Infecția urinară, cea mai frecventă infecție bacteriană la copii
Infecția tractului urinar (ITU) reprezintă cea mai frecventă infecție bacteriană la copiii cu vârsta < 2 ani și 4,1-7,5% dintre cauzele de febră pentru copiii care se prezintă într-un un serviciu de pediatrie. ITU poate să survină atât la copiii cu un tract urinar normal, cât și la cei cu anomalii anatomice/funcționale. Incidența și prevalența variază în funcție de vârstă și de sex: incidența anuală este de 1,7/1000 la băieți și 3,1/1000 la fete; prevalența generală la pacienții de vârstă pediatrică simptomatici este de 7,8%; este mai frecvent întâlnită la băieței în primul an de viață (rap sex masculin/sex feminin = 2,8-5,4/1), pentru ca după împlinirea vârstei de 1 an să fie de 10 ori mai frecventă la fetițe (raportul sex masculin/sex feminin = 10/1); 20,1% dintre băieții necircumciși pot prezenta o ITU în primul an de viață, comparativ cu 2,4% dintre băieții circumciși; la fetițe, prima infecție urinară are 2 vârfuri de incidență: în perioada de sugar și odată cu începerea deprinderii micțiunii la toaletă. Etiologia infecției urinare este reprezentată de flora enterobacteriacee care se găsește în colon. Escherichia coli se găsește în 75-90% dintre ITU; Klebsiella pneumoniae, Proteus mirabilis, dar și E. Coli sunt frecvent implicate în producerea ITU la băieții cu vârsta < 1 an; la pacienții cu malformații reno-urinare pot apărea ITU produse de bacterii cu virulență scăzută, condiționat-patogene: Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus aureus sau epidermidis, Haemophilus influenzae, Streptococcus de grup B; la pacienții polispitalizați, precum și la cei care prezintă instrumentarea căilor urinare (catetere J-J, catetere vezicale) pot să apară infecții nosocomiale cu Serratia marcensens, Proteus spp, Pseudomonas aeruginosa; adenovirusul (serotipurile 11 și 21) este frecvent întâlnit în producerea cistitei acute hemoragice, manifestate prin hematurie francă, persistentă în medie 4-5 zile și este mai frecvent întâlnită la băieți; uretritele manifestate clinic doar prin disurie și biologic prin piurie sterilă, apar la adolescenți și pot fi produse de Chlamydia trahomatis, Ureaplasma urealyticum. Factorii de risc și cei favorizanți frecvent întâlniți în practică: sexul feminin; băieții necircumciși; refluxul vezico-ureteral (RVU) – factor de risc pt pielonefrita acută, nu pentru cistită; uropatiile obstructive (prin staza urinară asociată); vezica neurogenă (prin prezența reziduului urinar post-micțional); instrumentarea uretrei (cateter vezical, endoscop); bacteriile enteropatogene dotate cu fimbrii; litiaza reno-urinară; constipația (impactarea rectului cu materii fecale poate genera disfuncție vezicală); disfuncțiile micționale manifestate clinic prin incontinență urinară diurnă și/sau nocturnă coalescența de mici labii la fetițe (cauză a micțiunii vaginale); antrenamentul incorect la toaletă pentru obținerea micțiunii voluntare; folosirea incorectă a hartiei igienice dinspre anus spre uretră la fetițe; igiena precară a organelor genitale externe; obezitatea; hidratarea insuficientă; baia cu spumă; lenjeria și îmbrăcămintea strâmtă; infestarea cu oxiuri; activitatea sexuală la adolescente; sarcina la adolescente. Diagnosticul precoce și tratamentul corect instituit și urmărit sunt importante pentru un management corect al acestei afecțiuni și pentru evitarea recidivelor. Pentru programarea unei consultații, aveți la dispoziție numărul 0232 920, Call Center Arcadia. www.arcadiamedical.ro Dr. Codruța Iliescu, medic primar Pediatrie, Nefrologie pediatrică, Arcadia Please follow and like us:
Tusea, simptom frecvent al afecțiunilor respiratorii
Tusea este unul dintre cele mai comune simptome care îi determină pe pacienți să se prezinte la medic. Deși poate fi considerată un reflex banal, tusea are o importanță majoră în diagnosticul diverselor afecțiuni respiratorii. Clasificarea tusei Tusea poate fi clasificată după durata și caracteristicile asociate, oferind indicii despre cauzele subiacente. În funcție de durată, tusea poate fi: 1. Tuse acută (sub 3 săptămâni) Cel mai adesea este asociată cu infecții virale ale căilor respiratorii superioare, cum ar fi: – răceala comună (rinofaringita acută); – laringita acută; – traheobronșita. Tusea poate fi însoțită de simptome precum febră, congestie nazală, durere în gât sau secreții nazale. 2. Tuse subacută (3-8 săptămâni) Apare adesea după infecții virale respiratorii și poate fi legată de o inflamație prelungită a căilor respiratorii. Exemplele includ: – tusea postvirală; – Bordetella pertussis (tusea convulsivă), care se manifestă prin episoade de tuse spasmodică. 3. Tuse cronică (peste 8 săptămâni) Este un simptom al afecțiunilor persistente sau recurente, cum ar fi: – astmul bronșic: caracterizat de tuse uscată, frecvent nocturnă sau asociată cu efortul fizic; – boala de reflux gastroesofagian (BRGE): tusea este adesea însoțită de arsuri retrosternale și este mai accentuată după mese sau în poziția culcat; – rinita alergică sau sindromul de picurare postnazală: se manifestă prin tuse productivă dimineața, din cauza acumulării de mucus în timpul nopții; – bronșita cronică: asociată cu o tuse productivă persistentă, mai frecventă la fumători. În funcție de caracteristicile tusei și semnificația acestora, tusea poate fi: 1. Tuse uscată Este frecvent asociată cu iritația căilor respiratorii superioare (ex. faringita). Poate fi un semn al astmului, al pneumoniei interstițiale sau al unei reacții adverse la medicamente (ex. inhibitori ai enzimei de conversie). 2. Tuse productivă Sugerează prezența secrețiilor în căile respiratorii și este comună în bronșite acute sau cronice, pneumonii și infecții bacteriene. Culoarea sputei poate oferi indicii diagnostice: sputa galben-verzuie indică o infecție bacteriană, iar cea albicioasă este specifică infecțiilor virale. 3. Tuse nocturnă Apare frecvent în astm, insuficiență cardiacă congestivă sau în sindromul de picurare postnazală. 4. Tuse convulsivă Este caracteristică afecțiunii respiratorii denumite tuse convulsivă (pertussis) și apare mai ales la copii. 5. Tuse hemoptizică (cu sânge) Este un semnal de alarmă și poate sugera afecțiuni grave precum tuberculoza, cancerul pulmonar sau embolia pulmonară. Cauzele tusei În funcție de sistemul afectat, afecțiunile care cauzează tuse sunt: – căile respiratorii superioare: rinofaringită, sinuzită, rinită alergică, corp străin; – căile respiratorii inferioare: bronșită, pneumonie, astm, boală pulmonară obstructivă cronică (BPOC), tuberculoză; – cauze extrapulmonare: boala de reflux gastroesofagian, insuficiență cardiacă, afecțiuni neuromusculare, alergii. Abordarea diagnostică Evaluarea tusei începe cu o anamneză detaliată și un examen clinic complet. Factorii importanți includ: – durata și caracteristicile tusei; – asocierea cu alți factori (febră, scădere în greutate, durere toracică); – contextul (expunere la alergeni, fumat, istoric de călătorii). Investigarea poate include: examen ORL, examen pneumologic și radiografie toracică, teste alergologice, endoscopie digestivă pentru suspiciunea de BRGE. Tusea este un simptom comun, dar diversitatea cauzelor și caracteristicilor sale o transformă într-un instrument valoros de diagnostic. Managementul eficient necesită identificarea cauzei subiacente, evitarea factorilor declanșatori și instituirea tratamentului adecvat. Consultarea medicului specialist este esențială pentru un diagnostic corect și o gestionare optimă a simptomului. Pentru programări, pacienții au la dispoziție numărul de telefon 0232 920, Call Center Arcadia. Dr. Mădălina Bobeică, medic primar ORL, Arcadia Please follow and like us: