rating Moody’s România

rating-moody’s-romania

Agenția de rating Moody’s a decis să păstreze ratingul României la Baa3, adică încă în categoria recomandată pentru investiții, dar menține perspectiva negativă. Pe scurt: România a făcut progrese cu reducerea deficitului, însă agenția încă vede riscuri importante, mai ales din cauza instabilității politice și a datoriei în creștere. Este a doua evaluare pozitivă a unei agenții de rating pentru datoria publică a României, după evaluarea Fitch din urmă cu o săptămână. „Moody’s Ratings confirmă ratingurile Baa3 ale României și menține perspectiva negativă (…) În prezent, estimăm că deficitul bugetar al României în 2026 va scădea semnificativ, la 5,8% din PIB (…) Evaluarea noastră privind capacitatea țării de a rămâne pe traiectoria consolidării fiscale va fi un criteriu esențial pentru rating”, scriu americanii, în raportul publicat vineri seară.  Alexandru Nazare a transmis, zilele trecute, printr-o postare pe pagina sa de Facebook, că Ministerul Finanțelor se pregătește intens pentru evaluarea agenției americane. „Pregătim intens zilele acestea următoarea evaluare importantă, cea a agenției internaționale Moody’s. Miza nu este doar menținerea ratingului – un obiectiv care nu este facil în contextul actual – ci recâștigarea perspectivei stabile. Din acest punct de vedere, traiectoria politică a României în perioada următoare rămâne un element decisiv”, a scris ministrul pe Facebook. Ce spune Moody’s România a redus deficitul mai repede decât se aștepta Moody’s. Pentru 2026, agenția estimează un deficit de aproximativ 5,8% din PIB, cu peste două puncte procentuale mai mic față de anul anterior. Este unul dintre cele mai importante semnale pozitive din raport.Romania PR for Government 2026 08 06 Problema principală rămâne politica. Moody’s spune că fragmentarea politică și dificultățile în formarea unui guvern pot pune în pericol continuarea măsurilor de reducere a deficitului. Cu alte cuvinte, progresele făcute până acum trebuie continuate, indiferent de schimbările politice. Datoria statului va continua să crească. Moody’s estimează că datoria publică va ajunge la aproximativ 64,5% din PIB în 2028, față de 59,3% în 2025. Spre finalul deceniului, aceasta s-ar putea stabiliza în jurul valorii de 66% din PIB. România va plăti tot mai mult pe dobânzi. Costurile cu dobânzile sunt estimate să urce la 3,3% din PIB în 2028, de la 2,8% în 2025. Asta înseamnă că o parte tot mai mare din banii statului va merge către plata datoriei. Moody’s vede pozitiv faptul că România este membră a Uniunii Europene, are acces la fonduri europene și are în continuare un potențial bun de creștere economică. Ce ar trebui să facă România pentru ca perspectiva să devină stabilă: să continue reducerea deficitului și după 2026, să existe sprijin politic pentru aceste măsuri, să adopte un buget pentru 2027 care reduce deficitul și să țină sub control cheltuielile cu salariile din sectorul public. România a trecut vineri seara prin al doilea examen decisiv în fața marilor agenții de rating, după ce a convins in extremis gigantul Fitch să ne acorde o șansă de redresare înainte de a decide retrogradarea la categoria junk. Verdictul Moody’s vine după o zi extrem de tensionată pe piețe, în contextul crizei energetice, suprapusă peste cea guvernamentală și în plină dispută politică în Parlament pe legile PNRR. Dobânzile la care se împrumută statul român au urcat vineri la maximul ultimelor trei luni, în câteva ore extrem de tensionate înainte de decizia Moody’s, care a menținut/ retrogradat ratingul suveran Baa3, cu perspectivă negativă, ultima treaptă din categoria recomandată investițiilor. Orice semnal negativ din raportul agenției poate muta presiunea pe ultima mare evaluare, cea a Standard & Poor’s din 2 octombrie, după ce Fitch a menținut la limită ratingul suveran al României la „BBB minus”, cu perspectivă negativă. Și asta doar în urma unui apel al Guvernului demis și al BNR, care au furnizat unor date suplimentare, care au convins agenția „să ne  mai păsuiască pentru câteva luni”. Semnal dur din partea investitorilor americani, cu două zile înainte de evaluarea Moody’s Moody’s și Fitch folosesc în linii mari aceiași indicatori macroeconomici – deficitul bugetar, datoria publică, perspectivele de creștere și sustenabilitatea finanțelor statului. Diferența este că agenția americană cu sediul la New York acordă o pondere mai mare stabilității politice și credibilității cu care Guvernul poate duce la capăt reformele asumate. „Ratingurile României ar fi probabil retrogradate dacă vom ajunge la concluzia că Guvernul nu va putea implementa planul său de consolidare fiscală într-un mod eficient, ceea ce ar duce la o evoluție semnificativ mai proastă a principalilor indicatori fiscali comparativ cu așteptările noastre actuale. Un astfel de scenariu ar reflecta, de asemenea, slăbiciuni în capacitatea instituțiilor de a implementa eficient un program de consolidare amplu și complex”, preciza Moody’s în martie 2026, când a decis menținerea ratingului la Baa3, cu perspectivă negativă, ultima treaptă înainte de junk. În cazul României, cele aproape 100 de zile de „patinaj” politic cu un Guvern demis, disputele sterile din Parlament pe jaloane cruciale din PNRR, cu miliarde de euro în joc și semnalele de neîncredere din partea investitorilor au întins la limită indicatorii Moody’s. „Astăzi este un fel de Vinerea Mare în zona financiară pentru România. Important de spus că nu e o sentinţă finală, ci începutul unei numărători inverse. Diferenţa faţă de Fitch ţine de metodă. Moody’s pune greutate mai mare pe perspectivele fiscale şi pe stabilitatea politică pe termen mediu”, a declarat analistul economic Adrian Negrescu. De altfel, Camera de Comerț Americană în România (AmCham) a avertizat miercuri că decizia Fitch de a menține ratingul României nu trebuie interpretată ca o validare a politicilor economice, ci ca un ultim semnal de încredere înaintea unor noi teste decisive Reprezentanţii AmCham, asociaţia care reuneşte companiile americane şi o parte importantă a marilor investitori străini din economia locală, au atras atenția că răbdarea marilor investitori s-a epuizat, iar țara riscă un blocaj sistemic. Avertismentul AmCham: Companiile au plătit costul reducerii deficitului bugetar Organizația care reprezintă investitorii americani în România a cerut, totodată, instalarea urgentă a unui guvern și a subliniat că evaluarea Fitch vine cu un avertisment explicit legat de modul în care funcționează clasa politică şi instituțiile statului. „Dincolo de menținerea ratingului, pentru mediul de afaceri,

Oana Țoiu s-a întâlnit cu delegația AmCham România

oana-toiu-s-a-intalnit-cu-delegatia-amcham-romania

Subiectele abordate în cadrul discuției dintre Țoiu și delegația AmCham au inclus dezvoltarea dimensiunii economice și comerciale a Parteneriatului Strategic România-SUA, sprijinul AmCham pentru includerea României în programul Visa Waiver, organizarea celei de-a IV-a ediții a Forumului Economic România-SUA și demersurile comune de promovare a obiectivului aderării României la OCDE. Oficialul român a apreciat contribuția mediului de afaceri la dezvoltarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA. A menționat, totodată, obiectivul identificării de noi proiecte de cooperare în materie de investiții, comerț și economie, care să valorifice complementaritatea dintre cele două maluri ale Atlanticului. Ministra Oana Țoiu a transmis, de asemenea, aprecieri pentru eforturile realizate și în curs ale AmCham în sprijinul includerii României în Programul Visa Waiver și pentru colaborarea foarte bună cu echipa MAE care pregătește accederea țării noastre la OCDE. A punctat, totodată, importanța mediului de afaceri pentru promovarea imaginii României în SUA, inclusiv prin organizarea anuală a Forumului Economic România-SUA. Ministrul român de externe a subliniat implicarea MAE în procesul de evaluare și reorganizare a structurilor naționale dedicate promovării comerțului exterior și a investițiilor. Totodată, Țoiu a încurajat AmCham să continue să vină cu propuneri pentru o mai bună colaborare între sectorul public și cel privat, astfel încât România să fie promovată mai eficient ca destinație de investiții și partener economic de încredere. „Referindu-se la dosarul ucrainean, a subliniat oportunitățile țării noastre în contextul viitorului proces de reconstrucție a Ucrainei, atât ca potențial hub pentru companiile internaționale, cât și din perspectiva infrastructurii de conexiune care e necesar să includă și Republica Moldova. Reprezentanții AmCham România și-au exprimat disponibilitatea de a colabora cu MAE pentru promovarea obiectivelor comune. Au reafirmat sprijinul pentru aderarea României la OCDE și au anunțat transmiterea unei scrisori către Administrația americană pentru susținerea includerii țării noastre în Programul Visa Waiver. Totodată, au prezentat calendarul de acțiuni dedicate consolidării relațiilor economice și comerciale cu SUA, care include și organizarea celei de-a IV-a ediții a Forumului Economic România–SUA”, transmite Ministerul Afacerilor Externe, într-un comunicat de presă. AmCham România a fost înființată în 1993, fiind membru acreditat al US Chamber of Commerce și al rețelei AmChams Europe. Este, de asemenea, membru al Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR – platformă informală de consultare). BIAC (Curtea Internațională de Arbitraj de la București) a fost stabilită la inițiativa AmCham. Organizația reprezintă 550 de companii cu sediul în SUA, România, precum și alte state membre ale Uniunii Europene.

Rogobete: Am invitat AmCham să participe la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție

rogobete:-am-invitat-amcham-sa-participe-la-elaborarea-planului-national-de-screening-si-preventie

„Am avut o întâlnire aplicată cu reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham), organizație care reunește peste 600 de membri din toate tipurile de capital, activi în domeniul sănătății. Am discutat despre provocările majore ale sistemului – de la reticența la schimbare până la problemele de finanțare – și despre soluțiile prin care putem pune pacientul în centrul tuturor măsurilor. Le-am mulțumit pentru implicarea constantă din ultimii patru ani, în urma căreia mai multe propuneri s-au regăsit în pachetul de reformă”, a transmis Rogobete. Ministrul Sănătății a spus că nu este vorba despre reducerea cheltuielilor în sănătate, ci despre reorganizarea resurselor, un proces necesar pentru performanță și echitate, neefectuat în ultimele două decenii. Prioritățile includ: consolidarea ambulatoriului de specialitate și a spitalizării de zi, stabilirea de instrumente administrative și criterii de performanță pentru manageri și șefi de secție, optimizarea paturilor pentru spitalizare continuă, extinderea programelor de screening și prevenție și promovarea parteneriatelor public-private pentru inovație și cercetare. „Am adresat invitația către AmCham de a participa activ la elaborarea Planului Național de Screening și Prevenție – un pas concret prin care ne asigurăm că reforma în sănătate are la bază colaborare, responsabilitate și respect față de pacient. Pacientul nu este singur! Ne are alături pe noi, echipa Ministerului Sănătății, și facem tot ce putem pentru a aduce cât mai mult bine, zi de zi”, a precizat ministrul Alexandru Rogobete.

Camera de Comerţ Americană în România (AmCham): România nu mai are luxul de a amâna DECIZIILE dificile și de a tergiversa asumarea unor politici

camera-de-comert-americana-in-romania-(amcham):-romania-nu-mai-are-luxul-de-a-amana-deciziile-dificile-si-de-a-tergiversa-asumarea-unor-politici

Întârzierea unui acord politic pentru formarea unui Guvern stabil care să-și asume măsurile economice și fiscale de care România are nevoie crește îngrijorarea în rândul comunității de afaceri, tensiunea în societate și transmite semnale negative către partenerii instituționali, finanțatori și agențiile de rating, transmit reprezentanții Camerei de Comerț Americane în România (AmCham). „În numele celor peste 600 de companii membre active în România în 32 de sectoare economice, transmitem un apel la aliniere pentru adoptarea soluțiilor de care România are nevoie urgent. Mediul de afaceri vrea ca interesele și bunăstarea României să fie puse mai presus de agende politice și soluțiile care vor fi adoptate să nu conducă la adâncirea dezbinării din societate. Mizele negocierii trebuie să depășească logica electorală și orgoliile personale”, se precizează într-un comunicat al organizației. Reprezentanții AmCham semnalează că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile și de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă urgențelor momentului, dar și parcursului economic al țării pe termen lung. „Pentru noi, la nivelul comunității de afaceri, este clar că România nu mai are luxul de a amâna deciziile dificile și de a tergiversa asumarea unor politici care să răspundă și urgențelor momentului, cât și unei viziuni coerente pentru parcursul economic al țării pe termen lung. Comisia Europeană așteaptă un plan coerent din partea României la reuniunea Consiliului Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN) din data de 8 iulie, iar Agenția de Rating Fitch a transmis ieri un mesaj de îngrijorare în perspectiva emiterii raportului de evaluare pe 15 august. Astfel, sub presiunea riscurilor majore care planează asupra economiei, considerăm că singura variantă viabilă este ca România să păstreze ceea ce s-a dovedit benefic până acum și să evite orice ar putea agrava situația. În niciun scenariu România nu își permite retrogradarea la junk, intrarea în incapacitate de plată, suspendarea fondurilor europene sau frânarea economiei prin măsuri contraproductive”, menționează asociația de afaceri AmCham, în comunicat. Din această perspectivă și pentru deblocarea dialogului pe temele fiscal-bugetare, AmCham România reafirmă cota unică de impozitare drept cea mai potrivită variantă pentru depășirea acestui impas, concomitent cu restructurarea urgentă a cheltuielilor publice. Potrivit sursei citate, reducerea semnificativă a risipei cu prioritizarea clară a destinației alocărilor bugetare este temelia unei redresări durabile. Nu există o alternativă viabilă fără acest pas, alături de asumarea unor măsuri reale și curajoase pentru reducerea evaziunii fiscale și a decalajului de TVA, afirmă reprezentanții AmCham. „Beneficiile pe care cota unică le-a generat în creșterea economică a României sunt incontestabile: extinderea semnificativă a clasei de mijloc, creșterea participării pe piața muncii, reducerea muncii la negru, intensificarea convergenței economice reale. Cota unică rămâne unul dintre puținele avantaje competitive pe care România le mai are în regiune, în competiția pentru menținerea și atragerea de investiții. Este un sistem simplu, transparent și predictibil, ușor de administrat, atât pentru stat, cât și pentru contribuabili”, afirmă organizația. Totodată, AmCham România precizează aplicarea unei cote unice generalizate pentru toate categoriile de venit, cu eliminarea tuturor portițelor și excepțiilor pentru a permite o colectare superioară și concentrarea eforturilor pe reformele structurale reale. Echitatea socială, un deziderat legitim pentru reprezentanții statului, poate fi asigurată în mod foarte eficient de cota unică generalizată cu aplicarea de deduceri pentru salariile mici. „Prin contrast, introducerea unui sistem progresiv de impozitare în acest moment de incertitudine fiscală și macro-bugetară va determina, mai degrabă, o accentuare a dezechilibrelor. Țările care au trecut la impozitarea progresivă au făcut-o doar după perioade lungi de tranziție, cu pregătiri tehnice serioase și campanii ample de informare a contribuabililor. România nu este într-o astfel de situație încă. În actualul context marcat de urgența corectării unui deficit bugetar excesiv într-un interval scurt, impozitarea progresivă nu reprezintă o soluție reală. Nu va aduce o creștere a colectării, nu va corecta cauzele dezechilibrelor ci doar deviază atenția de la reformele structurale”, atrag atenția reprezentanții AmCham România. Astfel, AmCham transmite că este esențial ca viitorul pachet de măsuri economice și fiscale să aibă în vedere nu doar suplimentarea veniturilor bugetare pe termen scurt, ci și evoluția ulterioară a economiei. Fără asigurarea unui cadru atractiv pentru investiții, în care sectorul privat să performeze, riscul este ca eventualele creșteri de taxe să nu aducă mai multe fonduri la bugetul de stat, ci să sufoce și să contracte economia. Camera de Comerț Americană în România – AmCham Romania este cea mai reprezentativă asociație de afaceri, recunoscută pentru facilitarea unui dialog public privat consistent pe marginea agendei economice și pentru contribuția la întărirea relațiilor economice dintre România și Statele Unite. Cu peste 30 de ani de prezență în România, AmCham reunește în prezent 600 de companii americane, internaționale și românești cu investiții cumulate de peste 30 de miliarde în România. Companiile membre AmCham asigură împreună peste 250.000 de locuri de muncă și generează o cifră de afaceri cumulată de peste 65 miliarde euro. Fiecare 1 million de euro suplimentar la cifra de afaceri creează alte 10 locuri de muncă în economie. Membrii AmCham Romania activează în 32 de sectoare economice, ceea ce face posibilă implicarea AmCham în promovarea priorităților economice pentru multe domenii de activitate, prin grupuri de lucru specializate, precum: Piețe de Capital și Servicii Financiare, Guvernanță Corporatistă, Concurență și Ajutor de Stat, Energie, Educație, Economie Digitală, Protecția Datelor Personale, Fiscalitate, Mediu, Piața Muncii, Sănătate, Fonduri Europene, Achiziții Publice și Partneriat Public-Privat, Real-Estate, Legislația Comercială, și Turism. AmCham România este membru acreditat al Camerei de Comerț a SUA și face parte din rețeaua europeană a Camerelor de Comerț Americane. Sursa foto: Facebook / AmCham Romania CITEȘTE ȘI: Mediul de afaceri solicită reducerea cheltuielilor publice neesenţiale și MENȚINEREA cotei unice AmCham EU: Conflictul tarifar dintre SUA și Europa pune în pericol afaceri în valoare de 9.500 de MILIARDE de dolari pe an Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele