Donald Trump a participat la forumul de investiții SUA-Arabia Saudită, unde Elon Musk și șeful Nvidia au discutat despre viitorul AI

donald-trump-a-participat-la-forumul-de-investitii-sua-arabia-saudita,-unde-elon-musk-si-seful-nvidia-au-discutat-despre-viitorul-ai

Directorul executiv al Tesla, X și Space X, Elon Musk, și directorul executiv al Nvidia, Jensen Huang, au discutat despre progresele realizate în domeniul Inteligenței Artificiale și al tehnologiei la forumul de investiții SUA-Arabia Saudită din Washington, D.C. Președintele Donald Trump a participat la evenimentul găzduit de ministrul saudit al telecomunicațiilor, Abdullah A. Alswaha, unde doi dintre marii magnați din industria big tech au vorbit despre  A.I., informatica avansată și infrastructura digitală. Elon Musk: Pentru ca civilizația să supraviețuiască, trebuie să mergem în spațiu Elon Musk, directorul Space X, a insistat pe explorarea spațială. Miliardarul crede că singura soluție pentru ca civilizația umană să supraviețuiască pe termen lung este colonizarea altor planete. „Trebuie să ne asigurăm că civilizația va supraviețui, având o arhitectură superioară. Civilizația n-a avut întotdeauna o arhitectură solidă. De fapt, a fost un ciclu de civilizații. Cred că avem o arhitectură superioară, dar nu este ceva garantat. Inteligența Spațială ar putea propulsa tehnologia explorării spațiale. Trebuie să ai sateliți cu AI și putere solară în spațiu. Cât procent din energia Soarelui folosim acum pentru munca noastră? Energia din Univers este IMENSĂ. Pentru a obține ENERGIE într-o cantitate de câteva miliarde de ori mai multă decât găsești pe Pământ, trebuie să te duci în spațiu”, a afirmat Elon Musk. „Cred că sateliții solari cu AI vor fi posibili în mai puțin de 5 ani”, a spus Elon Musk. „Imaginează-ți cât de mici vor fi computerele care vor alimenta acești sateliți”, a spus șeful Nvidia Jensen Huang. „Presupun că Elon va fi mai ocupat datorită AI, eu voi fi mai ocupat datorită AI. Pe termen scurt, aș spune că există toate dovezile că vom fi mai productivi și totuși vom fi mai ocupați.” Musk a mers un pas mai departe, spunând că „predicția mea este că munca va fi opțională – va fi ca și cum ai juca sport sau jocuri video.” Prințul Bin Salman: Vor fi create noi locuri de muncă Evenimentul a avut loc la o zi după vizita de la Casa Albă a prințului moștenitor al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, care a anunțat investiții în valoare de circa 1 trilion de dolari în Statele Unite. „Prin cimentarea istorică a  cooperării noastre economice, am agreat să semnăm pentru proiecte în domenii, incluzând energie, AI, minerale rare și finanțe. Acestea vor contribui la creșterea economică și crearea de noi locuri de muncă”, a declarat prințul. Trump: Suntem cea mai SEXY țară de pe glob „Suntem cea mai SEXY țară de pe glob. Au fost cele mai bune 9 luni pe care le-a putut avea un președinte SUA”, așa și-a început Trump discursul. „Vreau să le mulțumesc prietenilor mei, prințului Mohammed. Ieri, am avut o vizită fenomenală. Sala a fost cam mică, dar credeți-mă, data viitoare vom avea o sală de bal mult mai mare”, a spus președintele, care a reamintit