Probleme la rețeaua de apă din județul Iași! Mai multe zone au fost afectate din cauza avariilor

probleme-la-reteaua-de-apa-din-judetul-iasi!-mai-multe-zone-au-fost-afectate-din-cauza-avariilor

Într-o singură zi au fost raportate zece avarii la rețeaua de apă din Iași, situație care a afectat sute de cetățeni. Nu vorbim astfel despre restricții impuse de către operatorul ApaVital, ci efectiv de probleme la rețeaua de distribuție. În perioadele caniculare apar tot mai multe avarii la țevile de apă, din cauza consumului ridicat, a dilatării termice sau chiar a mișcărilor de teren. Rețeaua de apă din Iași a fost afectată Pe data de 4 august 2026, zeci de blocuri din municipiul Iași au rămas fără acces la apă pentru mare parte a zilei, fiind raportate temperaturi și de 37 de grade la umbră. Cauzele întreruperilor au fost avarii apărute la țevile de distribuție. Oamenii au fost informați inițial de orele la care situația va fi remediată, însă intervalul s-a prelungit până spre seară sau chiar a doua zi. „Furnizarea apei potabile este întreruptă în străzile Străpungere Silvestru (parțial), Cișmeaua Păcurari și Șoseaua Arcu (parțial), pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în străzile Conductelor, Apelor, Pădurii, Profesor Paul Ioan, Maior Eremia Popescu și bulevardul Tudor Vladimirescu, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în aleea Rozelor, municipiul Iași, pentru remedierea unei avarii”, au comunicat reprezentanții ApaVital. În județul Iași, situația a fost similară, iar câteva comunități nu au avut acces la apă de la rețeaua ApaVital. „Furnizarea apei potabile este întreruptă în localitatea Osoi (parțial), comuna Comarna, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în localitățile Tomești, Chicerea și Goruni, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în strada Sfinții Voievozi, localitatea Vișan, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în strada Elena Doamna, localitatea Muncelu de Sus, pentru remedierea unei avarii provocate de o firmă constructoare. Furnizarea apei potabile este întreruptă în străzile Sfântu Vasile, Sfântu Gheorghe, Miroslava, fundac Sfântu Vasile și aleea Tudor Neculai, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în localitatea Rotunda, comuna Doljești, pentru remedierea unei avarii. Furnizarea apei potabile este întreruptă în strada Bogdan Vodă, localitatea Scobâlțeni, pentru remedierea unei avarii”, scrie în comunicatele de la ApaVital. Numărul avariilor crește în perioada caniculară Conform reprezentanților societății ApaVital, în perioadele caniculare numărul avariilor este în creștere. Deși rezervele de apă sunt la parametri optimi, furnizarea tot poate fi oprită din cauza țevilor care cedează. Cel puțin în municipiul Iași, unele cartiere încă se bazează pe rețeaua care are o vechime de peste 40 de ani. „Există o singură restricție de apă în tot județul, restul întreruperilor au fost cauzate de avarii. Acestea sunt punctuale, nu putem generaliza. Este un fenomen întâlnit atunci când sunt temperaturi extrem de scăzute sau ridicate, cum este cazul de acum. Astfel, crește numărul avariilor. Cetățenii au fost informați despre situație, am transmis și un interval aproximativ în care situația ar trebui să fie rezolvată”, a transmis Răzvan Manolache, șeful Serviciului de Marketing și Relații cu Publicul ApaVital. În ultima vreme, la rețeaua de apă din județul Iași au fost raportate mai multe probleme apărute din cauza numeroaselor avarii.

Afaceristul de casă al Consiliului Județean Iași a fost servit cu un nou contract! Daroconstruct încasează 7 milioane de lei pentru mutarea țevilor de apă din Bularga

afaceristul-de-casa-al-consiliului-judetean-iasi-a-fost-servit-cu-un-nou-contract!-daroconstruct-incaseaza-7-milioane-de-lei-pentru-mutarea-tevilor-de-apa-din-bularga

Firma Daroconstruct, controlată de afaceristul Giani Canschi, a obținut un nou contract, în valoare de 7.277.000 de lei, de la societatea ApaVital, controlată de Consiliul Județean Iași. Este cunoscut faptul că afaceristul este omul „de casă” al conducerii Consiliului Județean Iași, iar în trecut firma sa a obținut contracte substanțiale de la primăriile PNL și societățile controlate de CJ Iași. Deși s-a anunțat faptul că grupul austriac Strabag SE a cumpărat firma Daroconstruct, în documentele oficiale beneficiarul încă este Giani Canschi. Firma Daroconstruct a fost servită cu un nou contract de Consiliul Județean Iași Firma Daroconstruct a reușit să pună mâna pe un nou contract uriaș din partea unei societăți locale. ApaVital a lansat licitația în luna martie 2026, însă contractul a fost semnat abia la începutul lunii august, iar Daroconstruct SRL a fost câștigătoare. Firma încă apare în acte că este administrată de Nicoleta Fedoreac, însă beneficiarul este Giani Canschi. Trebuie menționat faptul că ApaVital este o societate aflată direct în subordinea Consiliului Județean Iași, condus de Costel Alexe. Conform documentelor de la ApaVital, societatea vrea să mute conductele din zona Granit, din cauza traficului rutier. „Datorită traficului intens în zona Granit ce creează probleme la intervenții la avarii, se propune reamplasarea conductei existente Dn35Omm ce alimentează cartierul Bucium și Bârnova pe traseul: Str. Bucium M. Sturza – pe sub pasajul Socola – B-dul Poitiers. Prin intermediul Tronsonului transport – Ti – se va asigura alimentarea cartierului Bucium și Bârnova, fiind realizat din conducte PEHD PE 100 RC PN 10, cu acoperire PP De400mm, în lungime totală de 578 ml. În zona celor 12 linii CF din stația CF Socola Triaj, Grup A, Tronsonul de transport se va branșa la conducta existentă din fontă Dn3SOmm, ce subtraversează căile ferate prin conducta de protecție; conexiunile la conducta existentă se vor realiza în căminul de vane CV7”, este menționat în caietul de sarcini de la ApaVital. Mai multe străzi vor fi afectate Conform proiectului, mare parte din cartierul Bularga va fi afectat în următoarele 18 luni, având în vedere că muncitorii vor muta conducta principală. „Prin prezentul proiect de investiție se propune înlocuirea rețelei de distribuție apă potabilă, refacerea branșamentelor existente în cartierul Bularga și totodată reamplasarea conductei de transport apă ce va alimenta cartierul Bucium și Bârnova. Lucrările proiectate se vor desfășura de-a lungul străzilor: Str. Voinicilor, Str. Islaz, Str. Bularga, Str. Al. O. Teodoreanu, Str. Vladiceni, Str. Atelierului, Str. Butnari, B-dul Socola, Str. Bucium, Str. M. Sturza, Str. Arapului; Interior cartier, alei interioare licee”, este precizat în caietul de sarcini. Pe lângă relocarea conductelor, va fi realizat și un cămin de vane pentru contorizarea apei. „Pentru contorizarea apei distribuite în cartierul Bularga, în zona de intersecție dintre Calea Chișinăului și Strada Bucium se va realiza un cămin de vane echipat cu debitmetru de inserție și logger date presiune și debit. Debitmetrul de inserție și logger date presiune și debit pot fi integrate în sistemul SCADA al Operatorului Regional. Alimentarea cu energie electrică a acestora se va face cu acumulatori externi”, este specificat în caietul de sarcini. Daroconstruct obține un nou contract cu o valoare mare din partea unei societăți din subordinea Consiliului Județean Iași.

Apa va fi oprită în două localități din județul Iași. ApaVital anunță lucrări la unul dintre rezervoare

apa-va-fi-oprita-in-doua-localitati-din-judetul-iasi.-apavital-anunta-lucrari-la-unul-dintre-rezervoare

