Săptămâna Mondială a Alăptării 2025 revine la Iași! Eveniment gratuit pentru părinți și medici organizat de Parentis

saptamana-mondiala-a-alaptarii-2025-revine-la-iasi!-eveniment-gratuit-pentru-parinti-si-medici-organizat-de-parentis

Parentis anunță ediția a XIV-a a evenimentului „Săptămâna Mondială a Alăptării” la Iași 🗓️ 2 august 2025 | 🕘 9:00 – 13:00 | 📍 Zbor Hub, str Grigore Ureche nr 18 Iași Parentis anunță lansarea celei de-a 14-a ediții a evenimentului „Săptămâna Mondială a Alăptării” la Iași – un reper anual pentru părinți, profesioniști în sănătate și susținători ai alăptării. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 2 august 2025, la Zbor Hub, Iași, și face parte dintr-o amplă campanie globală dedicată promovării alăptării ca aspect important pentru o viață sănătoasă. Tema globală 2025: „Prioritizează alăptarea. Creează un sistem de sprijin sustenabil.” Evenimentul își propune să transforme acest slogan într-o realitate locală, prin educație, consiliere și dialog deschis. De ce este important? Alăptarea rămâne una dintre cele mai eficiente investiții în sănătatea copilului și a mamei. În contextul provocărilor actuale – lipsa sprijinului sistemic, dezinformarea sau presiunea socială – Parentis creează un spațiu de sprijin empatic și cu informație actualizată, pentru ca nicio mamă să nu se simtă singură în această călătorie. Ce aduce nou ediția 2025? Paneluri de discuție interactive, moderate de psihoterapeutul și consultantul în alăptare Ionela Luciu, președinta Parentis. Întrebări directe din public și povești reale din practica specialiștilor. O comunitate de sprijin formată din părinți, consultanți în alăptare IBCLC, medici și psihologi. Acces gratuit, pe bază de înscriere. Invitați speciali – Panel de discuții: Ioana Precupan – Consultant în alăptare IBCLC Irina Rusu – Psihoterapeut Dr. Nicoleta Siminiceanu – Medic pediatru și neonatolog Dr. Leia Tvigun – Medic ortodont Dr. Alexandra Cristofor – Medic ginecolog Gianina Darie – Medic rezident pediatrie Gabriela Bercutov – Asistent medical neonatologie Detalii utile: 📍 Locație: Zbor Hub, Iași 🕘 Ora: 9:00 – 13:00 🎟️ Participare: Gratuită, cu înscriere online 📌 Înscrieri: https://parentis.ro/sma2025 Despre organizator: Parentis este o organizație nonprofit din Iași, cu peste 14 ani de activitate dedicată părinților și copiilor. Promovează sănătatea perinatală, alăptarea și sprijinul psiho-emoțional prin servicii de educație, consiliere și activare comunitară. Please follow and like us: