Alertă anvelope de iarnă în București. Amenzi speciale pentru șoferii care nu-și echipează mașinile pentru viscolul de azi și mâine

alerta-anvelope-de-iarna-in-bucuresti.-amenzi-speciale-pentru-soferii-care-nu-si-echipeaza-masinile-pentru-viscolul-de-azi-si-maine

Din cauza ninsorilor și viscolului anunțate între 17 și 18 februarie, polițiștii rutieri vor acționa în tot Bucureștiul pentru a fluidiza traficul și a preveni accidentele. Șoferii care nu își echipează corespunzător mașinile pentru iarnă riscă amenzi între 1.822 și 4.050 de lei și reținerea certificatului de înmatriculare, preia A3CNN. Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu pentru Municipiul București, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, în perioada 17.02.2026, ora 20:00 – 18.02.2026 ora 12:00, în scopul deplasării în condiții de siguranță, polițiștii rutieri, împreună cu autoritățile locale, se deplasează în toate zonele municipiului București, iar acolo unde vor fi constatate condiții dificile de deplasare, se va interveni pentru îmbunătățirea condițiilor de circulație. Totodată, polițiștii Brigăzii Rutiere vor sprijini conducătorii auto pentru o deplasare în siguranță, intervenind pentru fluidizarea traficului rutier și prevenirea blocajelor. Toate activitățile sunt desfășurate în colaborare cu instituțiile abilitate, acțiunile fiind coordonate și adaptate permanent situației din teren. Brigada Rutieră recomandă conducătorilor auto: să evite deplasările pe timp de viscol și ninsoare puternică, iar dacă drumul este absolut necesar, să se intereseze de starea drumurilor de pe traseul pe care urmează să-l parcurgă și să-și pregătească autovehiculul pentru călătorie; să sporească antenția și concentrarea la volan; să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo-rutiere; să mențină o distanță de siguranță suficientă pentru a putea frâna în mod corespunzător;⁠să oprească ori să staționeze doar în locurile special amenajate;să evite manevrele riscante (frânarea bruscă, schimbarea bruscă a direcției de mers și depășirile repetate) întrucât riscul de derapaj crește pe un carosabil alunecos; să asigure o bună vizibilitate prin curățarea parbrizului, oglinzilor, a geamurilor laterale și a lunetei; să verifice dacă funcționează în parametrii optimi sistemul de iluminare și semnalizare, instalația de climatizare și stergătoarele; să respecte semnalele și indicațiile poliţiştilor rutieri aflați în trafic pentru siguranța circulației rutiere; să poarte centura de siguranță, atât pentru protecția proprie, cât și a pasagerilor transportați. Pietonilor le recomandăm să se deplaseze doar pe trotuare, traversarea străzii să o realizeze doar prin locurile marcate și semnalizate corespunzător, la culoarea verde a semaforului electric, numai după ce sunt siguri că intenţia lor de a traversa a fost observată de către conducătorii auto. Utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. În cazul autovehiculelor cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone sau cele de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, există obligația echipării cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune ori montării pe aceste roți a lanțurilor/echipamentelor antiderapante certificate. Nerespectarea acestei obligații se sancționează cu amendă cuprinsă între 9 și 20 de puncte amendă (1822,5-4050 lei). În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație. Recomandarea autorului: Cod portocaliu de viscol și ninsori abundente în Capitală și 12 județe. Cât de mare va fi stratul de zăpadă. Prognoza de ultimă oră a meteorologilor ANM, în exclusivitate pentru Gândul

Un TIR plin cu anvelope, plecat din România, a ajuns aproape gol în Germania. Șoferul a aflat cum au acționat hoții, dar nu și când a avut loc furtul

un-tir-plin-cu-anvelope,-plecat-din-romania,-a-ajuns-aproape-gol-in-germania.-soferul-a-aflat-cum-au-actionat-hotii,-dar-nu-si-cand-a-avut-loc-furtul

Poliția germană din Leipzig a fost alertată, vineri, cu privire la furtul a câteva sute de anvelope auto fără jante dintr-un camion cu semiremorcă plecat din România. Paguba se ridică la o sumă de ordinul zecilor de mii de euro. Șoferul, un bărbat în vârstă de 41 de ani, plecase lunea trecută din țara noastră și a făcut mai multe opriri înainte de a ajunge la sediul unei companii din Leipzig-Seehausen, potrivit Tag24.de. Abia acolo a descoperit că prelatele remorcii erau tăiate în mai multe locuri și că o parte din marfă lipsea, dar încă nu este clar unde au fost furate anvelopele. Tot vineri, un al conducător auto, în vârstă de 70 de ani, a raportat că bunurile pe care le transporta i-au fost furate în parcarea Kapellenberg de pe autostrada A9, spre Berlin. Bărbatul parcase acolo între orele 21:30 și 5:15 și a observat furtul abia dimineață, informează Știrile PRO TV. FOTO principal – Profimedia

Tot mai mulți șoferi apelează la servicii mobile de intervenție rapidă și îşi fac abonamente de asistență rutieră

tot-mai-multi-soferi-apeleaza-la-servicii-mobile-de-interventie-rapida-si-isi-fac-abonamente-de-asistenta-rutiera

O pană de cauciuc sau o baterie descărcată nu mai sunt motive de panică, nici macar în traficul aglomerat din Capitală. Tot mai mulți șoferi apelează la servicii mobile de intervenție rapida. Cei care vor să stea complet liniştiţi, chiar şi la drumurile lungi îşi fac abonamente de asistență rutieră. În orașele mari, să faci pană în trafic nu mai e chiar o bătaie de cap. În câteva minute, mecanicul ajunge la fața locului, schimbă roata sau umflă anvelopa. „Ne deplasăm în București și în Ilfov pentru a face intervenții rapide, ce putem face la fața locului pe partea de service mobil. Dacă nu se poate remedia la fața locului, avem și sistemul de tractare. Prețurile pornesc de la 250 de lei, în București. Includ ori schimbarea anvelopei, ori pornirea mașinii, ori o diagnoză, toate sunt incluse în acest preț”, a precizat pentru Observator TV Ciprian Tudorache, administratorul unui service auto. Şoferii care vor să fie asigurati si pentru drumurile lungi pot opta pentru abonamentele de asistență rutieră. Prețurile încep de la 150 de lei pe an și includ diferite servicii, de la tractare până la livrare de combustibil, cazare sau maşină de schimb. „Variază de la perioadă și de la serviciile care sunt destinate pentru fiecare pachet. Principalul serviciu inclus în pachetele noastre este cel de tractare. Pe lângă serviciul de bază, avem servicii de rent a car, de cazare, de transfer pasageri sau inclusiv de partea de repartiere mașină sau pasageri”, a declarat Dan Toma, director executiv companie asistență rutieră. Există și pachete de vacanță pentru șoferii care pleacă din țară. Astfel, pentru 109 lei, timp de 15 zile, clienții beneficiază de intervenții nelimitate în Europa, inclusiv cazare sau transport alternativ. „Am avut niște probleme cât timp mergeam către casă, mi s-a aprins becul de check engine și a început să tremure. A venit mașina de tractare într-o oră, a preluat mașina și a dus-o la service. În România, ca în România, dar în afara țării, unde nu cunoști, ești singur, este bine să ai o echipă în spate”, a povestit un client. Abonamentul de asistență rutieră poate fi de mare ajutor mai ales pentru șoferii care nu au experiență tehnică sau pentru cei care merg des la drum lung. Singura condiție pentru a beneficia de un astfel de serviciu este ca mașina să nu aibă mai mult de 15 ani. Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, … vezi toate articolele