Locuitorii din localitățile Țipilești și Rediu Mitropoliei, comuna Popricani, județul Iași, vor rămâne fără apă potabilă miercuri, 13 mai 2026, în intervalul 08:00 – 20:00. Măsura este necesară pentru igienizarea rezervorului de apă cu o capacitate de 250 de metri cubi din localitatea Țipilești, au transmis reprezentanții ApaVital Iași. „În vederea igienizării rezervorului de apă potabilă cu capacitate de 250 mc, din localitatea Țipilești, APAVITAL S.A. se află în neplăcuta situație de a nu furniza apă potabilă în ziua de miercuri, 13 mai 2026, între orele 08:00 – 20.00 (interval orar estimat), către utilizatorii din localitățile Țipilești și Rediu Mitropoliei din comuna Popricani, județul Iași. La finalizarea lucrărilor, APAVITAL S.A. efectuează spălarea conductelor și a instalațiilor publice de apă afectate, iar apa rezultată este evacuată în rețeaua publică de canalizare. Operatorul nu intervine asupra instalațiilor interioare de apă ale imobilelor. În situația în care, după reluarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, apa rămasă în instalația interioară a imobilului prezintă temporar turbiditate, se recomandă lăsarea apei să curgă la robinet timp de câteva minute, până la limpezire. Dacă apa rămâne tulbure, vă rugăm să contactați APAVITAL S.A. pentru verificări suplimentare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că aceste lucrări sunt esențiale pentru creșterea calității serviciilor publice puse la dispoziția utilizatorilor de către APAVITAL S.A. Pentru informații suplimentare și sesizări, utilizatorii pot suna la Centrul de Contact APAVITAL S.A. la numărul de telefon 0232.969”, au transmis reprezentanții ApaVital Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Muncitorii de la ApaVital au adunat 10 tone de deșeuri din canalizare în urma ploii torențiale! Scurgerile erau pline de șervețele umede, materiale textile și resturi alimentare

muncitorii-de-la-apavital-au-adunat-10-tone-de-deseuri-din-canalizare-in-urma-ploii-torentiale!-scurgerile-erau-pline-de-servetele-umede,-materiale-textile-si-resturi-alimentare

În urma ploii torențiale de vineri, 8 mai 2026, muncitorii de la Stația de Epurare Dancu au adunat din canalizare deșeuri care au umplut un container de 10 tone. Toate acestea au venit de pe rețeaua din municipiul Iași. Canalizarea era plină de șervețele umede, materiale textile, îmbrăcăminte și resturi alimentare. Conform reprezentanților ApaVital, astfel de situații se repetă de fiecare dată când plouă abundent, iar anual sunt ridicate sute de tone de astfel de deșeuri. Tone de deșeuri scoase din canalizare în urma ploii Astfel de situații sunt des întâlnite prin cartierele din Iași, iar acest lucru este cauzat de oamenii care nu folosesc corespunzător canalizarea. Totuși, acest lucru se întoarce împotriva clienților, deoarece apa le ajunge în apartamente. În unele zone, muncitorii de la ApaVital sunt solicitați aproape săptămânal pentru a desfunda canalizările. Oamenii trebuie să înțeleagă că resturile alimentare, hainele sau șervețelele umede nu trebuie aruncate în canalizare, deoarece riscul de a se înfunda este foarte mare. „Ploaia a adus, din nou, tone de deșeuri în stațiile de epurare operate de ApaVital. În doar 12 ore, colegii noștri au scos din instalații un container de 10 tone la Iași și unul de 5 tone la Roman – pline cu șervețele umede, materiale textile și alte gunoaie aruncate în canalizare. Tot ceea ce ajunge în toaletă sau în sistemul de scurgere se întoarce, mai devreme sau mai târziu, în sistemul de canalizare, unde provoacă blocaje și intervenții dificile pentru echipele noastre. Canalizarea nu este coș de gunoi. Vă rugăm să folosiți responsabil rețeaua de canalizare și să aruncați deșeurile acolo unde le este locul. Un gest mic pentru fiecare dintre noi înseamnă mai puține probleme pentru întreaga comunitate”, au transmis reprezentanții ApaVital, în urma ploii torențiale. Anual sunt ridicate sute de tone de deșeuri Dacă doar în 12 ore s-au adunat 10 tone de deșeuri din canalizare în municipiul Iași, ApaVital colectează sute de tone în decursul unui an. Stația de Epurare de la Dancu funcționează la capacitate maximă, iar fluxul este uriaș în timpul ploilor. De asemenea, la această cantitate contribuie și mizeria de pe străzi, praful sau resturile lăsate de mașinile de mare tonaj care transportă materiale de construcții. Nu este de mirare faptul că în unele cartiere canalizarea nu face față în anumite condiții. „Când sunt ploi torențiale, cum a fost în urmă cu 3 zile, se adună în canalizare toate deșeurile de pe străzi și cele care existau deja. Vorbim aici de tone de resturi, praf, șervețele, materiale textile, orice aruncă oamenii în canalizare, la care se mai adaugă ce este pe străzi. Anual, la stația de epurare, sunt sute de tone de astfel de deșeuri, iar acest lucru se întâmplă la fiecare ploaie torențială. Doar cantitatea diferă, în funcție de ce era pe rețea”, a precizat Răzvan Manolache, șef Serviciu Marketing și Relații cu Publicul ApaVital. Muncitorii de la Stația de Epurare Dancu sunt obișnuiți ca, în timpul ploilor, să scoată tone de deșeuri din canalizare, însă de data aceasta cantitatea a fost enormă, iar acest lucru poate afecta rețeaua. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Apa va fi oprită în mai multe localități din comuna Holboca pentru lucrări de igienizare

apa-va-fi-oprita-in-mai-multe-localitati-din-comuna-holboca-pentru-lucrari-de-igienizare

Furnizarea apei potabile va fi întreruptă joi, 30 aprilie 2026, în mai multe localități din comuna Holboca, din cauza unor lucrări de igienizare a rezervorului. Reprezentanții APAVITAL anunță că întreruperile vor dura până la 10 ore, în funcție de zonă. „În scopul igienizării rezervorului de apă potabilă din localitatea Holboca, de 1000 mc capacitate, în ziua de joi 30 aprilie 2026, în intervalul orar estimat 8:00-16:00, furnizarea apei potabile va fi întreruptă către utilizatorii domiciliați în localitățile: Holboca și Dancu (parțial), iar în intervalul orar estimat 8:00-18:00 către utilizatorii domiciliați în localitățile: Orzeni, Rusenii Noi și Rusenii Vechi din comuna Holboca. La finalizarea lucrărilor, APAVITAL S.A. efectuează spălarea conductelor și a instalațiilor publice de apă afectate, iar apa rezultată este evacuată în rețeaua publică de canalizare. Operatorul nu intervine asupra instalațiilor interioare de apă ale imobilelor. În situația în care, după reluarea furnizării serviciului de alimentare cu apă, apa rămasă în instalația interioară a imobilului prezintă temporar turbiditate, se recomandă lăsarea apei să curgă la robinet timp de câteva minute, până la limpezire. Dacă apa rămâne tulbure, vă rugăm să contactați APAVITAL S.A. pentru verificări suplimentare. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat și vă asigurăm că aceste lucrări sunt esențiale pentru creșterea calității serviciilor publice puse la dispoziția utilizatorilor de către APAVITAL S.A. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, APAVITAL S.A. recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere. Pentru informații suplimentare sau alte sesizări, utilizatorii pot suna la numărul de telefon 0232.969”, au transmis reprezentanții ApaVital Iași. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Companiile de utilități din Iași, amendate drastic din cauza neregulilor de pe șantiere! Mihai Chirica: Nu poți să sapi în tot orașul și apoi să te speli pe mâini

companiile-de-utilitati-din-iasi,-amendate-drastic-din-cauza-neregulilor-de-pe-santiere!-mihai-chirica:-nu-poti-sa-sapi-in-tot-orasul-si-apoi-sa-te-speli-pe-maini

Companiile de utilități din Iași au primit amenzi drastice pentru că nu au refăcut străzile după ce și-au finalizat lucrările. Luni, 6 aprilie 2026, primarul Mihai Chirica a convocat o ședință cu persoanele care urmăresc graficele de execuție a lucrărilor la rețelele de utilități, cu cele care fac controalele și care dispun măsurile legale. Este vorba despre reprezentanți ai Direcției Tehnice și Servicii Comunitare din cadrul Primăriei Iași și agenți ai Poliției Locale. De la înființarea grupului de lucru au fost emise amenzi în valoare de peste 200.000 de lei. Companiile de utilități din Iași au primit amenzi din cauza neregulilor de pe șantiere În condițiile în care, în oraș, sunt numeroase lucrări ale companiilor care gestionează rețelele de utilități (apă, canalizare, gaze, electricitate etc.), iar domeniul public nu este refăcut uneori nici în termene, nici în cele mai bune condiții, primarul Mihai Chirica a dispus o serie de măsuri menite să reducă impactul negativ al acestor șantiere și care să contribuie la refacerea rapidă și de calitate a zonelor afectate. Astfel, în cursul dimineții de luni, 6 aprilie 2026, primarul Mihai Chirica a convocat o ședință cu grupul de lucru care urmărește graficele de execuție a lucrărilor la rețele de utilități, face controale și dispune măsurile legale în cazul nerespectării obligației de refacere a amplasamentului. Din acest grup fac parte reprezentanți ai Direcției Tehnice și Servicii Comunitare din cadrul Primăriei Municipiului Iași și agenți specializați ai Poliției Locale. „Modernizarea rețelelor de utilități, indiferent că este vorba de gaze, electricitate sau apă și canalizare, ca și diversele intervenții de urgență sunt necesare și salutare, dar și repararea străzilor și trotuarelor este obligatorie! Nu poți să sapi în tot orașul și apoi să te speli pe mâini, ca și când Iașul ar fi «sat fără câini»! Am dispus colegilor mei din Primărie și Poliția Locală să verifice stradă cu stradă, iar acolo unde constructorii nu repară așa cum trebuie, să aplice amenzile maxime în perioada minimă prevăzută de regulamentele în vigoare. Dacă în termen de 30 de zile nu voi vedea rezultate concrete în oraș, atunci voi aplica sancțiuni drastice! Ne dorim o relație corectă cu companiile de utilități, dar respectul față de ieșeni nu se negociază!”, a declarat primarul Mihai Chirica. Au fost emise amenzi în valoare de peste 200.000 de lei Trebuie spus că, de la înființarea grupului de lucru în vara anului 2024, au fost verificate și monitorizate lucrările la rețelele de utilități publice din 159 de amplasamente. În majoritatea cazurilor, companiile de utilități s-au conformat obligației de a reface amplasamentele după finalizarea lucrărilor. Însă, în situațiile în care domeniul public nu a fost reparat corespunzător, Poliția Locală a aplicat 108 sancțiuni, în valoare totală de 207.400 de lei, astfel: SC DelGaz Grid SA – 50 de sancțiuni contravenționale;  SC ApaVital SA – 15 sancțiuni contravenționale; alte societăți – 43 de sancțiuni contravenționale. „Verificările sunt făcute, iar sancțiunile sunt date în baza Regulamentului de refacere a domeniului public al municipiului Iași, afectat de lucrările la rețelele tehnico-edilitare. În cursul anului trecut, acest Regulament a fost «înăsprit» prin hotărâre de Consiliu Local, în sensul că societățile de utilități au un termen de cinci zile la dispoziție pentru refacerea domeniului public, iar sancțiunile sunt cuprinse între 2.400 și 2.500 de lei”, au transmis reprezentanții Primăriei Iași. Astfel, sute de amenzi au primit companiile de utilități din Iași din cauza neregulilor descoperite pe șantiere. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

ApaVital cumpără apometre noi, în valoare de 3 milioane de lei. Compania va înlocui contoarele vechi din Iași

ApaVital a lansat o nouă procedură de achiziție pentru achiziționarea a 11.127 de apometre noi, cu diverse dimensiuni. Acestea vor fi folosite în mare parte pentru înlocuirea contoarelor care au deja o vechime de 7 ani de când sunt folosite. Dispozitivele vor fi instalate în toată aria de operare, atât în municipiul Iași, cât și în localitățile din județ. În total, contractul are o valoare de 3.058.200 de lei și va fi semnat pentru o perioadă de 12 luni. Noile dispozitive vor monitoriza și debitul de apă care intră în diverse locații, astfel că operatorul poate observa dacă există scăderi bruște în cazurile unor avarii. ApaVital cumpără apometre noi Conform documentației, toate produsele trebuie să fie noi, de cea mai bună calitate și să respecte standardele interne și internaționale privind fiecare model în parte. Vor fi achiziționate următoarele tipuri de contoare: contor de apă rece monojet, cu turbină; contor de apă rece tip Woltman; contor de apă rece fără conectori; contor de apă rece flanșat. Pe lângă contoare, vor fi achiziționați și magneți de configurare pentru modulul de comunicație. Contoarele vor avea și tehnologia pentru transmiterea informațiilor de la distanță. „Achiziția, derulată prin intermediul platformei e-licitație.ro, are o valoare estimată de 3.058.200 de lei. Se referă la un număr de 11.127 de apometre de diverse diametre nominale și este finanțată integral din sursele proprii ale societății. Contoarele ce urmează a fi achiziționate vor fi utilizate atât în activitatea comercială, cât și în cea operațională, urmând a fi montate în întreaga arie de operare în care ApaVital S.A. furnizează servicii. Din perspectivă comercială, achiziția vizează înlocuirea unor contoare existente, pentru a respecta intervalul de timp de 7 ani dintre două verificări metrologice succesive, precum și a contoarelor care nu mai pot fi reparate”, a transmis Răzvan Manolache, șeful Serviciului de Marketing și Relații cu Publicul ApaVital. Contoarele vor contoriza și debitul Apometrele vor avea tehnologia necesară pentru a monitoriza debitul cu care este pompată apa. Astfel, dacă apare vreo avarie pe rețea, să există o semnalizare în sistem, pentru ca echipele să intervină cât mai repede pentru rezolvarea problemei. În special în municipiul Iași, rețeaua de apă este învechită, iar multe conducte au pierderi sau chiar au fost complet anulate. În acest sens, sunt necesare investiții consistente pentru a moderniza rețeaua de apă și canalizare din oraș. „Pe lângă rolul comercial (facturarea către clienți), o parte din contoarele ce urmează a fi achiziționate vor fi utilizate în scop operațional, pentru sectorizarea rețelelor de distribuție, ceea ce va permite măsurarea exactă a debitelor de apă care intră în diverse cartiere sau în localități din aria de operare, facilitând astfel identificarea rapidă a eventualelor pierderi ascunse și monitorizarea consumului pe zone. Prin această investiție, ApaVital S.A. urmărește asigurarea unui sistem de măsurare modern, în deplină conformitate cu standardele metrologice în vigoare”, a mai precizat Răzvan Manolache. Apometrele noi vor ajunge la ApaVital, cel mai probabil, în luna iulie 2026, după finalizarea procedurii de achiziție publică, iar în a doua parte a anului se va începe montarea dispozitivelor. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

Panoul solar de la rezervorul de apă din localitatea Horpaz, furat de persoane necunoscute. L-au returnat a doua zi, de frica autorităților

panoul-solar-de-la-rezervorul-de-apa-din-localitatea-horpaz,-furat-de-persoane-necunoscute.-l-au-returnat-a-doua-zi,-de-frica-autoritatilor

Un grup de indivizi necunoscuți au acționat, în noaptea de 7 spre 8 martie, la rezervorul de apă din localitatea Horpaz, comuna Miroslava, de unde au extras un panou solar de la rețeaua electrică. Angajații ApaVital au observat în sistem că nu mai primesc informații de la rezervor și nu mai pot controla de la distanță, astfel că au mers să facă verificări. A doua zi, pe 9 martie, hoții au returnat panoul, după ce poliția a fost anunțată. Din păcate, nu este un caz singular. În trecut, și alte locații de la ApaVital au fost vandalizate sau prăduite de hoți. Hoții au atacat la rezervorul de apă din localitatea Horpaz În dimineața de 8 martie, angajații de la ApaVital au constatat că panoul solar pentru producerea energiei electrice era de negăsit. Rezervorul trebuia controlat manual, iar compania nu mai avea acces deplin la situația de la obiectiv, iar pe termen lung ar fi putut afecta distribuția apei către cetățeni. „În noaptea de 7 spre 8 martie, persoane rămase necunoscute au rupt gardul care împrejmuiește obiectivul și au sustras panoul solar de la rezervorul de apă de 1.000 de metri cubi capacitate din localitatea Horpaz. În locația respectivă nu există rețea de energie electrică. Astfel, a trebuit să găsim o altă soluție pentru asigurarea funcționării. Acolo există echipamente de comunicație care ne permit să monitorizăm de la distanță nivelul apei, debitul și să acționăm pomparea. Pentru timpul în care a lipsit panoul solar, controlul a fost complet întrerupt și nu am mai primit informații”, a precizat Răzvan Manolache, șeful Serviciului de Marketing și Relații cu Publicul de la ApaVital. Compania a anunțat imediat autoritățile, în speranța că îi vor găsi pe cei vinovați. În dimineața de 9 martie, când angajații au revenit la rezervor, au observat panoul solar, aruncat printre vegetația din zonă. De frica autorităților sau din cauza mustrării conștiinței, aceștia au returnat bunul. Totuși, responsabilii se pot alege cu dosar penal pentru furt calificat. „Noi am anunțat atunci autoritățile despre ce s-a întâmplat, iar poliția a început căutările. A doua zi după incident, în preajma rezervorului de apă, a fost găsit panoul solar. A fost aruncat printre vegetație. Acesta a fost ulterior reconectat la rețea, iar acum sistemul funcționează la nivelul optim”, a mai transmis reprezentantul ApaVital. Au fost probleme și în alte locații Conform reprezentanților de la ApaVital, compania s-a confruntat cu probleme similare în trecut. Chiar la Balciu, tot în comuna Miroslava, au fost furate componente din tabloul electric, care ulterior nu au mai fost recuperate niciodată. „Din păcate, nu este singurul caz de acest fel. ApaVital are mai multe locații unde a fost necesar să producem energia electrică pentru gestionarea activității. În ultimii ani, au mai fost acte de vandalism sau furturi. Chiar la Balciu, în urmă cu 2-3 ani, au furat mai multe componente din tabloul electric, care nu au mai fost recuperate”, a încheiat Răzvan Manolache. Rezervorul de apă de la Horpaz funcționează acum la capacitate maximă, după ce hoții au returnat panoul solar pentru producerea curentului electric. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

De astăzi, ieșenii plătesc 23,50 lei pentru un metru cub de apă de la ApaVital

de-astazi,-iesenii-platesc-23,50-lei-pentru-un-metru-cub-de-apa-de-la-apavital

De la 1 ianuarie 2025, ieșenii plătesc 23,50 lei pentru un metru cub de apă de la operatorul ApaVital. Creșterea tarifului a fost anunțată de la începutul lunii decembrie 2025, după ce a fost aprobat de toate instituțiile. Astfel, ieșenii au ajuns să plătească unul dintre cele mai mari prețuri din România pentru apă potabilă. A crescut prețul la metrul cub de apă Decizia de majorare a tarifelor a fost semnată pe data de 2 decembrie 2025, de către directorul general ApaVital, Mihail Doruș. Propunerea a fost acceptată de către Asociația Regională a Serviciilor de Apă Canal Iași (ARSACIS) și Consiliul Județean (CJ) Iași, chiar dacă creșterea prețurilor nu este justificată. Această majorare a trecut fără probleme, deoarece membrii ARSACIS, care sunt primarii din comune și orașe, au dat aviz favorabil propunerilor ApaVital. În schimb, compania a promis că va face investiții la rețeaua de apă și de canalizare. Cel mai mult au de pierdut cetățenii, consumatorii simpli, care ajung să plătească un preț exorbitant pentru apă potabilă. „Tariful practicat de ApaVital S.A. este avizat de ANRSC tocmai din perspectiva corectitudinii lui față de costurile reale și de rata de suportabilitate a populației. O parte importantă din fiecare leu plătit de utilizatori se întoarce în investiții – în conducte noi, stații modernizate, automatizări și reducerea pierderilor – nu în dividende pentru acționari. Chiar dacă, la nivel de percepție, tariful poate părea ridicat, el reflectă aceste costuri reale și necesare și este verificat de instituțiile de reglementare, astfel încât să fie, în același timp, justificat economic și suportabil social. Pentru exemplificare, gradul de suportabilitate de referință a fost 2,27% din veniturile medii ale unei gospodării, mult sub limita minimă de 2,5% impusă de legislație”, a transmis Răzvan Manolache, șef Serviciul Marketing și Relații Clienți ApaVital. Prețul apei va crește în anii următori ApaVital are prevăzut un plan de afaceri pentru perioada 2024-2029, unde este stabilit faptul că poate ajusta tarifele pentru servicii, în funcție de rata inflației. Astfel, cel puțin o dată pe an, compania va face o ajustare a prețurilor. Este prevăzut faptul că, până în anul 2029, prețul pentru un metru cub de apă potabilă să ajungă până la 33 de lei. „În ultimul an, evoluția inflației a avut un impact important asupra costurilor necesare pentru operarea și întreținerea sistemelor de apă și canalizare. Indicele prețurilor de consum pentru perioada octombrie 2024 – octombrie 2025 a fost de 109,76%, ceea ce înseamnă o creștere de 9,76% a prețurilor la nivelul economiei. Această evoluție s-a reflectat în special în costurile cu energia electrică, materialele, substanțele utilizate pentru tratarea apei, precum și în tarifele pentru servicii și lucrări de întreținere și reparații. Toate aceste creșteri se regăsesc, inevitabil, în costurile de producere, transport și distribuție a apei potabile, precum și în costurile de canalizare și epurare a apelor uzate”, au mai precizat reprezentanții companiei. Prețul pentru un metru cub de apă la Iași a ajuns la 23,50 lei, însă pe viitor se prevăd alte scumpiri. Ieșenii trebuie să plătească scump pentru apa potabilă, deși în regiune există surse de apă. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate

O firmă din București se va ocupa de mentenanța unității de tratare de la Stația de Epurare Dancu, după ce a încasat 360.000 de euro de la ApaVital

o-firma-din-bucuresti-se-va-ocupa-de-mentenanta-unitatii-de-tratare-de-la-statia-de-epurare-dancu,-dupa-ce-a-incasat-360.000-de-euro-de-la-apavital

Mentenanța de la Stația de Epurare Dancu va fi efectuată pentru următorii 3 ani de către o firmă din București La sfârșitul lunii octombrie 2025, ApaVital a lansat o licitație pentru verificarea și repararea aparaturii de tratare de la Stația de Epurare Dancu. Recent, contractul a fost semnat cu firma Aplind SRL din București. Aceștia vor asigura serviciile de mentenanță pentru o perioadă de 36 de luni. Firma din București va face mentenanță la stația de epurare Aplind SRL a fost înființată în anul 2023, iar proprietarul este Mihai Guștiuc. Aceasta a avut, în anul 2024, o cifră de afaceri de 13 milioane de lei, un profit de 2,9 milioane de lei și un număr de 11 angajați. Conform informațiilor publice, obiectul de activitate al Aplind SRL este comerțul mașinilor pentru industria textilă, al roboților pentru linii de producție, al utilajelor pentru industria alimentară, a băuturilor și al tutunului. Firma a câștigat acum licitația de la ApaVital și a încasat 360.000 de euro pentru serviciile pe care le va asigura timp de 3 ani. „Scopul principal este de a asigura mentenanța unității de tratare şi utilizare a biogazului din stația de epurare Iași. Astfel, asigurându-se valorificarea biogazului produs în urma procesului de fermentare anaerobă a nămolurilor rezultate din procesele tehnologice ale epurării apelor uzate. Prin intermediul acestei unități de cogenerare, biogazul este purificat şi utilizat pentru generarea de energie electrică şi termică, prin intermediul unui sistem de cogenerare de înaltă eficienţă”, mai este precizat în documentație. Ce servicii vor fi asigurate Tratarea gazelor este absolut necesară, iar rezultatul final este energia electrică, care ajunge în circuitul stației. Stația de Epurare Dancu deservește tot municipiul Iași și reprezintă un punct strategic foarte important. Astfel, mii de litri de apă uzată ajung aici și sunt tratați, înainte de a fi refolosiți sau eliminați. ApaVital a lansat și o licitație pentru repararea avariilor din 9 comune din zona metropolitană Iași. „Nămolul rezultat din procesul tehnologic al epurării apelor uzate este îngroşat (nămolul primar este îngroşat static în două îngroşătoare gravitaţionale, iar nămolul biologic în exces, prin două linii de îngroşare tip filtru, presă cu bandă) până la o umiditate de 94%. Ambele tipuri de nămoluri, îngroşate, sunt stabilizate prin fermentare anaerobă mezofilă în 4 digestoare, cu un volum total de 16.000 mc. Biogazul produs în bazinele de fermentare, 4×4000 mc, este filtrat într-o cameră de măsură a biogazului; ulterior, întreaga cantitate de biogaz, produs în vederea utilizării în instalația de cogenerare, este tratată biologic și transportată cu două compresoare de biogaz către două motoare de cogenerare GUASCOR și către două cazane de apă caldă Viessmann. Energia electrică produsă este injectată în tablourile de joasă tensiune ale stației de epurare Iași și este folosită doar pentru autoconsum”, este stipulat în caietul de sarcini. Firma din București a încasat 360.000 de euro de la ApaVital pentru a asigura serviciile de mentenanță la Stația de Epurare Dancu, timp de 36 de luni. Donație lunară Donează lunar pentru susținerea jurnalismului de calitate Donație singulară Donează o singură dată pentru susținerea jurnalismului de calitate