Review Razer Hammerhead V3 HyperSpeed: Fun în jocuri!

review-razer-hammerhead-v3-hyperspeed:-fun-in-jocuri!

În timp ce testam aceste căști wireless de gaming, mi-am adus aminte de vremurile în care jucam League of Legends cu Braum în rolul de suport. Era unul dintre personajele mele favorite, un adevărat tank cu rol de suport care-și proteja eficient coechipierii în luptele dintr-un spațiu restrâns. Și dacă era grozav în luptele strânse, în care trebuia să-și apere carry-ul, avea și câteva slăbiciuni evidente, precum mobilitatea redusă și scutul care oferea protecție doar din față. Ei bine, cam așa s-au simțit și Razer Hammerhead V3 HyperSpeed: o pereche de căști grozave atunci când te joci pe laptop sau consolă, dar care-și pierd din utilitate imediat ce ieși din zona lor de confort, la fel ca Braum. Pentru cine sunt o alegere potrivită? Aceste căști sunt o alegere excelentă pentru: Gamerii care se joacă pe PC, laptop, PS5 sau Nintendo Switch: experiența audio prin dongle-ul wireless e excelentă și fără configurare Persoanele care vor căști wireless cu ANC pentru utilizare preponderent la interior: acasă sau la birou, anularea zgomotului își face treaba, dar își pierde din eficiență atunci când ieși afară Fanii Razer care au deja alte gadgeturi ale mărcii: configurarea completă și activarea THX Spatial Audio e mai simplă prin Razer Synapse pe PC decât prin aplicația mobilă Pro și contra Iată aspectele care îmi plac la aceste căști: Ușoare și confortabile pentru sesiuni lungi de gaming Calitatea audio foarte bună în jocuri (prin dongle-ul wireless) Poziționarea precisă a sunetelor în shootere și nu numai Bass pronunțat și THX Spatial Audio Certificare IPX4 pentru rezistență la stropi și transpirație Există și unele aspecte mai puțin pozitive: ANC-ul nu este eficient atunci când ieși afară Gesturile tactile nu sunt recunoscute întotdeauna Aplicația Razer Audio are unele buguri și limitări Verdict Razer Hammerhead V3 HyperSpeed sunt căști create pentru un rol foarte specific, pe care-l joacă foarte bine: gaming pe PC, laptop, PS5 sau Switch. Dacă le conectezi prin dongle-ul wireless, vei fi mulțumit din prima de experiența pe care o primești și rareori vei simți nevoia de a schimba modul în care funcționează. Dar dacă le scoți din zona de confort, le conectezi la telefon și le iei cu tine afară, vei descoperi diverse limitări: anularea activă a zgomotelor este competentă în spații închise, însă afară nu funcționează la fel de bine, iar gesturile tactile nu răspund întotdeauna așa cum te aștepți. De asemenea, calitatea apelurilor telefonice este mai bună cu ANC-ul dezactivat, ceea ce cu siguranță te va surprinde. Drept urmare, dacă îți dorești o pereche de căști dedicate în primul rând gaming-ului, cu accent pe o conexiune wireless stabilă și sunet bine poziționat, Hammerhead V3 HyperSpeed își merită banii. Dar dacă îți dorești o experiență bună și atunci când ieși afară, faci naveta sau te duci să alergi, există alte modele mai potrivite pentru tine. Design și construcție Cutia în care sosesc Razer Hammerhead V3 HyperSpeed adăpostește toate accesoriile esențiale: carcasa de încărcare și transport, dopuri de urechi suplimentare, cablul USB‑C, manualul de utilizare și un abțibild Razer pentru fanii acestui brand. În interiorul carcasei se află și dongle-ul wireless HyperSpeed pe 2.4 GHz, alături de căștile în formă de earbuds, așezate în orificiile pentru încărcare. Carcasa are greutate de 63 de grame, cu dongle și căști incluse, iar fiecare cască în parte cântărește doar 5.6 grame. Designul carcasei este dreptunghiular, cu muchii rotunjite. Portul USB‑C pentru încărcare și butonul de împerechere se află pe partea de jos, iar sub capac, se găsește o bandă luminoasă RGB care semnalizează nivelul bateriei și activarea modului de împerechere. Un aspect interesant este contrastul dintre negrul mat folosit de Razer pentru carcasă și negrul lucios de pe căști. Acestea au un design tipic pentru format earbuds, iar singurul element distinctiv este logo-ul Razer. Compania a montat implicit pavilioanele din silicon de dimensiune medie, iar dacă acestea nu se potrivesc, în cutie găsești opțiuni de rezervă pentru mărimile S și L. În plus, căștile sunt certificate IPX4, ceea ce le oferă protecție la stropi și le face potrivite pentru utilizarea în ploaie ușoară sau în timpul antrenamentelor. Totuși certificarea respectivă nu se extinde și la carcasă, așa că fii atent unde și cum o stochezi. Confort în utilizare și autonomie Căștile sunt mici și ușoare. Nu vei avea probleme de confort nici măcar în sesiuni lungi de The Elder Scrolls Online. Se așează bine în urechi, iar dopurile din silicon oferă o izolare pasivă a zgomotelor din jur. La birou nu mi-au căzut niciodată, însă imediat ce am ieșit afară, casca dreaptă a început să-mi iasă din ureche după câteva minute de mers. Este o situație explicabilă: nu am urechile perfect simetrice, așa că, dacă te confrunți cu aceeași problemă, merită să încerci dopurile de rezervă din pachet. Le-am purtat nu doar la birou sau în timpul sesiunilor de gaming, ci și în timp ce făceam naveta și la alergare. În acest ultim scenariu, nu mi-a plăcut faptul că Razer Hammerhead V3 HyperSpeed transmit și amplifică zgomotul fiecărui pas, ceea ce se traduce într-un mic “bubuit” la fiecare aterizare. Este un efect deranjant, suficient cât să mă facă să renunț la ele pentru alergat. Interacțiunea cu căștile se face prin gesturi tactile aplicate pe zona cu logo-ul Razer. Sunt disponibile apăsări scurte, lungi, duble sau triple, însă recunoașterea lor nu este întotdeauna consecventă. În special apăsarea triplă, folosită pentru comutarea între Bluetooth și dongle-ul wireless de 2.4 GHz, mi-a pus probleme: uneori nu era înregistrată, ceea ce îngreuna trecerea rapidă de la laptop la telefon atunci când primeam un apel. Gesturile nu pot fi personalizate, ci doar dezactivate, iar apăsarea triplă rămâne obligatoriu activă, deoarece este principala modalitate de a schimba între cele două tipuri de conexiuni. Autonomia totală promisă de Razer este de 40 de ore: 10 ore pentru fiecare cască și încă 30 de ore adiționale oferite de carcasă. Din păcate, producătorul nu precizează ce setări a folosit pentru această estimare. Din experiența mea, această autonomie este atinsă doar pentru conexiunile Bluetooth 6, care sunt mai eficiente energetic

