USR a depus un denunț penal pentru introducerea pe sub mână a unui amendament la legea integrității

Diana Stoica, lidera deputaților USR, a anunțat că a depus vineri un denunț penal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru fals intelectual. Ea a acuzat că un amendament inclus în raportul Comisiei juridice a Camerei Deputaților privind legea ANI a fost introdus fără să fie depus, dezbătut sau votat de membrii comisiei. Potrivit unui comunicat de presă emis de USR, în raport, textul apare la secțiunea „amendamente admise”, și figurează ca fiind propus de Comisia juridică, deși nu ar fi fost niciodată supus procedurii de adoptare. „Un articol a fost introdus pe sub mână, într-un document oficial al Camerei Deputaților, semnat în numele unei comisii care nu l-a văzut niciodată și în mod cert nu l-a votat. Am depus plângere penală ca să aflăm cine l-a pus acolo. Nu cred în articole care se scriu singure”, a spus lidera deputaților USR, Diana Stoica. Totodată, într-o declarație susținută la Parlament, Diana Stoica a venit cu detalii în acest caz. „Membrii Comisiei Juridice nu au văzut, nu au inițiat, nu au dezbătut și nu au votat acest amendament. Pe românește, una s-a dezbătut și s-a votat în Comisie și alta a ajuns la plenul Camerei Deputaților într-un document oficial al statului român. Procurorii au la dispoziție foarte multe dovezi, stenogramele de la această Comisie, filmările. (…) Cred că se poate afla foarte ușor cine a făcut această infracțiune și persoanele care au săvârșit-o trebuie să plătească”, a spus Stoica. USR a solicitat o anchetă pentru identificarea persoanei responsabile În aceste condiții, în plângerea transmisă procurorilor, USR solicită începerea urmăririi penale in rem şi administrarea de urgenţă a probelor susceptibile de alterare sau pierdere: exemplarul oficial al raportului şi versiunile lui anterioare, registrul amendamentelor, documentele transmise membrilor Comisiei, procesele-verbale, stenogramele, înregistrările audio-video, listele de prezenţă şi evidenţele votului din şedinţele din 27, 28 şi 29 iulie. Legea integrității, redepusă în Parlament Vineri, proiectul de modificare a Legii ANI a fost redepus în Parlament de PNL și USR, fără amendamentul contestat. „Într-o democraţie, adversarii politici nu se scot din mandat prin schimbarea legii. Am redepus legea ANI, alături de partenerii din PNL, fără amendamentul neconstituţional, dat cu dedicaţie pentru eliminarea lui Dominic Fritz”, a afirmat Diana Stoica. Joi, legea integrității a picat la vot în Senat. Au fost 112 senatori prezenți la ședință, iar 55 dintre aceștia au votat pentru, 29 nu au votat, iar alți 28 s-au abținut de la vot. Senatorul PSD Daniel Zamfir și premierul interimar Ilie Bolojan au avut o dispută în timpul dezbaterilor asupra amendamentului depus de PSD la legea integrității, care prevede încetarea mandatului pentru fapte de integritate aplicate retroactiv și care l-ar viza și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Zamfir a acuzat Guvernul că „sacrifică 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz”, în timp ce Bolojan a susținut că modificarea propusă este „profund neconstituțională”.
Dominic Fritz, după ce legea integrității a picat la vot în Senat: Amendamentul PSD este vădit neconstituțional

Dominic Fritz, liderul USR și primarul Timișoarei, a declarat joi seara, la Digi24, că amendamentul PSD la legea integrității schimbă regulile pentru situații deja soluționate definitiv și că nu poate produce efecte asupra unor fapte constatate anterior intrării în vigoare a noii legi. „Până acum PSD a spus că trebuie să-mi înceteze mandatul, că așa scrie în lege. Acum spun fix opusul, că legea actuală pe care o avem nu include această sancțiune și vor să schimbe această sancțiune”, a afirmat liderul USR. El a criticat în special faptul că amendamentul nu se limitează la cazuri viitoare, ci se referă și la persoane pentru care au existat deja hotărâri definitive privind conflicte de interese sau incompatibilități. „Nu doar că vor să schimbe această sancțiune pentru incidente în viitor, ci și pentru oricine a fost în trecut declarat în conflict de interese. Asta este vădit neconstituțional. Și de aceea e, într-un fel, o capcană perfectă în mintea lor”, a explicat Fritz la Digi24. Potrivit acestuia, textul amendamentului creează o situație în care persoane sancționate în trecut ar putea pierde mandatul actual, chiar dacă sancțiunea prevăzută de legea în vigoare la momentul faptelor a fost deja executată sau și-a produs efectele. „Așa cum e formulat, oricine a fost vreodată găsit în conflict de interese sau în incompatibilitate, indiferent dacă între timp sancțiunea a trecut, iarăși își pierde mandatul, pentru că nu este o perioadă de timp. E evident că este neconstituțional”, a declarat președintele USR. Fritz a invocat articolul 15 din Constituție, care stabilește principiul neretroactivității legii civile. „Constituția spune foarte clar, articolul 15, că legea reglementează lucrurile pentru viitor”, a conchis el. Legea integrității a picat joi la Senat, pentru că nu a întrunit numărul necesar de voturi pentru. Au fost 112 senatori prezenți la ședință, iar 55 dintre aceștia au votat pentru, 29 nu au votat, iar alți 28 s-au abținut de la vot. Senatorii PSD și UDMR au votat în favoarea proiectului. Senatorul PSD Daniel Zamfir și premierul interimar Ilie Bolojan au avut o dispută în timpul dezbaterilor asupra amendamentului depus de PSD la legea integrității, care prevede încetarea mandatului pentru fapte de integritate aplicate retroactiv și care l-ar viza și pe primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Zamfir a acuzat Guvernul că „sacrifică 770 de milioane de euro pentru a-l salva pe Dominic Fritz”, în timp ce Bolojan a susținut că modificarea propusă este „profund neconstituțională”.