Super agenția de stat AMEPIP, care controlează toate companiile de stat, are o nouă conducere

super-agentia-de-stat-amepip,-care-controleaza-toate-companiile-de-stat,-are-o-noua-conducere

Guvernul a selectat joi, un președinte și doi vicepreședinți ai Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP). Instituția va fi condusă de Anișoara Ulcelușe-Pîrvan, iar în funcțiile de vicepreședinți au fost numiți Bogdan-Codruț Stănescu și Oana-Mihaela Petrescu, fost CEO al Blue Air.  Deși recrutarea la Hidroelectrica a eșuat, compania clujeană ARC Consulting a reușit să rezolve recrutarea la AMEPIP. Gândul a scris despre compania în cauză că are zeci de contracte cu statul, majoritatea pe consultanță sau resurse umane. Datele Termene.ro arată că firma de recrutare are zeci de contracte de achiziții directe cu mai multe entități ale statului, de la companii precum Hdiroelectrica, CE Oltenia, Primăria Reghin sau Mediaș. Agenția pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP) este insituția din „centrul guvernului” care urmărește aplicarea regulilor de guvernanță corporativă la întreprinderile publice și monitorizează performanța acestora. Numirile la super agenția care controlează companiile de stat din România vin pe fondul presiunii de a închide un jalon din PNRR privind guvernanța corporativă a companiilor de stat. Comisia Europeană a achitat doar 1,279 mld. euro din cererea de plată numărul 3 aferentă PNRR, iar 869 mil. euro sunt suspendate de la plată. Guvernul are timp la dispoziție să ia măsurile necesare până vineri, 28 noiembrie, pentru a recupera acești bani. Din suma oprită de la plată, 330 mil. euro sunt suspendate pentru că nu au fost selectați noii șefi ai AMEPIP, conform normelor solicitate de CE. Cum arată noua conducere AMEPIP Președinte a fost numită Anișoara Ulcelușe-Pîrvan, care a ocupat anterior funcția de Head of Unit la departamentul Grant Management & Amendments Coordination din cadrul European Research Council Executiv Agency. Unul dintre cei doi vicepreședinți este economista Oana-Mihaela Petrescu care a deținut funcții de conducere la Blue Air din 2018 până în 2022. Al doilea vicepreședinte este Bogdan-Codruț Stănescu, care a avut mai multe funcții în structurile de stat. Ultima funcție deținută a fost cea de director general la Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie (SAPE). Acesta a fost director timp de 6 ani, până când a fost demis în primăvara aceasta, la solicitarea ministerului energiei, după ce a apărut un raport al Curții de Conturi care a scos la iveală un prejudiciu de peste 72. mil lei după achiziția unor măști. RECOMANDAREA AUTORULUI: Recrutarea șefului Hidroelectrica, cea mai importantă companie pentru securitatea energetică a României, lăsată pe mâna unei agenții abonate la contracte cu statul. Un finalist din cursă are o istorie lungă cu Rusia Eșec la recrutarea șefilor Hidroelectrica. Gândul a dezvăluit că recrutarea capilor Hidro, cea mai importantă companie pentru securitatea energetică a României, a fost lăsată pe mâna unei agenții abonate la contracte cu statul