Sorana Cîrstea, obstacol neașteptat la Miami

Sorana Cîrstea (35 de ani) a dezvăluit cu ce obstacol neașteptat s-a confruntat la Miami, unde s-a calificat în turul al treilea, după ce a învins-o pe cehoaica Linda Noskova, scor 6-2, 3-6, 6-4. Partida s-a încheiat în două ore și un minut de joc, dar după mai multe întreruperi din cauza ploii, cea care a dat întregul program de la WTA 1.000 Miami Open peste cap. Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, a dezvăluit, într-un mod amuzant, care a fost obstacolul neașteptat la Miami, în timpul meciului disputat cu Linda Noskova, în fața căreia și-a luat revanșa după înfrângerea de la Indian Wells, de acum aproape două săptămâni. Meciul de vineri seară a fost disputat în condiții diferite comparativ cu turneul de la Indian Wells, din deșertul californian, dar pe lângă asta a fost vorba și de ceea ce se întâmpla în jurul arenelor de tenis, cu o forfotă continuă, muzică și miros de grătare încinse. „Au fost condiții dificile, dar aici, turneul de la Miami tot timpul ne dă condiții dificile. Pentru că în afară de vânt, ploaie, haosul care este, muzica de lângă, grătarele care sunt pe lângă teren, la un moment dat, în setul decisiv îmi venea miros de friptură, nu mâncasem de la 10 dimineața… Dar știam asta și așa cum am mai spus-o în trecut, am fost mereu o jucătoare care, cred eu, a știut să managerieze toate aceste lucruri pe lângă, care nu nu sunt în controlul meu. Și atunci am încercat să mă concentrez pe ceea ce pot să controlez, iar pe cele de pe lângă să le las deoparte”, a declarat Sorana Cîrstea, în exclusivitate, pentru ProSport. Sorana Cîrstea, o revanșă muncită cu Noskova Legat de victoria pe care a obținut-o cu Linda Noskova, favorita 14 a turneului, Sorana Cîrstea a afirmat că este o „revanșă drăguță”, de care se bucură foarte mult, mai ales că a reușit-o în condiții destul de dificile, cu un meci oprit în mai multe rânduri din cauza ploii. „Cred că este prima oară în viață când mi se întâmplă să joc în trei turnee consecutive împotriva aceleiași jucătoare, totuși e o jucătoare puternică, este locul 12 în lume, a făcut rezultate bune și are un joc foarte puternic. Meciul de la Dubai (n.r. turul 2, câștigat de româncă), în continuare, a fost cel mai bun al meu, dar și astăzi, din nou mă bucur de victorie. O revanșă pentru meciul pierdut la Indian Wells și normal, e drăguță revanșa și mă bucură mult. Chiar dacă astăzi condițiile au fost un pic dificile, vânt, ploaie, am intrat în meci de câteva ori, aici simt că mi se potrivesc mai bine condițiile de joc decât cele de la Indian Wells sau cel puțin mă simt un pic mai comodă. Am încercat astăzi să iau avantaj pe dreapta ei, știam că acolo este punctul mai slab, dar per total, a fost din nou un meci solid. Este destul de greu să joci un meci frumos pe aceste condiții, însă este un meci solid de care sunt încântată. Și așa cum am zis, la nivelul acesta, diferența este de 1-2 puncte. Dacă la Indian Wells, acolo pe finalul setului 3 am scăpat meciul, astăzi mă bucur să pot să îmi iau revanșa, iar pe final de set 3 să fiu eu cea mai puternică”, a mai spus sportiva care se află în ultimul său an în circuitul de tenis. În turul 3, Sorana Cîrstea o va avea ca adversară pe belgianca Elise Mertens (locul 19), pe care o conduce cu 3-0 în meciurile directe. Cea mai recentă victorie a fost obținută la Istanbul, în 2021, în finală. Partida dintre Cîrstea și Mertens este programată sâmbătă, 21 martie, pe terenul 2, și este al patrulea meci de pe acesta, primul începând la ora 17:00 (ora României).
Românul Marian Simion s-a trezit în față cu contractul vieții, de 1.000.000 de dolari: Tot trebuia să pun pixul

Marian Simion, unul dintre pugiliștii mari ai României, a povestit cu faimosul Don King i-a pus pe masă contractul de 1.000.000 de dolari. Fostul boxer român a refuzat propunerea de teamă că o să fie păcălit de celebrul promotor care i-a avut „sub aripă” pe Muhammad Ali, Joe Frazier, George Foreman, Mike Tyson sau Evander Holyfield. Marian Simion și contractul lui Don King în valoare de 1.000.000 de dolari: „Să pun pixul” Fostul mare pugilist român a dezvăluit momentul în care faimosul Don King i-a oferit contractul vieții în valoare de un milion de dolari. Marian Simion a spus pas propunerii de teamă că o să fie „tras în piept” de celebrul promotor care i-a impresariat pe starurile Muhammad Ali, Joe Frazier, George Foreman, Mike Tyson sau Evander Holyfield. „Erau Don King, un translator, un impresar bulgar, tatăl meu… Și mi-a zis: ‘Semnează-l și când vrei să vii, vii; dacă nu, îl anulez’. (n.r. Și de ce nu ai semnat?) A fost o chestie foarte subtilă acolo. Ne dăduse un jurist, nu mai știu cine era, să nu greșesc, cred că domnul Geoană, dar prin cineva de la București care era ministrul Sportului. Ne trimite la consulatul României la New York și ne dă un om de acolo care să ne învețe cu actele. Eu veneam din partea României și am vrut nici să mă păcălească, nici să… Tot trebuia să pun pixul. Vorbeam cu tata și zic: ‘Cum merge cu asigurarea?’. Noi ne interesaserăm că puteam avea o asigurare în caz că mă accidentez. El a zis: ‘Nu-ți dau că te accidentezi colo sau colo. Numai dacă te accidentezi în antrenamentul oficial sau într-un meci’”, a spus Marian Simion la Un Podcast. Foto: Mediafax Foto Campion mondial și dublu medaliat olimpic la Atlanta și Sydney Marian Simion a devenit campion mondial la categoria mijlocie mică (light middleweight) la Houston, în 1999, la care se adaugă medaliile de argint și bronz obținute la Jocurile Olimpice de la Atlanta (1996) și Sydney (2000). „Dintr-un milion, dacă mă accidentam, rămânea să-mi plătească 30% din contract. Era pe 5 ani contractul. 200.000 pe an, îi făceam banii ăștia atunci în țară. Aveam 250.000 de euro într-un card. El a zis: ‘Îți dau 200.000 avans, de încredere, că semnezi sau nu’. Îți dai seama că nu plecau banii ăia așa. M-am dus în România. După o lună, m-a sunat bulgarul, că mai venea aici pe la Federație, era promotor pe partea asta de sud-est a Europei. Și a zis: ‘Mariane, păcat, toată lumea te vrea în ring la profesioniști’. Nu se întâmpla nimic. În ăia 5 ani acolo rămâneai. După trei ani se obligau prin contract să-mi dea un meci de titlu”, a conchis fostul boxer pentru sursa citată.
Jaqueline Cristian a fost obligată să aștepte 9 ore până să joace, dar a dat lovitura

Jaqueline Cristian, favorita 34, la turneul WTA 1.000 de la Miami Open, a fost obligată să aștepte 9 ore până să joace în primul său meci de la actuala ediție, unde a dat lovitura în 109 minute cât a durat partida cu Peyton Stearns, scor 6-4, 7-5. Din cauza ploii, întregul program a fost dat peste cap, iar meciurile au fost „împinse” atât de mult, încât Gabriela Ruse abia astăzi joacă în runda a doua, după ce și partida din turul anterior a jucat-o cu o întârziere considerabilă. Așteptare de 9 ore pentru Jaqueline Cristian, care a dat lovitura la Miami Jaqueline Cristian a beneficiat de retragerea unei favorite și a jucat direct în turul al doilea. Însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile pentru tenisul jucat în aer liber, întregul program suferit modificări, iar românca a fost obligată să aștepte 9 ore pentru a juca împotriva lui Peyton Stearns, pe care a învins-o în minimum de seturi, într-o oră și 49 de minute. Cristian a dat astfel lovitura și s-a calificat, în premieră, în turul 3, la a treia sa prezență la Miami, după 2017 (calificări) și 2024 (turul inaugural). Meciul dintre Cristian și Stearns a avut loc în sesiunea de seară, de la ora 22:00 (ora locală), în condiții diferite față de cele de la antrenamente, care au fost efectuate în timpul zilei. „Vestea că am devenit favorită și am mai avut câteva zile în plus chiar a fost foarte binevenită și mă bucur că am trecut mai departe, mai ales după ziua aceasta în care am ajuns la bază la ora 1 și am jucat la ora 10”, a declarat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru ProSport. Întrebată dacă ar fi putut cere să se joace pe un alt teren decât Court 1, unde a avut loc partida cu Stearns, Jaqueline Cristian a afirmat că acest lucru nu ține de sportivi, ci de organizatori, care în actuala ediție au avut o misiune extrem de dificilă din cauza ploii. „Nu ține de noi, e vorba de ei și de cum își organizează programul, pentru că astăzi au anulat foarte multe meciuri, deci s-a mers pe bază de secțiune de tablou. Eu am jucat, a trebuit să joace și adversara din meciul următor. Mă bucur sincer că am jucat azi, iar mâine am o zi liberă pot să mă odihnesc după ziua de astăzi și să fiu fresh după meciul următor”, a mai spus Jaqueline Cristian. Două românce joacă sâmbătă la Miami Dacă inițial, meciul dintre Jaqueline Cristian și Ekaterina Alexandrova (favorita 11) era programat pentru 21 martie, potrivit celei mai recente actualizări de pe site-ul oficial al turneului, acesta a fost scos și cel mai probabil va avea loc duminică, 22 martie. Astfel, sâmbătă, 21 martie, doar Gabriela Ruse (locul 73 WTA) și Sorana Cîrstea (locul 35 WTA) vor juca la Miami. Ruse o întâlnește pe Madison Keys (locul 18 WTA), în meciul contând pentru runda a doua, în care românca vrea să își ia revanța față de campioana de la Australian Open, în timp ce Cîrstea se confruntă cu Elise Mertens (locul 19 WTA), în turul 3. Meciul Gabrielei Ruse este programat pe Grandstand, nu înainte de ora 19:30 (ora României), iar cel al Soranei Cîrstea va avea loc pe Court 2, fiind al patrulea de pe acest teren, unde primul începe la ora 17:00 (ora României).
Secretul victoriei lui Jaqueline Cristian în meciul cu Peyton Stearns

Jaqueline Cristian (locul 36 WTA) obține o victorie matură, 6-4, 7-5, într-un meci în care a neutralizat forța lui Peyton Stearns (SUA, locul 47 WTA) prin variație și disciplină tactică. A câștigat schimburile medii și a gestionat impecabil finalul setului secund și s-a calificat în premieră în turul 3 la Miami Open. Pentru acest succes, Cristian și-a asigurat un cec de peste 61.000 de dolari și 65 de puncte WTA, potrivit site-ului WTA Tennis. Care a fost secretul succesului lui Jaqueline Cristian la Miami Open În startul primului set, fiecare dintre jucătoare și-a câștigat serviciul, au urmat două break-uri, câte unul în dreptul fiecăreia dintre sportive, iar actul a fost decis după o minge de break salvată și la a doua minge de set. Cristian a controlat structura punctului. 📊 Ce a funcționat: •Serviciu 1 plasat, nu forțat – procentaj solid. •Atac direcțional pe reverul americancei. •Câștigarea schimburilor medii (4–8 lovituri). Stearns a produs winners, dar doar când punctul a fost scurt. Când schimbul a fost construit, Jaqueline a avut avantaj tactic. 👉 Break-ul a venit din răbdare, nu din risc excesiv. 🔹 Setul 2 – 7-5 a fost setul presiunii. Stearns a crescut agresivitatea pe retur și a încercat să scurteze punctele. Cristian a făcut ajustarea esențială: Mai mult spin pe forehand. Mai multă adâncime pe medians terenului pentru a bloca unghiurile. Alegerea momentelor corecte de accelerație. La 5-5, diferența a fost clară. Cristian a câștigat două schimburi lungi consecutive fără a forța finalizarea prematură. 👉 A câștigat gestionarea emoțională a finalului de set. 📊 Indicatorii-cheie ai meciului ✔️ Protecția serviciului secund ✔️ Raliuri medii dominate tactic ✔️ Mai puține erori neforțate în game-urile strânse ✔️ Alegerea inteligentă a direcției decisive (rever lung de linie) 🧠 Pattern-ul dominant Cristian a refuzat duelul de forță frontală. A mutat constant punctul lateral și a schimbat înălțimea mingii. Stearns este periculoasă când lovește din poziție stabilă. Cristian a obligat-o să lovească în mișcare. Aceasta a fost diferența. 🔹 Sorana Cîrstea Victorie prin variație și experiență în decisiv. 🔹 Jaqueline Cristian Victorie prin construcție și control emoțional. 👉 Tema zilei pentru românce: inteligența tactică a învins forța „A fost foarte dificil pentru că e cu totul diferit de toate zilele de antrenament pe care le-am avut până acum, pentru că, sincer, până acum nu am avut niciun antrenament searam și fără soare, fără vânt, condițiile au fost destul de lente. Un pic neașteptat pentru Miami.Mă bucur că am reușit să mă acomodez bine și să îmi adaptez jocul în așa fel încât să intru bine în meci și să găsesc un echilibru. Consider că am terminat meciul cu un tenis destul de bun”, a declarat Jaqueline Cristian, în exclusivitate pentru ProSport. Cristian, victorie în prima confruntare directă cu Stearns Confruntarea din runda secundă, unde Cristian a ajuns în urma retragerii unui favorite, a fost prima pe care a avut-o cu Peyton Stearns, campioana de la Austrin 2026. În turul 3, Jaqueline Cristian va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova, favorita 11. Meciul este programat pentru sâmbătă, de la ora 17:00 (Ora României). În partidele directe este 1-1, ambele meciuri încheiate în minimum de seturi. Cristian s-a impus la Adelaide (2026), iar Alexandrova la Tokyo (2025), turnee disputate pe hard.
Jaqueline Cristian, în premieră în turul 3 la Miami Open

Jaqueline Cristian (locul 36 WTA) s-a calificat, în premieră, în turul 3 la turneul WTA 1.000 Miami Open, după ce a învins-o pe americanca Peyton Stearns (locul 47 WTA), scor 6-4, 7-5. Pentru Jaqueline Cristian este a treia prezență la turneul din Florida, după ce în 2017 juca în calificări, iar în 2024 s-a oprit în runda inaugurală. La actuala ediție a Miami Open, Cristian a beneficiat de retragerea unui cap de serie și astfel a avut primul tur liber. Pentru succesul din turul 2, Jaqueline Cristian va primi un jackpot uriaș, de aproape 62.000 de dolari. Jaqueline Cristian a fost beneficiara unor schimbări pe tabloul principal de la Miami Open și a jucat direct în turul secund, unde a învins-o pe americanca Peyton Stearns, scor 6-4, 7-5 în mai puțin de două ore de joc. Jaqueline Cristian a dominat meciul, iar unul dintre punctele sale forte a fost serviciul, cu un procentaj bun (70%). A câștigat 33 de puncte pe primul serviciu (67%), din care șase au fost ași, respectiv 9 pe cel de-al doilea (43%). Pe tot parcursul meciului, Cristian a avut două duble greșeli, în timp ce adversara a avut cinci „duble” și trei ași. Pentru calificarea în turul al treilea, care este cea mai bună performanță a sa la Miami Open, Jaqueline Cristian va primi 65 de puncte WTA și un cec în valoare de 61.865 de dolari. Următoarea sa adversară este Ekaterina Alexandrova, favorita 11. La meciurile directe este egalitate, fiecare dintre cele două adjudecându-și câte o victorie, în minimum de seturi. Cristian s-a impus la Adelaide 2026 (hard), în primul tur, iar Alexandrova a câștigat la Tokyo 2025 (hard), în optimile de finală. Sorana Cîrstea, locul 35 WTA, s-a calificat și ea în turul 3 la Miami Open, după ce a învins-o pe Linda Noskova (favorita 14), scor 6-2, 3-6, 6-4, într-un meci întrerupt în mai multe rânduri din cauza ploii. Adversara în runda a treia este belgianca Elise Mertens, favorita 21. Sorana Cîrstea conduce cu 3-0 la meciurile directe, cea mai recentă victorie a fost la Istanbul 2021, în finală. Dacă nu mai apar modificări ale programului din cauza ploii, partida dintre Cristian și Alexandrova ar trebui să se dispute de la ora 17:00 (ora României), în timp ce meciul dintre Cîrstea și Mertens ar urma să se joace de la 21:30 (ora României). Gabriela Ruse caută „cheia” pentru turul 3 Gabriela Ruse (locul 73 WTA) a dezvăluit cât de greu i-a fost să obțină victoria în turul secund de la Miami Open, după mai bine de 24 de ore de amânări ale meciului cu Antonia Ruzic (locul 55 WTA). Partida din runda a doua, cu Madison Keys (locul 18 WTA), trebuia să aibă loc vineri seară, însă ploaia a continuat să dea peste cap programul și a tot fost „împinsă”, fiind reprogramată pentru sâmbătă, nu înainte de ora 19:30 (ora României). Astfel, Ruse va căuta „cheia” să deblocheze accesul în tur 3, fază a competiției pe are a atins-o și în ediția trecută, când a avut-o ca adversară pe Aryna Sabalenka, lider WTA, care a și câștigat trofeul. „Îmi doresc victoria mai mult decât orice mâine (n.r. vineri) și voi încerca să dau tot ce-i mai bun din mine să pot să câștig. Trebuie în primul rând să mă recuperez, asta pentru că nu a fost un meci ușor. Mâine va fi o altă zi, sunt 100% sigură că voi încerca să dau tot ce-i mai bun și sper ca de data aceasta rezultatul să fie unul pozitiv”, a declarat Gabriela Ruse, în exclusivitate pentru ProSport, după succesul din runda inaugurală. Keys conduce cu 2-0 în meciurile directe, ambele jucate în 2025, la Australian Open și la Wimbledon.
A murit Chuck Norris la 86 de ani. Legendarul actor a fost un mare campion de karate

Chuck Norris, fostul mare campionul de karate, devenit vedetă de film de acțiune în serialul de succes „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani, potrivit TMZ. Legendarul actor fusese internat joi într-un spital din Hawaii, însă acesta a decedat vineri dimineață, potrivit unui comunicat emis defamilia sa. Chuck Norris a decedat la 86 de ani. Faimosul actor a fost la viața sa un mare campion de arte marțiale Fostul mare campionul de arte marțiale, ajuns ulterior star de film în seria „Walker, Texas Ranger”, a murit la vârsta de 86 de ani, anunță TMZ. Actorul fusese internat de urgență joi într-un spital din Hawaii, însă acesta a decedat vineri dimineață, tristul anunț fiind făcut de familia sa prij intermediul unui comunicat. „Cu inima îndurerată, familia noastră anunță trecerea subită în neființă a iubitului nostru Chuck Norris. Deși dorim să păstrăm confidențialitatea circumstanțelor, vă rugăm să știți că a fost înconjurat de familie și s-a stins în pace. Pentru lume, el a fost un maestru al artelor marțiale, actor și un simbol al puterii. Pentru noi, el a fost un soț devotat, un tată și bunic iubitor, un frate incredibil și inima familiei noastre. Și-a trăit viața cu credință, scop și o dedicare neclintită față de oamenii pe care i-a iubit. Prin munca, disciplina și bunătatea sa, a inspirat milioane de oameni din întreaga lume și a lăsat o amprentă de neșters asupra atâtor vieți”, au transmis membrii familiei. Să reamintim că Chuck Norris a fost la un pas de moarte în urmă cu aproape un deceniu, când a suferit două atacuri de cord într-un interval de câteva zeci de minute. Acesta se întorcea acasă alături de familie, după ce participase la Campionatul Mondial de Arte Marțiale de la Las Vegas din anul 2017. I s-a făcut rău pe drum, iar primul atac de cord l-a suferit în duș. A fost transportat de urgență la spital, unde a făcut al doilea atac de cord. Din fericire, medicii și organismul său solid l-au salvat de la moarte. Foto: Profimedia20.03.2026 Pe numele său real Carlos Ray Norris, acesta fost campion de arte marțiale, unde deținea centura neagră la judo, centura neagră de gradul 3 la Brazilian Jiu-Jitsu, centura neagră de gradul 5 la karate, centura neagră de gradul 8 în Taekwondo, centura neagră de gradul 9 în Tang Soo Do și centura neagră de gradul 10 în Chun Kuk Do. Norris a fost în prim-plan la sfârșitul anilor 1970 și în anii 1980, fiind actor principal în producțiile „The Delta Force”, „Missing in Action”, „Good Guys Wear Black”, „The Octagon”, „Lone Wolf McQuade”, „Code of Silence” (1985) și „Firewalker” (1986). A fost coleg pe platourile de filmare în „The Way of the Dragon” cu legendarul Bruce Lee, cei doi fiind născuți în același an – 1940. La mulți ani distanță, Chuck Norris a fost protagonistul alături de alte vedete în filmul „The Expendables 2”, regizat de Sylvester Stallone în anul 2012.
Sorana Cîrstea, victorie prin inteligență tactică în fața Lindei Noskova, la Miami! Care a fost momentul de cotitură

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în turul 3 la Miami, după o victorie în set decisiv la cehoaica Linda Noskova. Momentul de cotitură al meciului dintre Sorana Cîrstea și Linda Noskova de la Miami a fost reprezentat de game-urile lungi pe serviciul cehoaicei, în care românca a rămas disciplinată. Cîrstea a dominat-o prin inteligență tactică pe Linda Noskova, calificându-se în turul 3 la Miami În setul 1, Sorana a început impecabil. A dominat diagonala de forehand, a atacat devreme serviciul secund al Lindei și a redus timpul de execuție al cehoaicei. Nosková, care trăiește din lovituri plate și tempo ridicat, a fost forțată să lovească din poziții incomode. Cîrstea a controlat schimburile sub 5 lovituri, exact zona periculoasă pentru Linda. 👉 Mesaj clar: Sorana a dictat ritmul cu accelerările și schimbările de ritm și direcție în punct. În al doilea set, cehoaica a crescut procentajul primului serviciu, a lovit mai devreme pe reverul Soranei și a scurtat punctele. Drept urmare, Cîrstea a pierdut puțin adâncimea mingii, iar Nosková a început să preia inițiativa din primele două lovituri. 👉 A fost setul în care cehoaica a impus ritmul ei liniar. În decisiv, Sorana a făcut două lucruri esențiale, dovedind o maturitate competitivă care a decis meciul: 1️⃣ A crescut variația – mai mult spin, mai multă înălțime. 2️⃣ A ales mai bine momentele de accelerare. Game-ul de break decisiv a venit din răbdare, nu din forțare. A câștigat schimburile medii (4-8 lovituri), unde Nosková a devinit mai rigidă tactic. În ultimele game-uri, Cîrstea a servit la limita out-ului și a protejat serviciul 2 cu inteligență pozițională. 📊 Pattern-uri cheie ✔️ Atac pe serviciul secund Nosková ✔️ Control al diagonalei cu lovitura de dreapta ✔️ Variație de înălțime în decisiv ✔️ Gestionare calmă a scorului 4-4 / 5-4 🎯 Concluzie: Sorana Cîrstea a câștigat un meci de ajustare tactică. A dominat începutul, a minimalizat strategic revenirea Noskovei și s-a impus prin inteligență strategică în setul decisiv. Nu a fost doar un duel de forță, ci un duel de construcție și experiență. Scorul meciurilor directe dintre Cîrstea și Noskova este 2-2 A fost a treia confruntare directă din acest an. Pe 17 februarie, în turul 2 la Dubai, Sorana s-a impus cu 6-1, 6-4. După 3 săptămâni, românca era învinsă în runda a treia de la Indian Wells cu 7-6 (5), 4-6, 4-6. Acum doi ani a avut loc primul meci dintre Cîrstea și Noskova, care a contat pentru turul 2 de la Brisbane. Cehoaica a câștigat cu 6-4, 4-6, 6-4. 1️⃣ Context tactic al meciului de la Miami Nosková are cu tenis direct, lovituri plate, execuție devreme în urcare. Cheia pentru Sorana a fost: să rupă ritmul liniar, să evite duelul de forță pură, să schimbe direcția prima și exact asta a făcut 2️⃣ Pattern-ul dominant al meciului 🔹 Controlul diagonalei de forehand. Sorana a folosit forehandul nu doar ca armă de finalizare, ci ca instrument de construcție. A alternat cross puternic cu inside-out pentru a o scoate pe Nosková din zona de confort. 🔹 Atac pe serviciul 2 al cehoaicei. Moment decisiv: Sorana a lovit din interiorul terenului o minge mai puțin lungă pe serviciul secund al Lindei Noskova ca să preia controlul în schimb/raliu și a redus timpul de reacție al Lindei. 🔹 Schimbarea înălțimii mingii. A introdus variație — mingi mai liftate, apoi accelerări joase. Pentru o jucătoare ca Noskova, care lovește plat, această variație creează erori forțate. 3️⃣ Momentul de cotitură Game-urile lungi pe serviciul Noskovei. Sorana a rămas disciplinată, fără graba de a închide rapid punctele. A câștigat schimburile medii (4-8 lovituri), exact zona unde Nosková devine vulnerabilă dacă nu lovește decisiv. 4️⃣ Ce a arătat această victorie ✔️ Maturitate tactică ✔️ Răbdare în construcția punctului ✔️ Selecție bună a momentelor de risc Nu a fost doar agresivitate — a fost agresivitate controlată. 🎯 Concluzie: Sorana Cîrstea a câștigat prin inteligență tactică. A rupt ritmul unei jucătoare care trăiește din execuție rapidă, a controlat diagonalele și a atacat precis serviciul secund. Nu a fost un meci de forță, ci unul de construcție și maturitate.
La 17 ani, a primit un mesaj privat de la Novak Djokovic: Nu știu ce să-i răspund

Cel mai titrat jucător de Mare Șlem, sârbul Novak Djokovic, i-a dat un mesaj unui puști de 17 ani, iar acesta a recunoscut că nu a știut ce să răspundă. Moise Kouame s-a calificat în turul 2 la Miami Open după ce l-a învins pe americanul Zachary Svajda cu 5-7, 6-4, 6-4, iar unul dintre cei care l-au felicitat a fost Djokovic. Jucătorul de 17 ani care a rescris istoria tenisului a primit mesaj privat de la Novak Djokovic Născut pe 6 martie 2009, în Franța, Moise Kouame a făcut senzație la ediția din acest an de la Miami Open. Beneficiar al unui wildcard, ca urmare a faptului că se află pe locul 385 ATP, el l-a învins pe americanul Zachary Svajda (96 ATP), venit din calificări, cu 5-7, 6-4, 6-4, în două ore 18 minute. Datorită acestui rezultat, Kouame a devenit cel mai tânăr jucător din ultimii 20 de ani care câștigă un meci la un turneu de categorie ATP Masters 1000. În 2003, la Monte Carlo, spaniolul Rafael Nadal avea 16 ani, 9 luni și 21 de zile când îl învingea pe Karol Kucera în turul 1. Tânărul de 17 ani a stat la o scurtă discuție în studioul Tennis Channel, iar aici a dezvăluit că fostul lider mondial și deținător a 24 de titluri de Mare Șlem i-a trimis un mesaj după ce a aflat de rezultat. „De fapt, am un mic secret. După victorie, Novak mi-a trimis un mesaj. Eram atât de emoționat. Nu știam ce să răspund. Mi-a scris un mesaj de genul: «Meci important azi, felicitări. Sper să ajungi departe în turneu»”, a povestit puștiul, potrivit Sports Keeda. Kouame îl va întâlni în runda a doua la Miami Open, pe Jiri Lehecka, al 21-lea favorit În perioada premergătoare turneului Miami Open din 2026, Novak Djokovic și-a anunțat retragerea de la această competiție. Sârbul a invocat o accidentare la umărul drept și a declarat forfait. Cea mai recentă campanie la un turneu de categorie BNP Paribas Open a jucătorului cu 101 titluri în palmares a fost la Indian Wells, unde a ajuns în optimi, fază a competiției în care a fost învins de britanicul Jack Draper cu 6-4, 4-6, 6-7 (5). Anterior, îi învinsese pe polonezul Kamil Majchrzak cu 4-6, 6-1, 6-2 și ameircanul Aleksandar Aleksandar cu 6-4, 1-6, 6-4. „Am un sentiment amar acum, că pierd un meci ca acesta. Dar sunt mândru de mine pentru că am luptat și am dat totul pe teren. Asta e sigur. Acesta este singurul lucru pe care îl voi considera parte pozitivă, faptul că nu am renunțat și am încercat. Am pierdut în fața unui jucător grozav și a fost un meci cu adevărat echilibrat pe parcursul celor două ore și jumătate, dar sunt puțin dezamăgit”, a recunoscut sârbul. În runda a doua la Miami Open, Kouame îl va întâlni pe Jiri Lehecka (22 ATP), cap de serie numărul 21, exceptat de la primul tur. îl așteaptă pe Moise Kouame în runda a doua a turneului Miami Open din 2026. Cehul are stil de joc incredibil de puternic și agresiv de pe linia de fund, iar forehand este de temut în circuitul ATP.
Sabrina Voinea s-a luat la bătaie azi cu o halterofilă! A făcut-o grasă! S-au păruit ca în filme, palme, tot ce trebuie

Sabrina Voinea este din nou în centrul atenției, de data aceasta în urma unui scandal violent care a avut loc în restaurantul complexului „Lia Manoliu” din Capitală. Gimnasta s-ar fi luat la harță cu o halterofilă, iar lucrurile au degenerat ajungându-se la o bătaie în toată regula în care au mai fost implicate și alte două sportive. Sabrina Voinea, conflict violent cu halterofilă la restaurant! „S-au păruit ca în filme, palme, tot ce trebuie” Sabrina Voinea este din nou în prim-plan. De această dată, fata Cameliei Voinea a fost implicată în jurul prânzului într-un scandal violent în restaurantul Hotelului sport din cadrul complexului „Lia Manoliu”, scrie golazo.ro. Gimnasta s-a luat inițial la ceartă cu halterofilă, însă s-a ajuns rapid la bătaie, în conflict implicându-se și alte două sportive. „Nu știu exact de la ce s-au luat, pentru că nu eram suficient de aproape pentru a le auzi. Dar am auzit gălăgie la un moment dat și am ieșit să văd ce se petrece. S-au păruit ca în filme! Palme, tot ce trebuie. Apoi a intervenit colega Sabrinei, nu știu cum o cheamă. Melisa… (n.r. – Orzacai). Dar