Agricultura românească intră în era AI. Cum se schimbă regulile de finanțare europeană din 2028 pentru marii jucători din agro

agricultura-romaneasca-intra-in-era-ai.-cum-se-schimba-regulile-de-finantare-europeana-din-2028-pentru-marii-jucatori-din-agro

Agricultura românească poate beneficia de negocierile pentru noul buget european, cu o miză de ordinul zecilor de miliarde de euro. Pentru perioada 2028–2034, Comisia Europeană rezervă cel puțin 300 de miliarde de euro la nivelul UE pentru sprijinul veniturilor fermierilor și situații de criză și propune integrarea finanțării agricole într-un sistem mai larg de investiții, competitivitate, cercetare și inovare. Mandatul național pentru negocierile bugetului 2028–2034 trebuie să trateze agricultura, competitivitatea și dezvoltarea locală ca obiective prioritare declara, în primăvara lui 2026, vicepreședintele Parlamentului European, Victor Negrescu. „De la materie primă la valoare adăugată produsă în România. Acesta trebuie să fie obiectivul clar al agriculturii românești. Agricultura înseamnă 2,5% din PIB și aproape 25% din forța de muncă. România are potențial și producție solidă. Dar exportăm materie primă și importăm produse procesate. Corectarea deficitului agroalimentar trebuie să devină o prioritate națională”, declara la acel moment Victor Negrescu, pe pagina sa de LinkedIn  Loading … O treime din structura exploatațiilor din UE sunt în România România, care are aproape 3,5 milioane de fermieri, dintre care 90% exploatează mai puțin de 5 hectare, trebuie să decidă în următorii ani ce fel de agricultură vrea să finanțeze: una dependentă de sprijinul pe suprafață sau una capabilă să producă mai multă valoare prin tehnologie, irigații, agricultură de precizie, cercetare, procesare și integrare în lanțurile industriale și alimentare europene. De altfel, cele mai recente disponibile privind structura exploatațiilor și publicate de Eurostat arată că din 8,8 milioane de exploatații agricole existente în UE, 2,9  milioane (aproape o treime) sunt românești. Miza negocierilor din octombrie de la Bruxelles pentru România Miza sumelor puse în joc pentru perioada 2028–2034 este cu atât mai importantă pentru România cu cât Bucureștiul încearcă să păstreze agricultura și politica de coeziune în centrul viitorului buget european. Președintele Nicușor Dan a anunțat, la începutul lunii octombrie, că, împreună cu premierul Italiei, Giorgia Meloni, a reunit 17 state membre în cadrul „Grupului Prietenilor Coeziunii” pentru a susține menținerea nivelului global de finanțare pentru Politica Agricolă Comună și politica de coeziune. Mesajul vine în proximitatea noii runde de negocieri pe viitorul buget, programate pentru 15-16 octombrie, când liderii UE se reunesc în Consiliul European, iar Irlanda, care deține președinția rotativă, trebuie să avanseze negocierile pe baza unui nou „negotiating box”. Pentru România, miza este directă: statele care susțin menținerea finanțării pentru agricultură și coeziune încearcă să evite ca noile priorități europene — competitivitate, apărare, securitate energetică și reziliență — să fie finanțate prin reducerea fondurilor tradiționale. De altfel, agricultura va putea beneficia inclusiv de cele 409 miliarde de euro propuse pentru competitivitatea europeană, prin Fondul european pentru competitivitate și Horizon Europe. Cum se schimbă arhitectura bugetului UE din 2028 Propunerea Comisiei Europene pentru bugetul 2028–2034 schimbă cadrul în care trebuie privită agricultura. Politica agricolă comună nu dispare, iar sprijinul pentru veniturile fermierilor rămâne o componentă majoră a finanțării europene. Cel puțin 300 de miliarde de euro sunt rezervate la nivel european pentru sprijinul veniturilor și situații de criză. Dar, în paralel, agricultura este introdusă într-o arhitectură mai largă de finanțare, în care competitivitatea, cercetarea, inovarea, digitalizarea și tranziția verde devin surse suplimentare de investiții. Comisia propune 409 miliarde de euro pentru competitivitatea europeană, prin European Competitiveness Fund și Horizon Europe. În interiorul acestei arhitecturi există o fereastră dedicată sănătății, biotehnologiei, agriculturii și bioeconomiei, cu aproximativ 40 de miliarde de euro propuse pentru perioada 2028–2034. Asta înseamnă că agricultura nu mai este privită exclusiv prin prisma plăților directe sau a investițiilor clasice în exploatații. Pentru companiile care pot demonstra creșteri de productivitate, tehnologizare, inovare, reducerea consumului de resurse sau integrare în lanțuri de valoare, sursele de finanțare europene pot deveni mai diverse. România pornește de la o agricultură extrem de polarizată Miza este cu atât mai mare pentru România cu cât structura agriculturii este foarte diferită de cea a marilor economii agricole europene, deoarece circa 90% dintre exploatații au mai puțin de 5 hectare. „Acest tipar de distribuție a fost deosebit de evident în România, țara UE cu cel mai mare număr de exploatații agricole: 9 din 10 exploatații (90,2%, respectiv 2,6 milioane de exploatații) aveau o suprafață mai mică de 5 hectare, în timp ce 1,0% dintre toate exploatațiile, cele cu o suprafață de cel puțin 50 de hectare, exploatau puțin peste jumătate (53,1%) din întreaga suprafață agricolă utilizată (SAU) a țării”, se arată în documentele statistice ale UE. Această polarizare pune două probleme diferite în fața viitoarei politici agricole: cum sunt susținute fermele mici și familiale și cum sunt stimulate exploatațiile capabile să facă investiții de scară, să introducă tehnologie și să intre în lanțuri de procesare și export. În cazul marilor exploatații, întrebarea nu mai este doar cât teren poate fi lucrat, ci câtă valoare poate fi produsă pe hectar. Ce schimbări îi vizează direct pe marii jucători din agro Pentru marile exploatații agricole din România, schimbarea nu înseamnă doar o eventuală modificare a subvenției pe hectar. Înseamnă schimbarea structurii de finanțare a afacerii. Companii precum Agricost/Al Dahra, Agro-Chirnogi, LTA Mondial, Longin, Aaylex Agro sau JD Agro Cocora operează la o scară la care investițiile în irigații, utilaje, agricultură de precizie, digitalizare, energie, depozitare sau procesare pot fi făcute și măsurate ca proiecte de competitivitate, nu doar ca investiții agricole clasice. În cazul irigațiilor, de exemplu, o exploatație mare poate investi în extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă, în stații de pompare, senzori de umiditate și sisteme digitale care stabilesc unde și când este necesară apa. Aceste sisteme inteligente reduc riscul de secetă, pe de o parte, și optimizează utilizarea apei și obținerea unei producții precis calculate de la un an la altul. AI poate duce toată această infrastructură mai departe. Datele furnizate de sateliți, drone, senzori și utilaje conectate pot fi utilizate pentru cartografierea terenurilor, identificarea zonelor cu probleme, dozarea variabilă a semințelor și îngrășămintelor sau aplicarea tratamentelor localizat. Cu alte cuvinte, pentru marii jucători din agro, ecuația se schimbă din cât sprijin pot primi pentru suprafața exploatată către investiții, productivitate și competitivitate în acces la noua rundă de finanțări

