Patrick Mouratoglou a dat verdictul despre Serena Williams după ce a jucat la 44 de ani la Wimbledon: Incredibil!

Patrick Mouratoglou (56 de ani) a văzut meciul pe care Serena Williams l-a disputat la Wimbledon, după aproximativ patru ani de pauză, și a dat un verdict clar despre sportiva în vârstă de 44 de ani. Reamintim că aventura Serenei Williams l-a Wimbledon s-a încheiat încă din primul tur, după ce a pierdut în fața australiancei Maya Joint (20 de ani), scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6, după un meci de peste două ore, disputat pe Centre Court. Patrick Mouratoglou a stat cu ochii pe revenirea Serenei Williams la Wimbledon și a dat un verdict clar după meciul pe care legendara sportivă l-a pierdut în fața australiencei Maya Joint, scor 3-6, 7-6 (8-6), 3-6. Fostul antrenor al Simonei Halep este de părere că Serena Williams a avut parte de o evoluție foarte bună, având în vedere că a revenit în competiție după o pauză de patru ani. Totodată, Patrick Mouratoglou a mai precizat că nivelul pe care l-a arătat sportiva în vârstă de 44 de ani pe teren a fost „incredibil”. „Să nu vă lăsați induși în eroare, meciul Serenei a fost unul de foarte înalt nivel. Poate că adversara ei nu se află în top 20, dar a jucat la nivelul unei jucătoare din top 20 mondial. În primul rând, cred că Serena a fost impresionantă. Are 44 de ani, nu a mai jucat niciun meci de 4 ani, are doi copii și joacă la un astfel de nivel încă din prima clipă în care intră pe teren. E incredibil. În al doilea rând, adversara ei a avut un an slab, dar în acel meci a reușit să joace la cel mai înalt nivel al ei. Cred că Serenei i-a luat, aș spune, un set și jumătate să intre cu adevărat în meci. Știți, nu a mai jucat de 4 ani, așa că este normal”, a declarat Patrick Mouratoglou, într-o postare făcută pe contul personal de Instagram. „Poate juca la cel mai înalt nivel” Patrick Mouratoglou a declarat că Serena Williams a demonstrat că, la vârsta de 44 de ani, poate juca la cel mai înalt nivel, mai ales dacă își va reveni din punct de vedere fizic. „După un set și jumătate, am văzut la ce nivel este capabilă să joace acum. La jumătatea setului al treilea, a început să obosească. Nu a putut menține aceeași calitate până la final. Dar ce am învățat? Cu siguranță, ea poate juca la cel mai înalt nivel”, a mai precizat Patrick Mouratoglou.
O Lada veche se vinde cu prețul unui Mercedes nou. Secretul de sub capotă

O Lada veche, de fabricație 1981, se vinde cu prețul unui Mercedes nou, potrivit unei listări făcute pe un site specializat în vânzări de ocazie. Însă secretul de sub capota emblematicei mașini „face toți banii”, adică cei 63.000 de euro pe care vânzătorul îi cere pentru aceasta. Mașina, model Lada 2105 VFTS, a fost scoasă la vânzare în Germania, iar potrivit sportal.blic, a fost transformată într-o adevărată mașină de cursă. O Lada veche face senzație în rândul iubitorilor de mașini de colecție, iar prețul cu care se vinde pe eBay, o platformă specializată în vânzări de ocazie, unde ajunge cât un Mercedes nou, ar avea justificare. Asta, deoarece mașina a trecut printr-o serie de modificări la nivelul motorizării și ascunde sub capotă „o adevărată bestie de curse”, după cum au numit-o cei de la sportal.blic. Berlina, ieșită de pe linia de producție a celebrei fabrici AvtoVAZ, ca autoturism standard, și-a început noua sa „viață” în 1985, când a fost transformată de niște experți, iar importatorul austriac OAF a certificat mașina atât pentru raliuri, cât și pentru circulația pe drumurile publice. Timp de patru ani, până la finalul lui 1989, această Lada a dominat, fără întrerupere, campionatul austriac de raliuri, fiind condusă de piloți legendari precum Rudi Strobl, Rainer Walenczko sau Engelbert Helm. De la începutul anilor ’90, mașina a ajuns într-un garaj din Austria, unde a rămas până în 2018, când actualul proprietar a readus-o la viață cu ajutorul unor specialiști în mașini de raliu. Potrivit carscoops, din 2020, Lada deține Pașaport Tehnic Istoric de la Federația Internațională de Autoturism (FIA) și îndeplinește cerințele de omologare B222, fiind astfel certificat oficial și autorizat să participe la cursele de raliu din Grupa B. Motorul acestui model de Lada este de 1,6 litri, cu aspirație naturală, fiind echipat cu două carburatoare Weber și un colector de admisie cu debit mare. Are o putere de 