că se ocupă în prezent de renovarea Casei Albe și de lărgirea Sălii de bal. „Arabia Saudită a devenit un aliat major non-NATO. Este o mare realizare. Am semnat un acord strategic istoric ieri. Vom vinde cele mai tari echipamente militare din lume Arabiei Saudite. Le vom oferi tancuri, avioane și armament. Avem o relație bună cu Arabia Saudită. Nu avem o relație bună cu Hussein Barack Obama și cu Joe adormitul. Orientul Mijlociu a fost timp de 20 ani sub nori întunecați. Dar acum vom încheia pacea”, a spus Trump. Trump: Bin Salman a agreat să investească 1 TRILION $ în SUA Președintele a vorbit despre investiții semnificative în domeniul energiei nucleare și în dezvoltarea Inteligenței Artificiale, anunțând că prințul saudit s-a decis să investească 1 TRILION DE DOLARI până la urmă. „Trebuie să săpăm după petrol și gaz ca să construim centrale. De asta am susținut Legea Drill, Baby, Drill!”, a reamintit Trump despre exploatarea petrolului la scară largă în beneficiul energetic al americanilor. Trump: Noul avion F-47 nu poate fi egalat Președintele a lăudat realizările Statelor Unite în domeniul industriei auto,  a infrastructuri, a cipurilor și energiei. Trump a criticat dependența SUA față de producția de semiconductori din Taiwan. Pe de altă parte, l-a lăudat și pe Jensen Huang, șeful Nvidia, întrebându-l cum mai decurge afacerea cu semiconductorii. „Statele Unite sunt mai puternice ca niciodată. Trebuie să fim mai rapizi. Toate țările ne vor rachetele. Tocmai am proiectat noul avion F-47! Este deja în curs de fabricație. Mi se spune că nu poate fi egalat la stealth și viteză”, a dezvăluit Trump. Trump: Extrema stângă a eșuat. Lumea trebuia să se termine acum 20 ani de la încălzirea globală Președintele i-a criticat pe ecologiști. „Lumea trebuia să se ducă de 20 ani. Vă amințiți? Sunt SCHIMBĂRILE CLIMATICE! Extrema stângă tocmai a eșuat. Și chiar au eșuat. Modelele high-tech care au eșuat cu înșelătoriile așa zise „verzi”. Uite, eu sunt pentru MEDIU. Dar ei tot ziceau că e ÎNCĂLZIRE GLOBALĂ. Nu merge cu prostia asta în Arabia Saudită. Au mers apoi pe RĂCIREA GLOBALĂ. Și s-au acoperit prin a folosi cuvintele perfecte SCHIMBĂRILE CLIMATICE. E zăpadă, plouă,  e cald,  sunt SCHIMBĂRILE CLIMATICE care distrug lumea! Ni se spunea acum 20 ani că lumea va arde”. Președintele a glumit, și totodată, a și amenințat că va investiga mișcările și organizațiile ecologiste: „De fapt, lumea e mai rece. Ce să facem cu conspiraționiștii ăștia? Va trebui să-i investigăm imediat! Au provocat ditamai inflația. Acum, ne-am revenit la normal. Acum 9 luni, țara noastră era moartă sub Biden. Dar acum, țara noastră e cea mai SEXY din lume!” Trump: I-aș fi învins pe Washington și Lincoln la alegerile din 2020 dacă nu ar fi izbucnit pandemia de COVID-19 „Avem cele mai multe locuri de muncă pe care le-am avut vreodată în istoria țării noastre. Și trebuie să creăm altele. Avem cea mai tare economie în toată istoria. Țara noastră a suferit din cauza COVID, dar am zdrobit statisticile. Mi s-a spus înainte de pandemie că dacă George Washington și Abraham Lincoln ar reveni din morți, eu i-aș bate cu  25%. Dar ziua următoare a crescut datoria, iar

Donald Trump, atac violent la adresa unei jurnaliste la bordul Air Force One: Taci, scr***o! / Ești o persoană oribilă

donald-trump,-atac-violent-la-adresa-unei-jurnaliste-la-bordul-air-force-one:-taci,-scr***o!-/-esti-o-persoana-oribila

„Taci, scr***o!” și „Ești o persoană oribilă” sunt cuvintele rostite de Donald Trump către două jurnaliste în doar câteva zile. Trump a amenințat chiar marți că va opri emisia ABC News din cauza întrebărilor care l-au enervat. Vinerea trecută, la bordul Air Force One, Donald Trump a fost întrebat despre afacerea Epstein, un caz în care administrația sa are implicare de câteva luni. Vizibil deranjat de acest subiect, președintele a spus că nu știe nimic despre infracțiunile sexuale ale finanțatorului cu care a avut legături timp de mulți ani, scrie Le Figaro. Când jurnalista Catherine Lucey de la Bloomberg l-a întrebat despre refuzul de a publica documentele de anchetă, președintele a oprit-o, s-a apropiat de ea, a arătat cu degetul și a spus: „Taci. Taci, scr***o!”. Acest incident derapant a fost relatat de presa americană marți. Marți, atenția președintelui Donald Trump s-a îndreptat către jurnalista Mary Bruce de la ABC News. „Sunteți o persoană oribilă”, a spus Donald Trump, care a numit ABC News niște „știri false”. Jurnalista tocmai îl întrebase despre afacerile familiei Trump în Arabia Saudită și scandalul Jeffrey Epstein, în timp ce președintele se afla în Biroul Oval cu prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman (MBS). „Este potrivit, domnule președinte, ca familia dumneavoastră să facă afaceri în Arabia Saudită în timp ce sunteți președinte? Este acesta un conflict de interese?”, a întrebat Mary Bruce. Dezvoltatorul saudit Dar Global a anunțat luni un nou parteneriat în Maldive cu Organizația Trump. Compania este condusă din 2016 de Donald Trump Jr. și Eric Trump, doi dintre fiii președintelui. Donald Trump rămâne acționar printr-un trust. „Și Alteța Voastră Regală, serviciile secrete americane au ajuns la concluzia că ați orchestrat uciderea brutală a unei jurnaliste, iar familiile victimelor din 11 septembrie sunt furioase că vă aflați aici, în Biroul Oval. De ce ar trebui poporul american să aibă încredere în dumneavoastră?”, a adăugat Mary Bruce. Mohammad bin Salman a fost acuzat de serviciile de informații americane că ar fi orchestrat asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi în 2018, în timp ce atacurile din 11 septembrie 2001 au fost planificate de Osama Bin Laden, tot saudit. Trump neagă orice acuzație Președintele american Donald Trump a negat orice conflict de interese. „Nu am nicio legătură cu treburile familiei mele. Am lăsat asta în urmă”, a spus Donald Trump. El i-a luat apoi apărarea oaspetelui MBS în cazul lui Jamal Khashoggi. „Prințul nu știa nimic despre asta. Nu trebuie să-l faceți de râs pe oaspetele nostru punându-i o astfel de întrebare”, a adăugat Trump. În ciuda atacurilor la persoană, a negațiilor și insultelor, jurnalista de la ABC News nu s-a lăsat intimidată. A revenit după câteva minute la subiectul Epstein. „Știi, nu întrebarea mă deranjează. Este atitudinea ta. Cred că ești un jurnalist groaznic”, a spus Donald Trump, vizibil deranjat de reluarea subiectului despre dosarele Epstein. „Îți spun ceva. Cred că licența (de difuzare) a ABC ar trebui revocată, pentru că reportajele tale sunt atât de false și eronate”, a mai amenințat Trump.

Trump îl apără pe prințul moștenitor saudit, acuzat de serviciile americane că a ordonat uciderea jurnalistului Khashoggi

trump-il-apara-pe-printul-mostenitor-saudit,-acuzat-de-serviciile-americane-ca-a-ordonat-uciderea-jurnalistului-khashoggi

