Simona Halep l-a dat pe spate pe Jannik Sinner! Cum a numit-o italianul pe româncă după întâlnirea pusă la cale de Darren Cahill
Simona Halep a reușit să îl impresioneze pe Jannik Sinner, cel care are parte de un an 2026 extraordinar. Italianul a vorbit despre întâlnirea pe care a avut-o cu fostul lider WTA, care a fost pusă la cale chiar de Darren Cahill. Sportivul, care ocupă a doua poziție în TOP-ul ATP, a făcut o declarație care îi va încânta pe fanii Simonei Halep, vorbind despre cum a reușit să îl ajute sportiva din Constanța. Jannik Sinner, impresionat de Simona Halep Jannik Sinner a vorbit recent despre rolul important pe care Simona Halep l-a avut în ascensiunea sa din ultimele luni. Italianul a explicat cum l-au ajutat discuțiile pe care le-a purtat cu fostul lider WTA și cum sportiva din Constanța l-a învățat să gestioneze momentele cheie din timpul meciurilor pe care le dispută, într-o perioadă în care domină circuitul ATP, alături de rivalul său principal, Carlos Alcaraz. Sinner a participat la o sesiune de antrenament alături de Simona Halep, la Dubai, la finalul anului 2025. Reamintim că sportiva din Constanța a lucrat cu Darren Cahill, actualul antrenor al sportivului italian. „A fost minunat, plin de emoții, pentru că nu am văzut-o foarte des în circuit. Discuțiile cu ea m-au ajutat mult să înțeleg cum să gestionez anumite lucruri. Pe teren este extraordinară, o mare campioană. A fost un moment foarte frumos. Mulțumesc”, a declarat Jannik Sinner, conform digisport.ro. Performanță impresionantă pentru Jannik Sinner Jannik Sinner traversează o perioadă extrem de bună. Acesta a câștigat trofeul la Miami Open fără să piardă vreun set și a reușit să se mențină în topul tenisului mondial. Totodată, numărul 2 ATP a bifat „Sunshine Double” și a devenit primul jucător din ultimii nouă ani care reușește să se impună, în același sezon, atât la Indian Wells, cât și la Miami. În finala Miami Open, Jannik Sinner a dat piept cu Jiri Lehecka. Astfel, italianul a obținut al șaptelea titlu Masters 1000 din carieră și al doilea la Miami. Acesta traversează o perioadă foarte bună a carierei și a ajuns la 17 victorii consecutive la acest nivel. În ultima perioadă, italianul a demonstrat o constanță remarcabilă în joc, dar și în momentele importante, pe care le gestionează foarte bine.
Jannik Sinner a vrut să se întâlnească din nou cu Simona Halep, după antrenamentul de la Dubai

Jannik Sinner (24 de ani), omul momentului în circuitul ATP, a fost extrem de mulțumit de antrenamentul pe care l-a efectuat la Dubai (Emiratele Arabe Unite), în compania româncei Simona Halep (34 de ani). Drept dovadă, deținătorul a patru titluri de Grand Slam a dorit să repete sesiunea de antrenament și a disputat un nou meci de sparring cu Simona Halep. Chiar dacă se află pe locul 2 mondial, Jannik Sinner este cel mai în formă jucător din circuitul ATP, italianul învingândul le liderul mondial Carlos Alcaraz, scor 7-6(4), 7-5 în finala Turneului Campionilor de la Torino. Simona Halep, o nouă întâlnire cu Jannik Sinner la Dubai! Indiciul oferit de „Simo” La două zile după ce Simona Halep și Jannik Sinner au fost filmați în timp ce disputau un schimb de mingi intens la antrenamentul de la Dubai, românca și italianul s-au întâlnit din nou pe terenul de tenis. „Simo” a oferit un indiciu clar, după ce s-a fotografiat, vineri, alături de Darren Cahill, apărând într-un echipament diferit față de cel purtat la prima sesiune de antrenament. Darren Cahill îl însoțește pe Jannik Sinner în orașul din Emiratele Arabe Unite, unde fostul lider ATP se antrenează zilnic în vederea noului sezon. Iar Simona Halep, care s-a retras din tenis în luna februarie, este implicată puternic în sesiunile de pregătire, participând ca sparring partner la antrenamentele lui Jannik Sinner. Actualul antrenor al lui Sinner a fost un adevărat mentor pentru Halep, ajutând-o să ajungă pe locul 1 mondial și să cucerească primul titlu de Grand Slam al carierei, la Roland Garros 2018. Cahill anunțase la un moment dat că va lua o pauză de la antrenorat, dar a fost convins până la urmă de starul italian să îl pregătească și în sezonul 2026. Simona Halep și Jannik Sinner au făcut senzație la primul antrenament Imaginile de la primul antrenament disputat de Jannik Sinner alături de Simona Halep au fost intens comentate de jurnaliștii italieni: „După câteva videoclipuri în care campionul italian apărea fără tricou, purtând o șapcă roșie, antrenându-se sub soarele din Dubai sub indicațiile lui Vagnozzi, a urmat ca celălalt antrenor, australianul Darren Cahill, să ofere detalii despre sesiunile de pregătire ale cvadruplului campion de Grand Slam. Tehnicianul australian a publicat un videoclip în care poate fi văzut numărul 2 mondial schimbând mingi cu o altă campioană: Simona Halep. Jannik a ales-o pe fosta jucătoare română, retrasă în 2025, pentru a împărți terenul și pentru a începe să-și recapete ritmul de joc. Cahill, care a antrenat-o pe deținătoarea a două titluri de Grand Slam între 2017 și 2018, ajutând-o să ajungă pe primul loc în clasamentul WTA, a distribuit filmarea cu câteva schimburi dintre sportivul de 24 de ani și Halep, însoțind clipul de textul «O pereche de campioni»”, a scris Tennis World Italia.
Cum a apărut Marta Kostyuk după ce Aryna Sabalenka a ironizat-o, spunând că ucraineanca are mai mulți mușchi

În plin conflict cu liderul WTA Aryna Sabalenka (27 de ani), ucraineanca Marta Kostyuk (23 de ani) a postat o serie de fotografii inedite pe contul ei oficial de Instagram. Marta Kostyuk a primit o replică tăioasă, săptămâna aceasta, din partea liderului WTA Aryna Sabalenka, dar sportiva din Ucraina nu pare deranjată. În ultima postare, Marta le-a arătat fanilor că a avut parte de un antrenament altfel pe terenul de tenis. Kostyuk se pregătește pentru noul sezon împreună cu prietenii ei necuvântători. Antrenament inedit pentru Marta Kostyuk, după ce a fost ironizată de Aryna Sabalenka La ultima sesiune de antrenament, Marta Kostyuk a adus pe teren doi cățeluși drăgălași, făcând deliciul fanilor: „Antrenament cu oamenii mei preferați și susținătorii pufoși”, a scris jucătoarea aflată pe locul 26 mondial. Marta apare astfel într-o ipostază relaxată, aproape zen, în ciuda comentariilor primite din partea Arynei Sabalenka: „Este amuzant că vorbim despre declarațiile Martei Kostyuk. Tot ce aud din partea ei sunt scuze și pretexte. E puternică, probabil are mai mulți mușchi decât mine, dar tot pierde împotriva jucătoarelor de clasă. Nu e despre testosteron, e despre abilități”, a spus Sabalenka, la emisiunea lui Piers Morgan, în contextul în care Kostyuk declarase recent că jucătoarea din Belarus și Iga Swiatek au un nivel mai mare de testosteron în comparație cu celelalte jucătoare. Marta Kostyuk a afirmat că Aryna Sabalenka și Iga Swiatek au un nivel ridicat de testosteron Marta Kostyuk, sportivă care evoluează constant atât la simplu, cât și în circuitul de dublu, alături de românca Gabriela Ruse, a fost cea care a început războiul declarațiilor: „Împotriva Igăi Swiatek, când am jucat cu ea, nu eram deloc pregătită să joc. Am înfruntat-o acum mai bine de un an și a fost foarte puternică. Cu Aryna, știu că este mereu o luptă grea. Am propriile mele abilități, dar, până la urmă, toate sunt mult mai mari decât mine, mult mai înalte decât mine, mult mai puternice decât mine. Toți avem propria noastră structură biologică. Unele au un nivel mai ridicat de testosteron, altele mai scăzut”, a declarat Kostyuk pentru Tennis365.
Paula Badosa s-a afișat alături de noul partener de antrenament: Iubitul surorii ei. FOTO

Paula Badosa (28 de ani), jucătoarea de tenis care s-a despărțit recent de tenismenul grec Stefanos Tsitsipas (27 de ani), și-a surprins din nou fanii. Paula Badosa s-a fotografiat marți, la antrenament, alături de un alt jucător din circuitul ATP, Jacopo Vasami (18 ani), iar fanii au fost surprinși să afle că acesta este nimeni altul decât iubitul surorii ei. Jana Badosa are 17 ani și joacă și ea tenis de performanță, având o relație extrem de apropiată cu sora ei mai celebră. Jana și-a făcut debutul în circuitul profesionist în 2024, dar anul acesta nu a mai disputat niciun meci la senioare. Paula Badosa și-a surprins urmăritorii după ce s-a antrenat cu iubitul surorii sale Paula Badosa se pregătește pentru 2026 alături de un partener care ar putea surprinde pe mulți. Este vorba despre Jacopo Vasami, în vârstă de doar 17 ani, ocupantul locului 415 ATP. Potrivit jurnaliștilor de la Punto de Break, tânărul italian o ajută pe jucătoarea spaniolă mai în vârstă cu 10 ani decât el să-și pună la punct jocul în Emiratele Arabe Unite. Prezența lui alături de Badosa se explică și prin faptul că Jacopo este actualul iubit al Janei, sora Paulei. De altfel, Jana a asistat de pe margine la antrenamentul celor doi, fiind surprinsă în imaginile urcate de Paula Badosa pe Instagram. Motivul pentru care Paula Badosa s-a despărțit de Stefanos Tsitsipas Paula Badosa și Stefanos Tsitsipas au format unul dintre cele mai celebre cupluri din tenis, poreclit „Tsitsidosa”. Cei doi au decis însă să pună capăt relației, după doi ani. O sursă apropiată de Paula Badosa a dezvăluit pentru revista Hola că despărțirea a fost una amiabilă: „Amândoi au traversat o perioadă dură, în plan profesional, cu accidentări care le-au afectat relația. Nu se simt bine, evident. Dar e normal în cazul a doi oameni care se despart. Începuseră anul foarte bine, dar visurile lor au fost năruite”. Paula și Stefanos au luat decizia de a se despărți după ce au părăsit turneul de la Wimbledon 2025.
