iPhone Air, telefonul cu cea mai rapidă depreciere din istoria Apple

În timp ce rivalul Galaxy S25 Edge se vinde cu reduceri consistente în magazine, cei care s-au grăbit să cumpere iPhone Air la momentul lansării au probleme și mai mari, devalorizarea celui mai subțire iPhone din ultimii ani fiind atât de rapidă încât orice încercare de revânzare pe piața de second-hand te face să simți că aproape îl faci cadou noului proprietar. Prezentat de Apple drept o veritabilă bijuterie tehnologică, iPhone Air a făcut cu siguranță obiectul multor cumpărături impulsive, proaspeții proprietari ajungând rapid să regrete decizia. Nu că telefonul nu ar fi bun, sau că nu este suficient de frumos, dar pur și simplu conceptul nu rezonează foarte bine cu așteptările consumatorilor. De ce îți cumperi cel mai nou iPhone? Pentru că are cel mai nou procesor, cel mai bun ecran, cele mai bune camere foto și autonomie mai mare decât modelul anterior. În schimb, iPhone Air onorează această promisiune doar pe jumătate sau mai puțin. Telefonul arată bine, are un ecran bun și procesor rapid, dar bateria nu ține cât ar trebui iar aranjamentul de camere foto este… inadecvat pentru anul 2025. Fără camere telephoto, nici măcar ultra-wide, dar prețul este aproape la nivelul unui iPhone 17 Pro Max. Așa că nu e nicio surpriză să auzi că cererea pentru iPhone Air este practic inexistentă, iar Apple ar fi oprit deja producția. Cât despre cei care au apucat deja să-l cumpere, ar face bine să se bucure de telefonul ales pentru cât mai mult timp, deoarece cele mai recente date privind deprecierea arată că prețul de revânzare iPhone Air a scăzut cu 47,7% sub valoarea de nou încă din primele zece săptămâni de la lansare. Concret, aceasta este cea mai rapidă depreciere pentru orice model iPhone lansat din 2022 și până acum. Ce i drept, statisticile sunt valabile pentru piața din SUA, dar sunt șanse mari ca tendința să se reflecte și în piața europeană. Dintre toate versiunile iPhone Air, cei mai afectați sunt cumpărătorii care au comandat variantele cu capacitate de memorie extinsă, versiunea de 1 TB pierzându-și cel mai rapid valoarea. Pe principiul, la ce bun atâta memorie dacă nu ai suficiente camere foto să o valorifici pe deplin. iPhone 17 Pro, cel mai apreciat telefon Apple al momentului Potrivit statisticilor furnizate de SellCell, întreaga familie de iPhone 17 înregistrează o depreciere medie de 34,6% după doar zece săptămâni de la achiziționare, mai puțin decât seriile anterioare iPhone 16 și iPhone 14, a căror valoare a scăzut cu 39,0%, respectiv 36,6%, în același timp. Singura care a performat mai bine a fost seria iPhone 15 cu o depreciere medie de 31,9% în aceeași perioadă de 10 săptămâni. Concret celelalte modele iPhone 17 își păstrează o valoare cu 9,7% mai mare decât iPhone Air, versiunile iPhone 17 Pro și iPhone 17 Pro Max fiind cele mai apreciate de consumatori. Dintre acestea, modelul de top iPhone 17 Pro Max, cu stocare de 256 GB, s-a depreciat cu 26,1%, în timp ce versiunea de 512 GB a pierdut 30,3% din valoare, semn că ” 17 Pro Max de 256” este opțiunea favorită pentru fanii Apple.