Ștefan Popescu: Ce înseamnă victoria AfD pentru România și UE

stefan-popescu:-ce-inseamna-victoria-afd-pentru-romania-si-ue

Ștefan Popescu face analiza momentului după victoria zdrobitoare a partidului german AfD în landul Saxonia Anhalt. Toată Europa s-a uitat la alegerile din Saxonia Anhalt și s-a întrebat dacă victoria AfD, partid suveranist, va avea un impact asupra întregului curent suveranist de pe continentul european. Ștefan Popescu face, exclusiv pentru Gândul, o analiză politică a situației, mai ales din perspectivă geopolitică. În primul rând, notează analistul, pentru alte partide din aceeași zonă politică din Europa – suveraniste – victopria AfD poate însemna vânt în pupă, însă, atrage atenția specialistul, nu trebuie exagerate aceste prognoze. Victoria categorică a AfD în alegerile regionale din Saxonia-Anhalt a stârnit controverse și reacții puternice în Germania, dar și în Europa și România. Formațiunea de dreapta a obținut peste 45,4% din voturi – potrivit celui mai recent sondaj la ieșirea de la urne (exit poll) – la mare distanță de CDU, partidul cancelarului Friedrich Merz, cotat la aproximativ 18%, potrivit estimărilor din seara alegerilor.  Este un rezultat important pentru AfD la nivel regional și unul care ar putea influența echilibrul de pe scena politică germană, dar și europeană. Ce efecte are victoria AfD asupra României Analistul de politică externă Ștefan Popescu a explicat că, pentru România, efectele acestui rezultat electoral s-ar putea resimți în primul rând printr-o posibilă radicalizare a politicii externe și de securitate a Germaniei. Ștefan Popescu este de părere că Friedrich Merz și coaliția de guvernare ar putea încerca să mute o parte din discursul din cadrul competiției politice spre agenda externă, inclusiv printr-o poziție mai fermă față de Federația Rusă și prin accentuarea temelor legate de războiul din Ucraina. Ștefan Popescu a remarcat, în acest context, și declarațiile făcute de cancelarul Merz chiar în ziua alegerilor, înainte de anunțarea rezultatelor, în legătură cu incidentul de la Leipzig și cu necesitatea ca Germania să fie pregătită să se apere. Potrivit analistului, o astfel de orientare ar putea însemna deplasarea dezbaterii electorale către politica externă și de securitate, un teren considerat mai favorabil decât temele interne sensibile, precum șomajul sau pierderea locurilor de muncă. Această schimbare de accent în politica germană ar putea avea, în cele din urmă, consecințe și pentru România. „Pentru România, efectele se pot resimți, în primul rând, printr-o radicalizare a politicii externe și de securitate a Germaniei. Cu alte cuvinte, prin încercarea cancelarului Merz și a coaliției de a muta competiția electorală în plan extern, printr-o întărire a accentelor împotriva Federației Ruse pe teren ucrainean. Nu întâmplător, chiar în ziua alegerilor, cu puțin timp înainte de anunțarea rezultatelor, cancelarul Merz se referea pe larg la incidentul de la Leipzig, declarând că „suntem hotărâți să ne apărăm”. Este vorba despre mutarea competiției electorale pe un teren ceva mai sigur și deplasarea agendei electorale către exterior, acolo unde nu se regăsesc nici șomajul, nici pierderea locurilor de muncă. Această deplasare se va repercuta și asupra României”, a relatat Ștefan Popescu. Ștefan Popescu spune că victoria AfD ar putea încuraja partidele suveraniste din Europa Analistul de politică externă Ștefan Popescu a mai adăugat că victoria AfD ar putea încuraja și alte formațiuni din aceeași zonă politică suveranistă din Europa. Totuși, el spune că efectul nu trebuie exagerat, pentru că fiecare electorat votează în funcție de problemele din propria țară. În cazul Germaniei, votul pentru AfD a fost alimentat și de dificultățile economice, de scăderea puterii de cumpărare și de problemele industriei. „În plan european, poate exista o valoare simbolică ce hrănește speranțele forțelor politice similare, dar fără un impact pe care noi să trebuiască să îl supraevaluăm. Fiecare electorat din Europa votează în funcție de agenda internă, după cum electoratul din Saxonia-Anhalt a votat într-un context în care Germania se dezindustrializează, sărăcia a crescut pe fondul erodării semnificative a puterii de cumpărare și al intrării în moarte clinică a modelului economic german, bazat pe gaze ieftine din Rusia, protecție militară din partea SUA și deschiderea către piețele globale, în special către China”, a menționat analistul de plitică externă. Ștefan Popescu: Guvernul Merz devine mai vulnerabil Analistul de politică externă Ștefan Popescu a explicat că, deși rezultatul obținut de AfD în Saxonia-Anhalt are o importanță istorică, efectele sale imediate asupra guvernului federal sunt limitate. El a precizat că guvernul condus de Friedrich Merz nu este amenințat pe termen scurt, deoarece alegerile regionale nu modifică echilibrul politic din Bundestag. „Se dramatizează foarte mult, în ciuda bornei istorice care a fost atinsă. Pe termen scurt, guvernul Merz supraviețuiește, pentru că alegerile din Saxonia-Anhalt nu influențează echilibrul din Bundestag. Însă guvernul Merz devine mai defensiv și mai vulnerabil”, a adăugat Ștefan Popescu. Ștefan Popescu: Crește presiunea asupra CDU, care nu a obținut nici măcar jumătate Ștefan Popescu a explicat că rezultatul AfD crește presiunea asupra cancelarului Friedrich Merz și asupra CDU, care a obținut în acest land mai puțin de jumătate din scorul AfD. El a arătat că presiunea va crește și în interiorul coaliției, iar SPD ar putea cere CDU să combată mai mult AfD. În același timp, în CDU ar putea apărea o dilemă între cei care vor să rămână fideli principiilor creștin-democrației și cei care ar putea încerca să recâștige electoratul pierdut prin adoptarea unei agende apropiate de cea a AfD. Potrivit analistului, toate acestea conturează o criză de autoritate a coaliției de guvernare și a cancelarului Merz. „Crește presiunea, în primul rând, asupra cancelarului Merz, asupra persoanei sale, dar și asupra principalului partid de guvernământ, CDU, care nu obține nici măcar jumătate din scorul AfD în acest land. Crește presiunea și asupra celorlalte formațiuni ale coaliției și va exista o influență asupra relațiilor din cadrul coaliției. Cu alte cuvinte, SPD poate face presiuni asupra CDU pentru a combate mai mult AfD, iar, de cealaltă parte, în cadrul CDU sunt convins că se va face simțită o adevărată dilemă între cei care doresc să se plaseze pe bazele principiilor creștin-democrației și cei care vor avea tentația reocupării spațiului electoral pierdut prin asumarea unei agende apropiate de AfD. Peste toate, se conturează o criză de autoritate a coaliției de guvernare și a cancelarului Merz”,

