Ion Țiriac a răbufnit: Noi avem un președinte idiot. I-am dat 3 ani să intre în faliment

ion-tiriac-a-rabufnit:-noi-avem-un-presedinte-idiot.-i-am-dat-3-ani-sa-intre-in-faliment

Ion Țiriac (86 de ani) a lansat un nou atac dur la adresa americanului David Haggerty (68), care din septembrie 2015 ocupă funcția de președinte al Federației Internaționale de Tenis (ITF). Acesta a devenit primul reprezentant din SUA pus la conducerea unei federații internaționale olimpice, iar după aproximativ 5 ani, în ianuarie 2020, el a fost ales și în calitate de membru al Comitetului Internațional Olimpic (CIO). În ciuda realizărilor sale, o decizie pe care a luat-o în 2018 i-a picat extrem de greu magnatului Țiriac, care l-a contestat în repetate rânduri. Președintele ITF, americanul David Haggerty, numit „idiot” de Ion Țiriac! De ce nu îl poate ierta magnatul român Ion Țiriac, cel mai bogat om al planetei provenit din lumea tenisului, cu o avere estimată de Forbes la 2.3 miliarde de dolari, continuă să fie foarte atent și implicat la tot ceea ce se întâmplă în „sportul alb”. Iar o decizie luată în 2018 nu îi dă pace nici acum magnatului. Este vorba despre parteneriatul încheiat între Federația Internațională de Tenis (ITF) și Kosmos, care a dus la schimbarea formatului din faimoasa competiție Cupa Davis. Acordul dintre cele două entități s-a încheiat în 2023, însă Ion Țiriac nu l-a uitat în niciun moment pe cel care a făcut totul posibil. Este vorba despre americanul David Haggerty, absolvent al Universității de Business „George Washington”, cu o bursă de tenis, care din 2015 ocupă funcția de președinte al ITF. Ion Țiriac a trimis chiar și o scrisoare deschisă către președintele ITF pentru a-i cere demisia, iar mai recent, în 2025, l-a numit pe David Haggerty „dobitoc”. Mai precis, „un dobitoc care a vândut diamantul pe nimic”, spunea afaceristul, făcând trimitere la parteneriatul deja menționat din 2018. Acum, în aprilie 2026, Ion Țiriac a revenit cu un nou atac la adresa americanului, din același motiv, și de data aceasta l-a numit „idiot”: „Noi, la tenis, la Federația Internațională, avem un președinte idiot! I-am spus-o public în față, în fața a 600 de oameni. I-am dat 3 ani să intre în faliment și a intrat în 2 ani și jumătate. Degeaba, tot președinte este. Omul care a nenorocit tenisul. A vândut Cupa Davis pentru nimic și acum Cupa Davis e o umbră a ceea ce a fost”, a declarat Ion Țiriac, potrivit Digisport.ro. Cei doi se află într-un conflict deschis Pe de altă parte, nici americanul David Haggerty nu i-a rămas dator lui Ion Țiriac după multiplele atacuri pe care le-a încasat din 2018 și până în prezent. În vara lui 2024, cu ocazia Jocurilor Olimpice de la Paris, președintele ITF nu i-a permis magnatului român să ia parte la meciurile de tenis din competiție. Acest gest a fost văzut drept o răzbunare pentru criticile încasate în scandalul parteneriatului dintre ITF și Kosmos.

Rivala Simonei Halep revine după ce a fugit cu mobila din țară de teama Fiscului

rivala-simonei-halep-revine-dupa-ce-a-fugit-cu-mobila-din-tara-de-teama-fiscului

Camila Giorgi (34 de ani), rivala Simonei Halep, revine în circuit după ce a trecut printr-o perioadă delicată a vieții ale, când de teama Fiscului din Italia a fugit din țară, cu tot cu mobilă. Giorgi s-a căsătorit la începutul anului cu argentinianul Andreas Pasutti (29 de ani), fost jucător de tenis, și este însărcinată cu primul copil al cuplului. În ciuda acestei situații, Giorgi nu a ezitat să facă anunțul cu privire la revenirea sa în circuit, mai ales că în rândul jucătoarelor sunt multe care și-au continuat, cu succes, activitatea și după ce au născut. Italianca a dispărut pentru o vreme din viața publică, punându-i pe jar pe apropiații săi, inclusiv pe fosta sa antrenoare, Tathiana Garbin. Camila Giorgi, fost număr 26 WTA, rivala Simonei Halep revine în circuit după ce de teama Fiscului din Italia a fugit, cu tot cu mobilă, din țară. Una dintre cele mai frumoase jucătoare de tenis este însărcinată cu primul copil și într-o sesiune de „Întrebări și răspunsuri”, publicată în postări de tip InstaStory, Giorgi a făcut marele anunț. „Te vei întoarce la turneele de tenis în viitor?”, a întrebat-o un fan în timpul sesiunii menționate, iar răspundul oferit de italiancă a fost unul categoric. „Da, în 2027”. Cel mai recent meci oficial jucat de Camila Giorgi a fost la Miami Open în 2024, când a pierdut în turul secund în fața polonezei Iga Swiatek, lider mondial la acel moment. După acest moment, Camila Giorgi a mai fost prezentă pe terenul de tenis, dar în calitate de reporter, fiind surprinsă la Argentina Open, unde a luat interviuri jucătorilor participanți la turneul ATP. În ultimii ani tot mai multe jucătoare au decis să se căsătorească, să nască și apoi să revină în circuit. Între acestea se află Kim Clijsters, Serena Williams, Carolina Wozniacki, Tatjana Maria, Victoria Azarenka, Naomi Osaka, Elina Svitolina sau Belinda Bencic, la nivel internațional sau Andreea Mitu și Patricia Țig, din rândul româncelor. Camila Giorgi, patru titluri WTA în carieră În cariera sa, întreruptă brusc în 2024, Camila Giorgi și-a trecut în palmares patru titluri WTA: ‘s-Hertogenbosch (2015), Linz (2018), Montreal (2021) și Merida (2021). De asemenea, a ajuns de șase ori într-o finală WTA, cea mai recentă fiind cea de la Washigton (2019). În perioada 2014 – 2016, respectiv în 2019, Camila Giorgi a făcut parte din echipa Italiei de Fed Cup, cum se numea Billie Jean King Cup înainte de 2020. Cu Simona Halep s-a confruntat de două ori, fostul lider mondial impunându-se în ambele meciuri, în turul trei la Miami Open (2015) și în turul inaugural la US Open (2021).

Bustul Cătălinei Ponor și cel al Sandrei Izbașa, dezvelite într-un oraș simbol din România

bustul-catalinei-ponor-si-cel-al-sandrei-izbasa,-dezvelite-intr-un-oras-simbol-din-romania

Cătălina Ponor și Sandra Izbașa, două dintre cele mai mari gimnaste din istoria României, au primit o veste extraordinară. Consiliul Local Deva a aprobat proiectul de hotărâre privind amplasarea busturilor din marmură ale fostelor sportive în Piața Cetății, pe Aleea Gimnastelor. Și bustul antrenorului Nicolae Forminte va fi așezat acolo. Cătălina Ponor și Sandra Izbașa, busturi în Piața Cetății din Deva În acest context, reprezentanții Primăriei Deva au făcut precizări importante. Ei au explicat că orașul „înseamnă performanță, muncă și tradiție în gimnastică”. Proiectul are menirea de a scoate în evidență „respectul față de cei care au scris istorie și au dus numele orașului pe cele mai înalte podiumuri ale lumii”. Astfel, cele trei busturi se vor alătura celor 15 opere similare ce reprezintă personalități din gimnastica românească, între care se numără marea Nadia Comăneci, Gina Gogean, Lavinia Agache, antrenorii Bela și Marta Karoly, Mariana Bitang și Octavian Bellu. „Este un demers prin care ne onorăm trecutul și, în același timp, investim în inspirația generațiilor viitoare. Este felul nostru de a transforma recunoștința în memorie durabilă și de a duce mai departe, cu demnitate, spiritul unei tradiții care a făcut istorie. Le mulțumesc tuturor celor care, de-a lungul timpului, au contribuit la dezvoltarea și la susținerea gimnasticii – sportivi, antrenori și toți cei implicați în acest domeniu. Este un demers prin care ne onorăm valorile și oferim generațiilor viitoare modele autentice”, a transmis edilul Lucian Ioan Rus. „Să vă uitați și asupra celor care astăzi încearcă să nu lase să moară un brand românesc foarte valoros” Antrenorul Nicolae Forminte a mulțumit consilierilor locali și a punctat contribuția pe care colegii săi de la lotul olimpic de gimnastică au avut-o în obținerea rezultatelor sportivelor pregătite, de-a lungul timpului, la Centrul Olimpic din Deva. „Sper că, așa cum ați ajutat, în permanență, gimnastica românească, echipele reprezentative, să continuați să vă uitați și asupra celor care astăzi încearcă să reînnoade o tradiție și să nu lase să moară un brand românesc foarte valoros (n.r. – precum gimnastica)”, a subliniat Nicolae Forminte, potrivit Agerpres. Aleea Gimnastelor din Deva a fost inaugurată în anul 2008, în semn de recunoștință față de rezultatele obținute de sportivele din lotul olimpic în întrecerile naționale și internaționale. Ansamblul conține 15 busturi executate de către artistul plastic Ioan Șeu, între care 11 întruchipează cele mai mari sportive ale României, la gimnastică: Nadia Comăneci, Lavinia Agache, Ecaterina Szabo, Monica Roșu, Andreea Răducan, Daniela Silivaș, Maria Olaru, Simona Amânar, Daniela Șofronie, Gina Gogean, Lavinia Miloșovici. În întreaga sa carieră, Cătălina Ponor a cucerit 23 de medalii la marile competiţii, între care cinci olimpice. De cealaltă parte, Sandra Izbașa are 19 medalii câștigate, între care două de aur și două de bronz la Jocurile Olimpice.

Ce performanță pentru România! Andreea Beatrice Ana a câștigat aurul la Campionatele Europene

ce-performanta-pentru-romania!-andreea-beatrice-ana-a-castigat-aurul-la-campionatele-europene

Andreea Beatrice Ana a confirmat încă o dată că este una dintre cele mai valoroase sportive ale României, după ce a cucerit medalia de aur la categoria 55 kg, la Campionatele Europene de lupte de la Tirana. Românca a avut un parcurs solid până în finală, iar în ultimul act a învins-o pe ucraineanca Lilia Malanciuk, adjudecându-și astfel un nou titlu în palmares. Al patrulea titlu european pentru Andreea Ana Pentru Andreea Ana, acesta este al patrulea titlu european din carieră, după cele câștigate în 2022, 2023 și 2024.  Palmaresul său este completat și de o medalie de bronz la Campionatele Mondiale din 2025. Performanța Andreei Ana a fost completată de alte trei medalii obținute de delegația României. Alexandra Nicoleta Anghel a câștigat medalia de argint la categoria 76 kg, după o finală pierdută în fața Anastasiei Alpieeva.  Alina Vuc a urcat pe podium la categoria 50 kg, unde a obținut bronzul, după victoria din meciul decisiv împotriva polonezei Agata Walerzak. Tot medalie de bronz a obținut și Kateryna Zelenykh, la categoria 68 kg, după succesul din finala mică în fața maghiarei Noemi Szabados. Performanță unică și în 2025 Și în 2025, Andreea Beatrice Ana a confirmat că poate performa și la cel mai înalt nivel mondial, după ce a cucerit medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Zagreb, în limitele categoriei 55 de kilograme. Sportiva legitimată la CSA Steaua a avut un parcurs solid până pe podium, reușind să treacă de adversare importante precum chinezoaica Xuejing Liang, americanca Cristelle Rodriguez și canadianca Lorena Gonzalez. În semifinale, românca a cedat la limită în fața rusoaicei Ekaterina Verbina, campioana mondială en-titre, scor 3-5, într-un meci extrem de echilibrat. În finala mică, Andreea Ana a învins-o pe cubaneza Yaynelis Sanz Verdecia, scor 6-3, și să urce pentru prima dată în carieră pe podiumul mondial de seniori. „Seară de vis pentru sportiva Stelei, Andreea Ana (25 de ani) la Campionatele Mondiale de la Zagreb. Românca a luptat pentru medalia de bronz în fața cubanezei Sanz Verdecia Yaynelis, o sportivă deosebit de puternică, numărul 8 mondial. Andreea a avut o prestație excelentă și și-a învins adversara, 6-3 la puncte, la capătul unei dispute extrem de spectaculoasă și emoționantă la categoria 55 kg. Felicitări, Andreea! Pentru ambiția ta, dăruirea ta, pentru că în ciuda problemelor de sănătate inerente pentru un luptător, ai reușit de fiecare dată să revii și mai putenică. ”, a transmis clubul Steaua București atunci. 

Vrea să-și dovedească nevinovăția după 30 de ani: Cazul Simonei Halep a luptat doi ani

vrea-sa-si-dovedeasca-nevinovatia-dupa-30-de-ani:-cazul-simonei-halep-a-luptat-doi-ani

Cazul de dopaj al lui Paul Edwards, vechi de aproape 30 de ani, poate suferi modificări, întrucât ex-aruncătorul de greutăți consideră că a găsit noi dovezi. Britanicul, trecut de borna de 65 de ani, a luptat aproape jumătate din viață pentru a-și demonstra nevinovăția. El a trimis dovezile avute către Gazeta Basingstoke. Edwards a fost suspendat pe viață după un test de urină în 1997, prima suspendare, valabilă patru ani, venind în 1994. Paul Edwards, testat pozitiv pe durata Europenelor de la Helsinki Britanicul a fost testat pozitiv în timpul Campionatelor Europene de la Helsinki. Edwards a contestat verdictul, iar apoi lucrurile s-au modificat. Când prima sa suspendare a ajuns la final, acesta a fost supus unui al doilea test. După testul de urină, totul având loc acasă la Edwards, i-a fost aplicată o suspendare pe viață. Asta s-a petrecut după ce a fost descoperit faptul că sportivul olimpic prezenta un nivel ridicat „și nenatural” de testosteron, potrivit Yahoo Sports. Chiar dacă Paul Edwars a negat întotdeauna acuzele, interdicția a rămas în vigoare. Acum, Gazeta Basingstoke a dezvăluit că documentele recepționate ridică semne de întrebare cu privire la probe. Tribunalul ar fi recunoscut „că datele-cheie necesare pentru suspendare «lipseau»”. „Nu numai atât, dar Comitetul Consultativ pentru Doping a recunoscut și că «nu a putut face o evaluare științifică adecvată a dovezilor» împotriva lui Edwards. Un moment surprinzător, chiar din partea comisiei care a descoperit prima dată că sportivul a încălcat regulile antidoping”, mai arată sursa citată. Cazul Simonei Halep, exemplu crucial Edwards poate spera, ținând cont de faptul că nu este singurul atlet care a traversat perioade de acest tip. În general, cazurile de dopaj nu se desfășoară rapid și necesită, de multe ori, ani de insistențe. În contextul dat, situația Simonei Halep a fost prezentată: „Shalu Chaudhary și Simona Halep s-au confruntat cu probleme similare. Autoritățile antidoping le-au suspendat pe cele două, după ce au fost testate pozitiv cu substanțe interzise. Cu toate acestea, ambele sportive și-au recâștigat ulterior onoarea, după ce au luptat timp de aproape doi ani. În cazul lui Halep, contaminarea accidentală a cauzat problema, în timp ce în cazul lui Chaudhary, testele au demonstrat că oficialii au manipulat greșit proba ei. Aceste cazuri subliniază cât de lung și de complicat poate fi drumul spre dreptate, chiar și cu dovezi convingătoare la îndemână. Acum, când noi documente ridică îndoieli serioase, doar timpul va spune încotro se va îndrepta lupta de decenii a lui Paul Edwards”.

Românul trimis observator în Ungaria, reacția zilei: Sper să nu mă lase Bolojan la Budapesta, dacă se închide TAROM!

romanul-trimis-observator-in-ungaria,-reactia-zilei:-sper-sa-nu-ma-lase-bolojan-la-budapesta,-daca-se-inchide-tarom!

Partida dintre Veszprem și Fuchse Berlin, din sferturile Ligii Campionilor la handbal masculin, va fi una specială pentru Alin Cârligeanu. Fost arbitru internațional, acesta va fi observator din partea EHF la partida din Ungaria. Mai în glumă, mai în serios, Cârligeanu speră să nu aibă parte de o surpriză în această deplasare, după ce Ilie Bolojan a anunțat că Tarom va intra într-un proces de redresare. Alin Cârligeanu, observatorul super meciului Veszprem – Fuchse Berlin: „Sper să nu mă lase Bolojan pe acolo! Dinamo a ieșit de ceva timp din Liga Campionilor la handbal masculin, însă Alin Cârligeanu, românul care candidează și pentru un loc în Consiliul de Administrație al FRH, continuă să fie la cel mai înalt nivel în Europa. În momentul de față, acesta este printre cei mai apreciați observatori. Până să afle cum se va încheia „bătălia” de pe plan intern, una care se anunță extrem de încinsă, Alin Cârligeanu se pregătește pentru un „examen” important. Fostul arbitru a aflat că va fi observatorul duelului dintre Veszprem și Fuchse Berlin. Partida este una extrem de importantă, deoarece maghiarii și nemții luptă pentru un loc în Final Four-ul de la Koln. După ultimele „turbulențe” din țară, Cârligeanu a avut puterea să glumească, sperând ca Ilie Bolojan să nu intervină imediat în forță asupra companiei TAROM, care îl va duce la Budapesta pentru această partidă. „Am fost foarte bucuros atunci când am aflat că sunt delegat la acest meci dintre Veszprem și Fuchse Berlin. Au aflat imediat și apropiații. Mă simt apreciat de cei de la EHF și asta este cel mai important. Nu uit să vorbesc frumos de România oriunde aș fi. A fost o surpriză, pentru că în general ajung la astfel de meciuri cei care sunt în comisiile de specialitate”, a spus Alin Cîrligeanu, pentru ProSport. „Dacă se închide Tarom, sper să nu mă lase Bolojan pe acolo (n.n. râde), pe la Budapesta”, a afirmat cunoscutul om de handbal din România, cu zâmbetul pe buze. „Companiile cu probleme financiare cronice, precum CFR Călători, Metrorex și TAROM, vor intra într-un proces de redresare operațională, cu expertiză internațională. De asemenea, unde există suprapuneri și ineficiențe, se vor face fuziuni pentru reducerea costurilor”, a fost anunțul lui Bolojan pe rețelele de socializare. Alin Cârligeanu, față în față cu Xavi Pascual: „Pe teren este un alt om!” Peste o săptămână, Veszprem și Fuchse Berlin se vor întâlni în meciul tur din sferturile Ligii Campionilor. Iar Alin Cârligeanu va avea și prilejul să-l întâlnească pe Xavi Pascual, tehnician care a impresionat pe banca lui Dinamo, izbutind să ajungă și într-un Final Four de European League la Hamburg. Acum, Pascual este sub presiune la Veszprem, în condițiile în care maghiarii și-au fixat ca obiectiv chiar cucerirea trofeului. Totuși, chiar și o prezență în Final Four-ul de la Koln pare greu de realizat, Fuchse Berlin fiind favorita acestei duble manșe. Pe plan intern, lucrurile merg excelent pentru Pascual, fost adversar al lui Dinamo în acest sezon european. Veszprem tocmai a cucerit Cupa Ungariei, iar în campionat are 22 de victorii din tot atâtea meciuri și are șapte puncte peste rivala Szeged, care va da peste Magdeburg în sferturile Ligii Campionilor. „Pascual este pe teren un alt om și face orice pentru a câștiga orice meci. Pot să spun că este un prieten pe care îl am din handbal, i-am dat la un moment dat și sfaturi financiare atunci când a venit în România. Dar în această postură pe care o am relația noastră este una de respect reciproc. N-aș vrea să se înțeleagă altceva”, a subliniat Cârligeanu, care a lucrat mult timp în domeniul financiar. Bătăliile pe muchie de cuțit pentru cel mai important trofeu european se vor da în Germania, pe 13 și 14 iunie. 58 de ani este vârsta lui Alin Cârligeanu

Sorana Cîrstea, o nouă retragere! Motivul pentru care nu-și poate apăra titlul de la Madrid

sorana-cirstea,-o-noua-retragere!-motivul-pentru-care-nu-si-poate-apara-titlul-de-la-madrid

Sorana Cîrstea a decis să se retragă de pe tabloul de dublu al turneului de la Madrid și nu va putea să își apere titlul pe care l-a cucerit anul trecut. Sportiva din România se confruntă în continuare cu probleme medicale la gamba stângă, iar medicii i-ar fi recomandat să ia o pauză. Sorana Cîrstea, sportivă în vârstă de 36 de ani, s-a retras de pe tabloul de dublu al turneului de la Madrid, unde făcea echipă cu Anna Kalinskaya. Cele două erau câștigătoarele trofeului din 2025, dar nu își vor putea apăra performanța obținută anul trecut din cauza accidentării pe care românca a suferit-o la turneul WTA 250 de la Rouen. Înaintea acestei accidentări, Sorana Cîrstea era pe val, traversând o perioadă extraordinară. Românca a avut un început de an foarte bun, cu multe meciuri câștigate, un trofeu obținut, două semifinale și cu o ascensiune constantă în clasamentul WTA. Toate acestea au venit chiar în ultimul său sezon de jucătoare profesionistă. Din nefericire, Sorana Cîrstea s-a accidentat în timpul turneului de la Rouen, în timpul unui meci disputat în sferturile de finală, în compania Annei Bondar. Investigațiile medicale la care sportiva a fost supusă au arătat că aceasta se confruntă cu o problemă la nivelul gambei stângi. Astfel, medicii au sfătuit-o pe jucătoarea de tenis să nu joace în semifinalele competiției. Sorana Cîrstea i-a ascultat pe doctori și a transmis că nu se confruntă cu o accidentare foarte gravă. Cu toate acestea, în cursul dimineții de joi, 23 aprilie 2026, sportiva și-a anunțat retragerea de la dublu, unde făcea pereche cu Anna Kalinskaya. Cele două sunt campioanele en-titre la dublu, la Madrid, și urmau să se dueleze în primul tur cu favoritele numărul 3, Elise Mertens (Belgia) și Shuai Zhang (China). Sorana, favorita nr. 25 la simplu Pe tabloul de simplu al turneului de la Madrid, sportiva din România este favorita nr 25. Astfel, a intrat direct în turul al doilea și ar trebui să joace vineri, 24 aprilie, contra italiencei Tyra Caterina Grant, în vârstă de 18 ani, locul 262 WTA, venită din calificări. Acum, rămâne de văzut dacă Sorana Cîrstea își va face apariția pe teren, având în vedere că accidentarea a făcut-o să se retragă de pe tabloul de dublu.

Prezenţă-şoc în Final Four-ul Cupei României a unei codaşe din Liga Florilor

prezenta-soc-in-final-four-ul-cupei-romaniei-a-unei-codase-din-liga-florilor

După eliminarea deţinătoarei trofeului, CSM Bucureşti, de către SCM Rm. Vâlcea, în sferturile actualei ediţii a Cupei României, o altă prezenţă surprinzătoare în Final Four-ul competiţiei este cea a handbalistelor de la SCM Universitatea Craiova. Dacă în campionat au un parcurs execrabil, fiind pe antepenultima poziţie, după o serie lungă de eşecuri, echipa din Bănie a produs o mare surpriză în Cupa României, învingând Rapid Bucureşti în deplasare şi calificându-se în Final Four-ul competiţiei. Una dintre puţinele victorii din acest campionat ale Craiovei s-a consemnat tot împotriva Rapidului, în tur, iar în sferturile Cupei, Valentina Blazevic şi compania au recidivat, impunându-se cu 30-28, la pauză 17-17. Costică Buceschi a câştigat duelul cu fiica sa, Eliza, în sferturile Cupei României Aşadar, la câteva zile după ce Craiova a învins Rapidul la fotbal, pe „Ion Oblemenco”, handbalistele au urmat exemplul echipei lui Filipe Coelho, obţinând un succes suprinzător. Croata Blazevic a fost cea mai bună marcatoare a partidei, în timp ce neerlandeza Estevana Polman, soţia lui Rafael Van der Vaart, la una dintre ultimele prezenţe în tricoul Rapidului, a reuşit cele mai multe goluri pentru echipa din Giuleşti. Portăriţa muntenegreancă a Craiovei, Marina Rajcic, a venit de pe bancă şi a apărat nu mai puţin de 3 aruncări de la 7 metri, veterana braziliancă Zoqbi de Paula reuşind şi ea să pareze o execuţie. Craiovencele au profitat şi de perioada slabă prin care trec giuleştencele, care remizaseră în campionat, acasă, cu Zalăul, rezultat în urma căruia antrenorul Laurent Bezeau a fost demis, iar Adrian Petrea a fost numit interimar. Totodată, Costică Buceschi a reuşit să câştige împotriva echipei fiicei sale, Eliza Buceschi, antrenorul luându-şi astfel revanşa după eşecul din returul Ligii Florilor. Au jucat pentru SCMU Craiova în Giuleşti: Zoqbi De Paula, Rajcic – Blazevic 11 goluri, Pavicevic 5, Gogîrlă 5, da Rocha 3, Nosek 2, Micijevic 1, Popescu 1, Mozes 1, Hernandez 1, Bojicic, Nikolic, Mihart, Tudorică. La Rapid Bucureşti au evoluat: Ciucă, Roșu – Polman 6 goluri, Korsos 5, Chambertin 4, Kassoma 3, Kouyate 3, Shamanovskaya 3, Lopes 2, Ellertsen 1, Topfner 1, Buceschi, Hesselberg, Stoichiță, Tulea, Geamănu. SCM Universitatea Craiova, misiune aproape imposibilă în semifinale În semifinale, echipa lui Costică Buceschi va întâlni liderul Ligii Florilor şi una dintre sfertfinalistele Champions League, Gloria Bistriţa, care a eliminat-o în sferturi pe Corona Braşov, scor 35-22. Final Four-ul Cupei României la handbal feminin va avea loc la Baia Mare, pe 9-10 mai, în cealaltă semifinală întâlnindu-se SCM Râmnicu Vâlcea şi CS Minaur Baia Mare. Câștigătoarea Cupei României va participa în EHF European League. Pentru echipa feminină de handbal a Craiovei urmează meciul din Liga Florilor, cu Minaur Baia Mare, sâmbătă, de la ora 17:00, în Sala Polivalentă. Lovitură dură la alegerile FR Handbal! Fotografierea votului este interzisă, ce riscă „voiajorii politici” Foto: Facebook SCM Craiova