Principalele specificații iPhone Fold, confirmate cu ajutorul JP Morgan și partenerii Apple

iPhone Fold ar exista deja în laboratoarele Apple, un lot inițial de 100 de unități fiind comandate pentru verificări amănunțite și și validare în vederea producției de serie. Așa că a venit timpul să vorbim puțin despre principalele specificații iPhone Fold. O parte din informații provin de la celebrul analist Ming-Chi Kuo, dar și dintr-o sursă mai degrabă surprinzătoare, casa de investiții JP Morgan publicând un raport de cercetare intenționat pentru acționarii Apple, dar care conține și câteva comentarii despre iPhone Fold. Aflăm astfel că dispozitivul va fi un telefon pliabil în formă de carte, similar modelelor Samsung Galaxy Z Fold. Raportul precizează și că afișajul intern al primului telefon pliabil de la Apple va folosi o cameră de tip under-screen, fără perforație vizibilă, iar aceasta va avea o rezoluție de 24MP. Pentru comparație, puținele telefoane de pe piață care oferă camere under-screen limitează rezoluția efectivă la 4MP sau 8MP, compensând astfel pierderea de luminozitate indusă de matricea ecranului. Tot pe subiectul ecran, se pare că Apple a rezolvat una dintre principalele neajunsuri care afectează telefoanele pliabile, reușind să elimine cuta vizibilă formată de obicei în zona de pliere a ecranului. Iar afirmația este susținută din surse multiple: iPhone Fold va fi primul telefon pliabil cu un ecran intern care nu este afectat de cută. Interesant de știut, chiar dacă Samsung este furnizorul ecranului, meritul acestei reușite aparține inginerilor Apple care au proiectat mecanismul balamalei. Potrivit celor mai recente informații, iPhone Fold va avea un ecran principal de 7,8 inch fără cută vizibilă și un ecran secundar de 5,5 inch. În loc de Face ID vom revedea senzorul biometric de amprentă Touch ID, readus de la generațiile iPhone anterioare. Telefonul va avea patru camere, inclusiv o cameră perforată pentru ecranul de pe capac, camera frontală de 24MP, menționată anterior, pentru ecranul intern, și o configurație cu două obiective de 48MP pe spatele telefonului. Astfel, acesta va fi primul iPhone livrat cu o perforație simplă aplicată pe ecranul secundar, în timp ce ecranul principal vine cu o cameră „invizibilă”. Acumulatorul împărțit pe ambele jumătăți ale carcasei pliabile va oferi o capacitate mai mare decât bateria iPhone 17 Pro Max, cuprinsă între 5400 mAh și 5800 mAh. Potrivit analistului Ming Chi Kuo, senzorul Touch ID va fi amplasat pe lateralul telefonului. De asemenea, iPhone Fold va avea 9 mm – 9,5 mm grosime în modul pliat, respectiv 4,5 mm – 4,8 mm grosime în modul extins. Spre comparație, Galaxy Z Fold 7 măsoară 8,9 mm (închis) și 4,2 mm (deschis), însă vine cu un acumulator de capacitate mai mică, doar 4400 mAh. Kuo adaugă că producția de serie va începe în trimestrul 4 al anului viitor, iar a doua generație de iPhone Fold va intra în producție în a doua jumătate a anului 2027. Kuo estimează că în 2026 vor fi livrate între 3 și 5 milioane de unități iPhone Fold, ajungând la 20 de milioane unități pentru dispozitivul de a doua generație.