Un ritual scurt, un impact neașteptat: Un studiu dezvăluie obiceiul simplu care poate avea un efect antidepresiv imediat
O nouă cercetare publicată recent dezvăluie că o singură sesiune de 30 de minute de exerciții fizice moderate este suficientă pentru a conferi un efect imediat de îmbunătățire a stării de spirit. Cum s-a ajuns la această concluzie? S-a constatat că această îmbunătățire provine din eliberarea unui hormon numit adiponectină, care ajunge în creier și stimulează activitatea într-o regiune asociată cu reglarea emoțională. Rezultatul – o îmbunătățire a stării de spirit care poate dura ore întregi, scrie Science Alert. Pentru persoanele care aleg să facă exerciții fizice, chiar și o singură sesiune de antrenament ar putea oferi o ameliorare imediată a simptomelor de anxietate sau depresie. „Acest studiu oferă dovezi clinice privind eficacitatea unei singure sesiuni de exerciții fizice în ameliorarea simptomelor depresive”, a declarat neurobiologul Sonata Suk-yu Yau de la Universitatea Politehnică din Hong Kong pentru Psypost. Studiul, realizat pe oameni și câțiva zeci de șoareci Echipa care a realizat acest studiu a recrutat 40 de adulți cu vârste cuprinse între 18 și 40 de ani și câteva zeci de șoareci din mai multe grupuri experimentale și i-au pus să facă exerciții fizice. Fiecare participant a completat un chestionar pentru a-și evalua starea de spirit. Apoi, aceștia au alergat pe o bandă de alergare timp de 30 de minute, purtând un monitor de ritm cardiac. După exerciții fizice, au completat din nou chestionarul. Participanții cu și fără simptome de anxietate și depresie au demonstrat o îmbunătățire semnificativă a stării de spirit, participanții simptomatici raportând, în general, un nivel mai scăzut de furie, confuzie, oboseală, depresie și anxietate. Și o parte din șoareci au fost supuși unei situații similare, adaptate. Le-au fost induse simptome asemănătoare depresiei timp de câteva săptămâni, apoi au avut o similară de exerciții moderate pe o bandă de alergare. După acest episod, rezultatul a arătat că atât șoarecii stresați, cât și cei nestresați au manifestat comportamente asociate cu o stare de spirit ridicată pentru maxim 48 de ore. Studiul arată un mecanism clar pentru îmbunătățirea stării de spirit conferită de antrenament, sugerând că exercițiile fizice pot fi un regim de tratament valid pentru persoanele care se luptă să găsească un medicament adecvat.
Ce sumă uriașă a fost plătită pentru o oră de antrenament cu David Popovici

Multiplul medaliat olimpic, mondial, european și național al înot, David Popovici, se va antrena alături de o persoană care a plătit o sumă uriașă pentru o oră de pregătire. Cunoscut pentru gesturile sale filantropice, David Popovici a scos la licitație o oră de antrenament persoanelor dispuse să plătească minimum 500 de euro. Unde va ajunge suma uriașă plătită pentru o oră de antrenament cu David Popovici Licitația s-a desfășurat online, iar cea fizică a avut loc în ziua de 21 octombrie, de la ora 17:30. Cea mai mare sumă oferită pentru o oră de antrenament cu David Popovici a fost de 3.250 de euro, potrivit Artmark. Suma strânsă de casa de licitații Artmark ajunge în conturile asociației Climb Again, un ONG care se ocupă cu precădere de copiii și tinerii cu nevoi speciale. Organizația a fost înființată în 2014 de către Claudiu Miu, fost campion balcanic la cățărări. „Visezi să înoți alături de David Popovici, să ai o conversație tête-à-tête cu Ana Ularu sau să pășești în culisele unui film cu Micutzu Cosmin Nedelcu? Acum ai șansa să trăiești toate acestea și să susții totodată copiii cu dizabilități care urcă zilnic pereții de cățărat la Climb Again, depășind imposibilul! Te invităm la Licitația de Toamnă Artmark, pe 21 octombrie 2025, unde generozitatea se întâlnește cu experiențele unice”, au scris înainte de licitație cei de la Climb Again, ONG-ul care va primi sumele obținute în urma licitațiilor organizate de Artmark. Popovici a câștigat 5 medalii în 2025, dintre care 4 de aur și una de bronz La jumătatea lunii septembrie, David Popovici a anunțat, cu ocazia zilei lui de naștere, o campanie specială pentru Fundaţia Hope and Homes for Children, care are un program special, Bursele DAR. Suma a depășit 105.000 de euro, iar banii au ajuns la tineri cu mari calități în arte, sport sau alte discipline. „Sunt profund recunoscător pentru generozitatea tuturor celor care au ales să se alăture campaniei Hope and Homes for Children Romania. Împreună, am arătat că performanța se clădește cu oameni și că viitorii campioni ai României se pot baza pe încrederea și sprijinul nostru. Ne-au fost alături 1.300 de oameni și mai multe companii care au donat pentru ca acești copii talentați, proveniți din medii vulnerabile, să își poată atinge potențialul. Datorită lor, am reușit să strângem 105.900 de euro, o sumă care va face diferența în parcursul lor. Vă mulțumesc fiecăruia dintre voi, fiecare donație, fiecare gest a contat enorm”, scria marele campion în urmă cu exact o lună. Palmaresul lui David Popovici este impresionant. În 2021 a câștigat aur la 200 liber la CE pe distanță scurtă, în 2022 a câștigat argint la 200 liber la CM pe distanță scurtă, aur la 200 liber la CE și CM, plus aur la 100 liber la CE și CM. În 2023 și-a adjudecat medalia de bronz la 100 liber pe distanță scurtă, iar în 2024, an olimpic, a luat aurul european la 100 și 200 metri, bronzul olimpic la 100 de metri și aurul olimpic la 200 liber. Și 2025 a fost un an plin de disctincții. La CE U23 și-a adjudecat aur la 100 m, bronz la 50 m și aur la 200 m liber, iar la CM a scris istorie, prin titlurile de la 200 m și 100 m.