128 cai-putere, de la 75 cai -putere (varianta standard), cu o greutate de 920 de kilograme. Cutia de viteză este cu cinci trepte și raporturi scurte, de tip „dog-box”, care alimentează un diferențial Torsen cu alunecare limitată. Mașina a fost abandonată 34 de ani într-un hambar. Cum arată după ce a fost spălată pentru prima oară Lada, una dintre cele mai cunoscute mașini sovietice Lada este una dintre cele mai cunoscute mașini sovietice, produs la fabrica VAZ (Volzhsky Automobilny Zavod), înființată în 1966 în Toliatti (1.000 de kilometri de Moscova). Prima mașină Lada a avut drept model italian, Fiat 124, mașina anului 1967, dar a trecut prin mai multe modificări, fiind actualizat la condițiile meteo aspre din fosta URSS. Dacă în primul an de producție au fost construite peste 210.000 de unități de Lada 2101, în octombrie 1974 au fost produse zilnic 2.230 de unități, pe cele trei linii. În decembrie 2007, AvtoVAZ și-a vândut 25% din acțiuni constructorului francez Renault, iar din martie 2022, aceștia dețin controlul a 99% dintre acțiuni, conform Profit. Hambarul din pădure care ascunde cea mai surprinzătoare comoară descoperită în ultimii ani
Noul model Dacia a apărut pe străzile Parisului și francezii sunt uluiți! E mașina viitorului

Pe străzile Parisului și-a făcut apariția noul model de la Dacia, care ar urma să aibă un preț mai mic decât Spring, iar reacțiile au fost pozitive. Dacia Hipster încă nu a fost dată la producția în serie, deocamdată fiind la stadiul de prototip. Proiectul îndrăzneț al celor de la Dacia de a avea un automobil foarte mic, potrivit pentru oraș și full electric începe să prindă contur, mai ales după ce francezii s-au arătat impresionați de test drive-ul de pe străzile celui mai cunoscut oraș european. Cum au reacționat francezii când au văzut primul model Hipster scos pe stradă de Dacia Anul trecut, Dacia a prezentat, în premieră, prototipul unui autovehicul cu care vrea să dea lovitura în următorii ani pe piața electricelor de oraș. A venit momentul ca producătorul local să testeze și reacția utilizatorilor, astfel că a scos pe străzile din Paris modelul futurist. Hipster a ajuns în diverse locuri din celebrul orașul european așa că a avut parte de un feedback în timp real, nu doar din poze și clipuri video. Potențialii clienți au rămas plăcut impresionați de micuțul model care ar fi ideal pentru a face față traficului intens din marile orașe și pentru a găsi rapid loc de parcare. Mașina încă nu e omologată, dar a circulat cu numere de teste câteva sute de metri printre mașinile din Paris. Potențialii clienți s-au arătat încântați de dimensiunile reduse și de aspectul inedit al acestui model. „Îmi place forma, este compactă. Chiar dacă este foarte pătrățoasă, o găsesc feminină”, a precizat un trecător, în timp ce altul a evidențiat aspectul „cool și futurist” al acestui prototip. „Îmi place, cred că este o mașină de oraș excelentă pentru Paris. Este foarte în ton cu vremurile”, a fost o altă reacție. Care sunt problemele care au împiedicat Dacia să lanseze Hipster Producția în serie a noului model Hipster depinde în mod direct de crearea unei categorii oficiale de vehicule E-Car. Fără derogări speciale de la UE privind vehiculele ultracompacte, producătorului i-ar fi imposibil să realizeze acest model fără costuri ridicate. Legislația actuală nu e foarte clară privind aceste tipuri de vehicule care din punct de vedere tehnic nu ar fi considerate ca fiind mașini. La finalul verii, ar urma ca Dacia să lanseze primul cvadriciclu electric la un preț avantajos. „Acesta va deveni un concurent serios pentru Citroën AMI, care domină acest segment de piață, fiind un vehicul electric compact ideal atât pentru adolescenții de peste 14 ani, cât și pentru adulți, pentru deplasări scurte în oraș. Prin urmare, Dacia va ocoli provocările legislative, conformându-se normelor minime impuse categoriei L6e (cvadricicluri ușoare), fără a renunța însă la ideea de a lansa ulterior o versiune de serie a modelului Hipster, mai bine echipată, dar și mai scumpă.”, au precizat francezii. Dacia Hipster ar urma să aibă o lungime de 3 metri și 1.53 metri înălțime, cu o greutate de sub 800 kg. Portbagajul ar avea o configurație modulară cu 70 de litri, dacă scaunele ar fi ocupate, și 500 litri, cu bancheta rabatată. Autonomia ar fi de până la 130 km și ar atinge viteză de până la 90 km/h.
Și-a vărsat nervii! Scene șocante la Wimbledon: a rupt racheta după ce și-a lovit genunchiul de trei ori cu ea!

Scene șocante la Wimbledon, unde Corentin Moutet (27 de ani), „rebelul tenisului”, nu s-a mai putut abține și și-a vărsat nervii, chiar în timp ce se afla pe teren. Sportivul în vârstă de 27 de ani a fost de-a dreptul scos din sărite și a rupt racheta după ce și-a lovit genunchiul de trei ori cu ea. Corentin Moutet, scene șocante la Wimbledon Corentin Moutet, „rebelul tenisului”, nu pare că vrea să se potolească. Acesta și-a lovit racheta de genunchi de trei ori, în timpul unei crize de nervi pe care a avut-o la Wimbledon, și riscă o amendă. Acest lucru s-a întâmplat la doar câteva zile după ce a acordat un interviu plin de înjurături. De data aceasta, în timpul meciului de la Wimbledon, disputat împotriva americanului Marcos Giron, în primul tur, numărul 39 mondial nu s-a mai putut abține și s-a expus unei noi sancțiuni. După ce a câștigat primul set, lucrurile au început să se complice rapid pentru Moutet. Totul a culminat când un rever a ieșit în aut și l-a adus în situația de a fi condus cu 2-1 la seturi, francezul și-a pierdut complet cumpătul. Furios pe el însuși, Moutet și-a lovit genunchiul de trei ori cu racheta, până când aceasta s-a îndoit. Organizatorii de la Wimbledon tratează foarte serios incidentele de acest gen. În 2023, Novak Djokovic a fost amendat cu 6.100 de lire sterline după ce a lovit un stâlp al fileului în timpul finalei. Totuși, Moutet ar putea scăpa fără o nouă amendă, întrucât și-a lovit piciorul, iar oficialii de la Wimbledon sancționează în mod deosebit gesturile care pot deteriora suprafața terenului. După ce s-a întors la scaunul său, Moutet a observat un copil aflat lângă teren. Francezul i-a aruncat racheta ruptă, oferindu-i astfel un suvenir de neuitat. Chiar dacă și-a luat o rachetă nouă, Moutet nu a mai reușit să revină în meci și a pierdut în fața lui Giron, scor 6-4, 4-6, 5-7, 4-6. Ce amendă a primit recent francezul Francezul în vârstă de 27 de ani a intrat recent în vizorul oficialilor după ce a rostit de șapte ori cuvântul „f***”, într-un interviu transmis în direct la BBC, la turneul de la Queen’s. Ulterior, Moutet a fost amendat de ATP cu suma de 30.000 de lire sterline, echivalentul a 90% din premiul câștigat pentru calificarea în optimile de finală ale turneului de la Queen’s Club.
Secretul Soranei Cîrstea. Ce încearcă să nu mănânce: Vreau să stau cât mai departe de…

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 2 la Wimbledon, iar la finalul meciului a spus care este alimentul pe care nu vrea să-l mănânce. Învingătoare cu 6-1, 7-6 (6) în fața cehoaicei Sara Bejlek, al 17-lea cap de serie de la Wimbledon spune că deocamdată stă cât mai departe de celebrele căpșune cu frișcă. Sorana Cîrstea vrea să stea cât mai departe de alimentul după care aleagă toți românii Nu există stand în cadrul complexului sportiv All England Lawn Tennis Club de la Wimbledon la care să nu se vândă cel mai celebru desert, căpșuni cu frișcă. Evident, de cele 10 fructe puse într-o cutie de carton, peste care se împrăștie frișcă, au parte și cei prezenți pe tablourile de concurs. În funcție de metabolismul pe care îl are fiecare sportiv, unii „încearcă” și câte 2-3 porții. Sorana Cîrstea, în schimb, stă cât mai departe de respectivele tentații. Cea mai valoroasă jucătoare a momentului a spus, în exclusivitate pentru ProSport, că preferă doar să guste câteva căpșune, pentru a nu băga în organism prea mult zahăr. „Încerc să mănânc puțin zahăr. Normal că mâncat din când în gând căpșunele de aici, dar vreau să stau cât mai departe de zahăr în timpul turneului. După turneu nu este nicio problemă, dar în timpul turneului încerc să fiu cât mai disciplinată”, a declarat ea. În ceea ce privește partida cu sportiva cehă, Cîrstea spune că a fost un prim meci destul de bun, mai ales că stângacea Sara este o jucătoare destul de complicată pentru primul tur pe iarbă. „Cred că am început bine, am jucat foarte solid primul set. Apoi puteam să termin în două seturi, 6-1, 6-4. Am servit la 5-4 să închei meciul, dar mi-am pierdut serviciul. Am fost destul de mulțumită cu nivelul pe care l-am produs până la 5-4 în setul 2. Acolo am avut două game-uri în care serviciul nu m-a ajutat. Un pic s-a complicat situația, dar mă bucur că am câștigat în două seturi. Nu este niciodată ușor să joci cu o stângace, mai ales pe iarbă. Mingea stă jos. Ea servește cu foarte mult efect. Dar cred că, per total, am dominat ambele diagonale și cred că asta s-a văzut. Aveam mai multe soluții decât ea”, a spus Cîrstea. Românca a învins-o pe Kimberly Birrell în singurul meci direct Adversara din turul 2 a Soranei este jucătoarea australiană Kimberly Birrell, aflată pe locul 72 în clasamentul WTA. Birrell a avut-o adversară pe rusoaica Alina Korneeva (98 WTA), venită din calificări, pe care a învins-o cu 6-3, 0-6, 6-2. Meciul va avea loc joi, 2 iulie, pe Trerenul 12, fiind a treia confruntare a zilei. Este greu de crezut că meciul începe mai devreme de ora 18:00. Va fi a doua confruntare directă, Cîrstea impunându-se cu un categoric 6-3, 6-2 în 2023, în primul tur la Indian Wells. „A fost un meci bun până la set și 5-4. Acolo puțin m-am încurcat singură. Dar mă bucur că am terminat în două seturi și nu a fost nevoie să mai lupt pentru încă unul. Acesta era un aspect la care am lucrat toată săptămâna. Ea este o jucătoare care se deschide în spate și asta îți dă șansa să vii în teren. Am dat multe scurte și așa am putut ori să închid punctul ori să vin în față. Eu, în general, joc mult mai bine când sunt în teren, indiferent de adversară. Schimbările de temperaturi se simt mai bine la Roland Garros. Toată săptămâna am jucat la 35 de grade. Cu Andreeva terenul a fost extraordinar de lent. În acea zi a plouat, a fost frig. Atunci s-a simțit foarte bine (n.r. – schimbarea bruscă de temperatură). Aici, să fiu sinceră, nu a contat atât de mult. La Wimbledon, lucrurile încep să se schimbe în momentul în care plouă. Iarba este umedă și totul este mult mai rapid. În rest, nu s-a simțit foarte diferit din punct de vedere al tenisului față de zilele trecute. Normal că suntem mai fericiți când au coborât puțin temperaturile. M-am simțit destul de comod după săptămâna de antrenament pe care am avut-o aici. Este o suprafață atipică, pe care eu nu am crescut, ca majoritatea jucătoarelor. Valorile se egalizează. Nu totul ține numai de tine, ci și de ce face adversarul. Pe zgură sau suprafețe rapide, dacă joc bine meciul este în mâna mea și pot să domin. Aici, însă, sunt mult mai multe lucruri care trebuie să se așeze. Cine se adaptează mai bine reușește să câștige. Până la set și 5-4 am fost mulțumită și de dreaptă și de rever și de modul în care am servit. Cred că, la fel, am returnat destul de bine. Apoi m-a lăsat serviciul. Am făcut 4 duble greșeli în două game-uri, lucru pe care eu în mod normal nu-l fac. Dar, dând la o parte acele 4 game-uri de final, am fost destul de mulțumită de modul în care a mers jocul meu”, a mai precizat Cîrstea, în exclusivitate pentru ProSport.
