DEZBATEREA prezidențială organizată de Antena 3 CNN, sub semnul întrebării: George Simion nu a confirmat prezența

dezbaterea-prezidentiala-organizata-de-antena-3-cnn,-sub-semnul-intrebarii:-george-simion-nu-a-confirmat-prezenta

George Simion şi Nicuşor Dan au fost invitați să răspundă întrebărilor jurnaliștilor Antena 3 CNN, precum și întrebărilor din public și din țară, într-o dezbatere electorală organizată marți seara, de la ora 20.00. Potrivit postului TV, dezbaterea va avea loc la Palatul Parlamentului, moderator fiind realizatorul Mihai Gâdea. „George Simion nu a confirmat până în acest moment dacă va fi prezent la această dezbatere. Așteptăm să vedem dacă va confirma prezența”, transmite site-ul televiziunii. De asemenea, George Simion nu a acceptat invitația postului de televiziune DIGI24 de a participa la o dezbatere electorală cu Nicușor Dan, luni seară, de la ora 19.00. La o jumătate de oră de la debutul emisiunii, candidatul AUR a postat pe contul său de Facebook imagini înregistrate într-un birou de la Senat, din timpul discuțiilor pe care le-a avut cu reprezentanții postului de televiziune. „Dumneavoastră vreți să mă chemați la Digi24 să mă umiliți, să vă fac și rating, în plus, spunând că este jurnalism echidistant ce faceți”, le-a spus George Simion celor de la Digi24. Candidatul AUR i-a întrebat dacă au o impresie foarte proastă despre ei, „pleava societății”, încât să participe la un „linșaj mediatic în direct”. „E un partizanat politic. Vreți să mă duc la o dezbatere în care să fiu asasinat mediatic? (…) În momentul în care dumneavoastră sunteți părtinitori ca redacție și v-ați poziționat clar împotriva voinței poporului român prin anularea alegerilor pe 6 decembrie, credeți că mai sunteți jurnaliști?”, a adăugat Simion. Ulterior, în timpul emisiunii, moderatorii au comentat clipul postat de George Simion și au venit cu precizarea că liderul AUR a „considerat că nu va primi un tratament egal în această dezbatere, deși echipa i-a dat asigurări că nu se va întâmpla acest lucru”. Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR) organizează marți, de la ora 12.00, o dezbatere pe teme economice la care au fost chemați cei doi candidați care se vor confrunta în turul 2 al prezidențialelor – George Simion și Nicușor Dan. Doar George Simion a confirmat participarea. CITEȘTE ȘI: Doar George Simion a confirmat participarea la dezbaterea de la CCIR. Nicușor Dan va fi absent De ce nu a mers George Simion la DEZBATEREA de la Digi 24 / „E partizanat politic” Absolventă a Universității de Stat din Republica Moldova, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Borșcevschi Olga a debutat în presă la televiziunea Realitatea TV Moldova și la … vezi toate articolele

O nouă înșelătorie face ravagii și vizează o cunoscută televiziune din România: Așa te lasă escrocii fără bani

o-noua-inselatorie-face-ravagii-si-vizeaza-o-cunoscuta-televiziune-din-romania:-asa-te-lasa-escrocii-fara-bani

O nouă înșelătorie circulă în România, iar autoritățile avertizează cetățenii să fie vigilenți. Recent, un individ a încercat să păcălească o femeie în vârstă dintr-un bloc de locuințe, folosind numele postului Antena 3 CNN, sub pretextul unui premiu cu ocazia „Zilei Internaționale a Cafelei”. Incidentul a fost semnalat pe platforma Reddit de un utilizator, iar reacția postului TV nu a întârziat să apară. Antena 3 CNN a emis un comunicat oficial, precizând că nu organizează niciun concurs și că nu are nicio legătură cu astfel de tentativă de fraudă. Metoda folosită de escroci pentru a păcăli victimele Potrivit postării de pe Reddit, o vecină a utilizatorului Reddit a fost abordată de un bărbat care se prezenta drept reprezentant al postului Antena 3. Acesta i-ar fi cerut femeii să-i arate dacă are cafea în casă și i-ar fi spus că este premiată cu niște pantaloni ortopedici, în valoare de 950 de lei, pe care îi poate primi gratuit, dar cu o taxă poștală de 100 de lei. Când femeia a refuzat, escrocul a insistat, cerând o sumă mai mică, între 5 și 50 de lei. „A fost un moment destul de tensionat, dar am intervenit imediat”, povestește persoana care a observat întregul incident. „I-am spus că Ziua Internațională a Cafelei este pe 1 octombrie și că voi suna la poliție. Atunci a fugit repede, înjurându-mă pe drum”, a continuat el. Reacția Antena 3 CNN În urma incidentului, Antena 3 CNN a emis un avertisment public prin care a subliniat că nu organizează niciun concurs legat de „Ziua Internațională a Cafelei” și că nu solicită niciodată bani de la cetățeni pentru premii sau alte activități. Reprezentanții postului TV au cerut publicului să fie atenți la astfel de înșelătorii și să nu permită utilizarea ilegală a numelui lor în scopuri frauduloase. De asemenea, cei care observă astfel de comportamente suspecte sunt încurajați să anunțe imediat autoritățile. „Antena 3 CNN avertizează că nu derulează niciun concurs cu ocazia „zilei internaționale a cafelei” și nu a trimis reprezentanți  să premieze oamenii cu această ocazie sau să le ceară bani, după ce un utilizator de Reddit a semnalat că un bărbat care pretindea că este reprezentant al postului i-a cerut bani vecinei sale cu acest pretext”, a precizat Antena 3 CNN.