Analize medicale la stat sau la privat?

analize-medicale-la-stat-sau-la-privat?

Reporterii BZI au întrebat ieșenii unde își fac analizele medicale și dacă acestea sunt făcute anual. Aceștia au răspuns că în funcție de necesități, le fac la stat sau la privat. ”Am fost la ambele, nu sunt diferențe mari la preț. Încerc să le fac anual”, susține o ieșeancă. O femeie din Iași care lucrează de 20 de ani ca badantă în Italia spune că sistemul de sănătate din Italia este diferit față de cel din România în ceea ce privește condițiile din spitale. ”E 5 stele în spitalele de acolo, e curățenie. Altfel de duci la spital când vezi totul nou, modern. Eu merg și în România să fac analizele. Vreau să mă întorc în țara mea, nu rămân acolo. În Italia mă duc doar să muncesc”, susține o femeie din Iași. Tinerii spun că încearcă să facă anual analizele medicale. ”Cred că odată cu înaintarea în vârstă ar trebui să facem mai des analizele medicale. Eu încerc să le fac în fiecare an”, mai spune un alt ieșean.

De la Dragă Stolo la sârma ghimpată sau cum încearcă Eugen Tomac să copieze lacrimile politice ale maestrului său, Traian Băsescu

de-la-draga-stolo-la-sarma-ghimpata-sau-cum-incearca-eugen-tomac-sa-copieze-lacrimile-politice-ale-maestrului-sau,-traian-basescu

Dacă Institutul Național pentru Fizica Pământului ar avea un seismograf care măsoară intensitatea lacrimilor din politică, cel mai probabil, cele care au însoțit celebra sintagmă „Dragă Stolo” ar deține recordul în materie de impact. Lacrimile lui Traian Băsescu sunt detaliul memorabil. Consecințele au rescris jocul politic intern vreme de 10 ani. 18 iunie 2018, Eugen Tomac devine președintele PMP Discipolul său, Eugen Tomac intră acum, 22 de ani mai târziu, în arhiva istoriei lacrimilor din politic cu povestea sârmei ghimpate de la frontiera Basarabiei cu România. „Dincolo este țara ta” Atât Băsescu în 2004, cât și Tomac în 2026 au abandonat pentru câteva minute discursul instituțional și au recurs la o poveste personală cu puternică încărcătură simbolică. După „Dragă Stolo” a urmat candidatura, campania și Președinția României. Între cele două episoade există diferențe majore de context, dar și o coincidență greu de ignorat: atât mentorul, cât și elevul său politic au ajuns să își propulseze ascensiunea politică printr-un discurs cu intense note emoționale în care biografia a augmentat strategia. „Eu când m-am născut n-a fost vina mea că părinții mei s-au născut la margine de Imperiu, iar viața mea e strict legată de România. Orice copil român născut în Basarabia are două opțiuni: se uită spre est sau spre vest” Este foarte greu să explici… Atunci când te apropii de sârma ghimpată și știi că dincolo este țara ta, nu poți traduce acest sentiment. Este o chestiune care te marchează. Pentru mine, acest moment a fost definitoriu”, a declarat premierul desemnat, în lacrimi, la interviul acordat în premieră pentru Antena 3. În plină campanie pentru cele 233 de voturi de care guvernul său are nevoie în Parlament pentru învestitură. Relația dintre cei doi nu este una conjuncturală. Parcursul instituțional și politic al lui Eugen Tomac se suprapune aproape integral cu perioada în care Traian Băsescu a exercitat influență asupra dreptei românești. De la Administrația Prezidențială (cooptat la Cotroceni în 2006) și pozițiile deținute în guvernele susținute de Băsescu și până la PMP, Tomac a însoțit pas cu pas cariera politică a fostului președinte, până la retragerea sa din PMP. Ce spun sociologii despre cum se jonglează cu emoțiile în politică Cercetătorii din domeniul comunicării politice au studiat modul în care liderii politici obțin susținere publică nu doar prin programe și argumente, ci și prin narațiuni personale, simboluri și emoții. De la Martha Nussbaum și George Marcus până la Drew Westen și George Lakoff, numeroși autori au descris modul în care experiențele biografice și poveștile cu încărcătură simbolică pot deveni instrumente de legitimare politică. „Emoțiile au jucat dintotdeauna un rol esențial în comportamentul politic, însă ascensiunea rețelelor sociale le-a amplificat vizibilitatea și utilizarea strategică, în special în timpul campaniilor electorale. În cadrul teoriei inteligenței afective (Marcus și colab., 2000) și al literaturii privind mobilizarea emoțională (Matthes, 2022; Nabi, 1999), furia se remarcă drept o emoție cu un puternic efect mobilizator, capabilă să reducă ambivalența, să crească implicarea politică și să consolideze loialitatea față de propriul grup”, scrie George Marcus în cartea sa „Inteligența emoțională și politica”. Martha Nussbaum studiază rolul emoțiilor în democrație  în lucrarea sa „Emoțiile în politică” și analizează cum comunitățile politice au nevoie de emoții publice pentru a crea solidaritate și coeziune socială. Karin Wahl-Jorgensen vorbește, de asemenea, despre modul în care mass-media transformă emoțiile politicienilor în resurse de comunicare. Theodor Stolojan și-a anunțat pe 2 octombrie 2004 retragerea de la conducerea PNL și din cursa prezidențială. În imagine, Theodor Stolojan și Traian Basescu Plânsul explicit al liderilor în politica din România este relativ rar Totuși, deși politica românească este foarte conflictuală, plânsul explicit al liderilor este relativ rar. Presa a inventariat mai multe momente în care Băsescu a ales să nu-și reprime emoțiile: la confirmarea aderării României la UE, la Muzeul Holocaustului sau la unele ceremonii militare și comemorative. Din punct de vedere al notorietății, niciunul nu a depășit însă „Dragă Stolo”. Sunt momente în care și alți lideri politici au fost surprinși la limita de a izbucni în lacrimi în momente de criză din carieră sau în conjuncturi cu încărcătură emoțională. Este cazul lui Adrian Năstase, Crin Antonescu, Emil Constantinescu (celebrul „m-a învins sistemul), Victor Ponta, Viorica Dăncilă sau Mircea Geoană, în noaptea alegerilor din 2009. Cele mai multe sunt emoții spontane, care nu s-au transformat ulterior în capital politic. „Dragă Stolo”, momentul urmat de cea mai puternică acumulare de capital politic Lacrimile lui Băsescu din 2004 rămân în istoria contemporană ca fiind cele urmate de cea mai puternică acumulare de capital politic din istoria postdecembristă. Celebra sintagmă a fost rostită de Traian Băsescu pe 2 octombrie 2004, când liderul PNL, Theodor Stolojan, și-a anunțat, printre lacrimi, retragerea din cursa prezidențială și din viața politică din motive de sănătate. Acest moment a rămas un reper în politica românească, fiind analizat de presă și ulterior readus în discuție de-a lungul anilor în diverse contexte politice. Traian Băsescu i-a mulţumit lui Stolojan pentru „şansa” pe care i-a dat-o de a constitui Alianţa PNL-PD şi l-a asigurat că, dacă va rămâne cu sufletul alături de liberali şi democraţi, această formaţiune va câştiga alegerile.  Pe atunci primar al Capitalei și în cărți pentru funcția de premier, Băsescu a vorbit printre lacrimi, pentru ca ulterior să candideze la președinție și să îl scoată din cursă pe Adrian Năstase. Practic, la mai puțin de 3 luni după momentul emoțional, pe 21 decembrie 2004, Băsescu se instala deja la Cotroceni și începea în forță primul său mandat. Iată discursul integral al lui Traian Băsescu: „Domnule preşedinte, dragă Stolo, Îţi mulţumesc că am făcut parte din Guvernul tău în 91-92, îţi mulțumesc pentru respectul pe care l-ai arătat colegilor mei din Partidul Democrat în calitate de co-președinte al Alianţei, îți mulțumesc pentru dorinţa de a da o speranţă românilor într-o altfel de Românie, îţi mulțumesc pentru șansa pe care mi-ai dat-o ca împreună să facem cea mai spectaculoasă construcţie politică a anului 2004. Am discutat mult, am hotărât împreună şi te asigur, în fața țării, că dacă vei rămâne cu sufletul alături de