Donald Trump susține că Mohammed bin Salman „nu știa nimic” despre uciderea lui Jamal Khashoggi, contrazicând raportul serviciilor americane care îl indică drept cel ce a aprobat operațiunea. Președintele american Donald Trump a declarat marți că Mohammed bin Salman (MBS), liderul de facto de la Riad „nu știa nimic” despre uciderea jurnalistului Jamal Khashoggi. Potrivit BBC, afirmația sa contrazice direct raportul serviciilor de informații americane din 2021, care arăta că MBS „a aprobat operațiunea de capturare sau ucidere” a jurnalistului. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței de presă pe care a susținut-o marți la Casa Albă, alături de prințul moștenitor al Arabiei Saudite. Jamal Khashoggi era cetățean saudit și un cunoscut critic al regimului de la Riad. El trăia în Statele Unite și colabora cu Washington Post, fiind ucis în consulatul Arabiei Saudite din Istanbul, în 2018. Cazul Khashoggi, readus în prim-plan de văduva jurnalistului Raportul întocmit de Biroul Directorului Serviciilor Naționale de Informații enumera trei motive pentru care MBS ar fi fost responsabil: controlul total al deciziilor din regat, implicarea consilierilor săi direcți și istoricul său de folosire a „măsurilor violente pentru a reduce la tăcere disidenții”. Moartea lui Khashoggi a revenit în atenție după ce văduva acestuia, Hanan Elatr Khashoggi, a transmis un mesaj dur pe platforma X: „Nu există nicio justificare pentru uciderea soțului meu. Prințul moștenitor a spus că îi pare rău, așa că ar trebui să se întâlnească cu mine, să își ceară scuze și să mă despăgubească”. Întrebat direct despre operațiunea din consulatul saudit din Istanbul, MBS a numit uciderea jurnalistului „dureroasă pentru Arabia Saudită” și „o mare greșeală”. Un trilion de dolari pentru SUA Discuțiile dintre cei doi lideri au vizat însă mai mult decât scandalul Khashoggi. Prințul moștenitor a anunțat majorarea investițiilor saudite în SUA de la 600 de miliarde la un trilion de dolari. „Nu creăm oportunități false ca să mulțumim America sau pe președintele Trump”, a punctat MBS, sugerând că investițiile sunt motivate de interese economice, nu de dorința de a flata Washingtonul”. Normalizarea cu Israelul, condiționată de soluția a două state Liderul saudit a confirmat și dorința țării sale de a se alătura Acordurilor Abraham, dar a condiționat acest pas de „o cale clară către soluția cu două state” în conflictul israeliano-palestinian. Trump a completat că au avut „o discuție foarte bună” pe această temă, abordând temele „o singură țară, două țări… multe lucruri”. De asemenea, în ceea ce privește un tratat de apărare SUA-Arabia Saudită, Trump a spus că părțile „aproape au ajuns” la o înțelegere.

Donald Trump a anunțat că SUA va vinde avioane F-35 Arabiei Saudite

donald-trump-a-anuntat-ca-sua-va-vinde-avioane-f-35-arabiei-saudite

Anunțul a venit în ajunul mult așteptatei vizite la Washington a prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman, prima sa vizită în Statele Unite în mai bine de șapte ani, potrivit AP. „Voi spune că vom face asta”, a spus Trump când a fost întrebat dacă va vinde avioanele Arabiei Saudite. „Vom vinde avioane F-35.” Prințul moștenitor urmează să sosească cu o listă de dorințe care include primirea de asigurări oficiale din partea lui Trump privind definirea domeniului de aplicare al protecției militare americane pentru regat și un acord pentru achiziționarea de avioane de vânătoare F-35 fabricate în SUA, unele dintre cele mai avansate aeronave din lume. Administrația republicană, însă, a fost precaută în a submina avantajul militar calitativ al Israelului față de vecinii săi, mai ales într-un moment în care Trump se bazează pe sprijinul israelian pentru succesul planului său de pace pentru Gaza. O altă preocupare de lungă durată, care a deraiat și o potențială vânzare similară către Emiratele Arabe Unite, este aceea că tehnologia F-35 ar putea fi furată sau transferată cumva către China, care are legături strânse atât cu Emiratele Arabe Unite, cât și cu Arabia Saudită, potrivit unor oficiali ai administrației care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta deliberările interne pe această temă. Saudiții și China, exerciții navale comune Luna trecută, saudiții și China au organizat exerciții navale comune, găzduite de regat. Iar Beijingul a contribuit în 2023 la medierea unui acord între Arabia Saudită și Iran pentru redeschiderea ambasadelor și schimbul de ambasadori pe fondul tensiunilor continue. China a depășit SUA anul trecut ca principal partener comercial al Arabiei Saudite, dar Statele Unite au rămas națiunea favorită a Riadului pentru vânzările de arme.