Decizie bombă: vom avea playoff și playout în handbalul intern! S-au luat primele decizii după venirea lui Bogdan Voina la FRH

Bogdan Voina a devenit noul președinte al Federației Române de Handbal, el învingându-l pe vicepreședintele în exercițiu Sorin Dinu în turul doi al alegerilor care au avut loc pe 24 aprilie 2026. Abia în urmă cu câteva zile s-a validat numirea acestuia în funcție, iar prima ședință a Consiliului de Administrație a FRH a produs primele decizii. Cele mai importante sunt cele legate de trecerea la sistemul playoff / playout, dar și reînființarea campionatului de tineret. Care a fost eliminat de CA, după ce fostul președinte Constantin Din realizase mutarea la debutul mandatului său. Ce decizii importante s-au luat marți, fără a fi comunicate public de forul condus de Bogdan Voina. Înființarea Campionatului Național de Tineret, începând cu sezonul 2027–2028, ca etapă esențială în tranziția sportivilor către nivelul de seniori. Introducerea sistemului play-off / play-out în competițiile de seniori, începând cu sezonul 2027–2028, pentru creșterea atractivității și competitivității campionatelor. Gratuitate pentru cursurile de perfecționare pentru antrenorii de seniori și juniori, dacă aceștia participă la prima sesiune organizată de FRH. Modificarea sistemului de disputare a barajului de promovare – retrogradare. Acesta se va desfășura tur-retur. Introducerea “jokerului medical” la nivel de seniori, cu condiția ca înlocuirea să fie realizată exclusiv cu un jucător român Under 23, o măsură care oferă mai multe șanse de afirmare tinerilor handbaliști. Simplificarea și deschiderea accesului în Divizia A, atât la masculin, cât și la feminin, prin eliminarea unor restricții care limitau participarea și dezvoltarea sportivilor. Eliminarea obligativității încheierii contractului de activitate sportivă pentru participanții în Divizia A. Reducerea vârstei pentru sportivii care pot evolua la Divizia până la 16 ani împliniți la începutul sezonului. Eliminarea posibilității de retragere din faza de play-out în Divizia A și obligativitatea ca toate echipele înscrise să finalizeze sezonul competițional, pentru mai multă stabilitate și seriozitate în competiție. Meci de handbal SCM Politehnica Timisoara – CS Universitatea Cluj / mediafaxfoto.ro
România – Grecia la baschet, joi la Oradea! Ne trebuie o victorie, iar Carmen Tocală e optimistă: Dacă acum pare imposibil, cu Muntenegru sigur da

Națíonala de baschet masculin a României este gata pentru unul dintre cele mai importante și atractive meciuri ale anului 2026: România – Grecia. Joi, 2 iulie 2026, începând cu ora 19:00, „vulturii” vor înfrunta selecționata Greciei, una dintre marile puteri ale baschetului european, pe „parchetul„ de la Oradea Arena. Confruntarea contează pentru fereastra a 3-a, etapa a 5-a din cadrul FIBA Basketball World Cup 2027, European Qualifiers (Grupa B). Un duel al contrastelor, cu miză uriașă pentru tricolori. Echipa națională a României, condusă de selecționerul Mihai Silvășan, vine după o victorie importantă și spectaculoasă împotriva Portugaliei (scor 101-96). Deși „vulturii” au un bilanț general de o victorie și 3 înfrângeri în grupă, moralul este ridicat, mai ales după o prestație extrem de solidă pe teren propriu, chiar și în fața Muntenegrului (meci pierdut la doar cinci puncte diferență). Pentru a păstra șanse reale de calificare în faza următoare, România are nevoie vitală de o victorie în acest „duel de foc”. De cealaltă parte, naționala Greciei, medaliată cu bronz la FIBA EuroBasket 2025 și aflată pe locul 12 în ierarhia mondială FIBA, vine la Oradea din postura de lider autoritar al Grupei B, având la activ 3 victorii și o singură înfrângere. Antrenată de legendarul Vassilis Spanoulis, reprezentativa elenă este o forță constantă a baschetului continental și pornește cu prima șansă, dominând clar partida tur cu un categoric 91-64. Lupta pentru cele trei locuri care asigură avansarea în faza următoare este extrem de strânsă. În afara duelului România – Grecia, din grupă mai fac parte Muntenegru și Portugalia (ambele cu un bilanț de 2 victorii și 2 înfrângeri). „Am pierdut din neatenție cu Muntenegru” Orice punct meci în această penultimă etapă poate fi decisiv pentru soarta calificării. „Încercăm calificarea. De ce spun încercăm? De ce spun aceste lucruri? Abordarea meciului cu Muntenegru, după meciul cu Grecia, este cea mai importantă, și eu cred că cele cinci puncte diferență contează enorm. Am pierdut meciul foarte greu aici, în România, poate din neatenția jucătorilor români. Sunt convinsă că Muntenegru va fi același adversar puternic, dar dacă va fi greu cu Grecia țintim victoria la Muntenegru acasă”, crede Carmen Tocală, președintele FR Baschet.. Biletele au fost puse deja în vânzare Tarife bilete: – Adulți: 25 lei – Elevi: 5 lei Pruncte de achizițíe Online, prin platformele partenere ale clubului și federației Fizic, la casieria CSM CSU Oradea de la Oradea Arena (program special Luni-Joi 09:00-15:00 / Vineri 09:00-13:00). În ziua meciului (joi, 2 iulie), la casa de bilete a sălii, începând cu ora 18:00. Imediat după partida cu Grecia, reprezentativa României va continua pregătirea, pregătindu-se pentru ultima confruntare din această fereastră, programată duminică, 5 iulie, la ora 21:30, în deplasare contra Muntenegrului.
Serena Williams, OUT în turul I la Wimbledon. A fost învinsă de numărul 87 WTA

După ce a beneficiat de un wild card, Serena Williams (44 de ani) a pierdut în turul I la Wimbledon în fața australiencei Maya Joint (20, locul 87 WTA). Cunoscuta tenismenă din Statele Unite a cedat în trei seturi, 3-6, 7-6 (6), 3-6, părăsind suprafața de joc în uralele publicului. La un deceniu după ultimul dintre cele şapte titluri obţinute de către Serena Williams la All England Club, americanca a devenit a doua cea mai vârstnică jucătoare din istorie care evoluează la simplu într-un duel la Wimbledon, după Martina Navratilova, care avea 47 de ani în 2004. După eliminarea suferită în turul I la Wimbledon, Serena Williams nu a apărut la conferința de presă. Totuși, un mesaj a venit din partea acesteia După ce a părăsit Terenul Central în ovațiile publicului, cu un zâmbet pe faţă, sportiva din Statele Unite a fost aşteptată în sala unde trebuia să aibă loc conferinţa de presă. Serena Williams a decis să nu onoreze întâlnirea cu jurnaliștii. În schimb, tenismena a transmis un mesaj prin intermediul echipei sale de PR. „A fost extraordinar să mă întorc la Wimbledon, nu mă aşteptam să fiu aici. Atmsofera a fost formidabilă. Să ies pe acest teren din nou… Incredibil. Cu siguranţă am savurat momentul şi mi-a lipsit o asemenea atmosferă. M-am bucurat de ce s-a întâmplat”, a comunicat Serena. Pe teren, în fața ei s-a aflat o oponentă cu 24 de ani mai tânără. În unele momente, Serena Williams a fost depășită de viteza adversarei. Totuși, vedeta din SUA a făcut ce știe mai bine: a servit puternic, plasat, a bifat execuții spectaculoase și într-o măsură a intimidat-o pe Maya Joint prin simpla ei prezență pe teren. Reacția învingătoarei: „Serena e o adevărată legendă. Am visat la acest moment” Așa cum era de așteptat să se întâmple, o reacție a venit și din partea câștigătoarei. Maya Joint a demonstrat că o apreciază pe Serena Williams și s-a exprimat în legătură cu desfășurarea meciului. „N-am dormit prea mult azi-noapte. Am stat trează până la 2 dimineața, gândindu-mă doar la asta. Da, când am intrat pe teren, am uitat de încălzire. Nu știu ce s-a întâmplat. Picioarele nu se mișcau. Chiar nu știu cum am reușit să încep bine meciul. Ea are o asemenea aură. E o adevărată legendă, iar pe acest teren au jucat multe nume mari. Am visat la acest moment încă de când eram mică, așa că este o nebunie. Simplul fapt de a intra pe teren și de a juca împotriva ei… Începutul a fost foarte stresant, iar apoi a fost la fel de greu să încerc să duc meciul până la final. Ea și-a ridicat nivelul de joc și a practicat un tenis cu adevărat excelent”, a afirmat Maya Joint. VEZI ȘI: Serena Williams a spart tăcerea după revenirea în tenisul profesionist: „Simt asta”
Gabriela Ruse a fost eliminată la Wimbledon, dar crede că poate avea rezultate mari

Gabriela Ruse (28 de ani, 71 WTA) a pierdut duelul împotriva lui Caty McNally (24 de ani, 50 WTA), scor 5-7, 3-6, în primul tur de la Wimbledon. Sportiva noastră a declarat la final pentru ProSport că, în ciuda eșecului, rămâne optimistă în privința rezultatelor ulterioare, mai ales că simte că este cea mai bună jucătoare pe iarbă după Simona Halep. Gabriela Ruse s-a înclinat în fața lui Caty McNally, scor 5-7, 3-6, în turul inagural la turneul de Mare Șlem de la Wimbledon. Într-un interviu acordat ProSport, jucătoarea noastă spune că nu dezarmează și are mare încredere că va bifa rezultate bune în continuare. Mai ales pe iarbă, acolo unde simte că o urmează cu brio pe Simona Halep. Ruse a explicat că a încercat să servească foarte bine împotriva lui Caty McNally, însă vântul i-a dat peste cap toate planurile. Dezvăluie totodată că a fost pusă în mare încurcătură și tactica adversarei, care a jucat foarte mult slice. La final, Gabi ne-a mai declarat că a resimțit din plin oboseala acumulată săptămâna trecută la turneul de la Bad Homburg, acolo unde a avut prestații senzaționale și a ajuns până în semifinale, fiind elimiantă de Karolina Muchova, scor 4-6, 4-6. „(n.r. – Ai avut minge de set, ce s-a întâmplat apoi?) Îmi doream să închid cât se poate de repede. Am încercat să servesc bine, nu m-a ajutat faptul că a bătut vântul. După ce s-a făcut 5-4, am simțit că ea și-a ridicat foarte mult nivelul și nu a mai greșit aproape deloc până la finalul meciului. S-a simțit puțină oboseală după ultimul turneu din Germania. Era și un meci cu o jucătoare cu un stil foarte dificil de joc, mai ales pe iarbă. Nu mi-a fost ușor deloc. Per total sunt fericită cu ce s-a întâmplat astăzi pe teren, chiar dacă rezultatul a fost negativ. (n.r. – Cum ai gândit tactic meciul) Am încercat să fiu cât se poate de agresivă, să servesc bine și să returnez bine, să-mi fac eu punctele, ăsta a fost țelul meu. Am făcut-o destul de bine, dar la un moment dat au fost câteva greșeli din partea mea. Nu pot să spun că ușoare, au fost forțate și de ea, dar a fost un meci foarte bun, chiar dacă pe hârtie scorul nu a fost în favoarea mea. E dificil să joci cu cineva care dă atât de mult slice, mai ales pe iarbă, pentru că mingea rămâne jos. Suprafața de joc era mai lentă decât în Germania, nu sărea atât de mult mingea, dar principalul lucru unde mai am de îmbunătățit, cel puțin astăzi am simțit, este că nu mi-am valorificat 100% serviciul. (n.r. – Ești cea mai bună jucătoare pe iarbă după Simona Halep) Da, simt și eu lucrul ăsta. Simt că sunt foarte periculoasă și foarte bună pe suprafața asta. Vreau să îmbunătățesc de la zi la zi, de la turneu la turneu, dar a fost un sezon excelent pentru mine. Sunt supărată că am pierdut azi, dar nu sunt dezamăgită să nu mă pot concentra la alte lucruri. Sunt recunoscătoare că am avut această lună minunată și că sunt sănătoasă. (n.r. – Victoria îți stabiliza locul în TOP 100) Nu se mai pune acum problema, pentru că eu nu mai am de apărat acum niciun punct până la Beijing, deci nu se mai pune problema să ies din Top 100, calculele sunt făcute. Mi-am făcut bine treaba săptămâna trecută în Germania. Consider că să am un record de 7-3 pe iarbă, se poate considera un sezon excelent. Dar, da, mi-ar fi plăcut ca la Wimbledon să iasă mai bine”, a declarat Gabriela Ruse pentru Prosport. Foto: ProSport Frustrare mare că nu a câștigat niciun meci pe iarba londoneză. „Mi-a dat un set clar, 6-0. Mi se pare incredibil” Gabi Ruse trăiește cu frustrarea că a pierdut toate cele șase dueluri de la Wimbledon disputate până acum în cariera sa. Pur și simplu nu-i vine să creadă că nu a reușit până acum nicio victorie la turneul de Grand Slam, însă nu abdică și spune că va încerca la anul să rupă acest „blestem”. „Sunt puțin frustrată că nu am niciun meci câștigat la Wimbledon, mi-a dat un set clar, 6-0 Wimbledon-ul, fiind suprafața unde mă simt cel mai bine. Dar nu pot zice că am avut ocazii mari, pentru că am jucat numai cu jucătoare de top 10 până astăzi. Nu pot spune că am avut un meci ușor, nu mi-a convenit deloc tabloul, dar asta este. Mă simt foarte bine pe iarbă. În primul rând mă mișc foarte bine, ceea ce este un avantaj față de celelalte colege ale mele. Chiar dacă noi nu avem teren de iarbă în România, cumva văd că îmi merge bine. Important este să servești bine, să returnezi bine. La primele două lovituri după serviciu consider că sunt destul de bună, poate printre cele mai bune. De aceea joc atât de bine pe iarbă, dar că nu s-a concretizat încă la Wimbledon. Mi-a plăcut că nu a fost foarte cald astăzi, doar că a bătut vântul și nu am mai putut să servesc atât de bine. Dar nu la vreme s-a făcut diferența, ci pur și simplu au fost momente unde ea a fost mai bună și mai fresh decât mine. Eu am avut o presiune foarte mare și mi-am dorit foarte mult să câștig meciul acesta, pentru că, în sinea mea, mi se pare incredibil că nu am reușit să câștig niciun meci la Wimbledon până acum, dar, mai încercăm la anul”, a concluzionat Gabriela Ruse pentru ProSport.
Irina Begu a numit GREȘEALA ei capitală care a dus la eliminarea de la Wimbledon din primul tur

Irina Begu (35 de ani, locul 173 WTA) a pierdut meciul cu Katie Swan (27 de ani, poziția 196), scor 4-6, 4-6, în prima rundă a turneului de Grand Slam de la Wimbledon. La finalul jocului, într-o declarație pentru ProSport, jucătoarea noastră a identificat greșeală capitală pe care a făcut-o și care a dus la eliminarea prematură din turneul de Mare Șlem. Irina Begu știe de ce a fost eliminată timpuriu de la Wimbledon. „Am returnat extrem de prost!” Irina Begu a fost eliminată în primul tur al turneului de la Wimbledon, după ce s-a recunoscut învinsă în fața lui Katie Swan, scor 4-6, 4-6. La scurt timp după eșecul neașteptat, sportiva noastră a vorbit cu Prosport despre cauzele care au dus la eliminarea timpurie de la competiția de Grand Slam. În meciul care a durat o oră şi 23 de minute, Begu și-a reproșat în primul rând că a returnat „extrem de prost”, că nu a fost deloc reactivă și astfel nu a pus-o mai deloc în dificultate pe adversara sa, mai ales pe serviciul acesteia. „N-aș spune că a fost un meci echilibrat. Primul set s-a decis la singura minge de break, dar nu cred că a fost un set echilibrat, chiar dacă în prima parte am condus și am avut mai multe oportunități. Per total a fost un meci slab și în care am returnat extrem de prost. Cred că ea, cu câștigarea game-urilor și-a intrat în ritm, a prins un pic mai multă încredere în joc. Primul set a fost așa, într-o secundă parcă a trecut de la mingea de break pe care a avut-o. Nu cred că serviciul a fost problema în meciul acesta, cred că returul, nu am fost deloc reactivă, a fost un meci extrem de slab din partea mea, nu am pus-o în situații dificile, nu am pus-o în situația de a juca de la ghem la ghem la scor mai strâns. Când servea ea, game-urile le câștiga la 15, maxim 30, astfel că nu am pus deloc presiune pe ea. Probabil că aveam nevoie de mai mult ritm pe această suprafață, dar atunci ar trebui să intri în joc, eu nefăcând lucrul ăsta. Era foarte greu lucrul ăsta, ok, dar nu am servit nici grozav, dar nici slab, a fost un serviciu suficient ca să joc, să fiu acolo, problema a fost returul și cred că mai trebuie să analizez un pic meciul, că sunt puțin cam debusolată acum. Nu înțeleg cum s-a dus atât de repede”, a declarat Irina Begu pentru ProSport. Foto: Mediafax Foto N-a fost loc de revanșă Cele două sportive s-au mai aflat o dată față în față, în 2018, atunci când tot Swan câștigat, și tot în primul tur la Wimbledon, scor 6-2, 6-2. În urma eșecului survenit devreme, Irina va primi 10 puncte WTA şi un cec de 80.000 de lire sterline. Begu va continua și va juca la dublu, alături de Jaqueline Cristian, româncele urmând a da piept în primul tur cu favoritele numărul 4, Elise Mertens (Belgia) și Shuai Zhang (China). Pe tabloul feminin de simplu de la Wimbledon mai sunt Sorana Cîrstea, cap de serie numărul 17, cea care o va întâlni pe Sara Bejlek, în timp ce Gabriela Ruse se va duela cu americanca Caty McNally. Reamintim că, Jaqueline Cristian a părăsit și ea competiția în runda inaugurală, fiind învinsă de Iva Jovic, cu 6-7 (1/7), 0-6.