Oana Țoiu s-a întâlnit cu delegația AmCham România

Subiectele abordate în cadrul discuției dintre Țoiu și delegația AmCham au inclus dezvoltarea dimensiunii economice și comerciale a Parteneriatului Strategic România-SUA, sprijinul AmCham pentru includerea României în programul Visa Waiver, organizarea celei de-a IV-a ediții a Forumului Economic România-SUA și demersurile comune de promovare a obiectivului aderării României la OCDE. Oficialul român a apreciat contribuția mediului de afaceri la dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. A menționat, totodată, obiectivul identificării de noi proiecte de cooperare în materie de investiții, comerț și economie, care să valorifice complementaritatea dintre cele două maluri ale Atlanticului. Ministra Oana Țoiu a transmis, de asemenea, aprecieri pentru eforturile realizate și în curs ale AmCham în sprijinul includerii României în Programul Visa Waiver și pentru colaborarea foarte bună cu echipa MAE care pregătește accederea țării noastre la OCDE. A punctat, totodată, importanța mediului de afaceri pentru promovarea imaginii României în SUA, inclusiv prin organizarea anuală a Forumului Economic România-SUA. Ministrul român de externe a subliniat implicarea MAE în procesul de evaluare și reorganizare a structurilor naționale dedicate promovării comerțului exterior și a investițiilor. Totodată, Țoiu a încurajat AmCham să continue să vină cu propuneri pentru o mai bună colaborare între sectorul public și cel privat, astfel încât România să fie promovată mai eficient ca destinație de investiții și partener economic de încredere. „Referindu-se la dosarul ucrainean, a subliniat oportunitățile țării noastre în contextul viitorului proces de reconstrucție a Ucrainei, atât ca potențial hub pentru companiile internaționale, cât și din perspectiva infrastructurii de conexiune care e necesar să includă și Republica Moldova. Reprezentanții AmCham România și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu MAE pentru promovarea obiectivelor comune. Au reafirmat sprijinul pentru aderarea României la OCDE și au anunțat transmiterea unei scrisori către Administrația americană pentru susținerea includerii țării noastre în Programul Visa Waiver. Totodată, au prezentat calendarul de acțiuni dedicate consolidării relațiilor economice și comerciale cu SUA, care include și organizarea celei de-a IV-a ediții a Forumului Economic România–SUA”, transmite Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă. AmCham România a fost înființată în 1993, fiind membru acreditat al US Chamber of Commerce și al rețelei AmChams Europe. Este, de asemenea, membru al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR – platformă informală de consultare). BIAC (Curtea Internațională de Arbitraj de la București) a fost stabilită la inițiativa AmCham. Organizația reprezintă 550 de companii cu sediul în SUA, România, precum și alte state membre ale Uniunii Europene.
Rogobete: Am invitat AmCham să participe la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție
„Am avut o întâlnire aplicată cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), organizație care reunește peste 600 de membri din toate tipurile de capital, activi în domeniul sănătății. Am discutat despre provocările majore ale sistemului – de la reticența la schimbare până la problemele de finanțare – și despre soluțiile prin care putem pune pacientul în centrul tuturor măsurilor. Le-am mulțumit pentru implicarea constantă din ultimii patru ani, în urma căreia mai multe propuneri s-au regăsit în pachetul de reformă”, a transmis Rogobete. Ministrul Sănătății a spus că nu este vorba despre reducerea cheltuielilor în sănătate, ci despre reorganizarea resurselor, un proces necesar pentru performanță și echitate, neefectuat în ultimele două decenii. Prioritățile includ: consolidarea ambulatoriului de specialitate și a spitalizării de zi, stabilirea de instrumente administrative și criterii de performanță pentru manageri și șefi de secție, optimizarea paturilor pentru spitalizare continuă, extinderea programelor de screening și prevenție și promovarea parteneriatelor public-private pentru inovație și cercetare. „Am adresat invitația către AmCham de a participa activ la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție – un pas concret prin care ne asigurăm că reforma în sănătate are la bază colaborare, responsabilitate și respect față de pacient. Pacientul nu este singur! Ne are alături pe noi, echipa Ministerului Sănătății, și facem tot ce putem pentru a aduce cât mai mult bine, zi de zi”, a precizat ministrul Alexandru Rogobete.
Camera de Comerţ Americană în România (AmCham): România nu mai are luxul de a amâna DECIZIILE dificile și de a tergiversa asumarea unor politici
Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-și asume măsurile economice și fiscale de care România are nevoie crește îngrijorarea în rândul comunității de afaceri, tensiunea în societate și transmite semnale negative către partenerii instituționali, finanțatori și agențiile de rating, transmit reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). „În numele celor peste 600 de companii membre active în România în 32 de sectoare economice, transmitem un apel la aliniere pentru adoptarea soluțiilor de care România are nevoie urgent. Mediul de afaceri vrea ca interesele și bunăstarea României să fie puse mai presus de agende politice și soluțiile care vor fi adoptate să nu conducă la adâncirea dezbinării din societate. Mizele negocierii trebuie să depășească logica electorală și orgoliile personale”, se precizează într-un comunicat al organizației. Reprezentanții AmCham semnalează că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile și de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă urgențelor momentului, dar și parcursului economic al țării pe termen lung. „Pentru noi, la nivelul comunității de afaceri, este clar că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile și de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă și urgențelor momentului, cât și unei viziuni coerente pentru parcursul economic al țării pe termen lung. Comisia Europeană așteaptă un plan coerent din partea României la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) din data de 8 iulie, iar Agenția de Rating Fitch a transmis ieri un mesaj de îngrijorare în perspectiva emiterii raportului de evaluare pe 15 august. Astfel, sub presiunea riscurilor majore care planează asupra economiei, considerăm că singura variantă viabilă este ca România să păstreze ceea ce s-a dovedit benefic până acum și să evite orice ar putea agrava situația. În niciun scenariu România nu își permite retrogradarea la junk, intrarea în incapacitate de plată, suspendarea fondurilor europene sau frânarea economiei prin măsuri contraproductive”, menționează asociația de afaceri AmCham, în comunicat. Din această perspectivă și pentru deblocarea dialogului pe temele fiscal-bugetare, AmCham România reafirmă cota unică de impozitare drept cea mai potrivită variantă pentru depășirea acestui impas, concomitent cu restructurarea urgentă a cheltuielilor publice. Potrivit sursei citate, reducerea semnificativă a risipei cu prioritizarea clară a destinației alocărilor bugetare este temelia unei redresări durabile. Nu există o alternativă viabilă fără acest pas, alături de asumarea unor măsuri reale și curajoase pentru reducerea evaziunii fiscale și a decalajului de TVA, afirmă reprezentanții AmCham. „Beneficiile pe care cota unică le-a generat în creșterea economică a României sunt incontestabile: extinderea semnificativă a clasei de mijloc, creșterea participării pe piața muncii, reducerea muncii la negru, intensificarea convergenței economice reale. Cota unică rămâne unul dintre puținele avantaje competitive pe care România le mai are în regiune, în competiția pentru menținerea și atragerea de investiții. Este un sistem simplu, transparent și predictibil, ușor de administrat, atât pentru stat, cât și pentru contribuabili”, afirmă organizația. Totodată, AmCham România precizează aplicarea unei cote unice generalizate pentru toate categoriile de venit, cu eliminarea tuturor portițelor și excepțiilor pentru a permite o colectare superioară și concentrarea eforturilor pe reformele structurale reale. Echitatea socială, un deziderat legitim pentru reprezentanții statului, poate fi asigurată în mod foarte eficient de cota unică generalizată cu aplicarea de deduceri pentru salariile mici. „Prin contrast, introducerea unui sistem progresiv de impozitare în acest moment de incertitudine fiscală și macro-bugetară va determina, mai degrabă, o accentuare a dezechilibrelor. Țările care au trecut la impozitarea progresivă au făcut-o doar după perioade lungi de tranziție, cu pregătiri tehnice serioase și campanii ample de informare a contribuabililor. România nu este într-o astfel de situație încă. În actualul context marcat de urgența corectării unui deficit bugetar excesiv într-un interval scurt, impozitarea progresivă nu reprezintă o soluție reală. Nu va aduce o creștere a colectării, nu va corecta cauzele dezechilibrelor ci doar deviază atenția de la reformele structurale”, atrag atenția reprezentanții AmCham România. Astfel, AmCham transmite că este esențial ca viitorul pachet de măsuri economice și fiscale să aibă în vedere nu doar suplimentarea veniturilor bugetare pe termen scurt, ci și evoluția ulterioară a economiei. Fără asigurarea unui cadru atractiv pentru investiții, în care sectorul privat să performeze, riscul este ca eventualele creșteri de taxe să nu aducă mai multe fonduri la bugetul de stat, ci să sufoce și să contracte economia. Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania este cea mai reprezentativă asociație de afaceri, recunoscută pentru facilitarea unui dialog public privat consistent pe marginea agendei economice și pentru contribuția la întărirea relațiilor economice dintre România și Statele Unite. Cu peste 30 de ani de prezență în România, AmCham reunește în prezent 600 de companii americane, internaționale și românești cu investiții cumulate de peste 30 de miliarde în România. Companiile membre AmCham asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde euro. Fiecare 1 million de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie. Membrii AmCham Romania activează în 32 de sectoare economice, ceea ce face posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităților economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Piețe de Capital și Servicii Financiare, Guvernanță Corporatistă, Concurență și Ajutor de Stat, Energie, Educație, Economie Digitală, Protecția Datelor Personale, Fiscalitate, Mediu, Piața Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziții Publice și Partneriat Public-Privat, Real-Estate, Legislația Comercială, și Turism. AmCham România este membru acreditat al Camerei de Comerț a SUA și face parte din rețeaua europeană a Camerelor de Comerț Americane. Sursa foto: Facebook / AmCham Romania CITEȘTE ȘI: Mediul de afaceri solicită reducerea cheltuielilor publice neesenţiale și MENȚINEREA cotei unice AmCham EU: Conflictul tarifar dintre SUA și Europa pune în pericol afaceri în valoare de 9.500 de MILIARDE de dolari pe an Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele