Avem nevoie de idei. Mesajul neobișnuit trimis de armata SUA în plin război cu Iranul

Un ofițer superior din structura de informații a Comandamentului Central al SUA, cunoscut sub acronimul CENTCOM, a transmis săptămâna trecută un e-mail unui grup extins de analiști militari. Mesajul începea cu o solicitare directă: „Avem nevoie de idei”. Ofițerul le-a cerut destinatarilor să identifice noi modalități prin care Iranul ar putea fi presat și pedepsit, au declarat pentru CNN două surse familiarizate cu mesajul. Trimiterea unei astfel de solicitări prin e-mail, către un număr mare de specialiști, a fost descrisă de oficiali militari drept neobișnuită. Una dintre surse a afirmat că CENTCOM analizează toate variantele și consideră că actuala strategie trebuie reevaluată, după ce săptămâni de bombardamente nu au determinat Iranul să accepte condițiile cerute de Washington. CENTCOM susține că solicitarea face parte din procesul de planificare Comandamentul Central al SUA nu a negat existența mesajului. Căpitanul Timothy Hawkins, purtător de cuvânt al CENTCOM, a declarat că instituția are o tradiție îndelungată în identificarea unor soluții inovatoare. Potrivit acestuia, amiralul Brad Cooper, comandantul CENTCOM, solicită frecvent opiniile membrilor structurii militare, indiferent de grad, pentru îmbunătățirea operațiunilor. E-mailul a fost trimis înainte ca Donald Trump să amenințe cu o nouă ofensivă masivă împotriva Iranului. Președintele american a renunțat însă în ultimul moment la atac, după ce prințul moștenitor saudit Mohammed bin Salman și alți lideri din Golf i-au cerut să prioritizeze dialogul și să evite extinderea conflictului. Bombardamentele nu au schimbat poziția Teheranului Statele Unite au lansat în ultimele săptămâni mai multe valuri de atacuri asupra unor ținte iraniene. CENTCOM a anunțat că, pe 29 iulie, a lovit zeci de obiective ale Gardienilor Revoluției, printre care centre de comandă, instalații pentru rachete și drone, sisteme de supraveghere de coastă și capacități navale. Operațiunea a venit după ce Iranul ar fi lansat mai multe rachete balistice asupra forțelor americane din Orientul Mijlociu. Toate proiectilele au fost interceptate, potrivit armatei SUA. Peste 50.000 de militari americani sunt desfășurați în prezent în regiune. În ciuda bombardamentelor, serviciile americane de informații consideră că actuala campanie aeriană nu va fi suficientă pentru a determina conducerea iraniană să-și schimbe poziția la negocieri. Generalul Dan Caine, președintele Statului Major Întrunit, a recunoscut în fața Congresului că „puterea aeriană are limite” și că bombardamentele nu pot îndeplini toate obiectivele anunțate de Trump. Atacuri simbolice sau trupe trimise la sol Administrația americană analizează intensificarea atacurilor asupra instalațiilor nucleare iraniene rămase intacte. Printre posibilele ținte se află complexul subteran cunoscut sub numele de Pickaxe Mountain, unde ar putea fi depozitate materiale sau echipamente nucleare. Instalațiile sunt însă construite la mare adâncime, iar oficialii americani consultați de CNN cred că nici cele mai puternice arme convenționale ale SUA nu le-ar putea distruge complet. O asemenea operațiune ar putea necesita trimiterea trupelor la sol, o variantă cu riscuri militare și politice majore. Cel puțin 18 militari americani au murit de la începutul războiului, iar alte câteva sute au fost rănite, potrivit datelor Pentagonului citate de presa americană. O altă variantă discutată la Washington ar presupune un bombardament intens, desfășurat timp de una sau două săptămâni, pentru distrugerea capacităților iraniene de lansare a rachetelor. Trump a ezitat până acum să aprobe planul, după avertismente privind reducerea stocurilor americane de interceptoare antiaeriene și riscul unui număr mare de victime civile. Oficialii au analizat inclusiv atacuri cu un efect vizual spectaculos, asemănate de una dintre surse cu un „foc de artificii”. Acestea i-ar putea oferi lui Trump posibilitatea de a revendica o victorie și de a reduce operațiunile, fără ca programul nuclear iranian să fie însă eliminat. Strâmtoarea Ormuz, principala miză a conflictului Niciunul dintre aceste scenarii nu rezolvă principala dispută dintre Washington și Teheran: controlul și regimul de navigație din Strâmtoarea Ormuz. Iranul încearcă să transforme rutele comerciale și infrastructura energetică din regiune în instrumente de presiune. Teheranul consideră că poate obliga Statele Unite și statele din Golf să accepte un rol iranian mai important în administrarea strâmtorii, prin creșterea costurilor economice și militare ale conflictului. Aproximativ o cincime din consumul mondial de petrol tranzita Hormuz înaintea războiului. Donald Trump a susținut luni că negocierile cu Iranul ar putea duce rapid la redeschiderea strâmtorii și a calificat discuțiile drept „ultima șansă” a Teheranului de a evita noi lovituri. Ministerul iranian de Externe a negat însă că ar exista negocieri directe cu Washingtonul și a precizat că discută doar cu Omanul despre circulația navelor.
Hamas confirmă că noul său lider militar a fost ucis în atacurile aeriene israeliene din Gaza

Conform unei declarații a Hamas, Mohammed Odeh a murit într-un atac aerian de marți, împreună cu soția sa și doi dintre copiii săi. Anterior, ministrul israelian al Apărării, Israel Katz, a anunțat că armata israeliană l-a vizat și l-a ucis pe Odeh, relatează AP. Cel puțin cinci persoane, inclusiv Odeh și membrii familiei sale, au fost ucise și 12 au fost rănite în atacul de marți asupra unei piețe din orașul Gaza, au declarat spitalele locale. Atacul a avut loc în ajunul Eid al-Adha, o importantă sărbătoare musulmană. Alte atacuri au avut loc miercuri seara în oraș și au ucis cel puțin șapte persoane, inclusiv doi copii și o femeie. Peste 20 de persoane au fost rănite, inclusiv mai mulți copii, potrivit spitalului Shifa. Militanți Hamas, vizați de atacurile israeliene Armata israeliană a anunțat miercuri seară că a lansat atacuri în nordul Fâșiei Gaza, vizând doi militanți Hamas. Mii de oameni s-au adunat miercuri pentru înmormântarea comună a familiei lui Odeh în orașul Gaza. Participanții la înmormântare au acoperit cele patru cadavre cu steaguri verzi Hamas și au mărșăluit de la o moschee prin oraș, scandând și trăgând focuri de armă în aer. Unii purtau postere cu fotografia lui Odeh, inscripționate cu cuvintele „unul dintre șefii de stat major ai Brigăzilor Qassam”, referindu-se la aripa militară a Hamas. Hamas a condamnat atacul și a declarat că Odeh a fost activ în cadrul grupării timp de mai bine de trei decenii și a făcut parte din prima generație care a contribuit la înființarea aripii militare și armate a mișcării. Katz l-a numit pe Odeh „unul dintre arhitecții” atacului din 7 octombrie 2023 asupra sudului Israelului, care a declanșat războiul de peste doi ani din Gaza. El a spus că este a patra oară când Israelul îl ucide pe șeful aripii militare a Hamas de la începutul războiului. Izz al-Din al-Haddad , fostul șef, a fost ucis pe 16 mai.
Atacuri aeriene în Emiratele Arabe Unite. Locuitorii au primit alerte
Ministerul de Interne al Emiratelor Arabe Unite a anunțat că „sistemele de apărare aeriană răspund la amenințările cu rachete”, îndemnând locuitorii „să se refugieze imediat într-un loc sigur, în cea mai apropiată clădire sigură, și să se țină la distanță de ferestre, uși și spații deschise”, potrivit comunicatului citat de publicația Gulf News. La scurt timp după alerta telefonică transmisă, ministerul de Interne din Emirate i-a informat pe cetățeni că operațiunile de apărare aeriană s-au încheiat cu succes și că aceștia sunt în siguranță. Potrivit informațiilor publicate de Biroul de presă al Guvernului din emiratul Sharjah, autoritățile au intervenit, în urma unui atac cu dronă. Atacul a vizat clădirea administrativă a companiei de telecomunicații Thuraya din Regiunea Centrală a emiratului. În urma incidentului nu au fost victime. Incidentul a avut loc, luni. În anunțul dat, marți, la scurt timp după miezul nopții, autoritățile au precizat că drona era iraniană. Autoritățile guvernamentale din emiratul Sharjah au precizat că echipele de intervenție continuă să gestioneze situația. Reamintim că războiul din Orientul Mijlociu se află în cea de-a 32-a zi de conflict, iar atacurile continuă.
Israelul a atacat o zonă cu corturi de refugiu din Gaza: cinci adulți, dar și copii, morți în urma atacului
Atacurile au vizat corturile civililor strămutați din zona Al-Mawasi, provincia Khan Younis, din sudul Fâșiei Gaza. În urma atacurilor, cinci oameni au fost uciși, între care și doi copii. Alți zeci au fost răniți, notează agenția palestiniană de presă WAFA. În urma atacurilor, mai multe corturi au luat foc, agravând situația familiilor care căutau refugiu în zonă pentru a fi în siguranță, potrivit sursei citate. Surse medicale din cadrul Spitalul de campanie din Kuweit au precizat că echipele lor au recuperat cinci cadavre din zonă, menționând că victimele erau grav arse. Atacuri simultane au fost raportate în partea de vest a orașului Khan Younis, în timp ce vehicule militare ale Israelului au tras în direcția zonelor din estul orașului, pe fondul unei intense activități aeriene. Focul a fost deschis și în estul orașului În orașul Gaza, drone israeliene au deschis focul în estul orașului, provocând panică în rândul locuitorilor și al persoanelor strămutate în zonă. Potrivit surselor medicale citate de agenție, numărul total al palestinienilor uciși în Gaza, din octombrie 2023 și până în prezent, se ridică la 70.117 de civili, majoritatea fiind copii și femei. Aceleași surse au afirmat că numărul răniților a crescut la 170.999, multe victime fiind încă prinse sub dărâmături, inaccesibile echipelor de salvare și de apărare civilă.