Fosta parteneră de antrenament a Simonei Halep face acuzații: Unele au un nivel mai ridicat de testosteron”
Ucraineanca Marta Kostyuk (23 de ani), sportivă care i-a fost parteneră de antrenament Simonei Halep (34 de ani) în perioada de suspendare, stârnește controverse aprinse cu ultimele declarații. Marta Kostyuk a încercat să își explice înfrângerile suferite în fața polonezei Iga Swiatek (24 de ani) și bielorusei Aryna Sabalenka (27 de ani), dar modul în care a ales să o facă i-a șocat pe jurnaliștii străini. Sportiva aflată pe locul 27 mondial susține că deși a încercat să fie cât mai competitivă atunci când le-a înfruntat pe cele două, nu le-a putut face față, subliniiind că nivelul de testosteron al adversarelor a jucat un rol important. La doar 23 de ani, Marta Kostyuk îi surprinde pe fanii tenisului atât prin evoluțiile sale, cât și cu ultimele declarații. Ucraineanca, o prietenă a jucătoarelor din România în contextul interacțiunilor cu Simona Halep, dar și cu Gabriela Ruse, alături de care joacă la dublu, a pus înfrângerile suferite în carieră cu Swiatek și Sabalenka pe seama unui motiv neașteptat. Marta nu crede că abilitățile tehnice ale celor două a făcut diferența, ci faptul că acestea ar fi avantajate de un nivel mai ridicat de testosteron: „Împotriva Igăi Swiatek, când am jucat cu ea, nu eram deloc pregătită să joc. Am înfruntat-o acum mai bine de un an și a fost foarte puternică. Cu Aryna, știu că este mereu o luptă grea. Am propriile mele abilități, dar, până la urmă, toate sunt mult mai mari decât mine, mult mai înalte decât mine, mult mai puternice decât mine. Toți avem propria noastră structură biologică. Unele au un nivel mai ridicat de testosteron, altele mai scăzut”, a declarat Kostyuk pentru Tennis365. „Este pur și simplu natural și asta ajută cu siguranță. Mă simt mai mică decât ele. Încerc să văd cum pot să le înving pe aceste jucătoare cu abilitățile de tenis pe care le am, dar trebuie să muncesc mai mult pentru a câștiga puncte. Trebuie să alerg mult mai mult decât ele pentru a câștiga puncte”, a adăugat sportiva din Ucraina. Testosteronul este principalul hormon sexual masculin, dar există și în corpul femeilor, doar în cantități mult mai mici, crescând forța și rezistența. În sportul feminin, nivelul prea ridicat de testosteron este interzis de unele federații, iar administrarea artificială a acestuia este considerată dopaj.
