Analize medicale la stat sau la privat?

Reporterii BZI au întrebat ieșenii unde își fac analizele medicale și dacă acestea sunt făcute anual. Aceștia au răspuns că în funcție de necesități, le fac la stat sau la privat. ”Am fost la ambele, nu sunt diferențe mari la preț. Încerc să le fac anual”, susține o ieșeancă. O femeie din Iași care lucrează de 20 de ani ca badantă în Italia spune că sistemul de sănătate din Italia este diferit față de cel din România în ceea ce privește condițiile din spitale. ”E 5 stele în spitalele de acolo, e curățenie. Altfel de duci la spital când vezi totul nou, modern. Eu merg și în România să fac analizele. Vreau să mă întorc în țara mea, nu rămân acolo. În Italia mă duc doar să muncesc”, susține o femeie din Iași. Tinerii spun că încearcă să facă anual analizele medicale. ”Cred că odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să facem mai des analizele medicale. Eu încerc să le fac în fiecare an”, mai spune un alt ieșean.
Donald Trump s-a îngrășat. Ce i-au spus medicii

Conform examinării medicale anuale, Donald Trump s-a îngrășat cu 6 kilograme și a ajuns la 108 kilograme, anunță NEXTA. Ca urmare, medicii i-au recomandat lui Trump să mănânce mai puțin fast-food, să facă mai multă mișcare și să slăbească. Totuși, acest lucru ar putea fi dificil pentru Trump ajuns la vârsta de 79 de ani. Recent, ministrul Sănătății, Robert Kennedy Jr., a dezvăluit că Trump nu se desparte de McDonald’s și Coca-Cola. Donald Trump este sănătos tun În schimb, celelalte analize ale președintelui american sunt bune. Casa Albă a dezvăluit rezultatele examenului medical pentru a infirma zvonurile privind starea de sănătate a lui Trump. Medicii au confirmat că președintele SUA are o ușoară umflare a picioarelor, iar vânătăile de pe mâini au fost explicate de strângerile frecvente de mână și de administrarea unui medicament banal. De asemenea, Trump a obținut un scor maxim de 30 din 30 la testul cognitiv. Trump însuși a descris rezultatele testelor cu o singură propoziție: „Totul este minunat”. În concluzie, medicii au spus că președintele SUA este pe deplin capabil să-și îndeplinească îndatoririle de șef de stat.