Patrick de Hillerin îl pune la colț pe Miruță de la Economie

patrick-de-hillerin-il-pune-la-colt-pe-miruta-de-la-economie

Deplasarea ministrului Economiei, Radu Miruță, în Arabia Saudită pe banii arabilor a declanșat un val de reacții în spațiul online. Ultimul pe listă este jurnalistul Patrick André de Hillerin, care ironizează discursul ministrului. Acesta se laudă cu reușite în beneficiul arabilor și poate fi chiar suspectat de trădarea intereselor naționale. Context în care ar fi oportună o demisie, punctează jurnalistul. Costurile vizitei ministrului Economiei, Radu Miruță, în Arabia Saudită ar fi fost suportate de gazde, inclusiv biletele de avion. Detaliile sunt furnizate chiar de Miruță. Ministrul susține că a bifat o serie de reușite ca parteneriate economice cu saudiții, anunţând chiar că a fost promovată o Hotărâre de Guvern prin care o companie de stat a primit licența de exploatare a grafitului. Cine trebuie să exploateze resursele statului – România sau arabii? În postarea sa, editorialistul Gândul atrage atenția că statul român ar trebui să aibă prioritate în exploatarea acestor resurse valoroase de grafit. Jurnalistul critică vizita lui „Miruță-Lavalieră, arogantul ăla gonflat de la Economie”. Ministrul Miruță se autodenunță. Recunoaște că a fost în Arabia Saudită pe banii „arabilor” ca să discute despre investițiile lor în România. Promite să dezvolte domenii schiabile cu banii lor „Miruță-Lavalieră, arogantul ăla gonflat de la Economie, s-a dus în Arabia Saudită pe banii unor posibili investitori în exploatarea grafitului din România. Da, mă, da. Saudiții i-au plătit unui ministru al României transportul, casa și masa ca să discute business cu el, de parcă Miruță ar fi stăpân pe resursele Românei și le-ar putea vinde cui vrea el, când vrea el. Dincolo de faptul că eu cred că resursele trebuie exploatate de către statul român, mai ales cele strategice, nu de către firme private, este absolut strigător la cer ca un ministru să se deplaseze la discuții de afaceri care ating resurse strategice și politici de stat pe banii celor direct interesați. Dacă vreo firmă saudită va câștiga vreo licitație legată de exploatarea grafitului, va fi direct mită”, scrie Patrick de Hillerin. „Nu spun că e caz de pușcărie (în alte țări ar fi), dar de demisie/demitere sigur e” Jurnalistul critică tonul populist al mesajelor ministrului la revenirea din Arabia Saudită și punctează că ar fi cazul să își dea demisia. „Din populismul ăsta penibil conform căruia nu mai cheltuim banii românilor pe deplasări, s-a ajuns ca un ministru să se pună în poziția de beneficiar de bunuri și servicii din partea cuiva interesat de resursele României. Este absolut inacceptabil. Oricum, România nu trebuie să vândă „dreptul de explaotare”, pe o redevență cel ami probabil ridicolă, ci ar trebui să vândă, pe bani buni, produsul finit. În al doilea rând, grafitul fiind la mare căutare în industria bateriilor, nu e nevoie ca Miruță-Lavalieră să se ducă să caute cumpărători prin lumea arabă, ci era suficient să anunțe că vom avea grafit de vânzare și veneau cumpărătorii la București. Nu te duci tu, ditamai ministrul, acasă la ăia care au interese aici (să zicem că ar fi fost vorba doar de oile și vacile de la noi pe care le cumpără Arabia Saudită), pe banii lor, să-i rogi să le faci niște servicii și înlesniri. Nu spun că e caz de pușcărie (în alte țări ar fi), dar de demisie/demitere sigur e”, încheie Patrick de Hillerin. RECOMANDĂRILE AUTORULUI

Cel mai lung drum drept din lume. Șoferii nu învârt volanul pe o distanță de 240 de kilometri

cel-mai-lung-drum-drept-din-lume.-soferii-nu-invart-volanul-pe-o-distanta-de-240-de-kilometri

Un drum din Arabia Saudită deține recordul mondial pentru cel mai lung drum drept de pe planetă. Acesta are lungimea uimitoare de 240 de kilometri, potrivit Express. Drumul se numește Autostrada 10 și leagă Haradh de Al Batha. Construită inițial pentru Regele Fahd în mijlocul deșertului Rub Al-Khali, autostrada deține recordul Guinness pentru cea mai lungă porțiune de drum drept fără viraj din lume. Practic, șoferii pot parcurge aproximativ 240 de kilometri fără a întoarce volanul. Inițial a fost un drum privat care făcea legătura cu Autostrada 95 din vestul Arabiei Saudite. Șoseaua nu are nici pante și poate fi parcursă în aproximativ două ore. Autoritățile locale avertizează față de depășirea limitei de viteză sau a conducerii imprudente pe șosea, deoarece terenul monoton și lipsa curbelor pot induce șoferilor un fals sentiment de siguranță. Șoseaua dreaptă nu este singurul exemplu al obsesiei Arabiei Saudite pentru arhitectura liniară. Recent, țara a început lucrările la un „oraș inteligent” care va fi construit în provincia Tabuk. La final, orașul Neom, cunoscut și sub numele de Linia, ar trebui să aibă 110 mile și să fie format din două blocuri drepte extrem de lungi. Ideea aparține prințului moștenitor saudit Mohammed bin Salman, care speră să scape țara din Orientul Mijlociu de dependența de combustibilii fosili și să creeze o nouă economie bazată pe știință și agrement.

Radu Miruță, întâlnire oficială cu prințesa Sara Al Saud: România trebuie să își extindă relațiile economice dincolo de Uniunea Europeană

radu-miruta,-intalnire-oficiala-cu-printesa-sara-al-saud:-romania-trebuie-sa-isi-extinda-relatiile-economice-dincolo-de-uniunea-europeana

Discuțiile au vizat consolidarea relațiilor economice bilaterale și identificarea de noi oportunități de cooperare între România și Arabia Saudită. Potrivit ministrului Economiei, întâlnirea cu prințesa Sara Al Saud reprezintă un pas important în direcția extinderii parteneriatelor României dincolo de spațiul Uniunii Europene. „România trebuie să își extindă relațiile economice și dincolo de granițele Uniunii Europene. Avem resurse valoroase, competențe reale și parteneriate care merită construite cu încredere”, a declarat Radu Miruță. Radu Miruță: „Diplomația economică nu este despre vizite simbolice, ci despre decizii curajoase” Într-o postare pe pagina sa de Facebook, Radu Miruță a relatat cum a decurs prima interacțiune cu prințesa Sara Al Saud, care a avut loc telefonic, după ce ministrul nu a putut participa la Adunarea Națiunilor Unite pentru Turism, organizată la Riyadh. „Recunosc că am crezut că este o glumă, dar am descoperit o persoană caldă, fermă și extrem de bine ancorată în realitățile economice ale regiunii. Mă bucur că acel apel telefonic a deschis un canal de dialog direct și productiv”, a spus ministrul Economiei. România, deschidere economică spre Orientul Mijlociu Întâlnirea dintre Radu Miruță și prințesa Sara Al Saud este parte a eforturilor Guvernului României de a dezvolta diplomația economică și de a atrage noi investiții străine. Ministrul a subliniat că „diplomația economică nu este despre vizite simbolice, ci despre dialog autentic, deschidere și decizii curajoase, în interesul României”.

