Ce a ajuns să facă pentru bani Jelena Ostapenko, deși a câștigat peste 18 milioane de euro

ce-a-ajuns-sa-faca-pentru-bani-jelena-ostapenko,-desi-a-castigat-peste-18-milioane-de-euro

Jelena Ostapenko a adunat o avere din premiile obținute în tenis, dar controversata jucătoare din Letonia continuă să-și surprindă fanii cu gesturi neașteptate. Sportiva în vârstă de 28 de ani a ales o metodă mai puțin obișnuită pentru o jucătoare de top de a-și suplimenta veniturile, deși a acumulat peste 18,5 milioane de euro din premiile încasate în circuitul profesionist. Fosta rivală a Simonei Halep a început să vândă pe internet diverse obiecte personale, iar modul inedit în care o face a stârnit amuzamentul fanilor tenisului. Jelena Ostapenko vinde un aspirator folosit, deși a strâns o avere din premii la turnee Campioana de la Roland Garros 2017 și-a lansat un cont de Instagram special pentru aceste anunțuri, unde comercializează haine purtate, accesorii, dar și… aparate electrocasnice! Cel mai recent articol scos la vânzare de Jelena este un aspirator Dyson V11 Extra, oferit inițial la prețul de 350 de euro. „Aspiratorul Dyson V11 Extra poate fi achiziționat la un preț de 350 de euro, dacă sunteți interesați”, a scris Ostapenko, mesaj care a stârnit reacții ironice. „A postat mai mult despre aspiratorul ăsta decât despre Turneul Campioanelor”, a glumit un utilizator al platformei X. Letona a explicat și de ce vinde aparatul: „Băieți, este un aspirator foarte bun, dar îl dau pentru că mi-am cumpărat un nou Dyson. Totuși, acesta funcționează perfect, iar prețul este corect!”, a spus jucătoarea, care ulterior a redus suma la 280 de euro, neavând încă un cumpărător. Vinde Balenciaga, Chanel și Dior,  dar și pantofi sau genți de lux Contul privat prin care Ostapenko își promovează articolele a atras atenția televiziunii letone TV3, care a observat că sportiva a pus la vânzare produse de la branduri celebre precum Balenciaga, Christian Louboutin, Chanel, Dior, Dolce & Gabbana și altele. Pe lângă bluze și rochii, colecția Jelenei Ostapenko include pantofi, genți, curele și alte accesorii, pe care fanii le pot achiziționa scriindu-i în privat jucătoarei de tenis, la prețuri ce variază între câteva zeci și câteva sute de euro. Ostapenko a participat în proba de dublu de la Turneul Campioanelor, alături de Su-Wei Hsieh (Taipei). Cele două au fost eliminate în semifinale, scor 6-4, 7-6(5), de perechea Timea Babos/Luisa Stefani (Ungaria/Brazilia).

Prețul unui aspirator robot pentru octogenari: Unde se vinde mai ieftin înainte de Black Friday

pretul-unui-aspirator-robot-pentru-octogenari:-unde-se-vinde-mai-ieftin-inainte-de-black-friday

La o vârstă înaintată, mulți vârstnici nu mai pot să utilizeze aspiratorul. Să se aplece după furtun și țeavă, să bage ștecherul aspiratorului în priză, să-l transporte prin casă – toate acestea necesită eforturi mari pentru un om în vârstă de 70-75 de ani, dar pentru unul care are 80 de ani.  În plus, riscul să se împiedice peste cablu este crescut. Mulți bunici apelează la rude, alții la menajere sau la firme de curățenie a căror servicii nu sunt deloc ieftine.   Din fericire, de câțiva ani și-au făcut apariția aspiratoarele robot.  Un exemplu ar fi robotul inteligent de aspirare RCV 5 de la Karcher, care curăță sistematic și autonom podelele dure si covoarele cu peri mici. Aspiratorul transportă murdăria uscată în recipientul de murdărie incorporat de peria rotativă, de peria laterală pentru margini și de vacuum. Nu este însă o tehnologie perfectă, de aceea, este indicat ca vârstnicii să primească asistență din partea rudelor sau vecinilor care se pricep să pornească aspiratoarele robot. Aspiratorul robotic care poate aspira și curăța cu mopul umed Având senzor ultrasonic, poate detecta covoarele și le poate curăța cu funcția Auto-Boost la puterea maximă. Pe lângă aspirat, poate să curețe și cu modul umed. Cu aplicația de control activată printr-un tur de recunoaștere, RCV 5 își face singur o hartă a încăperilor prin detectarea mediului (LiDAR), având setați parametri de curățare individuali. Cu sistemul dual cu laser și cameră, poate evita obstacolele, precum cablurile, șosetele, pantofii și mobilierul. Pentru ștergere umedă, se introduce unitatea de ștergere, laveta din microfibre, se umple rezervorul de apă curată. Prețul variază de la 1.217 la 3.600 lei La un magazin Altex, un robotde aspirare de la Karcher, modelul RCV-5, costă 1.247,39 de lei. Caracteristicile sale: Funcții inteligente, mop, wi-fi, app, senzori, precum și filtru. Are o autonomie de până la 120 de minute. Are două moduri de aspirare: umedă și uscată.  Se poate găsi în trei culori: alb, argintiu sau galben. Pe site-ul Emag se găsește un aspirator robot cu funcție de mop Karcher RCV 3, cu consum de 33 W și baterie de 3.200 mAh, la prețul de 1.217,69 lei.  Are un recipient murdărie de 500 ml și un recipient pentru apă de 170 ml. Modelul RCV 5, cu 5000 Pa, laser dublu, AI, funcție de cartografiere, detectarea camerelor și a obstacolelor, ideal de folosit pentru curățat pardoseli dure, costă 3.630 de lei pe același site. Pe Evomag, robotul de aspirare Karcher RCV 5 cu WiFi, 36 W, cu o baterie de 5.200 mAh, recipient praf 330 ml și cu un recipient pentru apă de 240 ml se vinde la 2.399,99 lei. La Flanco, robotul Karcher RCV 3, costă 1.549,99 lei. Ce spun  clienții nemulțumiți Cu toate că majoritatea clienților sunt mulțumiți, este indicat ca orice cumpărător să citească și opiniile scrise ale utilizatorilor care nu se consideră satisfăcuți de rezultate. Unii clienți îl laudă pentru că aspiră eficient, dar navigația lasă de dorit și se pierde pe traiectorie, lovindu-se de pereți. Uneori ajunge să urce obstacole de 3 cm. Un alt cumpărător s-a plâns că curăță într-un ritm mult mai lent decât un aspirator normal ce trebuie mânuit. Iar un alt client a reclamat pe secțiunea de comentarii al unui site de magazin online  că senzorul s-a defectat după trei utilizări. „Aspira destul de bine pentru clasa lui, dar navigatia cam lasa de dorit.( Sau poate doar cel care l-am nimerit eu…) Se loveste de pereti si incearca cu încăpățânare pana reuseste sa se urce peste obstacole de aproximativ 3 cm,poate si mai bine.” „Aspira destul de bine pentru clasa lui, dar navigatia cam lasa de dorit.( Sau poate doar cel care l-am nimerit eu…) Se loveste de pereti si incearca cu încăpățânare pana reuseste sa se urce peste obstacole de aproximativ 3 cm,poate si mai bine.” „Pierde harta cand este mutat in alta camera, trebuie permanent resetat daca nu-l folosesti zilnic. In recipientul cu apa nu se poate pune solutie de curatare sau dezinfectare. Senzorul s-a stricat dupa 3 utilizari.” „Mult inferior față de cel de la CONCEPT…. E silențios dar nu-si face treaba…. Pentru 40 de m2,îi trebuie o oră să se învârtă și tot rămân zone unde nu a ajuns…. Nu-si menține harta….” Autorul recomandă: BANCUL de sâmbătă | Aspiratorul (prea) inteligent

Amendă de 1.500 lei dacă folosești aceste 5 electrocasnice după ora 22:00. Ce zice legea din România

amenda-de-1500-lei-daca-folosesti-aceste-5-electrocasnice-dupa-ora-22:00.-ce-zice-legea-din-romania

