Vești proaste pentru ucraineni. SUA ar putea trimite armele destinate Ucrainei în Orientul Mijlociu
Americanii se gândesc să trimită armele destinate Ucrainei în Orientul Mijlociu, potrivit Washington Post. O decizie nu a fost luată. Printre opțiuni se numără amânarea livrărilor către Ucraina și redirecționarea completă a unora dintre arme. Publicația americană notează că o astfel de decizie este legată de faptul că Washingtonul consumă cu viteză stocurile de arme în timpul războiului din Orientul Mijlociu. Trei surse au declarat că printre armele pe care SUA le-ar putea redirecționa se numără rachetele interceptoare pentru sisteme de apărare aeriană comandate în cadrul programului PURL. Acest program prevede achiziționarea de arme americane pentru Ucraina folosind fonduri de la alte țări membre NATO. De la începutul operațiunii SUA și Israelului în Iran, capitalele europene au fost îngrijorate de faptul că Washingtonul epuizează rapid muniția. Luna trecută, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat că, din cauza lipsei de rachete interceptoare pentru sistemele Patriot, lansatoarele ucrainene au rămas goale în ianuarie și nu au putut respinge atacurile rusești.
Interdicția privind portul de arme în public, declarată neconstituțională în California

Un complet de la Curtea de Apel din SUA, cu sediul în San Francisco, a decis în favoarea unui proprietar de armă, hotărând că interdicția statului privind portul de armă la vedere în comitatele cu peste 200.000 de locuitori a încălcat dreptul de a deține și purta arme, garantat prin al doilea amendament al Constituției SUA, potrivit The Guardian. Aproximativ 95% din populația Californiei, care are unele dintre cele mai stricte legi privind controlul armelor de foc din țară, locuiește în comitate de această dimensiune. Judecătorul american Lawrence VanDyke, numit în funcție de Donald Trump, a declarat că legea statului condus de democrați nu poate fi susținută de decizia Curții Supreme a SUA din 2022 privind dreptul de a deține arme. Decizia respectivă, în cazul New York State Rifle & Pistol Association v Bruen, a fost emisă de o majoritate conservatoare de 6 voturi la 3 și a stabilit un nou test legal pentru restricțiile privind armele de foc. Testul prevedea că armele trebuie să fie „conforme cu tradiția istorică a acestei națiuni de reglementare a armelor de foc”. Statul a interzis pentru prima dată dreptul de a purta arme de foc în public prin Legea Mulford din 1967, parțial ca reacție la patrulele armate ale partidului Panterele Negre.
Curtea germană respinge cererea de suspendare a exporturilor de arme către Israel

Curtea Administrativă din Berlin a respins, miercuri, cererile de suspendare a exporturilor de arme germane către Israel. Cererile au fost formulate de mai mulți palestinieni: unul de către un cetățean german naturalizat, iar celălalt de către tatăl său din Gaza și alți co-reclamanți, scrie Deutsche Welle. Scopul principal al cererilor formulate era oprirea tuturor exporturilor viitoare de arme până la încheierea procesului de încetare a focului și a negocierilor de pace în Orientul Mijlociu. Cei care au solicitat suspendarea exporturilor de arme germane către Israel au susținut că aprobarea exporturilor de către guvern contravine angajamentelor asumate de Berlin în temeiul dreptului internațional umanitar. Motivarea Curții Într-un comunicat de presă publicat miercuri seara, Curtea Administrativă de la Berlin a declarat că ambele cazuri au fost respinse din motive procedurale. Curtea motivează că solicitarea ar fi necesitat o situație în care era probabil ca Germania să exporte arme către Israel, încălcând angajamentele sale în materie de drepturile omului în viitorul apropiat. „În prezent, nu se preconizează că acest lucru se va întâmpla. Guvernul federal și-a modificat în mod explicit politica de aprobare a livrărilor de arme de război către Israel”, motivează Curtea. Cererile de suspendare vin după mai multe încercări anterioare eșuate de a obține măsuri de urgență pentru a opri exporturile de arme. Promisiunea făcută de Merz În urma atacului Hamas din 7 octombrie 2023 asupra Israelului, guvernul german a decis să intensifice și să acorde prioritate examinării și aprobării exporturilor de arme către Israel. În luna august a acestui an, cancelarul german Friedrich Merz anunța că Berlinul va suspenda temporar aprobarea exportului de arme care ar putea fi utilizate în Gaza, ca răspuns la abordarea din ce în ce mai agresivă din partea forțelor israeliene la acel moment. Totuși, luna următoare, guvernul german a aprobat exportul de echipament militar în valoare de cel puțin 2,46 milioane de euro, după cum reiese dintr-un răspuns la o întrebare parlamentară adresată de Partidul de Stânga din opoziție.
Justiţia olandeză respinge cererea de interzicere a vânzărilor de arme către Israel

Curtea de Apel din Haga a respins joi un proces intentat de organizaţia Al-Haq şi alte grupuri pentru drepturile omului, care solicitau o interdicţie totală a exporturilor de arme olandeze către Israel. Judecătorii au admis că există „un risc real şi grav” ca armele livrate să fie folosite în comiterea de atrocităţi în Fâşia Gaza, dar au decis că nu este rolul instanţei „să impună statului ce măsuri să adopte” pentru a preveni astfel de încălcări. Cazul a fost iniţial depus în decembrie 2024, dar a fost pierdut de reclamanţi şi reluat ulterior în apel, potrivit Al Jazeera. Activiştii au argumentat că exporturile olandeze contribuie la crime de război şi la posibile acte de genocid împotriva populaţiei civile palestiniene. Deşi instanţa a recunoscut gravitatea situaţiei umanitare din Gaza şi a invocat riscuri serioase pentru drepturile omului, a concluzionat că deciziile privind politica externă şi exporturile militare ţin exclusiv de competenţa guvernului. Decizia a fost criticată de grupurile pentru drepturile omului, care au acuzat Olanda că se face complice la violenţele din Gaza prin refuzul de a opri comerţul cu arme către Israel.
Curtea Supremă a SUA va decide dacă persoanele care consumă regulat marijuana pot deține legal arme
Curtea Supremă a Statelor Unite a anunțat luni că va examina dacă persoanele care consumă în mod regulat marijuana pot deține legal arme de foc, o decizie care ar putea redefini limitele dreptului la armament în contextul legalizării parțiale a canabisului în multe state americane. Administrația președintelui Donald Trump a cerut instanței să reînvie cazul unui bărbat din Texas, Ali Danial Hemani, acuzat de o infracțiune federală după ce autoritățile au găsit o armă în locuința sa, iar el a recunoscut că este consumator frecvent de marijuana, potrivit AP. Departamentul Justiției a făcut apel după ce Curtea de Apel a SUA pentru al 5-lea circuit a decis că legea federală care interzice posesia de arme consumatorilor de droguri ilegale este neconstituțională. Guvernul susține însă că restricția este justificată, deoarece consumatorii de droguri reprezintă un risc semnificativ pentru siguranța publică. În sprijinul cazului, procurorii au menționat că FBI a descoperit în locuința lui Hemani o armă și o cantitate mică de cocaină, în timpul unei anchete legate de posibile legături cu Iranul, acuzații pe care apărarea le consideră irelevante. Avocații lui Hemani susțin că legea, redactată în termeni foarte largi, îi expune pe milioane de americani la riscul unor încălcări tehnice, în condițiile în care aproximativ 20% dintre cetățeni au consumat canabis cel puțin o dată, potrivit datelor guvernamentale. Deși aproape jumătate dintre statele americane au legalizat consumul recreativ de marijuana, aceasta rămâne ilegală la nivel federal.
SUA și Mexic lansează o inițiativă comună pentru combaterea traficului transfrontalier de arme

Anunțul a fost făcut în cadrul reuniunii inaugurale a Grupului de implementare a securității SUA-Mexic, format la începutul acestei luni în timpul vizitei secretarului Rubio în Mexic, cu scopul de a intensifica acțiunile comune împotriva traficului de droguri și contrabandei cu arme. Ca parte a noii inițiative, Mexicul va extinde utilizarea instrumentelor de urmărire ale SUA, precum eTrace și tehnologia de imagistică balistică, la toate cele 32 de state, în timp ce ambele țări vor intensifica investigațiile comune, urmăririle penale și schimbul de informații, a declarat departamentul, potrivit Reuters. Inițiativa prevede, de asemenea, investigații bilaterale mai aprofundate, mai multe urmăriri penale și intensificarea inspecțiilor SUA pentru a opri contrabanda cu arme către sud, un factor cheie al violenței cartelurilor din Mexic. „Pentru prima dată, SUA și Mexic pun în aplicare inspecții comune, schimbul de informații în timp real și investigații extinse pentru a opri armele care alimentează cartelurile. O cooperare istorică pentru a proteja ambele națiuni”, a declarat ambasadorul Statelor Unite în Mexic, Ronald Johnson, pe rețelele de socializare.
RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 716. SUA plănuiesc să vândă Israelului arme de 6,4 miliarde de dolari
Administrația Trump solicită aprobarea Congresului pentru a vinde Israelului echipamente militare și arme în valoare de 6,4 miliarde de dolari, afirmă surse citate de Reuters. Informația privind vânzarea de arme vine cu doar câteva zile înainte ca liderii mondiali să se reunească la New York, pentru sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU. Consiliul de Securitate al ONU urmează să organizeze o reuniune la nivel înalt pe tema situației din Fâșia Gaza. De la elicoptere de atac la vehicule de asalt Armata israeliană a anunțat că și-a extins operațiunile în orașul Gaza și a bombardat infrastructura Hamas. Între timp, palestinienii strămutați, marcați de atacurile asupra lor, declară că situația este disperată și nu mai au unde să fugă. Pachetul de arme livrat de SUA include un contract de 3,8 miliarde de dolari pentru 30 de elicoptere de atac AH-64 Apache și unul de 1,9 miliarde de dolari pentru 3.250 de vehicule de asalt destinate infanteriei israeliene, scrie Reuters. De asemenea, alte echipamente militare, în valoare de 750 de milioane de dolari, fac parte din procesul de aprobare a vânzării. Sprijinul ferm al președintelui republican pentru armata israeliană contrastează cu reticența tot mai mare a democraților față de ofensiva Israelului în Gaza. Joi, un grup de senatori americani a introdus prima rezoluție în Senat care îndeamnă la recunoașterea statului Palestina, iar mai mult de jumătate dintre democrații din Senat au votat recent împotriva unor noi vânzări de arme. RECOMANDAREA AUTORULUI: RĂZBOI în Orientul Mijlociu, ziua 657. Israelul pregătește anexarea Cisiordaniei! Vot favorabil în Knesset
Administrația Trump aprobă primul ajutor pentru arme acordat Ucrainei, finanțat de aliații NATO