Nadia Comăneci a plâns în fața lumii întregi. Discurs în lacrimi la Gala Laureus

nadia-comaneci-a-plans-in-fata-lumii-intregi.-discurs-in-lacrimi-la-gala-laureus

Nadia Comăneci a fost una dintre figurile centrale ale Galei Laureus 2026, unde a primit premiul pentru întreaga carieră.  Fosta mare gimnastă a avut un discurs plin de emoție, în care a făcut referire la momentul care i-a schimbat viața: prima notă de 10 din istoria gimnasticii. „Nu am tremurat nici la paralele așa” Vizibil emoționată, Nadia Comăneci a recunoscut că momentul de pe scenă a fost mai intens decât unele dintre cele mai importante momente din cariera sa sportivă. Discursul fostei sportive a avut și o referință directă la performanța obținută la Jocurile Olimpice de la Montreal 1976,  atunci când a intrat definitiv în istoria sportului. Fosta gimnastă a vorbit și despre impactul sportului dincolo de performanță, discutând și despre rolul educativ al acestuia. Evenimentul a avut loc la Madrid, iar Nadia Comăneci face parte din Laureus World Sports Academy, grup care reunește unele dintre cele mai mari nume din istoria sportului. În cadrul aceleiași gale, Carlos Alcaraz și Aryna Sabalenka au fost desemnați sportivii anului. „Nu am simțit că tremur așa de tare nici când a trebuit să merg la paralele. Asta înseamnă mult venind din partea voastră.  Cinci note de 10 pentru că 50 de ani par atât de departe. Am fost doar o fată care și-a urmat pasiunea, 70 de secunde au schimbat tot în viața mea. Să pot să fiu aici alături de voi, să sărbătoresc ce face sportul pentru toată lumea. Am realizat cât am învățat din sport, nu este educația doar, sportul este de asemenea educație, îi învață pe copii cum să se ridice dacă vor cădea, cum să fie alături de colegi.  Sunt atât de mulți sportivi frumoși aici, din fiecare sport. Este important să avem oameni care să fie alături de noi în sport, a fost o surpriză plăcută si fiu aici” a spus Nadia Comăneci. Nadia Comăneci, prezentă la Parlamentul Europei Pe 17 martie, în urmă cu o lună, fosta mare gimnastă a fost primită cu aplauze la Parlamentul European, unde a participat la conferința „European Values and Excellence: The Legacy of Nadia Comăneci, 50 Years On” și a primit un impresionant buchet de flori. „Este un moment istoric și pentru mine. În anul istoric Nadia am făcut și acest pas. Mă bucur că am putut să văd ceva despre care auzisem și pe care îl văzusem la știri. Făcând acest pas, ne gândim cum să colaborăm pentru a integra și sportul României. Mă bucur că am alături reprezentanți din generații diferite ale gimnasticii”, spunea Nadia Comăneci, prezentă la Bruxelles.