Simona Halep, experiență de neuitat la arabi: E prima dată pentru mine

simona-halep,-experienta-de-neuitat-la-arabi:-e-prima-data-pentru-mine

Simona Halep (34 de ani) trăiește o experiență de neuitat la arabi, unde se desfășoară Turneul Campioanelor (WTA Finals), iar fostul lider mondial este ambasador al competiției. Halep s-a retras din activitate la începutul acestui an, după turneul WTA 250 de la Cluj, iar acum a fost invitată la Riad, unde a reprezentat grupa Serenei Williams. Prezentă la Riad, unde are loc a doua ediție consecutivă a Turneului Campioanelor, Simona Halep are parte de o experiență de neuitat, demnă de statutul unui fost lider al tenisului mondial. În prima zi a turneului care reunește cele mai bune opt jucătoare ale lumii, Simona Halep a înmânat trofeul pentru numărul 1 mondial jucătoarei Aryna Sabalenka, care s-a aflat pe această poziție și în 2024, însă momentul a stârnit discuții controversate în spațiul public. În cea de-a doua zi a turneului, Simona Halep a avut o nouă misiune, aceea de a da cu banul, la începutul meciului dintre Coco Gauff, deținătoarea trofeului WTA Finals, și Jessica Pegula. „E prima dată pentru mine când arunc moneda!”, a scris Simona Halep pe contul său de Instagram. Postarea sa a fost primită cu entuziam de cei care o urmăresc pe social media. „Simona, o prezență frumoasă ca întotdeauna”, a scris un internaut. „Câtă bucurie pentru noi să te vedem acolo unde ți-a fost mereu locul. Și pe lângă toate, vreau să îți spun că pe zi ce trece ești tot mai frumoasă”, a scris un altul. Un alt intenaut a remarcat un aspect interesant al prezenței Simonei Halep la tragerea la sorți. „E ceva! Simona lângă două jucătoare mari, care totuși nu au câștigat niciodată împotriva ei, iar ea face aruncarea banului pentru ele. Simona este incredibilă, o legendă a sportului!”, a scris internautul. Simona Halep, finalistă la Turneul Campioanelor Simona Halep a participat la Turneul Campioanelor în perioada 2014-2017 și 2019. La prima sa prezență, Simona Halep a reușit o victorie importantă împotriva legendarei Serena Williams, de care a trecut în grupe, scor 6-0, 6-2, dar în fața căreia a pierdut finala, cu 3-6, 0-6. Halep a reușit doar două victorii din cele 12 meciuri directe cu Williams: cea din grupele WTA Finals și cea din finala Wimbledon 2019, scor 6-2, 6-2, când obținea cel de-al doilea Grand Slam al carierei, după Roland Garros 2018.

Afacere de 50 de miliarde de dolari. Șeicii din Arabia Saudită vor să cumpere EA Sports, creatoarea celebrului joc FIFA

afacere-de-50-de-miliarde-de-dolari.-seicii-din-arabia-saudita-vor-sa-cumpere-ea-sports,-creatoarea-celebrului-joc-fifa

Trei consorții din Arabia Saudită, între care și Fondul Public de Investiții (PIF), sunt gata să plătească 50 de miliarde de dolari într-o afacere care să cuprindă achiziția EA Sports, celebra companie care a creat, printre altele, jocul FIFA. Șeicii din Arabia Saudită vor să dea astfel o nouă lovitură de imagine, după ce au reușit să își asigure organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2034. EA Sports ar putea ajunge în posesia șeicilor din Arabia Saudită! Creatorii jocului FIFA vor primi colosala sumă de 50 de miliarde de dolari Șeicii din Arabia Saudită continuă să aibă bani cu nemiluita și să investească masiv în sport, pe care vor să îl transforme într-o adevărată cultură la nivelul țării. După ce au reușit revoluționeze liga internă de fotbal cu transferuri care mai de care mai răsunătoare, precum Cristiano Ronaldo, Karim Benzema, Sadio Mane, Joao Felix și așa mai departe, șeicii au mai dat o lovitură imensă în finalul anului trecut. Campionatul Mondial de fotbal din 2034 va fi organizat în Arabia Saudită și promite să fie „cel mai tare din istorie”, după cum l-a promovat chiar Cristiano Ronaldo. Pe de altă parte, Arabia Saudită construieşte o stațiune de schi în deşert, cu zăpadă artificială, care va costa nu mai puțin de 14 miliarde de euro. Și exemplele cu privire la investițiile arabilor în sport pot continua aproape la nesfârșit. Mai nou, șeicii ar fi decis să își creeze o imagine și în zona de sporturi electronice, iar cea mai bună soluție pentru a reuși acest lucru este să cumpere un brand deja consacrat pe piață. Potrivit Sportal.blic.rs, trei consorții din Arabia Saudită, între care și Fondul Public de Investiții, ar fi început negocierile pentru o eventuală preluare a companiei Electronic Arts, cunoscută și drept EA Sports. Este vorba despre societatea care a creat celebrul joc FIFA, în prezent denumit FC. Conform sursei citate, discuțiile dintre cele două părți au ajuns într-un punct atât de avansat încât un acord ar putea anunțat în spațiul public de pe o zi pe alta. Ginerele lui Donald Trump, implicat și el în afacere Așa cum am precizat deja, în negocieri este implicat Fondul Public de Investiții din Arabia Saudită, plus alte două consorții, anume Silver Lake și Affinity Partners. Potrivit sursei menționate anterior, din conducerea ultimului consorțiu face parte și Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump. „Odată cu achiziția EA, Arabia Saudită ar avea putere digitală asupra celui mai popular sport din lume. În plus, Cupa Mondială Esports este deja organizată la Riyadh din 2024 și pune la bătaie un fond de premii de 70 de milioane de dolari. Și, nu în ultimul rând, saudiții dețin și ESL Gaming GmbH (n.r. – una dintre cele mai renumite companii din esports), din Germania. Așadar, în curând ar putea cuceri inimile tuturor pasionașilor de fotbal”, se arată pe Sportal.blic.rs.

Pakistanul și Arabia Saudită au semnat un acord de apărare mutuală

pakistanul-si-arabia-saudita-au-semnat-un-acord-de-aparare-mutuala

Islamabadul, care deține arma nucleară și a traversat acum patru luni cea mai gravă confruntare de decenii cu vecinul său indian, a semnat miercuri cu Riad acest acord, care prevede că „orice agresiune împotriva uneia dintre cele două țări va fi considerată o agresiune împotriva ambelor”, potrivit agenției oficiale de presă saudite SPA. Acordul a fost semnat cu prilejul vizitei de stat de miercuri la Riad a prim-ministrului pakistanez Shehbaz Sharif, care s-a întâlnit cu prințul moștenitor și conducătorul de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman. Anunțul intervine după loviturile israeliene din 9 septembrie vizând Hamasul, un atac fără precedent care a zguduit Qatarul și a tensionat regiunea bogată a Golfului, care până acum conta pe protecția militară a Washingtonului, aliatul său istoric. Deși Riadul caută să își diversifice alianțele, apropierea de Islamabad, care iese dintr-un conflict cu New Delhi, nu șterge legăturile comerciale majore ale Arabiei Saudite cu India, o altă putere nucleară. India, unul dintre cei mai mari importatori de petrol brut din lume, acoperă peste 85% din necesarul său prin furnizori străini, dintre care Irak și Arabia Saudită au reprezentat împreună 45% din importurile indiene de țiței în 2024. Ultimul semn al echilibrului diplomatic saudit: în timpul recentului conflict dintre India și Pakistan, rivali de la independența lor și de la dureroasa lor divizare din 1947, Riadul s-a străduit să joace un rol de mediator.