorie la 100 m liber. Timpul lui a fost puțin în urma impresionantului record mondial al lui Zhanle Pan de la Jocurile Olimpice de la Paris (46,40) și îi permite perlei din România să doboare recordul european de 46.86, pe care îl deținea de la Campionatele Europene de la Roma din 2022, recordul mondial din acea perioadă. Nu numai că nu a avut niciun rival în finala de 100 m stil liber (48.33 pentru croatul Jere Hribar și 48.67 pentru conaționalul lui Toni Dragoja), dar a și zburat pentru a-și doborî recordurile personale. Timpul său este un avertisment cu doar câteva săptămâni înainte de Campionatele Mondiale de la Singapore, unde va fi în formă maximă în căutarea unui al doilea aur mondial”.

Un Ferrari de un milion de euro a fost abandonat 50 de ani în deşert. Cum a ajuns să arate

un-ferrari-de-un-milion-de-euro-a-fost-abandonat-50-de-ani-in-desert.-cum-a-ajuns-sa-arate

Un bolid Ferrari ieșit din producție de la Maranello în 1950, cu un preț de un milion de euro, a fost abandonat timp de 50 de ani în deșert. Mașina i-a aparținut lui Reg Lee Litton, un soldat american care a cumpărat-o dintr-o reprezentanță din Lausanne, Elveția. Cum arată un Ferrari 166 MM, cumpărat cu un milion de euro, după 50 de ani petrecuți în deșert Ferrari, una dintre cele mai iubite mărci auto din întreaga lume, inclusiv de magnatul Ion Țiriac, a lansat de-a lungul istoriei o mulțime de bijuterii care au revoluționat piața, nu doar prin prisma motorului de care au beneficiat sub capotă, ci și prin felul în care au arătat. Și asta pentru că designerii de la Ferrari desenează, în opinia multora, poate cel mai frumoase autoturisme. Un astfel de exemplu este cel al lui Ferrari 166 MM, model a cărui producție a debutat în 1948. Decapotabilă și în două uși, cu un aspect revoluționar pentru acele vremuri, Ferrari 166 MM a ajuns rapid la inimile pasionaților, între care și un soldat american, pe nume Reg Lee Litton. Staționat în Germania după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Lee Litton a vrut cu orice preț să își cumpere un Ferrari 166 MM și a găsit unul la o reprezentanță de mașini uzate din Lausanne, Elveția. Potrivit Motor.ElPais.com, soldatul a cumpărat autoturismul pentru suma de 53.000 de coroane și aranjat transportul acestuia peste ocean, în Statele Unite ale Americii. Ulterior, Reg Lee Litton l-a dus în deșertul din Arizona, unde își construise o casă. Conform sursei citate, ex-soldatul american s-a bucurat de mașina respectivă până când aceasta s-a stricat, după care, în loc să o repare, a preferat să o expună în curte. Aparent, mașina a rămas timp de 50 de ani expusă în deșertul din Arizona, în curtea lui Reg Lee Litton, până când acesta a încetat din viață. Copiii au scos-o la vânzare și au dat lovitura Modelul deținut de Reg Lee Litton a părăsit uzina de la Maranello în 1950 și a beneficiat de un motor de doi litri în V12, care a dezvoltat 140 de cai putere. Trebuie menționat și că modelul 166 MM produs de Ferrari a fost lansat în doar 25 de exemplare. În acest context, chiar și degradat de nisipul din Arizona, autoturismul lui Reg Lee Litton a avut o valoare colosală. Conform sursei citate mai sus, copiii lui au scos mașina la vânzare și au primit o ofertă de 1.000.000 de dolari. Înainte de a finaliza achiziția, ofertantul a dus mașina la Ferrari pentru a-i verifica istoricul și toate detaliile cu privire la autenticitatea ei. Iar surpriza a fost uriașă. Modelul respectiv a fost unul cu totul aparte, deoarece a participat la curse celebre precum Le Mans, Silverstone și Targa Florio. S-a mai aflat că printre cei care au condus-o s-a regăsit și Juan Manuel Fangio, campion în Formula 1 în 1951, 1953, 1955, 1956 și 1957. Cu o astfel de istorie, prețul acestei mașini ar putea fi deosebit de mare. Nu este surprinzător că, în 2017, casa de licitații RM Sotheby’s a listat una similară pentru mai mult de 9.000.000 de euro”, au încheiat jurnaliștii de la Motor.ElPais.com. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de echipă. … citește mai mult

