Sub ochii Anamariei Prodan, Ronald Gavril l-a făcut KO pe Exne

Ronald Gavril a revenit în ring cu o victorie spectaculoasă, în gala de la Rock Hill, Carolina de Sud. Pugilistul român l-a învins prin KO în runda a patra pe americanul Victor Exner, într-o confruntare urmărită din tribune și de Anamaria Prodan, partenera lui de aproape doi ani. Deși meciul nu a avut în joc nicio centură, Ronald Gavril a tratat disputa ca pe o demonstrație de forță pentru România. În ultimele săptămâni, sportivul s-a antrenat la New York, într-un cantonament intens, în sala tapetată cu postere ale unor legende precum Vladimir Klitschko, George Foreman și Floyd Patterson. „Este un pas important în cariera mea”, spunea Gavril înaintea plecării în Carolina de Sud. În ring, diferența dintre cei doi pugiliști a fost evidentă încă de la primele schimburi. Acesta a controlat distanța și a dictat ritmul, reușind să se impună în runda a patra. Atmosfera din sală a fost una incendiară, locurile fiind ocupate fie la zona accesibilă, cu bilete de 40 de dolari, fie în primele rânduri, unde un bilet a trecut de 1.000 de dolari. Anamaria Prodan, prezentă la fiecare meci al sportivului în ultimii ani, l-a încurajat din tribună și a sărbătorit alături de el succesul. Victoria din Carolina de Sud vine la un an de la ultimul KO reușit de Gavril, în noiembrie 2024, la București, când l-a învins pe columbianul Joan Boada și a cucerit centura WBF World la semigrea. Palmaresul său urcă acum la 25 de victorii, dintre care majoritatea prin KO, și doar trei înfrângeri. Ce declarase Ronald Gavril înainte de confruntare Înainte de plecarea în SUA, sportivul a vorbit cu ProSport despre acest duel. „Pe 6 decembrie, în Carolina de Sud, voi lupta pentru titlul WBC International la categoria semigrea. Este un pas important în cariera mea și un moment pentru care m-am pregătit cu seriozitate și disciplină. Sunt în antrenamente la New York, zi de zi, alături de o echipă puternică. Mă simt în formă, motivat și gata să arăt tot ce am muncit în ultimii ani. Pentru mine, fiecare luptă înseamnă progres. Pe 6 decembrie merg să câștig și să fac un nou pas spre visul meu. Adversarul încă nu este stabilit, probabil o să fie un argentinian, sper în câteva zile să se concretizeze”, a declarat Ronald Gavril.
Dieta strictă pe care Anamaria Prodan şi Ronald Gavril, iubitul ei, o țin. Sunt doar două mese pe zi: Cam asta e
Anamaria Prodan și iubitul ei Ronald Gavril nu se abat de la dieta strictă nici măcar în vacanță, unde alții nu știu cum să se relaxeze și să se înfrupte din bucatele alese. Vestitul cuplu ține cu sfințenie regimul impus pugilistului de un nutriționist din America și nu mănâncă nimic dimineața. Prima masă o iau la prânz, în jurul orei 13.00, iar cina, cel târziu la ora 19.00. Anamaria Prodan nu se abate de la dieta impusă de iubitul Ronald Gavril Anamaria Prodan și iubitul ei Ronald Gavril au un regim de viață bine pus la punct. Chiar și în vacanța din Bulgaria, unde se află în momentul de față, cei doi țin cu strictețe o dietă impusă pugilistului de un nutriționist din Americă. Nu mănâncă nimic dimineața, doar apă și cafea. Prima masă o iau la prânz, în jurul orei 13.00, iar cina, cel târziu la orele 18.00 – 19.00. „(n.r. – Anamaria urmeaza si ea dieta ta?) Da! Avem ore, avem nutriționist pe care l-am avut eu în America ani de zile. Am învățat foarte bine programul și da, văd că și Ana se ține de el foarte bine. Dimineața bem apă, cafea, și abia în jurul orei 13.00 mâncăm prima masă. Și cât mai curat, cât mai neprocesat. Mâncăm două mese, ultima masă e pe la 18.00 -19.00. Apă foarte multă, fără sucuri, evident, sport… și cam asta e”, a spus Ronald Gavril pentru Cancan. Trage tare și în vacanțe. „Antrenamente, mâncare și somn. Apoi de la capăt” Ronald Gavril este campion mondial la box și trage tare în sala de forță chiar și în vacanță, deoarece, spune el, relaxarea pentru un luptător ca el arată altfel decât la un om obișnuit. Pugilistul a dezvăluit și felurile sale preferate de mâncare. „Mănănc foarte curat, să spunem. Legume, carne de vită, pește, fructe. Și apoi somn, si apoi de la capăt. Cam așa este vacanța. Și în general cam astea au fost vacanțele mele. Altfel nu există în sport. Pentru că în ring, acolo, nu te mai ajută nimeni și ești doar tu singur. Și dacă nu te-ai pregătit, riști să rămâi accidentat pe viață, unii chiar mor. Așa că nu-mi permit să pățesc ceva. Este un sport foarte dur și trebuie foarte multă disciplină și muncă. Îmbinăm plăcutul cu utilul. Trebuie să fiu tot timpul pregătit. Așa că am ales, după un drum de patru ore până în Obzor, să mă antrenez. Am condus și acum îmi fac antrenamentul. Nu există scuze sau dacă zbori 12 ore… dar în general sunt foarte disciplinat, îmi păstrez antrenamentul. Că nu știi niciodată cum sună telefonul și atunci trebuie să fiu pregătit pentru orice oportunitate”, a mai spus pugilistul pentru sursa citată. Redactor la ProSport.ro din 2021, cu o experiență în presa online de 3 ani, la mai multe publicații culturale. citește mai mult