Vicecampioana mondială Amalia Lică riscă să fie evacuată din sala de antrenament

Amalia Lică, medaliată cu argint la Campiontul Mondial din luna august, riscă să mai aibă unde să se antreneze, deoarece RA-APPS a scos sala la licitație. Probleme mari pentru Amalica Lică, vicecampioană mondială la măciuci. Sportiva nu va mai avea unde să se antreneze. Cea mai promiţătoare practicantă a gimnasticii ritmice din România, Amalia Lică, se află la răscucruce. Paradoxul este că nu din vina ei. Sala în care se pregăteşte aparține de Regia Autonomă Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat (RA-APPS). Instituția a scos-o la licitație, iar acum pregătirea Amaliei Lică și a celorlalte colege ale ei este pusă în pericol. Ca urmare, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică, Irina Deleanu, face tot ce este omenește posibil pentru a strânge suma de 36.000 de euro pentru a participa la licitație, potrivit Orange Sport. Dar asta nu este tot. Mai trebuie ca nicio altă entitate să nu se înscrie, pentru ca sala în care se pregătesc sportivele să rămână sub tutela Federaţiei Române de Gimnastică Ritmică. Lică are 5 medalii europene de aur, la junioare În luna august, Amalia Lică a câștigat medalia de argint în proba de măciuci la Campionatul Mondial care a fost organizat în orașul brazilian Rio de Janeiro. Este prima medalie la o competiție de asemenea nivel pentru România, după 33 de ani. Lică, în vârstă de 16 ani, se calificase în finală de pe locul 7, dar în ultimul act a dat peste ca toate calculele specialiștilor. Românca a avut o evoluție excelentă, iar arbitrii i-au dat nota 29,000. Aurul mondial a fost câștigat de germanca Darja Varfolomeev (31,700), iar ultima poziție a podiumului a fost ocupată de bulgăroaica Stiliana Nikolova (28,800). „Nu pot să explic, pentru că, pentru mine, încă nu este reală chestia asta. A fost foarte emoţionant, pentru că este prima oară când iau o astfel de notă, şi în cea mai importantă competiţie. A fost un şoc pentru mine. E foarte importantă această medalie pentru gimnastica ritmică, la fel de importantă cum e şi pentru mine. Mă gândesc, bineînţeles, şi la viitor. Aceste rezultate sunt deschizătoare de drumuri şi pentru gimnastele care vin din urmă. E foarte multă muncă în spate, aproape 12 ani de muncă. M-am apucat la 5 ani, nici nu mă gândeam că o să ajung la naţională. Este un alt cod de punctaj, sunt mai multe şanse pentru mai multe gimnaste să ia medalii. Înainte era un cod mai greu, acum s-a mai uşurat, să zic aşa”, spunea Amalia Lică, în urmă cu o lună și jumătate. Ea mai are în palmares 5 titluri europene, toate la junioare. În 2022 a terminat pe primul loc finala la măciuci, iar anul trecut a câștigat aurul în toate probleme la care a participat, cerc, măciuci și panglică, plus concursul pe echipe.
Trump spune că armata ar trebui să folosească orașele periculoase din SUA ca terenuri de antrenament
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat marți că dorește să folosească orașele americane ca „terenuri de antrenament” pentru armată. Declarația lui Trump vine după ce acesta a trimis, în ultimele săptămâni, trupe ale Gărzii Naționale la Washington DC, Los Angeles și Portland, Oregon, pentru a combate criminalitatea și a sprijini aplicarea legilor privind imigrația, scrie BBC. În cadrul întâlnirii cu liderii militari în Virginia, Trump le-a spus acestora că „trebuie să ne ocupăm” de așa-numitul „inamic din interior”. „I-am spus [secretarului apărării Pete Hegseth – n.r.] că ar trebui să folosim unele dintre aceste orașe periculoase ca terenuri de antrenament pentru armata noastră – Garda Națională, dar și armata noastră, pentru că vom intra în Chicago foarte curând”, a mai spus președintele american, potrivit The Hill. Trump a adus critici la adresa orașelor conduse de democrați, inclusiv San Francisco, Chicago, New York și Los Angeles, indicând că va continua politica sa de utilizare a armatei pentru aplicarea legii.
Alarmă RO-Alert în București: copilul de la Dinamo a plecat de la antrenament și nu a mai ajuns acasă!
UPDATE 11:20. Albhaisi Mahmud, copilul dat dispărut de Poliția Română joi, 10 iulie 2025, a fost găsit în dimineața aceasta la moschee. Potrivit primelor informații, puștiul s-a dus la lăcașul de cult pentru a se ruga, el fiind musulman. Joi, 10 iulie 2025, în București a fost emisă o alarmă RO-Alert, după ce un copil de la Dinamo București a plecat de la antrenament și nu a mai ajuns acasă. Puștiul a avut antrenament miercuri seara, iar părinții au fost șocați să afle de dispariția lui. În acest context au contactat autoritățile. Un copil de la Dinamo București, dat dispărut: a plecat de la bazin miercuri seară și e de negăsit! A fost emisă alarmă RO-Alert O veste înspăimântătoare a lovit Bucureștiul, după ce un copil care făcea înot la Clubul Sportiv Dinamo București, la inițiere, nu a mai ajuns acasă după un antrenament la care a luat parte miercuri seară, 9 iulie 2025. Din primele informații, copilul le-a dat părinților mesaj în momentul în care a părăsit bazinul, însă ulterior nu a mai putut fi contactat. În acest context, joi dimineață, 10 iulie 2025, autoritățile au emis o alarmă RO-Alert în București: La data de 09.07.2025, Albhaisi Mahmud, în vârstă de 11 ani, a plecat în mod voluntar din București, Șos. Ștefan cel Mare, nr. 7-9, Sector 2. Semnalmente: înălțime 1.60 m, greutate 75 kg, ochi căprui, cicatrice braț drept. Era îmbrăcat cu pantaloni scurți și tricou de culoare neagră, șapcă verde, încălțăminte neagră și poartă ochelari de vedere. Orice informație va fi transmisă la 112”, se arată în mesajul RO-Alert. Reacția Poliției Române Albhaisi Mahmud, născut în Siria, a fost introdus deja și pe site-ul PolitiaRomana.ro, la secția „copii dispăruți”. La data de 10.07.2025, Poliția Sectorului 2 a fost sesizată cu privire la dispariția numitului Albhaisi Mahmud, plecat la data de 09.07.2025 în jurul orei 19:00 de pe raza Sectorului 2 Poliție și nu a mai revenit până în prezent”, se arată pe site-ul Poliției Române. Medalie de aur pentru secția de înot de la CS Dinamo Duminica trecută, pe 6 iulie, secția de înot de la CS Dinamo a adus o nouă medalie de aur în vitrina clubului, după ce Daria Silișteanu s-a impus în proba de 100 de metri spate la Campionatul European U18 de la Samorin: AUR pentru Daria Silișteanu la 100 m spate! Înotătoarea dinamovistă Daria Măriuca Silișteanu (16 ani) a obținut aurul la proba de 100 m spate cu un timp senzațional de 1:00.40. În aceeași finală, Aissia Claudia Prisecariu a încheiat pe poziția a șasea cu 1:01,70. Antrenori: Andrei Pinticanu și Luis Lăcătuș. Chiar dacă a întors de pe locul 5 și părea că are o șansă importantă pentru a prinde podiumul, Daria Asaftei (16 ani) a încheiat finala de la 100 m bras pe locul 8 cu 1:10.33”, se arată pe pagina de Facebook a CS Dinamo București. Antonio, Toni pentru prieteni, îmbină foarte bine sportul cu „mondenul”. Nu are legătură de rudenie cu jucătorul care e campion alături de CFR Cluj, Andrei Burcă, e doar o coincidență de nume. Scrie despre fotbal și alte sporturi fără nicio problemă, fiind un mare fan al celor de … citește mai mult Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru … citește mai mult