Campioana olimpică nu s-a mai ascuns: Am ajuns să am doi psihologi. Unul pentru cariera sportivă și altul pentru viața intimă

campioana-olimpica-nu-s-a-mai-ascuns:-am-ajuns-sa-am-doi-psihologi.-unul-pentru-cariera-sportiva-si-altul-pentru-viata-intima

Carolina Marin, campioană olimpică la badminton, a recunoscut că a apelat la ajutorul psihologilor pentru a putea trece peste toate piedicile cu care s-a confruntat de-a lungul carierei. La 32 de ani, Carolina Marin este campioană olimpică, titlu obținut în 2016, la Rio de Janeiro, și de trei ori campioană mondială (2014, 2015 și 2018), iar la ediția JO Paris 2024 a suferit o accidentare în semifinale, fiind nevoită să iasă de pe terenul de joc cu ajutorul unui scaun rulant, imaginile cu sportiva căzută devenind virale. „Am ajuns să am doi psihologi. Unul pentru cariera sportivă și altul pentru viața intimă” Invitată la un podcast, sportiva din Spania a vorbit despre provocările pe care le-a avut, dar și despre cum a trecut de momentul dramatic din semifinala de simplu de la Paris, competiție la care s-a dus cu gândul că va reuși să mai cucerească un aur olimpic, dar de unde s-a întors „cu ceva mult mai valoros”. Carolina Marin a mărturisit că în copilărie a fost supusă bullyingului, i se puneau porecle din cauza părului său închis la culoare care îi acoperea corpul, motiv pentru care se închidea în cameră, mânca foarte puțin și plângea. Iar faptul că a descoperit acest sport a ajutat-o foarte mult să își canalizeze energia spre ceva constructiv. „Am descoperit badmintonul la opt ani, mulțumită colegilor de școală. De atunci, am fost îndrăgostită de acest sport și, în timp, a devenit modul meu de viață”, apare în descrierea Carolinei Marin de pe site-ul Jocurilor Olimpice, iar motto-ul său este unul foarte simplu: „Pot pentru că eu cred că pot”. Însă pentru a ajunge la acest nivel de maturitate, încă de la 15 ani, Carolina Marin a lucrat cu psihologi și face apel să nu mai subestimeze problemele cu care se confruntă copiii din ziua de astăzi, când bullyingul a ajuns la un nivel alarmant. „Am ajuns să am doi psihologi, unul pentru cariera sportivă și altul pentru viața intimă. Au integrat terapia psihologică, un subiect încă tabu printre unii antrenori ai sportivilor de elită. Dn fericire, este din ce în ce mai normalizată”, a declarat Carolina Marin, citată de El Pais. Totodată, campioana olimpică se întreabă care i-ar fi fost parcursul dacă ar fi avut acces la aceste instrumente când era copil și era agresată. Cristiano Ronaldo, victima bullyingului: „L-am făcut să plângă!” Sala „Carolina Marin” va găzdui Campionatul European de badminton Sportiva care a absentat la Jocurile Olimpice de la Tokyo, din motive medicale, este departe de a se retrage din activitate, în ciuda accidentării pe care a suferit-o la Paris și care i-a năruit, pe moment visul de a redeveni campioană olimpică. Jucătoarea de badminton este foarte apreciată, iar în acest sens autoritățile din Huelva, localitatea sa natală, au decis ca sala de sport din oraș să poarte nume Carolina Marin. Mai mult decât atât, în 2026, Campionatul European de badminton se va desfășura chiar în Huelva, un motiv în plus de bucurie pentru tripla campioană mondială, să poată juca în propriul oraș. „Asta ar fi deja cea mai mare medalie”, a spus Carolina Marin, care a plecat de acasă la 14 ani pentru a se antrena la Centrul de Înaltă Performanță de la Madrid. Recompensă incredibilă pentru aurul olimpic câștigat de Indonezia la badminton

Se schimbă totul pentru David Popovici, care pleacă în Singapore. A recunoscut-o și el: Are o altă greutate

se-schimba-totul-pentru-david-popovici,-care-pleaca-in-singapore.-a-recunoscut-o-si-el:-are-o-alta-greutate

