Ministrul de Externe al Ucrainei: Rusia își continuă planul de război” în timp ce lumea vorbește despre pace
Ministrul de externe ucrainean, Andrii Sybiha, a declarat că Rusia își continuă „planul de război” în aceste momente, când „toți discută despre punctele planurilor de pace”. Declarațiile sale au fost publicate pe pagina sa de X, după un atac major al armatei rusești asupra Ucrainei, desfășurat în timpul nopții. „În timp ce toată lumea vorbește despre punctele planurilor de pace, Rusia continuă cu ‘planul său de război’ în două puncte: să ucidă și să distrugă”, a scris Sybiha pe platforma X. A difficult night in Ukraine, particularly in Kyiv. Russia shot dozens of cruise and ballistic missiles and over 500 drones at ordinary homes, the energy grid, and critical infrastructure. At least 2 people were killed and two dozen injured, including a child. While everyone is… pic.twitter.com/c2TR4uhJJU — Andrii Sybiha 🇺🇦 (@andrii_sybiha) November 29, 2025 El a condamnat atacul rusesc care a dus la trei morți și zeci de răniți în Kiev și împrejurimi, potrivit președintelui Volodimir Zelenski. Ministrul a scris despre noaptea care a fost ca a fost „grea, în special la Kiev”. A mai menționat că Rusia a lansat „zeci de rachete de croazieră și balistice și peste 500 de drone asupra locuințelor, a rețelei electrice și a infrastructurii critice”. În aceeași postare, Andrii Sybiha l-a criticat și pe premierul Ungariei, Viktor Orban, pentru vizita recentă la președintele rus Vladimir Putin. „Putin îi folosește pe acești politicieni ca actori în spectacolul său sângeros. Putin vrea să prelungească războiul cu orice preț”, a spus el. Conflictul dintre ruși și ucraineni reprezintă „un război pe care (Putin) nu îl poate câștiga și un război pe care refuză să-l încheie, dar comunitatea internațională are mijloacele de a se asigura că acest lucru este nesustenabil pentru el”, a notat el. „Solicităm sprijin suplimentar pentru apărarea și rezistența Ucrainei, sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei și o decizie rapidă privind utilizarea activelor rusești înghețate”, a adăugat Sîbiga. „Forța, unitatea și presiunea asupra Moscovei rămân esențiale pentru avansarea eforturilor de pace și pentru a forța Rusia să pună capăt războiului”, a mai scris acesta. Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a transmis și el un mesaj pe pagina sa despre consolidarea apărării Ucrainei. „Trebuie să lucrăm fără a pierde o singură zi pentru a ne asigura că există suficiente rachete pentru sistemele noastre de apărare aeriană și că dispunem de tot ce este necesar pentru protecția noastră”, a scris Zelenski pe X.
Atacurile masive ale Rusiei au paralizat peste jumătate din producția de gaze a Ucrainei

Producția de gaze a Ucrainei a fost grav afectată în urma atacurilor masive lansate de Rusia la începutul lunii octombrie, care au vizat infrastructura energetică a țării. Naftogaz, compania energetică de stat, nu a negat informațiile potrivit cărora aproximativ 60% din producția zilnică de gaze a fost pierdută după loviturile asupra instalațiilor de extracție și transport. „Pe 3 octombrie a avut loc primul atac de amploare asupra instalațiilor de gaze, probabil cel mai masiv din istorie. Nu voi menționa cifrele. Din păcate, nici nu le voi nega”, a transmis joi Natalia Boyko, membră a Consiliului de Supraveghere al Naftogaz, în cadrul Forumului Economic Internațional de la Kiev, citată de Interfax-Ukraine. Atacurile, concentrate asupra centrelor de producție Potrivit Bloomberg, loviturile din 3 octombrie ar fi distrus aproape 60% din capacitatea națională de producție de gaze – una dintre cele mai grave pierderi suferite de sectorul energetic ucrainean de la începutul invaziei ruse, în februarie 2022. Atacurile rusești s-au concentrat în special în regiunile Poltava și Harkiv, două zone-cheie pentru producția de gaze a Ucrainei. Infrastructura vizată include atât zăcăminte, cât și stații de comprimare și depozite subterane, esențiale pentru aprovizionarea internă și pentru stocurile de iarnă. Criză energetică în prag de iarnă Boyko a reamintit că, în urma unui alt atac major, produs în februarie 2025, Ucraina pierduse deja aproximativ jumătate din capacitatea de producție, însă o parte fusese ulterior restaurată. „Alături de creșterea importurilor, refacerea infrastructurii și reluarea producției rămân prioritățile noastre principale”, a adăugat oficiala ucraineană. Criza survine într-un moment critic, când Ucraina încearcă să-și asigure rezervele de energie pentru iarnă și să reducă dependența de gazul rusesc și bazându-se pe importuri din piețele europene. În ciuda atacurilor, autoritățile de la Kiev susțin că alimentarea consumatorilor nu a fost întreruptă, dar admit că presiunile asupra sistemului energetic sunt în creștere.
Războiul din Ucraina, ziua 1.290. Putin avertizează că trupele occidentale din Ucraina vor fi ținte / Zelenski și liderii europeni discută probleme energetice la Kiev
Ucraina, pregătită să livreze gaz și petrol Slovaciei, cu o singură condiție Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina este pregătită să livreze gaz și petrol Slovaciei, însă a impus o condiție: ca zăcămintele fosile să nu fie de origine rusă. „Prim-ministrul slovac Fico și cu mine am discutat despre probleme energetice. Suntem gata să furnizăm gaz și petrol Slovaciei, dar numai dacă nu este vorba de gaz sau petrol rusesc. Pentru că suntem în război. Asta este concluzia”, a declarat Zelenski. UE trimite o delegație în SUA pentru a negocia sancțiuni comune împotriva Rusiei Uniunea Europeană va trimite un grup de lucru la Washington pentru a pentru a se coordona cu Statele Unite în vederea impunerii de noi sancțiuni împotriva Rusiei, anunță Politico. Anunțul a fost făcut de președintele Consiliului European, Antonio Costa, după o întâlnire cu președintele ucrainean, Volodimir Zelenski. „Colaborăm cu Statele Unite și cu alți parteneri cu aceleași idei pentru a intensifica presiunea prin sancțiuni directe și secundare suplimentare”, a declarat oficialul european. Ursula von der Leyen a discutat cu J.D. Vance despre menținerea sancțiunilor asupra Rusiei Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a discutat la telefon alături de vicepreședintele SUA, J.D. Vance, cu privire la eforturile comune de menținere a presiunii asupra Rusiei exercitată prin sancțiunile comune UE-SUA. „Această convorbire între președinta von der Leyen și vicepreședintele JD Vance a avut ca subiect menținerea unui front comun în ceea ce privește sancțiunile”, a precizat Paula Pinho, purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene. Danemarca și Ucraina lansează prima linie de producție a dronelor de război Ucraina și Danemarca lansează prima linie comună de producție a dronelor, potrivit anunțului dat de președintele ucrainean Volodimir Zelenski. Anunțul a fost dat în timpul unui briefing de presă dat alături de António Costa, președintele Consiliului European. „Rusia devine lider mondial în producția de proteze ca urmare a războiului din Ucraina”, afirmă viceministrul rus al Apărării Oficialii ruși afirmă că războiul din Ucraina a propulsat Rusia în fruntea producției mondiale de proteze, ca efect direct al pierderilor suferite pe front. Războiul declanșat de Rusia în Ucraina nu doar că a generat un val de distrugeri, ci a impulsionat, în mod ironic, dezvoltarea accelerată a industriei de proteze din Federația Rusă. Potrivit unui oficial de rang înalt de la Kremlin, citat vineri de postul public portughez RTP, țara sa devine „lider mondial” în acest domeniu, în urma numărului fără precedent de soldați răniți și amputați. Finlanda a început deportarea rușilor refugiați din cauza războiului din Ucraina Autoritățile finlandeze au expulzat 104 cetățeni ruși între ianuarie și septembrie 2025, după ce cererile lor de azil au fost respinse, anunță The Moscow Times. Poliția finlandeză a confirmat că deportările au fost accelerate după ce timp de aproape doi ani cererile de azil ale rușilor nu au fost procesate. Interviurile au început să se desfășoare la finalul anului 2024, iar în proporție de 90% dintre cereri au fost respinse. Zelenski: Ucraina e pregătită să discute cu Viktor Orbán pentru deblocarea aderării la UE Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina discută despre relocarea trupelor străine în Ucraina, iar țările partenere vor trimite un număr însemnat de soldați, referindu-se chiar la mii. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a dezvăluit joi, la Ujhorod, în cadrul unei conferințe de presă comune cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, că țara sa este gata să poarte un dialog direct cu premierul ungar Viktor Orbán pentru a înțelege motivele pentru care Ungaria blochează procesul de aderare a Ucrainei la Uniunea Europeană. Zelenski, discuții despre un plan de relocare a trupelor străine în Ucraina Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că Ucraina discută despre relocarea trupelor străine în Ucraina, iar țările partenere vor trimite un număr însemnat de soldați, referindu-se chiar la mii. Într-o conferință de presă, susținută alături de António Costa, președintele Consiliul European, liderul ucrainean Volodimir Zelenski a precizat că numărul de soldați străini care ar putea fi trimiși în Ucraina este unul însemnat și că partenerii încă discută despre această chestiune. Trump afirmă că Rusia și India au trecut „sub influența Chinei” Donald Trump a declarat că „se pare că am pierdut India și Rusia în favoarea celei mai adânci și întunecate Chine”. Afirmația lui se referă la summitul de la Tianjin, unde au participat liderii celor trei țări. „Fie ca ei să aibă un viitor lung și prosper împreună”, a scris Donald Trump pe Truth Social vineri. Postarea sa pe Truth Social a fost însoțită de o fotografie cu Vladimir Putin, Xi Jinping și Narendra Modi. Putin avertizează asupra scăderii prea rapide a dobânzii de politică monetară Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri, la Forumul Economic de la Vladivostok, că reducerea bruscă a dobânzii-cheie a Băncii Centrale ar provoca o creștere rapidă a prețurilor. Oficiali ruși recunosc stagnarea economică, în condițiile în care dobânda actuală de 18% frânează consumul și investițiile. Șeful Sberbank, German Gref, a spus că economia este în „stagnare tehnică” și are nevoie de o reducere a dobânzii spre 12% pentru a se redresa. Ucraina pregătește interzicerea funcționării Mitropoliei Kievului, pe care o acuză de legături cu Moscova Tensiunile religioase se adâncesc în Ucraina, unde conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene riscă să fie interzisă. Guvernul a cerut în instanță suspendarea funcționării Mitropoliei Kievului. Guvernul de la Kiev a făcut un nou pas în conflictul cu Biserica Ortodoxă Ucraineană (UOC). Autoritățile au inițiat proceduri legale pentru interzicerea oficială a conducerii acesteia, acuzată că menține legături cu Moscova. Deși UOC și-a declarat independența față de Patriarhia Rusă încă din 2022, Kievul consideră că separarea nu a fost dusă la capăt în mod real. Zelenski cere implementarea imediată a garanțiilor de securitate pentru Ucraina Bilanț atacuri în Ucraina: cel puțin 11 civili uciși și peste 30 răniți În ultimele 24 de ore, atacurile rusești au ucis 11 civili și au rănit 32 în mai multe regiuni ale Ucrainei, au raportat autoritățile. Donetsk a fost cea mai afectată zonă, cu cinci morți și doi răniți, iar atacurile au vizat și Harkiv, Cernihiv, Herson, Sumî și Zaporojie. Forțele ruse au lansat
Patru morți și 24 de răniți în urma atacurilor cu drone și rachete la Kiev

Un atac masiv cu drone și rachete rusești asupra capitalei Ucrainei a ucis joi dimineața cel puțin patru persoane și a rănit 24, au declarat autoritățile locale. Printre morți se aflau doi copii, a declarat ministrul de interne Ihor Klymenko, citând informații preliminare, scrie AP. Se așteaptă ca numărul victimelor să crească. Echipele de salvare s-au deplasat la fața locului pentru a scoate persoanele blocate sub dărâmături. Rusia a lansat drone, rachete de croazieră și rachete balistice, a declarat Tymur Tkachenko, șeful administrației orașului Kiev. Cel puțin 20 de locuri din șapte districte ale Kievului au fost afectate. Aproape 100 de clădiri au fost avariate, inclusiv un centru comercial din centrul orașului, a spus el. O clădire rezidențială cu cinci etaje din districtul Darnytskyi a fost lovită direct. „Totul este distrus”, a spus Tkachenko. Atacul de joi este primul atac major combinat al Rusiei cu drone și rachete care lovește Kievul de când președintele american Donald Trump s-a întâlnit cu președintele rus Vladimir Putin în Alaska la începutul acestei luni pentru a discuta despre încheierea războiului de trei ani din Ucraina. Deși eforturile diplomatice pentru încheierea războiului păreau să prindă avânt la scurt timp după acea întâlnire, au apărut foarte puține detalii despre pașii următori.
Cum a fost posibilă distrugerea bombardierelor rusești cu un software gratuit de pe internet: ArduPilot, arma invizibilă a Ucrainei
Duminică, 1 iunie, Ucraina a reușit una dintre cele mai spectaculoase lovituri aeriene din acest război, distrugând un număr semnificativ de bombardiere rusești cu ajutorul unei escadrile de drone. În spatele operațiunii de tip „toile d’araignée” (pânză de păianjen) se află nu o tehnologie de ultimă oră dezvoltată de armată, ci un software gratuit, open-source, numit ArduPilot — creat inițial pentru pasionați de zbor autonom și folosit acum într-un context complet neașteptat. Operațiunea, care a implicat 117 drone FPV (First Person View), a fost condusă în adâncul teritoriului rus, vizând baze aeriene unde se aflau aeronave strategice. Potrivit autorităților de la Kiev, 34% din bombardierele rusești ar fi fost neutralizate sau avariate. Un atac fulgerător, fără piloți, fără armament de miliarde, dar cu rezultate strategice uriașe. ArduPilot, software-ul care pilotează drone și declanșează controverse ArduPilot este un software de autopilotaj disponibil publicului larg, dezvoltat de o comunitate de programatori și pasionați de robotică. Este compatibil cu o varietate de platforme – de la drone și elicoptere, la submarine și rovere. Codul sursă este public, oricine îl poate modifica și adapta, iar funcționarea sa depinde doar de existența unor componente electronice standard, disponibile online. Ce face acest software atât de puternic este capacitatea de a ghida vehicule fără intervenție umană, folosind coordonate GPS și algoritmi de stabilizare. În context militar, un astfel de instrument devine extrem de eficient atunci când este combinat cu drone mici, ușor de lansat și greu de detectat. Oficial, ArduPilot nu este conceput pentru uz militar, iar dezvoltatorii săi nu colaborează cu niciun stat sau armată. Pe site-ul oficial al proiectului se afirmă clar că misiunea echipei este să ofere „cele mai bune instrumente pentru a vă deplasa vehiculele în siguranță”. Cu toate acestea, eficiența și accesibilitatea software-ului au făcut inevitabilă utilizarea sa și în contexte mai puțin pașnice. Reacții amestecate din partea creatorilor și impactul moral După apariția imaginilor cu atacul ucrainenilor, în care a fost identificată interfața ArduPilot, fondatorii proiectului au reacționat pe rețelele sociale. Chris Anderson, unul dintre co-creatori, a scris cu uimire: „La 18 ani după ce am creat ArduPilot, iată-l distrugând o parte semnificativă a forțelor aeriene ruse. Incredibil.” Jason Short, un alt membru fondator, a recunoscut: „Niciodată nu aș fi crezut că va ajunge aici. Eu voiam doar să fac roboți zburători.” Comunitatea dezvoltatorilor ArduPilot a transmis pe Reddit că nu este prima dată când software-ul lor este folosit în scopuri militare, dar că proiectul nu oferă sprijin pentru astfel de utilizări. Echipa și-a reafirmat angajamentul față de transparență, accesibilitate și non-intervenție în conflicte armate. Imagini din satelit arată baza aeriană Belaya înainte (17 mai) și după (2 iunie) atacul ucrainean cu drone, în regiunea Irkuțk, Rusia© 2025 Planet Labs PBC & Capella Space via REUTERS Dronele, arma-cheie a războiului modern Războiul din Ucraina a devenit rapid primul conflict de amploare în care dronele joacă un rol central. Ușor de produs, greu de detectat și capabile de a transporta încărcături explozive, aceste dispozitive au schimbat fundamental echilibrul de forțe. Pe 1 iunie, în aceeași zi cu atacul ucrainean, Rusia a lansat și ea un atac masiv cu 472 de drone asupra teritoriului ucrainean, cea mai mare operațiune aeriană de acest tip de până acum. Diferența majoră constă însă în eficiența și creativitatea ucraineană: folosind software gratuit, componente accesibile și coordonare de tip guerrilla tech, au demonstrat că nu este nevoie de avioane stealth sau rachete supersonice pentru a da o lovitură grea unui inamic cu o armată convențională uriașă.
Nouă civili morți în Ucraina, după ce rușii au atacat un microbuz, la doar câteva ore după negocierile de pace de la Istanbul
Nouă persoane au fost ucise într-un atac cu o dronă rusă asupra unui autobuz cu civili, în nord-estul Ucrainei, spun oficialii locali. Administrația militară regională Sumî a anunțat că alte patru persoane au fost rănite sâmbătă dimineață, în timp ce autobuzul cu civili se deplasa către capitala regională Sumî, aproape de granița cu Rusia, notează BBC. Atacul raportat vine la doar câteva ore după ce Rusia și Ucraina au purtat primele discuții directe de pace din 2022. Nu s-a realizat niciun progres, deși s-a convenit un schimb de prizonieri de război. Poliția națională a Ucrainei a descris atacul cu autobuzul drept o „crimă de război cinică”. Atac devastator și în luna aprilie Un atac devastator al rușilor în Sumî a avut loc și în luna aprilie, atunci când cel puțin 30 de ucrainiei au fost uciși, printre care și 11 copii. Președintele interimar al României a transmis atunci un mesaj de susținere pentru Ucraina. „Scene sfâșietoare la Sumî în această Duminică de Florii, când rachetele rusești au ucis civili nevinovați. Suntem cu gândul la cetățenii ucraineni și la familiile victimelor”, a scris președintele interimar Ilie Bolojan pe rețeaua X. Șeful statului a mai scris că România va continua să sprijine eforturile de a se ajunge la pace astfel încât „aceste crime de război să se încheie”. Alexandru Coman a absolvit Facultatea de Jurnalism în anul 2010, iar de atunci a semnat în mai multe publicații centrale, în secțiunile online, precum evz.ro. Alexandru lucrează de mai mulți ani … vezi toate articolele