Haita a rămas fără lupul alfa. Ibericul Arturo Alvarez s-a despărțit de CS Vâlcea 1924

Antrenorul care în sezonul trecut a dus Vâlcea în premieră spre medaliile de bronz în Liga Națională și în FIBA Europe Cup, Arturo Alvarez s-a despărțit amiabil de echipă. După patru înfrângeri consecutive în campionat, Vâlcea a reziliat contractul cu antrenorul spaniol Arturo Alvarez. Echipa va fi condusă în continuare de secunzii săi, Ciprian Enache și Roberto Blanco, românul preluând funcția de principal. Conducerea clubului vâlcean a încercat să îl păstreze pe iberic pe funcția de director tehnic, dar s-a lovit de refuzul acestuia. „Este un antrenor pur-sânge, are personalitate, orgoliu, nu a acceptat și înțeleg decizia lui” a explicat Bogdan Pistol, conducătorul clubului oltean. Ciprian Enache va debuta ca principal pe banca „lupilor” pe 29 decembrie, în Sala Traian, când CS Vâlcea va întâlni pe Steaua București. „Am făcut ce e mai bine pentru club” Arturo Alvarez s-a despărțit cu lacrimi de Rm. Vâlcea, unde s-a simțit ca acasă timp de un an și jumătate. „Este o zi tristă pentru mine, pentru că nu termin un proiect pe care l-am început aici. După ultimele rezultate ale clubului, am analizat cu team-managerul Bogdan Pistol ce s-a întâmplat cu echipa și amândoi am fost de acord că trebuie făcut ceva pentru club, care este cel mai important. Am decis să mergem pe drumuri diferite, să încercăm să facem ceea ce e mai bine pentru echipă, fără a căuta vinovați. Sunt convins că nu a fost o decizie pe care și-a dorit să o ia și cu siguranță nu este una pe care eu mi-am dorit-o. Vâlcea a fost primul meu club în România, în acest oraș am găsit mulți oameni buni. Mă simt foarte trist că părăsesc Vâlcea și că mă despart de club, dar sunt recunoscător conducerii clubului că m-a adus aici și tuturor celor care și-au dedicat din timp și din muncă pentru noi, sunt fericit de ceea ce am făcut împreună, alături de fanii mununați, acum este parte din povestea mea. Nu m-am așteptat atunci când am venit aici să obținem o medalie, să ajungem în Europa și să avem o victorie în FIBA Europe” a declarat Arturo Alvarez, la despărțirea de „lupii negri.” Prima victorie în Europa pentru un sport de echipă masculin din Vâlcea Team-managerul echipei, Bogdan Pistol și fostul antrenor, Arturo Alvarez au participat împreună la conferința de presă, în care au discutat motivele care au dus la această situație. „Suntem un club înființat acum patru ani, cu secția de baschet în Divizia A, am reușit să promovăm cu Hristu Șapera și apoi la primul sezon în Liga Națională să ne menținem. În urmă cu un an și jumătate, am reușit să convingem un antrenor de talia lui Arturo Alvarez să vină la Vâlcea, care avea în CV atâtea echipe în eșalonul secund din Spania, dar și pe Benfica și secund la Steaua Roșie Belgrad, o echipă de top în Europa. După numai un an, am reușit să obținem în premieră pentru acest județ locul 3 și calificare directă în grupele FIBA Europe Cup, o poveste atât de frumoasă, cu jucători fascinanți și public numeros. În acest sezon, am reușit singura victorie a unei echipe masculine din Vâlcea în Cupele Europene, în Germania, cu Rasta Vechta” a spus team-managerul Bogdan Pistol. Vâlcea are tradiție în handbalul feminin prin Oltchim și echipa actuală, SCM Rm. Vâlcea. „Sezonul trecut a fost infernal” Ceva s-a rupt însă în ultima lună la echipa finanțată de Consiliul Județean Vâlcea, care a pierdut surprinzător și în ultima etapă, la Sibiu, unde a făcut un joc modest. „Am avut parte de foarte multe accidentări, poate și pentru că am avut multe meciuri și lungi deplasări, dar până acum câteva săptămâni, lucrurile au funcționat normal, apoi au existat anumite situații. Cu siguranță, ne vom mai întâlni cu Arturo în postura de antrenor principal la Vâlcea, dacă vom reuși Consiliul Județean și sponsorii să ținem acest club, el va reveni aici” a menționat Bogdan Pistol. Medalia de bronz din sezonul precedent a fost obținută în condiții speciale, după ce trei jucători de bază ai