Iarna nu avem unde să ne antrenăm. Drama trăită de paralimpicul Petre Prundaru, specialist în aruncarea greutății

Petre Prundaru este unul dintre sportivii paralimpicii care a concurat în mai multe discipline sportive, în special atletism pentru sportivi cu deficiențe de vedere. A participat la competiții internaționale organizate de World Para Athletics și de International Paralympic Committee. Specialitatea din ultimii ani: aruncarea greutății. În 2026 a fost prezent și la Gala Sportului Paralimpic din România, organizată de Comitetul Național Paralimpic. Despre cum a ajuns la aruncarea greutății în interviul de mai jos. Prosport: De unde a venit pasiunea pentru acest sport? Undeva în 2016, chiar înainte de Rio, m-am operat la genunchi. După aia n-am mai putut reveni așa bine. Și din 2020 am început aruncarea greutății. Și practic de atunci am început să ne jucăm, să vedem despre ce e vorba. Aveam 75 kilograme, n-aveam cum să arunc foarte bine. Și e foarte, foarte, foarte serios din 2022. Dar ți-a găsit cineva aptitudinea asta pentru aruncarea greutății? Sau practic tu ai simțit că e o nișă pe care poți performa? Fiind accidentat la genunchi, am zis ce fac? Mă opresc cu sportul sau găsesc o alternativă. Și atunci am cochetat un pic și cu judo-ul. A rămas până la partea asta de greutate. E un sport care îmi permite și la 40 de ani să arunc. Și atunci am zis ok, mergem pe partea asta. Articol susținut de BETANO! Care e cea mai bună performanță? Cea mai bună performanță în concurs, locul 4 mondial anul trecut în India. Cu aruncare în 13.30. Spune-mi, există un tip de antrenament special pentru aruncarea greutății? Adică lucrezi parte fizică, lucrezi parte exact de aruncare? Amândouă. Într-adevăr, aici pot să spun că forța e mai importantă. Trebuie să fii foarte masiv, foarte puternic să arunci bila de 7 kg și 260 de grame. Și este foarte grea. Atunci trebuie să fii un pic mai puternic. Și sigur, tehnica contează foarte mult, că fără tehnica n-ai cum. Poți să fii foarte mare, dar să arunci foarte puțin. Ți-ai găsit ușor un antrenor? A fost mai ușor, cumva, în Cluj. În liceul sportiv, acolo m-am antrenat cu domnul profesor Ovidiu Ciupei. Fiind acolo, înainte eram alergător cu domnul Adi Tămaș și cumva și de acolo a fost trecerea asta. Ei se cunoșteau și atunci a fost așa o trecere de la unul la altul. „La Cluj noi nu avem o sală unde să facem aruncări de greutate” Ai unde să te antrenezi în România la acest sport? Sau sunt probleme? În Cluj este. Pe partea de vară chiar e bine. Avem un sector, avem un cerc. În partea de iarnă, din păcate, nu avem o sală unde să ne antrenăm. Ne antrenăm într-un balon, unde temperatura de afară e egală cu cea din interior, doar că nu bate vântul și nu plouă. Cred că în toată țara ai problema asta cu sălile de aruncări. Cred că și la București sau nu știu. Probabil că mai e pe undeva. Dar la Cluj noi nu avem o sală unde să facem aruncări de greutate. Și când ești în balonul respectiv, poți să arunci? Sau e balonul prea mic? Nu, balonul e destul de mare, că are un teren de fotbal. Numai că e destul de greu. Nu te simți foarte bine, nu? Hai să ai geacă, vestă, îngheață bila de fier, pune-o pe gât, îngheață gâtul. Sunt chestii care pe partea asta de iarnă ne mai limitează un pic din performanță. Nu suntem chiar așa. În schimb compensăm mai multă forță pe partea de iarnă decât aruncări afară. Te antrenezi zilnic? Zilnic. De luni până sâmbătă, că duminică ne odihnim. Deci de luni până sâmbătă și cam câte ore? Sunt două ore pe zi. Deci 12 ore undeva, cam acolo. Dar nu sunt numai 12 ore de aruncări, să ne înțelegem. Deci șase ore, două ore. Da, două antrenamente de tehnică și aruncări, pe partea de iarnă mă refer și patru zile de forță. Când vine primăvara-vara, deja un pic mergem pe poate trei-patru zile de aruncări și mai cu forță. Depinde. „Plec dimineața, ajung seara acasă” Lucrezi, faci ceva sau ești doar cu sport? Nu, eu sunt kinetoterapeut de meserie, lucrez și lucrez, fac și sport. Deci o zi de-a ta este și de muncă și de antrenament, de toate, nu? Da, încep și muncă și antrenament până seara, plec dimineața, ajung seara acasă. Nu mă plâng cu asta. E greu, nu zic că nu e greu, că nu sunt atât de odihnit să zic, dar trebuie amândouă făcute foarte bine. Lucrezi personal la kinetoterapie sau lucrezi cu anumite cluburi, echipe și așa mai departe? Nu, eu colaborez cu ceva clinici, cu oameni de la domicilii. Așa reușesc cumva să pot să-mi pun și antrenamentul la oră în care să pot să mă duc să trec și antrenorul. Mai ai vreun alt hobby în afară de sport? Nu prea, nu prea sunt așa. „Alte persoane cu dizabilități nu mai au frică aia să iasă în societate” Nu ești cu fotbalul, cu baschetul? Nu, pot să zic că a fost judo. Am cochetat cu el, am participat și la ceva competiții. Îți pare rău că ai renunțat la el? Da, nu are. Era o chestie interesantă acolo. Seria reunește sportivi legitimați ai Comitetului Național Paralimpic, organizație susținută de Betano Povestea ta vrei să-i inspire și alte persoane? Adică te-ai simți împlinit să vezi că i-a duși pe niște sportivi cu dizabilități către judo, către aruncarea greutății? Da. Eu zic așa că suntem câțiva care performam cu multă muncă în spate. Din 2009 până în prezent, chiar dacă am schimbat sportul, sunt câțiva ani de sport. Da, eu zic că dacă noi ieșim cumva în față și partea asta de paralimpici devine din ce în ce mai vizibilă, sigur și alte persoane cu dizabilități nu mai au frică aia să iasă în societate, că nu am o mână și râde cine de mine. Eu zic că dacă ăla nu vede și poate, ăla are o mână, nu are o mână, poate, o să pot și
Vrea să-și dovedească nevinovăția după 30 de ani: Cazul Simonei Halep a luptat doi ani

Cazul de dopaj al lui Paul Edwards, vechi de aproape 30 de ani, poate suferi modificări, întrucât ex-aruncătorul de greutăți consideră că a găsit noi dovezi. Britanicul, trecut de borna de 65 de ani, a luptat aproape jumătate din viață pentru a-și demonstra nevinovăția. El a trimis dovezile avute către Gazeta Basingstoke. Edwards a fost suspendat pe viață după un test de urină în 1997, prima suspendare, valabilă patru ani, venind în 1994. Paul Edwards, testat pozitiv pe durata Europenelor de la Helsinki Britanicul a fost testat pozitiv în timpul Campionatelor Europene de la Helsinki. Edwards a contestat verdictul, iar apoi lucrurile s-au modificat. Când prima sa suspendare a ajuns la final, acesta a fost supus unui al doilea test. După testul de urină, totul având loc acasă la Edwards, i-a fost aplicată o suspendare pe viață. Asta s-a petrecut după ce a fost descoperit faptul că sportivul olimpic prezenta un nivel ridicat „și nenatural” de testosteron, potrivit Yahoo Sports. Chiar dacă Paul Edwars a negat întotdeauna acuzele, interdicția a rămas în vigoare. Acum, Gazeta Basingstoke a dezvăluit că documentele recepționate ridică semne de întrebare cu privire la probe. Tribunalul ar fi recunoscut „că datele-cheie necesare pentru suspendare «lipseau»”. „Nu numai atât, dar Comitetul Consultativ pentru Doping a recunoscut și că «nu a putut face o evaluare științifică adecvată a dovezilor» împotriva lui Edwards. Un moment surprinzător, chiar din partea comisiei care a descoperit prima dată că sportivul a încălcat regulile antidoping”, mai arată sursa citată. Cazul Simonei Halep, exemplu crucial Edwards poate spera, ținând cont de faptul că nu este singurul atlet care a traversat perioade de acest tip. În general, cazurile de dopaj nu se desfășoară rapid și necesită, de multe ori, ani de insistențe. În contextul dat, situația Simonei Halep a fost prezentată: „Shalu Chaudhary și Simona Halep s-au confruntat cu probleme similare. Autoritățile antidoping le-au suspendat pe cele două, după ce au fost testate pozitiv cu substanțe interzise. Cu toate acestea, ambele sportive și-au recâștigat ulterior onoarea, după ce au luptat timp de aproape doi ani. În cazul lui Halep, contaminarea accidentală a cauzat problema, în timp ce în cazul lui Chaudhary, testele au demonstrat că oficialii au manipulat greșit proba ei. Aceste cazuri subliniază cât de lung și de complicat poate fi drumul spre dreptate, chiar și cu dovezi convingătoare la îndemână. Acum, când noi documente ridică îndoieli serioase, doar timpul va spune încotro se va îndrepta lupta de decenii a lui Paul Edwards”.