Profeția sumbră lăsată de părintele Arsenie Boca. Orașul din România despre care se spune că va fi șters de pe fața pământului
O altă profeție lăsată de părintele Arsenie Boca a fost readusă în atenția publică. De data aceasta, este vorba despre o predicție sumbră legată de un oraș din România. Se spune despre acesta că „va fi șters de pe fața pământului, căci păcatele clocotesc acolo”. Arsenie Boca, cel supranumit „Sfântul Ardealului”, a rămas pentru secolul al XX-lea una dintre cele mai impregnante figuri duhovnicești. De-a lungul timpului, în spațiul public au fost aduse la suprafață câteva dintre profețiile sale. Unele dintre predicții sunt sumbre și se referă la România. De pildă, se spune că un oraș românesc „va fi șters de pe fața pământului”. Prin predicile sale, părintele vorbea adeseori despre vremurile care urmează, iar unele dintre profețiile sale, care au fost transmise de martori și ucenici, par a fi apropiate de actualitate. Una dintre mărturiile sale ar fi avut la bază o carte care ar fi fost adusă de la Muntele Athos și care vorbea despre o forță întunecată menită să provoace haos. „Va veni un timp în care oamenii își vor pierde nădejdea. Numai cei care vor rămâne neclintiți în credință vor fi salvați, iar peste ei se va revărsa Slava lui Dumnezeu”, spunea părintele Arsenie Boca, notează BZI. Profețiile sumbre ale lui Arsenie Boca Părintele vorbise despre exodul românilor, dar și despre vremurile dificile din punct de vedere economic și social. „Mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce. Va veni vremea când vor dori să se întoarcă și nu vor mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări. (…) Vor veni ani grei, când vor apărea taxe, impozite și restricții peste măsură, iar oamenii vor simți că li se ia totul”, preciza părintele. Dar ar fi adus în atenție și o predicție sumbră pentru un oraș din România. Două femei care l-au vizitat pe părinte au relatat că Arsenie Boca le-ar fi dezvăluit că „asupra Bucureștiului s-a ouat de două ori – la războaie – iar când se va oua a treia oară, orașul va fi șters de pe fața pământului, căci păcatele clocotesc acolo”. Totodată, tot părintele Arsenie Boca prevestise moartea soților Ceaușescu. Zoe Daian, nepoata duhovnicului, relatase că părintele i-ar fi spus că liderul comunist Nicolae Ceaușescu și soța lui, Elena Ceaușescu, vor sfârși tragic, „într-o zi de mare sărbătoare”. Dezvăluirea o făcuse la o întrevedere din anii ’80. Predicția s-a și întâmplat, căci cei doi soți au murit împușcați la data de 25 decembrie 1989, de Crăciun. Autorul recomandă: Câte dintre profețiile lui Arsenie Boca s-au adeverit. Ce a spus despre România Mâncarea de post preferată de Arsenie Boca. Oricine își poate permite să o prepare Arsenie Boca a construit o clădire unică în România, la Mănăstirea Prislop. Seamănă cu un OZN și are legătură cu dacii Sursă foto: Mediafax
Nicușor Dan, în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Cum a fost primit Președintele României de starețul lăcașului de cult
Nicușor Dan – președintele României – se află în vacanță, în această perioadă, și a mers în pelerinaj la Mănăstirea Arsenie Boca. Pe Valea Sâmbetei se află chilia în care Arsenie Boca a locuit, iar locuitorii din zonă l-a întâlnit pe Nicușor Dan și au asistat la momentul în care starețul mănăstirii l-a primit pe șeful statului cu pâine și cu sare. Nicușor Dan a urmat traseul de creastă pe Valea Sâmbetei. Este vorba despre un traseu turistic în lungime de 7 kilometri, care ajunge până în Căldarea Sâmbetei, chiar la Mănăstirea Arsenie Boca. De-a lungul drumului, la un moment dat, Nicușor Dan l-a purtat pe băiețelul său în spate, cu ajutorul unui rucsac. La mănăstire, starețul l-a întîmpinat pe Nicușor Dan cu pâine și sare, iar șeful statului i-a salutat pe toți cei prezenți la slujbă. Nicușor Dan a vizitat și o bază Salvamont Tot astăzi, Nicușor Dan a vizitat baza Salvamont de pe Valea Sâmbetei și a stat de vorbă cu salvamontiștii, aflând problemele cu care aceștia se confruntă în activitatea de zi cu zi. „Cel mai important moment al zilei a fost întâlnirea salvatorilor montani cu Preşedintele României, Nicuşor Dan, pe Valea Sâmbetei”, s-a precizat pe pagina de Facebook a Salvamont Braşov. Foto – Salvamont Brașov „Cu această ocazie, șeful statului a vizitat baza noastră Salvamont de pe Valea Sâmbetei, unde i-am prezentat refugiul, activitatea noastră zilnică și problemele cu care ne confruntăm zi de zi. În cadrul discuţiilor, s-a subliniat necesitatea identificării unor soluţii concrete pentru problemele ridicate de salvatorii montani în ultima perioadă, astfel încât activitatea de salvare montană să se desfăşoare în continuare la cel mai înalt nivel profesional”, a declarat Sebastian Marinescu, directorul Salvamont Braşov. RECOMANDAREA AUTORULUI: Întâlnirea Trump-Putin, prima reacție de la București. Oana Țoiu: „România este şi va continua să fie parte activă a acestui efort comun pentru PACE” Experții Atlantic Council, după întâlnirea Trump-Putin din Alaska: „Liderul de la Kremlin se întoarce la Moscova cu ZÂMBETUL pe buze” Până la un acord de pace complet, cum ar arăta un armistițiu în Ucraina? „Trebuie rezolvate LACUNELE exploatate de Rusia de-a lungul timpului” Mircea Geoană, 5 CONCLUZII după întâlnirea Trump-Putin: „Deschide drumul către un acord de încetare a focului, pacea e încă departe”