Tim Cook încă nu este pregătit să se pensioneze, dar sunt patru concurenți care i-ar putea vâna poziția de director al Apple
La vârsta de 65 de ani, majoritatea europenilor (inclusiv românii) se pensionează. Nu și Tim Cook, directorul executiv al companiei gigantice Apple care produce și vinde telefoanele iPhone. Directorul nu dă semne că s-ar pensiona prea curând. Nu are mandat și nici nu este obligat să facă un pas înapoi. După ce a prevenit cu greu taxele vamale impuse de Donald Trump, Tim Cook este preocupat nu doar ca noua generație de iPhone 17 să aducă profit companiei, dar în mod sigur își concentrează atenția și pe producția telefoanelor iPhone 18 care se vor lansa în toamna anului 2026. Între timp, compania se înfruntă acum cu provocările pieței AI. Apple a eșuat să-și împlinească promisiunile în 2024 privind implementarea tehnologiilor AI, informează The Wall Street Journal. Patru oameni de afaceri îi vânează poziția de director acum. Iată-i pe cei patru posibili succesori ai lui Tim Coock: John Ternus, Craig Federighi, Eddy Cue și Greg ‘Joz’ Joswiak. Primul candidat (hardware) John Ternus (50 ani) provine din industria hardware și este cel mai tânăr potențial candidat. A proiectat sistemele hardware a produselor iPad, Mac, iPhone și AirPods. Ternus se asigura de funcționalitatea acestora. El și echipa sa au înlocuit cipurile Intel de la computerele Mac cu cipuri proiectate de Apple. Al doilea candidat (software) Al doilea candidat este Craig Federighi (56 ani) și a lucrat pe partea de software. Ca șef al departamentului de inginerie software a companiei Apple, el a introdus noi versiuni ale sistemelor de operare și aplicații. El este răspunzător pentru funcționarea aplicațiilor și a sistemelor de operare rulate la peste 1 miliard de dispozitive Apple din întreaga lume. Al treilea candidat (servicii) Eddy Cue (61 de ani) este al treilea candidat, fiind în serviciul companiei din anii 1980. El s-a preocupat de serviciile companiei. Fiind iubitor de mașini Ferrari și sporturi, s-a ocupat de jocurile video, abonamente, iCloud, spațiul de stocare și de modul de căutare. A fost printre puținii directori care l-au întâlnit pe Steve Jobs înainte să moară. Al patrulea candidat (marketing) Greg Joswiak (61 de ani) lucrează de 40 de ani la Apple. El conduce un alt nucleu important al companiei – departamentul de marketing. Având în vedere că produsele Apple nu sunt tocmai ieftine, ‘Joz’ trebuie să capteze interesul publicului și să convingă cât mai mulți oameni să cumpere iPhone-uri. Are un rol major la fiecare lansare anuală a unui nou iPhone și în trenduri. S-a ocupat și cu situații dificile, precum comunicarea cu presa. El trebuie să gestioneze și așteptările clienților la fiecare produs. Sursa Foto: Profimedia Autorul recomandă: iPhone 17, un smartphone „subțire” de criză. Cât costă și ce noutăți tehnice aduce | Au fost anunțate și AirPods Pro 3 și Apple Watch Series 11
Cât va costa iPhone Fold? Prețul real, dedus pe baza listei cu componente

Fubon Research, o companie recunoscută pentru acuratețea predicțiilor despre dispozitive Apple, susține că prețul iPhone Fold va fi în zona de 2399 dolari, semnificativ mai mult decât prețul de 1999 dolari cerut de Samsung pentru Galaxy Z Fold7 și aproximativ dublul prețului unui exemplar iPhone 17 Pro Max. Chiar dacă nu poate fi confirmată în mod direct, estimarea este bazată pe date reale obținute prin analizarea lanțului de furnizori Apple, identificând acele componente destinate viitorului iPhone Fold și notând prețul acestora. Fubon Research consideră că prețul mai mare al iPhone Fold este determinat de costurile materialelor pentru ecranul pliabil, balamale și componentele ușoare. Cu toate acestea, analistul estimează că Apple va vinde 15,4 milioane de unități pentru noul iPhone pliabil, dintre care primele 5,4 milioane de exemplare vor ajunge la noii lor proprietari în cursul anului viitor. Aflată de ani buni în pregătire, lansarea iPhone Fold a fost de atâtea ori amânată de Apple încât mulți au ajuns să se întrebe dacă nu cumva compania americană a abandonat cu totul acest proiect. Cert este că tehnologia există și este folosită cu mare succes de alți producători smartphone. Reticența companiei în a lansa un telefon pliabil probabil că nu este motivată prin argumentul costurilor, ci de oportunitate, Apple dorind să obțină cel mai puternic efect cu putință din următoarea lansare majoră. Și din păcate recenta lansare iPhone Air a arătat că hardware-ul de bună calitate nu e suficient pentru a avea succes. Samsung a arătat că, mai ales pentru telefoane pliabile, optimizările software și funcțiile avansate bazate pe AI sunt cele care fac cu adevărat diferența. Dar dacă alegerea momentului perfect de lansare reprezintă o mare provocare, prețul acestuia nu este nicicum „rocket science”. iPhone Fold va fi scump. Cât de scump? Atât de mult cât pot suporta cei mai înverșunați fani Apple. Dar dacă iPhone Fold va costa cât un MacBook cu dotări peste medie, atunci sigur va fi un produs spectaculos la toate capitolele, nu? Nu neapărat. Fiind un produs de primă generație, îndelung așteptat, sunt șanse mari ca fanii Apple să se îngrămădească să-l cumpere în ciuda prețului piperat și ignorând neajunsurile pe care compania americană va încerca în fel și chip să le ascundă. Coincidență sau nu, Apple promite suport convingător la partea funcțiilor AI asigurate de Apple Inteligence, începând cu următoarea versiune majoră de iOS. Potrivit zvonurilor de până acum, telefonul cu design inspirat de iPhone Air va avea un ecran principal de 7,58 inch fără cută vizibilă și un ecran secundar de 5,8 inch. Aranjamentul de camere foto va fi restrâns, Apple concentrându-se pe o configurație cu una-două lentile pentru camera-spate și o singură cameră frontală, acesta fiind primul iPhone livrat cu o perforație simplă aplicată pe ecran. De asemenea, acumulatorul împărțit pe ambele jumătăți ale carcasei pliabile va oferi o capacitate mai mare decât bateria iPhone 17 Pro Max.
WhatsApp are de acum aplicație dedicată pentru Apple Watch

Actualizată la versiunea 25.34.75, aplicația WhatsApp pentru iOS include de acum și aplicația-companion WhatsApp for Apple Watch, disponibilă oficial pentru toți utilizatorii de smartwath-uri Apple compatibile. Aplicația este compatibilă cu platforma watchOS 10.0 și versiunile ulterioare. Complementând aplicația WhatsApp pentru iPhone, versiunea dedicată pentru Apple Watch permite accesarea directă a unor funcții esențiale de mesagerie, fără să mai scoți telefonul din buzunar: Deschiderea și navigarea prin chat-uri recente. Citirea mesajelor și accesarea istoricului chatului. Trimiterea de răspunsuri rapide, mesaje vocale și utilizarea reacțiilor cu emoji. Primirea notificărilor de apel. Verificarea instantanee a celor mai recente chat-uri și conținut media. Începerea unor noi conversații. Optimizări pentru asociere automată, fără probleme de sincronizare cu iPhone Bine de știut, aplicația WhatsApp pentru Apple Watch nu este complet independentă de iPhone. În schimb, funcționează ca o aplicație însoțitoare, similară versiunii de Wear OS, necesitând o conexiune constantă cu telefonul asociat. Pentru unisi utilizatori, această limitare va părea restrictivă, în sensul că nu voi putea comunica pe WhatsApp folosind Apple Watch, dacă nu ai și telefonul la tine. Totuși, Apple garantează că datele tale rămân criptate oricare ar fi dispozitivul preferat. Actualizarea include, de asemenea, bug fix-uri și optimizări pentru stabilitate, Apple dând asigurări că problemele de sincronizare a aplicației Apple Watch, depistate în etapa de testare beta, au fost complet remediate. Actualizarea este disponibilă acum prin App Store pe dispozitivele iOS. Pentru a începe să folosești WhatsApp pe Apple Watch va trebui să actualizezi WhatsApp la cea mai recentă versiune. În plus, va trebui să asiguri că dispozitivul tău Apple Watch rulează cel puțin versiunea iOS 9.1 mai nouă, indicată fiind versiunea watchOS 10+ și hardware din generația Apple Watch Series 4. Pentru a activa notificările WhatsApp pe Apple Watch, conectează cele două dispozitive activând Bluetooth pe iPhone parcurgând mai întâi în sincronizarea inițială Apple Watch. Apoi accesează setările iPhone pentru activarea permisiunilor pentru notificări WhatsApp și recepționarea notificărilor pe iPhone. Din aplicația Apple Watch, accesezi meniul Notificări și derulezi până la opțiunea Mirror iPhone Alerts, unde trebuie să bifezi WhatsApp. Cu puțin noroc, de aici totul ar trebui să funcționeze perfect.
Galaxy S26 Edge putea fi o bună continuare pentru S25 Edge

Galaxy S25 Edge a fost un deschizător de drumuri, Samsung încercând să arate tuturor că poți avea un smartphone modern și subțire, bun fără să pierzi prea multe dintre dotările esențiale. Iar apoi Apple a arătat că se poate și mai rău, compania americană subțiind și mai mult lista cu specificații, de dragul unui telefon iPhone Air care să arate mai bine. Dar adevărul e că amândouă arată bine, doar că prea puțini sunt interesați să le cumpere. Așa că.. gata cu iPhone Air 2, gata cu Galaxy S26 Edge, revenim la telefoane serioase. Adică, știți voi, cele care-ți atârnă în buzunar și-ți amintesc permanent că ai cheltuit o sumă considerabilă pe un dispozitiv care va fi în mod perpetuu o soluție de compromis. Puteai cumpăra versiune mai compactă din serie, sau pur și simplu un alt telefon, dar l-ai ales pe acesta pentru că știi ce vrei bun iar viziunea ta nu admite compromisuri stupide. Știi tu… Vreau un telefon mai subțire pentru că nu-mi pasă de capacitatea bateriei, sau de poze obținute cu altă cameră foto decât cea principală. Pentru unii funcționează, dar aceștia reprezintă mai degrabă o minoritate, nici Apple și nici Samsung reușind să găsească motivația pentru a continua dezvoltarea acestei serii de telefoane. Adică, dacă poți vinde un telefon cam la fel de scump, pe care oamenii să-l cumpere în număr mare, atunci de ce ai vrea să te împotrivești unui model de business demonstrat deja să funcționeze. Dar hai să aruncăm o privire și asupra a ce putea fi. Galaxy S26 Edge nu doar că a fost planificat, designul și tot ce ține de următorul model Galaxy Edge fiind, probabil, deja finalizate. Doar că acum lipsește motivația financiară, producătorul sud-coreean decizând pur și simplu că e mai sigur și simplu se vândă în schimb Galaxy S26 Plus. Dar asta nu înseamnă că detaliile esențiale despre Galaxy S26 Edge nu au scăpat deja pe internet. Următorul Edge ar fi avut o grosime de 5,5 mm, fiind semnificativ mai subțire decât predecesorul său. Totodată, noul design cu aluzie iPhone ar fi putut atrage mai mulți cumpărători indeciși. Dar nici asta și nici optimizările aduse pentru acomodarea unui acumulator de capacitate mai mare nu au fost până la urmă de ajuns. La fel ca și celelalte modele din serie, Galaxy S26 Edge s-ar fi ales cu memorie RAM mai rapidă și algoritmi și mai sofisticați de post-procesare, care poate ar fi a îndreptat cele mai deranjante limitări ale configurației de camere foto. Chiar dacă nu oferă prea mare consolare pentru fanii Samsung, rivalul iPhone Air se confruntă cu aceleași probleme, fanii Apple preferând pur și simplu altceva. Cum ar fi un iPhone 17 „vanilla” cu mai multe și mai bune camere foto, relativ compact și cu baterie suficientă.
Apple dezvoltă o soluție pentru migrarea de la iPhone la Android care transferă aproape toate datele tale
Apărând ca un fel de pact între doi mari rivali, dar de fapt forțat de legislația europeană împotriva practicilor de monopol, Apple și Google vor pune la dispoziția utilizatorilor instrumentele necesare pentru migrarea de la iPhone la Android și viceversa. De partea Apple, software-ul se numește AppMigrationKit și urmărește simplificarea procesului de transfer al datelor iPhone la noul tău smartphone cu Android. Sub rezerva că acest instrument depinde în bună măsură și de suportul acordat de către dezvoltatorii de aplicații (care ar putea să nu aibă versiuni echivalente de Android disponibile pentru toate aplicațiile tale preferate de iOS), Apple confirmă că va oferi această opțiune în viitorul apropiat. Dacă am trăi într-o lume perfectă, Apple ar spune că e mai bine să câștigi loialitatea utilizatorilor oferindu-le motive să rămână în ecosistemul iOS, decât să-i împiedici prin orice mijloace să încerce și altceva. Dar în cazul de față, aparenta generozitate arătată de compania americană poartă un nume pompos, Digital Markets Act (DMA), legislația europeană creată pentru a oferi condiții de concurență echitabilă între companiile de tehnologie. Spre exemplu „convingând” Apple să dezvolte din propria inițiativă instrumentele software care permit utilizatorilor să se „mute pe Android” cu tot cu setări și conturi de utilizator. Iar ceea ce era doar o promisiune până de curând tocmai s-a materializat zilele trecute, Apple publicând documentația pentru noul său framework AppMigrationKit. Acesta va funcționa pe dispozitive care rulează iOS 26.1 și iPadOS 26.1, permițând dezvoltatorilor să includă și datele aplicațiilor instalate în timpul procesului de migrare. Iar dacă aplicațiile respective au și versiuni echivalente pentru Android, atunci vei putea continua de unde ai rămas fără așa refaci toate setările personalizate anterior, sau să ai probleme cu importarea colecțiilor de fișiere bookmark sau parole salvate. Interesant este că AppMigrationKit pare a fi conceput strict pentru utilizatorii care trec la un dispozitiv non-Apple. „AppMigrationKit acceptă doar migrarea către și de la platforme non-Apple, cum ar fi Android. Sistemul nu utilizează framework-ul pentru migrarea între dispozitive iOS sau iPadOS. Bine de știut, software-ul în forma actuala nu include și aplicații care rulează pe dispozitive cu visionOS sau PC-uri/laptopuri macOS bazate pe Apple Silicon. De reținut, transferul de la iOS la Android va include doar datele acelor aplicații pentru care există versiuni echivalente disponibile pentru ambele platforme, și nici atunci nu poți fi sigur că dezvoltatorul respectiv a colaborat cu Apple pentru înlesnirea acestei operațiuni. Un alt obstacol major este faptul că aplicațiile achiziționate pe iOS vor trebui cumpărate din nou în versiune de Android, chiar dacă te alegi cu aceeași funcționalitate pentru care ai plătit deja. De asemenea, dacă vrei să transferi colecția de muzică pe care o deții sub formă de fișiere salvate în memoria locală a telefonului, nici asta nu e o opțiune. Însă dacă folosești un serviciu de streaming pe bază de abonament, cum ar fi Apple Music sau Spotify, accesul va fi păstrat în baza abonamentului respectiv, rămânând doar să descarci din nou melodiile salvate pentru ascultare offline. Vestea mai puțin bună este pentru cetățenii non-UE: șansele ca Apple să ofere acest serviciu la nivel global sunt aproape de zero.
Apple pierde procesul din Marea Britanie privind comisioanele din App Store

Gigantul tehnologic Apple a pierdut joi un proces important în fața Tribunalului pentru Concurență (CAT) din Londra, fiind acuzat că a abuzat de poziția sa dominantă prin perceperea unui comision de 30% pentru aplicațiile distribuite prin App Store. Procesul, intentat în numele a aproximativ 20 de milioane de utilizatori de iPhone și iPad din Regatul Unit, are o valoare estimată la până la 1,5 miliarde de lire sterline (circa 2 miliarde de dolari), potrivit Reuters. Reclamanta, Rachael Kent, o cercetătoare britanică, a susținut că Apple a obținut „profituri exorbitante” prin excluderea oricărei forme de concurență în distribuția aplicațiilor și a achizițiilor din aplicații. În verdictul său, tribunalul a decis că Apple a abuzat de poziția dominantă prin blocarea concurenței în piața distribuției de aplicații și prin „perceperea unor prețuri excesive și nedrepte” sub forma comisioanelor impuse dezvoltatorilor. Membrii grupului de reclamanți vor primi despăgubiri, însă modul de calcul al daunelor urmează să fie stabilit într-o audiere programată pentru luna viitoare. Într-o reacție oficială, Apple a anunțat că va face apel împotriva deciziei, considerând că aceasta „are o viziune greșită asupra economiei prospere și competitive a aplicațiilor”. „Această hotărâre ignoră modul în care App Store îi ajută pe dezvoltatori să aibă succes și oferă consumatorilor un spațiu sigur și de încredere pentru a descoperi aplicații și a face plăți securizate”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei. Cazul reprezintă primul proces colectiv de acest gen împotriva unui gigant tehnologic care ajunge în instanță în Marea Britanie.
Care sunt cele mai valoroase branduri din lume. Companiile din domeniul tehnologiei domină topul

Interbrands a publicat topul celor mai valoroase companii ale lumii, iar acesta este dominat, de departe, de afaceri din domeniul tehnologiei. În topul de anul acesta, companiile au o valoare combinată de 3.600 de miliarde de dolari, iar nume precum Nvidia și Instagram au crescut rapid ca valoare, în timp ce unele branduri de lux se chinuie să rămână în față, scrie Business Insider. Topul celor mai bune mărci din lume include câteva nume consacrate și câțiva nou-veniți care reprezintă o surpriză. Firma de consultanță Interbrand clasifică anual cele mai valoroase mărci din lume. Lista se bazează pe cercetările companiei privind performanța financiară, rolul pe care marca îl joacă în deciziile de cumpărare și puterea sa pe piață. Valoarea totală a companiilor din clasamentul „Best Global Brands” din acest an este de 3.600 de miliarde de dolari, în creștere cu 4,4% față de valoarea din 2024. Lista este condusă de cinci companii din domeniul tehnologiei, primele trei din anul precedent continuând să domine. Deși primele trei companii și-au asigurat pozițiile, Interbrand a raportat cel mai mare număr de noi participanți din istorie. Producătorul de cipuri Nvidia (locul 15 pe listă) a înregistrat cea mai mare creștere a valorii din istoria de 26 de ani a listei, iar Instagram a intrat pentru prima dată în top 10. Iată brandurile care au ajuns în top 10 în lista Interbrand a celor mai bune mărci la nivel global. Apple – Apple a intrat în top 25 Interbrand în 2008 și a fost clasată pe primul loc în cinci ani. De când a ajuns în fruntea listei, producătorul iPhone și-a menținut poziția. În ciuda locului în fruntea clasamentului, valoarea mărcii Apple a scăzut cu 4%, ajungând la 470,5 miliarde de dolari. Microsoft – Microsoft a crescut cu 10%, ajungând la o valoare a mărcii de 388,5 miliarde de dolari. Amazon – Deși este cunoscut ca un site de comerț electronic, plasarea sa pe listă reflectă puterea sectorului de divertisment datorită Prime Video. Amazon a crescut cu 7%, cu o valoare a mărcii de 319,9 miliarde de dolari. Google – Google a crescut cu 9%, cu o valoare a mărcii de 317,1 miliarde de dolari. Samsung – Compania sud-coreeană a pierdut 10% din valoare față de anul trecut, valorând 90,5 miliarde de dolari în 2025. Toyota – Toyota, marca auto cu cel mai înalt rang, a crescut cu 2%, ajungând la 74,2 miliarde de dolari în 2025. Coca-Cola – Este marca de alimente sau băuturi cel mai bine clasată din listă. Valoarea mărcii sale a scăzut cu 2%, ajungând la 60,1 miliarde de dolari. Instagram a ajuns în top 10 pentru prima dată în 2025, cu o creștere de 27%, ajungând la o valoare a mărcii de 57,3 miliarde de dolari. Clasamentul său este surprinzător, deoarece primele 10 mărci sunt de obicei stabile în clasamentele lor, notează Interbrand. McDonald’s – Brandul valorează anul acesta 53 de miliarde de dolari. Mercedes-Benz este a doua companie auto care își asigură un loc în top 10. Cu toate acestea, valoarea mărcii sale a scăzut cu 15%, la 50,1 miliarde de dolari. Sectorul brandurilor de lux a întâmpinat dificultăți. În acest context, Prada a înregistrat o creștere de 8%. Hermès, brandul de lux cu cea mai rapidă creștere, a înregistrat o creștere de 18% în valoare. Louis Vuitton a pierdut 5% din valoare, iar Gucci iese din top 50. RECOMANDAREA AUTORULUI: Românii domină topul constructorilor. Umbrărescu, locurile 1, 2 și 3 Firmele din zona euro așteaptă îmbunătățirea condițiilor de creditare /Managerii sunt preocupați de INFLAȚIE și de tensiunile comerciale Sursa foto: Colaj GÂNDUL
Dacă-ți cumperi iPhone 17 Pro Max în versiunea Cosmic Orange, acesta ar putea deveni Rose Gold după doar câteva săptămâni de utilizare
Tot mai mulți utilizatori reclamă probleme cu oxidarea finisajului iPhone 17 Pro Max, versiunea Cosmic Orange a telefonului căpătând accente de roz. Deși Apple nu a oferit un răspuns oficial pe acest subiect, versiunea iPhone 17 Pro Max portocalie pare că este una cu ghinion pentru compania americană, tot mai mulți utilizator raportând probleme cu schimbarea treptată a nuanței carcasei, din portocaliu în roz. Problema nu pare că ar fi foarte răspândită, deocamdată, dar cu siguranță provoacă îngrijorare în rândul utilizatorilor. Probabil că schimbarea de nuanță ar fi mai puțin sesizabilă, sau poate chiar dezirabilă pentru acei utilizatori care și-ar fi dorit o ediție Rose Gold a telefonului. Însă contrastul apărut față de capacul aplicat pe spatele telefonului cu siguranță strică efectul estetic, din senzația că ai de a face cu un produs-imitație. Neplăcerile par să aibă legătură cu fenomenul de oxidare, o reacție chimică naturală între aluminiu și aer, care poate declanșa o schimbare de culoare în timp. În cazul smartphone-urilor premium, Apple aplică un strat protector care ar trebui să prevină astfel de reacții. Cu toate acestea, un anumit lot de telefoane par să nu aibă acest strat protector, de unde și reacția și schimbare a culorii ramei din aluminiu. Potrivit imaginilor distribuite pe Reddit , schimbarea de culoare este cel mai vizibilă de-a lungul ramei și partea superioară a insulei foto, acestea fiind de obicei primele zone afectate de uzura specifică folosirii normale. Altfel spus, sunt șanse mari să vedem și mai multe exemplare iPhone 17 Pro Max cu accente „Rose Gold”, pe măsură ce dispozitivele proaspăt ajunse în mâinile utilizatorilor încep să îmbătrânească. Chiar dacă investigația oficială se lasă așteptată, o posibilă explicație pentru această problemă ar putea fi utilizarea anumitor creme de mâni, creme de protecție solară, șervețele umede sau produse de curățare cu acțiune oxidantă. Din păcate, odată ce schimbarea de nuanță a început să se manifeste remediul de urmat este înlocuirea telefonului pe garanție, cu condiția ca Apple să nu încadreze între timp „fenomenul” la categoria semnelor normale de uzură, excluzând remedierea pe garanție.