Medicul de familie, primul filtru al pacientului: cum ajungi corect la analize, specialist și servicii CAS (P)

medicul-de-familie,-primul-filtru-al-pacientului:-cum-ajungi-corect-la-analize,-specialist-si-servicii-cas-(p)

Pentru mulți pacienți, problema nu este doar accesul la servicii medicale, ci alegerea punctului corect de pornire. Apar simptome, analize modificate sau o stare generală proastă, iar pacientul nu știe dacă trebuie să înceapă cu medicul de familie, să caute direct un specialist sau să facă mai întâi analize. Această confuzie duce frecvent la programări greșite, investigații făcute în ordine nepotrivită, costuri neprevăzute și întârzieri în stabilirea diagnosticului. În multe situații, medicul de familie este primul filtru care poate orienta pacientul către traseul corect. Rolul medicului de familie nu se limitează la rețete, concedii medicale sau adeverințe. În sistemul de asigurări de sănătate, medicina de familie acoperă consultații pentru probleme acute, monitorizarea unor afecțiuni cronice, servicii de prevenție, recomandări pentru analize și bilete de trimitere către specialiști, atunci când este necesar. Medicul de familie cunoaște istoricul pacientului, bolile cronice, tratamentele în curs și factorii de risc. Această imagine de ansamblu este importantă mai ales atunci când simptomele sunt vagi: oboseală, amețeală, dureri nespecifice, tulburări digestive, dureri de cap, palpitații ușoare sau valori ușor modificate la analize. Un simptom general poate avea cauze diferite. Oboseala poate fi legată de anemie, tiroidă, diabet, infecții, tulburări de somn, stres cronic sau boli cardiovasculare. Durerea abdominală poate avea cauze digestive, metabolice sau chiar ginecologice, în funcție de context. Fără o evaluare inițială, pacientul poate ajunge la specialitatea greșită. Medicul de familie poate decide dacă problema poate fi rezolvată în cabinet, dacă sunt necesare analize sau dacă pacientul trebuie direcționat către un specialist. În acest fel, consultul inițial poate reduce riscul de drumuri inutile. Prevenția începe înainte să apară boala Un alt rol important al medicului de familie este prevenția. Consultațiile preventive pot identifica factori de risc înainte ca pacientul să dezvolte simptome importante. Tensiunea arterială crescută, glicemia modificată, colesterolul crescut sau excesul ponderal pot fi descoperite și urmărite în timp. Pentru pacient, prevenția nu înseamnă doar un set de analize făcut o dată pe an. Înseamnă evaluarea riscului, interpretarea rezultatelor, recomandări privind stilul de viață, monitorizarea valorilor și, atunci când este cazul, trimiterea către specialitatea potrivită. Această abordare este importantă mai ales pentru persoanele cu istoric familial de boli cardiovasculare, diabet, boli oncologice sau afecțiuni cronice. Cu cât riscurile sunt identificate mai devreme, cu atât traseul medical poate fi mai bine organizat. Când ai nevoie de bilet de trimitere Pentru multe consultații de specialitate acordate în regim CAS, pacientul are nevoie de bilet de trimitere. Acesta poate fi eliberat de medicul de familie sau, în anumite situații, de un medic specialist, în funcție de problemă și de regulile aplicabile serviciului respectiv. Biletul de trimitere nu este doar un document administrativ. El indică specialitatea către care este direcționat pacientul și justifică medical accesul la consultația sau investigația respectivă. Dacă biletul este expirat, emis pentru altă specialitate sau lipsește, serviciul poate să nu poată fi acordat în regim decontat. De aceea, înainte de programare, pacientul trebuie să verifice dacă are bilet de trimitere, dacă acesta este valabil și dacă este emis pentru specialitatea corectă. Analizele trebuie recomandate și interpretate în context Mulți pacienți încep cu analizele, din dorința de a obține rapid o explicație. În unele cazuri, acest lucru poate fi util. Totuși, analizele nu înlocuiesc consultul medical și nu ar trebui alese la întâmplare. Un set standard de analize poate rata problema reală, dacă nu este adaptat simptomelor și istoricului pacientului. În același timp, o valoare ușor modificată poate speria inutil pacientul dacă este interpretată fără context medical. Medicul poate recomanda analizele potrivite în funcție de vârstă, simptome, afecțiuni cunoscute, tratamente și factori de risc. După recoltare, interpretarea rezultatelor este la fel de importantă ca efectuarea analizelor. Când mergi direct la specialist Există situații în care pacientul poate avea nevoie de consult de specialitate fără a amâna. Simptomele clare, repetate sau asociate cu o boală cunoscută pot indica necesitatea unei evaluări țintite. De exemplu, palpitațiile repetate, durerea în piept, lipsa de aer la efort sau tensiunea arterială crescută pot necesita evaluare cardiologică. Tusea persistentă sau respirația dificilă pot necesita pneumologie. Durerile abdominale recurente, refluxul sever sau modificările persistente ale tranzitului pot necesita gastroenterologie. În cazurile severe, pacientul nu trebuie să aștepte o programare obișnuită. Durerea puternică în piept, lipsa majoră de aer, pierderea cunoștinței, slăbiciunea bruscă pe o parte a corpului, tulburările de vorbire sau confuzia pot indica o urgență medicală