Nothing Headphone (a), primul pas spre lumea care urmează (review)

nothing-headphone-(a),-primul-pas-spre-lumea-care-urmeaza-(review)

Când am primit căștile Nothing Headphone (a) la test mă așteptam la orice, dar în orice caz nu la ce-a urmat. Fără a fi perfecte, Nothing Headphone (a) sunt unele dintre cele mai complete căști pe care le-am testat în 2026. Și dacă stai cu mine, o să-ți povestesc cum am ajuns la această concluzie. Le-am luat de la birou într-un weekend și le-am conectat la telefon, un Nothing Phone 3 (a) Pro. În timp ce parcurgeam setările am observat că au integrare implicită cu ChatGPT și meniul m-a îndrumat să apăs un buton rotund de pe spatele căștilor. Mi-a apărut pe ecran un cerc „albastru deschis” și am început să vorbesc în română, prin căști, cu ChatGPT. M-a lăsat mască și simplitatea interacțiunii, și naturalețea discuției. Am întrebat dacă pot schimba vocea, era una feminină, ușor teatrală, și mi s-a spus să caut în setări, dar am amânat, pentru că nu era momentul. Chiar m-a întrebat ce părere am despre voce și i-am spus că e plăcută, dar puțin teatrală și a confirmat că a primit același feedback și de la alți utilizatori. În timp ce vorbeam cu AI-ul, mintea mea a zburat la Cortana din jocul HALO, însoțitoarea lui Master Chief, și m-am simțit pentru o clipă „sort of” invincibil. Dar, pentru că sunt român, următorul gând s-a dus la preț și am întrebat neîncrezător chatbotul dacă e nevoie de abonament la ChatGPT pentru această funcție și dacă nu cumva sunt într-un demo. A zis că nu, doar să iau în calcul că discuțiile, ca la orice serviciu free, sunt limitate. Perfect până aici! Pe tabletă căștile au activat alt asistent AI. Unul mai sărac în opțiuni, care putea să-ți spună evoluția vremii sau să-ți pună muzică și nu i-am dat acces, pentru că mi s-a părut inutil. De ce am început așa și nu cu designul sau calitatea audio? Pentru că ne place sau nu, suntem în plină epocă AI și așteptăm cu interes primele dispozitive AI care să ne schimbe perspectiva asupra tehnologiei așa cum o cunoaștem în prezent. Așteptăm adevărata revoluție AI, dispozitivele alea care să ne însoțească peste tot și să fie ajutoarele promise, nu niște asistenți pe care să-i interogăm la fiecare pas, ci unii care să ne rezolve taskurile fără să le mai cerem. E o discuție complicată din multe puncte de vedere, dar cred că asta e direcția în care ne îndreptăm și e doar o chestiune de timp până vom fi cu toții „asistați de AI”. Și în acest context, în care așteptăm noile minuni tehnologice, s-ar putea să trecem cu vederea că, de fapt, ELE SUNT DEJA AICI. Am închis aplicația ChatGPT din telefon și am continuat cu setarea căștilor, după ce-am întrebat asistentul dacă are permanent acces la microfon și a răspuns că nu, că atunci când închid aplicația nu mai are acces la microfon. Am trecut repede prin interfața aplicației pentru căști, Nothing X. Am testat funcția Transparency și ANC și am activat dual-connection. Mi-au cerut un update de firmware și în timp ce se actualizau am deschis PC-ul și am început să scriu despre prima experiență cu Nothing Headphone (a), maxim de încântat. După această introducere o să mă întorc pe „traseul” unui review obișnuit. Căștile vin într-o cutie mare neagră glossy, elegantă. În interior găsești o cutie albă, căștile Nothing Headphone (a), un cablu de încărcare, un cablu jack, un sac alb pentru căști cu buzunar și diverse „hârtii”. Aș fi preferat o husă tare care să protejeze căștile la transport, nu una care are flexibilitatea pânzei. Sigur, e discutabil, o husă tare nu garantează în mod absolut că n-o să rupi căștile, dar nici nu încurcă. Nothing Headphone (a), design și construcție Arată interesant, original. Nu voi da verdicte, că sunt frumoase sau urâte, pentru că părerile sunt împărțite, dar adevărul este că mie îmi plac. Dan zice că au un aspect neo-retro și că-i amintesc parțial de Sennheiser și Marshall. Cupele au formă ușor neobișnuită, de sandviș: exteriorul e un oval micuț ieșit în relief, aplicat peste un dreptunghi, iar partea care vine peste urechi e iar ovală, dar mai consistentă decât cea din exterior, astfel încât să-ți încapă urechea în cupă. Desigur, contează și cât de mari ai urechile, vom vorbi mai încolo și de asta. Ideea e că arhitectura asta scoate în evidență difuzoarele, față de o pereche de căști standard la care totul e „ascuns” in cupă. Butoanele și mufele sunt amplasate toate pe casca dreaptă și destul de smart aș putea zice. Sus, pe spatele difuzorului, e butonul pentru asistentul AI, jos, la baza difuzorului, e portul USB-C, mufa jack și butonul fizic, un slider de pornire și oprire a căștilor. Pe lateralul căștii, în spate, când sunt așezate pe cap, sunt două butoane. Sus, unul mai „gras”, pe care dacă apeși lung schimbi între ANC ON, ANC OFF și Transparency, iar dacă îl rotești controlezi din el volumul. De asemenea, printr-o apăsare scurtă ai Pause și Play. Sub acesta mai e unul înalt și subțire pentru back și forward. Butonul de împerechere (pairing) e cel mai discret și nici nu l-am găsit ușor, e în interior, în colțul din drepta sus cum privești difuzorul. Cum poți deosebi repede casca stângă de cea dreaptă în afară de a căuta butoanele? Păi cea dreaptă are pătratul roșu în timp ce stânga are pătratul alb. De asemenea, pe interiorul benzii de susținere scrie left și right cu alb. Din difuzoare ies două tije subțiri din plastic, care se înfig în corpul principal al benzii de susținere. Aceasta e tot din plastic, un plastic mai gros, mai solid. Sistemul de ajustare al benzii pe cap, nu este ușor de manevrat când sunt deja la tine pe cap, cel mai bine e să le ajustezi înainte de a le așeza. Asta poate părea puțin contraintuitiv, dar funcționează. Sub banda de susținere e un burete alungit care face căștile să se simtă comode. După 2 săptămâni de utilizare zilnică pot spune că la

SoundCore Sleep A30, căști pentru somn cu ANC (review)

soundcore-sleep-a30,-casti-pentru-somn-cu-anc-(review)

SoundCore Sleep A30 sunt niște căști create special pentru somn, cu anulare activă a zgomotului (ANC), sunete relaxante, alarmă integrată și o cutie care poate detecta sforăitul. Am dormit mai bine cu ele, dar n-a fost chiar dragoste la prima vedere. Anker SoundCore Sleep A30 este primul produs din categoria tehnologie pentru somn pe care-l testez și experiența a fost deopotrivă interesantă și puțin ciudată. Nu e vorba despre un smartwatch care îți spune dimineața că ai dormit prost, lucru pe care probabil îl simți deja, ci despre un dispozitiv care încearcă efectiv să te ajute să adormi și să nu te trezești la fiecare zgomot. Somnul e o stare foarte personală, una în care nu știi de tine, dar pe care, la modul ideal, ai vrea să ai mai mult control. Am auzit de curând despre înotători de anduranță care spun că pot dormi cu jumătate de creier și înota cu cealaltă, la fel ca delfinii. SF-uri pentru mine, care nu dorm întotdeauna bine nici în patul meu. De aici și dorința de a testa SoundCore Sleep A30. Cred că marea majoritate a tehnologiilor din electronicele moderne de larg consum sunt destinate mai degrabă distracției decât utilității. Sigur, ele sunt ambalate în așa fel încât să pară utile, dar la o analiză mai atentă nu oferă nimic folositor. Pe când un produs care te ajută să dormi sau îți înlesnește somnul mi se pare infinit mai folositor și discuția despre preț mi se pare diferită din această perspectivă. Dar să lăsăm deoparte teoriile și considerațiile mai mult sau mai puțin subiective despre somn și tehnologie în general și să vedem cum funcționează căștile SoundCore Sleep A30. SoundCore Sleep A30, micile „țestoase” SoundCore Sleep A30 sunt niște căști mici TWS într-o cutie, care prin comparație este foarte mare. Au un corp rotund și lat, asemănător unei carapace, motiv pentru care le-am poreclit rapid „țestoasele”. Forma nu este aleasă doar pentru aspect. Căștile trebuie să intre aproape complet în ureche și să nu te incomodeze atunci când dormi. Au canalul (distanța dintre difuzor și ieșirea căștii) de ghidare a sunetului mai scurt decât cel al unor căști normale, aripioare moi pentru fixare și mai multe dimensiuni de dopuri. În cutie găsești dopuri din silicon, dopuri cu interior din spumă și „aripioare” de mai multe dimensiuni. Aripioarele astea sunt niște costume semitransparente care acoperă și protejează căștile. Merită să pierzi puțin timp cu alegerea combinației potrivite dacă ești pretențios, dar eu am dormit cu ele exact așa cum au venit în cutie. În cazul unor căști obișnuite, o fixare imperfectă poate înseamna că se aud mai slab sau că-ți cad din urechi. În cazul SoundCore Sleep A30, să nu se potrivească poate însemna o noapte de nesomn, dacă nu te enervezi și le scoți. În modul pairing intră apăsând butonul din spatele carcasei, în dreapta portului USB-C. Se bagă în urechi (evident) și poți asculta muzică relaxantă sau sunet alb cu ele conectate la telefon sau tabletă, dar le poți utiliza și fără conexiune Bluetooth. Adică suportă descărcarea locală a unui clip audio din aplicația Soundcore care se repetă în buclă și pe care-l poți asculta toată noaptea fără conexiune la telefon. Le-am setat ca atunci când adorm sunetul să fie complet oprit, indiferent că acesta vine direct din căști sau de la telefon prin Bluetooth. Și ca să fiu mai exact, de câte ori am încercat să adorm cu sunet alb pe căști nu am reușit. Dar am dormit foarte bine cu ele doar cu ANC-ul activat. Fiind mici intră bine în urechi și blochează parțial cu corpul lor sunetul, iar peste asta se adaugă și software-ul de anulare activă a zgomotului, ANC-ul. Un cumul de blocare pasivă și activă a sunetului. Căștile au 3 grame fiecare, un diametru al difuzorului de 4,6mm, folosesc Bluetooth 5.4 și au certificare IPX4, deci rezistă la transpirație sau stropi accidentali, dar nu sunt făcute pentru duș, piscină sau alte idei crețe care-ți vin pe la 2 noaptea. Aplicația SoundCore Aplicația Soundcore pentru căști e mai stufoasă decât m-aș fi așteptat și dacă doar vrei să dormi această complexitate poate fi descurajantă. Cel mai bine e să te familiarizezi cu căștile din timpul zilei, nu să te apuci să le setezi din aplicație la ora la care te culci, că s-ar putea „să-ți prinzi urechile”. Nu e rocket science, dar pentru o pereche de căști pe care să le pui în urechi și să dormi, meniul este destul de complex. O mică problemă cu aplicația este că la fiecare intrare în ea îmi apare mesajul „Soundcore has stopped”. Dacă ignori avertizarea, pe prima pagină, în afară de nivelul de încărcare al căștilor și a cutiei, apare butonul de setări, dacă ești conectat prin Bluetooth sau nu, plus încă cel puțin 10 secțiuni. Una dintre cele mai ciudate funcții, pentru o pereche de căști, dar utilă, e că au alarmă, o sonerie pe care poți s-o setezi la fel ca pe telefon sau pe smartwatch ca să te trezească. Spre exemplu, am pus alarma în aplicație să mă scol la 7.30 și la ora respectivă primesc în căști o sonerie imposibil de ignorat. Poate cineva o să zică că „nu e mare șmecherie”, dar dacă nu porți smartwatch și nu vrei ca soneria ta să trezească pe toată lumea din cameră, e chiar o idee excelentă. Dar cea mai mare surpriză la țestoasele astea a fost că se aud bine și în rest, nu sunt doar niște căști pentru somn, care altfel sună slab. Și poate ar trebui să mă fi așteptat, după ce am folosit mult timp Soundcore q45, niște căști care arată cât se poate de generic, dar care altfel sunt excepționale. Hai să ne înțelegem la ce mă refer când zic că niște căști sunt excepționale: sunt solide, au o autonomie mare, sunt comode, se aud bine și au ANC. Nu un bine de nivel audiofil, un bine pentru omul care poate sesiza claritatea vocii, un bas solid și o claritate generală

80% dintre echipamentele audio vândute în piețele globale sunt produse acum în China. Ce s-a întâmplat cu mărcile Hi-Fi tradiționale?

80%-dintre-echipamentele-audio-vandute-in-pietele-globale-sunt-produse-acum-in-china.-ce-s-a-intamplat-cu-marcile-hi-fi-traditionale?

Crize economice succesive și presiunea exercitată de companiile din China, care a învățat să producă echipamente audio la prețuri rezonabile fără a sacrifica prea mult din calitatea oferită, au scos de facto de pe piață producătorii cu tradiție în domeniu. Unii dintre aceștia au capitulat pur și simplu, vânzând companiilor din Asia drepturi exclusive de folosire a imaginii de brand, în timp ce alții mai desfășoară doar activități de cercetare și design, delegând sub licență activitatea de producție unor companii din China. În cazurile cele mai fericite, echipamentele ”Made in China” sunt aproape la fel de bune ca și cele produse cândva în Germania sau în SUA, eventualele compromisuri fiind mai mult decât compensate de costurile reduse. Dar trăgând linie, adevărul este că nu te mai poți baza pe reputația de brand ca o garanție pentru obținerea unui anume timbru audio sau nivel de calitate. Cu foarte puține excepții, produsele fabricate sub logouri diferite dar în aceleași fabrici din China ating cam același nivel de performanță/mediocritate. Acționând discret pentru a nu sparge iluzia, noii proprietari din spatele acestor mărci au schimbat treptat strategia centrată pe calitate și prezervarea reputației de brand, la un model de business axat pe consumerism și maximizarea profiturilor. Deja, multe nume occidentale cu tradiție sunt deținute de companii chineze cu rădăcini adânci în producția de masă. Potrivit unui expert Hi-Fi de top, proprietatea, producția și identitatea mărcii nu mai sunt aliniate așa cum era odată: „Capacitatea de producție a Chinei este colosală”, „Conform datelor disponibile, țara reprezintă aproximativ 80% din producția mondială de echipamente audio.” Iar dominația Chinei asupra producției globale de echipamente audio se bazează pe ”un lanț de producție complet”, cu clustere în marile centre industriale din Shenzhen, Dongguan și Ningbo, care produc de toate, de la căști wireless la difuzoare de precizie. Spre exemplu Enping, un oraș din Guangdong desemnat „Orașul Microfoanelor”, găzduiește peste 400 de producători audio. Componentele OEM asamblate de producătorii chinezi ajung în mod regulat în produse care folosesc identitatea unor mărci occidentale. Driverele, plăcile de amplificare și condensatoarele de la companii precum Cosonic călătoresc prin lanțurile de aprovizionare globale înainte de a ieși la iveală cu logo-uri europene sau americane pe cutie. „Aproximativ 1.000 de mărci participă la expoziția din Guangzhou”, a spus organizatorul identificat cu numele Marcus. „Mărcile chinezești reprezintă 30 până la 40%. Într-un fel sau altul, în mare parte, mărcile europene și americane sunt încă în frunte.” China a acaparat aproximativ 11,66% din veniturile globale din echipamente audio în 2024, conform estimărilor industriei, în ciuda faptului că produce majoritatea produselor la nivel mondial. Altfel spus, fabrica din China construiește difuzorul, dar marca își asumă în continuare  grosul marjelor de profit. Marcus încadrează aceste colaborări ca o coexistență, nu ca o cucerire industriei globale de echipamente audio. Companiile chineze dețin acum în totalitate mărci occidentale tradiționale. Alte mărci occidentale depind de producția chineză, fără a fi proprietate chineză. Și un număr tot mai mare de companii chineze vând în întregime sub propriile nume: HiFiMAN, FiiO, Shanling și Topping se vând sub propriile nume la prețuri și niveluri de performanță care nu existau în urmă cu un deceniu.

HUAWEI FreeBuds Pro 5, design rafinat și sunet memorabil (review)

huawei-freebuds-pro-5,-design-rafinat-si-sunet-memorabil-(review)

Primul contact cu HUAWEI FreeBuds Pro 5 a fost unul extrem de plăcut și dacă ar fi să rezum prima impresie într-un singur cuvânt, acela ar fi RAFINARE. Nu neapărat că sunt mici sau că au un design revoluționar, ci pentru că totul pare mai „șlefuit” față de generația anterioară. Dar dincolo de aspect, cel mai important lucru e că se aud memorabil. Eu folosesc HUAWEI FreeBuds Pro 2 din 2022 și oricâte alte căști am primit la test acestea au rămas mereu prima mea opțiune de buds pentru consum cotidian sau vacanțe. Singurul lucru care s-a schimbat în timp, în mod natural, la HUAWEI FreeBuds 2 Pro este autonomia bateriei care a scăzut simțitor. Deci când spun rafinare, acesta este reperul meu principal. Sigur că între cele 2 au mai fost 2 generații de căști și dacă privim evoluția de la un an la altul poate că nu mai pare la fel de impresionantă. HUAWEI FreeBuds Pro 5, design și construcție Carcasa este mai suplă față de generația precedentă, cu 6% mai mică și cântărește 43 de grame. Balamaua e „ascunsă la vedere”, frumos aurită, dar în interior. Este integrată natural în design, iar în față nu mai găsești un LED clasic, ci un inel luminos circular care indică starea bateriei în patru culori: verde pentru baterie plină, alb pentru pairing, galben pentru baterie slabă și roșu pentru descărcată. Căștile în sine sunt cu 10% mai mici față de FreeBuds Pro 4, cu porțiunea in-ear redusă cu 7,5%, și cu 6% mai ușoare. Fiecare cască cântărește 5,5 grame. Există patru culori disponibile, Sand, cea testată de noi plus Grey, White și Blue. Varianta albă aduce binișor cu AirPods Pro, dar celelate arată distinct. Și dacă ar fi să le comparăm și greutatea cu FreeBuds Pro 4, căștile sunt mai ușoare cu 3 grame fiecare, iar carcasa e mai ușoară cu 4g, un total de 10 grame. Dincolo de dimensiuni și greutate HUAWEI FreeBuds Pro 5 au certificare IP57 pentru căști și IP54 pentru carcasă, deci rezistă la sudoare, ploaie și stropire. Un detaliu drăguț ar fi că HUAWEI FreeBuds Pro 5 vin cu patru mărimi de „dopuri” din silicon (XS, S, M, L), aspect care crește șansele unei potriviri corecte pentru aproape orice ureche. Pornind de la designul oblic al capacului carcasei, la poziționarea tot oblică a căștilor în interior și până la căști în sine, totul e superatent studiat și executat. Dacă mă uit cu atenție la căști, văd un amestec de frumusețe miniaturală, eleganță și finețe. Modul în care piciorul căștilor e mărginit de o linie subțire de bronz, adâncitura discretă pentru gesturi, H stilizat perfect caligrafic (într-un S mai mare – aluzie la HUAWEI SOUND), alternanța de negru și bronz a microfoanelor externe, senzorilor, linia subțire unde se unește piciorul căștii cu partea de boxă, chiar și ștampila cu modelul și certificarea CE atent pitită la subsuoara căștii. Totul e aproape perfecțiune. Desigur, frumusețea e în ochii privitorului. S-ar putea ca tu să nu vezi ce văd eu sau să vezi cu totul altceva. Prin ianuarie am testat un router care mie mi-a inspirat natură, sinuozitate, eleganță vegetală. Dar un cititor ne-a scris că pentru el arată ca un sul de hârtie igienică turtit. Și omul avea dreptate, diferența o face sistemul nostru de referință. Dacă ne raportăm la frumos vedem frumosul, dacă ne raportăm la banal vedem banalul, deși chiar și banalul poate fi frumos. Dacă ne raportăm la „urât”, vedem urâtul. Întorcându-mă la chestii mai concrete, stabilitatea căștilor în urechi e bună, dar depinde de tipul de mișcare. Paradoxal, căștile cad mai ușor când te ridici de pe scaun decât când sari coarda, am pățit. Ridicarea implică deplasare centrului de greutate înainte și mici rotații ale trunchiului și capului, care pot destabiliza căștile. În schimb, la sărit coarda corpul se mișcă într-o oscilație verticală ritmică, iar capul rămâne relativ stabil. Aplicații și compatibilitate În testarea HUAWEI FreeBuds Pro 5 am folosit ambele aplicații HUAWEI, clasica AI Life și noua Audio Connect. În mare, includ aceleași funcții și sunt disponibile în AppGallery. Un aspect interesant este că aplicațiile HUAWEI sunt disponibile în App Store pe iOS, dar lipsesc din Google Play. Pe Android trebuie instalate ca APK-uri dacă nu le ai deja. E o situație care spune ceva despre contextul geopolitic și comercial actual dar și despre ranchiună. Adică „grădina închisă” a Apple acceptă aplicațiile HUAWEI, iar Google, cunoscut pentru filosofia sa generală mai deschisă, nu. Aplicația Audio Connect oferă un control amănunțit asupra căștilor. La prima deschidere îți arată nivelul de baterie pentru căști și pentru carcasă. Noise control vine cu patru trepte: Smart Dual-Core, care ajustează automat ANC-ul în funcție de mediu, forma canalului auditiv și poziția căștii în ureche; Cozy, pentru medii cu zgomot redus; General, pentru locuri zgomotoase; Ultra, pentru zgomot extrem. Modul pe care stau de obicei. Pe lângă acestea există modul Awareness, care lasă sunetele ambientale să treacă, și opțiunea de a dezactiva complet ANC-ul. Spatial Audio oferă 2 variante: Fixed și Head Tracked. Ultima urmărește mișcările capului și ajustează câmpul sonor în consecință, similar cu ce includ AirPods de la Apple. Activarea funcției consumă mai multă baterie, iar aplicația te avertizează explicit înainte să o pornești. Adaptive audio grupează două funcții smart. Adaptive Volume care ajustează automat volumul în funcție de mediul în care te afli și de nivelul de zgomot ambiental și Conversation Awareness care detectează când începi să vorbești și comută automat din Noise Cancelling în Awareness, reducând și volumul fără să atingi căștile. HUAWEI SOUND, secțiunea de personalizare, include 4 profiluri principale (Balanced, Voice, Bass și Classical) plus moduri specifice pe scenarii: Cinema, Games, Podcast și Impact. Există și un Adaptive EQ care ajustează sunetul dinamic în funcție de activitate, și un Custom EQ cu 10 benzi (de la 60 Hz la 16 kHz) pentru cei care vor control specific. Le-am testat pe tot ce am și testez la ora actuală: trei telefoane (două Android și un iPhone), o tabletă HUAWEI MatePad, alta cu

Am testat XIAOMI Electric Scooter 6 Ultra, un adevărat SUV al trotinetelor (review)

am-testat-xiaomi-electric-scooter-6-ultra,-un-adevarat-suv-al-trotinetelor-(review)

După fabulosul XIAOMI 17 Ultra, continuăm cu încă 5 dispozitive din oferta XIAOMI ci 5, cap de serie fiind acest Electric Scooter 6 Ultra cu care poți ajunge și pe lună, hai să ne distrăm împreună. Am primit e noul Scooter 6, tot galben, tot cu baterie mare, tot puternic, tot cu indicativul Ultra… dar e o trotinetă. Ați auzit de T800? Modelul de Terminator pe care li juca Schwarzenegger în celebra serie cu același nume. Și fix asta a fost senzația, ca am ieșit cu Terminator-ul prin oraș. Probabil Xiaomi s-au gândit ca trotineta asta i s-ar potrivi unui motociclist fanatic ca mine. Lăsând caterinca de-o parte, haideti să va zic pe repede înainte ce știe, ce poate și cum mi s-a părut. În primul rând este mare și grea. Are aproape 34 de kilograme, ceea ce o face oricum numai „portabilă” nu. Este într-adevăr stabilă și confortabilă, dar ia-ți gândul ca o vei putea coborî la metrou, sau ca o vei urca în apartamentul tău la etajul 4 al unui bloc fără lift. Desigur, asta daca nu ești mai sus amintitul Schwarzenegger pe vremea când juca în Terminator 1 și 2. Sau poți s-o iei și altfel, vine cu culturismul la pachet. Și nu e doar grea, e și mare. Are aproape 1metru 40 lungime și tot cam atât înălțime. Este un adevărat SUV al trotinetelor, fie și după poziția foarte înaltă „la volan”. Mai adaugă la înălțimea ta încă aproape 20 de centimetri, deoarece cam atât este garda la sol, deci dacă ai în jur de 1.80m înălțime, ochii se vor afla undeva pe la 2m. Rotile sunt de 12 inch, cu balon mare, și din acest motiv, este una dintre cele mai comode trotinete pe care am mers vreodată. Balonul mare absoarbe foarte bine șocurile provocate de diversele borduri, hopuri și dâmburi de care e plin Bucureștiul. Apropo, cei de la Xiaomi insistă pe abilitățile off-road ale acestui model, despre va voi povesti mai la vale, dar până una alta, Bucureștiul însuși este un traseu de Enduro, mai ales după terminarea iernii. Rotile au și niște crampoane care să le asigure aderența, pe lângă grosimea foarte ne-specifică trotinetelor obișnuite, și sunt asistate de suspensie față-spate cu brațe mobile, așa ca te vei simți ca pe covorul magic atunci când rulezi pe suprafață dreaptă, dar sistemul absoarbe bine și denivelările atunci când te deplasezi pe suprafețe accidentate. De siguranță se ocupa frânele cu disc, atât pe fata cat și pe spate. Ai destul stopping power, frâne ce pot fi acționate simultan sau independent de pe ghidon. Ce am mai observat apropo de comportament, este ca suspensia babana absoarbe bine frânările agresive cu fata, ceea ce la trotinetele obișnuite nu prea se întâmplă. Adică riscul unui Stoppie este mai mic decât la trotinetele standard, pe care atunci când frânezi brusc riști să te duci în cap daca nu te lași pe spate pentru a echilibra utilajul. Așadar Scooter 6 Ultra se înfige bine, dar și frânează bine. Și uite așa am ajuns și la partea cu înfiptul. Trotineta are un motor cu o putere nominală de 500W, adică asta este puterea pe care o livrează în mod constant la rulare. Dar poate oferi în reprize scurte până la 1200W. Ce înseamnă asta? Ca atunci când pleci de pe loc sau urci o pantă, trotineta are oomph și se simte mai puternică decât una obișnuită. Da, există trotinete mai puternice și mai rapide decât asta, dar sunt modele exotice, sau cu limitatoare scoase și alte astfel de artificii balcanice. Deci nu mă refer la trotinetele ALEA tunate, ci la cele stock, dar cu specificații tehnice mai înalte. Fix din aceasta categorie face parte și Scooter 6 Ultra. Dar aceste caracteristici nu sunt în sensul huliganic descris mai-înainte, pentru ca ea este oricum limitată la 25KM/H este, și tot nu accelerează ca o motocicletă. Dar livrează niște putere extra la plecarea de pe loc sau în panta, o baterie mare care  oferă autonomie extinsa și așa mai departe. Ce vreau să spun este că deși specificațiile îndeamnă la așteptări mai mari de performanță, limitările sunt acolo și păstrează aceasta trotineta în limitele legalității, siguranței și bunului simt. Dacă e să mă întrebați pe mine, consider chiar ca Scooter 6 Ultra e prea mult pentru o trotinetă de oraș: e prea mare, prea puternică, prea grea. Este de nișă, adică un model gândit pentru deplasări lungi, la viteze susținute, pe teren variat. Cei care chiar folosesc zilnic o trotinetă pentru deplasare urbană, vor s-o plieze și s-o care ușor în metrou sau în autobuz, s-o urce în birou sau în casă, deci din acest punct de vedere Scooter 6 Ultra nu este cea mai versatilă pentru un astfel de scenariu. Revenind la specificații, ai aproape un cal putere la rulare constantă și unu și jumătate în Boost, atunci când ai nevoie de oomf suplimentar. Bateria este și ea mare pentru o trotinetă, la 585Wh, iar Xiaomi se laudă cu o autonomie de 75 de KM în regim mixt și 55 de KM la viteza maximă. Dar din punctul meu de vedere, astea sunt doar niște cifre pe o hârtie, pentru ca în realitate exista o mulțime de variabile: greutatea pasagerului, temperatura ambientala, viteza de deplasare, etc. Ce pot însă confirma după cele câteva zile în care m-am dat cu ea, este ca bateria tine bine, ar trebui să stai la Periș și să faci zilnic naveta în oraș ca să-ți faci griji. Dar pe de altă parte, cine vine cu trotineta de la Periș?! Cat despre clamatele performante „offroad”, am ieșit cu ea și pe arătură, prin iarba, peste dâmburi, printre cioturi de copaci și alte astfel de obstacole. Nu recomand. Chiar dacă roțile sunt mari pentru o trotinetă și au crampoane, asta nu înseamnă ca o trotinetă devine prin magie motocicleta de Enduro. Rotile sunt tot mici, poziția este improprie pentru off-road și riscurile mari. Și nici măcar nu cred că Xiaomi au avut în minte astfel de scenarii când

HUAWEI FreeClip 2, bijuteria audio se întoarce mai suplă și mai puternică (review)

huawei-freeclip-2,-bijuteria-audio-se-intoarce-mai-supla-si-mai-puternica-(review)

Acum fix 2 ani, pe vremea asta, de bunăvoie, nesilit de nimeni și din banii mei proprii și personali, mi-am cumpărat căștile HUAWEI FreeClip. Și, la vremea aia, au fost destui cei care au făcut mișto de mine, cu „ce, mă, ți-ai luat cercei?”. Motiv pentru care am ales să-mi încep review-ul de acum 2 ani… așa: „aseară ți-am luat cercei.” Dar cel mai amuzant este că unii dintre cei care făceau mișto de mine pe atunci erau de prin firme care, printre alte produse tech, făceau și căști in-ear. De ce e amuzant? Pentru că astăzi, doar doi ani mai târziu, aproape toate firmele alea au acum în portofoliu o astfel de pereche de „cercei”. Se poate spune, deci, cu toată onestitatea, că HUAWEI a fost deschizători de drumuri. De ce mi-au plăcut căștile astea din prima clipă? Pentru că erau incredibil de comode, practic singura pereche de căști pe care am putut-o purta ore întregi fără să simt că există. Pur și simplu uiți că le ai pe ureche, iar cheia în această formulare este prepoziția „pe”, și nu „în”, ureche. Le-am adorat pentru că erau extrem de ușoare, versatile și simplu de folosit. Și uite, această din urmă calitate e mai rară decât vă puteți imagina. Produsele tech devin din ce în ce mai complexe, până la punctul în care ajung să mi se pară inutil de complicate. Băi, e o pereche de căști, nu telescopul spațial James Webb, înțelegeți ce vreau să zic? De exemplu, la FreeClip nu contează pe care ureche le atașezi, ele fac swap automat. NU au anulare a zgomotului de fond, slavă Domnului, pentru că nu vreau să mă calce mașina în timp ce traversez strada sau alerg și nici nu vreau vreun mecanism electronic complicat care să-mi asigure… transparența. Nu este absolut stupid să consumi baterie ca să auzi ce se întâmplă în jurul tău? Iar cine mă cunoaște știe că nu fac hype aiurea acestor căști, pentru că, probabil, atunci când m-a întâlnit din întâmplare, le aveam oricum pe urechi. Atât de tare mi-au plăcut, suficient cât să fie, vreme de doi ani, căștile mele de bază, singurele pe care le port și le folosesc în draci. Dar iată că HUAWEI recidivează și, cel puțin din punctul meu de vedere de utilizator învederat, o face la țanc, fix când începe să mă lase bateria la astea. Da, HUAWEI lansează astăzi, 27 ianuarie, mai multe produse, printre care și un nou telefon, și anume spectaculosul Mate X7. Deși unii le-ar putea considera în continuare o ciudățenie, FreeClip 2 sunt, fără exagerare, unele dintre cele mai practice căști pe care le-am testat vreodată. Nu este genul de produs care să placă tuturor, dar, după ce l-ai înțeles, te întrebi de ce nu ți-ai luat așa ceva mai devreme. Designul open-ear nu e nou. A fost pionierat de Bose și Sony, dar a devenit cu adevărat o categorie odată cu lansarea primei generații FreeClip. În 2023, HUAWEI a intrat oficial în această zonă și, până în iulie 2025, FreeClip depășiseră deja 3 milioane de unități vândute la nivel global, în afara Chinei. Iar în România vorbim de circa 10.000 de bucăți, ceea ce nu e puțin pentru o pereche de căști atât de exotică. La modul general, aceste clipsuri sunt încă o categorie „în lucru”. Nu există o formă standard, nu există un tipar universal. De aceea, variațiile sunt mult mai mari decât la modelele in-ear, adică încă se experimentează, se testează, se greșește și se reinventează. Așa cum ziceam, acum doi ani, când am început eu să le port, stârneau confuzie. Oamenii nu știau ce sunt, de unde să le ia sau ce caută pe urechile mele, dar până și fetele mele, după ce le-au încercat, li s-au părut la fel de ușor de purtat și de folosit cum mi s-au părut și mie. Și a fost o fază tare chiar zilele trecute, când una dintre ele mi-a zis: „Vezi că apar unele noi, mi le dai mie pe alea vechi?” Nu! Cică „mamă, ce chitros ești”… dar i-am explicat: „Până nu mă asigur că alea noi sunt ce trebuie, nu ți le dau!” Și sunt? Hai să vedem! HUAWEI FreeClip 2, construcție și design HUAWEI FreeClip 2 vin cu o carcasă mai mică decât generația anterioară și cu patru variante de culoare: White, Black, Blue și Rose Gold. Trei dintre ele s-au lansat pe 27 ianuarie, iar a patra, Rose Gold, va veni puțin mai târziu, în jur de Valentine’s Day, la început de martie. HUAWEI spune că această nuanță este mai apreciată în Asia și, de aceea, mai dificil de produs decât celelalte. Când deschizi cutia, poziționarea căștilor nu mai este în formă de U răsturnat, ca la prima generație. Acum se suprapun elegant, părând doi pioni de șah sau, dacă vrei, ca două litere C într-un logo Chanel stilizat. Construcția se bazează pe trei elemente: Acoustic Ball, Airy C-Bridge și Comfort Bean. Adică boxa, brațul și contragreutatea, care include bateria. Airy C-Bridge-ul este realizat dintr-un aliaj care memorează forma și din silicon lichid prietenos cu pielea, fiind cu 25% mai flexibil decât la prima generație. A fost testat pentru aproximativ 25.000 de flexări, adică în jur de 3 ani de utilizare zilnică. Airy C-Bridge-ul modelului albastru testat de noi are o textură „denim-like”, realizată prin replicarea microscopică a fibrei textile. La fel și cel de la modelul alb, celelalte variante au Airy C-Bridge lucios. Fiecare cască cântărește 5 grame, cu aproape 10% mai puțin decât înainte, iar dimensiunea per total a scăzut și ea tot cu vreo 10 procente, deși spațiul intern a crescut. Căștile se pot pune în oricare dintre cele două spații din cutie, nu contează poziția. Iar când le pui pe urechi, își dau singure seama care e stânga și care e dreapta și se adaptează automat, asta apropo de simplitatea sublimă despre care vă ziceam la început. FreeClip 2 sunt gândite pentru a fi purtate always on, dacă înțelegeți ce vreau să zic: pe

Hermès lansează căști de 15.000 de dolari – Așa arară opulența pentru adevărații pasionați de sunet și design

hermes-lanseaza-casti-de-15.000-de-dolari-–-asa-arara-opulenta-pentru-adevaratii-pasionati-de-sunet-si-design

Casa franceză de lux Hermès face un pas inedit în domeniul tehnologiei audio prin lansarea primelor sale căști high-end, disponibile începând din această vară, momentan doar pe piața olandeză. Aceste căști nu sunt un simplu accesoriu audio, ci o declarație de stil și exclusivism, realizate manual în atelierul specializat Ateliers Horizons, parte din divizia bespoke a brandului. Căștile Hermès sunt acoperite cu piele de vițel cusută manual Materialele folosite sunt piele de vițel cusută manual, în culori rafinate precum naturel (bej închis), negru, ciocolatiu, roșu intens (Rouge H) și albastru prusac, combinate cu finisaje metalice atent lucrate. Designul este elegant și minimalist, dar prețul este unul demn de o piesă de artă: 15.000 de dolari. Pentru a pune în perspectivă, această sumă este comparabilă cu prețul unui automobil de lux, scrie publicația CNET. Reprezentanții Hermès nu au oferit încă detalii despre momentul în care aceste căști vor fi disponibile și în alte piețe, inclusiv în Statele Unite, însă lansarea provoacă deja un interes major în rândul colecționarilor și pasionaților de obiecte exclusiviste. Căștile de lux de la Hermès Luxul Hermès versus opțiunile accesibile de pe piață Hermès este recunoscut pentru crearea unor produse de lux extrem de apreciate, iar căștile audio reprezintă o extindere firească a portofoliului său exclusivist. Spre exemplu, gențile Birkin, lansate în 1984 la prețul de 2.000 de dolari, se vând astăzi la sume care depășesc 13.000 de dolari, devenind simboluri ale rafinamentului și statutului social. Pentru cei care nu pot sau nu doresc să investească o asemenea sumă într-un set de căști, piața oferă numeroase alternative performante și accesibile. Un exemplu este modelul Bose QuietComfort Ultra Bluetooth, apreciat pentru calitatea sunetului și confort, care costă aproximativ 449 de dolari. Cu banii pentru o pereche de Hermès, ai putea achiziționa chiar 33 de astfel de căști. Echipa creativă din spatele noilor căști este condusă de designerul Axel de Beaufort și include aproximativ 50 de specialiști în domeniul produselor audio. Ei au dezvoltat anterior creații unice precum jukebox-uri moderne, platane verticale de tip boombox și mese DJ din mahon lăcuit. Hermès are, de asemenea, o colaborare de durată cu Apple, prin realizarea curelelor din piele pentru Apple Watch.

Reduceri substanțiale la cele mai bune căști și boxe. Sonos te pregătește pentru petrecerile verii, de la grătare la evenimente sportive

reduceri-substantiale-la-cele-mai-bune-casti-si-boxe.-sonos-te-pregateste-pentru-petrecerile-verii,-de-la-gratare-la-evenimente-sportive

Verile se judecă adesea după amintirile create la un grătar cu prietenii sau după serile în care ai strigat la televizor urmărind un meci decisiv. Sonos vrea să transforme exact aceste momente și, între 22 mai și 8 iunie 2025, rulează o campanie de discounturi care coboară consistent prețurile la cele mai populare boxe portabile, soundbaruri și primele sale căști over-ear. Reducerile ajung până la 25 %, iar oferta se găsește la marii retaileri locali ce vând oficial brandul emag.ro, audiomonkey.ro și avstore.ro. Boxe portabile pentru terasă și grătar Dacă petreci mult timp afară, fie la un picnic, fie la un grătar în curte, două modele ies în față. Sonos Roam 2 costă 699 lei, iar Move 2, cu baterie dublă și bass mai puternic, ajunge la 1 499 lei. Ambele difuzoare sunt certificate împotriva apei și a prafului, deci nu-ți faci griji dacă le stropesc copiii cu furtunul sau le atinge o rafală de ploaie. Pe Wi-Fi se pot alătura imediat restului boxelor din casă, iar pe Bluetooth le iei oriunde, de la ponton la cabană. Autonomia depășește patruzeci de ore la volum moderat, iar integrarea cu Apple AirPlay 2 sau Spotify Connect înseamnă că muzica pornește la o atingere, fără cabluri și fără pauze. În plus, ambele dispun de calibration Trueplay, care reglează automat sunetul în funcție de spațiul în care se află, chiar și afară. Soundbaruri și difuzoare pentru meciuri și seri de film Pentru maratoane de tenis, curse de Formula 1 sau derby-uri fotbalistice, un sunet clar și spatios face toată diferența. Soundbarul Ray a coborât la 899 lei, iar Beam Gen 2 – varianta cu Dolby Atmos – la 1 599 lei  . Ray este ideal pentru apartamente mici: se conectează printr-un singur cablu optic și îmbunătățește imediat dialogul. Beam adaugă efecte de înălțime, astfel încât vei simți mingea șuierând peste canapea. Dacă vrei surround complet, adaugă Era 100 (899 lei) sau Era 300 (1 949 lei) ca boxe spate pentru un efect cinematic. Cei care preferă un sistem compact și puternic pot alege Sonos Five, redus la 2 199 lei, un difuzor capabil să umple fără efort un living mare cu sunet bogat şi detaliat . Căști premium pentru drumuri lungi și antrenamente Pentru drumurile zilnice ori alergările de seară, Sonos a lansat recent Ace, primele sale căști over-ear. În promoția verii costă 1 299 lei – aproape la jumătate din prețul de listă  . Dispun de anulare activă a zgomotului și de un mod transparent care lasă vocile să treacă atunci când traversezi strada. Autonomia depășește 30 de ore, iar Spatial Audio creează o scenă multicanal când vizionezi filme pe tabletă. Materialele premium, balamalele metalice și bureții din spumă cu memorie fac ca Ace să rămână confortabile chiar și într-un zbor lung. Conectarea simultană la două dispozitive îți permite să schimbi rapid de pe notebook pe telefon, fără să întrerupi playlistul. Lista completă de reduceri cu linkuri de achiziție o poți găsi mai jos: Sonos Roam 2 – 699 RON Sonos Move 2 – 1499 RON Sonos Era 100 – 899 RON de la 1049 RON Sonos Era 300 – 1949 RON de la 1999 RON Sonos Five – 2199 RON de la 2999 RON Sonos Ray – 899 RON de la 979 RON Sonos Beam – 1599 RON de la 1949 RON Sonos Ace – 1299 RON de la 2499 RON Cum profiți de campanie Reducerea se aplică automat la checkout în perioada menționată, iar fiecare produs vine cu garanția extinsă Sonos de doi ani. Odată instalate, boxele și soundbarurile se configurează rapid cu aplicația oficială, care detectează automat încăperea și sugerează actualizări de firmware. Dacă vrei să-ți extinzi ecosistemul pe viitor, adăugarea unui subwoofer sau a altor boxe se face prin câteva atingeri. Fie că alegi o boxă portabilă pentru picnic, un soundbar pentru fotbal sau căști pentru navetă, promoția Sonos îți permite să-ți ridici calitatea audio la un nivel care, până nu demult, era rezervat studiourilor profesionale.