Mihaela Rădulescu, mesaj în ziua în care Felix Baumgartner ar fi împlinit 57 de ani: Asta ai fost pentru mine”

mihaela-radulescu,-mesaj-in-ziua-in-care-felix-baumgartner-ar-fi-implinit-57-de-ani:-asta-ai-fost-pentru-mine”

Felix Baumgartner, legendarul parașutist și base jumper austriac, deținător al unui record mondial de-a dreptul impresionant, ar fi împlinit, luni, 20 aprilie 2026, vârsta de 57 de ani. Din nefericire, acesta nu și-a putut celebra ziua de naștere alături de cei dragi, deoarece vara trecută, pe 17 iulie 2025, s-a stins în urma unui zbor cu o parapantă motorizată din Porto Sant’Elpidio, Italia. Ce mesaj emoționant a transmis Mihaela Rădulescu pe 20 aprilie, ziua în care fostul ei iubit, Felix Baumgartner, ar fi împlinit 57 de ani Mihaela Rădulescu nu l-a uitat pe Felix Baumgartner, iar de la decesul legendarului parașutist austriac, din iulie 2025, și până în prezent a postat mai multe mesaje emoționante pe platformele de socializare. Chiar dacă a fost dezamăgită într-o oarecare măsură de părinții lui Felix Baumgartner, despre care a spus că i-au invadat intimitatea după tragicul eveniment din vara trecută, Mihaela Rădulescu nu și-a schimbat sentimentele în ceea ce îl privește pe cel care i-a fost iubit. Vedeta din România îl iubește și apreciază și astăzi pe inspiraționalul Felix, iar pe 20 aprilie, când el ar fi împlinit 57 de ani, a postat un mesaj copleșitor pe platformele de socializare. „Astăzi este ziua lui, prima pe care și-o petrece acolo sus și prima pentru mine…fără el. Nu e tocmai „petrecerea” pe care ai putea să i-o dorești cuiva. Dar, astăzi ne aducem aminte de un tip foarte dur, care nu doar că a ajuns în ceruri, ci acesta a fost spațiul lui de joacă favorit și a făcut gravitația să pară ceva ridicol. Felix nu a fost doar curajos și neînfricat, a fost cel mai muncitor, concentrat, disciplinat și educat în absolut tot ceea ce și-a dorit să atingă. Pentru lume a fost un erou, o adevărată legendă vie a aviației, un multiplu deținător de recorduri mondiale, primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, săritor cu parașuta, base jumper, pilot de elicopter, cilclist, pilot de mașini de curse, un speaker motivațional și o inspirație pentru atât de mulți oameni. Pentru mine, a fost și toate acestea, cu siguranță, dar atunci când eram doar noi doi…era doar omul care iubea o femeie care la rândul ei îl iubea. Amândoi cu pedala de accelerație călcată la podea. Nu voi înceta niciodată să te susțin, Schatzischatz. Sper că lumea va face la fel”, a scris Mihaela Rădulescu, în dreptul unui scurt videoclip pe care l-a postat pe pagina ei de Instagram. Felix Baumgartner deține un record mondial colosal, stabilit pe 14 octombrie 2012, prin proiectul Red Bull Stratos. Atunci, el a devenit primul om care a depășit viteza sunetului în cădere liberă, după un salt efectuat tocmai din stratosferă. Cauza decesului lui Felix Baumgartner La scurt timp după tragicul accident din iulie 2025, în presa italiană s-a vehiculat că în spatele decesului lui Felix Baumgarner ar fi putut sta și o afecțiune medicală. Însă, rezultatele autopsiei au demontat acest scenariu, astfel că moartea legendarului parașutist a survenit exclusiv din cauza unei defecțiuni tehnice a parapantei motorizate pe care o utiliza pe coasta adriatică a Italiei. Rezultatele autopsiei au fost celebrate la acel moment de Mihaela Rădulescu, vedeta din România fiind convinsă de faptul că Felix nu avea probleme cardiace: „Eram sigură că Felix nu avusese o boală. Era maniac la controalele medicale și nu avea probleme cardiace”, a declarat Mihaela Rădulescu, citată de Il Resto del Carlino, după ce au ieșit rezultatele autopsiei lui Baumgartner.