și necesită apel la 112. Ce înseamnă servicii CAS în ambulatoriu Serviciile CAS în ambulatoriu pot include consultații la medicul de familie, consultații la specialiști, analize și anumite investigații, în condițiile prevăzute de contractele cu casele de asigurări și de reglementările în vigoare. Pentru pacient, este important să înțeleagă că un furnizor medical poate lucra atât în regim CAS, cât și în regim privat. Faptul că o clinică are contract CAS nu înseamnă automat că toate serviciile sunt decontate, în orice moment și fără documente. Diferența depinde de specialitate, tipul serviciului, indicația medicală, biletul de trimitere, calitatea de asigurat și disponibilitatea serviciilor contractate. Cum arată un traseu medical mai clar Un traseu medical corect începe cu stabilirea naturii problemei: este o urgență, o problemă acută care poate fi programată sau o situație cronică ce trebuie monitorizată? Dacă simptomele sunt generale, medicul de familie poate fi primul pas. Dacă simptomele sunt specifice și repetate, specialistul poate fi mai potrivit. Dacă există o boală cronică, traseul trebuie stabilit în funcție de istoricul pacientului și de recomandările medicale anterioare. În București, Clinica Prevencia dezvoltă un traseu medical în care pacientul poate porni de la evaluarea inițială, poate primi orientare pentru prevenție și poate fi direcționat, când este cazul, către servicii de specialitate în regim CAS sau privat. Pentru pacienții care au nevoie de orientare medicală, prevenție, monitorizare sau bilete de trimitere, serviciile de medicină de familie CAS în București pot reprezenta primul pas într-un traseu medical mai clar. Greșeli frecvente care complică accesul la servicii Prima greșeală este alegerea specialistului doar pe baza unei presupuneri. Un simptom poate avea mai multe cauze, iar pacientul poate ajunge la o specialitate nepotrivită. A doua greșeală este prezentarea fără

Medic, despre pașii esențiali pentru a avea o sarcină sănătoasă: vitamine, teste, analize

medic,-despre-pasii-esentiali-pentru-a-avea-o-sarcina-sanatoasa:-vitamine,-teste,-analize

Zi și noapte, în maternitățile din întreaga lume copiii vin pe lume pentru și aduc cu ei fericirea unui nou început. Pentru că în spitale se nasc nu doar copii. Se nasc speranțe. Se nasc noi începuturi. Dragostea de mamă începe înainte de primul test pozitiv, spune doctorul Marian Codru, medic primar în Secția Obstetrică-Ginecologie din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, care arată care sunt pașii esențiali pentru o sarcină sănătoasă. Astfel, înainte de a rămâne însărcinată, femeia trebuie să facă un consult ginecologic pentru evaluarea stării generale de sănătate. „Este importantă tratarea eventualelor infecții, controlul bolilor cronice și adoptarea unui stil de viață sănătos: alimentație echilibrată, renunțarea la fumat și alcool, odihnă suficientă și menținerea unei greutăți normale”, spune medicul sibian. Analize medicale De asemenea, sunt necesare analize medicale înainte de sarcină. Printre analizele recomandate se numără: analize de sânge uzuale; grupa sanguină și Rh; test Babeș-Papanicolau; testări pentru infecții precum toxoplasmoza, rubeola, hepatitele virale, HIV; glicemie și evaluarea funcției tiroidei, atunci când este necesar. Recomandările diferă de la pacientă la pacientă și trebuie stabilite împreună cu medicul. Una din întrebările pe care și le pune cel mai des o femeie când decide că e vremea să devină mamă este ce vitamine sunt importante înainte și în timpul sarcinii. „Acidul folic este foarte important și este recomandat încă înainte de obținerea sarcinii, deoarece ajută la prevenirea unor malformații ale fătului. În timpul sarcinii pot fi necesare și alte vitamine sau minerale, precum fierul, vitamina D sau iodul, însă acestea trebuie administrate doar la recomandarea medicului”, afirmă dr. Marian Codru. Unele sarcini prezintă riscuri. Ce e de făcut? Din păcate, unele sarcini sunt cu risc, adică există factori care pot afecta sănătatea mamei sau a copilului. „Riscul poate apărea din cauza unor boli materne, a vârstei, a unor complicații apărute în timpul sarcinii sau a unor probleme identificate la făt. Aceste sarcini necesită monitorizare mai atentă”, afirmă doctorul. Semnele unei sarcini cu probleme sunt: sângerările; durerile abdominale puternice; contracțiile premature; febra; scăderea mișcărilor fetale; dureri de cap severe, tulburări de vedere sau umflarea accentuată a mâinilor și picioarelor. În astfel de situații, pacienta trebuie să se adreseze imediat medicului. În cazul sângerărilor în sarcină, dr. Codru spune că orice sângerare apărută în timpul sarcinii trebuie evaluată de medic. Uneori poate fi vorba despre situații fără gravitate, dar alteori sângerarea poate semnala complicații importante. Este recomandat repausul și prezentarea cât mai rapidă la camera de gardă sau la medicul curant. Monitorizare lunară „Cât de des trebuie monitorizată sarcina?”. Iată ce răspunde medicul: „O sarcină normală necesită controale regulate pe tot parcursul celor nouă luni. În general, consultațiile se efectuează lunar, iar spre finalul sarcinii mai frecvent. Monitorizarea include consultații, ecografii și analize recomandate în funcție de fiecare trimestru de sarcină”.

Un nou tip de soft AI ar putea identifica persoanele expuse riscului de anemie prin examinarea ochilor

un-nou-tip-de-soft-ai-ar-putea-identifica-persoanele-expuse-riscului-de-anemie-prin-examinarea-ochilor

Tehnologia, descrisă într-un articol publicat pe 8 aprilie în revista npj Digital Medicine, a identificat corect anemia în peste 80% din cazuri, în cadrul unui studiu care a implicat 224 de participanți, potrivit Live Science.  Cu toate acestea, cercetătorii care au realizat studiul au avertizat că această tehnologie nu este încă pregătită să înlocuiască recoltările de sânge standard. Totuși, ei consideră că ar putea servi ca instrument de screening pentru a identifica persoanele care ar putea avea nevoie de un test de sânge complet. Acest lucru ar putea fi deosebit de util în țările cu venituri reduse, unde accesul la testele de laborator poate fi limitat. Poate ajuta la monitorizarea pe termen lung Acest tip de sistem de analiză poate ajuta la o monitorizare pe termen lung a stării de sănătate a unui pacient. „Utilitatea sa potențială ar putea consta în facilitarea unei monitorizări longitudinale frecvente și neinvazive sau în identificarea timpurie a pacienților care necesită investigații suplimentare”, a declarat dr. Christine Kiire, medic oftalmolog consultant la Oxford Eye Hospital și cercetător invitat în cadrul laboratorului de inteligență medicală artificială al Institutului de Oftalmologie al University College London. Dr. Theodore Leng, oftalmolog și chirurg vitreo-retinian la Universitatea Stanford, a precizat că metoda ar putea fi utilă în cazurile în care analizele repetate de sânge reprezintă o povară pentru pacient. Printre exemplele date de acesta se numără screeningul ambulatoriu, monitorizarea la domiciliu, consultațiile de control pentru dializă și tratamentele împotriva cancerului sau pediatria, după cum a precizat acesta. Medicul nu a participat la studiu. Totuși, sistemul nu este încă gata pentru a fi utilizat la scară largă. „Este o cercetare excelentă, dar vor fi necesare multe etape până când va fi disponibilă din punct de vedere clinic”, a declarat dr. Peter Campbell, oftalmolog la Universitatea de Sănătate și Știință din Oregon. Medicul nu a participat în cadrul dezvoltării acestui nou sistem de analizare. Cum funcționează? Pentru a-l crea, cercetătorii au folosit o cameră de microscop cu o mărire de 50x pentru a înregistra clipuri video de 10 secunde cu albul ochilor participanților la studiu. Un program numit Video-to-Vessels prelucrează materialul video, eliminând clipitul, mișcările ochilor și schimbările de lumină. Ulterior, videoclipul este transformat în imagini time-lapse ale vaselor de sânge din interiorul ochiului. După aceea, un model de soft AI numit VesselNet, antrenat pe instantanee ale vaselor de sânge asociate cu rezultatele de laborator privind hemoleucograma, prezice nivelul de hemoglobină și numărul de globule roșii ale persoanei prin analizarea tiparelor din fluxul celulelor sanguine. „Acest studiu este unic deoarece descrie imagini ale suprafeței frontale a ochiului, și nu ale vaselor sanguine retiniene (din partea posterioară a ochiului). Așadar, teoretic, ar putea fi aplicat fără camere retiniene costisitoare, chiar și cu un smartphone”, a declarat Dr. Peter Campbell, oftalmolog la Universitatea de Sănătate și Știință din Oregon. Acesta nu a luat parte la dezvoltarea studiului. Cercetătorii au testat metoda pe 224 de persoane, inclusiv pacienți cu cancer și afecțiuni sanguine, precum și voluntari sănătoși, la Centrul Medical Sheba din Israel. Ei au comparat valorile hemoglobinei prevăzute de model cu valorile reale ale hemoglobinei măsurate prin analize de sânge standard, constatând că modelul a identificat corect dacă o persoană avea un nivel scăzut de hemoglobină în aproximativ 83% din cazuri.

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. Avertismentul dur al unui lider: Dintr-o dată, cifrele nu s-au mai potrivit

ce-ii-sperie-cel-mai-tare-pe-angajatii-unei-companii.-avertismentul-dur-al-unui-lider:-dintr-o-data,-cifrele-nu-s-au-mai-potrivit

Ce îi sperie cel mai tare pe angajații unei companii. CEO-ul Kelvin Kao avertizează că, dacă rămâi indiferent într-o perioadă dificilă pentru compania ta, nu vei face decât să îi sperii și mai mult pe angajați. Angajații trăiesc deja fiecare zi cu incertitudine, deci nesiguranța de pe chipul managerului ar accentua și mai mult frica, scrie channelnewsasia.com. Oamenii merită să cunoască tot adevărul, pentru a lua decizii corecte în privința vieții lor. „În 2021, am acordat un interviu unei publicații despre cum agenția mea de creație a reușit să treacă peste coșmarul pandemiei de COVID-19, fără să concediez niciun angajat”, povestește Kelvin Kao. „În 3 luni, a pierdut 3 conturi majore – o nenorocire pentru orice companie, cu atât mai mult pentru mica noastră firmă. Din senin, cifrele nu s-au mai „potrivit”. Acel lucru despre care vorbeam cu mândrie era acum amenințat. În 2 săptămâni, am decis cea mai bună strategie, explorând opțiuni, precum reduceri de buget și un plan pentru a vedea dacă pot evita concedierile. Chiar și cu reducerile bugetare, veniturile nu ar fi fost sustenabile, pentru a ne plăti toți oamenii. Au urmat discuții dificile și 20% dintre oameni au fost redistribuiți. La acea vreme, eu m-am concentrat pe comanda acestei „nave”, în plină furtună”, mărturisește antreprenorul. Kelvin Kao: „Eu aveam informația, ei nu aveau nimic…” „În calitate de lider și fondator al companiei mele, aveam ceva ce ei nu dețineau: context și informație. Știam care sunt conturile pierdute, cât de gravă e situația, ce planuri de restructuare avem. Chiar și în această situație grea, faptul că aveam informații mă ajuta să iau decizii. Echipa mea era „oarbă”. Doar bănuia. Discuțiile între colegi au devenit mai scurte și precaute, iar ședințele inopinante s-au transformat în momente de panică, chiar dacă, până atunci, fuseseră doar simple întâlniri de rutină și de brainstorming. Fără context și informație, angajații mei au speculat, au tras propriile concluzii și și-au imaginat ce este mai rău”, povestește omul de afaceri. Faptul că taci mâlc generează și mai multă frică „În ultimul an, în mijlocul unui nou val de concedieri și tensiuni economice în numeroase industrii, m-am gândit la cum trebuie să comunice, de fapt, un lider, mai ales în perioade dificile. Răspunsul evident a fost „mai multă transparență”, dar realitatea este mai complicată decât atât. Liderii înșiși acționează, de multe ori, pe baza unor informații incomplete. Afacerile sunt încă negociate. Bugetele sunt dezbătute. Există limitări juridice și comerciale. Dacă vorbești prea devreme despre anumite lucruri, poți destabiliza o situație. Dar tăcerea are consecințele ei. Cei mai mulți oameni știu deja că este rău, chiar înainte ca șefii să le aducă la cunoștință acest lucru. Proiectele care erau cândva „urgente” sunt acum ignorate. O poziție rămâne neocupată, după plecarea cuiva. Managerii schimbă modul de lucru, devin mai precauți și panicoși. Angajații observă atmosfera. Unesc punctele și așa au imaginea de ansamblu. Atunci, de ce liderii aleg să tacă? Ca să nu creeze panică? În mod ironic, tăcerea lor generează și mai multă teamă și speculație în echipă. Suntem doar niște oameni – fără un anumit nivel de siguranță, ne vom gândi în mod natural la tot ce este mai rău”, recunoaște antreprenorul. Diferența dintre confidențialitate și evitarea anumitor situații „E greu să comunici în momentele dificile. Nu-i de mirare că liderii evită să facă asta. Să transmiți vești proaste nu e pe placul nimănui. Companiile încă cer confidențialitate și spațiu pentru deliberări imperfecte și discuții nefinalizate. Cu toate acestea, există o diferență între a nu divulga informații pentru că ar avea un impact major și a le ascunde, pentru că ar fi incomod pentru comunicator.”, mai spune Kao. Cât ne costă ambiguitatea E greu să piezi un loc de muncă, dar suportabil. Mai dăunătoare este nesiguranța pe termen lung. Anxietatea devine colectivă, când cineva simte că un lucru este în neregulă în companie. Productivitatea are de suferit. Angajații care cândva nu se temeau că-și vor pierde jobul își actualizează acum CV-urile, „pe ascuns”. Angajații merită să cunoască tot adevărul, să fie informați, pentru a lua cea mai bună decizie. Unii vor alege să rămână, alții să plece. Nu este lipsă de loialitate, ci instinctul de supraviețuire”, conchide antreprenorul. Autorul recomandă:

Costul războaielor Statelor Unite din ultimii 76 de ani

costul-razboaielor-statelor-unite-din-ultimii-76-de-ani

Au trecut 63 de zile de când președintele american Donald Trump a băgat Statele Unite într-un nou război. Se anunță a fi un război prelungit și costisitor la fel ca cele din Irak și Afganistan. Din 28 februarie 2026, 15 militari SUA au murit, iar alți 538 au fost răniți. Costurile? Sunt de ordinul a zeci de miliarde de dolari. Oficialii de la Pentagon estimează 25 miliarde $. The Watson School of International and Public Affairs raportează pierderi 30 de miliarde de dolari pentru consumatorii americani de la scumpirea carburanților.  Site-ul Iran Cost Ticker estimează 67 miliarde de dolari.  Iranul ar putea deveni unul din șirul de cele mai costisitoare războaie ale SUA de după al Doilea Război Mondial. „Praf lunar” Coreea, Vietnam, Afganistan, Irak, acum Iran. „L-am numit praf lunar”, a spus veteranul de 61 de ani Jeffery Camp din Florida. El a servit în armata SUA între 2008 și 2009, în războiul din Afganistan. Vara, particule fine de praf se depuneau în vehicule, echipamente și în plămânii noștri. În timp ce verile erau uscate, iernile erau geroase, a spus veteranul pentru Al Jazeera.  Jeffery Camp a fost unul din cei 832.000 de militari americani care au fost staționați în Afganistan, între 2001 și 2021. Afganistan, cel mai lung război din istoria Americii A fost cel mai lung război din istorie, fiind provocat de atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001. Turnurile Gemene au fost distruse după ce au fost lovite cu avioanele deturnate. Pentagonul a fost avariat. Au murit 2.977 de oameni în aceea zi fatidică. Pacea mondială de după Războiul Rece a fost definitiv clătinată după ce numai 19 teroriști coordonați de al-Qaeda au deturnat patru avioane cu pasageri. A fost un război fără rezultat: regimul democrat rezultat în urma câștigării alegerilor din 2004 de către Hamid Karzai s-a prăbușit într-o zi de vară din 2021, când trupele SUA s-au retras. Talibanii au revenit la putere după 20 de ani, iar femeile și persoanele vulnerabile sunt oprimate în Emiratul Islamic instaurat în Afganistan. Președintele în exercițiu, democratul Joe Biden, a fost învinuit pentru evacuarea haotică a personalului american din Afganistan, deși Trump negociase cu un an în urmă retragrea trupelor cu talibanii. Războiul cu talibanii a costat economia SUA circa 300 de milioane de dolari pe zi. 2.461 de soldați americani au fost uciși și alți 20.000 au fost răniți în războiul de 20 de ani.  176.000 de civili au fost uciși în Afganistan – matematic, înseamnă 72 de civili uciși de fiecare soldat american, potrivit The Data Project.AI. Irak – un război internațional pentru „arme chimice” negăsite „Am lăsat Irak și Afganistan cu un respect profund pentru costul uman al războiului. Nu doar pentru militarii americani. Dar și pentru populația acelor țări.  Războiul nu este curat, iar oamenii care îndură cea mai lungă povară nu sunt cei care iau decizii”, a mai spus Camp. Potrivit analizelor Proiectului Costurile de Război condus de rown University’s Watson Institute of International and Public Affairs, SUA au cauzat moartea a 940.000 de oameni. În Afganistan, Irak, Pakistan, Siria, Yemen și alte zone de conflict post-9/11. Administrația președintelui republican George W. Bush a acuzat regimul totalitar al dictatorului Saddam Hussein pentru deținere de arme chimice. Pe 20 martie 2003, SUA au declanșat atacurile aeriene de tip „șoc și uimire”, combinată cu invazia cu trupe terestre. La numai două săptămâni, pe 9 aprilie 2003, trupele SUA și forțele Coaliției au ocupat Bagdadul. Saddam Hussein a fost capturat și executat ulterior. Din partea forțelor Coaliției Internaționale, în jur de 309.000 – 584.799 de militari au luat parte la operațiunile de schimbarea regimului irakian, între 2003 și 2011. SUA au trimis în total 192.000 – 466.985 de militari și angajați. Regatul Unit a trimis 45.000 militari.  SUA au pierdut 4.431 de militari, dar 300.000 de civili irakieni au murit din cauza războiului. Dar presupusele arme de distrugere în masă n-au fost găsite, iar regimul democrat instalat a fost destabilizat de creșterea atacurilor teroriste și de războaiele sectariene. Războiul din Irak a costat economia SUA 684 de milioane de dolari pe zi. După ce președintele democrat Barack Obama a retras trupele SUA în 2011, gruparea teroristă Daesh, care s-a afișat cu înregistrări video cu executarea ostaticilor, a ocupat teritorii din Siria și Irak și a proclamat crearea Statului Islamic al Siriei și Irakului.  A urmat un nou război care a durat trei ani, în care SUA , Marea Britanie, Franța și chiar Iran au ajutat Irakul să-și recupereze teritoriile de sub controlul ISIS. Iran: Ar putea deveni cel mai costisitor război din istorie? Războiul cu Iran declanșat din 28 februarie a provocat moartea a  6.285 – 8.817 de oameni până la 27 aprilie: 3.375 de oameni uciși erau din Iran 118 din Irak 7 din Kuweit 3 din Bahrain 12 din Emiratele Arabe Unite 3 din Oman 3 din Arabia Saudită 4 din Palestina 2.509 din Liban 4 din Siria. Mai trebuie adăugați încă circa 26.500 de răniți, potrivit ministerului iranian al Sănătății. În cazul prelungirii cu 1-2 ani, războiul declanșat de SUA cu Iran ar putea fi cel mai costisitor conflict de după 1945. Nu din cauza costurilor operațiunilor militare, ci a pierderilor cauzate de criza petrolieră rezultată din închiderea Strâmtorii Ormuz. Potrivit Pentagon, administrația Trump a cheltuit 11,3 miliarde de dolari în primele șase zile de război, numai pe muniție. Până la armisițiul din 8 aprilie, SUA ar fi cheltuit circa 1 miliard de dolari pentru fiecare zi de război. Ali Khamenei și mulți comandanți ai Gărzilor Revoluționare au fost eliminați de forțele israeliene. Dar cu costuri uriașe pe termen îndelungat, după ce barilul de petrol a depășit 100 de dolari. „1 miliard de dolari cheltuiți în fiecare zi” Mark Cancian, consilier de la Departamentul de Securitate și Apărare și al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, a tras un semnal de alarmă. Într-un interviu pentru Al Jazeera, el a spus că „războiul s-a dovedit a fi extrem de scump în primele zile”, după ce SUA au foosit muniție de rază lungă. Printre

Băluță, despre otrăvirea cu arsenic și mercur: M-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp

baluta,-despre-otravirea-cu-arsenic-si-mercur:-m-am-simtit-foarte-rau-o-perioada-lunga-de-timp

„Sunt mai bine și sunt convins că în următoarele luni o să fiu foarte bine. Am avut parte de sprijinul unor medici deosebiți și împreună cu ei, împreună cu cei dragi mie, am reușit să depășesc una peste alta acest moment”, a afirmat Băluță la Antena 3 CNN. „Încă nu au trecut toate problemele, toate efectele, dar într-un timp foarte scurt lucrurile vor intra în normal”, a declarat primarul. Analize: valori peste limitele maxime admise În emisiune au fost prezentate buletine de analize medicale. Conform datelor citite în studio, nivelul de arsenic din sânge ar fi fost de 18,2 micrograme/litru, peste limita maximă admisă de 10, iar cel din urină de 359 micrograme, față de o limită maximă admisă de 15. Totodată, a fost prezentat și un rezultat pentru mercur în sânge de 14,5 micrograme, comparat cu o limită admisă de 5 micrograme. Întrebat cum a ajuns să facă astfel de analize, Băluță a spus că a avut simptome și s-a simțit rău o perioadă. „Vă dați seama că m-am simțit foarte rău o perioadă lungă de timp. Am avut și alte tipuri de complicații despre care nu doresc să vorbesc”, a declarat el. „Cel mai probabil, a existat sistematic o expunere” Băluță a afirmat că, după ce a văzut rezultatele, a fost „surprins, chiar șocat” și că expunerea ar fi fost una repetată. „Cel mai probabil, a existat sistematic o expunere de genul acesta și probabil că unul dintre motivele care m-au determinat să fac public lucrul acesta a fost determinat de dorința de a-i opri pe cei care fac acest lucru”, a spus el. Întrebat dacă știe cine i-ar fi făcut rău și dacă a cerut sprijinul autorităților sau a depus plângere penală, primarul Sectorului 4 a declarat că preferă să strângă date înainte de a face acuzații publice. „Având în vedere că lucrul acesta nu se prescrie prefer să am extrem de multe date tocmai ca să pot prezenta într-un mod corect și coerent pentru că nu este o glumă și trebuie să fii extrem de atent pe cine arăți cu degetul într-o astfel de situație. Prefer să fiu extrem de rezervat pentru că nu este firesc să faci acuzații nesustenabile”, a afirmat Băluță. La final, primarul a spus că experiența l-a schimbat. „M-a determinat să apreciez într-un mod diferit, pozitiv, fiecare dimineață în care mă trezesc și fiecare lucru frumos care se întâmplă în fiecare zi. M-a făcut mai bun, mai tolerant”, a declarat Băluță. La începutul lunii ianuarie, primarul Sectorului 4 a declarat că a fost otrăvit cu arsenic.