imediat s-a băgat și o a doua fată de la haltere și a ieșit bătaie. Colega Sabrinei a luat palme serioase. Mi-au spus cei care au asistat de la început la scenă că Sabrina a făcut-o «grasă» pe fata de la haltere, aia a ripostat și așa s-a ajuns la zgârieturi și altele. S-au băgat fetele de la bucătărie și le-au despărțit”, au declarat sursele pentru golazo.ro. Sabrina Voinea nu e la prima ispravă de acest gen. Ea s-ar fi luat și de fetele din lotul național de gimnastică, Denisa Golgotă confirmând că aceasta s-ar fi comportat urât față de colegele sale. Directorul la „Lia Manoliu” confirmă incidentul Florin Oancea, directorul de la „Lia Manoliu” a confirmat conflictul și implicarea Sabrinei Voinea în bătaie, însă nu deține informații de la ce ar fi plecat totul, deoarece atunci când a ajuns la fața locului, fetele implicate erau plecate deja din locație. „Eu am fost în ședință până acum la ANS, cu domnul ministru, dar vă pot confirma că am fost informat de acest incident. Prea multe detalii nu vă pot da, pentru că de abia acum mă întorc la complex. Până la urmă au mai intervenit două fete în bătaia aceasta, așa ne spun sursele noastre. Da, din câte am înțeles sunt două fete de la haltere cu două fete de la gimnastică, una fiind Sabrina Voinea. Dar de ce la ce a pornit conflictul nu aș ști să vă spun. Asta nu mi s-a comunicat. Acum fetele nu mai sunt în complex, mi s-a spus că au plecat”, a spus Onea pentru sursa citată.
David Popovici, reacție fulger după ce Cameron McEvoy a devenit cel mai rapid înotător din istorie pe 50 de metri

Australianul Cameron McEvoy a doborât recordul mondial la 50 m liber, parcurgând lungimea de bazin în 20,88 secunde la Openul Chinei de la Shenzhen. La scurt timp după performanța sportivului de la Antipozi, David Popovici a reacționat la rezultatul excepțional printr-un mesaj postat pe Instagram. Reacția lui David Popovici după ce Cameron McEvoy a depășit recordul în proba de 50 de metri Australianul Cameron McEvoy este noul deținător al recordului mondial la 50 m liber, după ce a terminat proba la Openul Chinei de la Shenzhen în doar 20,88 secunde, potrivit nbcsports.com. Medalia de argint i-a revenit lui Jack Alexy (21,57), în timp ce bronzul a fost obținut de Kyle Chalmers (22,01). Performanța sportivului în vârstă de 31 de ani a fost salutată aproape instant de către David Popovici, cel care a postat un scurt mesaj pe pagina sa de socializare – chlorinedaddy. „Trebuia împărtășită asta. @cam_mcevoy tocmai a devenit cel mai rapid om din istorie, în proba de 50 de metri, cu 20,88 secunde. O nebunie” a scris David Popovici pe Instagram. Cel mai bun timp al sportivului român în proba de 50 m liber este de 21,83 secunde. McEvoy, medaliatul cu aur la 50 m liber și la Jocurile Olimpice din 2024, a fost cu trei sutimi de secundă mai rapid decât recordul anterior deținut de brazilianul Cesar Cielo, în decembrie 2009, chiar înainte ca interzicerea costumelor de poliuretan din 2010. „Am avut un sezon de antrenament nebunesc după campionatul mondial de anul trecut. Făceam niște lucruri destul de speciale în antrenament înainte de asta, așa că știam că am o șansă să ajung poate la un record personal, poate la 20,99, dar nu puteam cere nimic mai bun. Este incredibil”, a declarat Cameron McEvoy. Șase recorduri olimpice au mai rămas în picioare Cu acele super costume din 2008 și 2009, un record mondial a fost doborât în fiecare probă din programul olimpic, cu excepția probei masculine de 1500 m liber și a probei feminine de 1500 m liber, care nu era în programul olimpic la acea vreme, dar a fost disputată la Campionatele Mondiale. Acum, din cele 20 de probe masculine și 20 de probe feminine din programul olimpic actual, au mai rămas doar șase recorduri mondiale din 2008 sau 2009: 200 m și 800 m liber masculin, 200 m spate și ștafetele 4×100 m și 4×200 m liber și 200 m fluture feminin. De când Cielo a stabilit acel record mondial de 20,91, cel mai aproape de acesta a fost timpul lui Caeleb Dressel – 21,04 – la Campionatele Mondiale din 2019 și la Campionatele de calificare olimpice din 2021. McEvoy a câștigat Campionatele Mondiale din 2023 cu timpul de 21,06.