echipei, Hudson, Grey sau Sabin au creat mari tensiuni în vestiar. „A fost absolut infernal, dar cumva am reușit. Acele conflicte inițiale ale lor cu toată lumea și apoi între ei, finalizate cu reclamații la ANAD a fost ceva aproape imposibil de gestionat, dar antrenorul Alvarez a reușit acest lucru.” „Jucători profesioniști, de valoare egală” Probleme sunt cu totul altele în acest sezon la CS Vâlcea 1924, iar team-managerul echipei spune că nu s-a reușit definirea rolurilor jucătorilor în echipă. „Avem foarte mulți jucători profesioniști, de valori apropiate, dar dificil de mulțumit. Când toți sunt la fel de buni, niciunul nu își dorește să aibă un an mai slab, toți vor minute mai multe, un rol mai mare în echipă. Singura problemă pe care nu am reușit să o rezolvăm a fost definirea clară a rolurilor în echipă, fiecare ce poate să facă, asta ne-a costat. Dar, avem patru meciuri pierdute, la Oradea, la Rapid, cu Tg. Mureș și la Timișoara în care conduceam cu un minut înainte de final, s-a întors norocul din sezonul trecut” a analizat oficialul cubului CS Vâlcea 1924
FIBA Europe Cup! Prima victorie din istoria clubului în cupele europene

Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 a reușit miercuri seară primul succes din istoria clubului în cupele europene, 90-88 cu Rasta Vechta. Fără victorie după trei etape în FIBA Europe Cup și ieșită din cursa pentru calificare, echipa vâlceană a reușit o surpriză de proporții, câștigând cu Rasta Vechta. Nemții au învins în urmă cu o lună, la Vâlcea, cu 91-72. Terrel Harris a revenit pe teren după 18 luni Rasta a condus cu 71-58 în al treilea sfert și părea că se îndreaptă spre succes. Oltenii au revenit însă extraordinar în ultimul sfert, în care s-au detașat la 89-81 cu un minut înaintea finalului. Echipa finanțată de Consiliul Județean Vâlcea a rezistat unui final extrem de tensionat și a reușit o victorie notabilă, în timp ce nemții și-au compromis șansele de calificare. La Vâlcea a debutat cel mai recent jucător adus de „lupii negri”, americanul Terrell Harris. El s-a aflat la primul meci oficial după o absență de 18 luni. Acesta a reușit 12 puncte pentru vâlceni și este fericit că joacă din nou. „A fost un meci special, o experiență de neuitat. Mă bucur enorm să fiu parte din acest moment istoric pentru club, fiind prima victorie internațională. A fost, totodată, o mare ușurare pentru mine, fiind primul joc după o pauză foarte lungă. Sunt extrem de recunoscător că pot juca din nou acest sport și îi mulțumesc echipei din Vâlcea pentru șansa oferită” a punctat la final jucătorul american. Gian Clavell: „Suntem mândri de prestația noastră” Venit de două săptămâni la Rm. Vâlcea, Gian Clavell, unul dintre liderii echipei, a evidențiat importanța momentului și a spiritului de echipă. „În primul rând, suntem recunoscători Celui de Sus pentru acest moment istoric. Suntem mândri de prestația noastră din această seară, în care am reușit o victorie importantă în fața echipei Rasta Vechta, în FIBA Europe Cup. Am arătat disciplină, determinare și o unitate exemplară de la început până la sfârșit. Le mulțumim și fanilor care au venit să ne susțină, noi i-am simțit aproape la fiecare posesie” a spus jucătorul care are o experiență și în NBA. „Victoriile ne dau energie și ambiție pentru a crește” Antrenorul principal Arturo Alvarez a vorbit despre semnificația victoriei, dar și despre drumul parcurs de club până în acest punct. „Primul lucru pe care aș vrea să-l spun este un cuvânt de mulțumire tuturor celor care au făcut posibil ca echipa noastră, plecată din divizia a doua a României, să ajungă să câștige aseară un meci de Cupă Europeană. Au fost antrenori sau jucători care au contribuit la această construcție, toți cei care au fost parte din istoria clubului trebuie să simtă că această victorie le aparține și lor, inclusiv lotul din sezonul trecut. În ceea ce privește jocul, am văzut un spirit de luptă fantastic și o echipă care nu a renunțat niciodată, chiar și atunci când a fost condusă cu peste 10 puncte. Jucătorii au dat dovadă de încredere și caracter. Aceste două victorii consecutive, cu Brașov și Vechta, ne dau energie și ambiție pentru a continua să creștem. Deși încă nu-l avem pe Lecomte, abia așteptăm să jucăm acasă, duminică, în fața fanilor noștri, împotriva unuia dintre cei mai puternici adversari, Pitești. Ne dorim o sală plină, pentru că suporterii noștri sunt, fără îndoială, al șaselea jucător” a spus ibericul Arturo Alvarez, care în sezonul trecut a condus „lupii” spre medalia de bronz în Liga Națională. Foto: FIBA Europe Cup
Vâlcea, meci infernal cu nemții de la Rasta Vechta, în FIBA Europe Cup

Echipa de baschet masculin CS Vâlcea 1924 va debuta în competițiile europene miercuri, 15 octombrie (ora 19.00), în Sala Sporturilor „Traian”. Echipa pregătită de ibericul Arthuro Alvarez este direct calificată în faza grupelor a FIBA Europe Cup și o va întâlni în primul meci pe Rasta Vechta (Germania), formație venită din calificări. Cătălin Nazîru: „Vâlcea poate performa în Europa” Deși CS Vâlcea 1924 se află într-o grupă dificilă, managerul general al „lupilor negri”, Cătălin Nazîru, este optimist: „S-a creat o emulație puternică în jurul echipei, avem un sprijin fantastic din partea suporterilor din tot județul și suntem convinși că vom avea o sală plină. Este o mare provocare pentru noi, dar și o oportunitate să demonstrăm că Vâlcea poate performa în Europa. Urmează șase săptămâni intense, cu câte două meciuri pe săptămână, dar suntem optimiști că vom deveni mai puternici cu fiecare joc”, a spus managerul general. Fost jucător la Rapid, Cătălin Nazîru a stat sezonul trecut pe banca vâlcenilor ca antrenor secund, iar din vară a trecut în postura de manager general al clubului. CS Vâlcea 1924 face parte dintr-o grupă redutabilă, alături de Sporting Lisabona (Portugalia) și Dinamo Sassari (Italia). Prima clasată în grupă merge direct în faza următoare, la fel ca și cele mai bune șase echipe de pe locul secund din cele 10 grupe. Arturo Alvarez: „Suntem siguri că sala va fi plină” Ibericul Arthuro Alvarez a reușit adevărate minuni în sezonul trecut pe banca echipei finanțate de Consiliul Județean Vâlcea, cucerind medalia de bronz, prima din istoria baschetului masculin din Zăvoi. Tehnicianul spaniol speră la un debut cu dreptul în FIBA Europe Cup, cu sprijinul celor 2000 de fani. „Este prima noastră experiență în competițiile europene și suntem extrem de entuziasmați. Așteptăm cu nerăbdare să jucăm în fața propriilor suporteri, suntem siguri că sala va fi plină, iar ei ne vor ajuta să fim mai puternici, vor fi al șaselea jucător al nostru. Avem câteva accidentări, dar cu motivația echipei și sprijinul celorlalți jucători din lot vom lupta cu determinare și încredere”, a anunțat antrenorul Arturo Alvarez. Casale și Jones sunt incerți Antrenorul Arthuro Alvarez are câteva probleme de lot pentru meciul de miercuri contra germanilor. Astfel, Amedeo Casale (27 ani), românul venit în această vară de la Tg. Mureș, a suferit o entorsă în jocul de la Oradea și va reveni la pregătiri zilele următoare. Americanul Tyrell Jones este gripat și rămâne de văzut dacă va fi refăcut până la ora meciului. Echipa vâlceană are două victorii și o înfrângere în Liga Națională de baschet. În ultimul meci oficial, sâmbătă, CS Vâlcea 1924 a pierdut la mare luptă disputa de pe terenul vicecampionei CSM Oradea, 83-85. Adversara de miercuri, Rasta Vechta, are același parcurs în campionatul german, cu un bilanț de 2-1. Biletele costă 30 și 50 lei Tichetele de acces pentru meciul CS Vâlcea 1924 – Rasta Vechta sunt disponibile pe platforma blt.ro și la casieria de la Sala Traian, la prețurile de 30 lei (sectoarele laterale) și 50 lei (sectoarele centrale). Marți, 14 octombrie, casieria este deschisă între orele 15.00 – 18.00. În ziua jocului, casa de bilete de la Sala Traian se va deschide de la ora 14.00. Meciul CS Vâlcea 1924 – Rasta Vechta va fi transmis pe siteul oficial al FIBA Europe Cup, dar și pe paginile de socializare ale clubului oltean.