În conformitate cu regulamentul comunitar al fiecărui bloc de apartamente, fiecare locatar sau proprietar trebuie să respecte programul de liniște (între orele 14:00 – 16:00, 22:00 – 08:00). Încălcarea programului de liniște și producerea zgomotului care îi poate perturba pe vecini poate atrage o amendă usturătoare de 1.500 de lei.  Și nu doar petrecerile,  certurile și țipetele sunt vizate, ci și zgomotul produs de electrocasnice. După ora 22:00, este obligatoriu ca volumul televizorului, boxelor calculatorului și radioului să fie dat la minim. Este permis să urmărești un film, să te joci un joc video pe consolă sau să lucrezi la laptop cât timp volumul este moderat sau porțicăști. O alternativă ar fi purtarea căștilor pentru ascultarea muzicii pe durata nopții.  Potrivit legii, sunt vizate și alte aparaturi electrocasnice. Cele cinci aparaturi zgomotoase care îți pot aduce amendă acasă CSID  enumeră cele cinci electrocasnice care îți pot aduce amenzi usturătoare dacă le folosești după ora 22:00, dar și în cursul intervalului de liniște de după-amiază, pentru a evita să produci disconfort auditiv vecinilor. Mașina de spălat rufe: Mulți români au acest obicei prost de a programa mașina de spălat rufe pe durata nopții. O fac pentru a profita de tarifele reduse la curentul electric. Acest obicei este riscant, căci ciclul de stoarcere al mașinii de spălat poate genera vibrații puternice. La ora 2-3 dimineața, devine chiar nociv pentru elevii care trebuie să se ducă la școală de dimineață și să se concentreze, fără a mai menționa alți vecini adulți ca tine care trebuie să se grăbească să ajungă la serviciu de la ora 7 dimineața și să se trezească cu circa 1-2 ore înainte. Așa că dacă vrei să îți cureți hainele înainte de serviciu și să economisești, pune-le la spălat de la ora 8 dimineața sau între orele 19 și 21. Aspiratorul: Oricât de murdar este covorul, sub nicio formă nu pornești aspiratorul. Nici măcar dacă copiii tăi și soțul au venit din cantonament și au intrat în casă încălțați cu adidași murdari, direct pe covorul tău preferat. Dacă au venit după ora 22, amână aspiratul pentru a doua zi și impune o regulă a casei, prin care să le ceri celorlalți membri ai familiei să se descalțe la intrare. Dacă ai vărsat mâncare sau băutură pe podea, pe covor sau preș, este mai indicat să folosești mopul sau să ștergi cu o cârpă. Iar pentru scame, este indicată mătura care nu produce zgomot. Bormașina: Să pornești bormașina la ora 3 dimineața este efectiv „scandalos” și „strigător la cer”. Probabil că vrei să le faci o glumă vecinilor de 1 aprilie, însă mulți nu o vor gusta și vor chema de îndată poliția. Este de-a dreptul „criminal” să o pornești ziua, neanunțat.  Gândește-te că riști să trezești copiii mici  care dorm sau poți speria bătrânii cu probleme cardiace.  Utilizarea bormașinii, a polizorului și a altor unelte electrice care produc zgomote de-a dreptul „infernale” este interzisă în afara programului legal. Chiar și ziua, aceste activități de renovare și reparații pot atrage plângeri și amenzi mari. Anunță din timp toți vecinii sau notifică-i printr-un mesaj pe o foaie atașată la ușa de la intrarea în scară. Mașina de spălat vase: Pare silențioasă, dar nu este. Produce sunete mecanice pe durata ciclului de spălare și uscare. În apartamentele cu pereții subțiri, aparatul poate produce zgomote deranjante. Puneți-vă în postura unui student care trebuie să susțină un examen de la ora 9 dimineața sau al unui angajat care are evaluare de la ora 7 dimineața și are nevoie de odihnă corespunzătoare.  Mașina de spălat vase nu doar că-i va face să vină încercănați și  somnoroși la cele mai decisive teste, dar îți poate aduce și o amendă mare pentru că ai vrut neapărat să ai farfuriile curate la ora 1 noaptea. Blenderul: Este un aparat mic care produce cele mai delicioase sucuri pasteurizate din fructe, dar produce un zgomot intens și de scurtă durată, suficient pentru ca un vecin să facă o plângere la poliție. Este valabil și în cazul utilizării râșniței de cafea sau a robotului de bucătărie. Sfat: nu te apropia de blender sau orice aparat din bucătărie până la orele dimineții. Dacă lucrezi noaptea de acasă, este recomandabil să-ți faci cafeaua la aparat sau băutura din fructe la blender de la ora 21:00, cu oră înainte de începerea programului de liniște de la ora 22:00. Autorul recomandă: Orele de LINIȘTE la bloc în 2025: Ce sancțiuni se aplică celor care fac zgomot la ore nepermise