Ajutorul va reprezenta prima utilizare a Listei Prioritare a Cerințelor Ucrainei (PURL), un mecanism dezvoltat de statele membre NATO și de Statele Unite pentru a coordona și finanța cele mai urgente necesități de pe câmpul de luptă ale Kievului, potrivit The Kyiv Independent. Transporturile, evaluate fiecare la până la 500 de milioane de dolari, au fost aprobate de subsecretarul pentru politică de apărare Elbridge Colby, potrivit Reuters. Pachetele ar putea fi trimise „în curând”, în condițiile în care Washingtonul reia livrările de armament către Ucraina, de această dată finanțate de guvernele aliate. Ce prevede inițiativa Prin intermediul PURL, aliații își reunesc contribuțiile pentru a cumpăra arme, muniții și echipamente americane din stocurile Statelor Unite. Inițiativa ar putea ajunge să furnizeze armament în valoare de până la 10 miliarde de dolari, conform surselor citate de Reuters. De la preluarea mandatului în 2025, administrația președintelui Donald Trump a vândut arme Ucrainei sau a livrat transporturi autorizate anterior de fostul președinte american Joe Biden. Noul mecanism marchează primele pachete de ajutor inițiate în cel de-al doilea mandat al lui Trump. „Este exact ceea ce au cerut. O mulțime de lucruri”, ar fi declarat una dintre surse. În august, președintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina își propune să obțină cel puțin 1 miliard de dolari pe lună de la aliați pentru a cumpăra arme fabricate în Statele Unite. Planul prevede, de asemenea, un parteneriat de 50 de miliarde de dolari cu companii ucrainene pentru producția de drone și include cel puțin 10 sisteme de apărare antiaeriană Patriot fabricate în SUA.
Statele Unite aprobă o vânzare de arme de 825 de milioane de dolari către Ucraina

Departamentul de Stat al SUA a anunțat joi că a informat Congresul despre aprobarea unei vânzări de 3.350 de rachete cu muniție de atac cu rază extinsă (ERAM), 3.350 de unități GPS, componente, piese de schimb și suport tehnic pentru Ucraina. În pachet este inclusă și instrucția pentru necesară pentru operarea sistemelor. Costurile achizitiei vor fi suportate de aliați NATO, precum Danemarca, Țările de Jos și Norvegia, dar și prin finanțarea militară externă americană. „Această vânzare va sprijini obiectivele de politică externă și securitate națională ale Statelor Unite prin îmbunătățirea securității unei țări partenere care reprezintă o forță pentru stabilitatea politică și progres economic în Europa”, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat. Decizia vine în contextul intensificării atacurilor rusești asupra Ucrainei, la scurt timp după întâlnirea dintre președintele Donald Trump și Vladimir Putin în Alaska. În decursul nopții de miercuri spre joi, Rusia a atacat Ucraina cu aproximativ 600 de drone, ucigând peste 24 de persoane și rănind peste 62, informează The Kyiv Independent.
UE îi cere lui Trump să împartă povara inițativei de a livra sistme Patriot către Ucraina

Luni, președintele Trump a lansat propunerea ca aliații NATO să finanțeze achiziția de armament pentru Ucraina. Printre arme se numără și sisteme Patriot, iar Trump a propus ca acestea să fie cumpărate de aliații europeni, dar să fie produse de industria americană de apărare. Despre acest plan, Secretarul General NATO, Mark Rutte a declarată că arată că Europa „face un pas în față”. În urma reuniunii Consiliului de Afaceri Externe de marți, șefa diplomației europene, Kaja Kallas a transmis următorul mesaj „Salutăm anunțul președintelui Trump de a trimite mai multe arme Ucrainei, deși am dori să vedem SUA împărțind această povară”. De asemenea, a subliniat că sprijinul american oferă un avantaj în a determina autoritățile ruse să înceapă negocierile de pace. Întrebată despre posibilitatea folosirii activelor rusești înghețate pentru achiziția de arme, Kallas a evitat un răspuns clar, declarând „Trebuie să oferim Ucrainei mai multe fonduri pentru a se apăra. Deși avem opinii diferite cu privire la activele (n.r. rusești) înghețate, este important ca toată lumea să audă perspectiva fiecăruia. În cele din urmă, avem cu toții contribuabili care se întreabă de ce Rusia nu plătește pentru daunele pe care le-a cauzat”.