David Popovici (20 de ani) va pleca în Singapore, unde în intervalul 11 iulie-3 august 2025 sunt programate Campionatele Mondiale de Natație. La Europenele U23 de la Samorin, Slovacia, talentatul sportiv român a cucerit trei medalii: două de aur, la 200 și 100 de metri liber, plus una de bronz, la 50 de metri liber. Greul abia acum urmează! Ce a spus David Popovici înainte de plecarea la Mondialele din Singapore David Popovici și-a adăugat în palmares trei noi medalii, două de aur și una de bronz, după ce a triumfat în probele de 200 și 100 de metri liber de la Europenele U23 din Slovacia, iar în cursa de 50 de metri liber a completat podiumul. Talentatul sportiv român s-a bucurat din plin de succese, însă e conștient că în perioada imediat următoare îl așteaptă o provocare și mai mare. David Popovici se va lupta cu chinezul Zhanle Pan, dar și cu alți înotători de calibru, precum Kyle Chalmers, la Campionatele Mondiale de la Singapore, competiție programată în intervalul 11 iulie-3 august 2025. După ultimul triumf pe care l-a bifat la Europenele U23, în proba de 100 de metri liber, David Popovici a tras linie și a vorbit sincer despre ce îl așteaptă: Încerc să-l văd (n.r. – Mondialul de la Singapore) exact cum am urmărit și competiția asta, ca fiind doar o altă competiție. Până la urmă am doar câteva curse. La sfârșitul zilei nu e nimic diferit, numai că se schimbă titlurile. Ok, campion mondial, dar are o altă greutate, are o altă însemnătate clar, dar la sfârșitul zilei e doar o altă cursă. Și dacă reușesc să o gândesc strict așa, e bine”, a declarat David Popovici. David Popovici are timp să se pregătească pentru competiția de la Singapore. Când va intra în bazin Așa cum am precizat deja, Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore debutează la data de 11 iulie 2025. Însă, probele de înot sunt programate să înceapă tocmai în data de 27 iulie și vor dura până pe 3 august. Așadar, de la ora redactării acestui articol, David Popovici are aproape o lună să se pregătească pentru competiția la care îl va avea drept rival pe chinezul Zhanle Pan, deținătorul recordului mondial în proba de 100 de metri liber. La Mondialele de la Singapore, România va fi reprezentată și de Denis Popescu (22 de ani), înotător care la Campionatele Europene U23 din Slovacia a câștigat două medalii. Popescu și-a adjudecat aurul în proba de 100 de metri fluture și bronzul la 50 de metri fluture. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării în cadrul Universității din București, iar în presă a debutat la Sport.ro, în septembrie 2019. A lucrat aici până în februarie 2021, când a făcut pasul la Playsport.ro, unde a contribuit la lansarea pe piață a unui nou site … citește mai mult

David Popovici a descoperit ceva cu antrenorul său, după ce i-a fost luat sânge la finalul cursei de aur la 100 metri: Chestii de tocilari

david-popovici-a-descoperit-ceva-cu-antrenorul-sau,-dupa-ce-i-a-fost-luat-sange-la-finalul-cursei-de-aur-la-100-metri:-chestii-de-tocilari

David Popovici a descoperit ceva cu antrenorul său după ce a câștigat medalia de aur la proba de 100 m liber. Înotătorul român a constatat un detaliu interesant la scurt timp după ce i-a fost luat sânge pentru analize. Reacția lui David Popovici după ce a cucerit medalia de aur David Popovici a câștigat medalia de aur la proba de 100 m liber de la Campionatul European de înot pentru tineret (U23) de la Samorin. Sportivul român a descoperit un detaliu interesant după ce i-a fost luat sânge la finalul cursei: „Se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde”. „Timpul e unul foarte bun, clar, suntem foarte bucuroși. Dar ce ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru analize, se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde. Adică sunt primul om care a mers sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46,71. Chestii de tocilari, mici detalii de-ale noastre. N-am pregătit mai nimic, nu ne-am antrenat prea mult pentru această competiție. Am încercat pe cont propriu să-mi dau seama ce e diferit la competiția asta. Și am ajuns la o concluzie simplă: sunt liniștit, sunt bine cu viața mea, lumea din jurul meu e bine, familia e sănătoasă, prietenii sunt alături de mine. Cât timp am asta, mă pot focusa. Am auzit și o tobă, chiar dacă nu e cea mai mare tribună din lume, s-a simțit de parcă erau mult mai mulți oameni, datorită celor mulți români. I-am auzit pe toți”, a declarat David Popovici. Recordurile sunt făcute să fie doborâte. Așa cum îmi doream când eram mai mic să bat recordul mondial, am și făcut-o ulterior, e la fel. Recordurile sunt făcute pentru a fi doborâte, mai devreme sau mai târziu. Când am bătut eu recordul, trecuseră 13-14 ani de când fusese stabilit. Fusese în 2009, l-am bătut în 2022, în 2024 a fost bătut al meu. Asta e și frumusețea, nimic nu e permanent”, a spus Popovici. Se descrie ca fiind un băiat vesel, pasionat de fotbal și este cel mai tânăr membru din echipa ProSport. Răzvan studiază la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării și a absolvit Liceul Teoretic Victoria din București. A terminat un curs de dicție, unde a făcut comentariu sportiv … citește mai mult

Denis Popescu a luat a doua medalie la Europene: Visul a devenit realitate

denis-popescu-a-luat-a-doua-medalie-la-europene:-visul-a-devenit-realitate

Denis Popescu surprinde din nou pe toată lumea și câștigă a doua medalie la Campionatele Europene U23 de la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul tricolor a câștigat medalia de bronz la 50 de metri fluture, cu timpul de 23,43 secunde, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. O nouă medalie pentru Denis Popescu la CE din Slovacia. „Visul a devenit realitate” Denis Popescu a dat o nouă lovitură la Campionatele Europene U23 și a urcat din nou pe podium la Samorim (Slovacia). După aurul de la 100 metri fluture, sportivul în vârstă de 22 de ani a pus mâna pe medalia de bronz în proba de 50 de metri fluture, iar la finalul cursei a exclamat: „Visul a devenit realitate”. Reșițeanul a impresionat pe toată lumea la această competiție, unde s-a calificat în trei finale și a luat două medalii, un aur și un bronz. Denis a câștigat bronzul cu timpul de 23,43 de secunde, sportivul legitimat la CS Olimpia Bucuresti a intrat în cursa pentru medalii cu al doilea cel mai bun timp, 23,41 de secunde. „Da, a doua medalie. Consider că orice loc era binevenit pentru că la 50, cum am spus de fiecare dată, e o loterie. Niciodată nu știi, e și un pic de noroc. O spun mereu, depinde dacă nu ți-a ieșit ceva. E peste tot un pic de noroc, mai ales la 50. Nu vreau să mă subestimez așa tare, dar am visat până a devenit realitate”, a declarat sportivul de 22 de ani, care este cunoscut mai degrabă pentru că înoată în proba de spate. „Teoretic sunt spatist, dar profit de bazinele outdoor, adică ele profită mai mult de mine la spate. Stau prost cu orientarea. E ceva horror, pentru mine mai ales. De-asta mă bucură că am un back-up, fluturele, care aparent merge destul de bine”, a spus Popescu. Promite surprize și la CM din Singapore. „Vrem să demonstrăm ce putem” Dublul medaliat de la Samorin a dezvăluit ce obiective are după competiția din Slovacia. În Singapore, la Campionatele Mondiale de Natație, acesta va lua startul în 4 probe (50 m spate, 100 m spate, 50 m fluture și 100 m fluture). Competiția debutează peste o lună, pe 27 iulie. „E o motivație mai departe în ceea ce fac, mai ales pentru Singapore, pentru Mondiale. Consider că putem să facem surprize și acolo. Va fi destul de greu, dar o vom gestiona cu cap. Nu ne vom permite să celebrăm. Trebuie să rămânem concentrați. Vin mondialele și vrem să demonstrăm ce putem”, a conchis Denis Popescu. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Francezii nu mai au nicio îndoială despre menirea lui David Popovici, după performanța istorică

francezii-nu-mai-au-nicio-indoiala-despre-menirea-lui-david-popovici,-dupa-performanta-istorica

David Popovici a câștigat de o manieră impresionată medalia de aur în proba de 100 de metri liber la Campionatul European de înot U23 de la Samorin. Presa franceză nu a rămas indiferentă la performanța obținută de românul minune, cel care a stabilit un nou record european la „proba regină”. Le Equipe, cuvinte mari la adresa lui David Popovici, după aurul de la 100 de metri liber David Popovici a scris o nouă pagină de istorie după ce s-a impus en-fanfare în proba de 100 de metri liber la CE U23 de la Samorin, din Slovacia. Prestigioasa publicație franceză Le Equipe a scos în prim-plan performanța obținută de românul minune, cel care a stabilit, cu această ocazie, a stabilit un nou record european la „proba regină”. Timpul obținut, 46,71 de secunde, este al doilea după cel obținut de Pan Zhanle, 46,40. Jurnaliștii din Hexagon nu au făcut rabat de la cuvintele mari pentru a descrie performanța reușită de David Popovici la Europeanul din Slovacia. „În mare formă, David Popovici îşi bate propriul record european la 100 m în cadrul Campionatului European U23. Cel mai bun performer mondial al anului la 200 m în urmă cu două zile (joi, 26 iunie), David Popovici şi-a bătut propriul record european la 100 m (46,71) sâmbătă (28 iunie), în cadrul Campionatului European U23. Şi a realizat în acelaşi timp a doua cea mai bună performanţă mondială din istorie. David Popovici este în Slovacia pentru a impresiona”, a scris Le Equipe. Acum, la CE din Slovacia, pe locurile doi și trei în finala de la 100 m liber de la Europenele U23, s-au clasat, mult în spate, croaţii Jere Hribar (48.33) şi Toni Dragoja (48.67). Celălalt român din finală, Patrick-Sebastian Dinu, s-a clasat pe locul 7, cu timpul 48.87. Ironie la adresa rivalilor? „Nu ne-am antrenat prea mult pentru această competiție” Precedentul record european la 100 de metri liber îi aparţinea tot lui David Popovici. El a înotat cu 46.86 în urmă cu trei ani, la Europeanul de seniori de la Roma. La momentul respectiv, timpul său a fost de record mondial, însă ulterior acest a fost doborât de Pan Zhanle. La scurt timp după ce a obținut aurul la 100 de metri liber, David Popovici a încercat să rămână modest, însă a aruncat o ironie la adresa rivalilor și a spus că, în ciuda rezultatului de excepție, nu s-a pregătit prea mult pentru această competiție. Sunt primul om care a mers sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46,71. Chestii de tocilari, mici detalii de-ale noastre. N-am pregătit mai nimic, nu ne-am antrenat prea mult pentru această competiție. Am încercat pe cont propriu să-mi dau seama ce e diferit la competiția asta. Și am ajuns la o concluzie simplă: sunt liniștit, sunt bine cu viața mea, lumea din jurul meu e bine, familia e sănătoasă, prietenii sunt alături de mine. Cât timp am asta, mă pot concentra pe ce am de făcut – David Popovici Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

Suma infimă pe care David Popovici o va primi pentru medaliile de la Europenele U23. Câți bani va lua de la statul român în plină austeritate

suma-infima-pe-care-david-popovici-o-va-primi-pentru-medaliile-de-la-europenele-u23.-cati-bani-va-lua-de-la-statul-roman-in-plina-austeritate

David Popovici a câștigat două medalii de aur și una de bronz la Europenele de Natație din Slovacia, însă performanța nu este și remunerată cum se cuvine de statul român aflat în plină recesiune. Sportivul de aur al României va primi o sumă infimă, puțin peste 8.000 de euro, net inferioară banilor cu care a fost recompensați după medaliile obținute la Jocurile Olimpice de anul trecut de la Paris. Câți bani va primi David Popovici pentru cele trei medalii de la Campionatele Europene U23 din Slovacia David Popovici a cucerit trei medalii la CE de Natație din Slovacia, însă performanța sa nu este și remunerată cum trebuie de statul român aflat în plin proces de austeritate impus de Guvern. Sportivul numărul 1 al României va beneficia de o „glumă” de bani, mai precis 8.125 de euro, sumă infinit mai mică decât cea primită în urma medaliilor câștigate la Olimpida de vară din 2024, potrivit Fanatik. „Agenţia Naţională pentru Sport, Comitetul Olimpic şi Sportiv Român, Comitetul Naţional Paralimpic, federaţiile sportive naţionale, Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, ministerele şi alte instituţii centrale care au în subordine structuri sportive pot acorda sportivilor, în funcţie de valoarea performanţei, de importanţa şi amploarea competiţiei, de contribuţia personală şi în limita bugetului aprobat, premii/recompense în lei şi/sau în obiecte”, potrivit Hotărârii 888 / 2013. Astfel, pentru cele trei medalii câștigate în Slovacia, ANS îl va recompensa pe David Popovici cu suma totală de 41.250 de lei, echivalent a 8.125,63 euro, după cum urmează: medalia de aur – 16.500 lei, medalia de bronz – 8.250 lei. Ca o comparație cu banii primií după JO de la Paris, diferența este una ca de la cer la pământ. Atunci a luat două medalii, aurul în proba de 200 metri liber și bronzul la 100 metri liber. 200.000 de euro a încasat de la Comitetul Olimpic și Sportiv Român, de 24 de ori mai mult decât va primi în urma rezultatelor de excepție din Slovacia Ce salariu primește de la CS Dinamo București Legitimat la CS Dinamo București, David Popovici este remunerat cu 7.000 de euro lunar, o sumă foarte mică în comparație cu rezultatele obținute și cu faima sportivului în momentul de față. Clubul din Ștefan cel Mare l-a răsplătit totuși cum se cuvine pe David după cele două medalii obținute la Olimpiada de la Paris, premiul ridicându-se la 100.000 de euro. „Trebuie să scoatem maximum din acest brand, David Popovici. Trebuie să fie locomotiva unor proiecte naționale”, spunea Ionuț Popa, președintele clubului CS Dinamo București, la scurt timp după Jocurile Olimpice de la Paris. Absolvent al Facultății de Filosofie și Jurnalism, și-a început cariera în presa sportivă scrisă și on-line în urmă cu două decenii la săptămânalul Fanatik, unde și-a făcut ucenicia și apoi a prins experiență în domeniul sportului rege și nu numai. A urmat în 2008 „transferul” … citește mai mult

David Popovici e gata să îi dea lovitura decisivă chinezului Zhanle Pan! Ce amenințare a postat românul

david-popovici-e-gata-sa-ii-dea-lovitura-decisiva-chinezului-zhanle-pan!-ce-amenintare-a-postat-romanul

David Popovici a bifat al doilea cel mai bun timp din istorie la 100 de metri și se pregătește să îi dea lovitura decisivă marelui rival Zhanle Pan. Sportivul român a cucerit a treia medalie la Campionatele Europene U23 din Slovacia. David Popovici nu a avut adversar la 100 de metri liber, conducând cursa de la un capăt la altul. A stabilit cel mai bun timp din istorie (46.70 secunde) la Campionatele Europene, iar acum se pregătește să doboare și recordul mondial deținut de Zhanle Pan (46.40 secunde). David Popovici e gata să devină cel mai rapid înotător din istorie la 100 de metri liber La 20 de ani, David Popovici a scris din nou istorie la Europenele U23 din Slovacia. Înotătorul român a deținut recordul mondial până la Jocurile Olimpice de la Paris, dar a fost detronat de marele rival, Zhanle Pan. La Campionatele Mondiale din 2022, Popovici a încheiat cursa la 100 de metri liber în 46.86 de secunde. Zhanle Pan i-a doborât recordul la Jocurile Olimpice cu 40 de sutimi. La scurt timp după ce a doborât recordul european și a devenit al doilea cel mai rapid înotător din istorie la 100 de metri liber, David Popovici a postat o fotografie cu clasamentul celor mai buni timpi all-time. Foto: Instagram În cadrul Europenelor din Slovacia, David Popovici a coborât sub pragul de 47 de secunde pentru a patra oară în carieră. Doar Zhanle Pan e mai bun la acest capitol, dar sportivul român dă de înțeles că e doar o chestiune de timp până când îl va depăși pe marele rival.  Șanse mari să doboare recordul lui Zhanle Pan la Mondiale: „Sunt primul om care a mers sub 23” Cu câteva zile înainte de startul Campionatelor Mondiale, David Popovici a scris istorie la Europenele din Slovacia și e favorit să stabilească un nou record așa cum s-a întâmplat în 2022. La scurt timp după terminarea finalei de la 100 de metri liber, David Popovici a evidențiat faptul că e primul sportiv din istorie care coboară sub 23 de secunde pe prima lungime de bazin și sub 24 de secunde pe a doua lungime de bazin. „Timpul e unul foarte bun, clar, suntem foarte bucuroși. Dar ce ne-am dat seama imediat după, când îmi luau un pic de sânge pentru analize, se uita antrenorul meu pe split-urile celor două 50-uri și am văzut că am mers în sfârșit pe a doua lungime sub 24 de secunde.Adică sunt primul om care a mers sub 23 pe prima lungime și sub 24 pe a doua, ceea ce pentru noi înseamnă și mai mult decât timpul de 46.71”, a declarat Popovici, relatează gsp.  Redactor la Prosport.ro din 2024, cu o experiență în presa online de peste zece ani. A colaborat cu publicații precum adevarul.ro și bravonet.ro. De-a lungul carierei de jurnalist a scris pe domenii cum ar fi economic, politic, social, afaceri, lifestyle și sport. Absolvent al Facultății de … citește mai mult